BusinessMagazin

Tag: Paris!

  • Merkel condamnă decizia lui Trump: Faptul că “oricine face ce vrea, veste proastă”

    Decizia preşedintelui Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear “reprezintă o sursă puternică de preocupare şi de regret. Este vorba de subminarea încrederii în ordinea internaţională. Tratatul este departe de a fi perfect”, dar, cu toate acestea, retragerea unilaterală dintr-un acord aprobat de Consiliul de Securitate ONU “nu este corectă”, a declarat Angela Merkel vineri, potrivit publicaţiei Die Zeit.

    “Angela Merkel a exprimat preocupare că multilateralismul este într-o criză reală”, notând că Donald Trump nu a renunţat doar la Acordul nuclear cu Iranul, ci şi la Tratatul climatic Paris şi la unele acorduri comerciale. “Dacă oricine face ce vrea, aceasta este o veste proastă pentru întreaga lume”, a adăugat Merkel, oferind asigurări că ea va depune în continuare eforturi “pentru menţinerea parteneriatului transatlantic”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modificare de neconceput pentru restaurantele franţuzeşti. Exact lucrul pe care francezii îl urau cel mai tare este posibil să devină lege

    Până de curând, când mergeai să mănânci într-un bristro franţuzesc şi cereai să ţi se împacheteze mâncarea rămasă pentru acasă, erai privit cu confuzie.  Acest lucru este posibil să se schimbe însă în curând, graţie noii legi care a fost propusă, potrivit căreia micile restaurante vor fi obligate să le asigure clienţilor aşa numitele “pungi pentru căţei” (doggy bag), în care să îşi poată lua acasă mâncarea rămasă.

    Acestea sunt deja populare în Statele Unite şi Asia, unde sunt privite ca şi compimente aduse chefului respectivului local, însă în Europa gestul nu e privit cu ochi buni.

    În Paris şi în celelalte oraşe mari din Franţa, oamenii au tendinţa de lua mai des masa în oraş. Cu toate acestea, în restul ţării, oamenii mănâncă mai mult acasă”, spune sociologul parizian Anne Lhuissier. “De obicei, mergem la restaurant pentru o ocazie specială, aşa că mulţi consideră că este ciudat să iei mâncarea acasă”, adaugă aceasta. 

    Practica e atât de neobişnuită, încât oamenii numesc respectivele pachete “pungi pentru câini”, deoarece nu au niciun termen echivalent. Uniuniea hotelurilor şi a restaurantelor (UMIH) a încercat totuşi să promoveze expresia mult mai chic, “le gourmet bag”(plasa gourmet).  

    “E o idee bună. De obicei, dacă mâncarea e bună, nu îţi rămâne, dar dacă se întâmplă, e normal să o iei din moment ce ai plătit pentru ea”, spune said Emmanuel Dumas, un parizian în vârstă de 36 de ani.

    Un sondaj recent realizat de guvernul francez arată că 70% din populaţia franceză nu a luat niciodată acasă resturile rămase, dar 75% dintre cei intervievaţi s-au declarat încântaţi de noul proiect.

    În ultimii ani, Franţa a făcut eforturi considerabile pentru a reduce risipa de mâncare, şi doreşte să înjumătăţească cantitatea pierdută de alimente până în 2025. Astfel, li s-a interzis supermarketurilor să arunce alimentele, ordonând ca acestea să fie donate organizaţiilor de caritate. În 2016, guvernul a solicitat restaurantelor care servesc mai mult de 150 de clienţi pe zi să asigure “pungi pentru câini” clienţilor. Noua măsură ar extinde regula pentru toate restaurantele, deoarece majoritatea restaurantelor franceze au un număr mai mic de clienţi.

    Iniţiative precum lansarea unor aplicaţii de food-sharing sau grupuri care donează alimente în surplus au ajutat la răspândirea mesajului. Ca urmare, Franţa a câştigat anul trecut primul loc într-un sondaj realizat în 25 de ţări, ca ţară care a pierdut cea mai mică cantitate de alimente. The Economist arată chiar, într-un raport, că în Franţa se pierd 106  kg de mâncare anual/cap de locuitor, în vreme ce în SUA, unde “pungile pentru câini” reprezintă deja o normă, se risipesc în jur de 200 de kg, aproape dublu. Lindsey Tramuta, autoarea cărţii The New Paris, spune că diferenţele ar putea veni din diferenţa de perspectivă, francezii optând în general pentru mese lejere, fără porţii uriaşe.

