Tag: perlele saptamanii

  • Nu se cade să coabitezi cu părinţii adoptivi. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu îl consider un om deosebit, cu credinţa lui Dumnezeu. Regret când un coleg de-al nostru este condamnat” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, despre condamnarea la închisoare a lui Gh. Becali

    “Gura păcătosului adevărat grăieşte” – Emil Boc, fostul preşedinte al PDL, ca reacţie la afirmaţia liderului PNL, Crin Antonescu, că l-ar putea numi premier pe Traian Băsescu dacă acesta ar fi propus de către un partid sau o alianţă care ar câştiga parlamentarele

    “Dacă nu se întoarce cu ceva palpabil de la Bruxelles, îi recomand să rămână acolo la un curs de perfecţionare” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, despre participarea premierului Victor Ponta la lucrările Consiliului European

    “Ţin la Victor Ponta la fel cum ţin la mine. Sigur, sunt liberal, există această legătură de sânge, dar Victor Ponta a fost adoptat de liberali, e şi prim-ministrul lor” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Eu cu Crin Antonescu nu vreau să coabitez. Noi suntem parteneri. Coabitezi cu cel pe care nu-l susţii şi cu care nu ai ce face. Băsescu credeţi că coabitează de plăcere cu mine?” – premierul Victor Ponta

  • Cine mai coabitează cu cine dacă i se rupe USL. Perlele politice ale săptămânii

    “Vreţi să ne predăm un candidat domnului Voiculescu să fie analizat pe toate părţile timp de doi ani? Noi nu facem aşa ceva!” – Cezar Preda, vicele PDL, sugerând că PDL nu-şi desemnează mai repede un candidat la prezidenţiale ca să nu fie criticat la televiziune

    “Cei care îşi fac un titlu de mândrie din capacitatea lor de a coabita cu domnul Băsescu, acuzându-i pe alţii că nu au acest dar al coabitării, ar trebui să se gândească la faptul că marea coabitare, marea reuşită în materie de coabitare este totuşi aceasta, în USL” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Ianus şi feţele lui Ianus” – Mihail Neamţu, liderul Noii Republici, solicitat să-i facă o caracterizare scurtă preşedintelui Traian Băsescu

    “A uitat să îşi cumpere coroana. şi cum nu trecea nimeni pe stradă cu vreuna în mână să i-o dea lui Marinescu, a plecat aşa cum a venit” – primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, acuzată de europarlamentarul PDL Jean Marinescu că nu l-a lăsat să depună coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul

    “USL nu se rupe, dar poate să i se rupă” – preşedinte PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, spune, comentând neînţelegerile PSD-PNL generate de atacurile lui Sorin Roşca-Stănescu la adresa lui Victor Ponta

    “Elena Udrea îşi poate aduce o contribuţie serioasă la vizibilitatea opoziţiei făcute de către PDL. Deci, nu opoziţie la opoziţie, opoziţie la USL!” – Vasile Blaga, liderul PDL

  • Propaganda prin claxon se face cu sport şi gagici. Perlele politice ale săptămânii

    “Tot ceea ce câştigasem în aproape 6 ani de la intrarea în UE a fost pierdut în numai câteva zile” – Elena Udrea, deputat PDL, despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu din iulie 2012

    “Sunt dispus să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun” – premierul Victor Ponta despre ideea de a confisca maşinile sau alte bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni

    “Guvernul Ponta nu a guvernat, ci doar a administrat ţara, a realizat o foarte bună propagandă prin claxon, s-a întreţinut din conflicte şi a mărit taxe şi impozite” – fostul premier Emil Boc

    ”Am peste 180 de zile de concediu pe care nu le-am luat. Când faci lucrurile cu plăcere şi din plăcere, atunci aceste aspecte sunt secundare” – Codruţ Olaru, candidatul propus de Victor Ponta pentru funcţia de adjunct al procurorului general

    “E uşor a pune căruţa înaintea cailor” – Tudor Chiuariu (PNL), în replică la ideea premierului Victor Ponta că viitoarele puncte de vedere ale Comisiei de la Veneţia privind revizuirea Constituţiei trebuie considerate de pe acum obligatorii

    “Calmul relativ al pieţelor nu trebuie să ducă la relaxarea eforturilor noastre. Este ca la fotbal, în prelungiri: nu e timpul să mergem în vestiare, ci să marcăm un gol” – Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene, despre politicile de reformă din ţările zonei euro
     

  • De la vita Kobe la bomba cu ceas care dă extemporal. Perlele politice ale săptămânii

    “Lauzi repetentul că a venit la ore, că a venit la extemporal şi a luat nota trei. E o ironie foarte groasă” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul FC, despre lauda preşedintelui Băsescu la adresa guvernului Ponta

    “Nu mai ţin mult rezervele pe care i le-am lăsat şi, în consecinţă, stabilitatea economică pe care am adus-o se poate deteriora mult mai grav dacă acest guvern rămâne atât de pasiv” – fostul premier Emil Boc

    “USL îşi propune reducerea pragului de validare a Constituţiei. Acesta este un atac la popor” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Ne dorim ca, în 2016, PNL să fie unificatorul dreptei româneşti, să participe singur în alegeri şi să câştige alegerile parlamentare” – vicepremierul Daniel Chiţoiu

    E un dezastru ce urmează să se întâmple, iar aroganţa de care dă dovadă este fitilul acestei bombe cu ceas reprezentată de USL” – deputatul PDL Elena Udrea

  • Instituţia premierului, de la Petru Groza la Elena Udrea. Perlele politice ale săptămânii

    “Nu ne dăm cu tigaia în cap când ne vedem” – premierul Victor Ponta despre calitatea coabitării politice cu preşedintele Traian Băsescu

    “Aceasta este similitudinea dintre Petru Groza, premierul comunist şi Victor Ponta, premierul socialist” – Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL, acuzând Guvernul că prin Legea restituirii proprietăţilor face o a doua naţionalizare

    “Având în vedere că am trecut printr-un guvern, la funcţia de prim-ministru aş face faţă chiar mai bine decât dl. Ponta” – Elena Udrea, deputat PDL

    Domnul Georgescu face pe cascadorul ca la Oscar, dă repede pe surse sau un comunicat şi după rămâne tu să justifici dacă eşti vinovat sau nu” – Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, despre şeful ANI, Horia Georgescu

    “Consider că Valerian Vreme s-a speriat că este foarte mult de muncă” – Sulfina Barbu, vicepreşedintele PDL, despre demisia din partid a fostului ministru PDL

  • România care a coborât din copac. Perlele politice ale săptămânii

    “România nu e coborâtă chiar din copac, este coborâtă din copac acum multe sute de ani, nu acum cinci ani” – Crin Antonescu, preşedintele Senatului, replicând comentariilor de la Bruxelles pe tema nominalizării procurorilor-şefi

    Dacă noi nu ţinem frontul absolut unit, întotdeauna cineva va încerca să se strecoare, cum spune românul – să bage băţul” – premierul Victor Ponta despre aprecierile formulate în ultima perioadă de către preşedintele Băsescu la adresa sa

    “Nu-i neapărat o boală, dar le-aş recomanda să meargă mai des la psiholog” – deputatul PC Constantin Avram despre homosexuali

    “Un reper, un reper moral” – Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, întrebat ce rol vede de acum înainte pentru Adrian Năstase

    “Sunt mândru de realitatea că alte 20 de ţări sunt în proceduri pentru deficit excesiv, iar România va fi prima ţară înapoi pe traiectorie” – preşedintele Traian Băsescu despre măsurile de disciplină fiscală din UE

    “Ce avem nevoie astăzi şi ce făceau comuniştii pe vremuri? Oare avem nevoie de locuri de muncă? Avem nevoie de industrie performantă, avem nevoie de o agricultură dezvoltată, avem nevoie de locuinţe. Asta au făcut comuniştii, avem de învăţat de la ei. Haideţi să nu repetăm greşelile lor”Robert Negoiţă, vicepreşedinte PSD

  • Soţul Ponta, soţia Antonescu şi opoziţia necruţătoare. Perlele politice ale săptămânii

    “PDL are nevoie urgentă de un candidat care să fie necruţător cu Antonescu” – europarlamentarul PDL Cristian Preda despre viitorul prezidenţiabil al PDL

    “Frecuşurile, neînţelegerile, tensiunile care apar sunt un lucru firesc. Aşa se întâmplă şi într-o familie, între soţ şi soţie, şi într-un cuplu” – Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, despre conflictele PSD-PNL

    “Ţinta noastră sunt cei 58%, cei care nu au participat la vot. Unii dintre ei nu vor participa niciodată” – Marian Preda, şeful Mişcării Populare

    “Le urez succes tuturor celor de dreapta în aceste mişcări browniene” – premierul Victor Ponta despre lansarea Mişcării Populare

    “Lipsa unor decizii economice nu va face decât să prelungească starea de criză economică în România” – fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, al cărui guvern a lăsat în urmă un deficit structural de aproape 9%

    “Ce ar fi făcut Traian Băsescu dacă Ion Iliescu, în perioada 2001-2004, ar fi făcut o mişcare populară şi toţi consilierii săi s-ar fi înscris? Răspunsul este: s-ar fi legat de zidurile Palatului Cotroceni” – Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt PDL

  • Când umbli cu fete, apare un dezastru mediatic. Perlele politice ale săptămânii

    “Asta nu am auzit-o, dar nu e adevărat. Doamne iartă-mă! Cum să punem noi presiune pe Justiţie? Nu, USL nu face aşa ceva” – vicepremierul Liviu Dragnea despre declaraţia preşedintelui Traian Băsescu că USL exercită o “presiune incredibil” asupra justiţiei

    “Nu ştiu dintre noi doi care este cel care are mai multe dosare penale şi problema ţinute sub capac” – Relu Fenechiu, ministrul transporturilor, referindu-se la preşedintele Traian Băsescu

    “Este adevărat ce spune preşedintele Băsescu că eu umblu cu fete prin staţiunea Mamaia. Dar nu le fac ministre, nu le dau jumătate din bugetul ţării pe mână şi nici nu încerc să le fac şefe de partid” – Radu Mazăre, primarul Constanţei

    “Pentru mine ar fi fost un dezastru, spre exemplu, mediatic, dacă Elena Udrea câştiga” – preşedintele Traian Băsescu

    “Mai degrabă este momentul individualizării, nu al simfoniilor. Simfoniile de primăvară se amână” – Mihail Neamţu, preşedintele Noii Republici, despre proiectul Mişcării Populare iniţiat de Cristian Diaconescu pentru reunirea forţelor de dreapta

  • Gândirea liberă şi banii albi au devenit un lux. Perlele politice ale săptămânii

    “Nu vreţi totuşi să fim mai puţin ipocriţi?” – premierul Victor Ponta, comentând indignarea publică faţă de declaraţia de mai sus a lui Relu Fenechiu

    “Ultimele luni au fost poate cele mai grele din viaţa mea (…) din cauza senzaţiei pe care am avut-o, pe care o am de fapt de mai mulţi ani, că gândirea liberă a devenit un lux” – fostul premier Adrian Năstase despre lunile de detenţie suportate

    “Într-o eventuală guvernare PDL, mai degrabă mă văd premier, pentru că am fost în Guvern” – deputatul Elena Udrea

    “Afirmaţiile premierului sunt la un mic pas distanţă de discursurile naziste” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul FC, despre declaraţia lui Victor Ponta că migraţia pentru ajutoare sociale nu este specifică pentru “românii de rând”, ci doar comunităţii rrome

    “Vântu’ bate, apa trece, pietrele rămân” – fostul premier Emil Boc, despre evoluţia PDL

  • Fumul alb care iese din partid. Perlele politice ale săptămânii

    “În momentul în care un cetăţean român (…) înţelege care este rolul statului, valorile conservatoare şi cât e nevoie de structura de dreapta care să nu aibă datorii politice către trecut, partidul este cât se poate de primitor, e deschis tuturor” – M.R. Ungureanu, şeful Forţei Civice, despre o posibilă primire în partid a lui Traian Băsescu

    “Accesul la serviciile de informaţii, exclus. Poate o susţinere a Masoneriei, asta e altceva. Frunzăverde, Stănişoară sunt pe linia asta” – preşedintele Traian Băsescu, întrebat ce ar putea aduce Mihai Stănişoară în PNL

    “Traian Băsescu este cel mai credibil al dreptei în acest moment” – Elena Udrea, deputat PDL

    “Nu v-a explicat nimeni că sunteţi fiica preşedintelui României şi sunteţi ultima persoană care poate pune o asemenea întrebare?” – europarlamentarul socialist Pino Arlacchi către Elena Băsescu, care îl întrebase dacă este consilierul premierului Victor Ponta

    “Să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni – dacă domnul Duţă, de exemplu, domnul Blejnar sau alţi domni vor să treacă la PNL” – Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, despre traseismul politic din ultima perioadă

    “Am un mesaj pentru cei aflaţi în fruntea ţării: în cazul în care clasa politică nu poate să rezolve problemele existenţiale ale ţării, atunci noi, prin noi înşine, o să o facem” – preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba