“VISURILE ŞI ANGOASELE NE UNESC”, l-a citat Christine Lagarde pe francofonul Eugen Ionescu în discursul ei de la Bucureşti, fără a aminti şi prima parte a frazei („ideologiile ne dezbină”). Citatul a fost ales nu doar pentru ideea de bază cu care a venit Lagarde în România, aceea că soluţia pentru problemele Europei e mai multă integrare şi nu mai puţină, dar şi pentru raportarea comună a statelor şi a unor supranaţionale ca UE şi FMI faţă de angoasa reală în faţa unei crize al cărei final e încă departe. Lăudând România pentru parcurgerea cu succes a unui drum atât de greu în ultimii 20 de ani („aduceţi-vă aminte cum arăta punctul de plecare”), directorul executiv al FMI a vrut de fapt să dea curaj nu doar României şi esticilor, ci şi înseşi instituţiei Fondului şi statelor care se confruntă cu cea mai mare necunoscută din prezent: cum poate ieşi economia globală din dependenţa faţă de tiparniţa de bani a băncilor centrale. Noua prognoză a FMI pentru zona euro vede recesiune anul acesta (-0,5%) şi o creştere sub 1% la anul, în timp ce economia Europei de Est ar urma să crească în 2013 cu 2,2% (o prognoză pe care băncile n-o văd imposibil de atins nici în cazul României) şi cu 2,8% în 2014.
Acelaşi e şi motivul pentru care Christine Lagarde a amintit că pentru ţările din Est, ce a fost mai greu a trecut şi că anul acesta, din toată regiunea, doar două ţări (Croaţia şi Slovenia) ar urma să aibă scădere economică. Lecţia văzută de Lagarde e că performanţa economică are două motoare inseparabile – integrarea şi reformele, iar experienţa Estului „poate crea un model de integrare de succes şi de împărţire a prosperităţii de natură să fixeze standardul pentru ceea ce poate fi făcut în alte părţi ale lumii unde este nevoie de reforme masive şi există incertitudini mari asupra rezultatelor”. România este, din acest punct de vedere, exemplul ideal: de la un deficit structural de 8,9% din PIB, un deficit bugetar de 5,4% şi un deficit de cont curent de peste 14% în 2008, acum a ajuns la un deficit bugetar de 2,5% din PIB, un deficit de cont curent sub 4% din PIB şi un deficit structural de 1% văzut ca ţintă fezabilă pentru 2014, în acord cu pactul fiscal al zonei euro, iar economia şi-a revenit, urmând să aibă în 2013 al treilea an de creştere. „Austeritatea e prezentată în general ca fiind în opoziţie cu creşterea economică; dar atunci când autorităţile sunt angajate serios într-un efort de consolidare fiscală pe termen mediu, cu legi coerente şi continuitate a politicilor, aceasta alimentează investiţiile necesare pentru economie şi uşurează mult consolidarea fiscală. România a început şi sper că va continua să se înscrie în acest cerc virtuos„, a spus Lagarde.
INDIRECT, şefa FMI a răspuns criticilor autohtoni care au acuzat Fondul că a preferat să se concentreze pe docilitatea României în materie de strângere a curelei bugetare, dar a închis ochii, pe parcursul celor două acorduri cu România din 2009 încoace, la lipsa de performanţă a guvernelor pe terenul reformelor structurale. FMI nu susţine ieşirea brutală a statului din economie: Christine Lagarde a recomandat acum „reforme care să sprijine crearea de locuri de muncă, în paralel cu efortul continuu de a îmbunătăţi protecţia socială pentru cei mai vulnerabili„, „stimularea eficienţei companiilor de stat„ şi „ameliorarea climatului pentru investiţii nu numai în sectorul privat, dar şi prin folosirea eficientă a fondurilor europene pentru investiţii publice„. Cuvântul „privatizare„ nici măcar nu s-a auzit la Bucureşti în discursul lui Lagarde, iar subiectul cel mai temut când vine vorba de ceea ce cere FMI, respectiv liberalizarea preţurilor la energie, a fost întors de şefa Fondului într-o laudă surprinzătoare pentru România, care ar fi avut o „abordare model„, cu un calendar de liberalizare treptată derulat în paralel cu „o mai bună ţintire a asistenţei sociale spre a atenua impactul asupra categoriilor celor mai afectate”.
Singurul semn că dincolo de acest optimism rămân mari incertitudini pentru viitor a fost avertismentul lui Lagarde că, deşi în ultimii ani creşterea economică s-a bazat în primul rând pe exporturi, stadiul de dezvoltare a economiei româneşti face strict necesar ca orice creştere viitoare să fie echilibrată, adică să nu depindă de un singur motor, ci de toate trei – exporturile, consumul intern şi investiţiile. Întrebată însă ce sfaturi ar da Guvernului, Christine Lagarde nu s-a referit la săgeţile politice ale preşedintelui Băsescu, care i-a reclamat direct pericolul ca guvernul USL să „dezechilibreze ţara„ prin măsuri populiste, ci la un lucru neamintit de nimeni în discuţiile despre economie: „Investiţiile în educaţie sunt eficiente, din punctul nostru de vedere, şi trebuie făcut eforturi pentru ca ele să nu fie reduse; acestea sunt investiţiile esenţiale în viitorul ţării”.
CE SE VA ÎNTÂMPLA CONCRET ÎN NEGOCIERILE PENTRU VIITORUL ACORD PREVENTIV CU FMI RĂMÂNE DE VĂZUT. Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul ar dori ca acest nou acord să nu mai fie la fel de detaliat ca precedentele şi a insistat că suma nu e importantă, fiindcă oricum România nu va avea nevoie să apeleze la ea. „Toate acestea sunt în linie cu opinia noastră că un nou acord este probabil, însă nu neapărat justificat de către tabloul actual al economiei României. Totuşi, rezultatele oricărui acord sunt în mare măsură dependente de măsurile pe care le impune, iar o abordare mai puţin ambiţioasă va aduce probabil rezultate minore, cu impact similar asupra pieţelor„, a comentat Mihai Ţânţaru, economist al ING Bank. Chiar şi aşa însă, garanţia UE-FMI rămâne necesară, consideră analiştii UniCredit Ţiriac Bank: „Un nou acord cu FMI este necesar nu din punct de vedere fiscal sau al nevoii de finanţare, ci pentru a oferi continuitate actualelor reforme şi pentru a creşte potenţialul de dezvoltare economică”.