Tag: protestatari

  • Drum naţional blocat la Piteşti de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu

     Peste 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu de lângă Piteşti, aparţinând Oltchim, au blocat DN 65 B, care face legătura cu autostrada Bucureşti-Piteşti, supăraţi că nu şi-au mai primit salariile şi că ar urma să fie disponibilizaţi.

    Protestul are loc în dreptul Vămii din Piteşti.

    La faţa locului au venit reprezentanţii Jandarmeriei Argeş, care încearcă să îi determine pe oameni să părăsească şoseaua. La un moment dat, câţiva protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar la ora transmiterii acestei ştiri reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi poartă negocieri cu salariaţii şi încearcă să-i determine să părăsească şoseaua.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Greva foamei la Oltchim: Numărul protestatarilor a ajuns la 20

    Potrivit preşedintelui Sindicatului “Victoria” din Oltchim, Corneliu Cernev, doi din cei 20 de salariaţi care în urmă cu o zi au intrat în greva foamei au renunţat marţi seară, din motive medicale, însă miercuri dimineaţă alţi doi angajaţi li s-au alăturat celor 18 grevişti ai foamei.

    “În prezent 20 de angajaţi sunt în greva foamei, în cortul amenajat în faţa pavilionului administrativ al combinatului, după ce doi au renunţat aseară, iar alţi doi au decis acum să adopte acestă formă extremă de protest. Cei 18 au rămas noaptea trecută la dispensarul Oltchim, sub supravegherea medicilor, au fost văzuţi şi de cei de la DSP Vâlcea şi de la Ambulanţă, iar deocamdată starea lor de sănătate este stabilă. Oamenii vor să fie respectaţi, vor să aibă de muncă, nu mai vor să fie minţiţi că nu ştiu ce strategii are Guvernul”, a declarat Corneliu Cernev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape 60 de protestatari de la Universitate, cercetaţi pentru blocarea carosabilul sau distrugere

    Jandarmeria Capitalei, care a asigurat, în 21 şi 22 august, măsurile de ordine publică la adunările publice din Piaţa Universităţii, arată, vineri, într-un comunicat de presă, că protestatarii “şi-au manifestat opiniile în mod paşnic”. În timpul protestelor, în jurul orei 21.00, un grup de persoane a forţat gardul de protecţie, iar manifestanţii au ajuns pe carosabil, fiind astfel blocată circulaţia pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu bulevardul Carol I până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu. Pe baza imaginilor video captate de jandarmi au fost identificate 106 persoane, dintre care 50 au fost sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei “pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • PROTESTELE CONTINUĂ – Aproape 200 de persoane s-au adunat la Universitate

    Oamenii sunt în faţa Teatrului Naţional şi protestează paşnic, scandând lozinci antiprezidenţiale.

    În zonă sunt şi câteva dube de jandarmi.

    * Timişoara: Aproximativ 70 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei

    Aproximativ 70 de persoane, majoritatea membri ai asociaţiilor de revoluţionari, s-au adunat, în jurul orei 14.00, în Piaţa Victoriei din Timişoara, manifestanţii afişând pancarte cu mesaje împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc.

    Protestatarii scandează “Hoţii, hoţii” şi “Băsescu nu uita, va veni şi vremea ta”.

    Manifestanţii au afişat pancarte şi coli A4 pe care scrie “Adio tovarăşi”, “Cu Băsescu şi cu Boc a luat ţara foc”, “Jos Guvernul mafiot”.

    Mitingul a fost aprobat de Primăria Timişoara, autorizaţia fiind valabilă între orele 14.00 şi 17.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro