Tag: Moda

  • SURPRIZĂ: Unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast-food din România a fost preluat de un grup arab. Ce se va întâmpla

    Lanţul de restaurante Calif-Condimental numără astăzi şapte unităţi sub cele două branduri – toate în Bucureşti. Până la finalul anului, oficialii companiei vorbesc de cel puţin 16 unităţi, adică dublarea reţelei.
     
    „Ne vom extinde în Bucureşti şi localităţile limitrofe. Vrem să deschidem 11 unităţi noi până la finalul anului, însă depindem de spaţii. Cel puţin vom dubla reţeaua însă“, spune Sachin Arora, cel care conduce businessul local al Peeraj şi care este de altfel şi unul dintre acţionarii grupului. Calif-Condimental a fost fondat în 2010 de către trei antreprenori locali – Radu Tănase (de profesie jurist), Bogdan Jantea (arhitect) şi Alexandru Stoichiţoiu.
     
    Viteza mare a deschiderilor vine în contextul în care grupul Peeraj are fondurile pentru a finanţa acest business în contextul în care compania a cedat franciza retailerului de încălţăminte CCC către compania-mamă în schimbul sumei de 33 mil. euro. Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie din moda locală şi a implicat un business de peste 50 de magazine de încălţăminte.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 10 septembrie 2018

    COVER STORY: Mai mulţi bani pentru sănătatea României

    Pe măsură ce ponderea populaţiei de peste 50 de ani continuă să crească în România, şi costurile necesare tratamentelor înregistrează plusuri importante. În prezent, este necesară suplimentarea cu peste 1 miliard de lei a bugetului dedicat medicamentelor compensate pentru a acoperi diferenţa faţă de consumul real, în contextul în care sistemul de sănătate din România este subfinanţat.


    AFACERI: Antreprenorii care mută fabrici


    LIFESTYLE: Cu corporatistul la psiholog


    INTERVIU: Expert în lumea vinurilor


    SPECIAL: Săracul chef bogat
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Pisica lui Karl Lagerfeld este milionară. Ce avere are Choupette

     Choupette a obţinut această sumă fabuloasă graţie unui contract cu firma de produse cosmetice Shu Uemura, dar şi a unui pictorial pentru un calendar lansat de Vauxhall Corsa, scrie The Mirror.
     
    Animalul de companie al designerului german a devenit extrem de cunoscut în ultimii ani, iar în 2014 a fost lansată chiar şi o carte despre el.
     
    Volumul „Choupette – the Enchanted Life of a Fashion Cat”, scris de Patrick Mauriès şi Jean Christophe Napias, are 123 de pagini şi este un omagiu dedicat felinei albe birmaneze cu ochi albaştri. În paginile sale sunt incluse o serie de fotografii realizate de Lagerfeld, precum şi detalii despre viaţa şi preferinţele culinare ale pisicii.
     
    Choupette are propriile servitoare şi chiar propriul iPad. De asemenea, Choupette ia masa de fiecare dată alături de stăpânul ei, mai scrie sursa citată.
     
  • Selfie stickurile sunt istorie. Cum se fac acum cele mai bune selfie-uri – GALERIE FOTO

    Preţurile acestora sunt accesibile, începând cu 50 de euro, dar pot ajunge şi la 700 de euro pentru decive-uri mai performante, care zboară cu aproape 50 de kilometri pe oră. 
     
    Circa 80% din utilizatorii de drone le folosesc ca amatori. În timp ce unii sunt încântaţi de snapurie pe care le fac şi pentru care primesc mii de likeuri pe reţelele de socializare, alţi turişti sunt complet nemulţumiţi de faptul că zgomotul pe care îl fac aparatele adesea le ruinează zilele de vacanţă. 
     
    Până în 2020,  aşteptările privitoare la piaţa dronelor sunt că aceasta va creşte la circa 100 de miliarde de dolari. Dronele nu sunt folosite doar în turism, ci s-au dovedit a fi utile şi în industrie, asigurări, agricultură, construcţii, securitate şi în multe alte domenii. 
     
  • Mutare SURPRIZĂ: Decizia discounterilor de pe piaţa locală, Lidl, Penny Market şi Kaufland, dupa ce au cucerit comerţul alimentar

     În ultima perioadă două branduri noi din sector – Kik şi Miniso – şi-au anunţat planurile pentru România: câteva zeci de unităţi fiecare. Şi în comerţul alimentar sunt nume noi care tatonează o intrare pe segmentul de discou

     
    Retailerii de tip discount, cu­nos­cuţi pentru preţurile cu până la 20-30% mai mici decât ale concu­renţilor, au intrat pentru prima dată pe piaţa locală acum mai bine de un deceniu. Primul sector vizat a fost comerţul alimentar, cu nume precum Kaufland sau Penny Market care au deschis iniţial magazine cu focus pe preţ. În 2011 a venit şi Lidl, compania soră a Kaufland şi unul dintre cei mai mari discounteri de la nivel mondial.
     
  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 august 2018

    COVER STORY: Vama nu mai e ce-a fost



    LIFESTYLE: Out of Office – Unde îşi petrec vara executivii din România


    RESURSE UMANE: Angajatul cameleon


    ANALIZĂ: Preţul scumpirilor


    SPECIAL: Comunism+capitalism+comunism = soluţia cehă
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Louis Vuitton, Calzedonia, ara shoes şi Moncler sunt câteva dintre numele care deţin unităţi proprii de producţie pe plan local.

    Evoluţia fiecăruia dintre busi­nessuri este diferită, cea mai mare creştere a cifrei de afaceri – de peste 70% – fiind postată de fabrica Moncler din Bacău. La polul opus, businessul gigantului Benetton (Italia) a scăzut cu un sfert anul trecut.
     
    Piaţa locală a fost încă dinainte de anii ’90 una dintre cele mai importante destinaţii de producţie pentru marile branduri atât mass market, cât şi de lux. În total, pe piaţa locală există aproape 10.000 de companii care realizează haine, pantofi sau textile.
     
    Acestea au afaceri cumulate de 22,3 mld. lei şi peste 210.000 de salariaţi anul trecut.
     
  • Discrepanţă uriaşă: Un angajat al H & M din România îşi permite din salariu de cinci ori mai puţine haine ca în Occident

     Preţurile în industria modei sunt de cele mai multe ori aliniate celor din Occident, iar o explicaţie pe care o oferă executivii din piaţă este aceea că local consumatorii sunt mai dispuşi să cheltuie pe haine şi pantofi, fiind pasionaţi de modă şi trenduri.
     
    Preţul hainelor nu este direct proporţional cu puterea de cumpărare a locuitorilor ei în contextul în care România are un salariu mediu de 5-6 ori mai mic decât în Occident. De aceea, românii alocă cea mai mare pondere din salariu pentru achiziţia de haine sau pantofi. Astfel, spre exemplu, cu salariul din România o vânzătoare din magazinele H & M sau Zara îşi cumpără de cinci ori mai puţine haine decât o angajată pe o poziţie similară în Occident.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro
  • Care sunt cele mai ciudate anunţuri de pe OLX: saltea gonflabilă de 1.000 de euro sau un timbru de 129.000 de euro

    În categoria „Electronice şi electrocasnice”, există peste 800.000 de oferte active disponibile pe lună. De la obiecte care te pot ajuta să îţi pui la punct studioul de muzică, până la cele mai vechi telefoane, încă funcţionale, iată care sunt cele mai ieşite din comun anunţuri peste care poţi da pe platforma OLX, în categoria „Electronice şi electrocasnice”:

    3D scanner sau cum să îţi proiectezi singur un bust uman sau o roată din aliaj – 40.500 lei
    Telefon mobil SIMONSEN – Norway, funcţional – 6.900 lei  
    Mixer studio – 31.000 lei
    Obiectiv Nikon – 60.000 lei  

    În acelaşi timp, în categoria „Modă şi frumuseţe”, peste 110.000 anunţuri şi-au găsit locul şi sunt disponibile pentru noi proprietari. Iată mai jos câteva anunţuri “out of the box” din această secţiune:

    Adidas Original NMD Chanel X Pharrell-Williams – 4.400 lei
    Haină din blană naturală – 22.600 lei
    Rochie de mireasă – 23.000 lei  
    Ceas Audemars Piguet Royal – 117.900 lei  
    Inel de Logodnă – 51.000 lei

    În categoria “Casa şi grădina”, lucrurile nu sunt cu mult diferite. În fiecare lună, în categorie se găsesc peste 360.000 anunţuri. Cele mai scumpe produse în acest moment sunt:

    Vază antică – 346.722 lei
    Căsuţe din lemn – 22.000 lei  
    Mobilier de birou din lemn masiv – 46.000 lei
    Piscină SPA pentru exterior – 58.990 lei   

    Categoria “Mama şi copilul” are în portofoliu peste 260.000 anunţuri active în fiecare lună, toate produsele fiind pregătite să îşi găsească proprietari noi. Cele mai scumpe şi neobişnuite anunţuri sunt:  

    Saltea gonflabilă – 4.620 lei
    LEGO Millenium Falcon – 3.700 lei
    Circuit maşinuţe – 3.600 lei

    În categoria „Sport, timp liber, artă”, lista de produse este şi mai vastă, iar numărul anunţurilor active în fiecare lună depăşeşte 450.000. Astfel, utilizatorii pot alege dintr-o listă lungă de obiecte, perfecte pentru ceea ce au nevoie.

    Balon presostatic pentru terenul de fotbal – 70.000 lei
    Timbru de colecţie – 500.000 lei  
    Maşină de epocă  – 160.000 lei
    Covor realizat manual din lână cu portretele soţilor Ceauşescu – 200.000 lei
    Pian vechi de peste 150 ani – 92,494 lei

    OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 9 milioane de vizitatori, potrivit SATI. www.olx.ro oferă românilor posibilitatea de a vinde şi cumpăra produse şi servicii variate.

  • Cum a MURIT manechinul cunoscut ca Zombie Boy. Lady Gaga a făcut anunţul TERIFIANT. Avea doar 32 de ani

    Modelul canadian Rick Genest, cunoscut ca Zombie Boy, care a apărut şi în videoclipul piesei “Born This Way”, interpretată de Lady Gaga, s-a sinucis la vârsta de 32 de ani, potrivit contactmusic.com.

    Informaţia despre decesul lui Genest a fost anunţată joi pe platforma de socializare online Facebook de agenţia de modele Dulcedo Management, cu care lucra manechinul, o figură atipică în lumea modei.

    Zombie Boy a devenit cunoscut în domeniul modei prin faţa, scalpul şi corpul în întregime tatuate. De altfel, numele acestuia a fost înscris în Guinness World Records în 2011, deţinând recordul pentru cele mai multe tatuaje reprezentând oase (139) şi cele mai multe tatuaje reprezentând insecte (176).

    De-a lungul carierei, a defilat pentru case de modă celebre, precum Thierry Mugler, şi a pozat în reviste ca Vogue, GQ şi Vanity Fair.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro