BusinessMagazin

Tag: idei de afaceri

  • Cum au reuşit doi antreprenori să aducă Himalaya la picioarele românilor cu ajutorul unor covoare nepaleze lucrate manual

    În toamna anului 2020, Sorin Urziceanu, arhitect, făcea designul interior pentru apartamentul prietenului său Horia Bercă, inginer IT. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Împreună ei au pus bazele Atelierului Kairos, un proiect de covoare lucrate manual într-o fabrică din Kathmandu, Nepal, ca răspuns la o cerere în creştere din zona de design, dar neacoperită suficient. Iar lucrurile s-au legat atât de bine, încât cei doi „ţes” acum consolidarea pe piaţa locală şi extinderea la nivel internaţional.

    Sfârşitul anului 2020 şi anul 2021 au adus colaborări cu showroomuri de home&deco şi mobilier precum şi noi colaborări cu arhitecţi şi designeri. În luna octombrie a acestui an urmează lansarea pe piaţă a două noi modele de covoare în colaborare cu arhitectul Bogdan Ciocodeică (cunoscut atât pentru proiectele din zona HoReCa, dar şi petru proiectele private), vernisajul şi expoziţia fiind în cadrul galeriei de design SSAB. Urmărim consolidarea pe piaţa locală iar pe termen mediu-lung, extinderea pe o piaţă internaţională”, spune Horia Bercă, cofondator al Atelier Kairos.

     Astfel, deşi brandul şi-a făcut debutul în mediul online, covoarele Atelier Kairos sunt expuse în prezent în mai multe showroomuri, dar şi la galerii de artă şi expoziţii din ţară, compania neavând un magazin fizic propriu.

    „Interacţiunile iniţiate în mediul online se continuă cu serviciile de personalizare şi implicarea clientului sau a designerilor şi arhitecţilor încă de la început, pentru alegerea culorilor, materialelor şi dimensiunii.”

     În prezent, colecţia Atelier Kairos cuprinde trei modele de covoare ce sunt realizate în Kathmandu, Nepal, şi care pot fi personalizate în funcţie de dimensiune, prin combinarea materialelor – lână tibetană, mătase naturală şi cânepă – şi o paletă ce cuprinde 600 de culori şi vopsele de provenienţă elveţiană.

    „Nepalul are o tradiţie de secole în meşteşugul covoarelor, cu o piaţă bogată de desfacere pentru materiile prime la nivel local, din surse controlate. Cel mai des folosită este lâna tibetană care provine de la oi crescute în podişul Tibet. Aceasta este bogată în lanolină, fapt care îi oferă o rezistenţă sporită şi durabilitate, este uşor de curăţat şi întreţinut şi este moale şi plăcută la atingere. Folosim mătase chinezească pentru a crea experienţe senzoriale aparte. Pentru covoarele noastre mai folosim cânepă nepaleză, un material mai lemnos, cu o textură deosebită”, a menţionat arhitectul Sorin Urziceanu, cofondator al businessului românesc. 

    Sorin Urziceanu, cofondator Atelier Kairos: „Credem că românii sunt îndrăzneţi în alegerile pe care le fac şi îşi doresc piese statement în căminele lor. Ne dorim să aducem şi să poziţionăm covorul ca obiect central în cadrul unei amenajări, care să surprindă prin formă, materialitate, texturi şi culoare.”

    El a adăugat că în cadrul fabricii din Nepal unde sunt realizate covoarele Atelier Kairos lucrează în prezent 50 de angajaţi, însă, capacitatea de producţie poate fi extinsă în funcţie de necesităţi prin colaborarea cu ateliere mai mici din zonă.

     Etapele de producţie ale unui covor realizat sub brandul Atelier Kairos încep cu procurarea materiei prime, urmată de procesul de vopsire, ţesere, spălare, întindere şi finisare.

     „Procesul de producţie are în vedere sustenabilitatea – spălarea covoarelor implică un sistem de filtrare şi reciclare a apei, cu impact redus asupra comunităţii sau a grădinilor acestora, finisarea covoarelor se face cu foarfece şi instrumente care nu folosesc electricitatea. Timpul minim de execuţie şi livrare este de aproximativ 14 săptămâni, dar poate creşte în funcţie de complexitate şi dimensiuni. La fiecare covor contribuie 30-40 de meşteri artizani, iar fiecare covor din colecţie este ţesut manual în 155.000 de noduri pe metru pătrat”, a explicat Horia Bercă.

     Preţul unui covor ţesut manual variază în funcţie de complexitate, dimensiune şi de materialele folosite, pornind de la 800 euro pe metru pătrat pentru covoarele lucrate intregral din lână tibetană.

     „Consumatorii români caută materiale naturale, de bună calitate, precum mătasea. Culorile variază de la cele naturale, neutre până la accentele de culoare, îndrăzneţe şi jucăuşe. Odată înţelese opţiunile disponibile, credem că românii sunt îndrăzneţi în alegerile pe care le fac şi îşi doresc piese statement în căminele lor. Ne dorim să aducem şi să poziţionăm covorul ca obiect central în cadrul unei amenajări, care să surprindă prin formă, materialitate, texturi şi culoare”, spune Sorin Urziceanu.

    Deşi contextul pandemic a încetinit planurile de dezvoltare ale celor doi antreprenori români, având în vedere că multe galerii şi expoziţii au fost anulate sau amânate, carantina a făcut ca oamenii să acorde o mai mare importanţă amenajării propriilor cămine.

     „Lumea s-a întors către valorile date de spaţiul personal, de confortul de acasă. Acasă înseamnă refugiu, locul unde te simţi protejat şi unde vrei să îţi regăseşti energia. Lumea este mult mai atentă la ceea ce consumă sau cumpără, se pune preţ mai mare pe calitatea produselor, ca acestea să fie durabile, şi dacă se poate chiar să ţină o viaţă. Este un trend către un stil de viaţă mai sustenabil şi mai sănătos”, a adăugat Horia Bercă.

     El a spus că cea mai afectată de contextul pandemic a fost partea de producţie, provocare generată de măsurile de lockdown luate de guvernul din Nepal.

     „Măsurile luate de guvernul local au avut impact în toate ramurile economice, cu întreruperi parţiale sau chiar totale ale lucrului. Prioritatea colaboratorilor noştri din Nepal pe parcursul anului 2020 a fost aceea de a le oferi angajaţilor măsurile de siguranţă necesare în contextul pandemic. În acest sens, s-a menţinut numărul angajaţilor, fără a face disponibilizări, salariile au fost plătite integral, nu s-au tăiat din beneficii şi producătorul a apelat la fondurile de urgenţă pentru a menţine sub control situaţia de criză. Transporturile internaţionale au fost reduse iar timpii de livrare au crescut foarte mult”, a explicat Bercă.


    Horia Bercă, cofondator Atelier Kairos: „Lumea este mult mai atentă la ceea ce consumă sau cumpără, pune preţ mai mare pe calitatea produselor, ca aceastea să fie durabile, şi dacă se poate chiar să ţină o viaţă. Este un trend către un stil de viaţă mai sustenabil şi mai sănătos.”

     Astfel, mediul online a reprezentat pentru Atelier Kairos un canal important de comunicare şi expunere a pieselor realizate, lucru valabil pentru mulţi creativi.

     Despre cifra de afaceri a companiei cei doi antreprenori au spus că în momentul de faţă, 100% din cifra de afaceri este generată de vânzările pe piaţa din România. „Lansarea brandului a avut loc abia la sfârşitul anului 2020, este un brand tânăr”, au transmis fondatorii Atelier Kairos. Cei doi nu au oferit detalii despre estimările cifrei de afaceri a companiei în primul an de activitate.

     Horia Bercă şi Sorin Urziceanu au povestit că ideea înfiinţării Atelier Kairos şi începerea producţiei de covoare ţesute manual a pornit de la o nevoie personală, când, în timpul pandemiei, arhitectul Sorin Urziceanu lucra la proiectul de design interior al apartamentului prietenului său din copilărie Horia Bercă, inginer IT la acel moment.

