BusinessMagazin

Tag: ingineri

  • Inginerii Bosch din Jucu lucrează la software-ul pentru camera 3D folosită în conducerea autonomă

     Preşedintele Consiliului de Administraţie al Grupului Bosch, Volkmar Denner, susţine, într-un comunicat de presă, că o conducere autonomă a unui autovehicul “poate reduce semnificativ numărul accidentelor şi poate mări, astfel, în mod evident gradul de siguranţă de pe şosele”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Traficul viitorului va fi electric, automatizat şi interconectat. Conducerea autonomă a unei maşini poate reduce semnificativ numărul accidentelor şi poate mări astfel în mod evident gradul de siguranţă de pe şosele. În plus, un flux mai bun al traficului poate reduce şi consumul de combustibil. Printre tehnologiile dezvoltate de Bosch şi care pot fi folosite pentru conducerea autonomă, camera stereo este unul dintre senzorii capabili de percepţie 3D, fiind deja create condiţiile pentru producţia de serie. Folosind un sistem de mai multe camere stereo se poate realiza o percepţie de 360 de grade necesară pentru conducerea autonomă. Ingineri din cadrul centrului de cercetare şi dezvoltare din Cluj lucrează la dezvoltarea de algoritmi şi software pentru camera stereo produsă de Bosch, contribuind astfel, la paşii semnificativi făcuţi în direcţia conducerii autonome”, arată Denner.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magnet pentru ingineri. Continental va deveni cel mai mare angajator din regiunea Sibiului

    Continental Automotive Systems Sibiu, una din cele şapte entităţi ale concernului german din România, va deveni în perioada imediat următoare cel mai mare angajator din regiune, odată cu extinderea departamentului de cercetare şi dezvoltare. „Continental va fi cel mai mare angajator din regiunea Sibiului. Vom ajunge în perioada următoare la peste 4.000 de angajaţi faţă de 2.800 în prezent. Dintre aceştia, 1.500 vor fi ingineri, inclusiv cei 800 deja existenţi”, a spus Lăcrămioara Dărăban, manager resurse umane în cadrul Continental Automotive Systems.

    Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 505 milioane de euro, în creştere cu aproape 50% comparativ cu 2012, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Pe de altă parte, compania a continuat să înregistreze pierderi brute, de 3,6 milioane de euro. „După un deceniu în Sibiu vom deschide aici cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare din regiune, cu o suprafaţă totală de 7.000 mp, dintre care 1.000 mp va fi laboratorul. Avem în plan angajarea a peste 1.500 de ingineri în cadrul diviziilor noastre din România în următoarele luni. A avea în acelaşi loc atât producţie, cât şi R&D este un avantaj atât pentru cei care dezvoltă noile produse, cât şi pentru clienţi”, a spus Christian von Albrichsfeld, general manager la Continental Automotive România.

    Din acest motiv, Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a pus în premieră accent pe salariile mari plătite de compania germană. Singura altă companie care comunică deschis salariile ridicate şi creşterile veniturilor muncitorilor este Automobile Dacia, care la Mioveni plăteşte salarii duble comparativ cu media industriei la nivel naţional. „Continental a creat 500 de noi locuri de muncă în Sibiu şi va deveni cel mai mare angajator din regiune în curând. Locurile de muncă se adresează absolvenţilor de universităţi tehnice. Aceştia au acum posibilitatea de a avea posturi bine plătite, ceea ce de asemenea va susţine dezvoltarea acestei regiuni. Formarea şi cercetarea personalului sunt parte a bunăstării economice a unei regiuni şi fac parte din dezvoltarea sustenabilă. Dezvoltarea de fabrici oferă perspective bune pe piaţa forţei de muncă şi oferă tinerilor o perspectivă de trai mai bună”, a spus ambasadorul german.

    Salariile angajaţilor diviziei din Sibiu au crescut în ultimul an, potrivit oficialilor companiei, şi sunt pe un trend ascendent din 2004 încoace. „Am avut puţine investiţii noi în ultima vreme, dar cei care sunt deja în Sibiu şi-au extins considerabil afacerile. Putem numi această fază cea a investiţiilor intensive în contrast cu ce am avut la începutul anilor 2000, când au fost investiţii extensive, când am dezvoltat această zonă ca una industrială. Acest lucru nu înseamnă că nu au venit investitori, dar au venit mai degrabă în turism, servicii şi mai puţin în zona de producţie industrială”, a spus Klaus Iohannis, primarul Sibiului.

    Pe lângă cei de la Continental, în Sibiu au mai realizat investiţii cei de la Marquardt, compania germană ce produce în România unităţi de control pentru automobilele de top ale BMW, Volkswagen şi Mercedes-Benz.
    Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în luna mai a anului trecut salariul mediu net în industrie şi construcţii în judeţul Sibiu a fost de 1.882 de lei pe lună, în creştere cu 82% de la 1.031 de lei în mai 2007. La nivel naţional salariul mediu net a crescut între 2007 şi 2013 cu 60%. Pe de altă parte, în judeţul Argeş, unde principalul angajator este Dacia, în mai 2013 salariul mediu net în industrie era de 2.218 lei, în creştere cu 106% comparativ cu 1.076 lei în mai 2007.

    În zece ani, divizia companiei din Sibiu a crescut de la 30 la 2.800 de angajaţi. În acest timp, în zona industrială vest din Sibiu au fost construite patru module de producţie şi un centru de cercetare şi dezvoltare. Planurile de dezvoltare includ un al cincilea modul ce extinde activitatea de R&D şi va include o nouă echipă  de producţie pentru Sistemele Avansate de Asistenţă la Condus, care îşi va începe activitatea anul viitor. Proiectul sistemelor de asistenţă a fost demarat încă din 2012 în cadrul centrului R&D din Timişoara.

    „Cel mai mare procent dintre oamenii recrutaţi este ocupat de oamenii pe care noi îi dezvoltăm. Continental creşte pe baza universităţilor şi a generaţiilor pe care le formează şi mai puţin afectând alte companii din zonă. Jumătate dintre angajaţi vin din Sibiu şi restul din alte oraşe. Pe de altă parte, majoritatea sunt veniţi deja la studii în Sibiu şi rămân aici. Mai avem mulţi angajaţi veniţi de la universitatea din Iaşi, dar şi din Cluj-Napoca”, a spus Lăcrămioara Dărăban.

    Planurile grupului german se extind la doar câteva luni de când au anunţat crearea a 1.000 de noi locuri de muncă în 2014, pe lângă cele 1.500 create în 2013.  Lăcrămioara Dărăban explică însă că grupului nu îi este uşor să acopere posturile de ingineri: „Ţinând cont de faptul că centrul de cercetare din Sibiu este printre cele mai mari din Transilvania, inginerii ne aleg pe noi şi nu merg către alte companii. În zona de tehnicieni şi operatori, noi dezvoltăm aici oamenii chiar dacă nu preluăm direct angajaţi din piaţă, ci îi calificăm şi îi aducem la un standard de care noi avem nevoie”.

  • STUDIU: Doi din cinci angajatori găsesc cu greu candidaţii potriviţi pentru posturile libere

     “Ponderea angajatorilor care se confruntă cu dificultăţi a scăzut cu 14 puncte procentuale faţă de anul trecut, când angajatorii din România se aflau pe locul 7 global în privinţa percepţiei deficitului de talente, dar continuă să fie superioară atât mediei globale, cât şi celei din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (EMEA), cu 4 puncte procentuale”, se arată într-un comunicat al Manpower Group România privind studiul “Deficitul de talente”.

    În ultimii şapte ani, meseriaşii calificaţi (zidari, instalatori, sudori, zugravi, tâmplari, electricieni etc.) şi inginerii au alternat pe primele două locuri din top, fiind singurele poziţii care nu au lipsit niciodată de pe lista posturilor greu de ocupat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chiar nu s-a mai inventat nimic nou în materie de clişee?

    Nu că am avea, Doamne feri, ceva cu consultanţii, este o ocupaţie folositoare şi onorabilă; ea vine mai degrabă din abundenţa mailurilor dispuse să-mi ofere o nouă viaţă socială şi profesională, o nouă atitudine, noi capabilităţi, SCHIMBAREA, de la o mulţime de oricine. Dacă ştim aşa de bine, de ce ne merge aşa de rău? 

    Îmi propusesem să scriu despre alegerile europene, dar un schimb de replici din Ziarul Financiar m-a făcut să îmi schimb intenţiile. Valer Blidar, preşedintele grupului Astra şi acţionar al Băncii Comerciale Feroviara, a spus, săptămâna trecută, că forţa de muncă din industrie este îmbătrânită, iar cei tineri sunt foarte slab pregătiţi şi cu pretenţii salariale mari. “Nu mai vrea nimeni să muncească în ţara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a spus Blidar.

    Un tânăr pe nume Andrei Mihăilescu i-a răspuns lui Blidar a doua zi: “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani, pentru că aţi distrus sau permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigaţie, pădurile şi lucrările hidrotehnice, pentru că aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund, pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor, pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii, pentru că voi ne-aţi făcut o ţară low-cost pentru încă 20 de ani”.

    Cu tot respectul, credeam că s-a mai schimbat ceva în materie de clişee. Dar nu. Unul din păcatele majore ale meseriei de jurnalist este faptul că de la un punct încolo le-ai văzut şi le-ai auzit pe toate. Şi observi cum o serie de teme revin ciclic şi redundant.

    Şi Valer Blidar şi Andrei Mihăilescu greşesc atunci când se situează pe baricade diferite. Este aceasta o situaţie conflictuală fără rost; conflictul este o constantă a nou-românismului, se vede asta de la modul în care plecăm  la verdele semaforului la modul în care (nu) colaborăm cu ceilalţi.

    Greşesc cei doi atunci când privesc în urmă; înţelept estă să constaţi şi să acţionezi, după puteri, pentru schimbare reală. Este greu să judeci cu mintea de acum ce şi cum au gândit românii în urmă cu 25 de ani sau să le ceri, atunci, o viziune, în sensul a ceea ce înţelegem acum printr-o viziune; aceea era o lume cu liste de aşteptare pentru telefoane fixe, televizoare color sau automobile, o lume fără calculatoare, în care victoria era să rezişti, punct. Nu este corect să spui că tânăra generaţie nu munceşte sau că nu vrea să o facă – în jurul meu oameni tineri trag din greu, zilnic, mereu inventivi şi deschişi; tânăra generaţie trebuie doar motivată, nici măcar îndrumată, iar oamenii tineri îmi par a fi devenit mai conştienţi de preţul lor. Săptămâna trecută, Business Magazin a adunat o sală plină cu sute de oameni tineri, şi de nouă ani de zile lansăm pe piaţă câte un catalog cu câte o nouă sută de tineri cu funcţii executive, care muncesc din greu în companii sau în propriile afaceri.

    Industria aceea chiar era învechită şi CAP-urile nu-şi mai aveau rostul; doar că pe rămăşitele lor trebuiau constuite afaceri viabile. Orice papagal din politică îţi va înşira senin platitudinea cu extrema fragmentare a terenurilor agricole, alături de alte clişee de genul grânarul Europei sau cum putem hrăni noi 60 de milioane de oameni; dar nimeni, niciodată, nu a avut curajul să acţioneze astfel încât să se fure ceva mai puţin, iar banii rămaşi să sprijine micii fermieri, care nu sunt leneşi ci numai săraci.

    Greşim fundamental atunci când ne acuzăm cu toţii pentru greşelile clasei politice şi nu trebuie să ne acuzăm unii pe alţii, tineri sau bătrâni, şoferi sau pietoni, angajaţi sau angajatori. Sociologii folosesc o noţiune – entropia socială. La fel ca în fizică, unde sistemele tind să atingă cea mai dezordonată stare – gheaţa rigidă se transformă în apă şi apoi în vapori, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie consumată energie, a unui frigider, de exemplu – societatea umană tinde spre cea mai dezordonată stare a sa. Spre anarhie, eventual. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie cheltuită energie – justiţie, legi aplicate, un sistem corect de valori, educaţie. Ori marea problemă a României, pe care pare să nu o înţeleleagă nimeni, este că tocmai vectorii energetici s-au defectat.

    Unul dintre vectori este renunţarea la clişee; al doilea este renunţarea la conflict. Şi putem adăuga.

  • Ce, cum şi cât plăteşti pentru reuşită

    Acolo, omul a început să lucreze pentru o brumă de bani, pentru că putea refolosi materiale pentru a-şi construi propria barcă cu care să facă înconjurul lumii – aceasta era convenţia cu proprietarul şantierului. Şi a trăit cu banii aceia puţini, dormind sub sau, mai târziu, în corpul bărcii sale, un hirsut cu barba zbârlită şi păr răzvrătit, ani de zile, pentru a-şi îndeplini visul. La acutizarea crizei, românii au plecat de la şantier, pentru că nimeni nu-şi mai repara iahtul. Iar povestea mea rămâne cu final deschis, pentru că nu a mai putut să îmi spună nimeni şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu universitarul şi cu barca sa. Îmi place să cred că a izbândit, cei care au lucrat cu el spun că a renunţat la mult prea multe – carieră, familie, stabilitate – pentru ideea sa.

    Al doilea personaj este cunoscut de multă lume, cred. Se numeşte Jérôme Kerviel şi este traderul condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare pentru că a prejudiciat, în 2008, grupul Société Générale cu 4,9 miliarde de euro. Judecătorii au ajuns la concluzia că a manipulat date şi tranzacţii, iar şeful băncii l-a caracterizat la un moment dat drept terorist. Pe de altă parte, tânărul spune că a folosit metodele pe care le-a învăţat ca angajat al băncii, că supraveghetorul său a deconectat sistemul de alertă care reacţiona la depăşirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro, că pentru a investi 150 de milioane de euro era de ajuns numai o secundă şi alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro.

    Nu intru în zona cu cine şi ce a ştiut şi cine şi ce a susţinut la tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic şi financiar care s-a învârtit din ce în ce mai repede şi care s-a defectat în 2008. Acum el a ajuns, după judecăţi şi apeluri, la finalul drumului şi trebuie să facă puşcărie. La începutul lunii mai se afla în Italia, cu gânduri sinucigaşe, dar întâlnirea cu papa Francisc l-a schimbat, iar Kerviel vorbeşte de iluminare; pe urmă a plecat pe jos spre Franţa, într-un hagealâc care îl duce spre izbăvirea sa, închisoarea. Merge mai pe ocolite, într-un demers uşor de înţeles – se bucură de libertate, de verdeaţă, de ţigările sale, ba uneori de simpatia oamenilor. Şi spune, şi aici tind să-i dau dreptate, că lumea nu a învăţat nimic din criză, că lucrurile au rămas cam la fel cum erau în 2008. Un detaliu pentru filmul meu: mergea pe autostradă, iar un poliţist a vrut să-l amendeze pentru asta. I-a povestit poliţistului că datorează 4,9 miliarde de euro, iar acesta a izbucnit în hohote şi a renunţat la ideea amenzii.

    Două poveşti frumoase, nu? În esenţă, două istorii cu oameni care au plătit pentru propria idee de reuşită. Nu am alte idei moralizatore, voiam doar să povestesc cele două istorii şi să dau o temă de gândire.

    Ilustrez cu un Turner frumos, cu un nume imposibil – „Nava de linie Temerarul remorcată la ultima ancorare pentru a fi distrusă„; este, în fond, o poveste la fel de frumoasă ca aceea a polonezului sau a lui Kerviel; Temerarul, o navă construită din 5.000 de stejari, cu 98 de tunuri şi un echipaj de 750 de oameni, a fost nava care a stat alături de Victory a lui Nelson la Trafalgar – povestea eroismului. Acum, măreaţa, eleganta navă este trasă spre locul supliciului de un mic remorcher cu aburi – povestea progresului, a victoriei focului asupra pânzelor. O reuşită.

  • CNADNR are 6.009 angajaţi, peste jumătate este personal TESA. Inginerii, egali ca număr cu economiştii şi juriştii

     De asemenea, în cadrul CNADNR, personalul de conducere totalizează 1.072 de persoane (şef tură taxare, şef atelier, şef agenţie taxare, şef district, şef formaţie, şef sector, adjunct şef secţie, contabil şef secţie, şef birou, şef compartiment, şef serviciu, şef laborator, şef secţie, director adjunct, director economic, director comercial, director regional, director şi director general adjunct).

    La nivelul CNADNR sunt aprobate 6.094 de posturi, iar la sfârşitul anului trecut erau ocupate 6.009 dintre ele, rezultă dintr-un document oficial.

    Din cei 6.009 angajaţi ai companiei, 2.767 sunt muncitori şi 3.242 este personal TESA. Din numărul total de angajaţi TESA, 2.170 este personal de execuţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Societatea care face curba la stânga

    Un institut de cercetări a ajuns la concluzia că orientarea panourilor solare spre vest ar putea aduce cu 49% mai multă energie electrică decât în cazul celor orientate spre sud. Iar orientarea spre vest ar aduce acel spor de energie tocmai în perioada vârfului de sarcină de seară, adică maximul de consum al oricărei aglomerări umane. Sigur că aici intervin o serie de detalii – consumul industrial mai mare în timpul zilei în anumite zone, anumite particularităţi sociale -, dar problema rămâne: nu cumva panourile solare din lumea întreagă sunt greşit orientate?

    Exemplul doi: în anul 2004 UPS a anunţat că şoferii companiei vor aplica o nouă politică în conducerea maşinilor: nu vor mai face curbe la stânga. Povestea a început în 2001, când au apărut sisteme eficiente de urmărire a vehiculelor. Pentru o companie cu aproape 100.000 de camioane şi preocupată de economii de carburant şi reduceri de timpi de livrare, aşa ceva este firesc. Iar inginerii au ajuns la concluzia că virajele la stânga sunt extrem de costisitoare, socotite atât în carburant, cât şi în timp, şi, în plus, are loc şi un mare număr de accidente. Aceiaşi ingineri au pus la punct un număr de trasee „numai la dreapta„ care au dus la rezultate extraordinare: în 2012 calculele arătau că s-au economisit 40 de milioane de litri de benzină, iar emisiile nocive au scăzut cu echivalentul a 5.300 de maşini.

    Uite două exemple de înţelepciune umană de top. Pe care le-aş pune în contrapondere cu spectacolul cotidian al societăţii, dezamăgitor şi generator de frustrări. Nu vorbesc aici doar de spectacolul politic – nu cred că mai are sens să pomenesc de jalnicul spectacol pe care îl oferă cea mai mare parte a clasei politice din România în prezent, o fac inşi mai grozavi decât mine, cu mai mult spor -, ci de societate în ansamblu, predispusă, mi se pare, la un soi de relaxare intelectuală nejustificată.

    În termenii UPS, cam toată societatea aşteaptă să vireze la stânga (şi nu, nu este vorba de ideologie aici).
    Şi întreb: de ce este atât de multă incompetenţă în jur? Dacă mai aveţi nevoie, prietenii voştri, colegii de birou, partenerii de sport sau de afaceri o vor confirma, sunt sigur: ne scăldăm într-o mare de incompetenţă, de nepăsare, de egoism (sunt cei mai eufemistici termeni pe care i-am găsit). Un psiholog pe nume Earl Hunt vorbea la un moment dat de „inteligenţa naţională„. Nu este vorba de ceea ce măsoară testele IQ, ci de abilitatea de a rezolva probleme sociale folosind artefacte sociale – calculatoarele, cărţile, aplicaţiile ştiinţifice sau legile.

    Zestrea genetică a omenirii este aceeaşi, dar potenţialul fiecărei naţiuni este influenţat de o seamă de factori ce ţin de alimentaţie, sănătate sau poluare, alături de mediul social şi de sistemul de învăţământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze şi să asigure funcţionarea artefactelor sociale. Iar naţia, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numeşte „dorinţa de a asculta„, adică abilitatea de a identifica şi de a-şi însuşi elementele care aduc progres. Hunt oferea exemplul Japoniei: liderii ţării au decis în secolul XVII să îşi izoleze ţara de restul lumii, iar inteligenţa naţională s-a redus, japonezii respingând pur şi simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai târziu, frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a înflorit.

    La noi de ce o fi aşa cum este?

    Ilustrez cu „Ghicitoarea„ de Caravaggio, povestea unui tânăr căruia i se fură inelul în timp ce i se şoptesc vorbe frumoase despre viitor; nu ştiu de ce, campania electorală mi-a adus aminte de tablou.

  • Povestea uneia dintre cele mai puternice femei din energie. De ce a renunţat la antreprenoriat şefa Nuclearelectrica

    Daniela Lulache este o femeie de carieră. Te lămureşti de acest lucru destul de repede după ce o cunoşti, din acel ansamblu de mesaje, gesturi şi priviri greu de descris, dar uşor de înţeles, din ştiinţa de a spune – nu mereu, ci doar când trebuie – „nu”, din felul cumpănit în care îşi alege cuvintele şi îşi exprimă ideile.

    A terminat ASE, în urmă cu două decenii, şi visa să lucreze în comerţul exterior, un domeniu la modă în acea perioadă. A prins în facultate trecerea de la comunism la capitalism, iar comerţul exterior era o dovadă a libertăţii şi a deschiderii dobândite atunci de societatea românească. „Ulterior părea că e foarte important să lucrezi în zona financiar-bancară. Cert este că nu mi-am dorit deloc să lucrez în finanţe, deşi am terminat facultatea de finanţe şi am lucrat mare parte din cariera mea în acest domeniu. Apropo de cine sunt eu, sunt un om care a constatat, în timp, că trebuie să fac bine tot ceea ce nu am vrut să fac.”

    Primul job a fost de contabil la întreprinderea de transporturi turistice auto, iar primul salariu de 1.200 de lei, unul dintre cele mai mici salarii care existau pe piaţă la acel moment. „La acest job am renunţat, următorul a fost businessul meu, o firmă de contabilitate, iar primul client a fost un coleg de facultate. După aceea, am deschis cu soţul meu un alt business. Ne-am gândit că putem aduce aici produsele Disney, dar s-a dovedit că nu este chiar aşa. Drepturile de autor erau foarte scumpe, iar România s-a dovedit nepregătită la ora aceea să plătească produse licenţiate real şi corect, competiţia era cu produsele chinezeşti, iar preţurile nu puteau fi comparate. N-a fost cea mai bună afacere a noastră.”

    În acel moment s-a terminat şi „cochetăria” cu zona antreprenorială. Cu doi copii mici, a decis să îşi ia o slujbă „de la 9 la 5″, iar soţul să rămână în zona antreprenorială. „Nu mi-a ieşit, niciodată nu am reuşit să am un job 9 to 5, dar am constatat că mă simt mult mai bine în organizaţiile mari, care pot avea un alt fel de impact decât cele din zona antreprenorială.”

    LECŢIA 1: CRIZA DE SUPRACREŞTERE

    A început să lucreze într-o organizaţie relativ mică, în investment banking. Se numea Expandia şi era o bancă de investiţii cehească. „Era o perioadă în care în partea asta de lume descopeream investment bankingul, prin 96 sau 97. Expandia nu cred că mai trăieşte acum decât în Cehia, iar lecţia pe care am învăţat-o de la ei se numeşte criza de supracreştere. Creşterea trebuie să fie şi ea controlată, trebuie să ştii întotdeauna în ce etapă eşti, pentru că s-ar putea să creşti spectaculos şi să nu faci faţă creşterii.„ A avut trei interviuri pentru ocuparea postului, cu analistul-şef, CEO-ul şi country managerul. „E un job de care sunt foarte mândră, pentru că noţiunea de investment banking atunci am întâlnit-o. M-am gândit: cu câtă contabilitate ştiu ar trebui să pot să fac şi analiză financiară, informaţia este acolo; s-a dovedit că este aşa pentru că la un interval de 6 luni am devenit analist-şef, iar la un an după aceea country manager şi singura femeie membru în boardul companiei-mamă.„

    Prima tranzacţie la care a lucrat a fost cea prin care AIG a intrat acţionar în Luxten. Cum lucra pe atunci un investment banker? „Era o plajă mare de clienţi potenţiali şi te duceai din uşă în uşă.„

    După Expandia s-a mutat la Erste, divizia din România, care a existat până la finalul anilor ‘90. Formal, a mai existat o perioadă, dar a fost unul din momentele dramatice ale acestei industrii, care aproape dispăruse. Rămăseseră doi sau trei jucători în piaţă.

    La sfârşitul anilor ‘90, investment bankingul nu traversa cea mai fericită perioadă şi a urmat o nouă schimbare de direcţie în carieră. „Din punctul meu de vedere, în perioada aia commercial bankingul era în expansiune. AVAB a fost trecerea de la investment banking la commercial banking, apoi Raiffeisen, apoi Fondul Proprietatea. La Raiffeisen m-am ocupat de restructurare şi recuperare.„

  • Ce investiţii pregătesc chinezii în IT-ul românesc

    În România sunt în prezent 800 de angajaţi, în majoritate ingineri şi tehnicieni foarte serioşi, experimentaţi şi bine pregătiţi, au spus oficialii companiei Huawei. În iunie 2012, Huawei România a anunţat că a investit şase milioane de euro în deschiderea unui centru de suport global în România, suma urmând să crească la 200 milioane de euro până în 2015. În intervalul 2007-2012, investiţiile Huawei în România care au totalizat 90 milioane de euro.

    Înfiinţată în 1987 de Ren Zhengfei, fost ofiţer în Armata Populară a Chinei, Huawei Technologies este cel mai mare furnizor mondial de soluţii IT&C, cu venituri de 35,4 miliarde de dolari în 2012.

    Liviu Dragnea a invitat companiile ZTE şi Huawei să fie prezente în primul parc tehnologic din România destinat firmelor chineze, construcţie convenită de ministerele de resort ale celor două state.

    “Singurul lucru pe care eu l-am cerut colegilor de la Ministerul Economiei, domnului ministru Constantin Niţă, este să ţină cont că acest parc tehnologic ar trebui să fie amplasat într-o zonă nu foarte bogată, adică să folosim realizarea acestui parc şi pentru dezvoltarea unei zone mai puţin dezvoltate. În rest, colegii din minister împreună cu cei China vor decide care este cea mai bună amplasare, vor ţine cont şi de infrastructură, de legăturile de comerţ, de aprovizionare”, a spus Dragnea.

  • Meseriile din România care sunt mai bine sau mai prost plătite decât în afara ţării

    România are ingineri software şi directori de fabrică cu până la 30% mai bine plătiţi faţă de angajaţii pe poziţii similare din Ungaria sau din Polonia. Însă îşi plăteşte mai prost contabilii, operatorii din call center sau directorii tehnici în raport cu ţările vecine.

    UN INGINER SOFTWARE DIN ROMÂNIA ARE UN SALARIU BRUT CUPRINS ÎNTRE 1.800 ŞI 2.000 DE EURO PE LUNĂ, ÎN TIMP CE UN REGULATORY AFFAIRS MANAGER DIN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ POATE CÂŞTIGA ÎNTRE 2.200 ŞI 2.900 DE EURO BRUT PE LUNĂ. Salariile pe care românii le primesc pentru aceste poziţii sunt mai mari decât cele ale angajaţilor cu roluri similare din Budapesta, cu valori cuprinse între 20 şi 45%, mai arată studiul Grafton, care a luat în considerare nivelurile minime şi maxime oferite de angajatori din capitalele statelor analizate (România, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia, Lituania şi Turcia). Totuşi, faţă de un „omolog„ din Varşovia, un regulatory affairs manager în industria farma din România câştigă cu până la 60% mai puţin.

    Diferenţele sunt semnificative în contextul în care salariul mediu brut pe economie din România, de circa 500 de euro pe lună, este la jumătate faţă de cel din Polonia şi cu 50% mai scăzut decât cel din Ungaria.

    „În industria IT, salariile din regiunea Europei de Est au crescut mult mai mult decât în statele dezvoltate, cu procente cuprinse între 25 şi 50% în anii de criză, ca urmare a prezenţei multinaţionalelor în aceste ţări.

    Multinaţionalele au avut, în valută, cheltuieli rezonabile cu creşterile salariale, şi-au permis să acorde majorări de 7 – 8 % pe an în România, în timp ce în Franţa sau Germania creşterile au fost de 1 – 2% pe an. Totodată, au forţat şi antreprenorii locali din IT să majoreze salariile angajaţilor„, explică Adrian Lupulescu, directorul general al producătorului de microprocesoare Freescale Semiconductor. El spune că, în realitate, creşterile nu au fost atât de mari, având în vedere că aveau justificare: câtă vreme creditele, chiriile, abonamentele la telefon sau chiar salariile sunt calculate în euro, deprecierea monedei locale în raport cu euro în perioada 2007 – 2013 a făcut necesare aceste majorări salariale semnificative. Iar această tendinţă va continua

    „Multinaţionalele nu au depus un efort financiar considerabil pentru a face creşteri salariale în industria IT, având în vedere că odată cu trecerea timpului şi angajaţii au devenit din ce în ce mai specializaţi. În plus, scutirea de impozitul pe venit de 16% acordată softiştilor a fost o măsură benefică, care a contat foarte mult în acest context„, a mai explicat Lupulescu.

    Totuşi, cei care ocupă funcţia de director tehnic sau de chief information director în companiile de pe plan local încep de la salarii de 2.000 de euro brut pe lună, care sunt de 2,4 ori mai mici decât în Budapesta şi cu 40% mai scăzute ca în Varşovia. Pe de altă parte, scutirea de impozit oferită acestei categorii de angajaţi din România ar putea totuşi să mai reducă din aceste diferenţe la nivelul salariilor nete.