Tag: OUG
-
DNA, mesaj de protest pe site: Instituţie în pericol de a fi blocată de OUG pe legile justiţiei | FOTO
“DNA – instituţie în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019. Combaterea corupţiei la nivel înalt riscă să fie paralizată”, este mesajul care apare pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.De altfel, procurorii au decis afişarea acestui mesaj în cadrul Adunării Generale întrunite marţi.Totodată, DNA a mai stabilit susţinerea hotărârii Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse prin OUG nr. 7/2019 conţin prevederi neconstituţionale şi care vor conduce la blocarea activităţii Ministerului Public, inclusiv D.N.A, susţinerea demersului Parchetului General de a cere Avocatului Poporului sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 7/2019, precum şi solicitarea ca titularii îndreptăţiţi să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern ca legiuitor delegat şi Autoritatea judecătorească.Procurorii au mai decis transmiterea unei scrisori deschise către ministrul Justiţiei pentru a explica modul în care urmează să fie derulată şi finalizată procedura de ocupare a funcţiilor de procuror şef secţie la D.N.A în intervalul de 22 de zile, rămas până la expirarea delegărilor, având în vedere că, urmare a OUG 7/2019 delegarea în aceste funcţii nu mai este posibilă, dar şi sesizarea reprezentanţilor GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi a Comitetului MONEYVAL (Comitet de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG nr. 7/2019 va afecta eficienţa organelor de urmărire penală din perspectiva infracţiunilor de combaterii corupţiei si a spălării banilor. -
Nou protest al judecătorilor şi procurorilor la Cluj privind OUG pe legile justiţiei: Abrogarea art. 54 nu ajunge/ Membru Guvern: Nu este un lucru de apreciat
Ministrul Afacerilor Interne, despre protestele magistraţilor: Nu este un lucru de apreciat
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că protestele declanşate de către magistraţi în mai multe oraşe din ţară nu sunt de apreciat, precizând că nu ştie dacă e “salutar că o categorie care este ţinută în primul rând de respectarea legii este prima care o încalcă”.
“Eu sper să depăşim această perioadă şi toată lumea să înţeleagă că toate categoriile profesionale trebuie să-şi exercite cu responsabilitate. Nu ştiu dacă este salutar că o categorie care este ţinută în primul rând de respectarea legii este prima care o încalcă. E greu să fac eu aceste aprecieri, dar pot să constat că nu este un lucru de aperciat şi eu îmi doresc ca foaret repefe şi această categorie profesională să conştientizeze că este nevoie de contribuţia ei în egală măsură ca de contribuţia celorlalte instituţii ale statului. Nu mi-au raportat colegii mei nicio astfel de situaţie (de blocaj al unor dosare lucrate ed poliţişti -n.r.)”, a declarat Carmen Dan, la bilanţul Poliţiei de Frontieră pe anul 2018.
Mai multe parchete şi judecătorii din ţară, dar şi din Capitală au anunţat că-şi suspendă activitatea în semn de protest faţă de ordonanţa de urgenţă pe legile justiţiei adoptată fără consultarea magistraţilor. Printre aceste structuri de parchet se află şi DIICOT, care şi-a suspendat activitatea câte patru ore pe zi, până pe 8 martie.
Nou protest al judecătorilor şi procurorilor la Cluj
Peste 80 de magistraţi au protestat, din nou, marţi, în faţa Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca, cerând Guvernului să renunţe la actul normativ care „pune în pericol independenţa justiţiei”.
Magistraţii de la Judecătoria Cluj-Napoca şi de la Tribunalul Cluj şi de la Parchetele de pe lângă cele două instanţe, dar şi de la DNA şi DIICOT, s-au adunat, marţi, în jurul orei 12 în faţa Palatului de Justiţie având pancarte cu mesaje precum „Fără OUG în justiţie”, „Justiţie independentă”, „Abrogaţi OUG neconstituţională nr. 7”, „APR reprezintă doar 17 membri, nu pe restul de 2.500 de procurori” sau „Nu există justiţie independentă fără procurori independenţi”.
-
Companiile petroliere: OUG 114 are impact negativ asupra bugetului, piaţa gazelor nu va mai exista
Altte efecte vor fi, conform comunicatului Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), perturbarea concurenţei pe piaţa de gaze naturale, eşecul încercării de a proteja consumatorii casnici, precum şi posibilitatea ca autorităţile europene să declanşeze o investigaţie pentru potenţialul ajutor de stat acordat consumatorii industriali.Studiul a confirmat estimarea efectului negativ direct asupra bugetului de stat de peste 2,2 miliade de lei anual, pe care ROPEPCA a semnalat-o în ultimul comunicat de presă pe marginea acestui subiect.De asemenea, piaţa concurenţială a gazelor din România va înceta în cele din urmă să existe, în perioada aprilie 2019 – martie 2022. Obligaţia de a vinde gaze naturale la un preţ reglementat va face concurenţa în producţia de gaze naturale să scadă, întrucât producătorii independenţi mici nu îşi vor putea finanţa operaţiunile la un preţ plafonat.Studiul Deloitte ne mai arată că, deşi interesul consumatorilor casnici a fost anunţat ca fiind în centrul acestor măsuri de reglementare, impactul lor multiplu asupra preţului final, prin introducerea impozitului de 2% pe cifra de afaceri aplicat tarifelor, sau prin recuperarea pierderilor din trecut ale furnizorilor către consumatori casnici, pot duce la un preţ cu amănuntul mai mare, contrar scopului OUG 114/2018. Pentru a proteja interesul consumatorilor, ne confirmă experţii Deloitte, România ar trebui să evalueze cu atenţie implementarea adecvată a conceptului de consumator vulnerabil, să acorde sprijin financiar direct celor care au nevoie şi să evite subvenţionarea gospodăriilor care depăşesc venitul mediu la nivel regional/naţional. -
UDMR cere prorogarea prevederilor OUG 114 până în 2020
”UDMR susţine un lucru pe care l-a afirmat de nenumărate ori, practica adoptării ordonanţelor de Urgenţă pe ultima sută de metri a unui an fiscal, cu aplicabilitate aproape imediată sau practica schimbării regulilor în timpul dezbaterii proiectului de lege privind bugetul de stat trebuie să înceteze. Ordonanţa de urgenţă numărul 114 din 2018 devenită noul lait motiv ca Ordonanţa 79 din 2017 a introdus reguli noi,interdicţii noi, derogări, prorogări şi suspendări, inclusiv de la regulile responsabilităţii fiscal bugetare. A introdus taxe noi toate Fără un calcul Clar a impactului nici asupra bugetului de stat consolidat şi nici asupra mediului de afaceri”, a declarat deputatul UDMR Benedek Zacharie.El a mai spus că, în domeniul bancar, taxa pe lăcomie a creat incertitudine în privinţa modului de calcul, dar mai ales asupra costului creditării pentru consumatori, cu efecte în lanţ în întreaga economie şi că regulile de constituire şi de decizie asupra contribuţiilor datorate de angajat la pilonul 2 de Pensii a fost de asemenea bulversat.Deputatul UDMR a solicitat ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, prorogarea prevederilor OUG 114 până în anul 2020.Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, la Parlament, prezent la dezbateri despre OUG 114, la „Ora Guvernului”, că actul normativ din domeniul fiscal este cel mai curajos şi îndrăzneţ apărut după Revoluţie. -
Teodorovici apără, în Parlament, OUG 114: Este actul normativ cel mai curajos şi îndrazneţ
„OUG 114 este actul normativ cel mai curajos şi îndrazneţ apărut după Revoluţie. Dincolo de avizele legale, ar fi fost cu siguranţă un timp mai îndelungat pentru un dialog extins. Mi-am propus să nu dau curs provocărilor de timp campanie electorală. Acum două săptămâni, vă vorbeam de viziunea noastră pentru România anului 2019. OUG 144 porneşte de la această viziune şi pune în practică următoarele soluţii : susţine autorităţile locale, am creat fondul de alocare şi investiţii. Al doilea aspect, OUG susţine domeniul construcţiilor. Noi nu ne limităm doar la a da declaraţii în media, am crescut salariul în construcţii la 3000 de lei. OUG 114 susţine dezvoltarea patrimoniului”, a declarat luni, la „Ora Guvernului”, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.Liderul deputaţilor USR, Florina Prună, a declarat, în cadrul dezbaterii, că OUG 114 din domeniul fiscal are ca scop bulversarea economiei. -
Toader pregăteşte OUG pentru modificarea Legilor justiţiei. Prevederile vizează şi Secţia de anchetă | DOCUMENT
Documentul prevede modificări privind concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, dar şi la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară sau 317/2004 privind CSM. OUG pe Legile justiţiei, pregătită de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, conţine şi o modificare care priveşte numirea în funcţie a procurorilor de rang înalt.
„Alineatul (1) al art. 54 se modifică: (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii aecstuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor parchete, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii în funcţie sau dintre judecătorii care au îndeplinit funcţia de procuror, pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată”, se arată în proiectul obţinut de MEDIAFAX.Până în prezent, şefii de parchete erau numiţi cu aviz de la Secţia de Procurori a CSM.Totodată, proiectul lui Toader mai arată că Şeful Secţiei de anchetare a magistraţilor poate dispune în cazul soluţiilor cauzelor. -
Dăncilă, despre OUG fiscală: Am chemat toţi miniştri să vedem ce modificări facem
„Legat de OUG 114. Am spus că este nevoie de flexibilitate şi de aceea am chemat miniştri ca fiecare să spună ce probleme sunt pe fiecare capitol în parte. Ceilalţi miniştri au discutat fiecare pe linia domniei sale astfel încât acolo unde sunt probleme să vedem ce modificări facem. Asta nu înseamnă o cedare. Nu înseamnă că cine strigă mai tare, ăla are dreptate”, le-a spus Dăncilă, luni, primarilor de comune în cadrul celei de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R.).Aceasta a adăugat că modificările care vor fi aduse ordonanţei fiscale vor fi aduse în concordanţă cu cerinţele primarilor.„Vrem ca modificările pe care le facem să fie în concordanţă cu problemele pe care le aveţi dumneavoastră. Vreau să schimbăm acest mod de abordare. Problemele trebuie să vină dinspre dumneavoastră către noi că să putem lua deciziile care se impun”, a conchis Dăncilă. -
Dăncilă anunţă OUG pentru reglarea creşterii alocaţiilor pentru copii
„Vom rezolva această problemă. Credeam în bunele intenţii ale PNL dacă erau fundamentate în mod corect. Modul în care au găsit sursa de finanţare e un mod incorect prin care nu puteam asigura acest lucru. Deci ca să reglementăm trebuie să dăm o ordonanţă de urgenţă. După câte ştiu eu ar trebui după 1 martie să fie majorate alocaţiile. Încă o dată mă uimeşte faptul că se dă dovadă de atâta neseriozitate, să spui că iei din excedentul bugetar al pensiilor. Aştept de la Ministerul Muncii, am vorbit cu dânsul şi vom aştepta să dăm această OUG”, a afirmat Viorica Dăncilă, vineri la Parlament.
Ea a adăugat că nu putea folosit excedentul ca sursa de finanţare pentru majorarea alocaţiei pentru copii pentru că acest lucru poate fi cunoscut de abia la finalul anului.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Banca Centrală Europeană îi atrage lui Teodorovici atenţia, într-o scrisoare, că nu a fost consultată în privinţa OUG 114
Conform legislaţiei europene, autorităţile naţionale sunt obligate să consulte BCE cu privire la orice proiect legislativ din domeniile de competenţă ale instituţiei, printre care legile aplicabile instituţiilor financiare, în măsura în care acestea influenţează semnificativ stabilitatea instituţiilor financiare şi a pieţelor.
„În conformitate cu articolul 4 din Decizia 98/415 / CE a Consiliului, BCE ar trebui să fie consultată într-o etapă adecvată, care să permită autorităţii care iniţiază proiectul să ia în considerare opiniile BCE, înainte de a lua o decizie pe fond”, arată documentul.Instituţia europeană remarcă faptul că OUG nr. 114/2018 nu a fost însoţită de nicio evaluare a impactului de către asupra sectorului bancar, iar în absenţa unui astfel de document, riscul ca taxa să aibă un impact semnificativ asupra stabilităţii sistemului bancar nu poate fi exclus.Scrisoarea include şi un ghid privind modul în care ECB este consultată de autorităţile naţionale în proceesul legislativ. -
Motivele pentru care Isărescu spune că OUG nr. 114/2018 este „cel puţin o nereuşită”
„OUG nr. 114/2018 este cel puţin o nereuşită, este un impozit pe politica monetară, ne leagă de mâini. (…) Dacă noi, la un atac al leului majorăm dobânzile, omorâm băncile”, a afirmat Mugur Isărescu, marţi, la audierea de la Comisia Economică a Senatului.La această audiere participă întreg Consiliul de Adminsitraţie al BNR, iar iniţiativa audierii i-a aparţinut senatorului ALDE Daniel Zamfir, preşedintele acesteia.„Este atac la adresa independenţei instituţiei. (…) Avem deja semnale de la Banca Centrală Europeană”, a subliniat Isărescu, când a explicat efectele taxei pe activele financiare ale băncilor.Isărescu: Dobânzile la depozite vor scădeaMugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a spus, marţi, că printre efectele introducerii taxei pe activele financiare ale băncilor este scăderea dobânzilor la depozitele bancare.„Dobânzile la depozite vor scădea. (…) Sunt taxate şi activele reprezentând activele minime obligatorii. (…) S-a pus o taxă la grămadă şi pe titluri de stat, adică pe împrumuturile pe care le dă statului român şi Prima casă. Propunerea este de a le scoate pe acestea (de la calcularea taxei pe activele financiare – n.red.)”, a afirmat, marţi, Mugur Isărescu, la audierea de la Comisia Economică a Senatului.