Tag: interzicere

  • TikTok reuşeşte să treacă peste interdicţia din Statele Unite, după două luni de incertitudini

    Departamentul de Comerţ din SUA a întrerupt interdicţia asupra platformei de video-sharing TikTok, anunţă BBC.

    În consecinţă, circa 100 de milioane de utilizatori vor putea să folosească aplicaţia pe teritoriul Statelor Unite.

    Compania-mamă ByteDance a anunţat în septembrie că va încheia un acord cu retailerul Walmart şi producătorul de software Oracle, într-o efort de mutare a operaţiunilor din SUA către o nouă entitate numită TikTok Global.

    Preşedintele Donald Trump a susţinut iniţial înţelegerea, însă TikTok a declarat că nu a mai primit feedback din partea guvernului american de aproximativ două luni.

    În ultimul an, liderul de la Casa Albă a declarat în mod constant că TikTok reprezintă o ameninţare asupra securităţii Statelor Unite, anunţând spre sfârşitul verii că aplicaţia trebuie vândută unei companii americane dacă intenţionează să opereze în continuare pe teritoriul ţării.

    Trump şi Secretarul de Stat Mike Pompeo au declarat că datele utilizatorilor americani ar putea ajunge pe mâinile guvernului de la Beijing, însă nu au oferit până acum nicio dovadă palpabilă care să le susţină acuzaţiile.

    În prezent, ByteDance se află în discuţii cu un grup pe investitori, incluzându-i aici pe americanii de la Sequoia, într-o încercare de a aduce evaluare grupului chinez la pragul de 180 de miliarde de dolari.

     

  • Suedezii au decis: Echipamentele chinezilor de la Huawei şi ZTE nu pot fi utilizate în reţeaua naţională 5G

    Autoritatea de reglementare pentu piaţa de telecomunicaţii din Suedia (PTS) a interzis utilizarea echipamentelor telecom produse de chinezii de la Huawei şi de la ZTE în construcţia viitoare reţele naţionale 5G, în contextul în care licitaţia pentru spectrul de radiofrecvenţă este programată pentru luna viitoare, potrivit Reuters.

    Guvernele europene au revizuit rolul companiilor chineze în construcţia reţelelor pe fondul presiunii venite dinspre SUA, care susţine că acestea reprezintă o ameninţare din punct de vedere al securităţii. Una dintre temeri vine din faptul că toate companiile chineze şi toţi cetăţenii din China sunt obligaţi prin lege să ajute statul în colectarea de informaţii.

    Serviciul de securitate din Suedia priveşte China ca fiind „una dintre cele mai mari ameninţări la adresa Suediei”.

    Marea Britanie a decis în luna iulie ca toate echipamentele Huawei să fie eliminate din reţeaua 5G a ţării până în 2027, devenin prima ţară europeană care ia această decizie.

    „Aceastsă interdicţie îi lasă pe operatorii de telecom cu mai puţine opţiuni şi aduce riscul unei implementări mai lente a tehnologiei 5G în pieţele unde competiţia este redusă”, a notat Ben Wood, şeful diviziei de cercetare din cadrul CCS Insight.

    Interdicţia pentru Huawei şi ZTE s-ar putea dovedi favorabilă pentru competitorii din piaţa de echipamente telecom, precum suedezii de la Ericsson şi finlandezii de la Nokia.

    PTS a mai anunţat că toate companiile care participă la licitaţia 5G trebuie să elimine echipamentele Huawei şi ZTE până în ianuarie 2025.

  • Veşti proaste pentru fanii a două dintre cele mai cunoscute aplicaţii din lume. Donald Trump se pregăteşte să le interzică în aproximativ 48 de ore

    TikTok şi WeChat vor fi interzise în Statele Unite începând de duminică dacă preşedintele se hotărăşte să nu ia o decizie de ultim moment, scrie BBC.

    Departamentul Comerţului din SUA a declarat vineri că va emite un ordin prin care le interzice cetăţenilor Statelor Unite să descarce aplicaţia de messaging WeChat şi platforma de video-sharing TikTok.

    Guvernul american crede că aplicaţiile produse în China ar putea ameninţa securitatea naţională.

    Dacă parteneriatul dintre Oracle şi compania-mamă a TikTok – ByteDance – este aprobat de preşedintele Trump, aplicaţia nu va fi interzisă. Momentan nu este sigur că liderul de la Casa Albă va aproba deal-ul.

    Departamentul spune că grijile pe care le generează TikTok şi WeChat nu sunt egale, însă crede că ambele aplicaţii au colectat „cantităţi vaste de informaţii, inclusiv activităţile în reţea, datele privind locaţia şi istoricul căutărilor în browser”.

    ByteDance a negat în mod constant acuzaţiile, spunând că informaţiile au fost stocate în SUA şi Singapore. Tencent, care deţine WeChat, a declarat că mesajele din aplicaţie sunt complet private.

    În timp ce TikTok are milioane de utilizatori în Statele Unite, însă nu este clar câţi dinte utilizatorii WeChat se află în afara Chinei.

     

  • Ameninţările Statelor Unite au şters 23% – 4 miliarde de dolari – din valoarea celui mai mare producător de cipuri din China. Oficialii americani susţin că firma ar lucra cu armata chineză

    Acţiunile producătorului chinez de cipuri SMIC s-au prăbuşit luni cu aproape 23% pe fondul fricilor conform cărora compania ar deveni ultima victimă a războiului tehnologic dintre SUA şi China, potrivit CNN.

    Departamentul Apărării din Statele Unite şi alte agenţii americane iau în considerarea interzicerea exporturilor către Semiconductor Manufacturing International Corp. Producătorul de cipuri ar putea fi adăugat pe o listă de companii despre care administraţia Trump crede că ar ameninţa securitatea cetăţenilor americani.

    Relaţiile SMIC cu armata chineză se află în prezent sub examinare, conform unui raport Reuters, care a citat trei oficiali americani în legătură cu problema în cauză. Declinul suferit de acţiuni a şters 4 miliarde de dolari din valoarea companiei.

    În ultimele săptămâni, preşedintele Donald Trump a ameninţat că va interzice unora dintre cele mai populare aplicaţii chineze, precum TikTok şi WeChat, să opereze pe teritoriul Statele Unite.

    SMIC a declarat că se află în şoc după aflarea ultimelor ştiri: „Nu avem nicio relaţie cu armata chineză. Orice presupunere a legăturilor pe care le-am avea cu armata chineză reprezintă declaraţii neadevărate şi acuzaţii false”

    Săptămâna trecută, China a actualizat lista de tehnologii care fac obiectul unor restricţii în ceea ce priveşte exporturile, incluzând aici domenii precum recunoaşterea vocală şi proiectarea de cipuri. ByteDance, compania-mamă a TikTok, a declarat că se va conforma noilor reguli chiar dacă vânzarea platformei video este pusă în dificultate.

     

  • Premieră mondială. Un oraş interzice prin lege folosirea smartphone-ului in timp ce mergi pe jos pe stradă

    După ce coboară din tren în oraşul japonez Yamato, aflat la 30 de kilometri de Tokyo, navetiştii îşi îndreaptă de cele mai multe ori privirea spre câteva semne dintr-un material alb aflate în staţie.
    Aceste semne reprezintă singurul indicator vizibil al unei reguli care a atras atenţia întregii lumi: interdicţia ca pietonii să îşi folosească smartphone-urile în timp ce merg, scrie BBC.
    Aeasta este o iniţiativă care, în ciuda faptului că nu include penalizări, va avea succes, cred autorităţile locale citate de BBC, care au implementat măsura în primăvara acestui an.

    Această problemă, a persoanelor care fac accidente din cauza smartphone-urilor, este una prezentă tot mai mult în oraşele aglomerate. De ce se aşteaptă Yamato ca pietonii de acolo să îşi schimbe comportamentul, fără să fie sancţionaţi în cazul în care nu respectă regula?

    Străzile din Japonia sunt pline de arukisumaho, un termen care descrie oamenii cu capetele plecate, atenţi la telefoanele lor. Este o combinaţie între cuvântul aruki (a merge) şi sumatofon (smartphone), dar conoţia sa este de fapt de „smartphone zombie”.

    În ianuarie, autorităţile din Yamato au făcut un studiu în două locuri şi au descoperit că în jur de 12% din cei 6.000 de pietoni îşi foloseau telefoanele în timp ce mergeau. „Este pur şi simplu periculos”, spune primarul Satoru Ohki, cea mai proeminentă figură din spatele acestei reguli. Ohki a lansat şi o consultare publică, din care a reieşit că 8 din 10 oameni au susţinut ideea.

    În primele zile ale interdicţiei, au fost angajaţi câţiva oameni cu veste reflectorizante care să ţină semnele referitoare la această nouă regulă, aflaţi în staţia Yamato. A fost de asemenea înregistrat un mesaj care explica noua ordonanţă. Din cauza COVID-19 însă, autorităţile au decis să limiteze semnalizarea la semnele din material de la ieşirea din gară. „Cred că putem avea încredere în oamenii din Yamato să facă ceea ce trebuie”, spune el în materialul BBC.

    Yamato este primul oraş din Japonia care a implementat această măsură; însă aceasta este prezentă la nivel internaţional şi în Ilsan (un oraş din Coreea de Sud), Chongqing (China), precum şi în Honolulu (Hawaii).


     

  • Încă o ţară introduce restricţii de călătorie pentru 46 de ţări, inclusiv România

    Polonia va interzice zborurile din 46 de ţări, inclusiv România, începând cu data de 2 septembrie. Polonia şi-a închis graniţele şi a suspendat zborurile în martie pentru a opri răspândirea coronavirusului.

    Polonia va interzice zborurile din 46 de ţări, inclusiv România, începând cu data de 2 septembrie, conform unui proiect de act normativ publicat joi, în încercarea guvernului de la Varşovia de a combate râspândirea noului coronavirus, potrivit Reuters.

    “Din cauza ameninţării răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este necesar să ne exercităm dreptul de a reintroduce o interdicţie a traficului aerian pentru a reduce ameninţarea la adresa sănăţii publice”, se arata în proiectul de act normativ.

    Polonia şi-a închis graniţele şi a suspendat zborurile în martie pentru a opri răspândirea coronavirusului. Cu toate acestea, a relaxat progresiv restricţiile, centrele comerciale, hotelurile şi restaurantele fiind redeschise în luna mai. De asemenea, compania aeriana naţională poloneză LOT a reluat zborurile internaţionale la data de 1 iulie, la patru luni dupa ce le-a suspendat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Airbnb interzice petrecerile şi evenimentele susţinute în locaţiile din cadrul platformei

    Aplicaţia de închirieri pe termen scurt Airbnb interzice petrecerile şi evenimentele susţinute în locaţiile din cadrul platformei, urmând să introducă un număr maxim de 16 oaspeţi, anunţă CNBC.

    Platforma a declarat că 73% din proprietari au interzis deja petrecerile pe fondul crizei sanitare declanşate de coronavirus.

    Când a lovit pandemia de COVID-19, Airbnb a eliminat filtrul de căutare „event-friendly” din interiorul platformei şi le-a spus utilizatorilor să se conformeze măsurilor lansate de autorităţi.

    Având în vedere felul în care operează Airbnb, compania nu poate opri în permanenţă petrecerile. Oaspeţii se pot caza în locaţii izolate şi pot invita cât mai mulţi oameni, neţinând cont de regulile casei.

    Airbnb a depus ieri o cerere la SEC – autoritatea competentă din SUA, pentru a pregăti procesul de listare la bursă. Decizia vine după un an dificil pentru companie şi industria de turism la nivel mondial.

    În mai, Airbnb concedia aproximativ 1.900 de angajaţi, 25% din forţa de muncă. Capitalizarea platformei ajunge în prezent la 18 miliarde de dolari, jumătate din valorarea de piaţă înregistrată în 2017.

     

  • Grecia extinde interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări, între care şi România

    Autorităţile elene au extins interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări. Măsura îşi propune să protejeze călătorii şi rezidenţii din Grecia de o creştere a noilor cazuri de coronavirus.

    Zborurile dintre Grecia şi Turcia rămân suspendate până la 31 august. Zborurile dintre Grecia şi Albania şi Macedonia de Nord vor continua să funcţioneze doar pe Aeroportul Internaţional Atena „Eleftherios Venizelos”, până la 31 august, relatează Greek Times.

    Toţi pasagerii care călătoresc în Grecia din Bulgaria, Malta, România şi Emiratele Arabe Unite vor continua să fie obligaţi până la 31 august să furnizeze un rezultat negativ al testului COVID-19 la sosirea în Grecia; testul nu poate fi mai vechi de 72 de ore înainte de sosirea lor în Grecia.

    Un rezultat negativ al testului va fi necesar şi pentru pasagerii din Albania, Belgia, Republica Cehă, Olanda, Macedonia de Nord, Spania şi Suedia.

    În plus, Autoritatea elenă de aviaţie civilă a prelungit până la 31 august interdicţia de intrare a cetăţenilor non-UE, cu excepţia pasagerilor din următoarele ţări, care vor putea călători în Grecia: Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă , Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay şi Emiratele Arabe Unite.

    Toţi pasagerii care sosesc în Grecia trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) cu cel puţin o zi înainte de sosire, furnizând informaţii care vor include aeroportul de plecare şi adresa prevăzută pentru sejurul lor în Grecia.

  • O ţară europeană declară război fumătorilor: Unde va fi interzis fumatul începând cu 2021

    Fumatul nu va mai fi permis pe plajele din Tenerife. Legea va fi aplicată începând de anul viitor. Cei care nu respectă legea vor fi amendaţi.

    Turiştii care merg în Tenerife nu mai au voie să fumeze pe plajă, începând cu anul 2021, relatează Daily Star.
    Aşadar, a fuma pe plajă în Tenerife nu mai este o opţiune, iar oamenii s-ar putea bucura de un aer ceva mai curat atunci când vor să se relaxeze în razele soarelui.Regula va fi valabilă pentru toate cele cinci plaje din Santa Cruz, iar cei care o încalcă vor fi amendaţi.

    Proiectul de lege va intra în vigoare începând cu luna octombrie şi reprezintă primul nou set de reguli implementate pe insulă.Evelyn Alonso, oficialul responsabil de mediu, a declarat pentru o publicaţia din Spania că „Una dintre propunerile pe care ne dorim să le implementăm este legea care interzice fumatul în toate spaţiile amenajate pentru plajă”.

    Alonso a mai spus că va lua considerare amenajarea unui spaţiu mic pentru fumători. Oficialul mai spune că prioritatea consiliului local este să elimine fumul de ţigară de pe plaje. Odată implementată această măsură, plajele din Santa Cruz de Tenerife s-ar alătura celor 179 de plaje din Spania unde nu se fumează.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atenţionare de călătorie pentru Italia: Gheţarul Planpincieux riscă să se prăbuşească

    Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau doresc să călătorească în Italia că autorităţile locale din Courmayeur, Regiunea Valle d’Aosta, au atenţionat cu privire la riscul prăbuşirii gheţarului Planpincieux (Val Ferret). 

    Începând de vineri şi până la noi dispoziţii, au fost impuse următoarele măsuri de siguranţă:

    – interzicerea circulaţiei rutiere şi pietonale în sensul urcuşului, pe strada comunală Val Ferret de la intersecţia cu fracţiunea Meyen;
    – evacuarea zonelor de risc din localitate;
    – interzicerea accesului în zonele respective;
    – suspendarea circulaţiei rutiere şi pietonale pe strada care duce către localitatea Rochefort;
    – suspendarea serviciului de Transport Public Local (începând cu localitatea La Palud).

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor care se află sau intenţionează să se deplaseze în perioada imediat următoare în localitatea Courmayeur din Regiunea Valle d’Aosta, să evite zona Val Ferret şi să respecte recomandările autorităţilor locale.