Tag: Papa Benedict

  • Papa Francisc: Peres şi Abbas au fost invitaţi la Vatican la o rugăciune pentru pace, nu la o mediere

     “Este vorba despre o întâlnire la Vatican pentru a ne ruga împreună, nu pentru a face o mediere. Este o rugăciune fără discuţii. După (rugăciune), fiecare se întoarce acasă”, a explicat Papa, într-o conferinţă de presă organizată la bordul avionului care îl aducea la Roma.

    Papa a salutat faptul că cei doi preşedinţi “au avut curajul să meargă mai departe”, acceptând amândoi propunerea sa.

    Întrebat de ce i-a invitat pe cei doi lideri după mesa de la Betleem, Papa a admis că “îi plac gesturile spontane”.

    În ceea ce priveşte statutul Ierusalimului, Francisc a subliniat că “Sfântul Scaun are poziţia sa asupra problemei religioase. Ierusalimul este capitala a trei religii”.

    El a apreciat că negocierile trebuie să continue.

    Invitaţia Papei la o rugăciune comună a evreilor şi palestinienilor la Vatican a fost un moment de vârf al zilei de duminică.

    După o mesă la Betleem, Francisc i-a invitat pe preşedintele palestinian şi pe cel israelian să vină să se roage cu el “în casa sa”, la Vatican, pentru pace şi încheierea unei “situaţii inacceptabile” între palestinieni şi israelieni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce Papa Francisc a ales Twitter şi nu Facebook

    Reprezentanţi ai Facebook l-au vizitat de curând pe liderul bisericii catolice, încercând să-l convingă să îşi facă un profil pe cea mai mare reţea de socializare din lume, relatează qz.com. Arhiepiscopul Claudio Maria Celli, desemnat să coordoneze activitatea media a bisericii, nu a fost însă de acord cu acest lucru, fiind îngrijorat de comentariile abuzive ce şi-ar face loc pe pagina Papei.

    Respingerea Facebook este oarecum surprinzătoare, deoarece Papa Francisc a numit de curând internetul “un dar de la Dumnezeu” iar biserica a îmbrăţişat, în mare măsură, comunicarea prin social media.

    Predecesorul lui Francisc, Benedict, s-a alăturat Twitter în 2012 sub numele @Pontifex. Contul a trecut apoi la Papa Francisc, care deleagă persoane pentru a posta mesaje, cel puţin o dată pe zi, în nouă limbi.

    Claudio Maria Celli, având titlul de “preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Comunicare Socială” consideră că replicile sau comentariile jignitoare pot fi mai uşor gestionate pe Twitter decât pe Facebook. El susţine că Vaticanul petrece suficient timp gestionând contul de Twitter al Papei, iar intrarea pe o nouă reţea socială nu ar fi de bun augur.

    Publicaţia Vatican Insider a notat că biserica a desemnat o echipă de specialişti IT cu sarcina de a găsi o metodă prin care se pot filtra comentariile de pe Facebook, însă fără a primi un răspuns pozitiv.

  • Papii Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea sunt sanctificaţi la Vatican (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Circa 150 de cardinali, 1.000 de episcopi şi 6.000 de preoţi din lumea întreagă asistă la liturghia în aer liber, în faţa bazilicii din Vatican. Un număr de 93 de delegaţii oficiale, printre care 24 şefi de state şi capete încoronate, asistă la slujbă. Au fost acreditaţi, de asemenea, 2.259 de jurnalişti din 64 de ţări.

    Este prezent şi Papa Emerit Benedict al XVI-lea, la prima sa ieşire oficială în public de după renunţarea la scaunul papal, în februarie 2013.

    Două relicvarii au fost aduse lângă altar: unul conţine o mică fiolă cu sânge al lui Ioan Paul al II-lea, iar celălalt o bucată de piele a lui Ioan al XXIII-lea.


