Tag: modificare

  • Noi schimbări importante în piaţa muncii. Cea mai controversată practică este din nou permisă

    Guvernul a modificat din nou legea zilierilor şi a extins domeniile în care firmele pot folosi muncitori pe perioade scurte, după ce în decembrie 2018 a impus restricţii drastice în acest domeniu

    Noile modificări se aplică de la 1 mai 2019.

    O ordonanţa de Urgenţă adop­tată vineri de Guvern mo­difică legea zilierilor (Le­gea nr. 52/2011), după ce această le­ge a mai fost modificată anterior în decembrie 2018 (prin celebra OUG 114, care a impus, printre altele, şi „taxa pe lăcomie“ în domeniul bancar).

    „Modificările aduse de guvern sunt de bun augur pentru mediul economic, asigurând o mai mare flexibilitate pe piaţa muncii prin faptul că domeniile de activitate în care se pot angaja zilieri au fost din nou extinse (după ce în luna decembrie fuseseră limitate drastic) – la acest moment sunt 12 domenii în care pot fi angajaţi zilieri, faţă de doar 3, câte erau până în present“, a explicat Roxana Abraşu, managing associate, practica de Dreptul Muncii în cadrul casei de avocatură NNDKP.

  • Modificarea Codului Penal: Condamnaţii pot beneficia de liberare condiţionată după executarea a jumătate din pedeapsă

    Potrivit documentului obţinut de MEDIAFAX, amendamentele privesc eliminarea prevederilor declarate neconstituţionale de CCR. De asemenea, Comisia specială pentru legile justiţiei va prelua prevederile declarate constituţionale de CCR.
     
    Printre articolele eliminate, în urma deciziei CCR, se numără şi articolul 64 (1), care prevedea: „ În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate stabilite prin expertiză medico-legală, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii”.
     
    Astfel, articolul 64 (1) revine la forma în vigoare: „Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii”.
     
  • Comisia Iordache îşi reintră în rol şi începe modificarea codurilor penale. Tudorel Toader, prezent la şedinţă

    UPDATE ora 15.41: Ministrul Justiţiei Tudorel Toader participă, la ora transmiterii acestei ştiri, la şedinţa de marţi a Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de Florin Iordache, care dezbate modificarea codurilor penale.
     
    „Florin Iordache execută ordinele lui Dragnea la foc automat! Deputaţii din Comisia Juridică au fost convocaţi azi, la ora 15:30, în Comisia specială pentru a modifica rapid Codul Penal, dar şi Legea 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
     
    PSD vrea să impună următoarele modificări: reducerea termenelor de prescripţie, abrogarea neglijenţei în serviciu, micşorarea termenelor la eliberarea condiţionată. Şi, nu în ultimul rând, vrea să abroge articolul în baza căruia Dragnea ar putea fi condamnat în dosarul angajărilor fictive! Infractorii îşi fac, din nou, legislaţia penală”, a transmis USR, pe Facebook.
     
    Birourile reunite ale Parlamentului au stabilit, luni, prelungirea perioadei de activitate a Comisiei speciale pe legile justiţiei pentru o perioadă de 120 de zile, în contextul în care Liviu Dragnea spunea, săptămâna trecută, că Parlamentul trebuie să reia modificarea codurilor penale.
     
    Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercurea trecută, întrebat dacă Parlamentul va modifica proiectele Codului penal şi Codului de procedură penală, că Legislativul a luat o pauză pentru a fost păcălit de către Guvern, însă acum îşi va relua atribuţiile.
     
    Chestionat dacă vor fi modificate codurile penale de către Legislativ, Liviu Dragnea a răspuns: „Da, Parlamentul trebuie să lucreze. A luat o pauză, fiind păcălit de către Guvern, şi acum o să îşi reintre în atribuţii”.
     
  • Klaus Iohannis a promulgat Legea de modificare a Codului Fiscal

    Modificările aduse Codului Fiscal vizează şi serviciile furnizate pe cale electronică.

    “Serviciile furnizate pe cale electronică includ, în special, serviciile prevăzute în Anexa II a Directivei 112 şi la art. 7 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care prestatorul unui serviciu şi clientul său comunică prin intermediul poştei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că serviciul furnizat este un serviciu furnizat pe cale electronică;”, arată legea trimisă de Camera Deputaţilor, for decizional în Parlament, preşedintelui, pentru promulgare.

    De asemenea, la Codul Fiscal mai este introdus un articol privind livrările de bunuri şi prestarea de servicii în schimbul cupoanelor valorice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă anunţă că Guvernul va adopta proiectul pentru modificarea OUG 114 fiscală: ROBOR va fi înlocuit. Noul indice se va aplica doar creditelor pentru populaţie

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta proiectul pentru modificarea OUG 114/2018 fiscală, OUG 50/2010 şi OUG 52/2016.

    „În consens cu părţile implicate şi pe baza principiilor agreate cu BNR şi cu Asociaţia Română a Băncilor, azi modificăm OUG 114/2018, OUG 50/2010 şi OUG 52 din 2016. Prin aceste modificări, în formula de calcul a dobânzilor variabile din contractele de credit în lei, indicele ROBOR va fi înlocuit cu un indicator calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare care se publică pe site-ul BNR. Din 2 mai 2019, noul indice de referinţă se aplică doar creditelor contractate de populaţie. Noul indice se va aplica şi noilor credite de refinanţare a creditelor aflate în derulare.
     
    TAXA ANUALĂ PE ACTIVE FINANCIARE
     
    În ceea ce priveşte taxa anuală pe active financiare datorată de instituţiile bancare, se ajustează mecanismul de calculare prin restrângerea bazei de impozitare a activelor financiare, stabilirea unor cote diferenţiate de impozitare în funcţie de cota de piaţă a fiecărei bănci, reducerea până la zero a taxei în funcţie de numărul creditelor acordate sectorului neguvernamental – mă refer la societăţile nefinanciare şi gospodăriile populaţiei – şi ajustarea dobânzilor la depozite şi credite.
     
    Taxa pe active financiare nete se determină semestrial de către fiecare instituţie bancară cu regularizarea anuală prin aplicarea cotelor de impozitare asupra bazei impozabile. Termenul de plată a taxei pe active calculată la nivelul primului trimestru este 25 august. Regularizarea acesteia se realizează până la 25 august în anul următor.”, a afirmat Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern de vineri.
     
  • Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil proiectul de modificare a OUG 114

    Prevederile privind băncile nu au generat observaţii din partea membrilor CES, unele nemulţumiri apărând în cazul celor legate de energie. Astfel, reprezentanţii companiilor de utilităţi au apreciat măsura reducerii contribuţiei de 2% datorată ANRE pentru producătorii de energie pe bază de cărbune şi pentru producătorii de energie termică pentru populaţie drept discriminatorie, sugerând eliminarea acesteia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răsturnare de situaţie: Teodorovici s-a răzgândit. Creditele în derulare nu vor beneficia de noua formulă ROBOR. “Cei care au credite vor face o cerere de refinanţare la aceeaşi bancă sau la alte bănci, bazată pe noua formulă de calcul”

    „Este o discuţie care încă se mai poartă zilele acestea, până la şedinţa de Guvern. Propunerea noastră va fi aceea ca, de la un moment după apariţia ordonanţei de urgenţă, undeva peste o lună de zile să se treacă la această formulă. Se va aplica noilor credite, iar pentru creditele în derulare, formula de schimbare este cea a cererii de refinanţare.
     
    Cei care au credite vor face, probabil, o cerere de refinanţare la aceeaşi bancă sau la alte bănci, bazată pe noua formulă de calcul, iar dacă noua dobândă va fi mai atractivă, clar omul va decide să se refinanţeze. Dacă va fi de la altă bancă, clar va fi concurenţă între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină”, a spus Teodorovici.
     
    Ministrul Finanţelor şi reprezentanţii băncilor au avut în ultima perioadă mai multe întâlniri pe tema modificării OUG 114. Ministrul Finanţelor a spus că s-a ajuns la un anumit punct de vedere agreat de părţi, adică de Finanţe, Asociaţia Română a Băncilor, Banca Naţională, şi a fost deja informată şi Banca Centrală Europeană despre felul în care se doreşte modificarea ordonanţei.
     
  • Tarifele românilor pentru apelurile în Europa, modificate de un gigant de telefonie mobilă/ Ce trebuie să ştie clienţii

    Tarifele reglementate vor fi de 0,226 euro/minut, TVA inclus, respectiv 0,071 euro/SMS, TVA inclus. În cazul în care clienţii Telekom Romania beneficiază în prezent de tarife mai mici decât aceste tarife reglementate, tarifele mai mici se menţin.
     
    Minutele internaţionale incluse în abonament, disponibile către Zona 1 şi Zona 2, vor putea fi utilizate în continuare către destinatiile fixe şi mobile din zonele respective, dar şi către Zona SEE. De asemenea, minutele internaţionale incluse în abonament, disponibile către UE, SUA şi Canada, vor putea fi în continuare utilizate de clienţi către destinaţiile fixe şi mobile din zonele respective, dar şi către zona SEE.
     
  • Guvernul a decis să modifice legea taximetriei prin care să înlăture „pirateria”, după consultările cu transportatorii

    Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului. În urma discuţiilor s-a decis modificarea legii taximetriei, în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”.
     
    „Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei “în mod repetat” din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane”, a transmis joi Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
     
    Guvernul transmite, de asemenea, că „discuţiile au venit în continuarea întâlnirii avute miercuri cu reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Guvernul României reafirmând astfel deschiderea la dialog constructiv cu toţi factorii implicaţi, astfel încât legislaţia să ofere toate pârghiile necesare combaterii pirateriei în domeniul transportului rutier, un transport sigur şi de calitate”.
     
    Potrivit comunicatului de presă, proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, şi se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea şedinţă de Guvern.
     
    Consultările au avut loc în urma protestului transportatorilor. Pe platoul din Piaţa Victoriei erau la ora 9:00 1.000 de maşini.
     
    La protest au participat transportatori din Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi Bacău, Constanţa, Dolj, pentru că pirateria este problema ţării, nu a Bucureştiului, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
     
  • Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici confirmă că taxa pentru bănci va fi modificată: „Va fi semestrială, se va plăti anual”

    „Va fi semestrială, se va plăti anual. Nu (calculate în funcţie de ROBOR – n.red.). Haideţi că am şi dat public câteva elemente din discuţia pe care am avut-o cu băncile, săptămâna trecută. Discuţiile continuă, pentru că am avut un grup comun cu cei de la ARB pentru a vedea forma finală a fiecărei propuneri în parte, pentru a vedea cum rămâne şi cum se va găsi în textul final”, a afirmat Eugen Teodorovici, luni, în cadrul unor declaraţii de presă.
     
    Ministrul Finanţelor a menţionat că în ceea ce priveşte taxa de 2% din domeniul energiei doar Ministerul Energiei poate da detalii.
     
    În ceea ce priveşte modificarea OUG nr. 114/2018 în şedinţa de Guvern de marţi, Teodorovici a răspuns categoric: „Nu”.