Tag: istoric

  • Cel mai frumos centru istoric din România! Clujul, Braşovul şi Bucreştiul trebuie să ia lecţii de aici

    Primarii din Bucureşti, Cluj şi Braşov ar trebui să dea un telefon primarului din Oradea şi să-l întrebe cum a reuşit să transforme piaţa Unirii din Oradea, piaţa centrală a oraşului pe modelul celor din Viena sau Budapesta. Cu bani europeni, transformarea este uimitoare iar pozele nu pot cuprinde frumuseţea. Trebuie să fii acolo.
     
    Braşovul, renumit pentru Centrul său istoric are majoritatea clădirilor vechi la un pas de prăbuşire. Primarul George Scripcaru nu a reuşit să găsească o soluţie până acum. A schimbat de câteva ori pavelele din Piaţa Sfatului, a montat nişte stâlpi de iluminat şi gata.
     
    La fel, şi primarul din Cluj, Emil Boc, se chinuie să găsească o soluţie pentru a pune în valoare arhitectura din Piaţa Unirii. În această perioadă transformă în pietonal o latură din Piaţă, a plantat câţiva pomişori în apropiere şi cam atât.
     
    Palatul Vulturul Negru – o constructie arhitectonica monumentala, in stilul Secession, scrie romanibuni.ro
  • Biserică românească monument istoric, distrusă într-un incendiu

    Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă, a declarat că biserica a ars în proporţie de aproximativ 70 la sută.

    „Este vorba de o bisericuţă mică din lemn, în comuna Radovan. Focul nu a pus în pericol biserica de lângă ea şi nici cimitirul. Lucrează echipajul de pompieri de la secţia Segarcea. A fost afectată în proporţie de aproximativ 60-70%”, a afirmat Cocoşilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei. Comorile adunate şi create de o pictoriţă şi un abil arhitect, devenit diplomat. „Nu a fost un comunist, a fost un om care a trăit momentul istoric”

    Într-o zonă unde buldozerele lui Ceauşescu nu au mai reuşit să ajungă, pe strada 11 Iunie, la numerele 36-38, foarte aproape de Dealul Patriarhiei şi de un club frecventat de mulţi bucureşteni tineri, se încăpăţânează să reziste o casă cu un interior plin de culoare şi bun gust. Adăposteşte colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei, ce cuprinde comori create sau strânse de o artistă plastică şi un arhitect ajuns diplomat.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • „De la grajd, la vedetă, şi înapoi în grajd” sau care este istoricul celor mai bogate familii din lume care au construit imperii de mii de miliarde de dolari

    Dar într-o eră în care averile depăşeşc orice imaginaţie, iar diferenţele între clasele sociale devin din ce in ce mai mari şi clare, pare puţin probabil ca acest lucru să se întâmple cu una dintre cele mai bogate 25 familii ale planetei. Conform datelor strânse de Bloomberg, aceste 25 de familii deţin averi de peste 1,1 trilioane de dolari.

    De la batoanele de ciocolată Mars şi eşarfele Hermes, de la lanţurile de supermarketuri în care intraţi zilnic sau hotelurile în care aţi stat în vacanţă şi până la companiile care vă ţin datele şi producătorii care v-au vândut medicamentele, sursele acestor averi variază, iar mărimile acestora sunt şi mai impresionante – mai mari ca valoarea de piaţă a Apple (194.21 miliarde de dolari), sau chiar cât PIB-ul Indoneziei (932 miliarde de dolari).

    Orice calcul ar fi, însă, unul estimativ, averile familiilor Rothschild sau Rockefeller nefiind publice. Sursele acestor averi, ce au la bază decenii sau chiar secole de acţiuni sau dividente, variază în funcţie de businessurile pe care le deţin. Clanuri sau familii ale căror averi provin în mare parte datorită statului, cum ar fi numeroasele familii de şeici din orientul apropiat, nu sunt incluse în aceste statistici.

    Poveştile tragice ale familiilor Pulitzer, Vanderbilt sau Woolworth ne arată cam cât de uşor este, chiar şi pentru cele mai mari şi influente familii ale lumii, să-şi piardă averile. ”Sunt nenumărate obstacole pe care familiile trebuie să le întreacă pentru a se asigura că averile lor se află în siguranţă odată cu trecerea generaţiilor”, spune purtătorul de cuvânt al Campden Wealth, Rebecca Gooch. ”Comunicarea, educaţia si o plănuire potrivită sunt cheia păstrării acestora”.

    Unii miliardari, precum Mark Zuckerberg sau Bill Gates, au ales o abordare diferită, alegând să-şi ofere o parte din avere acţiunilor caritabile. Această abordare are la bază încă o teorie a americanului Andrew Carnegie ”Să-ţi petreci prima treime a vieţii educându-te pe cât de mult poţi. Să-ţi petreci următoarea treime muncind şi strângând toţi banii pe care-i poţi strânge. Să-ţi petreci ultima treime oferind aceşti bani unor cauze ce merită”.

    Prima familie din clasamentul Bloomberg al familiilor bogate este familia Walton, deţinătorii celui mai mare hypermarket din lume, Walmart. Walmart are aproape 12.000 de magazine pe întreg mapamondul, cu vânzări de peste 500 de miliarde de dolari. Companiile familiei – Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust, deţin jumătate din participaţiile Walmart, acţiuni ce stau la baza celei mai mari averi familiale din lume.

    În anul 1945, Sam Walton cumpără primul său magazin pe care îl tranformă în Walmart. De aici, ajunge să clădească cel mai mare lanţ de hypermarketuri din Statele Unite, Walmart ajungând şi în ţări precum Canada, Mexic sau Chile. Sam Walton moare în anul 1992, iar la conducerea Walmart trece fiul său cel mare, Rob. Fiecare dintre copii lui Sam deţine o parte din Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trusts, astfel averile fiecăruia diferă în funcţie de acţiunile pe care le deţine.

    Cel mai bogat membru al familiei este Jim, cu o valoare estimată de cei de la Bloomberg de 42.8 miliarde de dolari. Sub el se afla Rob si Alice, ce deţin averi de 42.6, respectiv 41.1 miliarde de dolari. Conform publicaţiei americane The Motley Fool, Walmart a făcut echipă cu Microsoft pentru a înfrunta Amazon, cel mai mare magazin din domeniul online.

    A doua familie din clasamentul americanilor este familia Koch, familie ce deţine Koch Industries, companie ce activează în nenumărate ramuri ale industriei.În 1940, Fred Koch co-finanţează Wood River Oil and Refining Company, business pe care-l va pasa fiilor săi, Frederick, Charles, Davis şi William. O ceară între fraţi pe seama controlului companiei de la începutul anilor 80 îi face pe Frederick şi William să părăsească businessul.

    Charles si David rămân şi ajung să dezvolte firma în Koch Industries, un conglomerat de mai multe companii cu un profit anual de aproape 100 de miliarde de dolari. Firmele deţinute de Koch Industries activează în domenii precum prelucrarea, rafinarea si distribuirea petrolului sau chiar finanţe şi investiţii la bursă. Familia Koch a fost una dintre principalele surse de bani pentru campania din 2016 a actualului preşesdinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, deşi acum se află într-un plin război contra resticţiilor impuse de republican asupra schimburilor de mărfuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O descoperire URIAŞĂ făcută de un istoric elucidează misterul evoluţiei OMULUI şi contrazice marea teorie Biblică. ”Pentru prima dată, avem informaţii detaliate”

    „Pentru prima dată, avem informaţii detaliate despre mersul unui hominid cu vârsta de doi ani jumătate de acum mai mult de 3 milioane de ani”, a precizat conducătorul principal al studiului Jeremy DeSilva, de la Dartmouth College. „Este cea mai completă labă de picior la unui juvenil preistoric descoperită vreodată”.
     
    Acesta, de dimensiunea unui deget uman, face parte dintr-un schelet aproape complet a unei femele de Australopithecus afarensis descoperit în 2002 în regiunea Dikika din Etiopia de profesorul Zeray Alemseged de la Universitatea Chicago şi autor al acestui nou studiu, potrivit Science Daily.
     
    „Plasat într-o perioadă critică şi la începutul emergenţei a ceea ce cunoaştem ca om, Australopithecus afarensis stătea mai vertical ca Ardipithecus (un biped ocazional), dar nu un mergător vertical precum Homo erectus. Piciorul adaugă la bogăţia cunoaşterii în natura mozaică a evoluţiei scheletului la hominizi”, a adăugat Alemseged.
     
    Totuşi, există o deosebire faţă de mersul normal. „Mersul pe două picioare este un atribut al condiţiei umane. Dar, mersul prost într-un mediu plin de prădători este o reţetă pentru extincţie”, a explicat DeSilva.
     
  • Cea mai frumoasă gără din România va fi restaurată. Pe aici de-a lungul vremii au trecut de personalităţi precum împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei şi regele Carol I al României – GALERIE FOTO

    Mai mulţi locuitori şi consilieri locali din Băile Herculane postau, în urmă cu câteva luni, fotografii care arătau starea de degradare a clădirii ce găzduieşte Gara din Băile Herculane…

    Pentru că este monument istoric şi foarte mulţi turişti susţineau că poate candida la titlul de cea mai frumoasă gară din ţară, am solicitat conducerii CFR să ne explice dacă va lua măsuri pentru a împiedica degradarea monumentului istoric. Nu mare ne-a fost mirarea când am primit răspuns că CFR deja lucrează la realizarea documentaţiei pentru restaurarea frumoasei gări.

    „În lista obiectivelor de investiţii finanţate din surse proprii CNCF CFR SA pentru anul 2018 sunt incluse lucrări de «Reparaţii, restaurare clădire călători şi reparaţii peroane şi reţele de utilităţi în staţia CF Băile Herculane» (lucrările vor fi structurate pe două etape, expertiză şi DALI/proiectare şi execuţie)”, ne-a transmis Biroul de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA.

    De asemenea, reprezentanţii CFR SA spun că societatea are în pregătire şi proiectul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România“ (conform Master Planului General de Transport), în cadrul căruia este inclusă pentru modernizare şi staţia CF Băile Herculane. Toate documentele necesare demarării procedurilor de achiziţie a serviciului de elaborare a Studiului de Fezabilitate (SF) au fost transmise la Ministerul Transporturilor. „Conform procedurilor, s-a solicitat şi opinia consultantului Jaspers (Joint Assistance to Support Projects in European Regions – Asistenţă comună pentru susţinerea proiectelor în regiunile europene), care a decis cooptarea unor experţi externi ce au organizat un amplu program de vizitare a staţiilor de cale ferată. În funcţie de deciziile Ministerului Transporturilor, ale consultantului Jaspers şi ale experţilor cooptaţi se va trece la etapa următoare, respectiv licitaţia pentru achiziţia serviciului de elaborare a SF”, se mai arată în răspunsul CFR SA.

    Gara staţiunii Băile Herculane este considerată de foarte mulţi turişti ca fiind cea mai frumoasă şi plină de istorie gară a Căilor Ferate Române. Edificiul a fost construit între anii 1878 şi 1886, în stil baroc, un baroc vienez caracterizat prin cupole şi arce de cerc sub diverse îmbinări, după planurile arhitectului A.D. Serres.

    Clădirea a fost astfel concepută încât să reproducă fidel castelul de vânătoare din apropierea Vienei al împărătesei Maria Tereza a Austro-Ungariei. Edificiul se află pe Lista Monumentelor Istorice întocmită de Ministerul Culturii. Corpul central al Gării Băile Herculane, acoperit de o cupolă cu ţigle multicolore dispuse în figuri geometrice, este decorat pe interior cu fresce reprezentând elemente din mitologia romană vizând vânătoarea, care este laitmotivul arhitectonic al edificiului. Decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, şi de câteva corpuri de iluminat frumos lucrate.

    Pe peron, alături de un interesant ceas de perete, tot marca Paul Garnier, atrag atenţia colonadele specifice barocului, acoperite de liane, dispuse paralel cu şinele, de care atârnă ghivece cu flori. De-a lungul vremii, pragul Gării din Herculane a fost trecut de personalităţi de marcă ale României ori Imperiului Austro-Ungar, precum Franz Josef, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei şi regele Carol I al României, www.expressdebanat.ro

  • O celebră revistă franceză, derapaj incredibil la adresa lui Halep: “O româncă a câştigat la Roland Garros. Fier vechi, fier vechi!” Cum a fost ilustrat triumful istoric al Simonei

    Recunoscută pentru un tip de umor controversat, care a atras un atac terorist în 2015, Charlie Hebdo şi-a îndreptat atenţia spre Simona Halep şi a ales să pună triumful constănţencei într-o lumină mai mult decât ironică şi jignitoare la adresa liderului mondial. În ediţia din această săptămână, Halep a fost personajul principal al unei caricaturi intitulate “O româncă a câştigat la Roland Garros”.

    Şi, alături de poză, a apărut şi mesajul “Fier vechi, fier vechi!”, unul de prost gust, care face referire la românii de etnie romă care au creat, în ultimii ani, mai multe probleme pe teritoriul Franţei.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Donald Trump şi Kim Jong-Un se întâlnesc mâine dimineaţă în Singapore

    Întrevederea celor doi lideri va avea loc marţi dimineaţă în Hotelul de lux Capella, situat pe Inusla Sentosa din Singapore.

    O zonă specială de securitate a fost instituită pe Insula Sentosa, iar la eveniment sunt prezenţi aproximativ 3.000 de jurnalişti.

    Donald Trump, care s-a remarcat prin politici protecţioniste, pentru consolidarea rolului Statelor Unite în lume, a avut în primul an de mandat o abordare dură faţă de Kim Jong-Un, ameninţându-l de multe ori cu înlăturarea de la putere. Recent, preşedintele SUA a afişat deschidere faţă de liderul nord-coreean, cerându-i să renunţe la armele nucleare şi să accepte pacea în Peninsula Coreea, sugerându-i că există posibilitatea primirii de stimulente economice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul intrărilor în şomaj, la un nou minim istoric. „Companiile au ajuns să caute candidaţi în aproape toate cotloanele. Numai cine nu vrea nu se angajează“

    Şomajul scăzut (o rată de 3,58% a şomajului întregistrat în aprilie 2018) şi numărul redus de intrări noi în şomaj reprezintă, aparent, o veste bună pentru piaţa muncii, însă presiunea creată de lipsa candidaţilor pentru companii a ajuns la cote foarte ridicate.

    „Se caută oameni chiar şi în zonele defavorizate, se duc companiile peste tot după ei, nu mai există acea polarizare din trecut. În trecut aveam regiuni, sate aflate la o depărtare mai mare de oraşele medii sau mari unde oamenilor le era foarte greu să facă naveta. Însă acum mi se pare că firmele au ajuns aproape în toate cotloanele, iar dacă cineva este chiar dispus să muncească, va face o navetă mai lungă sau se va muta, dacă are această posibilitate şi nu are persoane în îngrijire. În continuare mai există zone cu şomeri, dar sunt acei şomeri care nu vor să muncească“, a explicat Sorina Donisa, CEO al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar APT Resources & Services, parte a Work Service Group.

    În 2017, numărul intrărilor în şomaj a ajuns la circa 550.000 de persoane, fiind în scădere uşoară faţă de anul 2016 (cu 2.500 de persoane), dar la cel mai mic nivel din ultimii 11 ani. În 2007, de exemplu, într-un an de boom economic şi când a fost cel mai mare val al migraţiei externe (peste 500.000 de români au părăsit ţara în primul an de la aderarea României la UE), numărul intrărilor în şomaj a fost de peste un milion de persoane.

    „Mă aştept ca în următoarea perioadă piaţa muncii să fie la fel de dură ca până acum, va continua bătălia pe candidaţi şi nu mă aştept ca ritmul cererilor din partea angajatorilor să încetinească. Cred că, pe fondul acestei lipse a forţei de muncă, salariile vor creşte într-un ritm mai rapid. Totuşi, nu cred că şomajul scăzut are o influenţă asupra plecărilor în străinătate. Faptul că sunt joburi în România nu înseamnă că oamenii nu mai pleacă, de aceea vor fi în continuare un număr semnificativ de români care vor emigra“, a mai spus Sorina Donisa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Digi, ce lovitură. CUTREMUR total pentru companie. Este cea mai mare lovitură primită de companie până acum.

    Acţiunile Digi Communications, companie telecom care a stabilit un record prin listarea din primăvara anului 2017, au închis joi-seară în scădere cu 0,3% faţă de şedinţa precedentă şi au ajuns astfel la minimul istoric de 30,9 lei pe acţiune, potrivit datelor BVB.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro