Tag: rupere

  • Locul din România de care statul român şi-a bătut joc. Zeci de mii de străini îl vizitau anual – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

    LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO

  • Obiceiul GREŞIT pe care îl avem cu toţii atunci când mâncăm banane. Aruncăm cea mai bună parte – FOTO+ VIDEO

    Se poate dovedi că până acum am procedat greşit în ce priveşte consumul de banane.

    Încă de când a fost conştientizată posibilitatea de consum a bananelor, modalitatea nu s-a schimbat prea mult: se rupe vârful, se curăţă de coajă şi se consumă ceea ce constituie miezul. Dar, se pare, că până acum cu toţii greşeam când urmam aceşti paşi.

    VEZI AICI Obiceiul GREŞIT pe care îl avem cu toţii atunci când mâncăm banane. Aruncăm cea mai bună parte – FOTO+ VIDEO



  • Satul din România care a ajuns să se bată în Financial Times cu cele mai cunoscute oraşe din lume

    Între Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii împletesc „darurile“ civilizaţiei cu un stil de viaţă arhaic, pastoral.

    Măgura, din judeţul Braşov, şi cei  400 de locuitori ai săi au atras atenţia presti­gioasei publicaţii britanice Financial Times, care, în suplimentul House&Home la ru­brica Expat Lives, redă povestea jurna­listei şi autoarei de cărţi de istorie Arabella McIntyre-Brown, poate cea mai ciudată fiică a satului. Jurnalista a ales să trăiască la Măgura pentru că aici s-a simţit „ca acasă“ când a vizitat prima oară România la începutul anilor 2000. Drumul de la Zărneşti până în sat l-a făcut într-o căruţă trasă de cai. N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.

    „Mulţi oameni nu cred că Transilvania există în realitate. Sentimentul este că există cumva după un văl, este un loc misterios“, spune McIntyre-Brown. Măgura este aproape de Bran, cu castelul devenit celebru datorită legăturilor cu Vlad Ţepeş.  Scrii­toarea s-a hotărât să se mute în România în 2004, după moartea surorii şi mamei sale, însă s-a stabilit definitiv în Măgura în 2010, când a terminat de renovat casa cumpărată în satul braşovean. „Erau mai multe găuri în acoperiş decât acoperiş“, povesteşte McIntyre-Brown despre casa construită din bârne pe care a cumpărat-o în Măgura în urmă cu zece ani.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Răzbunarea lui Iohannis: Victor Ponta, distrus cu propriile arme. Lovitură de teatru la guvernare!

    „Klaus Iohannis este un om tăcut şi un preşedinte aparent absent. Asta nu înseamnă însă că este şi molâu sau prost. Foarte departe de adevăr; în general tăcerea ascunde ceva”.

    În cazul lui Iohannis, absenteismul făţiş ascunde o strategie de a rupe guvernarea PSD-UNPR tocmai prin metoda prin care PSD a obligat PNL să iasă de la guvernare şi să rupă USL.

    LOVITURĂ DE TEATRU LA GUVERNARE. PREŞEDINTELE IOHANNIS ÎŞI IA REVANŞA: VICTOR PONTA, ÎNVINS CU PROPRIILE ARME

     

  • Cel mai căutat spion american vorbeşte despre aplicaţia care ştie totul despre noi

     Fostul consultant NSA Edward Snowden a declarat că cele mai populare servicii online ale momentului sunt cele mai periculoase în ceea ce priveşte confidenţialitatea datelor, scrie gandul.info. El a adaugat faptul că oamenii ar trebui să folosească servicii online securizate şi să renunţe la acelea care sunt „ostile intimităţii”. Snowden a dat drept exemplu DropBox, care nu suportă criptarea informaţiilor, şi a recomandat folosirea serviciului SpiderOak.

    Cei de la Dropbox au răspuns la aceste critici. „Toate fişierele trimise şi primite prin Dropbox sunt criptate pe drumul dintre utilizator şi serverele noastre”,  a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Însă Snowden susţine că diferenţa dintre Dropbox si SpiderOak este ca cel de-al doilea serviciu criptează datele în timp ce acestea sunt pe computer şi nu doar când sunt în tranzit, mai scrie aceeaşi sursă.

    În ceea ce-i priveşte pe utilizatorii care susţin că nu au de ce să-şi facă probleme deoarece nu au nimic de ascuns, Snowden a spus: „Când spui că nu ai nimic de ascuns spui de fapt că nu îţi pasă drepturile tale”.

  • Locul din România de care statul român şi-a bătut joc. Zeci de mii de străini îl vizitau anual – GALERIE FOTO

    În 1873, câştiga medalia de aur la Târgul Internaţional de la Viena. Trei ani mai târziu ridica medalia de argint la Berlin pentru ca în 1878 să obţină diploma de onoare a Târgului Internaţional de la Paris. Astăzi, staţiunea Borsec este în paragină.

    Povestea locului supranumit “Perla Carpaţilor” începe în 1803, atunci când un austria pe nume Valentin Gunther a urmat un tratament la băile termale şi s-a vindecat de o boală considerată incurabilă. Întors la Viena, Gunther îi propune unei rude să facă comerţ cu apă adusă de la Borsec; pentru această afacere, cei doi au arendat localitatea Borsec de la comunele Lazărea şi Ditrău, care erau proprietarele.

    În 1804, membri ai familiei Gunther reuşesc să negocieze un contract valabil timp de 28 de ani şi pornesc construcţia unei fabrici de sticlă, pentru a putea îmbutelia apa. Producţia a început în 1806, an în care au fost îmbuteliaţi peste 3 milioane de litri de apă minerală. Un detaliu interesant: apa îmbuteliată provenea doar de la izvoarele 1 şi 2, iar procesul avea loc doar în zilele cu soare, atunci când presiunea atmosferică era maximă (prin urmare, şi conţinutul de dioxid de carbon era crescut).

    A urmat o perioadă de glorie pentru Borsec, transformată spre sfârşitul anilor 1800 într-o staţiunea luxoasă, cunoscută pentru proprietăţile benefice ale apelor de acolo. În perioada interbelică şi comunistă, Borsecul a continuat să prospere. La mijlocul anilor ’70, în localitatea harghiteană erau peste o sută de unităţi de cazare. Astăzi, au rămas mai puţin de zece.

    Momentul revoluţiei a fost momentul în care Borsec a început să se stingă. Privatizările din anii ’90  au fost făcute în grabă, fără să se dea atenţie cui şi în ce condiţii sunt vândute spaţiile. În doar câţiva ani, “Perla Carpaţilor” şi-a pierdut toată strălucirea.

    Lovitura de graţie a fost dată de închiderea bazei de tratament balnear din 2001, moment în care localitatea şi-a pierdut statutul de staţiune balneo-climaterică primit în 1953, dar şi pe cel de staţiune turistică de interes naţional, iar vilele au început să se degradeze, ducând la “un aspect estetic dezolant”, unul dintre punctele slabe trasate în interiorul Agendei Locale din 2005, valabil, se pare, şi pentru 2012.

    LOCUL DIN ROMÂNIA CARE I-A ATRAS PE CEI MAI BOGAŢI AUSTRIECI – GALERIE FOTO

  • Mazăre: Nu am fost consultat la formarea Guvernului. Nu-i cunosc pe noii miniştri

     Solicitat să comenteze ruperea USL, Mazăre a precizat: “Păi nu ştiu, că nu am fost consultat. Nici atunci, nici acum, cu Guvernul”.

    “În ceea ce priveşte liberalii, e ok că au plecat, pentru că prea se împotriveau la multe lucruri. De exemplu, la descentralizare, după ce o promiseseră, acuma se împotriveau. Acum cu Guvernul, l-am aflat la telefon, că eu conduceam”, a adăugat Mazăre.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Statul speră să obţină peste 400 milioane euro din vânzarea Electrica SA. Şeful direcţiei Privatizare: Ruperea USL aduce noi riscuri pentru România

     “Cel mai important ingredient este încrederea, nu neapărat în acea companie, ci în mediul în care ea operează. Începând de ieri s-au dezvoltat noi riscuri legate de România”, a afirmat Dumitraşcu.

    Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat marţi că liberalii se vor retrage din USL şi îşi vor rechema miniştrii şi secretarii de stat din cabinetul condus de premierul Victor Ponta. Premierul a stabilit deja miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul A URCAT la 4,5200 lei/euro în prima oră a şedinţei, influenţat marginal de ruperea USL

     La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,5190 lei, cu 0,45 – 0,7 bani (0,1% – 0,16%) peste cotaţiile de la finalul sesiunii precedente, de 4,5120 – 4,5145 lei/euro.

    Ulterior, rata de schimb a urcat la 4,52 lei/euro, unde au fost realizate majoritatea tranzacţiilor.

    La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5180 – 4,5200 lei, cu 0,55 – 0,6 bani (0,12% – 0,13%) peste închiderea de marţi.

    După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul era în stagnare în raport cu euro, iar forintul se deprecia cu 0,1%.

    Dealerii cred că deprecierea uşoară a leului este determinată de un cumul de factori printre care ruperea coaliţiei de guvernare, decisă marţi seară prin ieşirea PNL din USL, dar şi de reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă, de decizia Executivului de a plăti din buget o parte datorii la unele companii de stat, dar şi de situaţia incertă în care se află Ucraina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Dacă negocierile merg prost, USL se poate rupe

     Totodată, Iohannis a dat asigurări că, dacă va fi numit în Guvern, va demisiona de la Primărie cu cinci minute înainte de a depune jurământul de învestitură.

    Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că negocierile din USL pentru schimbările din Guvern încep la ora 14.30 şi “nu vor fi nici simple, nici scurte”.

    Iohannis a afirmat că discuţiile despre noua construcţie politică – USD – “îngreunează dialogul”.

    “Dacă negocierile vor merge bine şi ne înţelegem, o să trecem şi peste acel semnal dat de USD. Voi merge la minister şi o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În momentul acesta, calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată. Depind de cum merg negocierile în USL”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro