BusinessMagazin

Tag: restaurante

  • Dezvoltatorul One United şi grupul Le Manoir au cumpărat un butic hotel din Buzău cu 2,35 mil. euro. „Mai investim 1 mil. euro în renovare şi amenajare. Cred că peste 3 săptămâni sau o lună deschidem.“

    Dezvoltatorul imobiliar One United şi grupul Le Manoir, activ în domeniul gastronomiei fine, au cumpărat butic hotelul Carpathian Lodge Măgura din Buzău în schimbul sumei de 2,35 mil. euro. Vânzătorul este un antreprenor străin care nu mai locuieşte în România.

    „Foştii proprietari închiriau deja lodge-ul de circa doi ani, doar că fără servicii. Închiriau proprietatea integral, aşa cum vrem să facem şi noi la început. Doar că acum, după ce casa va fi renovată, ea va fi închiriată în totalitate, dar cu serviciile aferente, respectiv cu bucătar privat, chelneri şi sommelier“, spune Cristian Preotu.

    Le Manoir, care deţine mai multe restaurante şi magazine de gastronomie fină, va opera businessul din judeţul Buzău.

    „Mai investim 1 mil. euro în renovare şi amenajare. Cred că peste 3 săptămâni sau o lună deschidem.“

    Proprietatea va costa 5.000 de euro pe zi cu toate serviciile incluse, incusiv cu mese, iar noii proprietari cred că per sejur vor veni 10-12 persoane.

  • Haos pe piaţa HoReCa din Timişoara unde restaurantele s-au închis total, nici terasele nu mai sunt funcţionale: „Nu ne-a anunţat nimeni nimic oficial. A fost o decizie de azi pe mâine. Nu ştim cât şi cum va fi”

    Restaurantele din Timişoara s-au închis total în momentul în care oraşul a atins incidenţa de şase la mie. Astfel, nu doar interioarele sunt închise, ci şi terasele, mai rau ca în 2020, spun jucătorii din industrie.

    Mai mult, nimeni nu ştie când se vor putea redeschide localurile şi în ce condiţii. Certificatul verde, implementat şi local, dar şi la nivel european nu este luat în calcul.

    „Am închis momentan, facem doar livrări. Ne-a luat şi pe noi prin surprindere, speram să-i lase măcar pe vaccinaţi să vină. Pentru cei vaccinaţi se spune că nu sunt restricţii dar ei nu pot merge la restaurant în oraş. Ce avantaj mai au ei atunci?”, spune Alexandra Lazea, fondatoarea Neaţa Omelette Bistro.

    Ea adaugă că în ceea ce priveşte informaţiile, presa locală zice una, site-ul Primăriei zice alta.

    „Poliţia Locală a fost la o terasă la mall şi era plin şi au cerut să închidă tot. La noi nu a venit nimeni. Plus că, nu avem idee când putem redeschide.”

    Jucătorii din HoReCa nu au fost anunţaţi oficial de închidere, astfel că se informează din presă sau unii de la alţii. Toată lumea spune însă că decizia a fost neaşteptată, mai ales după implementarea certificatelor de vaccinare.

    „Nu ne-a anunţat nimeni nimic. Din presă – din ziarele locale – ne luăm informaţiile. Putem face doar vânzări to go. Cel puţin două săptămâni stăm aşa şi după aceea vedem. Nu ştim nimic oficial până când sau cum. Ne aşteptam să rămână certificatul în vigoare”, explică şi Narcisa Viorel, de la Garage Cafe.

    Deşi în România numărul de certificate verzi e relativ mic comparativ cu alte ţări, dată fiind rata mică de vaccinare, antreprenorii HoReCa spun că nu se puteau plânge de business în acea perioadă. Ba chiar se uită şi către 2020 şi lucrurile stau mai rău acum.

    „Restaurantele din Timişoara sunt închise 100%, chiar şi terasele. După ce am atins incidenţa de 6 la mie s-au închis şi terasele şi interioarele. De la 50% capacitate, ne-au anunţat că închidem tot, nimic interimar. Anul trecut afară se putea sta, avem voie să funcţionăm cu terasele. Făcusem investiţii în încălzitoare încă din 2020 şi acum nu le putem folosi. A fost o decizie luată de pe o zi pe alta”, spune Mihai Lambrino, proprietarul Vinto, un gastro wine bar situat stradal în centrul Timişoarei.

    El adaugă că a intrat din nou pe delivery, dar de formă, pentru că e greu până se reobişnuieşte omul. Oamenii sună încă şi vor rezervări.

    „Unii nu ţin cont de restricţii şi preferă să ia amendă mai degrabă decât să închidă. E o junglă. Plus că nu se ştie nimic despre o eventuală redeschidere, nici când, nici dacă. Nu mai putem face planuri de afaceri, nu mai putem face nimic. Ne uitam la alte state şi ne-am gândit că vom merge şi noi pe acelaşi model, al certificatelor. La noi sunt, într-adevăr, puţine, dar cât am funcţionat aşa – de la incidenţa de 3 la mie am introdus certificate – nu mă pot plânge. Da, a scăzut numărul de clienţi, dar nu dramatic. Plus că mai aveam turişti în vizită sau cu business care aveau certificat.”

     

     

     

     

     

     

     

  • Destinaţii de weekend. Cum să respiri ca un parizian în afara Parisului

    Poate părea absurd ca, odată ajuns la Paris, să vrei să „evadezi” din Paris. Dar câteodată ai nevoie de un moment de respiro – şi să te retragi puţin din lumina puternică a Oraşului Luminilor. Poate pentru puţin aer sărat şi inspiraţie – şi nu de orice fel, ci una demnă de Monet, Maupassant sau chiar şi de personaje legendare, precum Arsène Lupin.

     

    Pentru parizieni – sau pentru cei care au vizitat Parisul de suficient de multe ori încât să îşi dorească să vadă ce este şi dincolo de el – există numeroase variante de city-break, la câteva ore distanţă. Cele şase gări din capitala Franţei oferă o serie de variante de petrecere a 1-2 zile pline de „charme” în toate punctele cardinale: est – catedralele şi cramele din regiunea Champagne; sud – cramele din Burgundia; vest – castelele Văii Loarei. Se pare însă
    că, de cele mai multe ori, când parizienii vor să evadeze rapid într-un weekend, se îndreaptă, de un secol încoace, spre nord, spre oraşele costale  ale Normandiei. Spun de 100 de ani încoace pentru că, după cum reiese din documentarea făcută pentru călătorie, faimoasele orăşele costale ale Normandiei au atras aici şi  celebri artişti, fie ei scriitori sau pictori, căutaţi de turişti, în general, în cafenelele de pe marginea Senei.

    Étretat, de pildă, aflat la circa 200 de kilometri de Paris, a fost cândva un modest sat pescăresc în apropierea Canalului Mânecii. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, aerul său boem a devenit un magnet pentru artiştii deveniţi ulterior un mijloc de propagare a informaţiei despre frumuseţea locului. Presa internaţională scrie că pictorii Eugène Delacroix şi Gustave Courbet au fost inspiraţi de interesantele formaţiuni stâncoase de aici, iar Maupassant a avut chiar şi o casă în oraş şi a scris o povestire inspirată de acest loc numită „Englishmanul din Étretat”. Totuşi, impresionistul Claude Monet a realizat cea mai cunoscută celebrare a formaţiunilor stâncoase de aici: o serie de tablouri în ulei în care acestea erau centrale.

    Ce găseşti acum în Étretat?

    Un mic orăşel burghez, cu arhitectură tipic normandă, din cărămidă roşie şi piatră albă, care compun casele aliniate în jurul unei plaje pietroase şi pe stâncile erodate în mod bizar.

    Este un oraş turistic, dar şi cu multe ferme, cunoscut mai ales pentru stâncile calcaroase, care includ trei arce naturale şi o formaţiune în formă ascuţită. Din oraş pot fi văzute două din cele trei porturi existente aici – Porte d’Aval şi Porte d’Amont (Manneporte este al treilea şi cel mai mare, care nu poate fi văzut de aici).

    O plimbare în Étretat începe de obicei pe plaja cu pietricele din marmură şi duce spre unul dintre cele mai înalte puncte de aici – în vârful stâncii care delimitează plaja. După o urcare de aproximativ 10 minute, eşti recompensat cu o privelişte demnă de Monet a Falaise D’Amont, Arcul alb de circa 90 de metri deasupra nivelului mării, cât şi asupra Aiguille (Acul), o ţepuşă care pare că sare din apă – la circa 70 de metri deasupra acesteia, ca să fim exacţi. Acesta din urmă este subiectul multor referinţe literare, printre care cea a lui Maurice Leblanc, creatorul hoţului gentleman Arsène Lupin. O parte din scenele celui de al cincilea episod din serialul Lupin au fost realizate aproape de aici, iar Maurice Leblanc, creatorul personajului Lupin – protagonistul a 17 romane şi 39 nuvele –  a trăit în Étretat. A scris mare parte dintre titlurile sale în casa sa de aici, devenită acum Muzeul Clos Lupin.

    Două alte motive pentru a vizita Étretat sunt un teren de golf cu 18 găuri aflat pe una dintre stânci şi grădinile amplasate pe o alta (Jardins d’Étretat), ambele oferind o privelişte spectaculoasă asupra stâncilor şi oraşului. Un alt tip de Notre Dame – de la Garde de această dată – se află pe această stâncă sudică: unul mult mai mic, care pare să se încadreze în arhitectura naturală a locului.

    Totuşi, sunt şi alte lucruri de experimentat aici în afară de plaja de pietriş şi formaţiunile din stâncă: micul oraş aflat la baza lor este plin de restaurante intime şi de magazine mici.

    Fie că alegeţi restaurantul Bel Ami (inspirat de un alt roman, scris de Maupassant) sau oricare dintre celelalte restaurante-braserii de aici, senzaţia pe care o ai când intri în micile restaurante din Étretat este aceea în care vii de afară într-un loc cald, cu şemineu, iarna. Poate şi ca urmare a climei – în general mult mai rece decât în Paris (acum, în jur de 18 grade). În restaurante nu ar trebui să rataţi cidrul, băutura care pare să fie specifică oraşelor de pe ţărmurile Normandiei şi „la galette”, o clătită sărată care poate ţine loc de trei mese (mai ales dacă alegeţi să mâncaţi ca un francez…).

    La întoarcerea spre Paris, nu rataţi o oprire în Honfleur. De fapt, şi drumul spre Honfleur este demn de ochii turiştilor: Podul Normandiei este o bijuterie a infrastructurii franceze, care face legătura între Le Havre şi Honfleur, deasupra râului Sena, înainte ca acesta să se reverse în Canalul Mânecii. Chiar dacă este un pod de autostradă (taxat ca atare), este prevăzut şi cu o alee pietonală şi una pentru biciclişti în ambele direcţii, permiţând celor care aleg să traverseze podul pe jos sau pe două roţi să facă acest lucru fără să plătească. Construcţia podului a început în 1988 şi a durat şapte ani. S-a deschis pe 20 ianuarie 1995, fiind la vremea respectivă cel mai lung pod cu cabluri din lume (recordul a fost în 1999 în favoarea unui pod din Japonia), cu o lungime de aproximativ 2,1 kilometri şi o înălţime de 214 metri.

    Micul sat Honfleur, aflat la baza podului, este cunoscut atât pentru portul său, cât şi pentru casele cu faţade pictate de numeroşi artişti în special de Gustave Courbet, Eugène Boudin, Johan Jongkind şi, din nou, Claude Monet, care au alcătuit, de altfel, École de Honfleur (Şcoala Honfleur). Aceasta a contribuit la apariţia mişcării impresioniste. Biserica Sfânta Caterina de aici este cea mai veche biserică din lemn din Franţa.

    Certificatul digital de vaccinare este obligatoriu nu doar pentru intrarea în Franţa, ci în toate spaţiile publice de aici, fie că vorbim despre săli de cinema, restaurante, hoteluri, baruri sau chiar şi magazine alimentare.

    Chiar dacă semnificaţia numelui nu are nicio legătură cu florile (sunt incluse în componenţa acestuia – pare să fie mai degrabă conectat cu termenul fleur, care înseamnă linie a râului sau estuar), casele colorate din Honfleur sunt mereu înconjurate de flori.

    Nu e de mirare că frumuseţea Honfleur a atras numeroşi artişti timp de secole. Portul de aici şi clădirile colorate oferă amestecul perfect pentru orice ochi, dar pentru cei în cazul cărora o simplă plimbare nu este de ajuns, există şi opţiunea de a vizita muzee, restaurante numeroase şi magazine care vând produse locale. Pasionaţii de fructe de mare nu trebuie să rateze stridiile sau midiile cu cartofi prăjiţi de la unul dintre restaurantele portului.

    După Honfleur, dacă vă mai rămâne puţin timp din mica escapadă din Paris, încercaţi să vizitaţi şi Trouville-sur-Mer (termenul de Trouville este însă mai des folosit). Nu am petrecut prea mult timp aici, dar la o plimbare scurtă am văzut că oferă o promenadă care se pare că există aici din secolul al XIX-lea, un port pescăresc, încă funcţional, precum şi un cazinou care a fost construit aici în aceeaşi perioadă cu aleea pietonală şi care a apărut într-un film despre viaţa lui Coco Chanel. Oraşul este presărat cu vile (mai somptuoase decât cele din orăşelele anterioare), printre care Montebello – construită în 1866. Acum aceasta este un muzeu unde sunt expuse tablouri de Charles Mozin – care a pictat prima dată Trouville în 1852 şi a fost urmat mai târziu de mai cunoscuţii Monet şi scriitorul Alexandre Dumas.

    Cum să ajungi în Étretat: 2,5 – 3 ore de condus sau trenul spre Le Havre şi o călătorie cu taxiul spre Étretat. Dacă alegeţi varianta maşinii, este important să luaţi în calcul şi numeroasele puncte de taxare de pe autostrăzi (variază între 4 şi 9 euro, în funcţie de operatorul autostrăzii şi de locul traversat).

    Preţurile pentru cazare pornesc de la circa 100 de euro şi pot urca până la peste 1.000 de euro/noapte, într-unul dintre hotelurile luxoase din regiune.

     

  • Sphera Franchise Group, care deţine francizele KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, a închis primul semestru cu vânzări consolidate de 444,5 milioane lei, în creştere cu 46%, şi un profit net de 5,2 milioane lei, faţă de pierderi de 22 mil.lei în S1 2020

    Grupul de restaurant Sphera Franchise Group, care deţine francizele KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România şi care dezvoltă brandul KFC şi în Republica Moldova şi Italia, a închis primul semestru cu vânzări consolidate de 444,5 milioane de lei, în creştere cu 46% , şi un profit net de 5,2 milioane lei, faţă de pierderi de 22 milioane de lei în S1 2020, evoluţie susţinută mai ales de rezultate record din al doilea trimestru din 2021, arată raportul financiar publicat marţi la BVB.

    Rezultatul EBITDA normaliat a fost de 30,7 milioane de lei, faţă de 1,5 milioane de lei în S1 2020. Pentru perioada de 6 luni încheiat la 30 iunie 2021, EBITDA a fost normalizat pentru a exclude penalităţile cumulate datorate Pizza Hut Europe (Master Franchisor ) pentru restaurantele ce urmează să fie deschise în 2019 a căror inaugurare a fost amânată pentru perioade viitoare.

    ”După o lungă perioadă de instabilitate cauzată de nouă pandemie de coronavirus, Sphera Franchise Group a închis T2 2021 cu rezultate record, înregistrând cel mai bun al doilea trimestru din istoria companiei, cu vânzări consolidate de 233,1 milioane RON pe toate cele trei pieţe de activitate, o creştere de 119% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În ciuda restricţiilor în vigoare şi a limitărilor aferente restaurantelor la interior, restaurantele KFC prezente în România, Italia şi Republica Moldova, precum şi Taco Bell din România au prosperat în perioada aprilie – iunie 2021, înregistrând cele mai bune vânzări pentru acea perioadă a anului ” .

    În primele şase luni ale anului 2021, cheltuieli în restaurant au crescut într-un ritm mai lent decât cifra de afaceri, ajungând la 408,7 milioane RON, sau creştere de 37% faţă de S1 2020.

    În S1 2021, Sphera a deschis 4 restaurante noi – 2 restaurante KFC în România, în Sfântu Gheorghe şi în Braila, 1 restaurant KFC în Italia – prima locaţie Drive Thru în afara României, în localitatea Pomezia din provincia Lazio şi 1 restaurant Taco Bell, în Palas Mall din Iaşi.

    În acelaşi timp, în România, un restaurant Pizza Hut Delivery a fost identificat ca neviabil şi închis, fiind deja depreciat la 31 decembrie 2020. În consecinţă, la 30.06.2021, Sphera opera 161 de restaurante, dintre care, 140 cu sediul în România (88 KFC, 21 Pizza Hut, 17 Pizza Hut Delivery şi 12 restaurante Taco Bell, 1 restaurant sub brandul Paul şi 1 sub franciză PHD), 19 restaurante KFC în Italia şi 2 în Moldova.

    Compania îşi menţine estimări pentru anul 2021, respectiv vânzări totale de 1,15 miliarde lei, un profit din exploatare de 150,5 milioane de lei şi EBITDA normalizat de 95 milioane de lei.

    Sphera are o capitalziare de 719 milioane lei, iar de la începutul anului acţiunile companiei s-au apreciat cu 26% la BVB, după tranzacţii de 56 milioane lei.

  • “Domnu’, domnu’, îmi daţi şi mie 3 lei, să-mi iau ceva de mâncare?! Mi-e foame! Alo, domnu’!” Cum au ajuns cerşetorii de tip nou să invadeze Bucureştiul, intersecţiile, ieşirile de la supermarket şi cum veţi ajunge să plătiţi o taxă de protecţie ca să nu fiţi înjuraţi şi flegmaţi

    Cu toţii auziţi în fiecare zi aceste fraze, cel puţin în Bucureşti. La metrou, în intersecţii, pe marile bulevarde – Magheru este plin -, în faţa magazinelor, în faţa hipermarketurilor, în faţa shaormeriilor, în faţă la McDonald’s. În faţa restaurantelor bune încă nu au ajuns, dar acolo sunt parcagiii.

    Ce mi-a atras acum atenţia era faptul că au trecut de la 1 leu la 3 lei. Şi nu a fost singura dată în care i-am auzit să treacă de la 1 leu la 2 lei, la 3 lei şi câteodată la 5 lei.

    Se vede că a crescut puterea de cumpărare şi acum şi inflaţia.

    Cu cât suma este mai mare, cu atât personajul, cerşetorul, este mai bine îmbrăcat, tatuat, cu frizură la modă – Pompadour pacă se cheamă – şi când se retrage deoparte să-şi numere banii scoate şi telefonul mobil.

    Cerşetorii de altă dată erau mutilaţi, de-o vârstă mai înaintată, cei noi sunt tineri, chiar foarte tineri, unii sunt şi drogaţi.

    Aceste personaje, cerşetorii de tip nou, au devenit din ce în ce mai mulţi şi încep să acapareze străzile, intersecţiile, bulevardele, scările de bloc şi nu mai au mult şi vor ajunge şi în bloc.

    Zonele hot au ajuns Centrul Vechi, Nordului, magazinul Unirea, intrările de la Mega Image.

    Cu bodyguarzii sunt deja prieteni (oricum bodyguarzii de la Mega nu se pun, că ăia sunt pensionari).

    Toate aceste lucruri se întâmplă sub ochii poliţiei. Oricum nu mai ştii care sunt poliţişti adevăraţi şi care sunt poliţişti locali şi ce fac ei.

    Dacă acum câţiva ani mai aveai curaj să le răspunzi, să-i trimiţi la muncă, acum acest curaj a dispărut, pentru că sunt tineri, agresivi, te scuipă şi se îndreaptă către tineri dacă întorci privirea la ei.

    În ultimul deceniu, economia României a crescut de la 120 de miliarde de euro la 220 de miliarde de euro şi ne îndreptăm, în ritmul actual de creştere, spre 250 de miliarde de euro.

    Salariul minim s-a triplat, salariul mediu s-au dublat, iar numărul celor care câştigă peste 1.000 de euro a crescut de aproape trei ori în ultimul deceniu.

    În Bucureşti puterea de cumpărare a crescut substanţial, salariul mediu apropiindu-se de 4.500 de lei net, faţă de 3.600 de lei net, media naţională.

    Dincolo de cifrele oficiale, statistice, sunt zone întregi din Bucureşti, categorii de populaţie care câştigă foarte bine şi chiar enorm din piaţa gri şi piaţa neagră, din comerţul şi traficul de maşini, din schimburile valutare la negru, din Bitcoin etc.

    Explozia pieţei rezidenţiale, banii care se învârt aici au dat naştere altor categorii de milionari, iar acest lucru se vede cu ochiul liber.

    Parcările din celebra zonă de nord din Bucureşti, care a ajuns cunoscută în toată Europa, pot să rivalizeze cu orice parcare a unui restaurant de lux din această lume.

    Dacă te uiţi pe stradă în Grecia, chiar şi în Atena, maşinile care circulă acolo par dintr-un cimitir comparativ cu străzile din Bucureşti.

    Foarte multă lume se întreabă cum de a rezistat România, economia, aşa de bine în criza Covid, în condiţiile în care toate ţările occidentale au printat bani non-stop şi totuşi îşi revin cu greu, iar la Bucureşti guvernele Orban şi acum Cîţu au dat numai 5% din PIB pentru susţinerea economiei şi a businessului (20% în Germania). Mulţi se întreabă unde sunt aceşti bani, că nu i-au văzut, iar economia României mănâncă jăratic.

    Să ai o creştere de peste 10% în acest an în România este caz de studiu pentru economişti.

    În economia României, în business, sunt câteva miliarde de euro, bani gri, bani negri, care se produc şi se învârt non-stop, an de an.

    Eu mă întreb în fiecare zi cum rezistă cursul valutar leu/euro la 4,9 lei, şi ăla un curs susţinut, să nu scadă, cu aceste deficite foarte mari, care se tot adună – deficit comercial de peste 20 de miliarde de euro, deficit de cont curent  care depăşeşte 5% din PIB – un prag de alarmă, defcit bugetar de peste 80 de miliarde de lei, adică 7% din PIB, creşterea datoriei publice, şi la un moment dat se va vedea şi creşterea datoriei externe.

    Dacă te duci la casele de schimb, cursul leu/euro de vânzare este sub cel oficial, anunţat de BNR. Vineri puteai să cumperi euro la 4,905 lei, în timp ce la BNR era 4,9145.

    Nu ştiu cum este în celelalte oraşe din România, dar creşterea businessului din Bucureşti, creşterea puterii de cumpărare, banii gri şi negri care se învârt, vin şi cu acapararea unor zone de către cerşetori, de către clanuri etc., sub ochii autorităţilor de toate felurile. Este o cumetrie extraordinară între toţi.

    Acest lucru se întâmplă şi sub delăsarea noastră, a societăţii, a celor care o formăm.

    Poliţia nu mai intervine preventiv nicăieri, poate şi pentru că societatea nu mai acceptă acest lucru. Fiecare, cu bani în buzunar, cu sistemul de relaţii, a devenit prea puternic.

    Uitaţi-vă cum se circulă pe străzi, pe drumuri şi încercaţi să-i cereţi cuiva socoteală.

    Administraţia publică este fanariotă, partidele şi chiar guvernul nu mai acceptă să le spună cineva ceva.

    Economia creşte prea bine, iar administraţia are prea mulţi bani pentru a mai da cuiva socoteală.

    Când numărul celor care lucrează la stat  – 1,3 milioane – rivalizează cu economia privată, adică cei care plătesc taxele şi impozitele, şi retorica se schimbă.

    Elita societăţii, care acum a devenit ONG-uri, se ocupă din birouri de plantat copaci, cu teme de political correctness, în frunte cu preşedintele Iohannis, când cerşetorii stau lângă ei. Îndată o să vină peste ei, să le spargă petrecerile din teambuildinguri.

    Pentru stat, pentru guvern, pentru instituţiile învestite prin lege cu puterea de a face ceva, problema celor 2-3 milioane de români din ţară care nici nu muncesc, care nici nu sunt la şcoală, care nimeni nu ştie din ce trăiesc, nu este a lor. O parte dintre aceştia sunt şi aceşti cerşetori, vânzători de droguri, pe care îi vedeţi în jurul vostru.

    Problema educaţiei, a pregătirii de specialitate (cine mai ţine minte că Ecaterina Andronescu a desfiinţat acum un deceniu şcolile profesionale, aşa cum existau ele, pentru a susţine şcolile teoretice care, din cauza scăderii numărului de elevi, au mari probleme) a devenit o problemă a companiilor private, care încearcă să rezolve la nivel micro lipsurile pe care le au.

    Dacă te uiţi în bugetul de stat, la creşterile de sume an de an, niciodată nu am avut atât de mulţi bani, şi parcă aceşti bani dispar, pentru că nu se vede nimic în urma lor, decât o administraţie fanariotă.

    Cazul surpării de teren de lângă Biblioteca Naţională, în plin centrul Capitalei, unde au murit doi oameni, este năucitor. Cei care executau lucrările nu aveau autorizaţie, cel puţin aşa se spune, iar cei responsabili de acest lucru dau amenzi post-mortem. Pentru că acolo era o lucrare ordonată de primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, lucrările au putut să înceapă fără niciun fel de problemă.

    Câţiva metri mai încolo de locul producerii accidentului există salba de restaurante, cafenele, dar şi cluburi de pe malul Dâmboviţei, unde viaţa merge înainte.

    Şi dincolo de “Doamne fereşte!” (Bine că nu mi s-a întâmplat mie!), nu mai există nicio reacţie.

    Dacă autorităţile se comportă aşa, de ce noii cerşetori nu ar putea să ocupe şi ei bulevardele?

    Nu va trece mult şi veţi plăti o taxă de protecţie, că este 1 leu sau 5 lei are mai puţină importanţă, pentru a nu fi înjuraţi şi flegmaţi când treceţi pe lângă ei.

  • Antreprenoarele care au plecat în vacanţă şi s-au întors cu o idee de business

    O vacanţă în Veneţia a fost punctul de plecare pentru ceea ce avea să devină SoloPasta, un business în producţia de paste artizanale, gândit şi pus în aplicare de Diana Popovici şi de Simona Anastasiu. Cu grâu dur şi cu puţină magie, laboratorul lor de paste din Iaşi produce „energie” pentru gurmanzi şi pentru cei îndrăgostiţi iremediabil de Italia.

    Producem paste proaspete simple, colorate şi integrale, ambalate în cutii de 250 de grame. În viitor, avem în plan să vindem şi paste uscate şi ravioli. Clienţii noştri sunt persoane care apreciază mâncarea curată, de calitate, produsele noastre neavând niciun fel de conservanţi adăugaţi. Vindem momentan în băcănii şi colaborăm cu câteva restaurante”, spune Diana Popovici.

    Povestea SoloPasta a început în timpul unei vacanţe în Veneţia. Acolo au mâncat într-un mic şi cochet restaurant în care pastele proaspete erau făcute chiar sub ochii lor. Le-a plăcut experienţa şi gustul desăvârşit al pastelor, aşa că au hotărât să-l aducă şi acasă. „În 2018, am depus actele pentru programul StartUp Nation şi în septembrie 2020 făceam primele paste. Făina din grâu dur, de cea mai bună de calitate, o aducem de la o moară cu tradiţie, din sudul Italiei.” Pe lângă fondurile de la StartUp Nation, cele două antreprenoare au mai investit încă aproximativ 10.000 de euro din surse proprii. Ideea iniţială a fost să şi gătească pastele, dar momentul de debut al businessului nu a fost unul tocmai propice, aşa că, din cauza pandemiei, s-au orientat spre vânzarea pastelor proaspete în băcănii. Pastele sunt extrudate prin matriţe de bronz, o tehnică tipic artizanală, care face ca suprafaţa produsului finit să fie poroasă şi aspră, ceea ce presupune o capacitate mai mare de reţinere a sosului, spre deosebire de extrudarea prin matriţele de teflon utilizate pe scară largă, la nivel industrial.

    Pastele astfel extrudate sunt opace şi ridate, cu suprafaţa acoperită de pudră de amidon, pentru a se combina perfect, de pildă, cu un sos proaspăt de roşii.

    Cu experienţa de software developer a Dianei Popovici şi cea de farmacist a Simonei Anastasiu, businessul SoloPasta a crescut până acum cu ajutorul a patru angajaţi.

    „Pentru restul anului, planificăm să continuăm cu vânzarea de paste proaspete în băcănii, să dezvoltăm colaborarea cu restaurantele şi să încercăm să trecem la uscarea pastelor. Avem un spaţiu închiriat într-o clădire aflată în centrul oraşului Iaşi, pe care l-am utilat cu toate echipamentele necesare.”

    Cu experienţa de software developer a Dianei Popovici şi cea de farmacist a Simonei Anastasiu, businessul SoloPasta a crescut până acum cu ajutorul a patru angajaţi. O cutie de paste simple sub brandul SoloPasta ajunge să coste 10 lei în băcănii, în vreme ce pastele colorate şi integrale au preţuri de 14-15 lei.

    „Noi abia am început în 2020, iar pandemia nu ne-a uşurat munca. Lucrurile s-au mişcat destul de încet, dar sperăm să se îmbunătăţească situaţia. Lumea nu e obişnuită la noi să gătească paste proaspete, dar încet-încet află că această variantă este mult mai gustoasă şi sănătoasă”, explică Diana Popovici.

    O cutie de paste simple sub brandul SoloPasta ajunge să coste 10 lei în băcănii, în vreme ce pastele colorate şi integrale au preţuri de
    14-15 lei.

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Kraftelier – brand de haine pentru copii (Bucureşti)

    Fondatori: Ruxandra şi Cătălin Năstase

    Investiţie iniţială: peste 20.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 20.000 de euro

    Prezenţă: online

    Rpdart – realizare de semnături caligrafice (Cluj-Napoca)

    Fondator: Mihai Repede

    Venituri lunare: 5.000 de euro

    Prezenţă: online

    Casa Thymus – pensiune (jud. Vrancea)

    Fondator: Ştefan Borangiu

    Investiţii: 500.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 100.000 de euro

    Prezenţă: Soveja, jud. Vrancea

    Cereal Crunch Ploieşti – local specializat în cereale (Ploieşti)

    Fondatoare: Alina Popescu

    Investiţie iniţială: 30.000 de euro

    Venituri lunare: 45.000 de lei (aproape 10.000 de euro)

    Prezenţă: Ploieşti

    Butoiul cu îngheţată – brand de îngheţată artizanală (Bucureşti)

    Fondator: Adrian Mengheş

    Investiţie iniţială: 7.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 44.000 de euro

    Prezenţă: parcul Edenland (Baloteşti)

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Răzbunarea perfectă a unui antreprenor, după ce a fost refuzat de toate băncile. A găsit o altă metodă de finanţare şi a creat un lanţ de restaurante uriaş. Astăzi este cunoscut în toată lumea

    Deşi băncile l-au respins, Alan Yau nu s-a lăsat descurajat în visul său de a-şi deschide propria afacere, aşa că a găsit o cale să obţină finanţare pentru a porni pe calea antreprenoriatului, deschizând Wagamama, un lanţ de restaurante cunoscut astăzi în toată lumea.

    Alan Yau s-a născut pe 11 noiembrie 1962 în Sha Tau Kok Hong Kong. În 1975 familia sa a emigrat în Marea Britanie, stabilindu-se în King’s Lynn, Norfolk.

    În 1992, antreprenorul a pus bazele lanţului de restaurante cu specific asiatic Wagamama. Numele companiei are mai multe traduceri din limba japoneză, cea mai folosită fiind „copil obraznic“.

    Anterior, Yau lucrase pentru o companie din Watford, înainte de a intra în lumea antreprenoriatului alături de tatăl său, pornind un take-away cu mâncare chinezească, experienţă pe care spune că a încercat-o doar ca pe un hobby.

    În lansarea Wagamama, Yau a întâmpinat mai multe provocări, în special legate de obţinerea finanţării pentru investiţia iniţială. După ce a fost refuzat de bănci, a apelat la investitori privaţi, care au fost dispuşi să îi acorde încrederea, dar şi fondurile necesare. El s-a retras din companie în 1997, la doar 5 ani de la fondare. Într-un interviu acordat HI CHI Integrated Health Institute, antreprenorul a spus că cea mai mare greşeală a fost să aducă în companie un partener de investiţii cu capital de risc, în 1996, şi că a fost naiv acceptând condiţiile oferite, adăugând că asta a fost una dintre cele mai importante lecţii învăţate în carieră.

    În 2018, lanţul de restaurante a fost achiziţionat de The Restaurant Group într-o tranzacţie de 559 de milioane de lire sterline, după ce fusese deţinut de Duke Street Capital, care îl cumpărase pentru suma de 215 milioane de lire de la Lion Capital LLP (în portofoliul căruia trecuse pentru 103 milioane de lire, de la proprietarul iniţial, Graphite Capital).

    Prima unitate a companiei a fost închisă permanent în vara anului 2016. În urma pandemiei de COVID-19, grupul din portofoliul căreia face parte Wagamama alături de alte branduri ca Frankie & Benny’s, Chiquito, Garfunkel’s şi Filling Station a închis 250 de restaurante, închideri traduse în pierderea locului de muncă pentru aproximativ 4.500 de angajaţi.

    În prezent, Wagamama are circa 200 de locaţii răspândite la nivel internaţional. Printre celelalte businessuri pornite de Yau sau care l-au avut alături doar ca investitor, se numără restaurantele Busaba Eathai, Hakkasan, Yauatcha, Babaji, Duck and Rice, Park Chinois, dar şi brutăria Princi, deschisă în Soho. Antreprenorul spune că îşi găseşte inspiraţia pentru preparatele restaurantelor sale în călătoriile pe care le face şi susţine că pentru a avea succes în această industrie călătoritul este esenţial.

    Pentru activitatea sa din domeniu, Alan Yau a primit Ordinul Imperiului Britanic.
     

  • Povestea tânărului din România care şi-a deschis prima afacere căutând-o pe Google. Acum face milioane de euro cu aceasta şi are un nou pariu

    Numele lui Paul Nicolau este asociat, în industria HoReCa locală, cu cel al omului care a adus racii în restaurantele locale şi pe mesele românilor. La 7 ani distanţă, în plină pandemie, a făcut un nou pariu: online-ul. Ce rezultate i-a adus noua sa afacere şi ce ambiţii are pe viitor?

    Am început afacerea cu raci acum 8 ani după un search pe Google: idei de afaceri. A fost extraordinar de greu deoarece totul a început fără bani, iar când faci afaceri fără bani, faci slalom în a găsi soluţii. La început aveam un singur angajat şi anume eu.

    Eu pescuiam racii pe care mai apoi îi vindeam în Piaţa Obor. La 8 ani distanţă am în medie 50 de angajaţi, investiţii de peste 2 milioane de euro în infrastructură, o cifră de afaceri medie anuală medie de 1,5 – 2 milioane de euro, vând anual peste 150.000 de porţii de mâncare la restaurant şi în online, prin platforma Fish To Door, şi am încheiat anul cu 22.000 de colete trimise către clienţi”, descrie Paul Nicolau, succinct, evoluţia sa ca antreprenor.

    Acum, când se uită în urmă, spune că „este chiar foarte interesant să realizez că nu ai neapărat nevoie de bani pentru a reuşi, ci de un crez, dorinţă şi muncă, enorm de multă muncă”. Platforma Fish to Door a fost lansată anul trecut, în luna mai, când industria HoReCa primise deja o lovitură puternică prin prisma blocajului provocat de pandemie.

    În ciuda contextului însă, Paul Nicolau spune că „pentru mine, anul pandemic a fost cel mai bun an. Online-ul a explodat în comenzi şi vânzări, iar restauranul, având o terasă mare, a avut încasări foarte bune”. Ideea i-a venit deoarece, fiind direct importator de peşte şi fructe de mare şi având acces la preţuri competitive în piaţa de distribuitori din România, dar nu şi un fan al vânzării en gross, pe care o consideră „lipsită de emoţie”, a căutat soluţii şi a realizat că doar online poate accesa cât mai mulţi clienţi.

    „Am găsit această soluţie inovatoare şi câştigătoare totodată, de a împacheta produsele congelate în cutii de polistiren, care le menţin în condţii optime. Am lansat un magazin online cu toate produsele mele, în care clientul intră şi comandă şi noi trimitem, a doua zi, comanda către client oriunde în România. Antreprenorul deţinea deja un depozit frigorific în Giurgiu, aşa că investiţia iniţială, care s-a ridicat la 80.000 de euro, a fost direcţionată către lansarea platformei online, marketing, achiziţia cutiilor de polistiren, precum şi către achiziţia de produse şi laptopuri. „Totul este foarte bine optimizat şi, cu doar patru angajaţi, reuşim să împachetăm până la 300 de comenzi într-o zi.” Pe platformă, compania are listate în jur de 100 de produse, cele mai căutate fiind creveţii şi peştele din Marea Neagră.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Cât de atenţi au fost angajaţii la alimentaţie anul trecut, în plină criză sanitară

    Într-un an atipic, cum a fost 2020, angajaţii au avut un comportament previzibil, continuând să fie interesaţi de o dietă echilibrată, spun reprezentanţii Edenred, care au realizat anul trecut, alături de parteneri, un sondaj în rândul a peste 40.000 de angajaţi şi 2.300 de proprietari de restaurante din 20 de ţări, între care şi România, cu scopul de a analiza obiceiurile alimentare ale angajaţilor şi influenţa pe care a avut-o lockdown-ul asupra dietei acestora şi a business-ului în HoReCa. Au adoptat, însă, accelerat noile soluţii digitale asociate pauzelor de masă, precum comenzile online de mâncare şi plăţile cu cardul de masă la restaurant, se mai arată în comunicatul de presă care prezintă rezultatele Barometrului Food 2020.

    Astfel, 72% dintre angajaţi au declarat că, în timpul lockdown-ului, au comandat de la restaurante folosind servicii de livrare sau take-out şi de click-and-collect.

    În acelaşi timp, 60% dintre proprietarii de restaurante au reuşit să îşi menţină funcţional business-ul (total sau cel puţin într-o anumită măsură), prin implementarea serviciilor de livrare sau de take-out.

    Beneficiind de acces la opţiuni alimentare sănătoase inclusiv în lockdown, angajaţii au fost mai preocupaţi de o dietă echilibrată. În România, 78% dintre angajaţii participanţi la sondaj au afirmat că, în pandemie, au devenit mai atenţi la alimentaţia proprie. România este printre ţările cu unul din cele mai ridicate niveluri de conştientizare în acest sens, media fiind de 79%.

    Pentru a-şi putea susţine stilul alimentar echilibrat, majoritatea angajaţilor (8 din 10 angajaţi) are aşteptarea ca restaurantele să conceapă mai multe opţiuni de meniuri echilibrate. În România, şi-au exprimat această dorinţă aproximativ 70% dintre angajaţii intervievaţi.

    „Grija pentru sănătate stă acum la baza preocupărilor tuturor, iar echilibrul alimentar este unul dintre pilonii importanţi de la începutul crizei sanitare. Chiar dacă perioada de lockdown a pus presiune pe întreaga societate, proprietarii de restaurante au găsit soluţii pentru a-şi menţine propriile business-uri funcţionale şi de a satisface nevoile consumatorilor, care decid tot mai des unde vor lua masa de prânz pe baza calităţii nutriţionale oferite în meniurile unităţilor alimentare. Pauza de prânz nu mai este o simplă pauză într-o zi de lucru, ci o modalitate prin care contribuim la atingerea bunăstării personale, lucru confirmat inclusiv de cei peste 70% dintre angajaţii chestionaţi în sondaj care au plasat comenzi de mâncare la restaurante în timpul lockdown-ului. Astfel, implicarea Edenred în programul Food ne întăreşte convingerea  că locul de muncă este mediul ideal pentru a lua măsuri concrete în sprijinul alimentaţiei sănătoase”, spune Anamaria Busuioc, Legal & Public Affairs Director Edenred România.

    76% dintre proprietarii de restaurante afirmă că tichetele de masă au avut un impact pozitiv în business

    Potrivit Barometrului Food, în 2020, tichetele de masă au reprezentat un bilet pentru o pauză de masă mai accesibilă, mai simplă şi mai echilibrată. Astfel, pentru 76% dintre proprietarii de restaurante din reţeaua de parteneri care acceptă plăţi cu tichetele de masă, această soluţie a avut un impact pozitiv asupra business-ului lor, iar 65% dintre angajaţi sunt conştienţi că puterea lor de cumpărare ar fi afectată în lipsa tichetelor de masă.

  • Povestea unei tinere care a renunţat la visul de a fi avocat pentru a lucra pentru unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume. Care este motivul pentru care nu s-ar mai întoarce în ţara noastră

    Industria financiară, sectorul restaurantelor şi barurilor, iar apoi hotelăria. România, Marea Britanie, Maldive şi acum Emiratele Arabe Unite. Cam aşa s-ar putea rezuma pe foarte scurt cariera Gabrielei Petra, în prezent director asociat de vânzări pentru o serie de hoteluri din grupul Hilton în Emiratele Arabe Unite. Ce urmează?

    Cu entuziasm şi visând să schimb lumea, mi-am început cariera în România în sistemul financiar”, povesteşte Gabriela Petra. În 2009, afectată de situaţia generală şi rămasă fără loc de muncă, ea a decis să plece în Jersey, o insulă din Canalul Mânecii, unde a început de la zero, chiar minus, pentru că datora 30 de euro. „Aşa a debutat marea aventură şi noua mea carieră. În Jersey am început să lucrez la o cafenea pe plajă, ca ospătăriţă.

    Apoi, uşor-uşor, mutându-mă de la o companie la alta, un an mai târziu, m-am angajat ca recepţioner la Somerville Hotel unde am rămas în următorii doi ani şi jumătate.” A lucrat în acelaşi timp, doar peste weekend, ca barman în Kasbar, un cunoscut club pe insulă. În mare parte din cauza vremii, plus alte motive specifice vârstei de 20 de ani, Gabriela Petra a căutat apoi să plece către o destinaţie plină de soare şi a găsit un job în Maldive, la Anantara Dhigu – un resort din grupul Anantara, activ pe piaţa de lux.

    „Am stat doar trei luni pentru că din păcate condiţiile erau insuportabile. Am avut noroc şi am găsit rapid un job în Dubai, la hotelul Meydan, unde am început în front office ca guest relations officer.”A urmat un an plin de aventuri şi peripeţii, de planificări şi de învăţat, an în care a decis ce vrea să facă mai departe. „Am pus la punct un plan cu ce urma să realizez în fiecare an şi cum voi reuşi să ajung la rezultatele dorite.” Şi aşa a început să lucreze în vânzări în turism.

    Planul suna cam aşa: în 2014, de la administrator va promova în poziţia de coordonator al echipei de vânzări. În 2015, va trece de la acest nivel, la sales executive (în departamentul de vânzări pro-active). În anul următor va deveni manager, poziţie unde va rămâne cel puţin doi ani, iar apoi va ajunge senior sales manager. În 2019, cel târziu, urma să promoveze ca director asociat de vânzări şi va schimba compania. „Decisesem că voi lucra pentru un brand internaţional, voi avea achipa mea. Mai mult, setasem că voi fi director de vânzări până în 2022.”

    O destinaţie puţin cunoscută

    Un nou emirat caută să se dezvolte după modelul Dubai care a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. Este vorba de Ras Al Khaimah care mizează puternic în perioada următoare pe industria turismului. În România aceasta este o destinaţie puţin cunoscută, în 2020 Ras Al Khaimah fiind vizitat de doar 1.082 de călători locali, de câteva zeci de ori mai puţini ca în Dubai. Spre comparaţie, în 2019 au fost peste 1.500 de români în acest emirat, scăderea de anul trecut fiind pusă pe seama pandemiei de Covid-19. Totuşi, oficialii din emirat pariază pe o creştere puternică a numărului de turişti din România în următorii ani. Mai exact, e vorba de un plus 50% în 2021 şi de un avans de 250% în următorii cinci ani. Rezultatele vor depinde însă de restricţiile de circulaţie şi de coridoarele aeriene. Această destinaţie e deservită de aeroportul din Dubai.

    Până în prezent, totul a fost punct ochit, punct lovit. Iar acum lucrează către targetul propus pentru 2022. Gabriela Petra este în prezent Cluster Assistant Director of Sales (director asociat de vânzări) pentru o serie de hoteluri din grupul Hilton în Emiratele Arabe Unite.

    Este vorba de hotelurile DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah Corniche Hotel & Residences şi Hampton by Hilton Marjan island. Acesta din urmă urmează să se deschidă în acest an. DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island, deschis în 2014, numără 723 de camere, 14 restaurante şi baruri, opt piscine şi alte facilităţi. Este primul hotel din lume din gama DoubleTree by Hilton de 5 stele, cu plajă privată şi concept all-inclusive. De regulă, sub acest brand e vorba de hoteluri corporate, amplasate în oraşe şi clasificate la 4 stele. Hampton by Hilton Marjan Island, ce se va deschide în iulie 2021, va fi primul hotel din lume din gama Hampton de 4 stele. În general acestea sunt clasificate la 3 stele, sunt low budget şi sunt poziţionate în apropiere de aeroporturi. Cel din Marjan Island va avea plajă privată, 515 camere, şapte restaurante şi va opera tot sub conceptul all-inclusive.

    Spre comparaţie, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah se află în inima oraşului, în apropiere de centrul de expoziţii, de mall-uri şi vestitele soukuri (pieţe tradiţionale). Este un hotel boutique cu 154 de camere, potrivit pentru clienţii corporate. Celelalte sunt mai degrabă potrivite pentru familii. „Încă de când am ajuns în această ţară am fost uimită de cum arată turismul în general, de câte investiţii se fac, de cât se construieşte pentru această industrie. În afară de bine-cunoscutele hoteluri pe care le găsim în destinaţie, cu toate clasificările posibile, de la 3 stele lângă aeroport, până la vestitul Burj Al Arab de 7 stele, construit pe mare, Emiratele oferă o gamă variată de activităţi pentru turişti precum safari în deşert, parcuri de distracţie, tiroliană, tururi ale unor locuri unice în lume, precum Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, moscheea Sheikh Zayed şi oraşul vechi în Dubai.”

    Hotelurile de care se ocupă executivul sunt în emiratul Ras Al Khaimah, unul dintre cele şapte din Emiratele Arabe Unite, cele mai cunoscute fiind Dubai şi Abu Dhabi. Dubaiul este una dintre cele mai populare destinaţii din lume, fiind vizitat atât de turiştii care caută să meargă la plajă tot timpul anului (deşi vara e foarte cald), cât şi de cei care vor să facă shopping sau să descopere ceva din cultura arabă. Ras Al Khaimah mizează însă pe un turist cu un profil mai degrabă de aventurier sau care caută să viziteze natura locului. Totuşi, este în continuare o destinaţie de plajă, motiv pentru care agenţiile construiesc pachete turistice aici şi lansează chartere. „Localizat în partea nordică a ţării, emiratul oferă plaje curate, mangrove, deşert, oaze verzi şi privelişti uimitoare ale munţilor Hajar, inclusiv cel mai înalt vârf montan al ţării -Jebel Jais – unde temperaturile sunt cu aproximativ 10 grade mai mici decât la nivelul mării.” Ca director asociat de vânzări pentru segmentul de leisure, Gabriela Petra se ocupă de vânzările internaţionale, de contractele cu touroperatori, de operaţiunile tip charter, dar şi de pachetele de vacanţă pentru călătorii individuali. „Mă ocup de pieţele europene şi de America Latină. În general, călătoresc foarte mult, sunt prezentă la toate târgurile de turism şi alte activităţi asemănătoare.”

    Iar dacă este în Dubai se întâlneşte zilnic cu clienţii ce se află aici. Ziua ei începe la 5:45 dimineaţa, cu exerciţii timp de 40 de minute, urmate de foarte multă cafea. „Mă pregătesc, iar la cel târziu 8:30 ies din casă. Am 2-3 întâlniri dimineaţa, mă opresc pentru o cafea şi câteva e-mailuri, iar apoi vin alte 2-3 întâlniri.” Termină până la 17:00, când se opreşte la încă o cafea şi foarte multe e-mail-uri. „Ziua de muncă se termină pe la 19:00-20:00 şi începe distracţia. Glumesc, de cele mai multe ori merg acasă şi sfârşesc prin a citi câteva pagini ori mă uit la un film.” De câteva ori pe săptămână, Gabriela Petra merge la volei, singurul obicei pe care l-a păstrat încă din copilărie, când juca pentru Constructorul IOR. Peste weekend se vede cu prietenii şi dacă are energie iese. „Ieşim pe undeva şi ne pierdem noaptea de vineri în oraşul ce nu doarme niciodată.” Uitându-se în urmă, spune că motivul pentru care a plecat din ţară a fost acela că şi-a pierdut locul de muncă în criza financiară anterioară şi nu a găsit altul în acelaşi domeniu ori într-un sector unde se plătea la fel. „Astrele s-au aliniat diferit.”

    Despre România mai spune că nu s-ar întoarce, nu definitiv cel puţin. Sau nu acum. „Decizia depinde de foarte multe variabile. De ce sunt sigură este că voi lua în considerare orice oportunitate şi voi lua o decizie când şi dacă se iveşte.”

    Viaţa ei s-a dovedit a fi foarte diferită de ce îşi planificase pe la 20 de ani. Visa să fie avocat, să îşi facă stagiatura alături de tatăl său, care practica la vremea respectivă. „Voiam să ne deschidem biroul nostru de servicii juridice. Totuşi, 15 ani mai târziu, sunt pe un alt continent şi lucrez în turism. Ce pot spune e că în viitorul apropiat nu planific o întoarcere.” Ultima vizită acasă a fost anul acesta în februarie.

    În general, ajunge acasă o dată pe an şi speră ca acest obicei să continue. Spune că foarte multe s-au schimbat în ţară în ulimul deceniu, în special drumurile din Bucureşti. „Poate mulţi vor dori să mă contrazică, însă am realizat acest fapt în urmă cu patru ani când am avut o călătorie foarte plăcută de la aeroport până în Drumul Taberei. Îmi amintesc momentul în care încercam să gândesc dacă am luat vreo groapă şi nu puteam.” Gabriela Petra spune totodată că România este foarte avansată în ceea ce priveşte aplicaţiile şi serviciile oferite prin intermediul acestora, cel puţin comparativ cu vecinii săi. „Cred că este un lucru nemaipomenit să ai servicii bancare, livrări şi transport la îndemână. Viaţa devine mai simplă, mai uşoară.”

    Totuşi, ca orice capitală din Europa, Bucureştiul este supra-aglomerat, cu un trafic îngrozitor la orele de vârf. „Nu este însă mai rău decât în Roma ori Berlin. E normalitatea metropolelor.” Când vine vorba de România, executivul român spune că îi e dor de natură şi de comunitate în general. La polul opus, nu îi e dor de birocraţie. „Însă am înţeles că s-a îmbunătăţit situaţia şi la acest capitol. Este foarte diferită viaţa pe meleaguri străine, cred că întotdeauna va fi. Oricât de mult iubesc ţara în care trăiesc, România va fi întotdeauna acasă.” Plus că, în ceea ce priveşte mâncarea, nimic în lume nu se compară cu cea de acasă şi nu crede că acest sentiment se va schimba vreodată. „Neîntrecute sunt ciorba de fasole la ţest, mămăliguţa cu brânză şi smântână, tochitura şi, bineînţeles, mâncărurile festive (sarmalele, mucenicii şi nu numai).” Gabriela Petra spune că i-ar plăcea să nu mai audă, atunci când vine în România, că „ţara e frumoasă, păcat că e mâncată de corupţie”. Recunoaşte însă că în ultimii 12 ani nu s-a lovit de nimic extraordinar de problematic şi pentru că nu a avut nevoie de nimic din România, la nivel de acte sau altceva. Şi speră să nu fie cazul!