BusinessMagazin

Tag: matematica

  • O problemă de matematică a unui copil de şase ani îi pune în dificultate şi pe părinţi. Care este răspunsul corect?

    Părinţii sunt uimiţi de problema pe care un copil de şase ani a primit-o ca temă pentru acasă.

    Întrebarea care a fost postată pe Facebook de către familia Holderness din Carolina de Nord implică substituirea numerelor cu cifre.  În timp ce provocarea trebuia să îi facă pe copii să gândească în moduri diferite, problema i-a pus în dificultate pe mulţi adulţi.

    ,,Prieteni de pe internet, rezolvaţi această problemă  de matematică a unui copil din clasa întâi,” afirmă familia Holderness pe pagina lor de Facebook.

    Vezi aici răspunsul corect la problema de matematică a unui copil de şase ani care îi pune în dificultate şi pe părinţi

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Oficial ONU: „România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur.Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România”

    Invitat la Televiziunea Română, Călin Georgescu, Directorul Executiv al Instituţiei ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii, a făcut o analiză rece şi tăioasă a realităţii româneşti de după 1989.

    Acesta a spus, printre altele, că România este tratată precum o mină de aur de către alte entităţi, de unde se extrage minereu până când ţara va da faliment. Conform acestuia, falimentul României este o chestiune de timp.

    „România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Şi când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România” , a spus expertul.

    Potrivit activenews.ro, Georgescu a detaliat subiectul, susţinând că România este controlată şi condusă de străini, care deţin toate pârghiile strategice ale puterii. Călin Georgescu afirmă că în ultimii 26 de ani, România a suferit pierderi mai mari decât în perioada care s-a scurs de la Ştefan cel Mare şi până în 1989.

    Trăim într-o formă anti culturală, s-a pierdut ruşinea. Şi s-a pierdut ruşinea pentru că lichelele şi lacheii de serviciu şi-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 şi au vândut pe mărgele de plastic întreaga ţară. România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 şi apoi şi-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani. Au vândut-o cu bună ştiinţă, România nu mai deţine nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporaţie. Capitalul străin este cel care deţine puterea, deţine peste 60% din activele ţării, peste 50% din profit şi ceea ce este cel mai grav: stăpâneşte pârghiile strategice, de condus, ale ţării: industria de petrol gaze, distribuţia de energie… nu ne mai aparţine.

    Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Şi a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniştri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puţin sufletul românesc şi eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa.

    În 26 de ani, România a pierdut, şi pot spune asta cu certitudine, peste 1 TRILION de euro. Toate pierderile României, de la Ştefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în aceşti 26 de ani”, a spus Georgescu în direct la Televiziunea Română.

  • Povestea cifrei „zero”. Când a fost descoperită si cine au fost primii oameni care au folosit-o

    Cu o poveste mai puţin cunoscută, matematiciana Hannah Fry dezvăluie faptul că cifra „zero” a fost „descoperită”, nu exista dintotdeauna alături de sistemul său de numeraţie. Astăzi nu ne putem închipui viitorul fără ea.

    Cu toată strălucirea sa matematică, cifrei zero i-a luat două milenii să devină o cifră propriu –zisă, iar acest lucru s-a întâmplat în India. Potrivit specialistului Alex Bellos, India a fost cadrul perfect: „Ideea de nimic ce devine ceva este adânc înrădăcinată în cultura lor. Dacă te gândeşti că au o stare de spirit pentru <<a face nimic>> –<<nirvana>>, de ce nu ar avea şi un simbol pentru <<nimic>>?”. Simbolul numit „Shunya” este un cuvânt folosit astăzi pentru a desemna atât conceptul de „nimic”, cât şi numărul „zero”.

    Odată ce a câştigat teren în Asia de Sud, a coborât Orientul Mijlociu, a fost încoronat de oamenii de ştiinţă islamici şi a devenit parte a sistemului numeric arab, pe care îl folosim şi astăzi. Unii istorici spun că originile indiene ale cifrei nu sunt corecte şi ar trebui să o considerăm a sistemului numeric indo-arabic. Iar după începuturile sale spirituale şi intelectuale, zero a a traversat Europa, la fel cum creştinii au traversat islamul. Totuşi, ideile arabilor în matematică au fost înconjurate mereu de scepticism şi neîncredere. De exemplu, în 1299 „zero” a fost interzis în Florenţa, odată cu toată numerologia arabă, considerându-se că încurajează frauda, dar a fost acceptat, în cele din urmă, abia în secolul al XV-lea.

    Fără îndoială, de-a lungul timpului „zero” a ajutat la desoperiri matematice, metode ştiinţifice şi tehnologice pe care le utilizăm astăzi. Până în secolul al XVII-lea, zero apărea triumfător la baza coordonaelor Carteziene, un sistem folosit şi astăzi, de la inginerie la grafică pe calculator. În timpul Renaşterii „zero” a cunoscut cea mai mare putere, dovadă fiind astăzi diviziunea la el însuşi. 

  • Sfatul de business al săptămânii de la Dragoş Irimescu, fondator şi CEO al Wetterbest: „Nu inventa roata… Dar inventează moduri noi în care să o foloseşti!”

    Dragoş Irimescu, un antreprenor român cu experienţă de 20 de ani pe piaţa de ţiglă metalică, este fondatorul companiei Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri din România, prezentă pe piaţă prin brandul Wetterbest. Anul trecut compania producătoare de ţigle metalice şi accesorii a înregistrat o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2014 şi un profit de 4,5 milioane de lei.

    Pasionat de matematică, Dragoş Irimescu a urmat cursurile Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, fiind de profesie inginer specialist în prelucrarea oţelului şi utilaje pentru prelucrarea metalelor. Un principiu de bază pe care îl urmează este: „Nu inventa roata… dar inventează moduri noi în care să o foloseşti!”, considerând că este bine să urmezi căi deja bătătorite atât timp cât le redefineşti în funcţie de obiectivul tău.

    În acelaşi timp, se declară un aprig promotor al valorilor româneşti şi susţinător al tinerilor; crede în amprenta pe care fiecare dintre noi o putem avea asupra comunităţii în care trăim. De asemenea, doreşte să schimbe percepţia tinerilor asupra meseriei de montatori, să le insufle pasiunea pentru o ocupaţie practică şi să îi determine să rămână în ţară, motiv pentru care a pus bazele a două proiecte în oraşul Băicoi: Asociaţia Wetterbest pentru comunitate şi Şcoala Wetterbest. Este încrezător că rezultatele acestei iniţiative se vor vedea pe termen lung, cu efecte pozitive atât la nivelul comunităţii din Băicoi, cât şi asupra pieţei în general sau a forţei de muncă din România.

    Ce hobby aveţi şi cât timp îi dedicaţi?

    Tenis de câmp şi de masă. Matematica. Tatăl meu mi-a insuflat dorinţa de a face sport, iar învăţătorul meu mi-a insuflat dorinţa de a studia matematica.

    Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

    Hobby-urile ajută la definirea caracterului.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Sportul pentru caracter, matematica pentru viteză şi precizia calculelor.

    Care sunt regulile din sport/hobby folositoare în afaceri?

    Perseverenţa, constanţa în pregătire.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Fairplay-ul.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Cele care pot provoca şocuri fizice, prin natura lor.

  • ŞCOALA VIITORULUI. Ţara cu cel mai bun sistem de educaţie din lume, renunţă la materii

    Şeful departamentului de educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen a explicat schimbările: „Sunt şcoli care în care se învaţă în mod tradiţional, modalitate care era benefică pe la 1900, dar necesităţile nu mai sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21.“

    În locul subiectelor individuale elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. Spre exemplu: cel de al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor putea lua cursul „Lucrând într-o cafenea“, unde vor învăţa despre limba engelză, economie sau ştiinţele comunicării.

    Sistemul va fi introdus pentru elevii mai mari,  începând de la vârsta de 16 ani în sus. Ideea generală este că copiii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţele şi aptitudinile lor. De asemenea, elevii nu vor mai sta în bănci, aşteptând să discute cu profesorul, ci se va lucra în grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să creşti un geniu. “Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii supradotaţi”

    Cum trebuie stimulaţi copiii supradotaţi şi ce anume îi ajută să-şi atingă potenţialul? Sunt universităţi care au dezvoltat programe speciale pentru susţinerea copiilor şi tinerilor cu abilităţi cognitive ieşite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de ştiinţă ai secolului XXI.

    Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlneşte un copil, de 12 ani sclipitor, dar în acelaşi timp şi extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat faţă de colegii săi din clasa de matematică încât părinţii aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenţilor pe cale de absolvire.

    Neştiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoştinţă cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanţei cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

    Scorul obţinut de Bates a fost mult peste media obţinută de candidaţii de la Johns Hopkins, aşa că profesorul a decis să caute o şcoală care să ofere cursuri avansate de  matematică şi ştiinţă; atunci când planul său a dat greş, Stanley a convins conducerea universităţii să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocităţii Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotaţi sunt identificaţi şi susţinuţi de sistemul american de educaţie.

    Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluţia şi activitatea a peste 5.000 de subiecţi timp de 45 de ani. Cantitatea uriaşă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi a oferit aspecte unice în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi altele.

    În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 şi 14 ani şi le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulţi adolescenţi care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universităţii Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulţi dintre cei adunaţi au obţinut rezultate mai bune decât alţi studenţi care se aflau deja pe băncile facultăţii.“

    Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecţii de-a lungul vieţii, adăugând factori precum interese, preferinţe dezvoltate şi starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanţi în domeniul ştiinţelor exacte“, subliniază şi Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

    Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenţii cu o inteligenţă peste medie din Statele Unite, aşa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potenţialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menţine interesul activ“, povesteşte Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley şi conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

    La început, atenţia a fost împărţită egal între elevi; părinţii altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obţinute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licenţa şi masterul în informatică şi urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenţei artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alţi tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

    Atunci când primii absolvenţi ai programului şi-au atins potenţialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferenţa dintre aceştia şi restul societăţii. Mulţi dintre cei care inovează în ştiinţă, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificaţi devreme, prin programe aşa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.

     

  • Povestea copilului din România care la 13 ani construieşte roboţi. Are 97 de medalii de la olimpiade şi concusuri

    Vlad Coneschi are doar 13 ani, dar este deja considerat copilul minune al roboticii. Vlad are 97 de medalii: 70 de aur, 17 de argint şi 10 de bronz, toate obţinute la concursuri şi olimpiade de matematică, informatică şi robotică. Vlad Coneschi este elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială Eugen Ionescu din Slatina şi a participat recent la olimpiada de robotică, unde a luat locul I la faza naţionala şi s-a calificat pentru faza internaţională care va avea loc în noiembrie, în India. Vlad şi alţi doi colegi au prezentat un robot care ştie să sorteze gonoiul în funcţie de mărime şi culoarea containerului.

    La olimpiada de informatică, Vlad a fost de asemenea medaliat cu aur, însă la premiere a fost dezamăgit de un amănunt aparent banal. „Premiul în bani pentru medalia de aur a fost, din partea ministerului, de 51,6 lei. Mi-au dat o bancnotă de 50 de lei şi patru monede de 50 de bani. Am rămas, astfel, dator ministerului cu 40 de bani. Cam asta este grija pe care o poartă instituţiile statului celor care vor să facă performanţă“, le-a declarat Vlad Coneschi celor de la Adevărul.

    Se poate lăuda cu invenţii de top, inclusiv maşinăria împotriva infractorilor şi teroriştilor. Iar performanţele lui nu se opresc aici. Are centura neagră la Tai Kwando şi a făcut şi dansuri, până acum trei ani. Îşi mai găseşte timp şi pentru cântat, o altă mare pasiune a lui, iar acum lucrează la un proiect de teatru interactiv pentru copii.

  • Nu a putut ţine pasul la ora de matematică, aşa că a dezvoltat o aplicaţie care să îl ajute. Acum are 30.000 de clienţi

    În timpul primului an de liceu, Amit Kalra a început să rămână în urmă la orele de matematică. Nu era însă vorba de lipsuri: Kalra, în vârstă de 16 ani, fusese recent transferat la o şcoală unde trebuia să urmeze un curs pe care îl absolvise deja. Până a reuşit să îşi convingă părinţii să îl retrimită la vechea şcoală, el rămăsese în urmă cu materia.

    “M-am chinuit puţin”, a povestit Kalra celor de la Business Insider. “Eram pe cont propriu, nu mai ştiam pe nimeni de la curs.”

    Majoritatea copiilor ar fi renunţat, dar Kalra a decis să construiască o aplicaţie care să îl ajute la teme.

    Astfel, în mai 2015 el a început să lucreze la ceea ce a devenit astăzi aplicaţia iOS 6284 Calc. Nu seamănă însă cu nicio altă aplicaţie de calcul, fiind realizată special pentru cursurile urmate de tânăr.

    Chiar dacă nu avea prea multe studii în domeniul limbajelor de programare, Kalra a petrecut săptămâni întregi citind manuale şi exersând. Astfel, el a reuşit să lanseze aplicaţia în mai puţin de 6 luni.

    Până în prezent, 6284 Calc a fost descărcată de peste 30.000 de utilizatori. A atras chiar şi atenţia celor de la Apple, care l-au invitat la conferinţa anuală a developerilor din 2016.

  • Cum să creşti un geniu

    Cum trebuie stimulaţi copiii supradotaţi şi ce anume îi ajută să-şi atingă potenţialul? Sunt universităţi care au dezvoltat programe speciale pentru susţinerea copiilor şi tinerilor cu abilităţi cognitive ieşite din comun. Un studiu întins pe mai multe zeci de ani dezvăluie ce trebuie făcut pentru a stimula copiii care vor ajunge oamenii de ştiinţă ai secolului XXI.

    Anul 1968, o zi călduroasă de vară: profesorul Julian Stanley întâlneşte un copil, de 12 ani sclipitor, dar în acelaşi timp şi extrem de plictisit, pe nume Joseph Bates. Elevul din Baltimore era atât de avansat faţă de colegii săi din clasa de matematică încât părinţii aranjaseră ca el să urmeze un curs de informatică la Universitatea Johns Hopkins, acolo unde Stanley era profesor. Dar nici asta nu părea a fi de ajuns pentru tânărul Bates: pentru a scăpa de mediocritate, el luase decizia de a preda limbajul de programare FORTRAN studenţilor pe cale de absolvire.

    Neştiind cum să procedeze cu Bates, profesorul său de informatică îi făcuse cunoştinţă cu Stanley, binecunoscut pentru activitatea sa în domeniul performanţei cognitive. Pentru a afla mai multe despre copil, acesta l-a supus unui număr de teste precum examenul de admitere la facultate (SAT), rezervat în mod normal celor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

    Scorul obţinut de Bates a fost mult peste media obţinută de candidaţii de la Johns Hopkins, aşa că profesorul a decis să caute o şcoală care să ofere cursuri avansate de  matematică şi ştiinţă; atunci când planul său a dat greş, Stanley a convins conducerea universităţii să îl accepte pe tânărul de 12 ani ca student. În lucrările sale ulterioare, Julian Stanley a face referire la Bates ca „studentul zero“ din cadrul Studiului Precocităţii Matematice; acest experiment avea să transforme modul în care tinerii supradotaţi sunt identificaţi şi susţinuţi de sistemul american de educaţie.

    Experimentul realizat de Julian Stanley reprezintă cel mai longeviv studiu al intelectului copiiilor, urmărind evoluţia şi activitatea a peste 5.000 de subiecţi timp de 45 de ani. Cantitatea uriaşă de date generată de-a lungul anilor a dus la scrierea a peste 400 de lucrări ştiinţifice şi a oferit aspecte unice în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor în ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (STEM) şi altele.

    În martie 1972, Julian Stanley a strâns 450 de copii cu vârste între 12 şi 14 ani şi le-a dat un test de matematică. „Prima mare surpriză a fost să văd atât de mulţi adolescenţi care pot rezolva probleme pe care nu le mai întâlniseră“, explică Daniel Keating, la acea vreme doctorand în cadrul Universităţii Johns Hopkins. „A doua a fost să văd că mulţi dintre cei adunaţi au obţinut rezultate mai bune decât alţi studenţi care se aflau deja pe băncile facultăţii.“

    Stanley nu imaginase experimentul ca un proiect care să se întindă pe zeci de ani, dar după primul interviu de follow-up, la cinci ani după examen, un coleg pe nume Benbow i-a propus să extindă studiul astfel încât să poată urmări subiecţii de-a lungul vieţii, adăugând factori precum interese, preferinţe dezvoltate şi starea generală de bunăstare. „Nu cred că există niciun alt studiu în lume care să ofere o imagine atât de completă asupra modului în care evoluează elevii performanţi în domeniul ştiinţelor exacte“, subliniază şi Cristoph Perleth, psiholog la Universitatea Rostock din Germania.

    Atunci când Stanley a demarat experimentul său, alegerile erau destul de limitate pentru adolescenţii cu o inteligenţă peste medie din Statele Unite, aşa că el a căutat un mediu care să favorizeze talentul. „Era evident pentru Julian că identificarea potenţialului nu este suficientă; acesta trebuie dezvoltat într-un mod corespunzător pentru a menţine interesul activ“, povesteşte Linda Brody, care a participat la studiu alături de Stanley şi conduce, în prezent, un program similar la Johns Hopkins.

    La început, atenţia a fost împărţită egal între elevi; părinţii altor copii au început însă să îi scrie lui Stanley după ce auziseră de rezultatele obţinute cu Joseph Bates. Până la vârsta de 17 ani, Bates luase deja licenţa şi masterul în informatică şi urma cursuri de doctorat la Universitatea Cornell din Ithaca. Ani mai târziu, în rolul de profesor la Carnegie Mellon, el avea să devină unul din pionerii inteligenţei artificiale. „Eram destul de timid, iar presiunea exercitată la liceu nu m-ar fi ajutat prea mult“, spune Joseph Bates, ajuns la vârsta de 60 de ani. „Dar la facultate, alături de alţi tocilari m-am potrivit perfect, chiar dacă eram mult mai tânăr.“

    Atunci când primii absolvenţi ai programului şi-au atins potenţialul maxim, a devenit clar cât de mare este diferenţa dintre aceştia şi restul societăţii. Mulţi dintre cei care inovează în ştiinţă, tehnologie sau cultură sunt chiar cei identificaţi devreme, prin programe aşa cum este cel lansat de Stanley la Universitatea Johns Hopkins. Printre cei care au absolvit se numără Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi chiar Stefani Germanotta, cunoscută mai bine sub numele de scenă Lady Gaga.