Tag: piatra

  • Cum au reuşit doi români să scoată milioane de euro din piatră seacă

    Mariana Brădescu şi Sergiu Constantinescu au fost primii care au mizat pe online într-un domeniu în care dominau deplasările pe şantiere. Au reuşit astfel ca în fiecare din cei nouă ani de activitate ai firmei ce vinde piatră naturală să bifeze creşteri ale vânzărilor cuprinse între 20 şi 40%. Pentru anul în curs, previzionează afaceri de 5,5 milioane de euro, iar strategia de anul viitor include extinderea pe două pieţe externe.

    „Am fost primii care am mizat pe online ca nişă într‑un domeniu dominat de vânzări directe şi deplasarea pe şantiere”, descrie antreprenoarea Mariana Brădescu motivele pentru care împreună cu soţul său, Sergiu Constantinescu, au ales denumirea mărcii – PiatraOnline – în urmă cu aproape un deceniu; afacerile sunt operate de firma Rock Star Construct. Alături de platforma Piatraonline (relansată anul acesta şi care are în portofoliu peste 1.500 de repere din 15 ţări), afacerea include şi un showroom în Bucureşti cu piatră naturală provenită din cariere din străinătate, din ţări precum Turcia, Egipt, India, China, Spania, Bulgaria. Potrivit antreprenorilor, de la înfiinţare şi până acum firma Rock Star Construct a vândut peste un milion de metri pătraţi de piatră naturală. Cei doi previzionează venituri de aproximativ 5,5 milioane de euro până la finalul acestui an. În plus, în baza cererilor primite, dar şi a produselor pe care le au în showroom şi în magazinul online, anticipează o creştere a cifrei de afaceri cuprinsă între 20 şi 30% pentru 2017.

    Mariana Brădescu şi Sergiu Constantinescu au început să lucreze în domeniul construcţiilor imediat după terminarea facultăţii. Antreprenoarea a făcut studii de management şi marketing, iar soţul său a terminat studii de administraţie publică. Mariana Brădescu şi-a început cariera în cadrul firmei părinţilor săi, axată pe producţia de pavaje din beton şi piatră decorativă din beton, activitatea ei constând în dezvoltarea bazei de clienţi. Sergiu Constantinescu a fondat firma Rock Star Construct la sfârşitul anului 2007, „din dorinţa de a inova într-un domeniu destul de anost”, perioadă în care a cunoscut-o şi pe soţia şi partenera sa în afaceri. „În primii ani, am făcut totul singuri şi am îndeplinit toate rolurile dintr-o companie: achiziţii, parteneriate, vânzări, relaţia cu clienţii şi financiar”, povesteşte Brădescu. Au deschis astfel primul magazin online din România dedicat exclusiv comercializării pietrei naturale, într-o perioadă în care vânzările online erau puţin dezvoltate în România, axându-se de la început pe livrarea la nivel naţional. „Ne‑am început activitatea exact în anii de criză – am început cu adevărat activitatea în această piaţă în 2009, an în care criza economică era în plină desfăşurare. Aşadar, am fost nevoiţi să învăţăm să cum să ne descurcăm într-o piaţă în cădere, unde disponibilul financiar era foarte puţin, astfel încât trebuia să lupţi pentru fiecare client în parte”, descrie Brădescu începuturile afacerii. Investiţiile de început în Rock Star Construct sunt de ordinul sutelor de mii de euro. „La momentul înfiinţării, investiţiile nu au fost atât de mari deoarece am pornit cu stocuri mici şi o listă foarte mică de furnizori. Pe parcurs am decis să investim în mod susţinut în stocuri – acestea reprezintă investiţiile cele mai mari”, explică antreprenoarea.

    În 2010 au deschis primul showroom, un spaţiu de circa 300 mp în Bucureşti. 2011 a fost însă anul care a marcat creşterea afacerii piatraonline.ro. S-au orientat în acel an pe comercializarea modelelor de piatră folosite pentru placări exterioare şi au inclus în oferta lor două dintre cel mai bine vândute produse: marmura şi travertinul. Tot în 2011 au semnat primele contracte de exclusivitate cu câteva cariere şi au început colaborări cu ţări noi: Turcia, Germania şi Egipt. Au devenit de asemenea furnizor din Marea Britanie şi Europa pentru tratamente şi soluţii profesionale pentru îngrijirea pietrei naturale. În următorii ani şi-au extins gama de produse, au mărit echipa Rock Star Construct şi au început să lucreze la realizarea showroomului de piatră naturală de 1.000 de metri pătraţi, inaugurat în 2014, în urma unei investiţii de 350.000 de euro. În acelaşi an, au relansat şi magazinul online – pe o nouă platformă – au dublat mărimea echipei (care în prezent numără circa 30 de angajaţi) şi şi-au inaugurat un departament intern de creaţie.

    Anul trecut, compania a înregistrat o creştere de peste 40% a cifrei de afaceri. „Ne-am propus de la an la an să avem o creştere cuprinsă între 30 şi 50 % a businessului piatraonline.ro. Am mizat pe o comunicare foarte bună cu clienţii noştri şi pe strategii avansate de marketing online şi offline”, descrie Mariana Brădescu rezultatele recente ale companiei.

    În prezent, preţurile pentru produsele comercializate de Rock Star Construct încep de la 32 lei mp cu TVA, pentru piatra poligonală kavala (varianta rustică a placărilor), şi ajung până la 300-400 de lei în cazul mozaicurilor din marmură de Thasos, unul dintre cele mai scumpe materiale la nivel mondial. Potrivit antreprenorilor, cel mai popular material vândut pe site-ul lor este travertinul. Ei spun că nu se adresează unui profil specific de clienţi: „Sunt deopotrivă clienţi care vor să cumpere 10 mp de piatră naturală pentru diverse amenajări interioare, dar şi clienţi cu ansambluri rezidenţiale, constructori, arhitecţi, spaţii comerciale etc.”

    Anul acesta, 60-65% din vânzări au fost de tipul B2C. „Ne-am bazat pe zona de online şi în aceasta se regăsesc mai mult clienţii B2C. Cu siguranţă 2017 va fi marcat de o creştere a segmentului de B2B prin lansarea unor facilităţi pentru această zonă, cum sunt constructorii şi arhitecţii”, descrie antreprenoarea una dintre preocupările pentru anul viitor. De altfel, Mariana Brădescu spune că una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă este îmbinarea clienţilor B2C şi B2B în acelaşi context. Totodată, faptul că acesta este un domeniu încă nou şi necunoscut în România se traduce printr-o muncă de educare a pieţei şi de informare corectă a clienţilor, în special în zona de B2C, spune antreprenoarea. „Cea mai mare dificultate de care ne lovim în acest domeniu este faptul că oamenii nu sunt suficient de bine informaţi şi, de multe ori, optează pentru un material total nepotrivit proiectului lor atât din punct de vedere al calitătii, cât şi al aspectului.” O parte din angajaţii lor, arhitecţi şi designer specializaţi, oferă şi consultanţă în acest sens.

    Din strategia lor nu a lipsit şi organizarea campaniilor de Black Friday – au organizat prima astfel de campanie în toamna lui 2014. Aceasta a fost o iniţiativă bine primită de piaţă, în contextul în care, în 2015, valoarea vânzărilor pentru primele trei ore de Black Friday a fost de peste 214.000 de lei (respectiv peste 48.000 de euro), iar la final de zi valoarea a ajuns la o valoare de trei ori mai mare (aproximativ 150.000 de euro). Cele mai comandate produse au fost foile de ardezie şi travertin, iar 80% dintre comenzi au venit de pe magazinul online al firmei, potrivit Marianei Brădescu. Pentru ediţia din acest an, reprezentanţii companiei au pregătit clienţilor peste 20.000 de metri pătraţi de materiale de construcţii şi au avut vânzări de peste 320.000 de euro pentru produsele din piatră naturală.

    Potrivit Marianei Brădescu, investiţiile companiei cresc de la o zi la alta, în funcţie de numărul de repere din gama lor de produse. Totodată, investiţii se fac şi în utiljaje, tehnologizări şi automatizări. „Suntem într-un proces de creştere şi dezvoltare continuă. Am decis, ca strategie de business, să reinvestim profitul pentru a accelera şi a îmbunătăţi procesele interioare şi  calitatea serviciilor oferite clienţilor”, descrie antreprenoarea una dintre principalele concentrări ale companiei. Doar în ultimele luni, investiţiile totale ale companiei au ajuns la aproximativ 60.000 euro. Mare parte din acestea au fost direcţionate în campania de marketing ce a vizat rebrandingul companiei, inclusiv un nou logo. O parte din investiţii au fost direcţionate spre zona de dezvoltare managerială şi de sisteme: o platformă website nouă, sisteme de vânzări şi management informaţional, organizare internă în ceea ce priveşte echipa de specialişti. „Credem că înainte de toate trebuie să avem un sistem intern foarte bine organizat, după care să ţintim o creştere mai mare”, explică Brădescu.

    Pregătirea minuţioasă este necesară mai ales în contextul în care compania pregăteşte pentru 2017 intrarea pe două pieţe noi, direcţie în care spun că au demarat câteva acţiuni, dar nu oferă încă detalii referitoare la acestea. Planurile pentru anul viitor vizează şi extinderea capacităţii de stocare, astfel încât compania să poată oferi 99% din produse în stoc permanent – în prezent capacitatea actuală de stocare este folosită la maximum.

  • Unul dintre patronii Sensiblu îşi vinde vila: buşteni de pin, piatră din Alpi şi ardezie braziliană. Preţul cerut este fabulos – GALERIE FOTO

    Unul dintre patronii Sensiblu îşi vinde vila din judeţul Buzău cu 2,5 milioane de euro. Vila, scoasă la vânzare, se află pe domeniul Carpathian Estates care este administrată de Robert Ludovic Charles Simon, unul dintre fondatorii grupului A&D Pharma, care deţine lanţul de farmacii Sensiblu, potrivit Digi 24

    Vila de lux, denumită Nature Getaway, a fost proiectată de arhitectul american Jim Ruscitto,  este construită din buşteni de pin, pietre din Alpii Francezi şi ardezie din Norvegia şi Brazilia. Suprafaţa vilei este de 1200 mp, iar pe domeniu se află o piscină încălzită de 22 de metri, jacuzii pentru 8 persoane, sauna pentru 5-6 persoane şi o zonă de fitness. Casa poate fi şi închiriată cu 1800 de euro/weekend.

    Proprietatea include 10 hectare de pajişte, două lacuri şi o livadă, dar şi o pădure de stejari, cireşi şi lămâi, de aproximativ 50 de hectare, potrivit informaţiilor de pe Imoteca.ro, compania care vinde imobilul.


     

  • „Pădurea de piatră” din Bulgaria naşte controverse în lumea ştiinţifică

     „Pădurea din piatră” este o zonă unică situată la aproximativ 20 km de oraşul Varna, Bulgaria. Dispuse în grupe mari şi mici, din pământ se înalţă coloanele stranii de piatră care au în compoziţie sedimente de animale marine. Acestea au o înălţime maximă de 7 metri şi o grosime medie este de 3 metri. Structurile sunt goale pe dinauntru, la fel ca nişte tuburi, lucru extrem de neobişnuit şi pentru care oamenii de ştiinţă nu au încă o explicaţie.

