BusinessMagazin

Tag: regizor

  • Cronică de film: Cum să dai în tribune când eşti singur cu portarul

    Echipa de producţie avea, aşadar, toate coordonatele pentru a aduce în sălile de cinema un film reuşit. Nu ştiu exact ce s-a defectat pe parcurs, dar o să încerc să enumăr problemele fără a dezvălui chiar toată povestea.

    În primul rând, nu există niciun element de noutate legat de personajul interpretat de Fassbender (Harry Hole): vedem clişeu după clişeu după clişeu. De fapt, nu există nimic interesant legat de personaj în afară de nume, iar asta denotă o profundă lipsă de imaginaţie a scenariştilor. Povestea detectivului e prea puţin dezvoltată, iar asta elimină posibilitatea vreunei legături cu cei din audienţă.

    Harry Hole investighează un mister legat de un criminal în serie care construieşte oameni de zăpadă în curtea celor pe care îi ucide, pe post de semnătură. Partenera lui Hole, o poliţistă fără mare fler, ajunge la concluzia că pornirile criminalului sunt cumva generate de căderea zăpezii. Dacă nu vi se pare încă o idee stupidă, ar trebui să adaug şi faptul că acţiunea se petrece în Oslo, Norvegia, unde ninsoarea e ceva la fel de obişnuit ca schimbarea bordurilor în Bucureşti.

    Mi se pare extrem de ciudat că Tomas Alfredson, care a regizat Tinker Tailor Soldier Spy şi Let the Right One In, a fost de acord să urmeze scenariul semnat de Amini, Straughn şi Sveistrup; faptul că vorbim de un scenariu adaptat mi se pare şi mai înfiorător. Materialul original, adică nuvela The Snowman, este semnat de Jo Nesbø, un autor norvegian de thrillere detective care a lucrat ca economist. Până în 2014, cărţile lui Nesbø s-au tradus în peste 40 de limbi şi s-au vândut în peste 23 de milioane de copii, ceea ce mă face să cred că opera scrisă are mult mai multă logică decât ce a ajuns pe masa regizorului. Directorul de imagine (sau de cinematografie, cum îi spun americanii) Dion Beebe este cel care mai salvează ceva din film. Experienţa din alte producţii, precum Edge of Tomorrow, Equilibrium şi mai ales Into the Woods, se vede imediat: imagini clare dar apăsate de nuanţele de cenuşiu sau contrastele excelente dintre culori sunt doar câteva exemple care arată măiestria lui Beebe.

    În concluzie, The Snowman ar fi putut fi mult mai mult decât ce a ajuns pe marile ecrane. E păcat că producătorii au risipit ocazia de a crea un thriller în adevăratul sens al cuvântului, bazându-se doar pe renumele actorilor şi pe o campanie costisitoare de marketing pentru a genera vânzări. Istoria ne-a arătat însă că recenziile bune şi recomandările sunt cele care aduc bani; din acest punct de vedere, aşteptările – de data asta ale lor – ar trebui să fie mult mai mici decât au fost ale noastre.

    Nota: 5/10

  • Un nou scandal la Hollywood! Un regizor celebru este acuzat de hărţuire sexuală

    Ziarul susţine că a intervievat mai multe femei cu privire la presupusele lor întâlniri cu Toback de-a lungul mai multor decenii şi că majoritatea acestora au fost de acord să vorbească fără a-şi ascunde identitatea, scrie Agerpres.

    Articolul susţine că femeile au povestit cum “întâlniri încadrate ca interviuri sau audiţii luau rapid o turnură sexuală”.

    Contactat de LA Times, Toback, în vârstă de 72 de ani, a negat acuzaţiile.

    Toback a declarat publicaţiei că nu s-a întâlnit cu niciuna dintre femeile care îl acuză sau dacă le-a întâlnit, a fost “pentru cinci minute şi nu îşi mai aminteşte”. El a subliniat de asemenea că în ultimii 22 de ani ar fi fost “biologic imposibil” să se comporte în felul în care femeile îl acuză în articol, deoarece are diabet zaharat şi o afecţiune cardiacă care necesită medicamente, a raportat Los Angeles Times.

  • LOVITURĂ în scandalul sexual care a şocat o lume întreagă: Tarantino RECUNOAŞTE TOT: “Am ştiut îndeajuns cât să fi făcut mai mult”

    “Am ştiut îndeajuns cât să fi făcut mai mult”, a spus Tarantino, într-un interviu acordat celor de la New York Times.

    Comentariile sale vin după ce poliţia din Los Angeles a început să investigheze un nou presupus caz de hărţuire sexuală, din 2013, în care a fost implicat Weinstein.