    „Am avut amândoi şansa de a vedea şi de a ne intersecta cu obiecte de design de calitate prin ţările în care am călătorit şi am locuit. Pasiunea pentru design contemporan, pentru meşteşug tradiţional şi pentru lucrurile care pot rezista o viaţă, precum şi oferta limitată de covoare custom made, în care clientul participă activ la personalizarea produsului ne-au condus la ideea de a înfiinţa brandul românesc de covoare ţesute manual în tehnica hand-knotted şi cu design contemporan Atelier Kairos.”

     Printre provocările cu care s-au confruntat cei doi antreprenori români se numără găsirea unui partener potrivit în zona de execuţie, dar şi realizarea designului primei colecţii de covoare, în încercarea de a aduce noutate pe piaţa de profil.

     „Am experimentat mult cu materialele şi tehnicile de execuţie până am ajuns la o formă finală. Prima colecţie reprezintă un joc de texturi şi forme cu un impact puternic, cheia fiind covorul ca obiect central de decor în cadrul unei amenajări şi explorarea posibilităţilor oferite de materialele naturale fără limitele date de o tematică predefinită. Vizitele la atelierele din Nepal ne-au ajutat să înţelegem mai bine întregul proces de execuţie, modul de lucru, atenţia la detalii şi standardele înalte de calitate, dar şi viaţa şi cultura artizanilor”, au mai precizat cei doi.

    În continuare, fondatorii Atelier Kairos vizează lansarea unor noi colecţii de covoare lucrate manual, dezvoltarea pe piaţa locală şi extinderea internaţională.

    „Ne dorim să creăm noi colecţii şi să avem colaborări cu cât mai mulţi arhitecţi şi designeri consacraţi dar şi cu designeri aflaţi la început de drum şi să contribuim la a duce designul de obiect românesc şi în afara graniţelor ţării”, au conchis Horia Bercă şi Sorin Urziceanu.

  • Reşedinţa de vară s-a mutat la ţară. Ce afaceri dezvoltă corporatiştii în provincie

    Au dat tastele computerelor pe uneltele de grădinărit, notificările e-mailurilor intrate în inbox pe zumzetul albinelor şi dimineţile petrecute în metrou sau la semafor pe cântecul cocoşului. În final, au dat corporaţia pe munca în agricultură, la ţară. Sau dacă nu au renunţat la joburile în companii, le-au adus o extensie care să completeze satisfacţia de zi cu zi. Şi treptat, reşedinţa lor de vară – uneori şi de iarnă – s-a mutat la ţară.

     

    1. Din HR în grădina de legume – Legume Verzi

    Pe Corina Matu şi logodnicul ei, Constantin Hodorogea, pandemia i-a dus cu gândul, dar şi cu trupul la Băleni, o localitate din judeţul Dâmboviţa, unde s-au mutat atunci când au ales să petreacă starea de urgenţă mai degrabă în aer liber decât într-un Bucureşti sufocant.

    Odată mutaţi la părinţii Corinei, au constatat că prietenii lor din Capitală râvneau la legumele pe care ei le aveau la discreţie, aşa că au început să construiască o pagină de Facebook, apoi un website, apoi o întreagă afacere şi să facă livrări la domiciliu. Şi aşa a început povestea Legume verzi.

    „Deşi nu am părăsit jobul în corporaţie, pot spune că acesta m-a ajutat pe alocuri să-mi şlefuiesc competenţele digitale şi de comunicare. Este adevărat însă că a venit la pachet cu multe provocări şi că nu mi-a permis să aloc timpul necesar pentru a creşte şi mai mult mica noastră afacere”, povesteşte Corina Matu.

    Experienţa ei este în domeniul resurselor umane şi employer branding, lucrând în paralel într-o companie IT. Constantin Hodorogea, la rândul său, a lucrat într-o agenţie de marketing, iar pe lângă Legume verzi, este consultant şi mai deţine o companie de ilustraţii 3D. În businessul propriu, amândoi se ocupă de stocuri, vânzări şi marketing.

    „Am crescut într-o familie cu spirit antreprenorial şi dintotdeauna
    mi-am dorit să am parte de o experienţă antreprenorială. Tatăl meu a fost mereu împărţit între locul de muncă de la oţelărie şi munca din agricultură, iar mama este cel mai bun om de vânzări pe care l-am cunoscut. Pot spune că am avut exemple foarte bune în familie şi împreună am început această mică afacere.”

    Venirea pandemiei a fost o bună ocazie de a gândi strategii pentru a vinde recolta din culturile de la Băleni, aşa că de la un simplu formular în Google, Corina şi Constantin au reuşit să dezvolte un magazin online pentru cei care le-au devenit între timp clienţi fideli.

    „Motivaţia mea a pornit de la dorinţa de a-i ajuta pe părinţii mei
    să-şi distribuie produsele din gospodărie. Am găsit oameni care apreciază munca noastră şi am văzut impactul pozitiv pe care îl putem avea asupra stilului lor de viaţă. Rezultatele din acest proiect vin la pachet cu o încărcătură emoţională foarte puternică şi cu o imensă bucurie.”

    Lobodă, spanac, ţelină, ardei, mere, pere, fasole, gutui, vinete – de toate pentru toţi se găsesc în magazinul online Legume verzi, cu preţuri de la 1 leu la 15 lei, în funcţie de produs. Clienţii care cumpără de la Legume verzi sunt, în mare parte, mămici cu copii care abia au început diversificarea, persoane care îşi doresc să aibă un stil de viaţă mai sănătos, oameni cu alimentaţie vegană sau vegetariană, dar şi multe alte persoane care vor să mănânce legume şi fructe autentice, cu gust.

    „În acest moment, capacitatea de producţie este ceva mai mare decât cererea şi credem că există o oportunitate mare să dezvoltăm produse derivate din culturile noastre.”

    Corina Matu admite că, fără pandemie, Legume verzi nu ar fi existat astăzi. Nu visase niciodată să facă un business în agricultură şi, neforţată de împrejurări, nu ar fi început să construiască ceva în această direcţie. Doar că, în timpul pandemiei, s-a creat spiritul de susţinere a afacerilor locale şi a oamenilor care lucrează câmpurile cu trudă şi acela a fost declicul. Aşa că acum, cei doi antreprenori nu îşi doresc decât să ajungă în bucătăriile şi mai multor exploratori de gusturi.

     

    2. Înapoi acasă – Livada de la Argeş

    Ioana Nistorescu, cofondatoare Livada de la Argeş:„Crescând în familie de antreprenori, iar bunicii paterni ocupându-se dintotdeauna cu negoţul cu fructe, cred că mi-a rămas în sânge şi nu mai scap de microb. Este un sentiment incredibil când primim feedback pozitiv de la clienţi. Acest lucru nu îl găseşti în joburile de zi cu zi din industria IT sau digitală. Plus că, atunci când un produs fizic pleacă din mâinile tale către un client, ai o satisfacţie mult mai mare decât la un e-mail sau un raport.”

    Nici Ioana Nistorescu nu a renunţat – cel puţin deocamdată – la jobul full time, deşi a „sădit”, la Curtea de Argeş, o afacere în agricultură. A lucrat, până la începutul lunii iunie, într-un start-up fintech, iar apoi s-a mutat la eMag, unde este project manager pentru expansiunea internaţională, fiind convinsă că mai are de învăţat multe pe partea de comerţ online. Astăzi, îmbină jobul cu businessul Livada de la Argeş, o activitate încă sezonieră.

    „De când am venit în Bucureşti la facultate, în 2008, am avut în minte ideea că mă voi întoarce în Curtea de Argeş ca să fac un business. Am făcut Facultatea de Administrarea Afacerilor (FABIZ) la ASE şi am crescut într-o familie de antreprenori”, povesteşte Ioana, care şi-a pus cei zece ani de experienţă în e-commerce şi tehnologie în slujba afacerii familiei.

    Povestea Livezii de la Argeş este, de fapt, povestea mai multor generaţii. Bunicul patern se ocupa încă din anii ’70 cu pomicultura şi vânzarea fructelor în pieţe şi locaţii engros. Era o activitate în care toată familia era implicată. După ce el a murit, tatăl Ioanei a decis că este momentul să refacă livezile, ei având două livezi, la distanţă de câţiva kilometri. Aşa că, începând din 2008, tatăl ei, inginer silvic de profesie, a început să scoată pomii vechi şi să planteze pomi tineri. Uşor-uşor, aceştia au început să producă şi a apărut o nouă problemă de tratat: vânzarea fructelor.