    Se estimează că acum aproximativ 50 de milioane de ani zona era de fapt fundul unei mări iar coloanele nu sunt altceva decât nişte piloni de rocă subacvatică în interiorul cărora s-au format recifele de corali. Odată cu retragerea mării coralii au dispărut lăsând în urmă aceste minunate formaţiuni geologice. Totuşi aceasta este doar o teorie, până în prezent nu s-a descoperit vreo urmă a prezenţei coralilor în structuri şi nici în restul zonei.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Cum arată vilele fabuloase din satul cunoscut în lume drept capitala neoficială a romilor – GALERIE FOTO

    Şi la noi în ţară, romi au construit clădiri impresionante, însă satul moldovean Soroca se poate lăuda cu imobile fabuloase care au ca inspiraţie Capitolul american, Bazilica Sfâtul Petru din Roma sau Teatrul Balşoi din Moscova.

    În Soroca există un cartier numit dealul ţiganilor şi este cunoscută în lume drept capitala “neoficială” a romilor şi a devenit un punct de atracţie turistică pentru străini.

    Palat cu turnuri sau personaje din antichitate. Pereţi şi garduri construite din piatră scumpă şi gard din metal preţios. O lume în care opulenţa se îmbină cu kitchul (vezi interiorul palatelor)

     

  • Studiu de caz: Schimbăm piatra pe metal

    CONTEXTUL

    La finalul anului trecut, Symmetrica a înregistrat o cifră de afaceri de 19,5 milioane de euro şi deţine cinci fabrici pentru producţia de pavele, borduri sau rigole la Vereşti (Suceava), iar în perioada 2010-2012 a inaugurat alte patru fabrici, la Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (Ilfov), Prejmer (Braşov) şi Sinterag (Bistriţa).

    DECIZIA

    S-a decis intrarea companiei pe o nouă linie de business şi pentru anul în curs se pregăteşte inaugurarea unei unităţi de producţie pentru prelucrarea metalelor. „Noua noastra unitate de producţie se adresează clienţilor din domenii precum industria constructoare de maşini, aeronautică, navală  şi credem că este un segment cu un potenţial de creştere foarte mare“, spune Sebastian Bobu, director executive Symmetrica.

    EFECTELE

    Intrarea companiei pe o nouă piaţă ce va duce la o diversificare a businessului şi va avea un impact pozitiv asupra afacerii. „În mod cert, odată cu inagurarea acestei noi fabrici de prelucrare a metalelor, vom observa un impact pozitiv în cifra de afaceri însă este foarte greu să estimăm în acest moment care va fi acesta.“

    „Avem o investiţie majoră, aproape de finalizare, într-o unitate de producţie modernă pentru prelucrarea metalelor“, spune Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica, fără a preciza mărimea investiţiei sau locaţia fabricii. Bobu se află la conducerea companiei din 2004 şi a ajutat symetrica să crească constant. „I-am cunoscut pe proprietarii firmei în 2002 pentru că am lucrat la un proiect comun. După doi ani am fost solicitat să vin în firmă, într-un moment în care societatea era în ascensiune, exista o piaţă în creştere dar nu avea personal tehnic calificat. părea un proiect interesant, aşa că am decis să vin, şi să ajut la dezvoltarea firmei.“

    Compania a fost înfiinţată în 1994 de doi antreprenori români, Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu. Compania şi-a început activitatea prin producţia pavelelor vibropresate, apoi, de-a lungul anilor, portofoliul companiei s-a diversificat, iar în acest moment produce prefabricate mici precum pavele, borduri, rigole sau capace de rigole.

    În ultimii ani cifra de afaceri a companiei a ajuns de la 3 milioane de euro în 2007 la 19,5 milioane de euro în 2015. „Creşterile constante, de la an la an, au fost susţinute de investiţiile pe care le-am făcut, de faptul că ne-am extins echipa (mai ales pe segmentul de montaj şi vânzări), dar şi de lansarea de noi produse. În plus am îmbunătăţit procesele şi am crescut randamentele tuturor liniilor de fabricaţie“, explică directorul executiv al Symmetrica. Iar pentru anul în curs Bobu se aşteaptă să menţină „cel puţin businessul din 2015“.

    Symmetrica a deschis prima unitate de producţie în 1999, la Vereşti (Suceava), iar în perioada 2010-2012 a inaugurat alte patru fabrici, la Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (Ilfov), Prejmer (Braşov) şi Sinterag (Bistriţa), ceea înseamnă o investiţie de 20 milioane de euro. Pentru punerea în aplicare a investiţiilor în fabricile inaugurate începând cu 2010 a cântărit greu faptul că Symmetrica îşi construieşte propriile linii de producţie, ceea ce se traduce într-o economie de 30% faţă de bugetele care includ utilaje aduse din import, scria Business Magazin în 2014. „Creşterile businessului companiei în ciuda climatului dificil de pe piaţa de profil au fost susţinute şi de acoperirea geografică mare de care dispunem. Aceasta ne-a oferit posibilitatea livrării rapide, la preţuri competitive, atât în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cât şi în Transilvania, Symmetrica acoperind astfel peste 80% din teritoriul ţării“, spune Sebastian Bobu.

    Conform lui Bobu, 60% din businessul din 2015 a fost generat de livrările către proiectele publice, în timp ce restul au provenit din proiecte private, fie acestea comerciale, ori industriale, de proiecte rezidenţiale, dar şi de vânzările în reţelele de bricolaj. „Furnizăm autorităţilor bugetare cele mai mari cantităţi de produse prefabricate, în mod direct, prin execuţia de lucrări sau doar achiziţii de produse, sau indirect prin intermediul altor firme de construcţii. În ambele cazuri avantajul îl reprezintă volumele mari de produse, dar dezavantajul constă în termenele de plată pe termen mai lung. În schimb, în mediul privat plata se face de obicei la termen mai scurt, dar deocamdată volumele nu sunt suficiente să susţină întreaga noastră capacitate de producţie“, spune Bobu. O altă diferenţă în modul de a face afaceri cu autorităţile şi cu mediul privat este faptul că „statul cumpară produse ieftine, clasice, fără pretenţii estetice pe când cei din sectorul privat aleg produse mai ridicate calitativ şi superioare estetic“. Aşadar majoritatea business-ului companiei este generat de livrările către proiecte publice de infrastructură, dar lipsa investiţiilor în această zonă se vede şi în activitatea companiei. „Din păcate lipsa proiectelor cu finanţări europene se face resimţită şi acest lucru este uşor de observat prin numărul scăzut de lucrări noi scoase la licitaţie de la începutul acestui an“, spune Bobu.

    Sebastian Bobu este optimist în ceea ce priveşte piaţa pe care activează Symmetrica şi spune că anul trecut piaţa locală de materiale de construcţii a avut o evoluţie pozitivă, iar această primă parte a anului 2016 continuă tendinţa. Astfel piaţa de pavele şi borduri, în 2015, a atins valoarea de aproximativ 85 de milioane de euro, iar volumul a crescut la cca 16 milioane de metri de produse, în opinia lui Bobu, comparativ cu 2014, când aceasta avea o valoare de cca 69 de milioane de euro şi un volum de cca 13 milioane de metri de produse livrate.

    „Am observat, pe segmentul rezidenţial, o efervescenţă aparte şi o înclinaţie a clienţilor (indiferent că vorbim de dezvoltatori, sau de persoane fizice) către produse cu o calitate ridicată, însă cu un preţ corect“. În acest sens, românii au lansat două game noi anul trecut, Symmetrica Select şi Symmetrica Pentru Grădină, pentru segmentul rezidenţial, despre care directorul executiv spune că sunt produse premium. Totuşi, ascensiunea afacerii româneşti nu a fost fără dificultăţi şi au întâmpinat probleme în obţinerea autorizaţiilor, dar şi la nivel de resurse umane. „În ultimii şase ani am construit patru fabrici şi întotdeauna ne-am întâlnit cu aceleaşi tipuri de probleme. De fiecare dată au fost mai dificil de obţinut autorizaţiile decât construirea şi dotarea cu echipamente a unei fabrici. Obţinerea de documente este extrem de dificilă şi este unul dintre motivele principale pentru care evoluţia noastră nu este una mai rapidă. Am avea posibilitatea să finanţăm şi să construim o fabrică în fiecare an dacă autorizaţiile s-ar obţine mai facil, iar piaţa ar cere acest lucru“, spune Bobu. „O altă problemă este cea a lipsei de forţă de muncă calificată, fapt pe care începem să-l resimţim în acest an. Cu greu se pot găsi lucrători calificaţi ca mecanici de utilaje, şoferi, pavatori. Chiar şi personal cu studii superioare, economişti sau ingineri, sunt astăzi mai dificil de recrutat faţă de anii trecuţi“, continuă el.

    Printre proiectele unde au fost folosite produsele companiei se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, dar şi supermarketuri de la Carrefour sau Lidl. Iar despre acest început de an Bobu spune că a fost unul foarte bun, „fiind ajutaţi de vremea prielnică ce a dat startul lucrărilor mai devreme ca în ceilalţi ani“, şi punctează faptul că deşi 2016 este un an electoral, nu se mai observă efervescenţa caracteristică, „investiţiile urmând un curs normal fără presiune majoră“.

    60% DINTRE ÎNCASĂRI vin din proiecte publice
    30%PROIECTE PRIVATE
    10%LIVRARE către reţelele de bricolaj

    85 MILIOANE DE EURO, reprezintă piaţa de pavele şi borduri din România în 2015

    13.500 DE METRI de produse pe zi, capacitatea de producţie în cele cinci fabrici

    20% COTA DE PIAŢĂ a Symmetrica

    400 NUMĂRUL DE ANGAJAŢI

    24,5 MILIOANE DE EURO, reprezintă investiţiile totale ale companiei în 21 de ani de activitate

     

     

  • Cum arată vilele fabuloase din satul cunoscut în lume drept capitala neoficială a romilor – GALERIE FOTO

    Şi la noi în ţară, romi au construit clădiri impresionante, însă satul moldovean Soroca se poate lăuda cu imobile fabuloase care au ca inspiraţie Capitolul american, Bazilica Sfâtul Petru din Roma sau Teatrul Balşoi din Moscova.

    În Soroca există un cartier numit dealul ţiganilor şi este cunoscută în lume drept capitala “neoficială” a romilor şi a devenit un punct de atracţie turistică pentru străini.

    Palat cu turnuri sau personaje din antichitate. Pereţi şi garduri construite din piatră scumpă şi gard din metal preţios. O lume în care opulenţa se îmbină cu kitchul (vezi interiorul palatelor)

     

  • Cum arată vilele fabuloase din satul cunoscut în lume drept capitala neoficială a romilor – GALERIE FOTO

    Şi la noi în ţară, romi au construit clădiri impresionante, însă satul moldovean Soroca se poate lăuda cu imobile fabuloase care au ca inspiraţie Capitolul american, Bazilica Sfâtul Petru din Roma sau Teatrul Balşoi din Moscova.

    În Soroca există un cartier numit dealul ţiganilor şi este cunoscută în lume drept capitala “neoficială” a romilor şi a devenit un punct de atracţie turistică pentru străini.

    Palat cu turnuri sau personaje din antichitate. Pereţi şi garduri construite din piatră scumpă şi gard din metal preţios. O lume în care opulenţa se îmbină cu kitchul (vezi interiorul palatelor)

     

  • Viitoarele cuceriri ale Dacia

    Patru din cele cinci modele Dacia vândute în Europa sunt în top zece cele mai vândute, iar două sunt în top cinci la nivel european. Din cele zece cele mai mari pieţe pentru brandul autohton, România şi Maroc deţin supremaţia în materie de cotă de piaţă, cu valori apropiate de 30%, în timp ce Franţa este numărul unu la volume. Pentru prima dată, în 2015, bătălia cea mai dură s-a dus pentru locul doi, unde Spania „a provocat la duel“ Germania, în condiţiile în care ibericii au urcat cu 24% la peste 45.200 de unităţi, adică exact în coasta teutonilor plasaţi la 45.700 de maşini în urma unui declin de 6,4%.

    Tot din cele mai mari zece pieţe, patru au încheiat anul 2015 cu creşteri de două cifre şi numai trei au scăzut, însă declinul s-a regăsit în Europa de Vest, în Franţa, Germania şi Belgia, unde clienţii au ales tot mai mult să cumpere maşini mai scumpe, mai sigure şi mai bine echipate decât modelele din oferta Dacia.

    Între timp, în România, Automobile Dacia îşi consolidează titlul de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, înregistrând o creştere de 2,2% în primul semestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2014, la 10,02 miliarde de lei (2,25 miliarde de euro).

    Dacă ritmul se va fi menţinut şi în a doua jumătate a anului trecut, când producţia a fost stabilă, iar compania a lansat în producţie noi componente, cifra de afaceri ar creşte spre 19,4-19,5 miliarde de lei potrivit estimărilor ZF, fiind astfel prima companie de pe piaţa locală care ar ajunge aproape de pragul de 20 miliarde de lei.

    Automobile Dacia a devenit în 2013, pentru prima dată, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri raportată – 18,4 miliarde de lei. Acum Dacia se pregăteşte să-şi consolideze poziţia de lider pentru al treilea an con-secutiv, având în vedere că la nouă luni OMV Petrom SA puncta deja un declin de 16% al cifrei de afaceri, potrivit datelor companiei. Singura companie care a trecut pragul de 19 miliarde de lei cifră de afaceri a fost OMV Petrom SA în 2012, ultimul an în care a fost cea mai mare companie din România şi când a atins un nivel de 19,5 miliarde de lei.

    În primele 11 luni ale anului trecut producţia Dacia de la Mioveni s-a menţinut la acelaşi nivel cu volumul atins în perioada similară din 2014, la un volum de peste 314.000 de autoturisme, potrivit datelor Asociaţiei Produ-cătorilor şi Importatorilor de Auto-mobile.
    Dacă ritmul ascendent s-a păstrat şi în decembrie, uzina se îndreaptă spre un volum de 340.000 de maşini, foarte aproape de capacitatea maximă de 350.000 de unităţi.

    Miza mandatului lui Nicolas Maure în funcţia de preşedinte şi director ge-neral al Automobile Dacia o reprezintă creşterea eficienţei uzinei Dacia în raport cu cele din Maroc şi Rusia, în condiţiile în care România nu are nici infra-structură dezvoltată, fapt ce majo-rează costurile, şi nici o piaţă auto locală puternică capabilă de a absorbi o cotă cât mai mare din producţia uzinei.

    În prezent, volumul pe care îl vinde Dacia în România poate fi acoperit din producţia a 24 de zile lucrătoare. Lipsa unei autostrăzi care să lege direct uzina de Europa de Vest, principala piaţă a Dacia, costă compania 30 de euro per maşină, adică peste 10 milioane de euro anual. „Povestea Da-cia, ca şi a industriei auto în general în România, aceasta devenind principala industrie de export a ţării, s-a realizat în condiţiile unei dezvoltări foarte lente a infrastructurii de transport. În ciuda unor progrese pe diferite segmente, nu avem încă o autostradă care să traverseze Carpaţii pe criticul sector Piteşti – Sibiu sau una care să conecteze fabricile din zona Craiova de zona industrială Piteşti – Mioveni“, este de părere Ionuţ Simion, country mana-ging partner al PwC România.

    În opinia sa, „dacă ne dorim succesul pe termen lung al industriei auto în România şi atragerea de noi cons-tructori şi producători de componente şi subansambluri în România, este vital ca autorităţile să se concentreze pe îmbu-nătăţirea infrastructurii de transport şi pe finalizarea tronsoanelor de autostradă vitale pentru derularea în condiţii optime a exporturilor către pieţele din vestul Europei. Această preocupare este cu atât mai importantă cu cât România se află într-o competiţie globală pentru atragerea şi păstrarea investitorilor în acest sector strategic“.

    Dacia a organizat anul trecut o serie de plecări voluntare prin care 500 de salariaţi au ales să părăsească uzina primind până la 14 salarii com-pensatorii. Potrivit oficialilor com-paniei, au ales să plece în special cei cu vârste de peste 57-58 de ani şi cei cu probleme de sănătate, dar şi oameni care lucrau în birou, nu numai în uzină. De asemenea, plecări sunt programate şi pentru anul curent. Acest proces se reflectă şi în numărul angajaţilor, care s-a redus cu 2% în primul semestru din 2015 la 13.885 de salariaţi în medie. Pe de altă parte, cheltuielile cu personalul au crescut cu peste 5% la 581 milioane de lei în S1 2015. Potrivit declaraţiilor anterioare ale lui Nicolas Maure, în 2015 numărul total al salariaţilor nu a scăzut tot cu 500 deoarece eliberarea posturilor a permis companiei să angajeze mai mulţi tineri şi specialişti în automatizare pentru a programa roboţii instalaţi.

  • Satul din România care a ajuns să se bată în Financial Times cu cele mai cunoscute oraşe din lume

    Între Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii împletesc „darurile“ civilizaţiei cu un stil de viaţă arhaic, pastoral.

    Măgura, din judeţul Braşov, şi cei  400 de locuitori ai săi au atras atenţia presti­gioasei publicaţii britanice Financial Times, care, în suplimentul House&Home la ru­brica Expat Lives, redă povestea jurna­listei şi autoarei de cărţi de istorie Arabella McIntyre-Brown, poate cea mai ciudată fiică a satului. Jurnalista a ales să trăiască la Măgura pentru că aici s-a simţit „ca acasă“ când a vizitat prima oară România la începutul anilor 2000. Drumul de la Zărneşti până în sat l-a făcut într-o căruţă trasă de cai. N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.

    „Mulţi oameni nu cred că Transilvania există în realitate. Sentimentul este că există cumva după un văl, este un loc misterios“, spune McIntyre-Brown. Măgura este aproape de Bran, cu castelul devenit celebru datorită legăturilor cu Vlad Ţepeş.  Scrii­toarea s-a hotărât să se mute în România în 2004, după moartea surorii şi mamei sale, însă s-a stabilit definitiv în Măgura în 2010, când a terminat de renovat casa cumpărată în satul braşovean. „Erau mai multe găuri în acoperiş decât acoperiş“, povesteşte McIntyre-Brown despre casa construită din bârne pe care a cumpărat-o în Măgura în urmă cu zece ani.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum să scoţi bani din piatră seacă. Cum face o familie 5 milioane de euro din piatră naturală

    Magazinul online de piatră naturală piatraonline.ro, deţinut de soţii Mariana Brădescu şi Sergiu Constantinescu, estimează că va încheia acest an cu afaceri de 5 milioane euro, cu 50% mai mari faţă de 2014, a anunţat compania Rockstar Construct, prin care este deţinut magazinul, arată Profit.ro.

    Fondat în 2007, magazinul a crescut de la o cifră de afaceri de 50.000 euro în primul an, la 3,5 milioane euro anul trecut.

    ”Investiţiile au fost constante şi pe măsură ce ne-am extins, acestea s-au mărit. Cea mai importantă investiţie pe care am făcut-o recent este cea în noul showroom, un spaţiu de peste 850 metri pătraţi, care s-a ridicat la 350.000 euro”, a declarat Mariana Brădescu, care deţine şi funcţia de business development manager al companiei.

    Potrivit sursei citate, în cei aproape 8 ani de activitate, piatraonline.ro a vândut peste 800.000 metri pătraţi de piatră naturală către 100.000 de clienţi.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro