BusinessMagazin

Tag: peisaj

  • Cum vede şeful CFA Institute peisajul financiar postcriză 
şi ce sfaturi are pentru bancheri

    „Cred că va trece o generaţie până ca lucrurile să se schimbe. Sper să mă înşel, dar cred că situaţia este similară cu criza financiară din 1929, când a fost nevoie de 30-40 de ani. Iar noi suntem la doar şase ani de la debutul crizei financiare“, a declarat într-un interviu Paul Smith, care participat la o reuniune regională a organizaţiilor profesionale CFA din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa găzduită la Bucureşti de CFA România.

    Aceasta înseamnă că vor fi mai puţine investiţii în active cu grad ridicat de risc cum ar fi acţiunile sau în infrastructură, iar oamenii vor deţine prea mult cash sau vor investi prea mult în proprietăţi sau în aur, deci în active despre care ei cred că au o valoare de tezaurizare, ba chiar în unele ţări vor ţine banii „la saltea“, pentru că nu au încredere în intermediarii din sectorul financiar.

    Acest comportament poate avea consecinţe negative pentru economia mondială pentru că aceasta nu va creşte atât de repede cum ar fi posibil, a explicat şeful CFA Institute. „Având în vedere modul cum industria financiară s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, cred foarte mult că trebuie să încercăm să încurajăm instituţiile de reglementare, investitorii şi angajatorii să recunoască faptul că standardele etice sunt absolut cruciale pentru a construi încrederea şi pentru a construi un sistem financiar care să funcţioneze“.

    Problema în finanţe este că sunt prea mulţi bani şi există, de asemenea, mulţi oameni foarte inteligenţi: în consecinţă, avem un cocktail foarte periculos de bani şi de inteligenţă şi, uneori, acesta poate să o ia pe o cale groaznic de greşită dacă nu are la bază înţelegerea scopului pentru care existăm, de a servi nevoile societăţii, apreciază şeful CFA Institute. „Aceasta a fost provocarea: sectorul financiar a fost separat de obiectivul său şi ceea ce facem la CFA este să încercăm să reconec-tăm sectorul financiar cu scopul său. La fel ca în toate profesiile, dacă vă gândiţi la medici, avocaţi, contabili, scopul nostru este să servim nevoile societăţii şi dacă uităm acest lucru, tot felul de lucruri rele se pot întâmpla“.

    Bancherii au fost acuzaţi că şi-au asumat riscuri mari, uneori prea mari, în căutarea profiturilor. Practicile salariale excesive au fost considerate ca fiind unul dintre factorii declanşatori ai crizei financiare mondiale. Bonusurile excesive ale bancherilor au generat o serie de critici atât în Statele Unite, cât şi în Europa, în special în cazul băncilor care au primit ajutor de la stat pentru a se salva. După apariţia celei mai grave crize financiare şi economice de după Marea Depresiune din anii ’30, la nivel mondial se încearcă construirea unui nou sistem de reglementare şi de supraveghere a sectorului financiar.

    Cât de important a devenit riscul reputaţional pentru sectorul bancar după criza financiară recentă? Este crucial, pentru că reputaţia este totul, apreciază Paul Smith. „Cred că dacă lucraţi cu banii altor oameni, reputaţia este cel mai important lucru pe care îl aveţi. Şi ne-am dori ca investitorii, fie că sunt investitori privaţi sau publici, să acorde mai multă atenţie unor astfel de probleme. Cea mai mare temere a mea este că dacă industria financiară nu poate dovedi oamenilor că se com-portă într-un mod pe care societatea îl respectă, atunci rezultatul este o intensificare a reglementării deoarece societatea va trebui să se protejeze, iar acesta nu este un rezultat bun pentru nimeni“.
    Ce recomandă şeful CFA Institute bancherilor? Să se întoarcă la bankingul de bază şi să se reconecteze cu clienţii.“Care este scopul tău ca bancă? Băncile sunt în business pentru a pune economia reală în mişcare, iar sfatul meu pentru bancheri ar fi: daţi-vă seama care sunt clienţii voştrii şi serviţi-i mai bine“.

  • Ţara europeană care nu mai ştie ce să facă cu banii cheltuie milioane pe noile paşapoarte: “Sunt concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”

    După succesul înregistrat de noile bancnote emise anul acesta, Norvegia a decis să investească într-un nou proiect: modificarea paşapoartelor. Designul a fost realizat de către Neue Studio, o companie din Oslo.

    “Interiorul paşaportului va avea o reproducere grafică a unui peisaj norvegian”, a explicat publicaţia Citylab. “E păcat că acesta va fi acoperit de vize şi ştampile”, a mai notat publicaţia într-un material cu titlul “Noile paşapoarte din Norvegia, concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”.

    Sub lumină ultravioletă, peisajul se va schimba iar “luminile nordului” vor deveni vizibile. Coperta paşaportului este una simplă, având ca unic element grafic sigla statului norvegian. Paşapoartele vor fi disponibile în trei culori: roşu pentru cetăţeni, albastru pentru diplomaţi şi alb pentru imigranţi.

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator. Fondul are active evaluate la 760 de miliarde de dolari şi a avut performanţe modeste în acest an, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

  • Casa în care nu vei avea niciodată oaspeţi

    Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.

    “Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.

    Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.

  • Fericirea se află pe o insulă

    Nu am fost niciodată atrasă de Grecia, ţară unde majoritatea prietenilor mei preferau să-şi petreacă concediile de vară şi de unde mereu se întorceau cu poveşti despre plaje cu nisipuri fine şi cu ape de un albastru nemaivăzut. Vara aceasta, pentru că nu-mi pregătisem concediul din timp dar şi dintr-o oarecare comoditate, am decis să mă conving cu ochii mei dacă Grecia chiar este un colţ de paradis, aşa cum auzisem. Am dat cu banul, la propriu, pentru a alege o destinaţie grecească şi m-am ales cu Zakynthos.

    „Floarea Levantului“ sau „Veneţia Sudului“, aşa cum a fost numită de-a lungul timpului insula Zakynthos, aflată în Marea Ionică, în vestul peninsulei Peloponez, nu se lasă descoperită din prima. Odată ce păşeşti în afara aeroportului de pe insulă, te loveşte din plin ariditatea peisajului, unde la sfârşit de iulie abia dacă simţi o adiere lină de vânt. O insulă prăfuită, unde din loc în loc apar palmieri şi câteva smocuri de flori de un roşu turbat, aceasta este prima imagine cu care te primeşte Zakynthos în mijlocul verii. Nu fiţi dezamăgiţi, pentru că odată ce vă depărtaţi de aeroport şi mergeţi către staţiunile de pe insulă, aproape de mare, peisajul se schimbă la 180 de grade.

    Prima întâlnire cu adevăratul spirit al insulei a avut loc pentru mine în Laganas, staţiunea în care am şi stat de altfel, situată în partea de sud. Considerată polul distracţiei din Zakynthos, pentru că este frecventată în special de turiştii tineri, Laganas este şi cea mai mare staţiune din insulă. Chiar dacă de multe ori am auzit că în Grecia te simţi ca acasă datorită numărului mare de români care aleg această ţară ca destinaţie de vacanţă, în Laganas de puţine ori am auzit limba română printre turişti. În schimb, cuvinte în engleză, suedeză, italiană sau germană se auzeau la tot pasul, fie pe plaja cu nisip mărunt şi apă cristalină din golful care mărgineşte staţiunea, fie pe străzile largi, înţesate de magazine cu suveniruri sau cu baruri, restaurante şi cluburi din Laganas.

    Laganas mai este vestită şi pentru că în apropiere de această staţiune trăiesc celebrele broaşte ţestoase Caretta Caretta, pe care le puteţi vedea dacă vă îmbarcaţi într-un vaporaş Glass Bottom (cu podea de sticlă, prin care se vede fundul apei), dar puteţi şi înota alături de ele, având în vedere că de multe ori se apropie de malul golfului. Iar dacă vreţi să fiţi şi mai aproape de faimoasele ţestoase, puteţi ajunge cu vaporaşul sau cu o barcă cu motor pe insula Marathonisi din apropierea Laganas, care are două plaje, una cu nisip fin şi auriu unde Caretta îşi depun ouăle, alta cu pietricele fine şi cu două mici grote ce pot fi vizitate.