    Harvey Weinstein se confruntă cu numeroase acuzaţii de hărţuire sexuală şi chiar viol din partea a zeci de femei. Producătorul de film a negat până acum orice acuzaţie legată de sex non-consensual, iar poliţia nu a făcut nici o arestare în acest caz răsunător care a şocat lumea cinematografică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea omului care a creat cel mai iubit film din toate timpurile

    George Walton Lucas Jr. s-a năcut în 1943 în Modesto, California. După ce a absolvit Universitatea Southern California, el a fondat alături de Francis Ford Coppola compania American Zoetrope.

    Cariera sa a debutat cu filmul THX 1138, în 1971, producţie care a fost primită bine de critici, dar un eşec în ceea ce priveşte încasările. Doi ani mai târziu, American Graffiti l-a adus în atenţia publicului şi i-a permis să pună bazele companiei Lucasfilm.
    Următorul film produs de Lucas avea să schimbe întreaga industrie cinematografică; povestea spune că George Lucas nu reuşea să termine scenariul lui Star Wars; avea povestea în minte, dar nu reuşea să o transpună într-un format pe care să îl poată prezenta caselor de producţie. Apoi şi-a adus aminte de un text pe care îl citise în facultate, ”Eroul cu o mie de feţe“, o explorare a miturilor universale.

    Lucas a recitit studiul semnat de Joseph Campbell şi a înţeles ce avea de făcut: să concentreze întreaga poveste în jurul unui singur personaj, Luke Skywalker, şi drumul pe care acesta îl avea de urmat.

    Lucas nu a avut însă mare încredere în filmul său, fapt ilustrat cel mai bine de un celebru pariu pe care regizorul l-a pus cu bunul său prieten Steven Spielberg. |n timpul filmărilor pentru Star Wars, Lucas a făcut o vizită la studioul unde Spielberg pregătea un alt clasic al anilor ’70, |ntâlniri de gradul III. ”George era extrem de supărat, credea că Star Wars nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor lui“, a povestit Spielberg într-un interviu acordat celor de la Turner Classic Movies. ”Credea că a făcut un film pentru copii. Aşa că a venit la mine şi mi-a spus că |ntâlniri de gradul III o să aibă mult mai mult succes decât Star Wars, că o să fie cel mai de succes film din toate timpurile. Mi-a propus şi un pariu: 2,5% din încasările Star Wars pentru 2,5% din încasările mele. I-am spus că sunt de acord.“ După calculele celor de la Time, 2,5% din încasările Star Wars i-au adus lui Spielberg în jur de 40 de milioane de dolari.

    După primul film din serie, George Lucas a devenit proprietarul francizei, el închiriind practic drepturile celor de la 20th Century Fox. Cu banii obţinuţi, Lucas a pus bazele Industrial Light & Magic, compania de efecte vizuale care a semnat sute de filme în anii ce au urmat. Regizorul a mers chiar mai departe, creând o companie de cercetare pentru a găsi noi metode de a edita efecte de sunet sau vizuale; acea companie, numită Pixar, a inventat multe dintre sistemele folosite astăzi de marile case de producţie.

    The Walt Disney Company a cumpărat franciza Star Wars pentru 4 miliarde de dolari, în 2012, iar toţi banii au ajuns în conturile lui Lucas, el fiind unic proprietar al companiei fondate în 1973.

    Cu o parte din banii încasaţi în urma tranzacţiei, George Lucas a decis să construiască un muzeu unde să-şi expună colecţia de artă precum şi diverse obiecte pe care le-a folosit la filmările pentru seria Star Wars. Muzeul va fi construit la Los Angeles, într-un parc cu o suprafaţă de 3 hectare, va avea forma unei nave spaţiale şi va costa 1 miliard de dolari; proiectul a fost încredinţat arhitectului deconstructivist chinez Yansong Ma.

    |n iulie 2013, Lucas s-a aflat printre cele 24 de personalităţi din universul artelor şi al industriei de divertisment care au fost decorate cu Medalia Naţională pentru Arte şi Litere de preşedintele Barack Obama.

    George Lucas este căsătorit pentru a doua oară şi are patru copii. |n prezent, averea sa este estimată la 5,1 miliarde dolari.
     

  • Braşovul se transformă, de astăzi, într-un oraş “de groază”

    mother!, cel mai recent şi controversat film scris şi regizat de Darren Aronofsky, cu Jeniffer Lawrence şi Javier Bardem în rolurile principale, va rula în deschiderea festivalului. Lungmetrajul, a cărui premieră a avut loc în cadrul Festivalului de la Veneţia, spune povestea unui cuplu, scos din rutina zilnică de sosirea neaşteptată a unor oaspeţi care le vor da peste cap existenţa.

    Fanii filmelor horror vor putea vedea cele mai noi producţii străine şi autohtone atât în cadrul competiţiilor de lungmetraj şi scurtmetraj ale Dracula FF, cât şi în afara lor. Printre acestea se numără şi indie-ul autohton cu vampiri, The Wanderers, în regia lui Dragoş Buliga, cu renumitul actor american Armand Assante în rolul principal. Acesta va fi prezent la proiecţia filmului sâmbătă, 21 octombrie, alături de regizorul filmului, Dragoş Buliga.

    Regizorul american George A. Romero, al cărui film cult “Night of the Living Dead” a lansat un nou gen cinematografic, cel al peliculelor cu zombie, va fi omagiat la Dracula Film Festival în secţiunea 3 x 3/ In Memoriam. Night of the Living Dead (SUA, 1968),  Land of the Dead (SUA, 2005) şi Creepshow (SUA, 1982) vor rula la Cinemateca Patria.

    De-a lungul celor cinci zile de festival, spectatorii vor putea participa nu doar la proiecţii de film, ci şi la evenimente alternative.
    Iubitorii filmelor cu zombie au ocazia de lua parte la primul zombie walk organizat la Braşov, vineri, 20 octombrie, începând cu ora 18.00, pe traseul Modarom – Strada Republicii – Piaţa Sfatului.

    Sâmbătă, 21 octombrie, la HOF Cafe, va avea loc un workshop dedicat producţiilor autohtone de horror, la care vor participa regizorii Dragoş Buliga, Tudor Botezatu, Andrei Huţuleac, Octavian Repede, Massimiliano Nardulli, precum şi producătorul Andrei Boncea.

    Duminică, 22 octombrie, la Cinemateca Patria, Viasat History prezintă, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie, conferinţa “Dracula vă invită în RSR”. Evenimentul va fi moderat de istoricul Nicolae Pepene, autor al documentaţiei „Dracula, agent de voiaj”, în care prezintă un aspect spectaculos atât al istoriografiei româneşti recente, cât şi al istoriei turismului românesc – valorificarea comercială de către autorităţile româneşti comuniste a mitului comercial Dracula şi „disputa” dintre personajul literar creat de Bram Stoker şi personajul istoric Vlad Ţepeş.

    Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi prezentat de Viasat History. Festivalul este finanţat de Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov şi Centrul Naţional al Cinematografiei.

    Bilete pentru proiecţiile Dracula Film Festival se pot achiziţiona de pe site-ul biletebrasov.ro.

  • De pe covorul roşu, la cinema Elvira Popescu

    ”Care este cea mai mare provocare în conducerea unui muzeu?“ întreabă jurnalista Anne, personaj interpretat de Elisabeth Moss, în deschiderea trailerului pentru filmul The Square. Filmul, în regia suedezului Ruben Östlund, a câştigat anul acesta premiul Palme D’Or, acordat la festivalul de la Cannes, şi este, totodată, unul dintre capetele de afiş din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (anul acesta, festivalul se desfăşoară între 13 şi 22 octombrie).

    În cadrul acestuia, de opt ani, producţiile elitiste de pe covorul roşu sunt aduse şi în cinematografe bucureştene precum Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, dar şi în săli de cinema din alte şapte oraşe din ţară. Răspunsul la întrebarea jurnalistei vine din partea directorului muzeului şi este unul complex, cu referire la situaţia artei contemporane, pe care, în mod comic, Anne nu o înţelege, după cum reiese din reacţia ei: ”OK“.

    L-am întrebat acelaşi lucru pe regizorul Cristian Mungiu, referindu-mă la provocările organizării festivalului de film, precum şi la cele pe care le are ca regizor în România. ”Când organizez festivalul, cea mai mare provocare este, în primul rând, finanţarea. Este destul de complicat, iar anvergura acestuia este dată de capacitatea de a-l finanţa cât mai bine“ – vine răspunsul.

    Regizorul nu menţionează cifra exactă referitoare la dimensiunea bugetului necesar organizării festivalului, însă precizează că aceasta ”este de ordinul sutelor de mii de euro, în vreme ce festivaluri de anvergură similară din alte părţi ale lumii au bugete de peste 1-3 milioane de euro“. Oferă o comparaţie şi cu celelalte festivaluri de pe piaţa locală: este un buget de aproape şapte ori mai mic decât al celui mai mare buget de festival de film din România – Transilvania International Film Festival (TIFF), iar acesta are, la rândul lui, un buget de câteva ori mai mic decât al Festivalului Naţional de Teatru şi de zeci de ori mai mic decât al festivalului George Enescu. ”Avem toată stima pentru aceste manifestări dinspre alte arte, dar, nu ştiu de ce, cinematografia, care are mari cheltuieli ca să organizeze un festival, trebuie să fie întotdeauna la coada listei. Există nişte liste de acestea de festivaluri zise «naţionale», la minister, care primesc întotdeauna sprijin; or pe ele nu este niciun festival de film. Sperăm şi noi într-o bună zi la ideea că se poate face o listă adiacentă şi pentru festivalul de film.“ Mungiu spune că nu a purtat discuţii cu autorităţile în acest sens, însă speră la o astfel de iniţiativă care să sosească din partea lor.

    Dimensiunea bugetului pentru organizarea unui festival de acest tip este, de altfel, reprezentativă pentru întreaga piaţă locală a filmului: în Franţa, de pildă, se fac 200-300 de filme anual, din diferite categorii, deopotrivă cu bugete reduse, care variază între 500.000 şi 1 milion de euro, dar şi cu valori de peste 5 milioane de euro, ajungând chiar şi la 30 de milioane de euro. ”Noi facem 10-12 filme pe an, iar bugetele filmelor noastre sunt, pentru majoritatea, de sub un milion de euro, variind între 300.000 şi 1 milion de euro. Cred că bugetele cele mai mari ale filmelor româneşti sunt până în 1,5-2,5 milioane de euro; mai mult nu“, descrie regizorul situaţia de pe piaţă.

    Problema sesizată de el nu este însă legată de bugetele de producţie, pe care le descrie ”rezonabile“, ci de modul în care autorităţile privesc domeniul şi finanţarea acestuia. ”Sunt foarte îngrijorat că la un moment dat s-au exprimat nişte voci din Parlament care considerau că şi banii pe care îi avem, undeva la 10-12 milioane de euro pe an, sunt prea mulţi, deşi toată această sumă, tot bugetul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru tot cinemaul românesc, este mai mic decât al unui film francez de succes, cu buget mediu.“ în aceste condiţii, reuşitele înregistrate de filmele româneşti sunt semnificative.

    ”Ne descurcăm colosal de bine la nivelul bugetului pe care îl avem, dar aceste bugete explică de ce nu putem face filme cu urmăriri de maşini, cu cai, de război etc. Oamenii se întreabă de ce facem filme în apartamente în care cineva e filmat cum îşi bea ciorba. Noi facem un anume gen de cinema care reflectă realitatea din jurul nostru şi aceasta este marca principală pentru care noi suntem foarte stimaţi – o anume revalorificare a realismului în cinema. Dar este o revalorificare foarte personală care în momentul de faţă constituie o tendinţă importantă din cinemaul mondial. Noi (reprezentanţii breslei, n.red.) credem că facem un anume gen de cinema, care este mai modern decât timpurile pe care le trăim aici, cultural şi, în special, cinematografic.“ Or, educaţia în acest sens nu a fost susţinută nici de dispariţia de pe piaţă, de pildă, a revistelor de cinema – ”ca atare nu mai are cine să comenteze, din cale afară, filmele acestea în absolută cunoştinţă de cauză şi să le plaseze unde le-ar fi locul“.

    Acesta este de altfel şi scopul festivalurilor de tipul lui Les Films de Cannes à Bucarest, potrivit lui Mungiu. ”Au rolul de a obişnui oamenii cu un anume fel de radicalism; atunci când nu percepi acest ritm, ţine şi de tine, nu doar de producătorii de film. Dacă stai şi te uiţi numai la desene animate Disney de la doi ani până la 18 ani şi apoi la seriale TV şi filme americane, sigur că este greu să percepi şi un alt ritm, dar vina nu este numai a noastră, este şi a ta, în calitate de consumator, că nu te-ai educat destul.“

    Cristian Mungiu spune că nu există un profil sociologic al tipului de public care vine la festivalul pe care îl coordonează, însă punctează: ”Chiar dacă îi uneşte dorinţa de a vedea aceste filme, sunt oameni de toate vârstele, poate puţin mai educaţi decât media, sunt oameni care au avut probabil o expunere şi un interes pentru cinema, pentru literatură, sunt deschişi, ies din casă. Trăim într-o societate foarte sedentară; majoritatea părinţilor noştri nu mai ies din casă, stau şi se uită la televizor şi se prostesc văzând anumite canale de televiziune încontinuu. Festivalul este pentru oameni care încă au interesul şi capacitatea să poată discuta.

    “ Publicul de acest tip a crescut în cei opt ani de istorie a festivalului pe piaţa locală de la 3-4.000 de oameni la 25.000 anul trecut. ”Cel mai important este nu numai că a crescut numeric, fiindcă a crescut şi pe baza numărului de proiecţii, dar şi că a crescut ca indivizi, ca unici, care vin să descopere filmele acestea. Lucru pe care ne dorim să îl facem şi de acum înainte: să fie cât mai mulţi cei care descoperă plăcerea unui dialog în sala de cinema.“ Cât din costurile organizării festivalului sunt acoperite de vânzarea biletelor? ”Vânzarea biletelor cred că nu acoperă nici a douăzecea parte din acest buget – exploatarea de cinema în România nu aduce beneficii comerciale de luat în seamă, nu ai cum să faci acest lucru, fiindcă drepturile de difuzare a filmelor costă colosal de mult. Este nevoie să implici resurse private astfel încât filmele acestea să ajungă la spectatori – de regulă, dintr-un bilet de cinema de 15 lei, cred că înapoi la organizator ajung undeva la 25-30%.“

    Regizorul spune că îşi doreşte ca festivalul să câştige notorietatea prin care publicul să fie informat de existenţa festivalului, iar cei care vin să îşi facă o hartă personală de proiecţii, după ce consultă site-ul evenimentului; ”să nu mă întâlnesc eu cu cineva pe stradă într-o lună de aici încolo să zică aoleu, nu am ştiut că a fost festivalul că aş fi venit. Acesta este obiectivul principal“. Apoi, i-ar plăcea ca oamenii să descopere cât mai multe filme, să înţeleagă că acestea sunt importante nu doar pentru conţinutul lor, ci că trebuie să stea şi în sală la discuţii cu regizorul ca să înţeleagă mai bine şi mai multe despre acestea. Regizorul consideră că participarea publicului românesc la festival ar fi şi o dovadă de respect faţă de invitaţii acestuia, cineaşti de calibru mondial, care fac un efort să fie prezenţi. ”Ei ar putea fi în această perioadă la o grămadă de alte festivaluri reputate din toată lumea şi totuşi aleg să vină aici să îşi prezinte filmul. Mi-aş dori foarte mult să existe curiozitate în rândul publicului, chiar dacă noi avem de regulă un public timid“, descrie el comportamentul celor prezenţi la ediţiile anterioare ale festivalului.

    De altfel, următoarea provocare în organizarea festivalului se leagă de aducerea oaspeţilor de un calibru care să participe la eveniment. Potrivit lui, sunt peste 4.000 de festivaluri de film în toată lumea, iar la toate acestea este nevoie de nume importante, care atrag atenţie. La ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, de pildă, vin cineaşti precum Béla Tarr, regizorul maghiar cunoscut pentru filme precum The Turin Horse şi Sátántangó, cineastul francez Laurent Cantet, câştigătorul premiului Palme D’Or în 2008 cu drama Entre les murs, regizorul şi scenaristul italian Antonio Piazza, regizorul dramei Sicilian Ghost Story, prezentată în festival, jurnalistul şi criticul de film francez Jean-Michel Frodon, care a scris pentru publicaţii precum Le Point, Le Monde, şi a fost redactorul-şef al revistei Cahiers du cinema. ”Este un festival mic, dar în care avem o particularitate şi anume faptul că eu îi invit pe acei oameni pe care i-am cunoscut la un moment dat eu însumi într-un alt festival, într-un anumit context şi, ca atare, ne putem permite să aducem oaspeţi cu mult mai importanţi decât anvergura acestui festival. Ei vin la festival dintr-un fel de amiciţie pentru mine şi dintr-un fel de stimă pentru cinematografia română şi pentru publicul de aici“, spune regizorul.

    O altă provocare se leagă de aducerea de proiecţii de anvergură în avanpremieră. ”Putem face acest lucru de regulă datorită unei relaţii speciale pe care o am eu cu festivalul de la Cannes şi a unei anume reputaţii pe care încerc să o exploatez. Reuşim mai mult decât majoritatea festivalurilor din lume să avem cele mai multe premiere care au fost în mai la Cannes în acelaşi festival. Cred că avem mai multe decât sunt în New York Film Festival, Toronto sau alte festivaluri cu bugete de 100 de ori mai mari.“ Regizorul spune că ”dacă e să înceapă undeva aceste filme în România, atunci încep la acest festival“, coorganizat cu Thierry Frémaux, directorul Institutului Lumière şi al Cannes Film Festival.

    Legat de provocările sale ca regizor în România, acestea constau în găsirea de timp pentru propriile proiecte. ”M-am lansat în foarte multe iniţiative, mi-ar plăcea ca multe lucruri să se întâmple în România legate de aceste festivaluri pe care le organizez, legate de restaurarea lanţului de cinematografe de care avem noi nevoie, legate de rescrierea legislaţiei de cinema de care avem nevoie şi am încercat, pe cât posibil, în ultimii 10 ani să mă implic în toate lucrurile acestea. Am ajuns însă la o vârstă la care cred că nu mai pot să continuu pe toate fronturile acestea şi sper ca aceia care sunt mai tineri să aibă energia şi echilibrul necesare şi limpezimea la cap ca să poată să continue toate aceste lucruri. Iar eu să pot să îmi văd de misiunea mea principală: filmul.“

    Ieşeanul Cristian Mungiu şi-a câştigat reputaţia internaţională datorită filmelor despre societatea românească, în diferite etape ale acesteia: 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur sau Occident, După dealuri, Bacalaureat. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iaşi, a lucrat pentru câţiva ani ca profesor şi ca jurnalist; ulterior, s-a înscris la Universitatea de Film din Bucureşti, unde a studiat regia de film. Evoluţia lui este strâns legată de Festivalul de Film de la Cannes, unde s-a făcut remarcat încă de la debutul său, din 2002: atunci a ajuns la Quinzaine de realisateurs, o secţiune a festivalului dedicată regizorilor independenţi, cu primul său film – Occident. în 2007 a scris şi regizat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a câştigat marele premiu Palme d’Or al festivalului. Filmul lui din 2012, După dealuri, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în cadrul festivalului din 2012, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, protagonistele acestuia, au primit premiul pentru cea mai bună actriţă.

