Tag: service

Daţi clic pentru cea mai frumoasă localitate din România, pentru staţiunea care rivalizează cu Santorini şi găsiţi nişte sate, comune, oraşe care încearcă să reînvie un turism care nu va mai veni niciodată.

Titlurile care anunţă povestea unei fete care s-a îmbogăţit de tânără stând acasă intră în aceeaşi categorie.

De foarte multe ori sunt şi eu victima clicului sau a ferestrelor care apar de nicăieri când ţi-e lumea mai dragă şi îţi taie din elanul cititului.

În mod cert, aveţi pretenţia de la Business Magazin şi de la ZF să nu găsiţi astfel de titluri, şi poate astfel de articole.

Dar dacă aţi avea de ales între un titlu care spune că o pisică s-a salvat miraculos şi un titlu sec care anunţă scăderea ROBOR-ului, indicatorul de referinţă pentru dobânzile la credite, 101% dintre voi aţi da clic să vedeţi ce face pisica. Sau primul clic va fi pe pisică şi apoi pe ROBOR.

De Robor, care vă calculează dobânda pe care o aveţi de plătit la bancă, nici nu vă atingeţi. Dacă am da titlul ”Criză pe piaţa interbancară, creştere spectaculoasă a Robor-ului. Veţi plăti mai mult la bancă. Ce face Isărescu?“, sigur aţi da clic. Contează prea puţin că Robor-ul a crescut de la 0,8% la 0,83%.

Nu vrem să vă înşelăm, dar natura umană a voastră, a noastră, ne face să dăm clic pe lucrurile mai spectaculoase, mai nonconformiste, pe cuvintele mai tari – şoc, groază, cădere, prăbuşire; vă puteţi alege voi cuvintele.

Credeţi că noi, românii, suntem diferiţi de americani sau britanici? De ani de zile citesc The Wall Street Journal şi Financial Times şi mi-am format obiceiul de a mă uita în dreapta pe site-urile lor, unde sunt cele mai citite articole, cele mai vizionate, cele mai share-uite.

Orice ştire legată de Alzheimer, fitness, divorţ, unde să stai în avion dacă vrei să ai o şansă în caz de prăbuşire, cum să comunici mai bine în doi, cum să te comporţi dacă ai fete adolescente, ce a mai făcut Donald Trump, ce pantofi poartă Melania Trump, cum este sexul peste 50 de ani (la vârsta de 50 de ani), care sunt bolile zilei (cancerul produce întotdeauna emoţie) bate orice altceva.

Poţi să scrii pagini întregi despre dobânzi sau cursul dolarului, despre luptele din Uniunea Europeană, despre mugurii unei noi crize, nu ai nicio şansă în faţa costumului de 450 de euro purtat de Emmanuel Macron în ziua în care a preluat mandatul de preşedinte al Franţei.

Şi nu este o ştire de cancan.

Internetul ne dă posibilitatea să aflăm despre noi, cum suntem, cum simţim, ce ne interesează cu adevărat să citim, la ce ne uităm în realitate, nu ceea ce spunem în sondaje sau în public. Citim despre dobânzi, despre cum merge economia lumii, despre deficite bugetare, despre ce fac marile companii, mai ales dacă lucrăm la vreuna dintre ele în România; dar înainte ne uităm la Melania Trump, ce rochie a purtat la învestitura soţului la Casa Albă, sau la pantofii lui Vladimir Putin, asta dacă nu dăm clic să vedem cum a cântat temutul preşedinte rus la pian. Nu încercaţi să spuneţi altceva, pentru că netul ştie sigur pe ce aţi dat prima dată clic.

”De câte vizualizări ai nevoie pe YouTube pentru a câştiga salariul minim pe economie în România“ a avut un reach pe Facebook-ul ZF de peste 50.000 de persoane (comentariul unui cititor de pe Facebook – Deci câte?). ”Cererea de programatori sparge toate recordurile: 3.000 de euro dacă recomanzi un IT-ist bun“ a avut un reach de 30.000 de persoane.

Articolul ”Roger Ailes, unul dintre cei mai controversaţi magnaţi media şi fostul şef al Fox News, a murit la vârsta de 77 de ani. Anul trecut şi-a părăsit «regatul» de la Fox News după un scandal sexual zguduitor“ a avut un reach de peste 110.000 pe Facebook şi 73.000 de vizualizări pe site-ul ZF. |n condiţiile în care cei mai mulţi dintre voi nu aţi auzit de Roger Ailes.

Întotdeauna o ”moarte“ (cele mai citite articole de pe Wall Street Journal, FT, Bloomberg şi la noi, conform datelor de mai sus) va atrage un clic mai mult decât majorarea salariilor, să spunem, pentru că are mai multă emoţie decât o cifră seacă de 5%, care mai mult vă enervează decât vă determină să deschideţi o sticlă de şampanie. Pentru cei care vreţi să vedeţi cum funcţionează netul, cum se dau titlurile, cum se pun crossurile, cum se pun postările pe Facebook, pentru cei care vreţi să aflaţi ce citiţi voi şi noi, când anume (orele, zilele din săptămână şamd), sau alte detalii, sunteţi invitaţii mei la ZF şi Business Magazin. Veţi avea parte de o experienţă unică, un internship fabulos, unde veţi înţelege de ce ”daţi clic aici!“

Pentru cei care au joburi specializate, în industrie, inginerie, energie – unde salariile sunt mai mari la limita superioară – nu prea există joburi. Sau dacă există, acestea sunt date ca pe vremea comunismului, respectiv trebuie să cunoşti pe cineva de la HR pentru a putea să te angajezi.

Pentru românii din afară, care au specializări înalte, companiile din România nu sunt chiar atât de darnice în privinţa poziţiilor deschise.

Un cititor, comentând un articol pe care l-am scris acum două săptămâni, spune:

”Nu împărtăşesc deloc opiniile autorului privind realitatea pieţei forţei de muncă din România. Dacă există mereu poziţii deschise în retail pentru cine este dispus să ridice de 100 de ori pe zi câte 25 kg, cât permite legea, sau să împletească cabluri «la bandă» pentru 250 de euro, nu înseamnă deloc un deficit al pieţei forţei de muncă. O analiză atentă ar trebui să caute zona de medie şi înaltă calificare, unde dispariţia industriei a creat generaţii întregi de şomeri cu diplomă care lucrează de multe ori lucruri sub nivelul lor de calificare sau, mai simplu, au preferat să plece. Să luăm exemplul meu. Sunt din Bucureşti şi lucrez în străinătate de ani de zile ca inginer de calcule de rezistenţă pentru Oil & Gas, industria chimică şi nucleară. Caut de luni de zile să găsesc de muncă în ţară. Firmele nici măcar nu mă sună pe Skype sau să-mi răspundă la mesajele de aplicare, şi vorbesc de firme de top, multinaţionale care produc pentru toată lumea etc. Şi atunci ce să cred, iar în cazul meu ce să fac? Să las un job de mii de euro lunar şi să mă întorc în ţară ca să lucrez în retail sau HoReCa? România nu are şomaj 0 în zona de vest a ţării… ba din contră. Milioanele de expaţi care lucrează în afară şi sutele de mii de pensionari anticipaţi ar trebui considerate în statisticile forţei de muncă disponibile, dar nu neapărat în şomaj. Dacă economia se va diversifica şi cererea de specialişti (nu doar în IT) va creşte, aceşti oameni vor ieşi la suprafaţă.“

Un alt român, care lucrează în străinătate pe o poziţie bancară, spune că şi-a trimis CV-ul la aproape toate băncile din România în încercarea de a găsi un post pe măsura competenţei, experienţei câştigate în afară. Rezultatul: zero. Nu l-a căutat nimeni de la HR mai mult decât să-i răspundă protocolar la e-mail: Mulţumim pentru interesul manifestat pentru banca noastră. Vă vom contacta noi în cazul în care apare ceva.

Probabil că sunt mii de români care au poziţii bune în străinătate, lucrează pe câteva mii de euro, dolari sau dolari canadieni, dar care ar încerca să revină în ţară în cazul în care ar găsi un job convenabil. Poate nu la acelaşi nivel salarial, dar nici la salariul minim pe economie.

Pe această piaţă a poziţiilor medii şi de top nu există o cerere atât de mare. Economia şi businessul din România nu au crescut atât de mult încât să genereze poziţii superioare, cu salarii de peste 1.500 de euro pe lună, care să constituie un argument pentru românii care lucrează în străinătate să se gândească la România.

România este o ţară low-cost pentru investiţiile străine, unde nivelul salarial contează cel mai mult. Sunt prea puţine fabrici, capacităţi de producţie care au nevoie de oameni cu înaltă calificare; or aceste poziţii sunt mai bine plătite.

Curelele şi volanele pentru maşini sunt făcute în România, dar maşinile sunt asamblate în Polonia, Cehia, Germania, Franţa, Belgia, Olanda etc.

Cu excepţia cererii din IT, de programatori, developeri, testeri, care depăşeşte oferta, nu sunt alte sectoare care să aibă nevoie de oameni specializaţi, cu o calificare superioară. Sau sunt, dar salariile oferite nu sunt atât de mari precum speranţele celor care au terminat o facultate în inginerie, în petrol şi gaze, în chimie sau metalurgie etc.

Conform datelor statistice, numai 250.000 de români au salarii de peste 1.000 de euro lunar şi numai 10.000 de români au salarii de peste 2.000 de euro (10.000 de lei net).

4,5 milioane de români din 4,7 milioane de angajaţi au salariul lunar sub 1.000 de euro pe lună.

Pe de altă parte, există oameni care constată, dezamăgiţi, că poziţiile superioare din companii, din multinaţionale, dar şi din firmele româneşti antreprenoriale sunt închise, nu sunt puse la concurs, sunt date pe sub masă şi există o cumetrie între şefii de HR şi firmele de recrutare pentru plasarea unor anumiţi candidaţi.

România a evoluat şi din acest punct de vedere, al înţelegerilor dintre directorii de HR şi companiile de recrutare: un job de câteva mii de euro pe lună nu poate fi dat oricărei persoane care şi-a trimis un CV, nu?!