     

  • Decizie ŞOC: România poate deveni o forţă majoră în UE şi are prima şansă să ia faţa Londrei, Parisului şi Frankfurtului

    Noul centru va angaja personal din compania de servicii comune a Grupului, Business Services Ltd (BSL). În prezent, BSL furnizează servicii în domeniul tehnologiilor, serviciilor de date şi funcţii de suport corporativ în entităţile Grupului la nivel mondial.
     
    LSEG a asigurat sedii de birouri situate din zona de centru-vest a capitalei, lângă Universitatea Politehnică. Noul centru al LSEG, care va angaja iniţial 200 de persoane în diverse funcţii, va fi complementar operaţiunilor BSL din Columbia şi Sri Lanka, unde lucrează 480 de persoane.
     
    Murali Subrahmanyam, Directorul serviciilor pentru afaceri al LSEG a declarat: „Suntem bucuroşi să anunţăm deschiderea unui nou centru de servicii comune în Romania. Prin dezvoltarea unor centre operaţionale strategice în diferite zone orare şi geografice suntem într-o poziţie optimă pentru a furniza servicii şi asistenţă entităţilor noastre la nivel mondial.
     
    România oferă o forţă de muncă bine calificată, un sistem educaţional solid şi o infrastructură bună. Am fost încântaţi de căldura cu care am fost primiţi de guvernul României, Agenţia Invest Romania şi comunitatea de afaceri locală. Suntem nerăbdători să devenim un angajator în Romania şi să contribuim la dezvoltarea competenţelor în domeniul pieţelor de capital din ţară, pentru a susţine creşterea în viitor.”
     

  • Emmanuel Macron şi Angela Merkel cer reformarea UE, pentru a face faţă provocărilor mondiale

    Angela Merkel şi Emmanuel Macron au reiterat intenţia de reformare a Uniunii Europene şi a zonei euro.

    Europa este într-un moment crucial. “Trăim un moment de aventură europeană care este cu adevărat unic”, a afirmat Macron, la Berlin, după întrevederea pe care a avut-o cu Angela Merkel, potrivit publicaţiei Die Welt.

    Suveranitatea comună a Europei va fi testată în contextul noii ordini mondiale, a atras atenţia liderul de la Paris. “Chiar şi la nivelul statelor au apărut dubii şi sunt noi viziuni naţionaliste”, a subliniat el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa instituie un program umanitar de 50 de milioane de euro pentru Siria

    “În faţa situaţiei umanitare, Franţa instituie un program de urgenţă în valoare de 50 milioane de euro”, a anunţat Macron pe Twitter, după o întrevedere cu un grup de organizaţii non-guvernamentale care activează în Siria.

    Fondurile vor fi alocate ONG-urilor şi agenţiilor ONU care desfăşoară activităţi în Siria, inclusiv Biroului ONU pentru Afaceri umanitare, a anunţat Preşedinţia franceză.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa instituie un program umanitar de 50 de milioane de euro pentru Siria

    “În faţa situaţiei umanitare, Franţa instituie un program de urgenţă în valoare de 50 milioane de euro”, a anunţat Macron pe Twitter, după o întrevedere cu un grup de organizaţii non-guvernamentale care activează în Siria.

    Fondurile vor fi alocate ONG-urilor şi agenţiilor ONU care desfăşoară activităţi în Siria, inclusiv Biroului ONU pentru Afaceri umanitare, a anunţat Preşedinţia franceză.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Doi polonezi la preţ de un francez

    O anchetă a El Pais, unul dintre ziarele cu cea mai mare circulaţie din Spania, cu o orientare politică uşor spre stânga, atrage atenţia asupra statutului muncitorilor străini de pe şantierul naval francez Saint-Nazaire – din care spaniolii, polonezii, românii, balticii şi oameni din alte naţii care muncesc acolo fac un adevărat Turn Babel, iar guvernul de la Paris un exemplu de luptă eroică pentru păstrarea activelor strategice în patrimoniul naţional.

    Articolul din El Pais face parte din iniţiativa jurnalistică ”Europa cetăţenilor“, finanţată de Parlamentul European.

    Într-o zi, şefii unei oarecare companii l-au trimis pe Fran Martinez să instaleze conducte în Franţa. Proiectul era promiţător, dar ceea ce a descoperit spaniolul atunci când a ajuns a fost uimitor, în sens negativ. A fost cazat într-o casă pe care o împărţea cu toţi colegii săi, unde cel mai nefericit dintre membrii echipei trebuia să doarmă pe hol. ”Situaţia spaniolilor din Franţa este deplorabilă, dar pentru polonezi sau români este chiar criminală“, a povestit el. ”Tot ceea ce vă pun pe statul de plată este o minciună“, spune muncitorul galician de 42 de ani, care timp de patru luni a construit supermarketuri în Paris şi a lucrat alte patru luni în Saint-Nazaire, un mic oraş situat la gura râului Loara.

    Cândva un simbol al mândriei industriei naţionale, şantierele navale din Saint-Nazaire au devenit emblema unei paradigme căreia UE vrea să-i pună capăt: muncitori detaşaţi care migrează în ţările membre, dispuşi să accepte salarii mai mici şi condiţii de muncă inferioare. Acolo, ei speră că se vor împlini în viitorul apropiat prevederile din acordul convenit de liderii UE la Bruxelles – ca lucrătorii migranţi să fie încorporaţi în forţa de muncă locală.

    Alain Georget este unul dintre cei 8.000 de muncitori care îşi câştigă existenţa lucrând pe şantierele navale Saint-Nazaire, unde, până de curând, se construiau cisterne de gaze naturale şi nave purtătoare de elicoptere. ”Condiţiile de muncă pentru muncitorii francezi sunt într-adevăr rele: trebuie să-şi forţeze limitele fizice la nesfârşit, pe salarii insuficiente şi cu programe de lucru proaste“, explică Georget. ”|nsă muncitorii detaşaţi sunt de obicei într-o situaţie mult mai gravă.“

    Condiţiile proaste şi vulnerabilitatea şi insecuritatea locurilor de muncă sunt lucruri care au făcut dificilă contactarea lucrătorilor de pe şantier.

    Libera circulaţie a muncitorilor constituie unul dintre cei trei piloni fundamentali ai UE. Două milioane de europeni sunt trimişi în alte ţări membre de către angajatorii lor. |n Germania, o treime din cei 30.000 de lucrători din abatoare este formată din valurile de migranţi veniţi din sudul sau estul Europei. Companii cu sediul în Luxemburg au angajat muncitori francezi doar pentru a-i trimite mai târziu în ţara lor de origine, un mod de a face economii la cheltuieli sociale. |n sectorul construcţiilor din Belgia – în care o treime din muncitori sunt detaşaţi – au existat cazuri de 22 de niveluri de subcontractare. Unele companii au întins decalajul salarial dintre cei mai vechi angajaţi şi noii veniţi, străini, la maximum, profitând de faptul că statisticile privind reglementarea detaşărilor sunt depăşite cu circa 20 de ani, iar reformele nu au fost încă implementate.

    Muncitorul detaşat, după ce a fost angajat în ţara de origine – a nu se confunda cu cetăţeanul UE care migrează în mod voluntar pentru a căuta un loc de muncă într-un alt stat membru – ar trebui să beneficieze de aceleaşi contracte ca omologii lor localnici din ţara membră a UE, potrivit acordului de la Bruxelles adoptat în octombrie. Acordul va intra în vigoare peste ani de zile. UE menţine un principiu fundamental în această reformă: salarizarea este aceeaşi pentru aceeaşi activitate în acelaşi loc. Un exemplu ar fi lucrătorii slovaci subcontractaţi la Viena, care au acum dreptul la acelaşi bonus de Crăciun pe care îl primesc colegii lor austrieci.

