Tag: participanti

  • Casa Regală aşteaptă cât mai mulţi români, la Castelul Peleş, la sărbătoarea monarhiei din 10 mai

    Marţi, pe 10 mai sărbătoarea va debuta în Bucureşti, la Statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, unde la ora 10.30, va avea loc o ceremonie militară şi depunere de flori.

    Familia Regală va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11. În încheiere, Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstraţie de îndemânare cu arma. Vor fi prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casa Regală aşteaptă cât mai mulţi români, la Castelul Peleş, la sărbătoarea monarhiei din 10 mai

    Marţi, pe 10 mai sărbătoarea va debuta în Bucureşti, la Statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, unde la ora 10.30, va avea loc o ceremonie militară şi depunere de flori.

    Familia Regală va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11. În încheiere, Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstraţie de îndemânare cu arma. Vor fi prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Benzinăria cu cele mai mici preţuri, subiect al unui artist local

    O benzinărie care se putea lăuda cu cele mai mici preţuri din San Francisco, Arco, a devenit subiect al unui proiect realizat de un artist local, Mike Krouse, proprietar al unui bar cu spaţiu de locuit în apropiere de aceasta, scrie San Francisco Chronicle.

    Krouse s-a gândit la începutul anului 2013 să fotografieze benzinăria în fiecare zi, având grijă să surprindă de fiecare dată panoul cu preţuri, într-o vreme în care combustibilii se tot scumpeau. După ce a adunat 365 de imagini le-a asamblat într‑un colaj intitulat ”The Arco Project„ (”Proiectul Arco„), pe care l-a expus pe un panou de afişaj stradal pe care a reuşit să-l închirieze abia anul acesta, într-un loc de unde să poată fi văzut bine de toţi participanţii la trafic.

    Cei care trec pragul barului lui Krouse, amenajat sub formă de galerie de artă unde se servesc băuturi alcoolice, pot vedea şi partea a doua a proiectului, care cuprinde explicaţii şi câteva imagini din colaj mărite.

  • Fitness meditativ: participanţii trebuie să alunge gânduri ca „sunt gras“ sau „nu sunt suficient de puternic“

    Sălile de fitness sunt, în general, privite drept locul unde depui un efort fizic mare lucrând cu diverse aparate. Unele dintre ele însă par să încerce să schimbe această percepţie, oferind şedinţe în care abonaţii lor nu trebuie să facă mai nimic.

    Ultima tendinţă în materie de săli de fitness, scrie Wall Street Journal, o reprezintă şedinţele care includ reprize de meditaţie şi relaxare. O sală de fitness de la Portland, din statul american Oregon, organizează şedinţe în care participanţii învaţă despre conştientizare şi compasiune faţă de sine, considerate drept instrumente importante pentru a fi în formă. Acestora li se explică, de exemplu, cum să alunge gânduri ca „sunt gras“ sau „nu sunt suficient de puternic“ care îi deranjează în timpul exerciţiilor fizice, împiedicându-i să atingă performanţele dorite.

    O sală din New York, CrunchGym, a introdus anul acesta un tip aparte de şedinţe sub denumirea de AntigravityCocooning (Cocon gravitaţional). Participanţii fac exerciţii uşoare vreme de douăzeci de minute, după care urmează un sfert de oră de relaxare dirijată în nişte hamace care-i cuprind cu totul. Unele reţele de săli de fitness merg chiar mai departe. 24 Hour Fitness are în plan să instaleze capsule speciale pentru meditaţie în centrele sale. Capsulele care acoperă utilizatorul până la genunchi îi dau acestuia un sentiment de intimitate şi suficientă linişte într-o sală aglomerată, ajutându-i să se relaxeze pe cei care nu o pot face în mod normal în condiţii de zgomot.

  • Doi tineri din Bucureşti au găsit o metodă inedită de a face bani: primesc bani de la corporaţiile din România ca să le încuie angajaţii în timpul liber

    Catrinel Stoica (30 de ani) şi Sergiu Prundurel (29 de ani) s-au cunoscut la o masă de fussbal şi, descoperind pasiunea comună pentru jocuri, au deschis “The Codex”, un business pentru oameni ca ei.

    Afacerea celor doi este o combinaţie între conceptul Escape the Room şi alte jocuri de societate. Primul este un joc în care, într-o perioadă limitată de timp, prin căutarea de indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia, participanţii trebuie să scape din cameră într-o anumită perioadă de timp.

    „În urmă cu ceva timp, Sergiu m-a dus la primul meu Escape the Room. Şi am fost extraordinar de încântată, eram plină de adrenalină şi n-aş mai fi plecat de acolo. Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce eram la o cafea, ne-am gândit că am putea deschide şi noi un astfel de business”, povesteşte Catrinel Stoica.

    „Am început cu idei măreţe, voiam să deschidem şi o cafenea, să fie un loc în care să ai tot felul de jocuri. Voiam un loc pentru toţi pasionaţii de jocuri de societate şi de jocuri în general“, o completează partenerul său de afaceri.
    „Iniţial am vrut să deschidem patru camere, dar ne lipsea componenta aceea de competiţie, precum şi cea de noroc, de hazard. Aşa că ne-am gândit că am putea face ceva mai dinamic şi mai distractiv.” Astfel, cei doi au dezvoltat conceptul numit challenge rooms, un joc bazat pe ideea de Escape the Room, dar care are ceva componente în plus. „Ideea de challenge room e ceva mai complexă”, povesteşte tânăra antreprenoare, „nu se rezumă doar la ideea de a ieşi din cameră. Uneori ai misiuni şi se merge pe o variantă de punctaj.”

    Au investit până în prezent 10.000 de euro, dar au planuri de a mai deschide o cameră şi de a dezvolta mai multe scenarii pentru clienţi. „Acum sunt gata trei camere şi sperăm că cea de-a patra va fi gata pe 15 aprilie.”

    Business Magazin a fost una dintre primele publicaţii care au scris despre fenomenul Escape the Room şi businessurile care se deschid în acest domeniu. În octombrie 2014, atunci când Business Magazin a publicat primul material despre acest gen de afacere din România, pe piaţă existau mai puţin de zece locaţii. Astăzi există aproape 50 de companii şi peste 200 de camere care îi aşteaptă pe cei pasionaţi de senzaţii tari.

    Pe cei doi antreprenori nu i-a speriat însă faptul că în Bucureşti se deschid aproape săptămânal astfel de businessuri. „Când am început businessul, erau mult mai puţini concurenţi pe piaţă. Credem că există o piaţă a celor care sunt deja sau care vor ajunge împătimiţi foarte curând“, crede Sergiu Prundurel.

  • Cele patru mari teme abordate la Forumul Economic Mondial de la Davos

    Miercuri elita lumii a fost convocată la Davos, Elveţia, pentru conferinţele anuale ale Forumului Economic Mondial. Printre participanţii la Forumul Economic de la Davos se numără personalităţi precum Christine Lagarde, şefa FMI, David Cameron, prim-ministrul britanic sau actorul Leonardo DiCaprio, informează Financial Times.

    1. Automatizarea

    “A patra revoluţie industrială” se referă la faptul că dezvoltarea roboţilor şi inteligenţei artificiale va avea un efect transformativ la fel de mare ca motorul cu aburi, electricitatea sau computerul în secolele precedente. Un număr mare de slujbe vor dispărea de pe câmpul muncii odată cu sosirea automatizării în masă. Google caută un partener în industra auto pentru a construi prima maşină “fără şofer”, iar Toyota plănuieşte ca modelul său de automobil autonom să ajungă pe autostrăzi în 2020.
    De asemenea, Economiştii speculează cu privire la ce categorii de angajaţi sunt cele mai expuse pierderilor de locuri de muncă şi ce va însemna acest lucru pentru egalitatea veniturilor şi a sexelor.
    În linii mari, astfel încât sunt necesare mai puţine investiţii pentru a produce aceleaşi randamente sau randamente mai mari, pe termen lung. Deşi aceasta poate părea o veste bună, tendinţa ar putea contribui la o încetinire pe termen lung a creşterii economiilor bogate.

    2. China
    PIB-ul Chinei a crescut constant în ultimii ani, însă acum economia Chinei a încetinit şi se pare că şi alte economii emergente se duc în jos odată cu ea. investitorii străini s-au speriat de evenimentele din ultimele şase luni, de la oscilaţiile din vară ale ratei de schimb şi primul crah al pieţei bursiere la al doilea episod de panică de pe piaţa de acţiuni înregistrat la începutul acestui an

    3. Pieţele emergente

    Pieţele emergente au fost încetinite de o serie de evenimente în 2015, iar tendinţa se va menţine şi în acest an, anticipează mulţi analişti. Scăderea puternică a cererii de materii prime venită din partea Chinei a împins preţurile materiilor prime la un minim al ultimilor 10 ani.
    În plus, banca centrală americană a majorat ratele dobânzii la finalul anului trecut, împingând în sus valoarea dolarului. Pieţele financiare internaţionale anticipaseră deja această mişcare. În ultimul an, banii au ieşit puternic de pe pieţele emergente, fiind reorientaţi către investiţii în dolari.

    Un dolar mai puternic înseamnă probleme pentru ţările aflate în curs de dezvoltare cu niveluri ridicate de datorii în dolari dublate de o scădere a veniturilor fiscale din exporturile de materii prime.

    4. Brexit

    Marea Britanie este aşteptată să organizeze un referendum în acest an în urma căruia se va decide dacă ţara va rămâne sau nu în UE. Nu este foarte clar ce va însemna un Brexit pentru economia britanică şi dacă Marea Britanie va reintra în aceleaşi acorduri comerciale. Totuşi, majoritatea economiştilor chestionaţi de Financial Times consideră că Brexitul va afecta perspectivele pe termen mediu ale Marii Britanii.

  • CNADNR: Este posibilă apariţia ploii îngheţate şi putem închide circulaţia în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea

    Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat astăzi printr-un comunicat de presă că îşi poate face apariţia ploaia îngheţată, care mai apoi se poate transforma în polei, afectând reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

    “În acest sens CNADNR împreună cu Poliţia Rutieră pot lua măsura restricţionării sau închiderii circulaţiei pentru evitarea producerii de evenimente rutiere şi acţionarea imediată cu material antiderapant”, se arată în comunicatul de presă al CNADNR.

    Reprezentanţii CNADNR îndeamnă participanţii la trafic să circule cu prudenţă şi să respecte indicaţiile Poliţiei Rutiere.

  • Pentru a-şi face angajaţii să aprecieze mai mult viaţa o compania îşi pune angajaţii să stea în sicrie

    Într-o cameră mare dintr-un spaţiu de birouri mai mulţi angajaţi ai unei companii de recrutări se pregătesc de înmormântare, potrivit BBC. Înmormântarea este una pusă în scenă, iar aceasta are loc la Seul, Coreea de Sud. Ţara asiatică are cea mai mare rată de suicid din lume şi foarte mulţi adulţi se simt stresaţi la locul de muncă.

    Pentru a-şi face angajaţii să aprecieze mai mult viaţa, unele companii din Coreea de Sud pun în scenă înmormântări pentru angajaţii săi.
    Aceştia, îmbrăcaţi în robe albe, stau la birou şi scriu ultima scrisoare adresată celor dragi, apoi se aşează în scrie. Dacă asta nu era îndeajuns, cutiile sunt bătute în cuie de către un om îmbrăcat în negru cu un joben. El reprezentă îngerul morţii. În întuneric, angajaţii au şansa de a reflecta asupra vieţii.

    Acest ritual macabru este menit a fi un exerciţiu prin care “oamenii să înveţe să aprecieze viaţa şi să-şi accepte problemele. Aceste fiind inevitabile, parte din cotidian”, este de părere Jeon Yong-mun, cel care conduce Hyowon Healing Centre.
    Participanţi la această sesiune au fost trimişi de Staffs, companie de recrutare. “Compania noastra şi-a încurajat angajaţii să-şi schimbe gândirea, dar este greu să faci o schimbare profundă. Am crezut că o să fie o experienţă şocantă care să le reseteze modul de gândire, să înceapă viaţa cu o nouă atitudine”, a declarat Park Chun-woong, preşedintele Staffs.

    Pentru unii acest experiment a funcţionat. “Mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb stilul de viaţă. Am făcut multe greşeli. Trebuie să petrec mai mult timp cu familia şi să fac lucrurile cu mai mult pasiune”, a spus Cho Yong-tae, unul dintre participanţi.
    O astfel de măsură vine în contextul în care Coreea de Sud are cea mai mare rată de suicid din lume. Asociaţia de Neuropsihiatrie Coreeană a descoperit că 15% dintre cei chestionaţi spun că sunt foarte stresaţi, iar cauza principală este locul de muncă.

    De asemenea, guvernul de la Seul a decis să schimbe puţin modul de lucru al angajaţiilor, implementând siesta, astfel aceştia au voie să doarmă o oră la serviciu. Totuşi, măsura a creat un disconfort angajaţilor deoarece aceştia trebuie să se trezească cu o oră mai devreme şi să plece cu o oră mai târziu.

     

  • Club de lectură într-o galerie de artă

    Organizate pentru pasionaţii de citit, cluburile de lectură le dau acestora ocazia să se întâlnească şi fiecare încearcă să se distingă prin ceva. Astfel, o galerie din Birmingham, Marea Britanie, numită Ikon, propune spre lectură o carte relevantă pentru opera unui artist expus, iar la întâlnirea cu participanţii clubului un invitat explică motivul alegerii cărţii şi se discută despre relaţia dintre aceasta şi lucrările artistului, scrie The Guardian.

    Participanţii la clubul de lectură din magazinul londonez I Knit împletesc în timpul şedinţelor, ideea organizatorilor fiind că acest lucru îi ajută să-şi organizeze mai bine ideile despre cartea propusă spre dezbatere. La rândul său, un cinematograf din Newcastle organizează un club de lectură ori de câte ori are în program o ecranizare, aducând un expert în domeniu care să prezinte filmul şi să modereze o discuţie ulterioară despre cartea care a servit drept sursă de inspiraţie.

  • Te uită cum creează artistul

    Gândit ca un eveniment menit să-i atragă pe colecţionari să vină să vadă cum se creează arta, programul Open Studios s-a dezvoltat de-a lungul anilor ajungând în ziua de azi să cuprindă 800 de artişti din San Francisco care se prezintă publicului vreme de patru weekenduri în fiecare an.

    |n aceste weekenduri publicul larg poate intra în studiourile artiştilor care şi-au exprimat disponibilitatea să primească vizite, ca să vadă la ce lucrează aceştia şi să pună întrebări despre lucrări şi eventual să bea o cafea cu gazdele. Cei interesaţi să-i vadă pe artişti în procesul creaţiei au la dispoziţie o expoziţie la care artiştii participanţi expun câte o lucrare, putând astfel alege unde să meargă în vizită.