Tag: motiune

  • PNL a depus moţiunea simplă privind sectorul minier

    “Vă anunţ că 101 deputaţi ai PNL introduc o moţiune simplă «În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment»”, a anunţat Orban.

    Biroul Permanent urmează să stabilească procedura în cazul moţiunii.

  • Orban, reacţie la Ponta: Nu poţi califica depunerea unei moţiuni drept o formă de scandal

    Orban a fost întrebat cum vede declaraţiile premierului Victor Ponta, care a susţinut că PNL face un ”scandal non-stop” şi moţiunea simplă depusă pe tema fondurilor europene ar putea duce la blocarea acestor fonduri.

    ”Eu nu aş califica depunerea unei moţiuni de către PNL ca o formă de scandal, este un drept constituţional, şi mai ales este o necesitate să discutăm la nivelul Parlamentului despre ce mai poate fi făcut pentru a maximiza absorbţia fondurilor europene pe exerciţiul 2007-2013, şi mai ales despre ce trebuie făcut pentru a nu repeta greşelile pe care le-am făcut în primul exerciţiu bugetar, respectiv în exerciţiul 2014 – 2020. De altfel, moţiunea noastră exact asta urmăreşte, şi anume, într-o dezbatere parlamentară ministrul Fondurilor europene, împreună cu parlamentarii, să contureze nişte soluţii astfel încât să nu mai ajungem în situaţia în care se găseşte astăzi premierul Ponta, care să se laude că avem un grad de absorbţie de 55%”, a afirmat Orban.

    El a menţionat că şi PSD şi PNL au partea lor de responsabilitate în privinţa fondurilor europene.

    ”Dacă lucrurile au fost atât de roz de ce a simţit nevoia ministrul fondurilor europene să-i înlocuiască pe aproape toţi directorii de autorităţi de management de la programele care se găsesc în coordonarea domniei sale? Dacă lucrurile sunt atât de roz, din perspectiva PSD, de ce în momentul de faţă nu există nicio decontare făcute din cele 460 de milioane de euro, aproximativ, pe POSDRU. Dacă lucrurile sunt atât de roz, de ce nici până astăzi nu este aprobat PNDR pentru exerciţiul 2014 – 2020?”, a mai spus Orban.

    Preşedintele PSD Victor Ponta a susţinut, luni, în debutul şedinţei BPN, referindu-se la moţiunea simplă depusă de PNL pe tema absorbţiei fondurilor europene, că “scandalul non-stop” făcut de liberali poate avea ca efect negativ, la Bruxelles, oprirea fondurilor europene.

    “Există un singur efect negativ: scandalul non-stop făcut de PDL-PNL, la Bruxelles poate să ducă la ideea că românii acolo se ceartă, e rău că le-am dat fonduri europene, mai bine le oprim din nou, cum le opriseră în 2011“, a spus Ponta.

    El a arătat că moţiunea PNL este “demagogică”, în condiţiile în care gradul de absorbţie a crescut în guvernarea comună cu PNL.

    “Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunilor pe fonduri europene, pe lângă faptul că nu are fundament. Am preluat în 2012 cu 7% absorbţie, suntem la 55%, dar am şi guvernat împreună. Adică împreunăcu liberalii am reuşit aceste succese, chiar dacă acum ne critică pentru ele“, a spus Ponta.

  • Kelemen: Dacă va fi o moţiune de cenzură, iniţiatorii să spună ce guvern vine după

    Întrebat, vineri, de corespondentul MEDIAFAX, care este punctul de vedere al UDMR legat de moţiunea de cenzură anunţată de PNL, Kelemen Hunor a răspuns că scopul unui astfel de demers este de a schimba Guvernul, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, va fi doar “o dezbatere mai animată în Parlament”.

    “Nu am discutat pe această temă, nu am iniţiat nicio discuţie, ştiu doar ce am citit în presă. Ei au semnăturile necesare pentru orice moţiune şi fără noi. Moţiunea de cenzură este un instrument constituţional, parlamentar şi politic. Scopul este de a schimba Guvernul, dacă nu poţi schimba Guvernul, atunci este o dezbatere mai animată în Parlament, dar nu poţi să atingi scopul, nu există o finalitate pentru care a fost gândită moţiunea de cenzură. În acest moment eu nu văd că ar exista majoritate, dar nu pot să ştiu ce discuţii sunt între PNL şi celelalte formaţiuni politice din Parlament. Eu cred că dacă va fi o moţiune de cenzură, dacă va exista o gândire în acest sens, atunci ar trebui să spună cel care propune aşa ceva ce urmează a doua zi dacă pică Guvernul, ce Guvern va fi, ce program de guvernare. Dacă vrem să abordăm foarte serios şi să ne gândim la şansele unei moţiuni de cenzură, sunt necesare şi alte elemente decât un anunţ“, a afirmat Kelemen.

    El a spus că nu ştie care va fi tema moţiunii de cenzură şi cum va arăta aceasta, astfel încât nu poate să spună dacă UDMR va spriji sau nu un asemenea demers.

    Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga anunţau că doresc preluarea guvernării prin iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Ponta şi negocierea unei majorităţi în actualul Parlament, deoarece aleşii nu ar vota în majoritate pentru declanşarea anticipatelor.

    Gorghiu spunea că în cursul sesiunii parlamentare care va începe la 1 februarie va fi depusă o moţiune de cenzură, însă tema şi data depunerii acesteia vor fi stabilite după ce programul de guvernare va fi finalizat.

  • PNL vrea preluarea guvernării prin moţiune de cenzură, convins că nu se pot face anticipate

    Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă comună, la care au luat parte cei doi co-preşedinţi PNL.

    Conform Constituţiei, mecanismul de dizolvare a Parlamentului şi declanşare a alegerilor anticipate este determinat de respingerea solicitării de învestitură a două propuneri de Guvern.

    Alina Gorghiu a făcut referire la cum doreşte PNL să preia guvernarea, invocând ideea alegerilor parlamentare anticipate. ”Ne dorim în primul rând alegeri anticipate. Desigur, nu suntem copii, să ştiţi că ştim că este un lucru care se poate îndeplini extrem de dificil, asta este Constituţia, cu ea defilăm şi noi, acestor dispoziţii din Constituţie ne vom supune”, a afirmat Gorghiu.

    Co-preşedintele PNL a declarat că în cursul sesiunii parlamentare care va începe la 1 februarie va fi depusă o moţiune de cenzură, însă tema şi data depunerii acesteia va fi stabilită după ce programul de guvernare va fi finalizat.

    Gorghiu a fost întrebată dacă, în aceste condiţii, momentul depunerii moţiunii de cenzură va fi în luna martie sau aprilie.

    ”Decizia a fost una unanimă în interiorul acestei şedinţe privitoare la momentul la care vom face această moţiune de cenzură, şi toată lumea a ajuns la concluzia următoare: că în mod categoric o guvernare trebuie pregătită. O guvernare pregătită înseamnă să ai disponibil, lucrat în interiorul partidului, acea viziune de guvernare cu care tu vrei să exerciţi guvernarea. Nu cred că ne mai putem permite să facem execiţii guvernamentale peste noapte sau să credem că putem să ne ducem nepregătiţi la Palatul Victoria, aşa cum s-a întâmplat de foarte multe ori cu guvernele României”, a răspuns liderul PNL.

    Ea a menţionat că programul de guvernare poate fi finalizat şi mai repede decât momentul de 28 februarie.

    ”Nu cred că poţi să depui o moţiune de cenzură dacă nu ai un program de guvernare pe care să-l prezinţi Parlamentului în secunda doi după ce a picat Guvernul Ponta. Asta a fost logica demersurilor şi etapizarea pe care noi astăzi am stabilit-o. Nu putem să avansăm un calendar decât în aceşti parametri”, a mai explicat Gorghiu.

    Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a fost întrebat dacă scopul moţiunii de cenzură este acela de a duce la declanşarea alegerilor anticipate sau dacă acest obiectiv este unul separat.

    ”Ne-am dori să poată fi parcurşi toţi paşii până să ajungi la alegeri anticipate, dar nu suntem copii. Suntem convinşi că al doilea guvern trece tocmai datorită numărului excesiv de mare de parlamentari şi, şi ei ştiu, mulţi dintre ei, că nu se vor regăsi în viitorul Parlament şi indiferent ce le vor spune conducerile partidelor, nu vor vota. Şi mă gândesc aici în special la PSD, care are mai bine de o treime din Parlament, 40%. Deci, moţiunea de cenzură este îndreptată împotriva Guvernului, cu o ofertă clară în faţă – şi v-a făcut vorbire doamna co-preşedinte despre programul de guvernare – tocmai pentru că noi ştim că un program de guvernare nu poate fi făcut peste noapte, că am mai făcut. Toate partidele care sunt la putere sau în opoziţie, cele importante, au mai făcut peste noapte un program de guvernare. Vă aduc aminte numai 2009, PDL-PSD, ca să nu dau alt exemplu, ci dau un exemplu în care am fost şi noi implicaţi – un program de guvernare într-o noapte, se poate şi aşa – nu vrem să mai repetăm această istorie”, a răspuns Blaga.

    El a fost întrebat cu ce partide parlamentare va discuta pentru ca moţiunea de cenzură anunţată să fie adoptată.

    ”Vom discuta exact când acest program de guvernare va fi finalizat, pentru a aduce o nouă majoritate în jurul acestui program de guvernare. Sigur, se va discuta cu forţe politice din Parlament, exceptând PSD”, a replicat Blaga.

  • Marele plan al lui Juncker pentru Europa

    Departe însă ca moţiunea şi temele legate de ea să intre în prim-planul dezbaterii europene, săptămâna a fost confiscată de mult aşteptatul plan de investiţii promis de Juncker, mai ales că europarlamentarii conservatori chiar au prezentat lucrurile ca şi când o reuşită a moţiunii ar sabota planul lui Juncker de relansare economică a Europei. Aşa a ajuns în cele din urmă să fie lansat cu succes grandiosul fond pentru susţinerea investiţiilor în UE, finanţat din bugetul european şi de către Banca Europeană pentru Investiţii şi descris de Juncker drept “o modalitate nouă şi ambiţioasă de a stimula investiţiile fără a crea noi datorii”.

    Mai exact, Comisia a înfiinţat un Fond European pentru Investiţii Strategice (EFSI), în parteneriat cu BEI. Fondul are o valoare totală de 21 mld. euro, din care 16 mld. euro vin de la bugetul UE, iar 5 mld. euro vin de la BEI. Estimările CE arată că măsurile propuse ar putea adăuga 330-410 mld. euro la economia UE pe parcursul următorilor trei ani, şi ar putea crea până la 1,3 mil. de noi locuri de muncă. Efectul de multiplicare luat în calcul este de 1:15, astfel că fondul de 21 mld. euro ar genera investiţii publice şi private cu o valoare totală de 15 ori mai mare.

    Fondul nu va fi finanţat din contribuţii directe ale statelor membre, însă Jean-Claude Juncker a solicitat solidaritate din partea statelor membre, cerându-le să contribuie la fond, “pentru a-i creşte eficienţa”. Noul fond de investiţii ar putea fi instituit până la jumătatea anului 2015, după care, la jumătatea anului 2016, CE şi şefii de stat şi de guvern vor evalua programul şi vor discuta măsuri suplimentare.

    Cu acest plan a venit de fapt la putere Juncker, care a fost votat de Parlamentul European n iulie pe baza discursului s=u n care a promis un plan de investiţii în valoare de 300 mld. euro în energie, infrastructură de comunicaţii şi transporturi şi clustere industriale, menit să crească ponderea industriei la 20% din PIB comunitar. La acest program ar urma să participe Banca Europeană de Investiţii şi sectorul privat, astfel încât să nu fie încălcate regulile stricte privind deficitul bugetar şi datoria publică, căci Juncker a precizat, spre a-i linişti atunci pe parlamentarii de dreapta, că “oricine crede că austeritatea s-a încheiat greşeşte”. În acelaşi timp, încercând să facă pe plac parlamentarilor de stânga, Juncker a propus ca în fiecare ţară din UE să fie stabilit un salariu minim.

  • Camera Deputaţilor a respins o moţiune simplă privind diaspora, depusă de opoziţie în octombrie

    Deputaţii au respins acum moţiunea cu 178 de voturi “împotrivă”, 106 “pentru” şi 22 abţineri.

    Deputatul PNL Mircea Dolha a declarat, după vot, că îi pare foarte rău că majoritatea parlamentară a decis să lase pe mai departe un actor în Guvernul Ponta în loc să-l lase pe scenă, referindu-se la Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru românii de pretutindeni.

    “Ne pare foarte rău că majoritatea parlamentară a decis să lase pe mai departe un actor în Guvernul Ponta în loc să-l lase pe scenă, pentru că nu poate reprezenta românii de pretutindeni şi a dovedit acest lucru şi o va dovedi şi în viitorul apropiat”, a susţinut el.

    Deputatul UDMR Marton Arpad a replicat, exprimându-şi indignarea faţă de faptul că un deputat face discriminare pe bază de profesie. “Şi eu sunt actor şi aceşti actori, chiar şi în lumea bună, sunt unii dintre ei politicieni acceptaţi şi câteodată reprezintă cu mai mare cinste ţara noastră ca unii politicieni”, a spus Marton Arpad.

    Moţiunea simplă privind diaspora a fost depusă la Cameră în 13 octombrie.

  • Raluca Turcan: ACL depune marţi la Cameră moţiune simplă pe Educaţie. Vrem demisia ministrului

    Turcan a precizat, într-o conferinţă de presă, că prin această moţine simplă ACL cere demisia ministrului Educaţiei, abrogarea Ordonanţei de Urgenţă 49/2014, care “mutilează” Legea educaţiei naţionale, şi mai solicită renunţarea la a treia sesiune de Bacalaureat şi la doctoratul fără frecvenţă.

    “ACL depune moţiunea simplă pe educaţie pentru a sancţiona delăsarea, clientelismul şi cinismul ministrului Educaţiei. Această moţiune este centrată pe Ordonanţa de Urgenţă 49/2014, care răstoarnă sistemul, şi aşa fragil, al valorilor de performanţă şi calitate în Educaţie”, a adăugat Turcan.

    Ea a precizat că, în acest an, în premieră absolută, copiii de clasa a II-a încep şcoala fără manuale noi şi că premierul Victor Ponta este “potenţial candidat al Cărţii Recordurilor”.

    “PSD vrea să transforme educaţia naţională după chipul şi asemănarea mediocrităţii educaţiei liderilor săi: «plagiatorul Ponta», «eruditul Şova» şi ceilalţi (…) În situaţia în care Victor Ponta va continua dictatura ordonanţelor de urgenţă, România secolului XXI va deveni prizoniera secolului XIX, iar tot mai mulţi români vor fi căpşunarii Europei”, a mai spus Raluca Turcan, precizând că Ordonanţa adânceşte diferenţa dintre România şi Europa.

    Anul şcolar 2014-2015 începe, luni, fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi.

    În presă au apărut, recent, informaţii potrivit cărora universităţile îi pot înscrie pentru acest an la cursuri şi pe cei care au absolit liceul, dar nu au obţinut diploma de bacalaureat. În acest context, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a precizat că legislaţia în vigoare nu permite sub nicio formă echivalarea anilor de studiu din colegiile postliceale cu anii de studiu din facultate.

    La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că nimeni nu se poate înscrie la facultate dacă nu are diplomă de Bacalaureat, ci doar la “colegii”, care au statut de şcoală postliceală, iar aceştia nu primesc la absolvire o diplomă de licenţă, ci o certificare a calificării profesionale.

  • Sârbu, despre moţiune: O fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru, întrebarea este dacă trece

    “Dacă ar face-o numai domnul Iohannis, aş înţelege, dar o fac lideri care altădată au făcut acelaşi lucru. Dra ne-am obişnuit cu asta, în viaţa politică românească nimic nu e nou. E un drept pe care îl au, prevăzut în Statut, în regulamente, să facă acest exerciţiu. Întrebarea este dacă va trece această moţiune, dar un exerciţiu cu siguranţă vor face”, a declarat Sârbu.

    El a menţionat că PSD-ul nu este deranjat de această iniţiativă a Opoziţiei. ”Aşteptăm cu interes ce ne spun, ca ăs le răspundem”, a spus el.

    Liderii ACL Klaus Iohannis şi Vasile Blaga au anunţat luni că moţiunea de cenzură PNL-PDL va viza teme legate de fraudarea prezidenţialelor şi a demersului Guvernului pentru permiterea traseismului politic al aleşilor locali, fiind aşteptată publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

    ”Am lămurit foarte clar pe ce temă se va axa moţiunea de cenzură. Noi am considerat că cel mai îngrijorător complex de teme din această perioadă se constituie din încercările Guvernului Ponta de a pregăti o posibilă fraudare a alegerilor: ordonanţa 45 de pregătire a alegerile, ordonanţa de legalizare a traseismului politic în administraţia publică locală. Toate aceste demersuri trebuie sancţionate şi moţiunea care va fi pregătită de specialiştii noştri în perioada imediat următoare se va axa pe acest domeniu”, a afirmat Iohannis.

    El a menţionat că grupurile parlamentare ACL ”vor să oprească abuzurile Guvernului Ponta într-un domeniu extrem de sensibil”.

    De asemenea, preşedintele PDL Vasile Blaga a menţionat că nu a fost stabilită încă data depunerii moţiunii de cenzură.

    ”Să vedem prima dată în Monitorul Oficial forma finală, că nici nu ştim cum să-i mai spunem, că am înţeles că au rediscutat-o a ordonanţei de urgenţă şi o să stabilim foarte clar calendarul”, a menţionat Blaga.