    Regizorul Cristian Mungiu nu oferă detalii despre următoarele sale proiecte: ”Sunt atâtea etape preliminare în viaţa unui filmmaker până se hotărăşte ce are de făcut – nu îmi place să vorbesc nici până când e încheiată filmarea; după aceea e ceva de povestit“.

    în ceea ce priveşte industria românescă a filmului, punctează: ”Sigur că mi-ar plăcea să crească până într-acolo încât să îşi merite acest mare nume de «industrie». Deocamdată este o manufactură, dar ce îmi doresc este să reuşesc să ne menţinem la nivelul acesta de interes pe care îl avem pentru filmele româneşti din ultimii 10 ani vreme de măcar încă 10 ani de acum încolo şi atunci va fi OK“. Spune, de asemenea, că nu îi place să dea sfaturi tinerilor regizori, aşa cum ”nici mie nu îmi plăcea să ascult sfaturi la vremea respectivă. Trebuie doar să îşi urmeze talentul, instinctul, să se instruiască şi să nu creadă că s-au născut artişti fiindcă viaţa este complexă. Trebuie să facă tot ce cred ei mai bine să-şi împlinească vocaţia“.

  • Începe a VIII-a ediţie a Festivalului “Les Films de Cannes à Bucarest”

    “Les Films de Cannes à Bucarest” are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Eforie.

    În prima zi sunt programate proiecţiile a 4 filme de Palme d’Or şi o sesiune Q&A cu Ruben Östlund, câştigătorul Palme d’Or 2017.

    După gala de deschidere care va avea loc vineri, de la ora 19:00, la Cinema Muzeul Ţăranului va fi proiectat, de la 20.30, filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în prezenţa echipei de realizatori. Tot de la 20.30, la Cinema PRO va rula filmul câştigător al Palme d’Or-ului de anul acesta, “The Square”, apoi va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe Skype cu regizorul suedez Ruben Östlund.

    Totodată, la Cinema Elvira Popescu va rula “Entre les murs”, Palme d’Or-ul regizorului francez Laurent Cantet, unul dintre cei doi invitaţi speciali ai festivalului, căruia îi este dedicată şi o retrospectivă. Laurent Cantet va ajunge în România pe 18 octombrie şi va prezenta filmul “Retour à Ithaque”, care va fi precedat şi de proiecţia scurtmetrajului său, “Tous à la manif”, pentru care a primit premiul Jean Vigo în 1994. Pe 19 octombrie, Laurent Cantet va participa la premiera celui mai recent film al său “LʼAtelier”, aflat anul acesta la Cannes în competiţia Un Certain Regard şi va răspunde, după proiecţie, întrebărilor publicului.

    Cel de-al patrulea film de Palme d’Or proiectat vineri este “Pelle the conqueror” (1987), în regia lui Bille August. Cineastul a cucerit două asemenea trofee la Cannes şi a devenit primul câştigător al Palme d’Or-ului care a decis să facă un film pentru piaţa chineză. Filmul se numeşte “The Chinese Widow” şi va putea fi vizionat duminică, de la ora 17.30, la Cinema Muzeul Ţăranului, în cadrul Focus-ului dedicat Chinei la această ediţie de festival.

    În deschiderea Focus China se va proiecta scurt-metrajul “A Gentle Night” de Qiu Yang (Palme d’Or, Cannes 2017). Proiecţia va avea loc sâmbătă, la Cinema Muzeul Ţăranului, începând cu ora 18.00 şi va fi prezentată de criticul de film Maggie Lee (Variety) în prezenţa pe Skype a regizorului Qiu Yang. Filmul “A Gentle Night” va fi urmat de lungmetrajul “Mystery” de Ye Lou, (Un certain regard, Cannes 2012).

    Din secţiunea Focus China, mai face parte “I Am Not Madame Bovary”, filmul lui Xiaogang Feng, care a avut premiera mondială la Cannes şi a câştigat apoi numeroase premii în festivaluri din întreaga lume.

    Filmul “Angels Wear White” va aduce pe ecrane realizarea lui Vivian Qu, unul dintre cei mai reputaţi şi stimaţi cineaşti chinezi contemporani.

    “The Assassin”, câştigător al Premiului pentru regie la Cannes în 2015 şi propus de Taiwan la Oscar este poate unul dintre cele mai vizionate filme recente, al cărui dialog este în limba chineză, fiind o superbă explorare a istoriei artelor marţiale, primită cu superlative de presa internaţională. În timpul dinastiei Tang, în secolul IX, o femeie-asasin primeşte ordin să omoare un nobil pe care-l iubise cândva. “Cadru cu cadru, este poate cel mai răvăşitor de frumos film pe care l-a făcut Hou, şi cu siguranţă cel mai captivant.” – Variety

    Focus China se va încheia cu câştigătorul de anul acesta al Leopardului de Aur de la Locarno, “Mrs Fang”. Filmul documentaristului radical Wang Bing spune o poveste care a generat o întreagă dispută etică atât în perioada realizării, cât şi după premiera la prestigiosul festival elveţian. “Mrs Fang” este prezentat în parteneriat cu Astra Film Sibiu – fiind unul dintre cele 4 documentare prezente la Cannes, pe care cele două festivaluri care se desfăşoară în paralel au decis să le prezinte concomitent şi în premieră, în această săptămână în Bucureşti şi la Sibiu.

    În acest weekend are loc şi Retrospectiva Béla Tarr, cu patru dintre cele mai puternice filme ale regizorului. Astăzi se proiectează filmul “Almanac of Fall” (1985) de la ora 20.30, la Cinemateca Eforie, iar sâmbătă va rula, în acelaşi loc, de la 15.45, capodopera cineastului, Werckmeister Harmonies (2001) şi, de la ora 19.00, filmul premiat la Veneţia după care regizorul a decis să renunţe la cariera de cineast, The Turin Horse (2011). Tot la Cinemateca Eforie va fi proiectat duminică, de pe peliculă, filmul de 7 ore şi jumătate al regizorului, Satantango (1994).

    Béla Tarr, un lup singuratic al cinemaului Est-European post-tarkovskian acceptă rar ieşirile în public, astfel încât întâlnirea de sâmbătă la Cinemateca Eforie, când regizorul va intra în dialog cu reputatul critic francez Jean Michel Frodon, invitat special al festivalului, este de neratat.

    Duminică publicul cinefil bucureştean va avea şansa de a-l vedea în carne şi oase pe unul dintre cei mai tineri şi talentaţi actori ai momentului, Louis Garrel. Provenit dintr-o familie de cineaşti şi prezent în două pelicule care vor rula în acest weekend la ediţia a VIII-a a “Les Films de Cannes à Bucarest”, Louis Garrel va răspunde întrebărilor publicului după proiecţia de la Cinema Pro a filmului “Le Redoutable”, în regia lui Michel Hazanavicius, unde interpretează personajul lui Jean-Luc Godard, figură emblematică a Noului Val Francez.

    În fiecare seară, după proiecţii, cinefilii sunt aşteptaţi la un pahar de vin, la Appollo 111 (Str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23 – 25) să povestească despre filmele zilei şi despre cele care vor urma.

    Programul complet al Festivalului este disponibil la adresa: www.filmedefestival.ro

  • Doar în România: Aduşi cu targa la ghişeu pentru că funcţionarii nu voiau să le elibereze adeverinţe

    Circ regizat şi pus în scenă la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor. Pentru că luni a cerut, prin interpuşi, adeverinţe de asigurat pentru câteva persoane pe care le cazează la Dumbrava şi la Tinca, dar nu le-a primit întrucât legea permite eliberarea acestor acte fie direct persoanelor, fie unor împuterniciţi ai acestora, un localnic a adus miercuri dimineaţă, cu maşinile proprii, pe targă şi pe saltele, patru „pacienţi” pe care apoi i-a întins în holul instituţiei, scriu cei de la ebihoreanul.ro

    „Sunt oameni care nu se pot deplasa. Am cerut de la CAS adeverinţe de asigurat, pentru că şi-au pierdut cardurile de sănătate şi trebuie duse la medic, dar mi s-a spus să le aduc aici, chiar dacă nu sunt transportabile şi au şi handicap psihic”, a declarat Viorel Paşca jurnaliştilor, pe care i-a înştiinţat cu o zi înainte despre gestul său.

    „Am cerut să fie aduşi la Oradea cu ambulanţa. Iniţial cei de la ambulanţă au fost de acord, apoi au spus că nu pot aduce oamenii decât pe bani, apoi că deloc. Am hotărât să-i aducem noi”, a adăugat bărbatul, însoţit de nora şi de fiul său, precum şi de trei femei, dintre care una a afirmat că este asistent medical la spitalul din Sebiş (judeţul Arad), dar lucrează ca voluntar pentru Paşca la Dumbrava. „Ne luptăm de doi ani cu sistemul”, a spus aceasta, precizând că adeverinţele de asigurat solicitate CAS sunt necesare în condiţiile în care unul dintre bolnavi trebuie dus la un medic neurolog.

    Citiţi mai multe pe ebihoreanul.ro

  • Doar în România: Aduşi cu targa la ghişeu pentru că funcţionarii nu voiau să le elibereze adeverinţe

    Circ regizat şi pus în scenă la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor. Pentru că luni a cerut, prin interpuşi, adeverinţe de asigurat pentru câteva persoane pe care le cazează la Dumbrava şi la Tinca, dar nu le-a primit întrucât legea permite eliberarea acestor acte fie direct persoanelor, fie unor împuterniciţi ai acestora, un localnic a adus miercuri dimineaţă, cu maşinile proprii, pe targă şi pe saltele, patru „pacienţi” pe care apoi i-a întins în holul instituţiei, scriu cei de la ebihoreanul.ro

    „Sunt oameni care nu se pot deplasa. Am cerut de la CAS adeverinţe de asigurat, pentru că şi-au pierdut cardurile de sănătate şi trebuie duse la medic, dar mi s-a spus să le aduc aici, chiar dacă nu sunt transportabile şi au şi handicap psihic”, a declarat Viorel Paşca jurnaliştilor, pe care i-a înştiinţat cu o zi înainte despre gestul său.

    „Am cerut să fie aduşi la Oradea cu ambulanţa. Iniţial cei de la ambulanţă au fost de acord, apoi au spus că nu pot aduce oamenii decât pe bani, apoi că deloc. Am hotărât să-i aducem noi”, a adăugat bărbatul, însoţit de nora şi de fiul său, precum şi de trei femei, dintre care una a afirmat că este asistent medical la spitalul din Sebiş (judeţul Arad), dar lucrează ca voluntar pentru Paşca la Dumbrava. „Ne luptăm de doi ani cu sistemul”, a spus aceasta, precizând că adeverinţele de asigurat solicitate CAS sunt necesare în condiţiile în care unul dintre bolnavi trebuie dus la un medic neurolog.

    Citiţi mai multe pe ebihoreanul.ro

  • Cronică de film: Valerian şi oraşul banilor aruncaţi la gunoi

    Regizor, scenarist şi producător, Luc Besson are în spate o carieră de peste un sfert de secol. El este proprietarul companiei EuropaCorp, prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme. Besson a început să scrie poveşti din plictiseală – se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor pentru Al cincilea element şi Marele albastru pe când era adolescent. Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (stil extrem de specific şi de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). Metroul, Marele albastru şi Nikita sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii.

    Din păcate, ultimele filme din cariera lui Luc Besson, exceptând poate producţia Lucy, nu au mai avut strălucirea filmelor pe care regizorul francez le semna în anii ’90; Valerian şi oraşul celor o mie de planete nu reprezintă o excepţie.
    Este un film care merită laude pentru imaginile spectaculoase şi efectele vizuale impecabile, dar care suferă în mod evident atunci când vine vorba de poveste, personaje sau logică. Mai ales logică.

    Valerian şi oraşul celor o mie de planete are secvenţe atât de exagerate, încât te întrebi dacă regizorul nu şi-a dorit pur şi simplu să facă o demonstraţie de forţă în ceea ce priveşte efectele speciale. Sigur, acelaşi lucru s-ar fi putut spune şi despre Avatar, dar acolo parcă a existat dorinţa de a avea o poveste axată pe câteva personaje, cu un început şi un final bine definite. în cazul filmului regizat de Besson, cadrul general este populat de prea multe apariţii care nu sunt definitorii pentru deznodământ şi care mai mult încurcă lucrurile.

    Dar haideţi să detaliem puţin: protagoniştii sunt doi agenţi ai unei federaţii interstelare, Valerian (Dane DeHaan) şi Laureline (Cara Delevingne), care petrec mare parte a filmului încercând să dea de urma comandantului unei nave. Comandantul în cauză, interpretat de Clive Owen, îşi dezvăluie încă de la început latura sinistră – astfel încât misiunea celor doi pare din start atât periculoasă şi oarecum lipsită de sens.

    În distribuţie o veţi regăsi şi pe Rihanna – e drept, doar pentru câteva minute – ca o dansatoare la bară care îşi poate schimba forma. Nu am înţeles foarte bine rostul, dar probabil că numele Rihannei pe poster a mai adus câţiva nefericiţi în sala de cinema.

    Nu cred că greşesc când spun că Besson a ajuns la un punct al carierei în care îşi cunoaşte destul de bine propriile limite; francezul e dispus să renunţe la construcţia unei poveşti sau la suspans şi preferă să defileze cu efectele speciale. Acest lucru pare să îi iasă; întrebarea este, desigur, ce va mai putea face atunci când bugetul filmului nu-i va mai permite să ascundă defectele în spatele CGI-ului.

    NOTA: 6/10