     

    Numărul de pelerini aşteptaţi la ceremonie este estimat de Vatican la 800.000, din care o parte însemnată provin din Polonia, ţara natală a Papei Ioan Paul al II-lea. Pelerinii polonezi au sosit la Roma cu peste 1.700 de autobuze şi 58 de curse aeriene. Numărul de pelerini din zona Pieţei Sf. Petru a fost estimat la aproape 500.000 de oameni, iar pentru restul au fost amplasate în diverse puncte din Roma 17 ecrane gigantice pe care să poată vedea ceremonia – în Forul Roman, Piaţa Navona sau la Bazilica Santa Maria Maggiore.

    În cuvântul său de la slujbă, Papa Francisc l-a caracterizat pe Papa Ioan al XXIII-lea drept “un papă al deschiderii şi docilităţii faţă de Sfântul Duh”, în timp ce pe Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit “un papă al familiei – el însuşi şi-ar fi dorit ca oamenii să-şi amintească de el ca de un papă al familiei”. “Ambii au cooperat cu Sfântul Duh la înnoirea Bisericii”, a spus Suveranul Pontif.

    Papa Ioan al XXIII-lea (Giuseppe Angelo Roncalli) a fost cel care a organizat Conciliul Vatican II (1962 – 1965), care a deschis Biserica Catolică spre lume şi spre alte religii. Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla) a fost un promotor de tip “globe-trotter” al catolicismului şi a contribuit la prăbuşirea comunismului.

    Ambii suverani pontifi au fost la Bucureşti în decursul vieţii lor, Angelo Roncalli, în 1930 şi 1932, pe când era în misiune diplomatică în Bulgaria, şi papa Ioan Paul al II-lea, cu ocazia istoricei vizite din 7-9 mai 1999, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB) transmis agenţiei MEDIAFAX.

    (Papa Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, 1999, cu Patriarhul Teoctist şi preşedintele Emil Constantinescu. Foto: ARCB)

    În timpul misiunii diplomatice în Bulgaria, monseniorul Angelo Roncalli, viitorul Papă Ioan al XXIII-lea, a venit la Bucureşti de trei ori, în vizită la Nunţiul Apostolic, monseniorul Angelo Maria Dolci. În august 1930, Angelo Roncalli a vizitat şi mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani, iar în 1944, când era delegat apostolic în Turcia, la cererea rabinului-şef al Ierusalimului, Isaac Herzog, i-a ajutat pe evreii români deportaţi în Transnistria, trimiţând ajutoare în lagăre şi eliberând certificate false de botez.

    De asemenea, monseniorul Roncalli a intervenit pe lângă autorităţile turce pentru ca o navă cu evrei români, plecată din Portul Constanţa cu destinaţia Ierusalim, să poată traversa apele teritoriale ale Turciei, datorită intervenţiei lui fiind salvaţi aproximativ 750 de evrei români, dintre care 250 de copii orfani.

    “Atât Ioan al XXIII-lea cât şi Ioan Paul al II-lea ne-au iubit ţara, poporul şi Bisericile. Liantul care îi uneşte însă într-un mod minunat pe cei doi suverani pontifi de ţara noastră este un călugăr capucin, Ieremia Valahul (1556-1625), primul român ridicat la cinstea altarelor de către Biserica Catolică: Ioan al XXIII-lea a recunoscut virtuţile eroice ale călugărului, la 18 decembrie 1959, iar Ioan Paul al II-lea l-a beatificat, la 30 octombrie 1983, oferind astfel un ocrotitor în Cer românilor prigoniţi pentru credinţa lor”, a precizat Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti.

    Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti şi preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, IPS Ioan Robu, precum şi numeroşi preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi din întreaga ţară participă la celebrarea canonizării celor doi suverani pontifi.

    Libretul ceremoniei (pdf) poate fi descărcat de aici.

    Ceremonia canonizării:

  • Papa Francisc a decis să nu închidă Banca Vaticanului, afectată în trecut de scandaluri financiare

     Obiectivul declarat al Băncii Vaticanului, al cărei nume formal este Institutul pentru Lucrări Religioase, este de a asigura servicii financiare preoţilor, călugărilor şi instituţiilor caritabile. Banca a fost însă implicată în mai multe scandaluri financiare şi tranzacţii suspecte cu instituţii financiare din Italia.

    Cel mai grav scandal a avut loc în 1982, când Banca Vaticanului a fost implicată în falimentul fraudulos al Banco Ambrosiano, al cărei preşedinte a fost găsit ulterior spânzurat sub un pod din Londra.

    “Institutul pentru Lucrări Religioase va continua să servească cu prudenţă şi să asigure servicii financiare specializate pentru Biserica Catolică la nivel global”, a informat, luni, Vaticanul, într-un comunicat care a anunţat aprobarea planului de reformare a băncii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Papa Francisc l-a primit pe Barack Obama la Vatican

     Barack Obama, care a fost primit în iulie 2009 de către Benedict al XVI-lea, urmează să discute cu Papa Francisc despre teme ca lupta împotriva inegalităţilor, crizele importante la nivel mondial şi probleme ce ţin de societate în Statele Unite.

    Ulterior, preşedintele american urmează să îi întâlnească pe preşedintele italian Giorgio Napolitano şi pe premierul Matteo Renzi.

    Venind de la Bruxelles, unde Obama a petrecut toată ziua de miercuri, Air Force One a aterizat la ora locală 21.18 (22.18, ora României) pe Aeroportul Fiumicino, la Roma, potrivit unui fotograf AFP care a călătorit la bordul aeronavei prezidenţiale.

    Această întâlnire are loc în contextul în care Obama, la fel ca Francisc, luptă împotriva inegalităţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Israelul închide ambasade din toată lumea, ca urmare a unei greve a diplomaţilor

    Efectele acestei mişcări nu au întârziat să apară, una dintre ele fiind posibila amânare a vizitei anunţate de Papa Francisc în mai, relatează Reuters. Mişcarea diplomatică este prima din istoria statului Israelian şi a paralizat relaţiile externe ale Israelului prin închiderea celor 102 misiuni din străinătate.

    “Închidem complet oficiul ministerului de externe şi misiunile din afara statului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Yilgal Palmor.

    Diplomaţii cer creşterea salariilor şi compensaţii pentru membri familiei care nu au trebuit să renunţe la slujbe pentru a-i însoţi. Estimările arată că aproximativ 30% dintre demnitari au demisionat în ultimii 15 ani datorită condiţiilor de muncă.

  • Papa Francisc califică Internetul drept “un dar de la Dumnezeu” şi îi îndeamnă pe catolici să-l folosească pentru un “dialog autentic”

     Suveranul Pontif a făcut public primul său mesaj pe reţelele sociale, transmis tradiţional în fiecare an cu ocazia Sfântului Francisc de Sale, ocrotitorul jurnaliştilor, intitulat “comunicarea în folosul unei autentice culturi a întâlnirii”.

    În acest mesaj, prezentat de AFP şi de cotidianul catolic Avvenire, Papa Francisc afirmă că “Internetul poate oferi posibilităţi de întâlnire şi solidaritate între toţi oamenii şi că acesta reprezintă un lucru bun, un dar de la Dumnezeu”.

    De asemenea, conform AFP, Suveranul Pontif a atras atenţia asupra riscului excluziunii, dezorientării, închiderii şi ignoranţei, care pot fi favorizate de Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajul Papei pentru elita mondială reunită la Davos

    Cardinalul Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pace şi Justiţie, a citit mesajul Papei către liderii mondiali, la ceremonia de deschidere a Forumului Economic de la Davos, Elveţia. Suveranul Pontif a spus că averea ar trebui să slujească umanitatea, nu să o conducă şi le-a recomandat celor peste 2500 de participanţi să promoveze prosperitatea şi să se abţină de la a face excese, relatează Huffington Post.

    ”Vă rog să vă asiguraţi că bogăţia slujeşte umanitatea, nu o conduce”, este mesajul Papei Francisc.

    Papa Francisc, cunoscut pentru apropierea faţă cei săraci şi pentru criticile aduse capitalismului, a recunoscut meritele afacerilor de pe urma cărora beneficiază milioane de oameni, deşi acestea au condus la excludere socială. “Creşterea egalităţii necesită mai mult decât o creştere economică, deşi o presupune“, spune Papa. “E nevoie de decizii, mecanisme şi procese care să conducă la o mai bună distribuţie a averii şi la integrarea celor săraci, care înseamnă mai mult decât politicile sociale“, adaugă el.

    În raportul Global Risks 2014, creşterea diferenţelor salariale şi neliniştile sociale sunt printre cele mai importante ameninţări din 2014. Inegalitatea socială s-a accentuat începând cu anii ’80, în prezent, cei mai bogaţi 85 de oameni având o avere mai mare decât cei mai săraci 3,5 miliarde, jumătate din populaţia globului.

    Noua generaţie, ajunsă la maturitate în acest deceniu, nu beneficiază de locuri de muncă bine plătite, speranţele unei îmbunătăţiri sociale fiind reduse. Această situaţie conduce la nemulţumiri şi valuri de proteste, din Thailanda până în Brazilia.

    Forumul Economic Mondial, WEF, este o organizaţie non-profit care îşi propune să îmbunătăţească lumea, cu ajutorul liderilor politici, economici, academici şi din alte domenii. Începând cu 1971, WEF organizează întâlniri anuale, în luna ianuarie, la Davos, în Elveţia, unde elita mondială discută cele mai presante presante probleme ale omenirii. Dacă cei peste 2500 de participanţi de anul acesta vor ţine cont de mesajul Papei, rămâne de văzut. 

     

  • Barack Obama vine în Europa pentru două summituri şi o întâlnire cu papa Francisc

    Preşedintele Obama va participa la summitul şefilor de state privind dosarul nuclear, organizat în Olanda la 24 şi 25 martie, iar ulterior se va deplasa la Bruxelles pentru summitul UE-Rusia, urmând ca, la 27 ianuarie, să fie primit la Roma de papa Francisc.

    La Bruxelles, preşedintele Obama se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Romşuy, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Aceasta este prima vizită a lui Obama la instituţiile europene.

    Preşedintele american se va întâîlni, de asemenea, cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi cu reprezentanţi ai Guvernului belgian.

    El va fi primit la Vatican la 27 martie de papa Francisc, cu care intenţionează să discute despre “angajamentul comun în combaterea sărăciei şi a creşterii inegalităţilor”, probleme care vor domina şi discursul privind starea Uniunii pe care Obama îl va rosti la 28 ianuarie în Congres.

    De asemenea, preşedintele Obama se va întâlni la Roma cu premierul italian Enrico Letta.

    Summitul UE-Rusia va reprezenta o ocazie pentru Barack Obama de a răspunde aşteptărilor Uniunii Europene, cu scopul de a restabili încrederea dintre Bruxelles şi Washington, afectată de dezvăluirile privind amploarea programelor de spionaj ale Statelor Unite.

    Preşedintele american a anunţat săptămâna trecută că a decis să limiteze puterile Agenţiei americane Securitate Naţională (NSA), reformând procedura de colectare a datelor telefonice şi renunţând la spionarea liderilor statelor aliate.

    Comisia Europeană a calificat aceste angajamente drept un “un pas în direcţia cea bună” şi a cerut să fie urmate acţiuni concrete.

    Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, s-a declarat “încurajată de faptul că cetăţenii care nu sunt americani vor putea beneficia de protecţie împotriva spionajului, însă aştept să văd concretizarea acestor angajamente cu legi”.

    “Vrem o protecţie a datelor”, a insistat vicepreşedintele Comisiei Europene.

    Amploarea programlui american de spionaj dezvăluit de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia, a afectat grav relaţiile dintre Washington şi câţiva dintre aliaţii săi europeni.

  • MESAJUL DE CRĂCIUN al Papei Francisc: “Ar fi bine să fim mai tăcuţi, pentru a putea auzi vocea dragostei lui Hristos”

     “Foarte adesea, Crăciunul este foarte gălăgios. Ar fi bine să fim mai tăcuţi, pentru a putea auzi vocea dragostei lui Hristos”, a transmis Suveranul Pontif pe contul său de Twitter – @Pontifex_it.

    Mesajul este în concordanţă cu îndemnuri similare lansate de şeful Bisericii Catolice pe parcursul Postului Naşterii Domnului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro