Tag: minister

  • Rafila: Dacă reuşim să scăpăm de la moarte 5.000 – 10.000 de oameni mi se pare extraordinar

    Alexandru Rafila, propus la Ministerul Sănătăţii, spune că, dacă va reuşi să scape de la moarte 5.000 – 10.000 de oameni, i se pare extraordinar. Rafila vorbeşte şi despre prima dificultate pe care o vede la minister. 

    Întrebat, marţi seara, la „Marius Tucă Show” de la Aleph News, ce înseamnă pentru Alexandru Rafila postul de ministru al Sănătăţii, Rafila a răspuns: „fără să fie o declaraţie demagogică, e o foarte, foarte mare responsabilitate. Lumea are multe aşteptări. Cred că sunt 2 tipuri de aşteptare: în primul rând este vorba de evitarea unei situaţii similare ca cea prin care tocmai am trecut şi cea de-a doua este calea spre normalitate”.

    Rafila a afirmat că ştie destul de bine sistemul şi Ministerul Sănătăţii şi crede că dificultatea va fi legată de resursa umană care, „atât cât există, trebuie mobilizată să lucreze” pentru controlul imediat al pandemiei.

    „Trebuie un efort. Şi mai e un lucru pe care vreau să îl spun. Nu mai discutăm de Ministerul Sănătăţii de la PSD sau al coaliţiei, problema e a României, nu a coaliţiei şi din punctul ăsta de vedere nu am niciun fel de prejudecată şi lucrez cu oricine are bunăvoinţă şi disponibilitate şi ştiinţă. Nu nu mă interesează vechea moştenire sau greaua moştenire. Dacă reuşim să scăpăm de la moarte 5.000 de oameni sau 10.000 de oameni, mi se pare un lucru extraordinar. Trebuie să mai faci şi altceva, dar lucrul ăsta trebuie să fie prioritatea, ca grozăviile astea cu 500 de decese pe zi să nu se mai repete”, afirmă Rafila.

    Dacă va reuşi să obţină acest lucru, crede ministrul propus al Sănătăţii, va fi o speranţă către calea spre normalitate.

  • Ţara care pregăteşte campania de vaccinare cu a patra doză. „Este doar o chestiune de timp”, transmite Ministerul Sănătăţii

    Directorul general al Ministerului Sănătăţii din Israel, profesorul Nachman Ash, spune că cetîţenii vor trebui să primească o a patra doză a vaccinului anti-Covid-19 cândva în viitor, pe măsură ce nivelurile de anticorpi scad.
    „Este o chestiune de timp, întrebarea este cât timp. Dacă protecţia durează un an, am fi încântaţi… În orice caz, probabil că nu va dura mulţi ani şi va trebui să continuăm să ne vaccinăm din când în când. Sper să fie un an sau mai mult”, a spus el, potrivit YnetNews.
    Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat în weekend că valoarea R a coronavirusului din ţară – care indică câţi oameni, în medie, infectează un singur purtător de virus – a depăşit 1 pentru prima dată după câteva luni.

    Numărul de reproducere a virusului, sau valoarea R, a ajuns la 1,02, ceea ce indică faptul că pandemia ar putea reveni în Israel după săptămâni de declin constant.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Ministerul Sănătăţii a respins propunerea ca şcolile să se deschidă cu prezenţă fizică fără condiţia vaccinării a 60% din personal în localităţile unde incidenţa este sub 3 la 1.000 de locuitori

    Ministerul Sănătăţii a respins propunerea ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a şcolile să se deschidă cu prezenţă fizică fără condiţia vaccinării a 60% din personal în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 este sub 3 la 1.000 de locuitori.Propunerea Ministerului Educaţiei a să fost discutată în şedinţa de joi seară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

    Sorin Cîmpeanu susţine în continuare că trebuie identificată o măsură care să asigure şi protecţia sanitară, dar să asigure în acelaşi timp şi posibilitatea prezenţei fizice  în şcoli.