    Din parcarea angajaţilor din Saint-Nazaire lipsesc plăcuţele de înmatriculare franceze, dar există o mulţime de camioane din Polonia, Ungaria şi din ţările baltice. De asemenea, se pot observa cu uşurinţă maşini spaniole, portugheze sau greceşti şi chiar din ţări care nu fac parte din UE, cum ar fi Serbia şi Ucraina. Sindicatele au calculat că în Saint-Nazaire există mai mult de 2.000 de muncitori detaşaţi. ”Şantierul naval a devenit un Turn Babel. Este complicat şi ineficient să lucrezi cu oameni cu care nu poţi să comunici“, explică Georget, delegat sindical al Confederaţiei Generale a Muncii.

    Arhitectura şi ţesătura urbană ale Saint-Nazaire pot face un vizitator să creadă că acest oraş cu aproximativ 70.000 de locuitori nu are vreo valoare istorică deosebită. |nsă baza de beton de 18 metri pe 300 metri de pe ţărm spune altceva. Construcţia proiectată de nazişti a apărut în timpul ocupaţiei germane pentru adăpostirea şi repararea unei părţi a flotei germane din Atlantic. Baza pentru submarine a devenit o ţintă preferată pentru bombardamentele aliaţilor, iar din această cauză până la sfârşitul războiului oraşul a ajuns în ruină şi pustiu.

    Cu toate acestea, baza a rezistat şi micul contingent al trupelor naziste din Saint-Nazaire a fost ultimul grup din toată Europa de Vest care s-a predat, la un an după eliberarea Parisului şi la două săptămâni după sinuciderea lui Hitler. Saint-Nazaire, fost port de comerţ cu sclavi, şi-a schimbat din nou atenţia spre Atlantic după război. Astăzi, aici se construiesc cele mai mari nave de croazieră din lume.

    Şantierul naval nu se închide niciodată – există întotdeauna cineva care lucrează până târziu. Mulţi dintre sudorii sau dulgherii detaşaţi din Saint-Nazaire nu ştiu care le sunt drepturile stabilite prin acordul de la Bruxelles şi sunt înşelaţi să lucreze mai multe ore decât cele prevăzute în contractele lor, spune Georget. El crede că anchetele celor de la protecţia muncii ar trebui să descopere corupţia din industrie care continuă să existe în paralel cu aceste noi acorduri. ”Contractul semnat poate fi legal, dar când vine vorba de muncitori detaşaţi, promisiunile pe care acestea le conţin nu sunt aproape niciodată îndeplinite“, spune liderul sindical. ”Cei ca noi, dar angajaţi în Franţa au săptămâna de lucru de 35 de ore, în timp ce muncitorii detaşaţi sunt dispuşi să lucreze şi 50 de ore, iar aceasta pentru bani mai puţini.“

    |n cea mai mare parte a timpului, lucrătorii detaşaţi din Saint-Nazaire trăiesc o viaţă simplă, dominată de rutină. Cei mai mulţi dintre ei nu stau mai mult de un an. Deşi condiţiile lor de muncă sunt mai rele decât ale colegilor localnici, unii dintre străini pot câştiga lunar de până la patru ori venitul din ţara lor doar acceptând salariul minim din Franţa. Ei vin acolo să economisească cât mai mult posibil şi să se întoarcă în ţara lor pentru a continua să lucreze la aceeaşi companie. Eforturile de a ajunge la un acord la Bruxelles au scos în evidenţă divergenţele dintre Est şi Vest.

    Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a făcut din această problemă prima sa ”cause célèbre“ în Europa şi a reuşit să pună lucrurile în mişcare. ”Am oprit companiile mari care angajează forţă de muncă străină cu singurul obiectiv de a reduce costurile de producţie“, spune Anges Jongerius, o europarlamentară olandeză. Ea subliniază faptul că există muncitori detaşaţi care trăiesc în condiţii ”inacceptabile“ şi că, atunci când reforma va căpăta forţă, angajatorii vor fi obligaţi să acopere costurile traiului şi de transport ale acestora. Polonia a respins reforma lui Macron, pe care o consideră prea radicală. Din 1,9 milioane de astfel de muncitori, circa 420.000 sunt polonezi, cel mai mare număr dat de o ţară a UE, potrivit datelor Comisiei Europene. 420.000 de persoane sunt o masă de alegători deloc de neglijat. Ungaria, Lituania şi Letonia susţin poziţia Varşoviei.

    În Franţa ar fi 300.000 de muncitori detaşaţi. Un număr suficient de mare pentru a fi exploatat politic. Rata şomajului din Saint-Nazaire este de 8,5%, sub media regională (Pays de la Loire) şi naţională. Nu se poate spune că oraşul este în criză. ”Este un exemplu de renaştere industrială de succes“, spune pentru Bloomberg Goulven Boudic, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Nantes. Pe lângă port şi şantierele navale, un alt angajator important al oraşului este o fabrică Airbus, cu 3.000 de angajaţi. Producţia acolo duduie datorită boomului din industria aeronautică. Cu toate acestea, pe piaţa muncii sunt tensiuni. Şomajul mic reflectă, printre altele, lipsa de angajaţi cu calificarea potrivită economiei locale. De altfel, după cum spune David Samzun, primarul socialist al Saint-Nazaire, şomajul nu este atât de redus pe cât ar trebui având în vedere activitatea economică. Concurenţa este serioasă. ”Polonezi, lituanieni, români, toţi vin din ţări cu tradiţie serioasă în construcţia de nave“, explică Christophe Morel, un reprezentant sindical. Pentru a pregăti un tânăr în meseriile necesare şantierului este nevoie de circa patru ani.

    ”Muncitorii detaşaţi şi dumpingul salarial sau social îngreunează angajarea tinerilor localnici“, explică Xavier Perrin, viceprimar al oraşului, care crede că folosirea lucrătorilor detaşaţi promovează idei naţionaliste şi populiste, în condiţiile în care Saint-Nazaire ar trebui să fie o emblemă a succesului globalizării. |nainte de alegerile parlamentare de anul trecut, a existat teama că tensiunile create de muncitorii detaşaţi vor aduce un aport semnificativ de voturi Frontului Naţional, un partid xenofob. Preşedintele Emmanuel Macron a ales Saint-Nazaire pentru prima sa deplasare oficială. Pretextul a fost vizitarea navei gigant MSC Meraviglia, construită acolo, dar Macron s-a folosit de prilej pentru a se afişa printre muncitori şi a le promite că locurile lor de muncă sunt sigure. Una dintre primele decizii importante pe care le-a luat preşedintele a fost să naţionalizeze şantierele pentru a nu fi preluate de o companie italiană. 

    Pedro, un specialist în conducte în vârstă de 43 de ani venit din nordul Portugaliei, spune, la o bere după treabă alături de trei colegi francezi, că în ultimii cinci ani a lucrat în rafinării, şantiere navale şi fabrici de produse lactate din Franţa, Germania şi Regatul Unit şi că nu a simţit niciodată ostilitate faţă de colegii săi francezi, spre deosebire de Marea Britanie. |nsă ştie că există tensiuni. Salariul minim în Portugalia este la jumătate din cel din Franţa. |n Polonia, salariul minim este cu 1.000 de euro mai mic.

    Samuel, un francez de 36 de ani, spune că nu are nimic împotriva lucrătorilor detaşaţi, dar îşi exprimă regretul faţă de faptul că subcontractanţii pentru care aceştia lucrează caută forţă de muncă ieftină din întreaga Europă.

    Pe strada Penhoet, care duce la intrarea în şantierele navale, şase agenţii de recrutare au toate anunţurile din ferestrele lor ştampilate cu ”Urgent“: caută electricieni, vopsitori industriali, sudori, specialişti în conducte şi constructori de boilere.
    Măsurile aprobate la Bruxelles vor creşte costurile şi sarcina administrativă ale muncii prin detaşare. Doar 0,4% dintre muncitori ajung în ţări cu un salariu minim mai bun decât cel din ţara lor de origine, iar din această cauză impactul lor economic la scară globală este foarte limitat.

    Cu toate acestea, în Saint-Nazaire, angajaţii consideră că aceste măsuri vor avea un mare impact economic şi, în final, vor pune capăt inegalităţii salariale. Martínez, care a plecat de la compania galiciană pentru că nu i-au fost plătite orele suplimentare din Franţa, speră că angajaţii nu se mai vor simţi discriminaţi în Europa datorită naţionalităţii lor.

  • O sculptură de Brâncuşi, evaluată la 70 de milioane de dolari, scoasă la licitaţie la New York

    Soţii Elizabeth şi Frederick Stafford – o tânără originară din New Orleans, SUA, şi un migrant evreu din România – se aflau la Paris, în 1955, când au cumpărat sculptura direct de la artist, pentru suma de 5.000 de dolari.

    În prezent, sculptura, realizată în 1932, cu o înălţime de aproximativ 79 de centimetri, lucrată în aramă, este evaluată de experţi la 70 de milioane de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Huawei a lansat noile modele de vârf P20 şi P20 Pro

    Dispozitivele au un display Huawei FullView, de 5,8 inci, în cazul modelului P20, şi de 6.1 inci, în cazul modelului P20 Pro, cu margini ultra-subţiri. Noul Huawei P20 Pro integrează sistemul triplu-camera Leica, cu cel mai mare număr cumulat de pixeli integrat vreodată într-un smartphone. Ansamblul sistemului de camere foto este alcătuit dintr-un senzor RGB de 40MP, un senzor monocrom de 20 MP şi un senzor de 8MP, cu lentile telephoto.

    Cu aperturi de f/1.8, f/1.6 respectiv f/2.4, Huawei P20 Pro integrează o noua lentila Leica VARIO-SUMMILUX (VARIO-SUMMILUX-H 1:1.6-2.4/27-80ASPH), cu un zoom optic 3x, utila în surprinderea fotografiilor pe o rază mare de acţiune de până la 5x Zoom Hibrid, precum şi un senzor de imagine foarte sensibil, util în cazul fotografiilor realizate în condiţii de iluminare scăzută, cu ISO de până la 102400.

    Huawei P20 este creat plecând de la predecesorul său, integrând un sistem dual-camera cu lentile Leica de generaţie nouă, cu un senzor RGB de 12MP, cu o dimensiune a pixelului de 1.55 μm, şi un senzor monocrom de 20MP, îmbunătăţind performanţele chiar şi în condiţii cu o iluminare slabă.

    Cele două dispozitive ale seriei P20 suportă stabilizarea optică pe 6 axe şi filmarea în slow motion cu 960 fps, de 4 ori mai mare decat standardul de 240 fps, capturand astfel detalii care nu pot fi vazute cu ochiul liber. Datorita modului Ultra Snapshot, dispozitivele pot captura o imagine in doar 0,3 secunde, doar printr-un dublu click al butonului de volum, chiar si cand ecranul e oprit.

    Cu ajutorul procesorului Kirin 970, noua serie P20 identifică automat mai bine de 500 scenarii din 19 categorii diferite şi alege opţiunile potrivite pentru a livra fotografii. Funcţia cu totul nouă o reprezintă focusul predictiv 4D integrat în camerele foto ale noilor modele Huawei. Prin alegerea acestui mod, camera anticipează obiectele în mişcare şi le focalizează pentru a capta cât mai multe detalii ale acestora.

    Ambele modele ale seriei P20 integrează o cameră frontală de 24MP**, dotată cu funcţii de Beauty avansate bazate pe Inteligenţa Artificială, precum şi cu funcţia 3D Portrait Lighting.

    La fel ca în cazul seriei Mate, seria P20 dispune de tehnologia de încărcare rapidă securizată, certificată de compania TÜV şi baterii de 4000 mAh, în cazul modelului P20 Pro, şi de 3400 mAh (Standard), în cazul modelului P20, ambele modele dispunând şi un sistem de management al bateriei bazat pe Inteligenţa Artificială.

    Modelul Huawei P20 va fi disponibil pe plan local la pre-comandă în perioada 28 martie – 5 aprilie 2018, în variantele de culoare Black, Pink Gold şi Midnight Blue, la un preţ recomandat de 649 euro, iar modelul P20 Pro va fi disponibil la pre-comandă în perioada 28 martie – 16 aprilie 2018, în variantele de culoare Black, Twilight şi Midnight Blue, la un preţ recomandat de 849 euro.