Tag: real estate

  • Florentina Corina Mitricoaia: Inspiratia se ascunde, uneori, în spatele literelor

    Vârstă: 37 de ani

    Funcţie: Leasing & Asset Manager

    Companie: Raiffeisen Property Holding International (RPHI – compania care deţine Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România – n. red.) 

    Experienţă: Are peste 15 ani de experienţă în real estate, pe segmentele de consultanţă financiară, dezvoltare, pieţe de capital şi administrarea activelor, cu cea mai mare expunere în cadrul departamentelor de leasing şi dezvoltare.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Consider că succesul real şi profund este atins în momentul în care reuşeşti să identifici domeniul în care eşti cel mai talentat şi îţi stabileşti obiectivele în mod corespunzător. Atunci poţi spune că nu ai, de fapt, un job, ci faci ceea ce te împlineşte cu adevărat.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Mi-aş dori un plus de curaj pentru a explora lumea şi tot ceea ce îmi poate oferi, chiar mai mult decât am făcut-o până acum. Bineînţeles, toată această descoperire poate fi şi mai plăcută, cu o casă de vacanţă la munte, în portofoliu.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Am privit în trecut cu blândeţe, am identificat factorii şi situaţiile care mă limitau şi am reuşit să depăşesc aceste obstacole, atât la nivel personal, cât şi profesional. Sunt încă in acest proces fascinant şi mă simt recunoscătoare pentru acest lucru, zilnic.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Un minunat 8.

    Cine este mentorul tău?

    La nivel personal, am înregistrat cele mai mari progrese după ce am descoperit cărţile şi programele dr. Joe Dispenza. Profesional însă, cel mai mare impact l-au avut colegii mei.

    Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

    Faptul că încă nu privim, la nivel de societate, sănătatea mintală ca fiind cea mai importantă prioritate.

  • Povestea femeii care vinde unele dintre cele mai scumpe imobile din România şi care acum vrea ca împreună cu soţul său să dezvolte propriul cartier de locuinţe

    Cifră de afaceri (2021): 2,5 mil. euro

    Cifră de afaceri ţintită (2022): 5 mil. euro

    Vânzări totale (2021): 88 mil. euro

    Număr de consultanţi: 40


    CARTE DE VIZITĂ

    • Conduce de 10 ani ANG Luxury Properties;

    • Şi-a început cariera în business încă din timpul facultăţii, deşi concentrarea sa principală a fost absolvirea facultăţii de drept şi, implicit, intrarea la magistratură;

    • În 2012 a ales să se implice în imobiliare, iar de atunci, compania a crescut constant şi şi-a dezvoltat activitatea;

    • De trei ani se implică şi în procesul efectiv de vânzare, ca şi consultant: „După 128 de apartamente vândute într-un ansamblu rezidenţial, mi-am dat seama că mie asta îmi place să fac”;

    • În prezent au 40 de consultanţi şi două birouri, iar anul acesta vor deschide alte două birouri, precum şi un showroom de mobilă cu produse numai din Italia;

    • Tot anul acesta vor începe şi primul proiect de case în calitate de dezvoltatori, sub brandul MONARC, unde spune că se vor specializa pe construcţia caselor de lux, în zone emblematice.


    Pentru mine, puterea înseamnă două lucruri: să îmi setez obiective super înalte şi să nu mă abat de la procesul care mă duce la obiectivele respective. Feminitatea există în orice aş face. Puterea nu exclude feminitatea. Chiar aş putea spune că nu există putere fără feminitate. Toţi oamenii sunt puternici dacă vor. Din păcate, foarte puţini ţintesc sus şi foarte puţini plătesc preţul procesului care îi duce sus.

  • Ana Dumitrache, CTP România: O lume fără depozite este de neconceput. Şi este foarte motivant să lucrezi într-o industrie vitală

    Număr de angajaţi: >90

    Suprafaţă portofoliu: >2,1 mil. MP


    CARTE DE VIZITĂ

    • Conduce cea mai mare companie de real estate specializată în spaţii industriale şi logistice din ţară, cu un portofoliu de peste 2,1 milioane de metri pătraţi în 15 locaţii diferite din România, care acoperă de la exerciţiul financiar până la project management şi construcţii, trecând prin leasing, M&A şi property management;

    • I s-a alăturat lui Remon Vos, principalul acţionar al grupului CTP, în 2016, cu scopul de a transforma unitatea locală în lider de piaţă şi motor de creştere pentru întregul grup;

    • Alumni al City University of Seattle, cu un Financial MBA, a fost timp de 18 ani bancher, specializată în finanţări complexe şi real estate, creându-şi o reputaţie de deal maker în piaţa imobiliară locală.


    Când îmi beau cafeaua de dimineaţă mă întreb oare din ce depozit o fi venit – de la noi sau de la concurenţăşi găsesc o motivaţie în plus să mă grăbesc spre birou gândindu-mă că, fără depozite adecvate, ceaşca mea, dar şi a vecinilor de la mine de pe stradă, şi a mamei mele şi a celor care stau la coadă la coffee shopul preferat, ar fi goală astăzi. O lume fără depozite este de neconceput. Şi este foarte motivant să lucrezi într-o industrie vitală.
     

  • Oana Iliescu, Cushman & Wakefield Echinox: Cred că dezvoltarea mea profesională a fost influenţată hotărâtor de modelele întâlnite în familie

    Cifră de afaceri (2021, estimare​): 8,2 mil. euro

    Profit (2021, estimat): 1,1 mil. euro

    Număr de angajaţi: 60


    CARTE DE VIZITĂ

    • Cariera sa în imobiliare a început în urmă cu aproape 18 ani;

    • A absolvit Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul ASE Bucureşti (2002) şi, ulterior, un master în administrarea afacerilor comerciale tot la ASE (2006), dar nu a activat în domeniul financiar/bancar;

    • A început să lucreze în retail încă din facultate, în echipa de achiziţii a primei reţele de supermarketuri din România (compania austriacă Billa, actualmente parte din Carrefour – 2001-2002) şi apoi pentru unul dintre primele centre comerciale (Unirea Shopping Center – 2002-2004);

    • În 2004 a apărut oportunitatea de a se alătura echipei Echinox (DTZ Echinox la acel moment), la început ca agent în cadrul departamentului de închirieri birouri, la scurt timp având şansa să îşi urmeze pasiunea şi să dezvolte divizia de retail (închirieri spaţii comerciale) în cadrul companiei;

    • De mai bine de 10 ani ocupă poziţia de Managing Director în cadrul companiei.


    Cred că dezvoltarea mea profesională a fost influenţată hotărâtor de modelele întâlnite în familie. Atât părinţii cât şi bunicii mei au avut cariere de succes în domeniile în care au activat şi mi-au inspirat ambiţie, seriozitate şi determinare. Aceştia au fost pilonii evoluţiei mele din punct de vedere personal, care apoi m-au ghidat şi m-au ajutat să mă dezvolt şi din punct de vedere profesional. (…) Din momentul în care am început să conduc echipe, motivaţia mea s-a legat de performanţa colegilor mei, de dezvoltarea lor profesională şi personală.

  • Preţ la înălţime: cât costă una dintre cele mai luxoase locuinţe din Manhattan

    Dezvoltatorul american Gary Bernett, preşedintele şi fondatorul Estell Development Company, care deţine mai multe proprietăţi exclusiviste în Manhattan, New York,  ţinteşte un record: vânzarea unui penthouse în centrul NY-ului în schimbul a 250 de milioane de dolari. Potrivit Wall Street Journal, triplexul se află la o înălţime de mai mult de 500 de metri şi ar fi cea mai scumpă locuinţă din Statele Unite (aşa reiese din site-ul de listări Zillow). Dacă se va realiza, aşa cum crede Bernett, aceasta va fi cea mai mare tranzacţie de acest tip din Statele Unite, recordul anterior fiind setat de miliardarul Ken Griffin, care a plătit 238 de milioane de dolari pentru un apartament în sudul Central Park.

  • Meda Vasiliu, Nordis Hotel Mamaia, Nordis Group: Întotdeauna am urmărit obţinerea de rezultate notabile şi am ales excelenţa în tot ceea ce fac atât în plan profesional, cât şi personal

    Cifră de afaceri (pentru Nordis Group, 2021): 400 mil. lei

    Număr de angajaţi: > 500

    Număr de unităţi deţinute de grup: 7


    CARTE DE VIZITĂ

    • Este General Manager al Nordis Hotel Mamaia din aprilie 2021;

    • Lucrează de mai bine de 20 de ani în domeniul ospitalităţii, în care a intrat din perioada facultăţii;

    • În anul 2000 s-a alăturat ca Sales Manager echipei de pre-opening a primului hotel Marriott deschis în România, unde a preluat gradual alte roluri, de leadership – de la Senior Sales Manager, la director de vânzări şi marketing în 2007;

    • În 2018 a preluat prolul de director de vânzări şi marketing al hotelului de lux The Ritz Carlton Budapest, până în 2020, unde a activat şi ca General Manager interimar.


    Ador să lucrez în echipă şi consider că o echipă motivată, implicată şi fericită este măsura succesului oricărui lider. Îmi plac provocările şi sunt gata să încerc lucruri noi mereu. Întotdeauna am urmărit obţinerea de rezultate notabile şi am ales excelenţa în tot ceea ce fac atât în plan profesional, cât şi personal.

     

     


     

  • Andreea Hamza, JLL: Pe plan profesional, consider că cea mai mare motivaţie vine în primul rând din pasiunea pentru ceea ce faci

    Cifră de afaceri  (2020): + 62,5 mil. lei

    Profit (2020): 8,7 mil. lei

    Număr de angajaţi( la 31.12.2020): 76


    CARTE DE VIZITĂ

     

    • Are o experienţă de 20 de ani în tranzacţionarea proprietăţilor rezidenţiale, fiind specializată în consultanţă pentru cumpărare si vânzare pentru numeroşi dezvoltatori şi investitori, elaborarea strategiilor de marketing şi vânzare şi a analizelor de piaţă aprofundate;

    • Din anul 2019 conduce Departamentul de Living al JLL România şi este responsabilă de toţi clienţii rezidenţiali ai companiei;

    • De-a lungul carierei a realizat şi a coordonat vânzarea a peste 2.700 de unităţi rezidenţiale a căror valoare totală depăşeşte 250 milioane de euro, pentru clienţi precum Patron Capital, GTC, Technical Olympic, Oracle, OMV-Petrom, Coca-Cola, ABN Amro Bank, American International School of Bucharest, Electrolux, Unilever, Philip Morris, KPMG, Carrefour.


    Există multe lucruri care îmi menţin motivaţia la cote ridicate, atât din punct de vedere profesional, cât şi pe alte planuri. Pe plan profesional, consider că cea mai mare motivaţie vine în primul rând din pasiunea pentru ceea ce faci, apoi din satisfacţia dobândită în urma reuşitelor profesionale şi din dorinţa continuă de a evolua şi de a-ţi depăşi limitele şi aşteptările.


     

  • Emma Toma, AFI Europe România: Puterea vine în mare parte din feminitate atunci când vorbim despre sexul frumos, dar pentru a asigura succesul, ea trebuie completată cu determinare, implicare, dorinţa de a progresa

    Număr de angajaţi (mediu, 2020): 83*

    *Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice


    CARTE DE VIZITĂ

    • Ea s-a alăturat echipei Afi Europe România în 2012, în rolul de Leasing Manager of Office Division;

    • Emma Toma are peste 20 de ani experienţă în piaţa locală de real estate, în special pe segmentele office şi rezidenţial, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei;

    • Este absolventă a Academiei de Studii Economice, având o diplomă în management.


    Astăzi există tot mai multe femei puternice, cu realizări extraodinare în plan profesional, social, familial. Puterea vine în mare parte din feminitate atunci când vorbim despre sexul frumos, dar pentru a asigura succesul, ea trebuie completată cu determinare, implicare, dorinţa de a progresa şi convingerea că totul este posibil atunci când îţi doreşti cu adevărat să construieşti ceva semnificativ şi durabil.

     


     

  • Sînziana Pardhan, P3 Logistic Parks (P3): Puterea în business nu înseamnă forţă sau duritate, ci este abilitatea de a-ţi atinge scopurile şi a genera rezultate prin alinierea eforturilor tuturor celor implicaţi

    Număr de angajaţi în România: 12

    Suprafaţa P3 Bucharest A1: > 380.000 de metri pătraţi


    CARTE DE VIZITĂ

    • Sînziana Pardhan coordonează activitatea companiei P3 în România, rol din care conduce o echipă de 12 persoane şi coordonează activitatea celui mai mare şi complex parc logistic din Bucureşti, cu peste 380.000 metri pătraţi în 14 depozite, terminal transport marfă şi transport călători, staţie proprie de înaltă tensiune, restaurant cu autoservire, spaţii de cazare destinate personalului angajat şi un teren care permite dezvoltarea a încă 100.000 metri pătraţi de noi spaţii;

    • S-a alăturat echipei P3 România în calitate de director de dezvoltare în vara anului 2017 şi a devenit managing director trei luni mai târziu;

    • Cu o experienţă bogată în investiţii, achiziţii şi vânzări, a lucrat timp de nouă ani pentru compania de real estate Colliers. Înainte să se alăture echipei Colliers a colaborat cu SOPOLEC şi cu Romanian Green Building Council în România şi a realizat proiecte de consultanţă pe lângă Departamentul de Comerţ al SUA (Centrul de Informare al Afacerilor din Europa Centrală şi de Est), Consiliul Competitiv al Republicii Dominicane şi Parteneriatul Global pentru Cunoaştere (Kuala Lumpur, Malaezia;

    • Are o diplomă în Finanţe şi Bănci la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi un master în business internaţional la Fletcher School of Law and Diplomacy, de la Universitatea Tufts. De asemenea, a urmat cursuri la Harvard Business School şi Harvard Kennedy School.


    Puterea în business nu înseamnă forţă sau duritate, ci este abilitatea de a-ţi atinge scopurile şi a genera rezultate prin alinierea eforturilor tuturor celor implicaţi, de la echipă la subcontractori şi până la clienţi. Şi aici, de cele mai multe ori, un strop de feminitate poate fi exact ingredientul potrivit.


     

  • Beatrice Dumitrascu, One United Properties: Cred foarte mult în puterea echipelor de a se motiva şi ajuta să crească atât la nivel individual, cât şi ca organizaţie

    Venituri (2021):  1,1 mld. lei, în creştere cu 105% faţă de 2020

    Profit (net în 2021): 506,4 mil. lei

    CARTE DE VIZITĂ

    • Este CEO al Residential Division la One United Properties, fiind responsabilă pentru administrarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al dezvoltatorului;

    • S-a alăturat companiei One United Properties ca manager de vânzări, în 2013; iar până în acest moment a acumulat o experienţă de peste 20 de ani în vânzări şi marketing;

    • A lucrat pentru companii importante precum Forum Invest România, Anchor Group, Eurisko Consulting, Ţiriac Imobiliare, Coldwell Banker.


    Mi-a plăcut întotdeauna să învăţ, să devin o versiune mai bună a mea. Iar acest lucru m-a motivat mereu să înţeleg, să rămân deschisă la lucruri noi. În plus, oamenii din jurul meu cu care am lucrat sau doar interacţionat au adus mereu o lecţie în plus. Cred foarte mult în puterea echipelor de a se motiva şi ajuta să crească atÂt la nivel individual, cât şi ca organizaţie.