Tag: momente

  • Cum arată cele mai frumoase şi populare stewardese de pe reţelele de socializare – GALERIE FOTO

    De multe ori, însoţitorii de zbor spun că viaţa lor nu este atât de spectaculoasă precum se crede, dar, văzând postările pe Instagram cu hashtag-ul #cabincrewelite, s-ar putea să nu îi credem, arată un articol Daily Mail Online.

    Mulţi împărtăşesc prin intermediul reţelelor de socializare momente cu ei, atât în timpul liber, cât şi de la locul de muncă. Observăm, aşadar, că mulţi au şi un al doilea job, precum modele sau persoanl traineri.

    Spre exemplu, stewardesa Victoria Tzuranova profită de opririle sale în Israel, Thailanda sau Bali pentru a se fotografia în ipostaze provocatoare, în costum de baie sau în timp ce face yoga. În timpul în care nu serveşte băuturi sau snaks-uri în avion, Tzuranova prezintă o emisiune pe canalul rusesc Muxic Box.

    Georgia Nilsen, o altă stewardesă din Melbourne, a strâns un număr impresionant de 35.000 de followers pe Instagram, mulţumită fotografiilor sale spectaculoase din diverse colţuri ale lumii. Aceasta recunoaşte că în ciuda punctelor slabe ale jobului său, ştie să se bucure întu totul de beneficiile oferite. De exemplu, în fiecare oraş în care poposeşte trebuie să ia cina într-un loc frumos. „Bineînţeles, ca în orice alt job, sunt avantaje şi dezavantaje. Spre exemplu, lipsa odihnei este un punct slab al acestui job, dar odată ce îţi faci un program personalizat, este mai simplu. Fiecare este diferit!”, spune aceasta. „Avem parte de experienţe de care nu am putea beneficia având un job normal, de la 9 la 5. Eu mă consider foarte norocoasă”, adaugă stewardesa. 

    Însă nu doar femeile îşi etalează viaţa luxoasă pe social media, ci din ce în ce mai mulţi bărbaţi. Un exemplu este Daniel Najaro Smith, pilot full –time şi model. Pilotul brazilian a câştigat un număr impresionant de followeri datorită fotografiilor în care îşi etalează corpul bine lucrat în costum de baie.  

  • Ce glumă i-a plăcut cel mai mult lui Jerry Seinfeld din serialul “Seinfeld”

    Ultimul episod din Seinfeld a fost difuzat în urmă cu aproape 17 ani de zile, dar cu toate acestea pentru mulţi reprezintă un serial cult pe care şi azi în urmăresc. Mai mult de atât creatorul serialului, Jerry Seinfeld încasează sume impresionante chiar şi azi din drepturi de televizare.

    Mulţi dintre fanii serialului îşi aduc aminte diferite glume şi momente amuzante. Totuşi care este gluma de care este cel mai mândru chiar Seinfeld?

    “Cred că cea mai bună idee pentru un episod Seinfeld a fost cea în care George s-a prefăcut că era biolog marin şi că va găsi mingea de golf lovită de Kramer fix în orificiul respirator al unei balene. Ce a fost interesant că cele două poveşti iniţial nu erau legate, ci abia la mijlocul săptămânii ne-am dat seama că le putem lega între ele”, a mărturisit Seinfeld pe Reddit, apoi a adăugat că e fericit când aude oamenii că spun “regift” “giddyup” sau “yada yadda.”

    Episodul de care vorbeşte Seinfeld a fost clasat pe locul 61 din 169 în clasamentul celor mai amuzante episoade din serial realizat de publicaţia Vulture. Cel mai bun fiind considerat episodul “The Contest” din sezonul 4. 

  • Tineri manageri de top: Andrei Dumitraşcu, PEPSICO România

    Din noiembrie 2014, când s-a alăturat echipei PepsiCo, se ocupă de dezvoltarea mărcilor de food din portofoliul companiei: Lay’s, Doritos, Krax, Star şi Quaker. Este responsabil cu gestionarea activărilor de brand pentru consumatori, de la implementarea platformelor globale până la dezvoltarea unor programe specifice pieţei locale. Andrei Dumitraşcu coordonează o echipă de cinci persoane care se ocupă de tot atâtea mărci. „Anul trecut, divizia de food a PepsiCo România a înregistrat unul din cei mai buni ani din istorie“, spune el, fără a da însă niciun fel de reper concret. Absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea Economie Generală, Economia şi Dreptul Afacerilor (2001-2005), şi al unui master la Universitatea Paris XII Val de Marne, specialitatea dezvoltarea şi administrarea unei companii (2008-2009), Andrei Dumitraşcu şi-a început cariera într-o companie care activează în zona de trading de cereale, experienţă despre care spune că a fost „pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă“. A continuat într-o altă multinaţională, din domeniul FMCG, dobândind experienţă de vânzări, trade marketing şi marketing.

    Îşi aminteşte că, la un moment dat, şi-a dorit să facă parte din echipa unui start-up românesc, experienţă care i-a adus şi cel mai dificil moment din carieră. „Am dat curs acestei dorinţe fiind ghidat de impulsurile mele antreprenoriale dar şi de frumuseţea proiectului. În momentul în care lucrurile nu au mai mers conform aşteptărilor, aflat într-un impas, am înţeles cât este de important să laşi uşi deschise în urma ta. Acel proverbial «loc de bună ziua» m-a readus în compania de unde plecasem.“ Cel mai frumos moment din cariera sa se leagă de rezultatele obţinute anul trecut de departamentul pe care îl coordonează. Pe termen lung, în zece ani, se vede „construind în continuare echipe, caractere şi rezultate“.

  • Tineri manageri de top: Mihaela Hoffman, Coca-Cola HBC România

    Mihaela Hoffman face parte din echipa de senior management a companiei Coca-Cola HBC România şi este, din luna martie 2016, marketing manager, înainte de acest rol având funcţia de trade marketing manager. Coca-Cola HBC, care este pe plan local cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare, a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde de lei, în creştere cu 16% faţă de anul precedent, marcând astfel cel mai bun an din istoria de 25 de ani a companiei în România. Profitul net aferent anului trecut a fost de 243 de milioane de lei. Rezultatul din 2015 întrece chiar şi pe cel din 2008, când Coca-Cola a depăşit pentru prima dată în România pragul de 2 miliarde de lei afaceri.

    Mihaela Hoffman s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC România în 2011, în rolul de consumer activation manager, iar în iunie 2013 a fost promovată ca marketing manager beverages, făcând apoi tranziţia către trade marketing manager în aprilie 2014. În toate poziţiile pe care le-a ocupat în cadrul îmbuteliatorului Coca-Cola în România, Mihaela Hoffman a avut un rol de coordonare în echipa de marketing pentru toate lansările importante, inclusiv cea a Cappy Pulpy pe piaţa autohtonă. „Sunt o persoană dinamică şi energică, orientată către rezultate. Cred că pasiunea este esenţială în tot ceea ce întreprindem“, spune Mihaela Hoffman.

    Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, ea a lucrat timp de zece ani în compania L’Oréal România, companie în care a deţinut diferite poziţii de management în marketing. Şi-a început cariera încă din timpul facutlăţii, într-o slujbă part-time, ca marketing coordinator la Mega Image, iar din 1998 până în 2000 a fost asistenta directorului general al Skoda Trading. Până să se angajeze la L’Oréal România, a lucrat în cadrul Synergie 2000 (2000-2001) şi Garnier Maybelline (2001-2004).

  • Tineri manageri de top: Costin Ionescu, Lemet

    Conduce departamentul de logistică al producătorului de mobilă Lemet, departament care reuneşte 125 de oameni. Reţeaua de magazine Lem’s, în care este vândută mobila produsă de Lemet, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 279 de milioane de lei, în creştere cu 9,4% faţă de 2014; evoluţia este peste ritmul înregistrat de piaţă, plasat la 7,4% anul trecut.

    Licenţiat în Ştiinţă Militară, Costin Ionescu şi-a început cariera ca ofiţer în armata română şi a participat la misiuni de menţinere a păcii. A renunţat însă la cariera militară şi s-a angajat la Lemet, mai întâi în cadrul departamentului de producţie, apoi timp de 12 ani a condus departamentul tehnic şi de investiţii. În 2013 a preluat conducerea departamentului de logistică, care reuneşte 125 de oameni. În 1999, îşi aminteşte Costin Ionescu, pe vremea când era „proaspăt învăţăcel la Lemet“, lucra în departamentul de producţie şi a plecat să discute detaliile contractului de achiziţie de cherestea, la o firmă din Piteşti.

    „Eram îmbrăcat elegant, aveam un buchet de flori în mână pentru doamna director cu care trebuia să negociez termenul de plată; am fost întrebat amănunte despre producţie, ce cantitate urmează să achiziţionăm, viziune pentru următorul an… Atunci am plecat abătut, pentru că am înţeles că nu ştiu suficient, şi mi-am zis: «Dacă nu mă pun pe învăţat, mai bine mă las». De atunci a început cu adevărat pregătirea mea: am studiat, am mers la cursuri, am obţinut competenţele necesare. Cine nu se loveşte de probleme în viaţă nu este pregătit pentru un mare război!“, spune absolventul Academiei Militare. Formarea academică, precizează el, l-a ajutat enorm: „Acolo am învăţat cum să ies din situaţiile limită, cum să mă repliez şi cum să contraatac cu argumente mult mai solide. Imediat după absolvire am părăsit sistemul militar.“

  • Tineri manageri de top: Alexandru Stânean, Teraplast

    Din noiembrie 2014, Alexandru Stânean asigură interimatul funcţiei de director general al procesatorului de PVC Teraplast.  Compania va acorda pentru prima dată dividende de la listarea din 2008, în valoare totală de peste 7,9 milioane lei, dividendul brut/acţiune propus fiind de 0,021 lei; se vor distribui şi 50 acţiuni noi la fiecare 100 acţiuni deţinute de fiecare acţionar. Licenţiat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Alexandru Stânean a absolvit un master în comerţ exterior şi în prezent urmează cursurile de executive MBA ale Universităţii Hull din Marea Britanie.  În 2007 a fost ales administrator în consiliul de administraţie al Teraplast, iar din 2010 a ocupat funcţiile de director general adjunct, director general şi preşedinte al subsidiarei Plastsistem, director general adjunct al Teraplast şi administrator al subsidiarei Teraglass. Cel mai dificil moment din cariera lui Stânean, povesteşte el, a fost în 2011, când, la puţină vreme după ce a fost desemnat la conducerea executivă a Plastsistem, a fost convocat de către principalul furnizor de materii prime la o întâlnire în cadrul căreia erau anunţaţi că vor fi sista livrările din cauza comportamentului de plată de la acel moment.

    „Aveam 28 de ani şi trebuia să construiesc în faţa unui colos din industria chimică un lucru care se obţine greu şi anume credibilitatea companiei pe care o conduceam. Plastsistem era în acel moment o companie 100% românească, lovită greu de criză, cu o experienţă de doar doi ani în industria de panouri termoizolante. M-am dus la întâlnire cu un plan deosebit de ambiţios. Aveam nevoie de o creştere de 30% a vânzărilor ca să generăm banii pe care i-am pierdut în piaţă, cu clienţi intraţi în insolvenţă. Aveam însă nevoie şi de suportul furnizorilor, în sensul să ne menţină sau chiar să ne majoreze limitele de credit, pentru a realiza obiectivele de creştere.“ Alternativa ar fi fost să reducă drastic activitatea şi să facă economii pentru a trece peste perioada respectivă; la final de an vânzările erau cu 40% mai mari, iar compania a ajuns între primii trei jucători din piaţa de panouri termoizolante.

    Pe termen lung, spune Stânean, i-ar plăcea să lucreze tot în afaceri cu capital românesc; crede cu tărie în modelele locale de business şi se declară convins că doar având afaceri autohtone ţara poate creşte sustenabil. „Până acum nu m-am gândit la antreprenoriat şi asta pentru că în toate companiile în care am lucrat au fost foarte multe proiecte interesante, care s-au întâmplat într-o perioadă scurtă şi destul de dificilă din punct de vedere economic. Nu am avut timpul necesar să mă implic în proiecte adiacente. Nu exclud însă antreprenoriatul, iar agricultura mi se pare un domeniu cu potenţial.“

  • Tineri manageri de top: Andreea Micu, AVINCIS

    „Aş putea să spun că 75% sunt avocat şi 25% sunt om de vin, dar, ca avocat, ajut foarte mult şi partea de vinuri“, descria Andreea Micu într-un interviu acordat Business Magazin modul în care îşi împarte timpul între profesie şi dezvoltarea afacerii AVINCIS, formată din crama şi vinurile cu acelaşi nume, cât şi din activităţile turistice de pe domeniul viticol Vila Dobruşa din Drăgăşani.

    Avocat specializat în domeniile proprietate intelectuală, drept comercial şi de arbitraj internaţional, Andreea Micu s-a ocupat încă din 2007 – an ce a coincis cu lansarea proiectului AVINCIS şi cu încheierea studiilor la Facultatea de Drept – de afacerea lansată de părinţii săi, Valeriu şi Cristiana Stoica, fondatorii casei de avocatură Stoica & Asociaţii. „Este un spaţiu de vis, în care facem vin, dar în care ne regăsim şi pe noi înşine“, descrie Micu domeniul Vila Dobruşa. Familia Stoica a lansat pe piaţă primele vinuri AVINCIS în 2011, pe baza recoltei din 2010, axându-se pe segmentul premium.

    Domeniul Dobruşa, pe care se află crama, a aparţinut iniţial stră-străbunicilor săi. În 1927, aceştia au achiziţionat terenul pe care se afla un conac construit în 1905 în stil neoromânesc, inspirat de construcţiile brâncoveneşti, unde şi-au petrecut ulterior verile. Au început să planteze şi vie, regiunea, cunoscută acum drept „Toscana României“, fiind renumită încă din perioada respectivă pentru vinurile produse. Crama reprezintă o investiţie formată din fonduri proprii. „Investiţia a fost foarte mare, nu am apelat la fonduri europene, le-am luat în considerare, pentru anumite porţiuni, dar ne-am dat seama că un investitor care îşi pune propriii lui bani este un investitor liber.“

    Familia Stoica a lansat pe piaţă primele vinuri AVINCIS în 2011, pe baza recoltei din 2010, axându-se pe segmentul premium, unul nu foarte dezvoltat în România.  De la o producţie iniţială de 10.000 de sticle, au evoluat treptat spre o producţie anuală de circa 130.000 de sticle anul trecut, rezultate ale celor 40 de hectare cultivate cu viţă de vie.

  • Tineri manageri de top: Eugen Ghinea, Strauss România

    Este responsabil de activitatea departamentului retail, coordonând activitatea a 89 de oameni din cadrul Strauss România, companie care a raportat în prima jumătate a anului trecut un avans de aproape 27% al vânzărilor în lei, până la 126 milioane de lei.

    Absolvent al Facultăţii de Management din cadrul ASE, Eugen Ghinea are şi un doctorat în economie, obţinut în 2006 în cadrul aceleiaşi instituţii. Şi-a început cariera în FMCG şi a rămas fidel acestui domeniu, „întrucât dinamica şi viteza cu care se desfăşoară activităţile mă ţin tot timpul angrenat. Mi-au plăcut întotdeauna cifrele şi perspectiva pe care ţi-o dau asupra opiniilor şi am crescut în carieră de la poziţia de marketing research analyst la European Drinks, trecând apoi în domeniul competitiv al berii la un jucător multinaţional – Heineken -, unde am evoluat de la demand planner la distributors development manager“. Experienţa l-a ajutat şi în specificul pieţei de cafea, unde a înfiinţat departamentul sales suport & development, pentru a îmbunătăţi procesele de business precum şi sistemul de măsurare a performanţelor pentru întreg departamentul de vânzări. „Strauss se numără printre puţinele companii unde analiza datelor şi a performanţelor proceselor se realizează automatizat.“ Din 2011 coordonează şi departamentul de trade marketing, iar ulterior a preluat responsabilitatea întregului departament de retail.

    Cel mai dificil moment din cariera sa este legat de schimbarea radicală a proceselor de business în canalul retail, pentru care a fost nevoie deopotrivă de timp, dar şi să câştige încrederea colegilor din companie. „Prin implementarea cu succes a fiecărui subproces am câştigat susţinerea lor. Asta a dus la înlocuirea muncii manuale din rapoarte Excel cu o platformă integrată de sisteme şi fluxuri informaţionale ce oferă flexibilitate, autonomie şi, în final, punerea în aplicare rapid a deciziilor de business.“ În aceeaşi linie de idei, Eugen Ghinea consideră drept cea mai mare reuşită din cariera sa implementarea unui nou sistem de procese şi indicatori de performanţă, cu aport în activitatea companiei, care din 2010 înregistrează, an de an, creşteri.

    Pe termen lung, îşi doreşte să rămână tot în domeniul bunurilor de larg consum, cu responsabilităţi mai mari, şi să îşi dezvolte şi abilităţile de mentoring.