    Iar dacă aţi înotat în apele line din golful Laganas, pline ochi de turişti, puteţi încerca şi plaje mai pustii, unde însă încălţămintea specială este absolut necesară, din cauza aricilor de mare care nu vă vor cruţa deloc. Keri este un dintre aceste plaje. Situată în partea de sud-vest a insulei, Keri impresionează nu doar prin plaja secretă unde vă puteţi bălăci în voie, departe de ochii curioşi ai altor turişti, dar şi prin arcadele de piatră săpate de apă, prin care soarele creează jocuri de culori şi lumini. Din Laganas puteţi lua vaporaşe care vă vor duce pentru 20-25 de euro de persoană atât pe insula Marathonisi, cât şi la Keri, plimbare ce durează trei ore cu tot cu timpul pentru înot. Iar pentru 10 euro în plus puteţi face întregul tur al insulei Zakynthos, care durează 6-7 ore, cu opriri pe câteva plaje care vă vor răsfăţa privirile: Kalamaki, Tsilivi, Alikansa sau Alykes.

    Dacă vreţi totuşi să vedeţi şi altceva decât coaste dantelate şi plaje mirifice, cea mai la îndemână modalitate de a vizita interiorul insulei, care nu are mai mult de 40-50 de kilometri în lungime şi vreo 20 de kilometri în lăţime, este maşina. Dacă aţi ajuns cu avionul în Zakynthos, nu vă faceţi griji, pentru că în fiecare staţiune se găsesc la tot pasul locuri de unde puteţi închiria o maşină, de la preţuri începând de la 40-50 de euro pe zi.

    Odată ce v-aţi hotărât să închiriaţi o maşină pentru una sau mai multe zile, primul popas trebuie – neapărat – să fie capitala insulei, Zakynthos sau Zante, plină de clădiri cu două şi trei etaje, a căror arhitectură este o combinaţie de stil veneţian, dar şi francez şi englez. Centrul oraşului, în care trăiesc circa 10.000 de locuitori, este dominat de statuia lui Dionysios Solomos, poetul care a scris imnul naţional al Greciei. În portul din Zakynthos se regăseşte şi biserica Saint Dionysios, numită după sfântul protector al insulei, unde puteţi admira picturi de acum câteva secole. Mai puteţi vizita, tot în turul cu maşina, celelalte staţiuni din Zakynthos, printre care Argassi sau Planos.

    Am lăsat spre final „cireaşa de pe tort“ a insulei Zakynthos. Cu siguranţă aţi văzut imagini cu cea mai cunoscută destinaţie din Zakynthos, plaja Navagio, pe afişele de promovare a sejururilor în Grecia. Un mic golf străjuit de stânci, cu o apă de un turcoaz intens cum rar am văzut, „păzit“ de un vas naufragiat în urmă cu câteva decenii, despre care se spune că ar fi aparţinut unor contrabandişti de ţigări – imaginea îţi desfată ochii şi te face să te minunezi că un astfel de peisaj poate exista la o distanţă atât de mică de România.

    Cunoscută şi sub denumirea de Shipwreck Beach, plaja din Nagavio este accesibilă doar de pe mare, fie cu ambarcaţiuni închiriate, fie cu vase care fac croaziere zilnice. Pentru a surprinde însă o imagine panoramică a acestui colţ de rai trebuie să ajungeţi deasupra golfului, undeva la 200-300 de metri înălţime. Privind în jos, simţi un nod în stomac care nu ştii dacă este provocat de frica de înălţime sau de emoţia de a vedea un colţ de paradis.
    Destul de aproape de Navagio se găsesc şi aşa-numitele Blue Caves, sau grote albastre, în care se poate intra şi înota, alături de corali care sclipesc multicolor în apele albastre, nestingherite de lumină.

    Iar dacă despre peisaje am vorbit numai de bine, mâncarea grecească nu trebuie nici ea ratată în Zakynthos, chiar dacă în Bucureşti şi în întreaga ţară în ultimii ani numărul restaurantelor cu specific grecesc a crescut vertiginos şi ne-a făcut să ne simţim din ce în ce mai familiari cu bucătăria acesteia. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu un gyros cu carne de pui bine rumenită, o salată grecească stropită fără pic de milă cu ulei de măsline şi cu ierburi sau un sos tzatziki dens şi aromat, toate preparate după reţeta autentică, chiar în ţara de unde provin. Nu rataţi taverna El Greco, situată pe serpentinele din Agios Sostis, în staţiunea Laganas, unde pe lângă mâncarea tradiţională grecească puteţi servi o carafă straşnică de ouzo aromat, tradiţionala băutură a grecilor.

    Plaje care aduc aminte de zei şi de legende elene de mult uitate, apă limpede şi curată, exuberanţă la tot pasul, delicii culinare care satisfac gusturile oricărui gurmand – ce îi mai poate lipsi unei vacanţe reuşite? Cred că ştiu deja unde vreau să-mi petrec următorul concediu de vară.

  • Zece seriale de televiziune pe care nu trebuie să le ratezi

    Serialele de televiziune s-au schimbat fundamental în ultimii 10-15 ani. Dacă la sfârşitul anilor ’90 urmăream încă seriale despre petrol, adolescenţi sau patrule de salvamari, astăzi aşteptăm producţii impresionante despre creaturi mitice, ţinuturi de legendă sau vieţile ascunse ale politicienilor.

    1. Suits spune povestea lui Mike, un tânăr genial care a renunţat la studii pentru că a fost prins în timp ce vindea rezultatele examenelor, şi a lui Harvey, unul dintre cei mai buni avocaţi din New York. Cei doi se unesc într-un parteneriat care îi va duce în situaţii pe cât de neobişnuite, pe atât de amuzante.

     

    2. The Walking Dead este o dramă post-apocaliptică ce prezintă lupta dintre un grup de supravieţuitori şi hoardele de zombie care au pus stăpânire pe planetă. Deşi subiectul filmului nu pare unul pe gustul tuturor, The Walking Dead este în momentul de faţă cel mai urmărit serial din Statele Unite.

     

    3. Game of Thrones este povestea a şapte regate din tărâmul de basm numit Westeros. Este unul dintre cele mai scumpe seriale produse vreodată şi a fost, trei ani la rând, cea mai piratată producţie video de pe internet. Dacă acestea nu sunt suficiente motive pentru a vă uita, printre personaje veţi putea regăsi şi câţiva dragoni.

  • Chinezii înstăriţi apelează tot mai des la mame surogat din Statele Unite

    Mai exact, multe cupluri cu o stare financiară peste medie din China se îndreaptă către Statele Unite pentru a găsi mame surogat. Acest trend este considerat o versiune chineză a “turismului de naştere” şi oferă soluţia pentru nivelul tot mai ridicat al infertilităţii din China. Mai mult chiar, este extrem de important şi faptul că aceşti copii născuţi pe teritoriul Statelor Unite vor avea cetăţenie americană.

    Alte destinaţii pe care cuplurile înstărite din China le frecventează cu acelaşi scop sunt Thailanda şi Ucraina, însă Statele Unite prezintă în continuare cele mai multe avantaje. Conform unui raport NPR, acest obicei a început în 2009, iar de atunci numeroase clinici de fertilitate au început să îşi promoveze serviciile în mandarină.

    Fertilitatea în China se află în creştere de mai bine de patru decenii, atingând pragul de 12,5% în 2010. Mai precis, 40 de milioane de chinezi nu pot avea copii. Deşi costurile pentru o mamă surogat sunt cuprinse între 150 şi 250.000 de dolari, mamele nu primesc decât 22-30.000 de dolari, restul fiind costuri legale şi profit ale firmelor care organizează întregul proces.

  • Superproducţii de milioane de euro în zeci de episoade: noua eră a industriei de film

    Vremea când cinematograful era singurul loc unde puteai vedea producţii impresionante a trecut.Peisajul industriei cinematografice se schimbă de la an la an, iar diferenţele uriaşe între investiţiile înfilme şi cele în seriale dispar.

    Serialele de televiziune s-au schimbat fundamental în ultimii 10-15 ani. Dacă la sfârşitul anilor ’90 urmăream încă seriale despre petrol, adolescenţi sau patrule de salvamari, astăzi aşteptăm producţii impresionante despre creaturi mitice, ţinuturi de legendă sau vieţile ascunse ale politicienilor.

    Sunt mai mulţi factori care au contribuit la renaşterea serialului TV. Trecerea de la poveştile simple, deseori nerealiste şi fără sfârşit ale dinastiilor bogate din America sau serialele poliţiste cu un scenariu care se repeta episod de episod la producţii impresionante, cu scenarii complexe şi bugete ce depăşesc, per episod, costurile unor filme de lungmetraj au atras publicul către micul ecran.

    Cele mai urmărite două seriale în lume anul trecut au avut un lucru în comun: ambele sunt poveşti fictive şi ambele au bugete impresionante. „Game of Thrones„ spune povestea celor şapte regate care luptă pentru supremaţie în lumea creată de George R. R. Martin, iar „The Walking Dead„ este adaptarea unor benzi desenate despre o lume apocaliptică în care un grup de oameni luptă pentru supravieţuire. În urmă cu zece ani, cele mai urmărite seriale de televiziune erau „Friends„ şi „Frasier„, două sitcomuri despre viaţa de zi cu zi. Întrebarea care se pune este însă dacă televiziunea a schimbat subiectele pe care le abordează pentru a atrage o audienţă mai mare sau doar s-a adaptat la cerinţele telespectatorilor.

    DE LA PREMIILE OSCAR LA PREMIILE EMMY
    Relansarea serialului TV a presupus obţinerea unor bugete mult mai mari şi, prin urmare, atragerea unor nume cunoscute. Efectul acestor superproducţii de televiziune devine evident când citim numele unor actori sau regizori care trec, chiar şi  pentru o scurtă perioadă, de la marele la micul ecran. Nume precum Matthew McConaughey (câştigător al premiului Oscar anul acesta), Kevin Spacey (câştigător a două premii Oscar) sau Martin Scorsese sunt suficiente pentru a anunţa noua eră a industriei. „Ce s-a întâmplat în ultimii nouă sau zece ani, mai ales la posturile pay-per-view, este ceea ce speram să se întâmple la mijlocul anilor ‘60, atunci când începuse nebunia filmelor pentru televiziune. Speram că va exista genul ăsta de libertate, însă nu a fost cazul atunci„, a declarat Martin Scorsese.

    În mod tradiţional, actorii de televiziune şi cei de film erau priviţi separat. Cei cu un nume important ajungeau să joace în seriale pentru micul ecran spre sfârşitul carierei, atunci când rolurile în filme erau mai greu de obţinut. Actorii de televiziune erau cei care jucau ani de-a rândul într-unul sau mai multe seriale, ajungând rareori să facă trecerea către cinema. Televiziunea este acum considerată ca o rampă de lansare, un prim pas către rolurile importante. Ca exemple, putem să amintim nume precum Ashton Kutcher („That 70’s Show„), Jennifer Aniston („Friends„) sau George Clooney („E.R.„).

    Sumele investite în seriale sunt astăzi comparabile cu cele destinate marelui ecran. „Game of Thrones„ şi „Rome„ sunt două exemple în acest sens: cu bugete de 6, respectiv 9 milioane de dolari pe episod, producţiile HBO pot concura cu multe filme de lungmetraj lansate pe piaţă. Iar dacă în cazul „Rome„ producţia a fost abandonată după două sezoane, „Game of Thrones„ pare destinat să continue pentru mulţi ani, reacţia publicului fiind una pozitivă raportat la dezvoltarea personajelor şi a poveştii. „Cred că «Game of Thrones» este genial şi nu vreau să se termine. Fiecare episod este uriaş. Este o producţie uriaşă şi toţi actorii joacă minunat. Nu are cum să nu te prindă„, declara actorul Eric Balfour.

    Dorinţa spectatorilor de a vedea o anumită continuitate în poveştile personajelor se reflectă şi în filmele ultimilor zece-cinscisprezece ani. În anii ‘90, când ne gândeam la francize, ne veneau în minte doar „James Bond„, „Star Wars„ sau „Indiana Jones„. Astăzi, cele mai multe superproducţii sunt într-o anumită măsură legate. Francize precum „Harry Potter„, „Lord of the Rings„, „Fast and Furious„ sau cele din universul Marvel domină piaţa de profil.
     

  • Spre piaţa de 1 milion de tablete

    Brandurile romÂneŞti precum Allview, Evolio, Serioux sau E-Boda au reuŞit anul trecut să acapareze peste 50% din vÂnzările de tablete PC de pe piaŢa locală, însă preţurile mici cu care aceste produse şi-au făcut loc pe rafturi nu au dus la răsturnări spectaculoase de ierarhii. Sud-coreenii de la Samsung şi americanii de la Apple au fost în 2013, în această ordine, jucătorii care au avut cele mai mari venituri din vânzarea de tablete PC din România – o piaţă cu o valoare aproximată la 75-90 milioane de euro, după cum arată datele obţinute de Business Magazin din industrie.

    Care au fost exact cifrele celor doi giganţi pe piaţa din România? Samsung ar fi obţinut anul trecut în jur de o treime din veniturile de pe piaţa de tablete în condiţiile în care compania a vândut 20% din numărul de unităţi, potrivit datelor preliminare obţinute de BM. Cu tablete care costă aproape 1.000 de euro, dar care totuşi dispar de pe stoc, Apple a reuşit performanţa de a obţine aproape o cincime din banii cheltuiţi de români pe tablete anul trecut, chiar dacă a avut o cotă de doar 6-7% din punctul de vedere al numărului de unităţi livrate.

    Datele se confirmă şi privind în oferta retailerilor: săptămâna trecută, în topul celor mai scumpe 40 de tablete PC aflate în oferta eMag, cel mai mare retailer online IT&C, 3 dintre produse erau marca Samsung, una era Acer, iar 36 (!) erau produse ale Apple.

    Ce spun cei doi giganŢi despre rezultatele pe anul precedent? „Datorită portofoliului bogat de produse, (…) Samsung  a fost lider de piaţă atât din punct de vedere valoric, cât şi cantitativ„, a răspuns Sorin Manea, Telecom Division Manager în cadrul Samsung România, întrebărilor legate de vânzările pe anul precedent, fără a oferi însă niciun detaliu exact privind cota de piaţă a companiei. „Piaţa a avut o evoluţie bună anul trecut.

    Utilizatorii din România au început să aprecieze tot mai mult mobilitatea şi flexibilitatea pe care le oferă o tabletă, astfel că, până la finele anului, s-au vândut pe plan local între 500.000 şi 600.000 unităţi„, a adăugat el.

    Consecvenţi strategiei de comunicare de a nu oferi date despre vânzările din România, reprezentanţii Apple şi distribuitorii companiei americane pe piaţa locală nu au răspuns întrebărilor legate de acest subiect.Datele avansate de Samsung coincid şi cu estimările jucătorilor locali, care văd piaţa de tablete PC de anul trecut la 550.000-600.000 de tablete.

  • Cât se fură într-un minut

    SPĂRGĂTORII AU ADOPTAT ÎN ULTIMA PERIOADĂ NOI MODURI DE OPERARE, în care ingeniozitatea este completată cu tupeu extrem şi forţă brută„, spune Gabriel Badea, chairman şi CEO al Global Security Systems (GSS). Infractorii se deplasează rapid de la o ţintă la alta, dau chiar două sau trei spargeri într-o singură noapte, folosind maşini furate, eventual înmatriculate în alte ţări, care ulterior sunt abandonate. „Sunt vizate mai ales magazine mici de cartier, agenţii de pariuri, case de amanet„, spune Badea, care adaugă că sunt căutaţi în special banii şi bunurile de valoare uşor de cărat şi de vândut pe piaţa neagră, cum sunt ţigările, băuturile fine, electronicele sau cartelele de telefon.

    Spărgătorii nu sunt prea intimidaţi nici de prezenţa sistemelor de alarmă, pentru că jafurile durează, de obicei, mai puţin decât timpul necesar pentru apariţia echipelor de intervenţie. „Acest tip de spargeri durează în medie 60 de secunde, dar a existat şi un caz în care durata a fost de numai 30 de secunde„, spune reprezentantul GSS. Cea mai lungă spargere de acest fel a durat numai un minut şi 28 de secunde.

    Or, un asemenea interval de timp – din momentul în care se declanşează alarma până când hoţii pleacă – este prea scurt pentru ca forţele de intervenţie, fie ele publice sau private, să ajungă la locul faptei. Durează măcar 3-4 minute ca poliţia sau agenţii unei firme de securitate să ajungă în locul în care s-a declanşat alarma, iar hoţii ştiu acest lucru.

    Mai mult, infractorii poartă cagule astfel încât nu pot fi recunoscuţi nici de eventuali martori şi nici de cei ce urmăresc înregistrările video. „Într-o astfel de acţiune se pot fura bunuri de mii şi chiar zeci de mii de euro, iar cei păgubiţi trebuie să suporte şi cheltuielile cu reparaţiile„, afirmă reprezentantul GSS. Pentru că adeseori spărgătorii nu pierd vremea pentru a descuia încuietori, ci pur şi simplu distrug uşile sau chiar pereţii folosind levierul şi barosul. Şi chiar dacă poliţia reuşeşte să-i prindă pe făptaşi, „sunt puţine şanse ca victimele să-şi recupereze banii sau bunurile furate; iar numărul celor care sunt asiguraţi pentru astfel de riscuri este foarte mic„, punctează Badea, care lucrează de 17 ani în mediul privat iar anterior a fost, povesteşte el, ofiţer în brigada antiteroristă. Reprezentantul GSS va prelua preşedinţia Federaţiei Serviciilor de Securitate.

  • Peisaj cu demoni

    O să reiau seria articolelor care încearcă să adune la un loc pictura, economia şi societatea, începută anul trecut; explicaţia este că mi se pare că trăim vremuri suprarealiste şi, cum nu pot fugi de asta, încerc să mă adaptez. Ruşii au doi pictori pe nume Vrubel. Unul este contemporan cu noi şi este faimos pentru că a reluat într-un graffiti celebrul sărut Brejnev – Honecker.
    Al doilea, Mihail Vrubel, a trăit până în 1910, este văzut, oficial, drept un reprezentant al mişcării simboliste şi este autorul tabloului din imagine, “Demon şezând” (1890).

    Mai puţin oficial, Mihail Vrubel şi-a dedicat opera demonilor, pe care i-a pictat, desenat şi sculptat în fel şi chip. Ideea i-a venit pe vremea când picta o catedrală din Kiev, iar punctul de plecare au fost ilustraţiile făcute pentru poemul “Demonul” de Lermontov. Demonii lui Vrubel se îndepărtează de sensul negativ indus de creştinism şi se întorc la sensul grecescului “daimon”, pe care pictorul îl identifică cu sufletul uman, iar alţi filozofi cu îngerii păzitori sau cu spiritele binevoitoare aflate între oameni şi zei.

    “Demon şezând” i-a adus notorietate lui Vrubel. Iniţial stilul său nu a fost pe placul criticilor conservatori, care l-au acuzat pur şi simplu de urâţenie, şi nici al publicului, obişnuit cu pictura cu accente clasice, academice. Dar un ins pe nume Savva Mamontov, industriaş, negustor, antreprenor şi patron al artelor, a decis că tabloul este simfonia fascinantă a unui geniu şi a croit, astfel, drum în lume operei lui Vrubel.

    Am văzut în demonii lui Vrubel, în cel şezând, dar şi în mai cunoscutul demon trist (Google!) puterea care zace, ne place sau nu, în spiritul rus. Demonul aşezat înseamnă reforme sociale, industrializare, naşterea resentimentelor faţă de regimul ţarist, o perioadă de renaştere şi de reaşezare, de aşteptări şi de tristeţe. Priviţi în jur şi veţi recunoaşte demonul lui Vrubel la noi, acum, aici. Scriam în urmă cu un an că nu există o mai mare problemă în România decât sărăcia.

    Nu deficitele, nu datoria externă, nu corupţia, ci sărăcia, cea care generează corupţie şi deficite şi datorie externă. Nu mai are rost să căutăm ţapi ispăşitori în fărâmiţarea terenurilor, în productivitatea redusă, în investiţiile anemice sau în folosirea până la idioţenie a sintagmei “mână de lucru ieftină”, şi nu mă refer aici la sărăcie aşa cum o calculează instituţiile financiare. Vorbesc de sărăcia care împiedică oamenii să îşi schimbe mobila din casă la cinci ani şi la sărăcia care împiedică antreprenorii să îşi ducă la bun sfârşit visele; la sărăcia care face din funcţionar un ins coruptibil şi la sărăcia care îl face pe medic să ridice neputincios din umeri.

    Dacă unu din şase orăşeni se gândeşte la o afacere personală şi doi din trei au o abordare optimistă, poate că demonul nostru s-a îndepărtat de sensul luciferic şi este pe cale să devină un înger păzitor.
    Un tablou frumos şi interesant, la început de an.