    ”Am trimis Corpul de Control în toate judeţele, suntem la finalul primei săptămâni în care s-a verificat modul de adoptare a deciziei şi trebuie să identificăm acea măsură care să asigure şi protecţia sanitară, dar să asigure în acelaşi timp şi posibilitatea prezenţei fizice  în şcoli. Până când predarea online va putea fi făcută eficient, trebuie să ne concentrăm pe prezenţă fizică în şcoli pentru a înlătura neajunsurile educaţionale, dar şi din perspectiva tulburărilor socio-emoţionale de care sunt afectaţi foarte mulţi elevi. Acest punct necesită consens şi cu autorităţile sanitare. Ministerul Educaţiei a susţinut şi susţine importanţa prezenţei fizice în grădiniţe şi în şcoli, mai ales acolo unde rata de infectare este zero sau unde rata de infectare este mică”, a declarat Cîmpeanu la finalul întâlnirii PSD şi PNL pe tema educaţiei.

     

     
  • Ministerul Transporturilor cumpără 20 de trenuri electrice moderne

    Ministerul Transporturilor cumpără 20 de trenuri electrice de la o companie italiană. Este vorba despre trenuri moderne care vor fi livrate în termen de 31 de luni de la semnarea contractului.

    Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat joi Alstom Feroviaria S.p.A. drept câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru achiziţia de trenuri electrice inter-regionale RE-iR.

    Oferta financiară a societăţii a fost de 1.309.065.880 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

    Finanţarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare şi bugetul de stat.

    Compania va livra 20 de trenuri electrice şi va asigura mentenanţa lor timp de 15 ani. Contractul mai prevede livrarea trenurilor în termen de 31 de luni de la semnarea documentului, precum şi instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea garniturilor şi a aplicaţiilor software.

  • Ministrul Sănătăţii solicită verificarea celor care s-a sustras de la îngrijirea cazurilor COVID

    Măsura a fost luată după ce Ministerul Sănătăţii a primit sesizări privind existenţa unui număr de 12 cazuri semnalate în două unităţi sanitare.

    “Am luat decizia de a trimite corpul de control pentru verificări, din respect pentru personalul medical aflat în linia întâi, dar şi pentru pacienţii care aşteaptă din partea noastră corectitudine şi profesionalism. Nu se poate ca unii să muncească de luni întregi fără oprire şi alţii să se sustragă nejustificat. Vom trimite astfel de controale la toate sesizările pe care le vom primi până oamenii vor înţelege că trebuie să îşi facă datoria”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii

  • Angajaţii Ministerului Muncii intră de azi la serviciu cu cartelă

    Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că de luni se testează accesul în sediul Ministerului Muncii prin intermediul sistemului electronic cu cartelă care va facilita accesul angajaţilor la birou, asigurându-se totodată o zonă de intrare separată pentru restul persoanelor.

    „Sistemul electronic de acces va permite generarea automată a pontajelor în format electronic şi este corelat cu softul de salarii, permiţând o evidenţă mai facilă a timpului de lucru pentru fiecare angajat. Implementarea accesului prin sistemul electronic va aduce, aşadar, şi o eficientizare a activităţii în cadrul anumitor departamente ale ministerului”, spune Raluca Turcan, pe Facebook.

    Perioada de testare se va încheia la 1 octombrie. După această dată, accesul în sediul Ministerului Muncii se va face exclusiv prin acest sistem.

    „Am convingerea că, pentru majoritatea instituţiilor din România, decizia de a utiliza sistemele electronice nu doar pentru acces, ci şi pentru gestionarea internă a documentelor, de pildă, ar avea rezultate vizibile în ceea ce priveşte eficienţa serviciilor oferite. În acest sens, soluţiile de digitalizare pe care le folosim la Ministerul Muncii pot îndemna şi alte instituţii publice să facă paşii necesari către modernizare”, a mai spus Turcan.

     

  • Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Până în momentul de faţă avem 20 de cereri înregistrate pentru şcoli pilot

    Până în prezent, circa 20 de unităţi şcolare au depus cereri la Ministerul Educaţiei pentru a deveni o şcoală pilot, spune Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

    Şcolile pilot sunt unităţi de învăţământ descentralizate, adică vin cu un curriculum oferit de şcoală, proiectarea pe arii de învăţare şi nu pe discipline şi curriculum la alegerea elevilor. Astfel, aceste şcoli decid singure cum grupează ariile de învăţare şi ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar.

    ”Până în momentul de faţă avem 20 de cereri înregistrate la Ministerul Educaţiei pentru şcoli pilot. Dintre acestea, cele mai multe, circa jumătate, se referă la un proiect de curriculă elaborat conform metodologiei cadru, deci o pilotare curriculară. Sunt şi propuneri care vizează nişte aspecte mai punctuale, nişte metode de lucru diferite, care nu se înscriu în ideea de şcoală-pilot, după părerea mea”, a spus Radu Szekely în cadrul unei dezbateri organizată de Societatea Academică din România (SAR). 

    Încă din anul 2011, Legea educaţiei naţionale permite funcţionarea unor şcoli-pilot, experimentale şi de aplicatie. În anul 2020 au fost adoptate cele două acte normative necesare demarării procesului de pilotare, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 559 şi Ordinul de ministru nr. 4811, însă nicio şcoală nu a început efectiv procesul de pilotare până în prezent.

    ”Motivul pentru care încă nu am demarat niciun proiect de şcoală-pilot este că nu vrem să creăm o formă fără fond. Analizele pe care le-am făcut arată că este nevoie de o finanţare pentru asta, este nevoie de nişte schimbări legislative care să permită încadrări diferenţiate ale oamenilor, de exemplu. Un liceu care vrea să piloteze un curriculum diferenţiat şi vrea să angajeze oameni pentru a face asta nu poate face acest lucru în afara normelor pe care le are la dispoziţie prin Ministerul Educaţiei, nu o poate face cu bani din alte surse pentru că legea nu o permite. Chiar dacă ar avea sponsorizări sau finanţări private, nu pot angaja personal didactic decât pe normele încadrate la Ministerul Educaţiei”, a explicat Szekely.

    Mai mult, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei spune că şcolile pilot trebuie pregătite mai bine, iar factorii de decizie au aşteptat să vadă şi în ce măsură proiectul România Educată oferă posibilitatea de a descentraliza pilotarea.

    ”O şcoală pilot trebuie să piloteze nişte schimbări mai de amploare care, ulterior, să fie scalate la nivel naţional”, mai spune Radu Szekely.

    Consilierul prezidenţial pe educaţie Ligia Deca spune că şcolile pilot pot arăta dacă autonomia şcolară este eficientă.

    ”Ideea şcolilor pilot este şi o modalitate de a pune în practică creşterea autonomiei şcolilor, de a aduce decizia cât mai aproape de locul în care se întâmplă efectiv procesul educaţional. Cred că şcolile pilot ne pot arăta că autonomia şcolară dă rezultate”, a spus Ligia Deca în cadrul aceluiaşi eveniment.

    Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cuprinde şi crearea a 60 de şcoli pilot care vor fi finanţate din fonduri europene. Şcolile pilot presupun trei principii alternative la tipul clasic educaţional, respectiv un curriculum oferit de şcoală, proiectarea pe arii de învăţare, ci nu pe discipline şi curriculum la alegerea elevilor.

     

     
  • Fostul secretar de stat Andreea Moldovan nu a fost bună pentru Ministerul Sănătăţii din România, dar este bună pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cand va părăsi ţara pentru a merge la noul loc de muncă

    Fostul secretar de stat Andreea Moldovan, care şi-a reluat numele de Andreea Căpâlna în urma divorţului, a declarat că va părăsi ţara pentru a lucra la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în funcţia de consultant.

    „Deocamdată până când se definitivează documentele lucrez ca şi consultant din Braşov, urmând ca la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie, când contractual va fi definitivat, să plec efectiv în Geneva, să lucrez de acolo”, a declarat fostul secretar de stat pentru „Adevărul”.

    Andreea Căpâlna va lucra în departamentul care se ocupă de prevenţia şi controlul infectărilor Covid-19, unde a explicat că „va fi activitate pe COVID, spitale, cămine de vârstnici, prevenţia şi managementul infecţiilor la personal medical şi vaccinare în principal, dar cu extrapolare şi pe clinică Covid”.

    Andreea Căpâlna, fostă Moldovan, a anunţat pe Facebook că a fost angajată în cadrul OMS.

    Andreea Moldovan, demisă alături de Vlad Voiculescu
    După ce a fost eliberată din funcţie de premierul Florin Cîţu, „la pachet” cu Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, Andreea Căpâlna a spus că se va întoarce la spitalul din Braşov, unde a lucrat înainte de a fi numită secretar de stat.

    „Da, mă întorc la spital. (…) Este o decizie pe care trebuie să o respectăm cu toţii”, a declarat Andreea Moldova, la plecarea de la sediul Ministerului Sănătăţii.

    Maşina medicului a fost blocată câteva momente de mai mulţi protestari care se aflau la minister.

    Medicul Andreea Moldovan a fost prima numire oficială a lui Vlad Voiculescu. Ea a fost numită secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în 5 ianuarie.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Ce se alege de sănătatea noastră după schimbarea unui nou ministru al Sănătăţii

    Un ordin semnat de epidemiologul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care prevedea criterii clare de carantinare pentru oraşe, apărut în Monitorul Oficial, a aruncat în aer coaliţia de guvernare formată din PNL şi USR PLUS ♦ Scandalul politic vine în plină pandemie, cu locuri insuficiente la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19.

    Vlad Voiculescu a fost revocat din funcţia de ministru al Sănătăţii de către premierul Florin Cîţu, care nu a precizat motivele demiterii ministrului Sănătăţii. O anexă la un ordin privind criteriile de carantinare a oraşelor, semnată de secretarul de stat Andreea Moldovan, a devenit mărul discordiei.

    Anexa la ordinul publicat marţi în Monitorul Oficial stabileşte pe puncte care sunt indicatorii luaţi în calcul pentru in­trarea în carantină a unei localităţi, printre care se numără testarea şi gradul de ocu­pare din spitale. „România trece printr-o perioadă dificilă în lupta cu pandemia. Lupta a întins la maximum resursele statului. Ca să ducem la capăt lupta, mereu am spus că e nevoie de încredere în instituţiile statului. Pentru a mă asigura că încrederea în insti­tuţiile statului rămâne, am decis să fac o modi­ficare la vârful Ministe­rului Sănătăţii. Eu cred în continuare în această coaliţie. Vreau să îi asigur pe români că eu cred cu tărie în această coaliţie de guvernare, pentru că s-a constituit ca urmare a votului românilor, în jurul unor valori, unor idei, şi nu în jurul unor persoane“, a spus Florin Cîţu.

    Vlad Voiculescu nu a avut nicio reacţie până la închiderea ediţiei. Testarea insu­ficientă a fost unul dintre aspectele pe care Voiculescu le-a criticat în numeroase rânduri din funcţia de ministru, iar secretarul de stat Andreea Moldovan a adus în discuţie anterior nevoia de măsuri drastice de izolare pentru a limita răspândirea virusului.

    Numărul persoanelor confirmate cu noul virus în ultimele 24 de ore raportat de autorităţi a fost de 4.076 pacienţi. Totuşi, numărul de cazuri vine pe fondul unei testări insuficiente, cu doar 26.000 de probe prelucrate în ultima zi, deşi capacitatea de testare a României este dublă faţă de acest număr.

    Faţă de luna noiembrie, când ca­pacitatea de testare ajungea şi la 38.000 de probe prelucrate zilnic, în timp ce în weekend ajungea la 20.000, în ultimele luni această capacitate a scăzut semnificativ.

    Numărul de decese rămâne unul ridicat, iar pacienţii în secţiile de terapie intensivă ocupă 1.521 de paturi, un nivel record. În România, paturile pentru ATI pentru bolnavii de COVID nu au mai crescut, în lipsa spitalelor de a gestiona o suprasolicitare a secţiilor ATI.

  • Armand şi Drulă modernizează Gara de Nord, primarul a semnat desfiinţarea spaţiilor de la metrou

    Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, au discutat despre modernizarea Gării de Nord, despre subiectul construcţiilor ilegale din metrou şi problemele Sectorului 1. Clotilde Armand a semnat dispoziţiile pentru desfiinţarea spaţiilor de la metrou.

    “Trebuie sa facem ceva cu Gara de Nord. Vrem o esplanadă, vrem o gară modernă. Este o viziune. Gara este sufletul oraşului”, a declarat Clotilde Armand, într-un vlog postat pe YouTube.

    Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că, în acest caz, este vorba de o chestiune care ţine foarte mult de urbanism şi de arhitectură: “CFR aşa cum a gândit întotdeauna dezvoltarea infrastructurilor feroviare este foarte tehnic. Ştie despre şină, despre peron, despre semnalistică. Aici este o chestiune care ţine de ţesutul oraşului”. Potrivit lui Drulă, aceste lucrări de mari amploare trebuie gândite integrat.

    „O gară are nevoie de o esplanadă, de un spaţiu mare, unde ne întâlnim, unde ne vedem. Acum avem acest spaţiu, într-un fel, spaţiul Gării de Nord, dar care nu este unul viu, este separat de gară de şase benzi de circulaţie. Trebuie să readucem acest spaţiu deschis în faţa gării, să mutăm zona rutieră departe de gară. Deja vom avea un spaţiu în care oamenii vor putea respira, în care oamenii să vină, să fie un spaţiu social”, spune Clotilde Armand.

    Ministrul Transporturilor a arătat că în acest proiect trebuie implicată şi Primăria Capitalei, fiind vorba de bulevarde, parcul din faţa gării şi Muzeul CFR. “Întreaga zonă are mult potenţial, trebuie o viziune, poate facem un concurs internaţional”, afirmă Cătălin Drulă.

    O altă discuţie a atins situaţia spaţiilor comerciale de la metrou, desfiinţarea construcţiilor ilegale din staţiile aflate pe raza Sectorului 1. Înregistrarea a fost realizată vineri seară. “Chiar astăzi, acum câteva ore, am semnat dispoziţiile de primar pentru a desfiinţa aceste spaţii comerciale. Construcţii ilegale. Am semnat să fie desfiinţate”, afirmă primarul Sectorului 1. “Vrem în primul rând legalitate. Vrem staţii de metrou sigure şi moderne”, a mai declarat Clotilde Armand.

    Ministrul Transporturilor a explicat că este vorba de construcţii care nu au autorizaţii de construire şi care ocupă domeniul public fără un contract comercial. “A existat un contract comercial şi acela, spun eu, nefericit, şi nu în interesul Statului Român şi al Metrorex, cu firma sindicatului, dar acel contract a ajuns la termen. Este o formă de asociere care juridic se numeşte asociere în participaţiune. A expirat în 2018. De atunci, doar sindicatul încasează bani în mod ilegal. Mulţi dintre aceşti comercianţi sunt victime ale sindicatului,” a precizat Cătălin Drulă.

    Primarul Sectorului 1 a mai spus că sunt disponibile mai multe spaţii pentru a fi oferite comercianţilor din staţiile de metrou: “Avem o viziune despre ce ar însemna un comerţ stradal de calitate.”