    Au făcut iniţial aşa cum învăţaseră de la bunicul familiei, adică au mers cu roadele în piaţă, doar că mediul economic se schimbase foarte mult faţă de anii 1990-2000, când nu existau hipermarketuri, care să acapareze clientela pieţelor agricole. Ceva s-a schimbat însă în 2020, când pandemia a modificat comportamentele consumatorilor.

    „Crescând în familie de antreprenori, iar bunicii paterni ocupându-se dintotdeauna cu negoţul cu fructe, cred că mi-a rămas în sânge şi nu mai scap de microb. Este un sentiment incredibil când primim feedback pozitiv de la clienţi. Acest lucru nu îl găseşti în joburile de zi cu zi din industria IT sau digitală. Plus că, atunci când un produs fizic pleacă din mâinile tale către un client, ai o satisfacţie mult mai mare decât la un e-mail sau un raport”, spune Ioana Nistorescu.

    Ca business, Livada de la Argeş este deţinută de tatăl Ioanei, iar rolul ei este să contribuie la promovare şi branding, să păstreze legătura cu clienţii şi să se ocupe de tot ceea ce presupune livrarea fructelor către clientul final.

    Din cele două livezi, situate în comuna Albeştii de Argeş, de lângă Curtea de Argeş, pleacă mere, pere şi prune către două tipuri de clienţi, în linii mari. Este vorba, pe de o parte, de familii tinere cu copii mici, care caută cele mai bune fructe, iar pe de altă parte, de persoane peste 45-50 de ani, cu venituri peste medie, care au regăsit în fructele din Livada de la Argeş gustul de altădată. Un kilogram de mere din Livada de la Argeş costă
    6 lei, unul de pere – 8 lei, unul de prune – 5 lei, iar antreprenorii furnizează şi serviciul de livrare, după ce comenzile sunt plasate pe site.

    „Îmi doresc un business de familie, nu să facem ceva industrial. Pentru mine e important să ajung să am clienţi care ne aleg an de an – atât eu, cât şi tata punem foarte mare accent pe loializarea clienţilor. Vedem ce direcţie vom alege – pe mine personal mă atrage foarte mult şi agroturismul. Cine ştie?”

    Cert este că pandemia şi-a jucat rolul ei în creşterea businessului. Pomii şi fructele erau şi sunt acolo, dar Livada de la Argeş nu ar fi existat ca brand dacă nu venea această criză sanitară. Iar din toată această experienţă, Ioana spune că a învăţat o lecţie importantă pentru orice business: trebuie totdeauna să meargă ea către client, nu să aştepte să facă el primul pas.

     

    3. Programatorul dintre albine – 3albine

    Ionuţ Ţăranu, cofondator 3albine.„M-am îndrăgostit de albine, am stupina mea la ferma din Brăila. Iar pasiunea pentru tehnologie se îmbină plăcut cu cea pentru agricultură, pentru că lucrez şi am investit în câteva start-up-uri care aduc tehnologia în agricultură. Printre ele, Apiary Book, unde ajutăm apicultorii să ducă mai departe şi la alt nivel pasiunea pentru apicultură.”

    Ionuţ Ţăranu este de profesie programator, iar timpul liber pe care i-l lăsa jobul îl petrecea, încă de acum câţiva ani, pe câmpuri, dându-le o mână de ajutor apicultorilor care veneau la ferma familiei sale. Aşa i-a venit ideea să se implice într-un business cu miere. S-a asociat cu Silvian Chiruţă – jurist la bază, şi cu Maria Ilinca – muzician, şi au ales să îmbutelieze miere sub eticheta 3albine.

    „Au fost ani grei, dar am alături de mine o echipă frumoasă. M-am îndrăgostit de albine, am stupina mea la ferma din Brăila. Iar pasiunea pentru tehnologie se îmbină plăcut cu cea pentru agricultură, pentru că lucrez şi am investit în câteva
    start-up-uri care aduc tehnologia în agricultură. Printre ele, Apiary Book, unde ajutăm apicultorii să ducă mai departe şi la alt nivel pasiunea pentru apicultură”, povesteşte Ionuţ Ţăranu.

    Businessul 3albine, ale cărui baze au fost puse în 2018, are două direcţii: una de producţie de miere din cei 20 de stupi proprii şi una de colectare de miere de la alţi apicultori şi îmbuteliere.

    „Tot timpul te gândeşti să te extinzi. Avem în plan culturi de lavandă, de exemplu. Trebuie să investim în sisteme performante de irigat, de monitorizat culturi din satelit. Sunt atât de multe de făcut!”

    Borcanele de miere 3albine au 275 de grame. Preţurile sunt stabilite în funcţie de lot, de cât de mare este efortul găsirii unui tip de miere, de costurile de ambalare. De pildă, preţul unui borcan de miere de prun este de 30 de lei. Din portofoliu fac parte şi mierea de cireş, de coriandru, de salvie, de pădure şi altele.

    „Am stat destul de mult în natură în perioada pandemiei, aşa că ăsta poate să fie un avantaj. Doar că efectele pandemiei au lovit şi în agricultură. Avem totuşi un an agricol bun şi, dacă mai vin doi-trei la fel, probabil că ne vom recupera pierderile de anul trecut”, crede Ionuţ Ţăranu.

     

     

    Mirajul ruralului

    Viaţa la ţară a devenit, în pandemie, un refugiu preţios pentru mulţi dintre cei care îşi petrec zilele doar în apartament, indiferent de numărul de camere. Prin urmare, şase din zece români care locuiesc mediul urban spun că pandemia le-a influenţat sau le-a schimbat opinia privind perspectiva de a locui la ţară, iar 62% declară că şi-ar putea imagina să se mute la ţară în 1-2 ani, potrivit studiului Digitalizarea Europei, comandat de Vodafone Institute şi realizat de Kantar, care a cuprins peste 15.000 de persoane intervievate din 15 ţări europene, inclusiv România.

    În ceea ce priveşte avantajele de a locui la ţară, 74%, respectiv 80% dintre românii intervievaţi consideră apropierea de natură şi beneficiile sale pentru un stil de viaţă sănătos ca fiind cele mai mari câştiguri. Doar 19% au indicat nivelul chiriei mai scăzut. Avantajele traiului la ţară predomină pentru 44% dintre românii din urban.

    Mutatul la ţară nu se poate face însă în orice circumstanţe – condiţia numărul unu pentru a locui la ţară este de departe o conexiune bună la internet: 69% dintre românii intervievaţi spun că aceasta este obligatorie, iar pentru 25% este de preferat. Această constatare este comună în rândul tuturor ţărilor europene, arată acelaşi studiu. Sondajul a inclus Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Marea Britanie.

  • Minimalism autohton

    Minimalismul aplicat spaţiului de locuit pare în continuare mai degrabă un ideal, în ciuda beneficiilor evidente, aşa că şi conceptul de tiny house se conturează abia timid în România. Reprezentanţii Mobexpert au văzut însă un potenţial pe această nişă, aşa că au pariat peste 1 milion de euro pe lansarea unei game noi de căsuţe fixe şi mobile. Ce este, simplu şi pe scurt, o tiny house şi cu ce vine „la pachet” o astfel de locuinţă?

    Într-o perioadă în care tot mai mulţi oameni lucrează de acasă, au adoptat un model de lucru hibrid (work from home şi mers la birou) sau un stil de viaţă nomad, o căsuţă de tipul Tiny House oferă tot confortul de care au nevoie: electricitate, apă, baie complet utilată, bucătărie cu frigider, internet etc. Aceasta poate fi amplasată în orice spaţiu pentru a fi folosită fie ca locuinţă permanentă, fie drept casă de vacanţă”, spune Adelina Badea, CEO al retailerului român de mobilier Mobexpert.

    Pentru lansarea noii game compania a investit până acum peste 1 milion de euro, atât în proiectarea şi producţia căsuţelor, cât şi în realizarea mobilierului din interior. Producţia unei căsuţe cu echiparea standard, care include finisajele – parchetul, pereţii vopsiţi şi altele, aerul condiţionat, baia complet utilată cu boiler, încălzirea în pardoseală şi corpurile de iluminat pentru interior şi exterior durează aproximativ 30 de zile, iar realizarea mobilierului depinde de cerinţele clientului. Potrivit reprezentanţilor companiei, construcţia acestora are un impact minim invaziv asupra mediului, procesul tradiţional fiind transformat într-unul mai rapid, fiabil, fără zgomot şi ecologic. Preţul de pornire al unei căsuţe mobile este de 23.499 de euro + TVA, iar cel al căsuţei fixe porneşte de la 25.399 de euro Ă TVA. „Preţul variază în funcţie de tipul de mobilier ales, mai complex sau mai simplu, de necesitate şi de modul în care alegi să o foloseşti – dacă o vei folosi, de pildă, ca birou, casă de vacanţă, spaţiu de închiriat în regim hotelier, zonă de relaxare, sală de sport.”

    În acest moment, portofoliul companiei cuprinde 30 de căsuţe fixe şi mobile, iar pentru proiectarea lor compania a colaborat cu partenerii fabricanţi de la Piatra Neamţ şi Miercurea-Ciuc, mobilierul fiind realizat în fabricile Mobexpert din Târgu-Mureş. Căsuţa mobilă are o lăţime de 2,55 metri şi o lungime de 6,66 metri lungime şi poate fi amplasată oriunde, fiind necesară doar conectarea acesteia la utilităţi. În paralel, clienţii pot achiziţiona şi un trailer înmatriculabil, care are dimensiunile potrivite pentru a putea circula pe drumurile publice. Varianta fixă dispune de un spaţiu ceva mai generos: 3,2 metri lăţime şi 7 metri lungime. Căsuţa fixă poate fi amplasată pe o fundaţie cu piloni, fiind destinată celor care intenţionează să rămână într-un singur loc. „Căsuţele sunt construite din lemn, cu materiale sustenabile, de calitate, care rezistă extraordinar de bine în timp. Nu sunt containere”, notează executivul. Potrivit ei, căsuţele pot fi folosite pe tot parcursul anului, deoarece dispun atât de aer condiţionat, cât şi de încălzire în pardoseală. „Costurile de mentenanţă variază în funcţie de cât de des sunt folosite şi cu ce scop. În ceea ce priveşte costurile de întreţinere, acestea sunt aproximativ aceleaşi cu ale unui apartament cu o suprafaţă similară, căsuţa fixă având 23 de metri pătraţi, iar căsuţa mobilă, 17. Durata medie de viaţă pentru fiecare se calculează în funcţie de modul în care sunt întreţinute, câtă grijă oferi tâmplăriei, lambriului exterior etc., dar şi în funcţie de locul unde sunt amplasate. Garanţia pentru fiecare căsuţă este de 2 ani, iar în cazul electrocasnicelor se aplică garanţia producătorului”, explică ea.

    În ceea ce priveşte capacitatea de cazare, acest aspect depinde foarte mult de amenajare şi modul în care este optimizat spaţiul. „În forma în care este acum, pot locui confortabil trei persoane sau o familie cu un copil. Se poate pune şi un pat supraetajat, caz în care spaţiul poate fi folosit şi de patru persoane sau de o familie cu doi copii. Cel mai mare avantaj al acestor căsuţe este că pot fi personalizate aşa cum aveţi voi nevoie (prin montarea, de pildă, a paturilor supraetajate pentru doi copii) şi cum vă place (alegând, de exemplu, culorile mobilierului).”

    Adelina Badea, CEO Mobexpert: „Suntem convinşi că acest trend va continua să crească şi va aduce plus valoare stilului nostru de viaţă. Ne dorim să contribuim şi noi la dezvoltarea acestei nişe, iar micile căsuţe răspund acestei nevoi a consumatorilor români, aceea de a fi fericiţi cu mai puţin şi de a face investiţii în lucruri de calitate de care să se bucure mulţi ani de acum încolo.”

    Adelina Badea spune că noua colecţie vizează clienţii dornici să ducă o viaţă minimalistă, cu focus pe natură şi pe un trai sustenabil. „Ne orientăm către oameni care vor să investească într-o experienţă tiny şi, în acelaşi timp, să scape de grijile pe care le presupune o construcţie clasică.

    Pentru clienţii B2B căsuţele pot fi o investiţie profitabilă pentru orice business din industria ospitalieră, indiferent de dimensiunea afacerii, susţine executivul. „Pensiunile şi hotelurile le pot folosi cu succes ca spaţii suplimentare de închiriat, zone de relaxare sau chiar spaţii dedicate evenimentelor.”

    Conceptul de „tiny house” a apărut în Statele Unite, primele căsuţe de acest tip fiind construite în urma pagubelor făcute de uraganul Katrina în vara anului 2005. De atunci, americanii au continuat să apeleze la aceste alternative fie în urma unor incidente care le-au distrus locuinţele, fie din dorinţa de a duce un stil de viaţă nomad sau pur şi simplu minimalist. „A continuat să crească în popularitate şi în Europa de Vest, fără să cunoască, însă, o expansiune masivă. Cu siguranţă, în viitor, oamenii vor adopta uşor-uşor acest stil de viaţă atât pentru o locuinţă permanentă, cât şi pentru a se relaxa în vacanţă”, susţine Adelina Badea. Potrivit ei, minimalismul a început să devină popular şi la noi. „Suntem convinşi că acest trend va continua să crească şi va aduce plus valoare stilului nostru de viaţă. Ne dorim să contribuim şi noi la dezvoltarea acestei nişe, iar micile căsuţe răspund acestei nevoi a consumatorilor români, aceea de a fi fericiţi cu mai puţin şi de a face investiţii în lucruri de calitate de care să se bucure mulţi ani de acum încolo.” 

    Executivul spune că este prea devreme pentru a face o proiecţie legată de procentul pe care noua nişă lansată de companie îl va genera în veniturile totale ale businessului.

     În ceea ce priveşte competiţia, şefa Mobexpert spune că în acest moment nu are cunoştinţă de niciun alt retailer de mobilă din România care să aibă în colecţie acest tip de produs. „Există, însă, producători pe piaţa locală, cu care suntem parteneri.”

    Potrivit prnewswire.com, piaţa globală de căsuţe va înregistra, în intervalul 2021-2025, o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 4%, cea mai importantă contribuţie fiind adusă de America de Nord, cu o cotă de 58%. Între timp, România rămâne în rândul statelor europene cu cel mai mic număr mediu de camere/cap de locuitor – 1,1, alături de Polonia şi Croaţia, la pol opus situându-se Malta, cu 2,2 camere/cap de locuitor, potrivit datelor Eurostat valabile la nivelul anului 2019.


     

  • Generaţia cu Zoomul de gât: Cu cât mai mult timp la computer, cu atât mai bine

    După ce ani la rând părinţii le-au atras atenţia copiilor să reducă timpul petrecut în faţa ecranelor, deodată, din martie 2020 începând, paradigma s-a schimbat. Cu cât mai mult timp la computer, cu atât mai bine, pentru că asta înseamnă urmărit lecţii, participat la cursuri, făcut teme şi, în final, performanţă şcolară. Cum să gestionezi o asemenea schimbare fără să te afli în miezul unui paradox de dimensiuni astronomice?

    Business Magazin a luat la întrebări fondatorii a cinci afaceri din zona de educaţie şi cu un director de grădiniţă despre provocările, schimbările şi bătăile de cap ale ultimului an şi jumătate. Ei vorbesc despre ce a fost bine şi ce a fost rău în tot acest timp, despre ce poate fi păstrat şi ce trebuie neapărat recuperat, dar şi despre necunoscutul care li se aşterne în faţă, odată cu un nou an şcolar.

     

    1. „Cum să faci educaţie online la preşcolari?”

    Ileana Ionescu este director la grădiniţa Scufiţa Roşie, aflată undeva între parcurile Tineretului şi Carol din Bucureşti, lângă Colegiul Gheorghe Şincai. A revenit în sistemul educaţional după un „ocol” de nouă ani în industria de publicitate. După absolvirea facultăţii, a început să lucreze ca translator şi a găsit un job la Şcoala Lauder-Reut din Bucureşti.

    Unul dintre elevii ei era fiul unui manager din cadrul News Outdoor România, denumirea anterioară a actualei Getica OOH, una dintre cele mai mari companii care administrează panouri publicitare din România. El i-a propus să lucreze în publicitate, iar Ileana a acceptat. A început ca asistent de manager, apoi a ajuns să fie coordonator de echipă, pentru ca, mai târziu, să urce pe treapta profesională.

    „După ce au venit cei doi copii în viaţa mea, am ales să schimb macazul şi să revin la domeniul educaţiei. Îmi place mai mult la catedră, îmi place să fiu în mijlocul copiilor”, spune Ileana Ionescu.

    Aşa că, în octombrie 2012, a revenit în învăţământul privat, pe un post într-o grădiniţă. Mai târziu, a ajuns director la grădiniţa de stat Scufiţa Roşie, de care recunoaşte că se ferise, fiind văzută ca o instituţie dificil de gestionat. A reuşit însă să transforme totul acolo şi să aibă în grijă 210 copii şi 27 de angajaţi, dintre care 15 sunt profesori. Ajunsese în punctul în care totul sau măcar aproape totul era previzibil pentru Ileana şi pentru copiii de care este responsabilă. Până într-o zi.

    „Pe 11 martie 2020, ne-am trezit că trebuie să stăm acasă. Cum să faci educaţie online la preşcolari?” a fost întrebarea pe care şi-a pus-o atunci.

    Avantajul a fost însă, spune Ileana, că media de vârstă a celor 15 cadre didactice de la grădiniţa Scufiţa Roşie este de 26 de ani, astfel că deschiderea către mediul digital este mare.

    „În prima noastră întâlnire pe Zoom, am încercat să stabilim ce şi cum să facem. Colegele mele au început apoi să se filmeze făcând diverse activităţi educaţionale şi să trimită filmuleţele către copii, au început să facă proiecte de lecţii interactive, s-au adaptat repede.”

    Parteneriatul pedagogic cu părinţii a fost una dintre condiţiile-cheie pentru ca lucrurile să decurgă normal. Iar părinţii au înţeles şi au (re)învăţat să se joace cu cei mici, să deseneze, să facă tot felul de activităţi care, până atunci, căzuseră doar în sarcina grădiniţei.

    „După o lună, copiii de patru ani ştiau deja să-şi deschidă microfoanele, să ne arate imagini pe ecran. Cu cei mai mici, de trei ani, am făcut lecţii mai mult practice – mişcare fizică, lecţii de gătit. Copilul gătea, iar computerul era poziţionat undeva în preajmă, astfel încât noi să-l vedem.”

    Ileana şi colegii ei au făcut ore de zumba online cu copiii, dar şi cu părinţii, s-au filmat făcându-şi patul, spălându-se pe dinţi în acelaşi timp sau pieptănându-se.

    „Copiii ne-au văzut în mediul nostru, au văzut că şi noi stăm în training acasă, iar asta ne-a apropiat. Ca teme, au avut, printre altele, de descris ce au frigider, de făcut parada modei în hainele părinţilor. Seara, citeam împreună poveşti, ele nu au lipsit nici din online. A fost distractiv”, spune Ileana Ionescu.

    Pentru a gândi şi a pune în practică toate aceste idei de educare online pentru copiii de grădiniţă, directoarea de la Scufiţa Roşie spune că experienţa din multinaţională a ajutat-o foarte mult, pentru că astfel a ştiut cum să comunice cu echipa. Din ianuarie 2021, copiii şi profesorii s-au revăzut faţă în faţă, în sistem hibrid, venind prin rotaţie la grădiniţă. Ce s-a schimbat între cei mici după acest an de transformare?

    „Seria aceasta de copii este una independentă, va fi o generaţie cu voce, o generaţie care ştie ce vrea”, crede Ileana.

    Măsurile adoptate pe repede-înainte când pandemia a lovit cel mai puternic nu vor fi cu totul date la o parte, spunea ea, pentru că multe s-au dovedit a fi eficiente. De pildă, şedinţele cu părinţii se vor desfăşura în continuare în mediul online, la fel cum şi serbările vor fi filmate şi transmise ulterior părinţilor.

    „Continuăm cu activităţile educative, aşa că am cumpărat jucării interactive. Vom avea şi un podcast începând cu luna septembrie, unde copiii şi părinţii vor povesti diverse lucruri, de pildă ce vor să devină sau ce voiau să devină când erau mici.”

    În timpul pandemiei, instrumentele şi echipamentele pentru a se adapta digitalizării au fost cumpărate cu sprijinul asociaţiei părinţilor, cu sponsorizări şi donaţii, iar cei mici au avut toţi acces la clasele online cu ajutorul telefoanelor mobile sau al computerelor. O mână de ajutor a venit şi de la Edu Networks, o alianţă formată din nouă ONG-uri care lucrează împreună pentru a încuraja alfabetizarea copiilor. Scopul este ca niciun elev să nu termine clasa a patra fără să ştie să scrie şi să citească.

    „Ca rezultat, în perioada învăţării online, am reuşit performanţa ca 90% dintre profesori să urmeze module avansate de formare a competenţelor digitale pe care să le aplice la clasă”, spune Ileana Ionescu.

     

    2. Outside the box

    „Pentru noi tehnologia a fost un canal foarte util de comunicare, fără de care probabil proiectul Rubik nu ar fi continuat. Am ales să construim experienţe de învăţare care să nu încarce excesiv programul copiilor şi am gândit această trecere din mai multe perspective – întâlnirile de status, cursurile, dar am lăsat loc şi pentru copii să vină cu propuneri în atelierele pe care ei le facilitează pentru comunitate”, povesteşte Luiza Apostu, cea care, în noiembrie 2019, a fondat Rubik School, adică o şcoală cu un model de învăţare autodirijată cu instrumente agile.

    Tocmai agilitatea şi flexibilitatea programului au fost punctele forte în gestionarea crizei Covid-19, fiecare copil având libertatea de a-şi alege experienţele la care să participe. Un plus pentru tranziţia în online a fost şi faptul că majoritatea copiilor din comunitatea Rubik au competenţe digitale, de la cum să folosească un device şi până la programare.

    „Cea mai importantă schimbare a fost să ne mutăm cu totul pe online încă din prima zi de lockdown. Am mutat tot conţinutul pe o platformă de învăţare online pe care am adaptat-o nevoilor noastre şi am dus cât mai multe experienţe şi instrumente folosite în spaţiul fizic. Astfel am creat un nou produs, pe care l-am extins pentru copiii din toată ţara: Rubik Online.”

    Luiza Apostu şi echipa ei au adus mentori pasionaţi şi specialişti în ceea ce fac, au diversificat mult paleta experienţelor şi a domeniilor de învăţare, astfel că acum sunt peste 25 de domenii dintre care copiii pot alege, au extins categoria de vârstă căreia Rubik se adresează (5-14 ani), s-au extins către copiii din toată ţara şi au creat proiecte în comunităţi defavorizate cu ajutorul unor finanţări obţinute.

    „Toate aceste schimbări agile ne-au ajutat nu doar să supravieţuim, ci şi să creionăm un nou produs la care nu ne gândeam înainte de pandemie şi să putem, după mai bine de un an şi jumătate, să ne redeschidem şi offline din septembrie 2021.”

    De trei ori pe săptămână, profesorii de la Rubik School şi elevii lor se întâlnesc online şi povestesc, împărtăşesc, iau pulsul. Mentorii specializaţi susţin cursuri online de o oră pe teme care, anterior, nu erau exploatate, precum modelare 3D, computer science, matematică, artă sau benzi desenate, emoţii.

    „Am primit feedback foarte bun de la copii pe cursuri şi cu siguranţă vom păstra tematicile şi în anii viitori. Au funcţionat foarte bine experimentele, învăţarea pe proiect şi faptul că fiecare copil a putut să îşi aleagă traseul de învăţare.”

    Atelierele ţinute de copii sunt o altă descoperire pe care au integrat-o în online şi care a funcţionat foarte bine. Copiii s-au arătat dornici să împărtăşească cu colegii lor ceea ce ştiu, să îi înveţe lucruri noi, ei dezvoltându-şi la rândul lor autonomia, responsabilitatea, abilitatea de a se structura, încrederea în sine.

    „Copiii s-au adaptat repede la online, îndrăznesc să spun că mai repede decât adulţii care le facilitau procesele de învăţare. Într-adevăr, a fi în online presupune un efort mai mare, să scoţi din pălărie instrumente, jocuri şi resurse care să creeze dinamică şi să îi ţină focusaţi, implicaţi în procesul de învăţare. Online-ul ne-a provocat să fim mai jucăuşi, să gândim outside the box, să ajungem la ei mai departe de ecran şi chiar să fie o conexiune.”

    Faptul că s-au demarat tot mai multe traininguri pe zona de digitalizare şi formare a profesorilor a ajutat mult, crede Luiza Apostu. Totuşi, revenirea şi la formula offline începând cu luna septembrie nu poate să fie decât un lucru bun. Fără a renunţa complet la spaţiul virtual.

    „Ne-am propus să continuăm Rubik Online pentru că vedem o nevoie reală de a duce programul nostru în oraşe în care nu există o piaţă diversă a serviciilor educaţionale şi a existat această cerere expres din partea părinţilor de a continua Rubik Online”, spune Luiza Apostu.

     

    3. „Cum puteam preda înainte fără instrumentele din online?”

    Academia Micilor Developeri este o şcoală de IT pe care antreprenorii Costin Pietraru şi Oana Manga au pornit-o în 2013, cu scopul de a face din cei mici adevăraţi programatori. Digitalul nu a fost aşadar o problemă pentru ei atunci când a venit pandemia, deşi cursurile în format online le-au înlocuit pe cele din sala de clasă.

    „Am transformat orele de curs din format fizic în format online. Adulţii au ajuns, cu această ocazie, la nivelul de înţelegere a mediului online la care copiii se aflau deja de mult timp şi pentru care erau pregătiţi”, spune Costin Pietraru.

    S-a dovedit că învăţarea online este eficientă, că barierele teritoriale nu mai reprezintă adevărate limite şi că e-learningul, folosit aproape deloc anterior pentru categoriile mici de vârstă, este o opţiune foarte bună.

    „Toate cursurile noastre aveau materialele necesare predării în format digital, aşa că trecerea spre predarea online s-a făcut firesc şi fără efort. Părinţii şi copiii au răspuns extraordinar de rapid acestei provocări, iar internetul şi tehnologia au ajutat la realizarea unei tranziţii rapide şi uşoare. La mai mult de un an după schimbarea formatului, ne întrebăm cum puteam preda înainte fără instrumentele de care beneficiem astăzi în mediul online. Tranziţia era inevitabilă, iar pandemia a făcut ca trecerea să fie necesară şi firească.”

    Iar efectele se văd. În primele trei luni 2021, numărul copiilor care participă la cursurile Academiei Micilor Developeri s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, întrucât, prin predare online, copiii şi părinţii nu mai sunt limitaţi de nevoia proximităţii faţă de centrele educaţionale. Cursurile sunt doar la un click distanţă, simplificând-se, astfel, logistica aducerii copiilor la cursuri şi eliminându-se timpul petrecut în trafic.

    De altfel, cursurile de programare software se pretează bine la predarea online, întrucât fiecare copil, fie că este în propria cameră sau în sala de curs, lucrează la un calculator individual. Prin urmare, planul celor doi fondatori ai Academiei Micilor Developeri este ca, în toamnă, să redeschidă doar una dintre cele patru spaţii fizice, în vreme ce 80% dintre cursuri se vor desfăşura online.

    În prezent, 700 de copii sunt înscrişi şi participă constant la cursurile online pe termen lung ale Academiei Micilor Developeri, pentru a învăţa programare software. De asemenea, 400 de copii din întreaga ţară şi din diaspora (Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia) participă la workshopurile gratuite pe care şcoala le susţine lunar, pentru a promova predarea disciplinei de computer science. Misiunea academiei şi a părinţilor este de a transforma copiii din consumatori de tehnologie, în viitori creatori de tehnologie.

    „Sistemelor publice de educaţie, adică şcolilor, le este greu să iasă din paradigma tradiţională de organizare şi predare, în timp ce tehnologia avansează şi se schimbă rapid, de la an la an. Copiii deja sunt obişnuiţi să înveţe din mai multe surse – tutoriale online, de exemplu – astfel, cu ajutorul social media, s-a liberalizat predarea, orice specialist sau pasionat de un domeniu poate transmite informaţii în formate interactive şi interesante, folosind internetul”, spune Costin Pietraru.

    Dar sistemul public mai are nevoie de timp ca să accepte şi să se conformeze.

     

    4. Granturile, barca de salvare

    Pentru Ion Neculai, fondatorul eematico, un proiect pornit de la ideea unor cursuri de bricolaj pentru copii, cel mai greu lucru a fost să închidă complet activitatea şi să treacă majoritatea echipei în concediu fără plată. Inactivitatea a fost însă de scurtă durată, pentru că antreprenorul a ales să dezvolte activităţi online, bazate pe kituri de materiale educaţionale ce urmau să fie livrate acasă.

    „În paralel, am încercat să creăm conţinut gratuit – tutoriale video – pentru părinţii şi copiii închişi în case, proiect susţinut voluntar chiar de colegii noştri care nu mai aveau un venit financiar. Am aplicat la toate fondurile care ne-au ieşit în cale şi am căutat înţelegere la toţi partenerii noştri reuşind să obţinem amânări şi chiar anulări de datorii”, îşi aminteşte Ion Neculai.

    Ion Neculai, de profesie arhitect, a învăţat din propria experienţă cu elevii că, pe lângă teoria predată în şcoli, copiii au nevoie de detalii mai minuţioase despre meseriile pe care vor să le urmeze, dar, mai ales, au nevoie de exemple practice, tangibile, au nevoie de învăţare prin joacă. Aşa a ajuns să fondeze eematico, unde se predau cursuri în care copiii construiesc, planifică şi, în final, se distrează.

    „Cel mai de impact lucru pe care l-am făcut a fost dezvoltarea activităţilor online bazate pe kituri de jucării educaţionale. Ne-au permis să rămânem prezenţi în atenţia părinţilor, să le fim de ajutor, să ne creştem audienţa şi, nu în ultimul rând, să avem un proiect care să fie interesant pentru granturile la care am aplicat. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost să aplicăm la granturi, inclusiv cele ale statului, care ne-au permis să ne menţinem pe linia de plutire.”

    O mişcare inspirată a fost menţinerea taberelor pe care le organiza şi care au ajutat ca eematico să aibă activitate vara. Cel mai neinspirat lucru, pe de altă parte…

    „… a fost să încercăm nişte activităţi online în care să folosim resursele materiale ale părinţilor – tutoriale pentru activităţi care să se bazeze pe ce au oamenii pe acasă. A fost greu să găsim lucruri care să se regăsească în fiecare casă şi asta a generat frustrări, fie deoarece nu aveau, fie deoarece erau nevoiţi să se ducă la cumpărături. Am sistat foarte rapid acea idee.”

    Cel mai bine au funcţionat însă activităţile online Steam cu kituri de jucării educaţionale trimise acasă. Copiii şi părinţii au avut o soluţie completă de învăţare complementară şi distracţie educativă – tutoriale, materiale şi activităţi pe calculator. Mai mult, acest tip de activităţi a permis echipei de la eematico să ajungă şi în locuri în care până atunci nu avea acces din motive logistice, mai exact în alte oraşe din România. S-a deschis astfel o perspectivă pe care cei de la eematico au de gând să o dezvolte.

    „Cu siguranţă a fost o perioadă de scădere pentru noi ca organizaţie. Era şi firesc să fie aşa, dat fiind că practic trecem la un cu totul alt model de a face lucrurile.

    În ceea ce priveşte adaptarea copiilor, putem spune că am sesizat o mare flexibilitate a acestora şi o reaşezare în noi modele de lucru şi strategii de adaptare. Acest lucru nu înseamnă însă că le-a fost bine. Multe strategii au fost de supravieţuire şi generate de absenţa unor alternative. Cu siguranţă,  desfăşurarea exclusiv online a procesului educaţional nu este o soluţie pe termen lung”, crede Ion Neculai.

    Însă online-ul ofertă avantajul unor experienţe mult mai diverse şi accesul la informaţii mai de actualitate, aşa că va deveni o componentă în procesul educaţional, în ce fel şi în ce cantitate urmând a fi determinat în anii care vin.

    Acum, în faţa unui nou an şcolar, Ion Neculai spune că anii care vin vor fi unii de căutare şi implementare a lucrurilor învăţate în perioada pandemiei.

    „De aceea, ne pregătim cu mare grijă pentru a nu ne expune unor noi şocuri. Vom încerca să reluăm nişte activităţi cu prezenţă fizică, dar strategic vom continua să dezvoltăm eematico Steam Kits, soluţia noastră online, deoarece credem în beneficiile ei, ca produs de educaţie inovativ şi ca mijloc de extindere a zonei noastre de prezenţă, dincolo de Bucureşti.”

    Revenirea la formula din 2019 nu este văzută ca o soluţie reală, deoarece nu mai există mijloacele financiare necesare, aşa că temerile privind viitorul şi un posibil nou lockdown stau la colţ.

     

    5. Online versus offline

    KEN Academy este un program de educaţie antreprenorială şi financiară pentru copii pe care Carmen Iorgulescu şi Liviu Lepădatu l-au gândit în 2012 şi l-au deschis în ianuarie 2013. Programul se desfăşoară pe parcursul unui an şcolar, iar cursurile sunt dedicate copiilor cu vârste între 7 şi 13 ani. Cursurile sunt predate de freelanceri şi antreprenori, care au experienţă de business, dar şi de comunicare.

    „Pandemia a însemnat pentru noi intrarea în mediul online. Dacă până în acel moment susţineam doar cursuri offline, a trebuit să ne adaptăm unei situaţii noi, complet necunoscute. Activităţile şi jocurile offline s-au transformat în provocări în mediul online. Este mult mai greu să păstrăm atenţia copiilor atunci când ne desparte un ecran, însă dinamica şi implicarea copiilor poate fi realizată prin tehnici specifice – activităţi interactive, împărţirea pe echipe în camere de lucru, activităţi motrice, quizuri”, spune Carmen Iorgulescu.

    Întâi de toate, echipa de la KEN Academy a trebuit să adapteze curriculumul derulat în mediul offline pentru mediul online. A schimbat abordarea, metodele şi instrumentele de lucru, astfel încât să păstreze totuşi componenta practică, experienţială a cursului. Mai departe, a dezvoltat un program educaţional oferit gratuit pentru părinţi şi copii – DIY Education – ca să depăşească mai uşor şi eficient perioada de lockdown. Au dezvoltat totodată de la zero un program de educaţie antreprenorială şi financiară dedicat mediului online, cu subiecte, structură şi metodologie pentru mediul de învăţare virtual.

    „Deşi am fost iniţial neîncrezătoare, construirea şi implementarea unui curriculum complet dedicat pentru mediul virtual funcţionează foarte bine în cazul unui curs opţional. Copiii care au participat în programul KEN online au atins rezultate educaţionale bune, s-au creat chiar şi prietenii, deşi copiii şi profesorii nu se întâlniseră niciodată face-to-face.”

    Schema cea mai puţin eficientă este însă cea hibridă, în care o parte dintre copii sunt în clasă şi o parte în mediul online, deoarece tehnicile de predare sunt complet diferite în offline faţă de online, iar digitalizarea şi tehnologia nu sunt adecvate, crede Carmen Iorgulescu.

    „Cuvântul anului trecut a fost «adaptabilitate», iar acest lucru a venit la pachet cu digitalizarea, care ne-a ajutat, cu siguranţă. Şi, în special, ne-a dat imboldul de care aveam nevoie pentru a ieşi din Bucureşti. Prin intermediul cursurilor online am reuşit să ajungem în întreagă ţară şi chiar internaţional, lucru care înainte de pandemie, deşi posibil, îl amânam în ciuda solicitărilor. Prin urmare, am decis să continuăm programele şi modulele online şi în perioada următoare. Au devenit parte din KEN Academy.”

    Copiii au fost cei care s-au adaptat cel mai repede, cel mai bine şi cel mai uşor, fiind o generaţie care s-a născut în epoca digitală, astfel că totul este destul de natural pentru ei. Totuşi, constatarea este că timpul de atenţie este mai scăzut online, deoarece există tentaţia de a face şi altceva în afară de a asculta informaţiile sau de a participa la activităţile comune.

    „Întâmpinăm noul an şcolar cu speranţa de a rămâne în mediul offline, deoarece copiii au nevoie, pentru buna lor dezvoltare intelectuală, dar mai ales emoţională, de comunicare şi interacţiune directă unii cu ceilalţi.”

    Printre problemele care pot apărea pe termen lung atunci când învăţarea se petrece exclusiv în mediul online, consideră Carmen Iorgulescu, se numără scăderea apetenţei pentru învăţare, scăderea capacităţii de concentrare, însingurarea, depresia, scăderea încrederii în sine.

    „La KEN Academy, fiind un program educaţional opţional, cu întâlnire o dată pe săptămână, noul an şcolar va continua cu programe atât online, cât şi offline.”

    Programul online este special construit pentru acest mediu de învăţare, atât din punct de vedere al curriculumului, cât şi ca metode de predare, iar cel offline este adaptat nevoilor copiilor de a interacţiona între ei cât mai mult, de a comunica şi a-şi susţine ideile, de a învăţa experienţial, de a construi şi implementa proiecte antreprenoriale reale, de a se conecta cu alţi copii, specialişti sau tineri antreprenori.

     

    6. Educaţie în format video

    Pentru un business ca Şcoala IT, s-ar crede că învăţarea în digital nu poate veni cu mari provocări. Şi totuşi, când schimbarea apare de pe o zi pe alta, lucrurile se complică.

    „În prima etapă, am trecut printr-o perioadă de neclaritate, lipsind complet predicţia pe termen mediu. Ce s-a clarificat repede a fost faptul că nu va fi nicio predicţie. Aşa că a fost nevoie de decizii rapide, mai curajoase, fiind vorba de ceva ce nu mai fusese testat nicăieri”, rememorează Cristian Lăcraru, fondatorul programului educaţional Şcoala IT, prin care profesori de IT merg în mai multe şcoli private din Bucureşti pentru a ţine cursuri de programare şi robotică.

    Când pandemia a închis şcolile, el şi colegii lui s-au pus în locul elevilor, pentru a înţelege ce simt ei, apoi au testat mai multe platforme de predare online, fiind interesaţi în primul rând de instrumentele pe care le puneau la dispoziţie – separarea pe grupuri de lucru, notiţe pe ecran, interacţiune.

    „A fost nevoie de achiziţionarea unor echipamente noi, având nevoie de camere web dedicate, microfoane, stative, lumini, tablete grafice, chroma. Conţinutul lecţiilor a fost modificat, iar modul de predare s-a schimbat. Nu sunt lucruri uşor de realizat, dar au fost necesare.”

    Dotările tehnice au fost una dintre cele mai bune schimbări, pentru că au făcut ca totul să fie mai fluent pentru mediul online. Pe de altă parte, alegerea unei platforme de predare s-a dovedit a fi cea mai grea sarcină, fiind şi etapa care a consumat cel mai mult timp.

    „Unele platforme erau simplu de utilizat, dar cu puţine funcţii, altele depăşeau cu mult nevoile noastre, dar erau mai dificil de gestionat, mai ales dacă nu mai lucraseşi cu ele până atunci.”

    Explicaţiile video au funcţionat cel mai bine şi au dus la o înţelegere mai uşoară, aşa că antreprenorul de la Şcoala IT se gândeşte să păstreze această componentă chiar şi atunci când va relua predarea în clasă.

    „Tehnologia a ajutat enorm, asta şi pentru că noi lucrăm cu multă tehnologie de mulţi ani. Am avut însă probleme cu tehnologia din celălalt capăt, al elevilor. Asta s-a întâmplat şi pentru că nu au fost pregătiţi pentru o astfel de situaţie, iar uneori camera web nu filmează clar, microfonul nu captează sunetul dacă nu vorbeşti în direcţia lui, camera web integrată nu permite vizualizarea unui caiet, a unei lucrări.”

    Per total, perioada din martie 2021 până acum a fost una extrem de dificilă, dar nu imposibil de gestionat. Mânat de context, Cristian Lăcraru a conceput prototipul unui robot care îi ajută pe profesori să predea simultan copiilor din clasă şi celor de acasă. Roboţelul se numeşte Mirai şi este disponibil în două variante, Basic şi Premium, în funcţie de dotări.

    „Elevii au dat un feedback mai detaliat, au fost foarte deschişi şi au cerut mereu lucrurile de care aveau nevoie, indiferent că era vorba de o imagine mai clară a tablei sau de repetarea a patra sau a cincea oară a unei explicaţii. Această comunicare a ajutat mult procesul de predare şi de învăţare”, spune Cristian Lăcraru.

    Între timp, el şi echipa de la Şcoala IT s-au pregătit pentru trecerea în online sau în format hibrid, deşi preferă în continuarea varianta orelor din clase.

    „Nu mai văd un risc la acest moment. Varianta câştigătoare ar fi să revenim cu toţii la şcoală şi să folosim la maximum tehnologiile de acum şi metodele noi de predare, testate şi perfecţionate un an de zile.”

    Un obiectiv pentru 2035

    Sub coordonarea a nouă organizaţii non-profit, Edu Networks a demarat un program naţional pentru transformarea educaţiei din România care vizează 586 de cadre didactice active în şcoli din Capitală şi din împrejurimi. La nivel naţional, din program fac parte 114 unităţi şcolare, iar scopul este ca, până în 2035, sistemul educaţional din România să fie printre primele zece din Europa.

    „În ultimul an, unu din trei copii din întreaga lume a rămas în afara sistemului de şcolarizare din cauza pandemiei globale. Conform testelor PISA, în ţara noastră, 42% dintre copiii de 15 ani se confruntă cu analfabetismul funcţional. În acest context, Programul Naţional pentru Transformarea Educaţiei din România are ca scop aducerea şcolilor la standarde ridicate de digitalizare, micşorarea decalajelor de literaţie pentru elevi şi dezvoltarea gândirii critice a acestora, dar şi dezvoltarea abilităţilor de management şcolar pentru directorii acestor unităţi”, spun reprezentanţii Edu Networks.

    În clusterul Bucureşti-Ilfov, unul din cele nouă clustere de la nivel naţional, sunt înscrise 14 şcoli, iar pe durata celor patru ani, cât sunt implicate în programul Edu Networks, primesc susţinere pentru a se dezvolta.

    Şcolile implicate în Programul Naţional pentru Transformarea Educaţiei parcurg Pilonul de Educaţie Digitală pentru a facilita tranziţia către digitalizare. Profesorii, în egală măsură, învaţă cum să utilizeze cât mai eficient instrumentele digitale. Fiecare şcoală trece printr-un proces de evaluare, pentru a fi stabilit corect nivelul de digitalizare şi pentru a primi sprijinul de care are nevoie pentru îmbunătăţirea nivelului competenţelor digitale ale profesorilor, dar şi ale elevilor. 

    În clusterul Bucureşti – Ilfov, evaluarea nivelului de digitalizare s-a făcut pentru nouă şcoli şi 280 de cadre didactice, iar 116 profesori au participat şi la ateliere de pedagogie digitală.

    În cazul şcolilor din Bucureşti şi Ilfov, în lunile martie – iunie 2020 gradul de participare a elevilor la şcoala online era de 77%. Ca urmare a parcurgerii Pilonului de Educaţie Digitală, în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, gradul de participare a elevilor la şcoala online a crescut până la 91%.

    Din Edu Networks fac parte Fundaţia Noi Orizonturi, Asociaţia OvidiuRo, Asociaţia InfinitEdu, Asociaţia Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România (ALSDGC), Teach for Romania, Finnish Teacher Training Center, Şcoala de Valori, Romanian Business Leaders (RBL), iar programul este coordonat de către Asociaţia pentru Valori în Educaţie (AVE).

    10 măsuri pe care le-au luat antreprenorii cu afaceri în domeniul educaţiei pe perioada pandemiei:

    ► au adaptat curriculumul derulat în mediul offline pentru cel online

    ► au achiziţionat echipamente pentru noile metode de predare

    ► au diversificat paleta de experienţe şi domenii de învăţare

    ► au investit în pregătirea profesorilor pentru noul format de predare

    ► au creat conţinut gratuit – tutoriale video – pentru părinţii şi copiii închişi în case

    ► au recrutat profesori, mentori şi specialişti de peste tot din ţară, nemaifiind limitaţi geografic

    ► au optimizat cheltuielile legate de spaţiile fizice

    ► au aplicat la fonduri care să le ofere finanţare

    ► au solicitat amânări la plată şi chiar anulări de datorii

    ► au dezvoltat metode de învăţare special pentru predarea în mediul virtual sau în format hibrid, eliminând interacţiunea fizică

  • Cine sunt oamenii care salvează satele părăsite şi distruse de vreme ale României. Acum aceste sate restaurate sunt adevărate atracţii turistice

    Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET) este unul dintre cele mai cunoscute proiecte de revitalizare a spaţiului rural românesc, energia fundaţiei fiind concentrată mai ales în zona Transilvaniei. Având în spate pasiunea Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales pentru această zonă de patrimoniu a României, MET deja a recondiţionat peste 20 de case tradiţionale, transformându-le în unităţi de cazare. Iar planurile nu se opresc aici.

    Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET) a fost fondată în 1987 la Londra, iar scopul iniţial al acesteia era de sprijinire a intelectualilor români astfel încât să fie în contact cu universităţi din vestul Europei, cum ar fi Oxford şi Cambridge, cât şi cu personalităţi din Europa Occidentală. Astăzi, fundaţia, patronată de ASR Prinţul de Wales, salvează patrimoniul local prin restaurarea caselor tradiţionale transilvănene şi maramureşene. MET readuce la viaţă clădirile lăsate în paragină de oamenii care au considerat că nu mai au nicio valoare.

    Istoria fundaţiei începe cu o primă intervenţie ce a fost determinată de planul de sistematizare al lui Ceauşescu, la acel moment multe sate cu valoare istorică fiind ameninţate cu dispariţia. Astfel, fundaţia a fost sprijinită de prinţul Charles, care în 1989 a ţinut un discurs despre situaţia satelor româneşti cu ocazia expoziţiei Build a Better Britain, organizată la Londra Civic Society. Azi, fundaţia acţionează din Sighişoara, având în spate un veritabil model de business.

    „Noi suntem o fundaţie din Sighişoara, activă în domeniul restaurării de patrimoniu şi revigorării satelor tradiţionale din sud-estul Transilvaniei. Zi de zi, exact cu asta ne ocupăm: căutăm finanţări prin care încercăm să restaurăm, să păstrăm în stare bună şi să ţinem deschise, pentru publicul amator de turism cultural şi responsabil, cât mai multe clădiri valoroase din zonă, care astfel să poată fi văzute, apreciate şi, mai ales, folosite. Pentru noi, patrimoniul nu reprezintă doar nişte clădiri frumoase, ci este viu şi presupune o interacţiune cu mediul şi cu oamenii care locuiesc în apropiere sau cu cei care vin să-l viziteze. Pentru asta există Experience Transylvania, care este o parte din fundaţia MET şi este, de fapt, o reţea de case de patrimoniu din zonă, în care se poate sta”, spune Sana Nicolau, communication manager al MET.

    Sana Nicolau, communication manager al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust (MET)

    „Facem cursuri de formare în meserii, îi sprijinim pe oamenii din aceste sate să îşi deschidă mici afaceri cu ce ştiu ei să facă mai bine şi este şi tradiţional pentru zonă, gândim proiecte de educaţie şi activităţi artistice informale pentru copiii din sate, organizăm cursuri de gastronomie, de limbi străine sau de antreprenoriat pentru colaboratorii noştri care vor să se dezvolte şi, de asemenea, îi sprijinim cu know-how pentru a face acest lucru.”

    Fundaţia controlează compania Experience Transylvania Guesthouses, care administrează 20 de case transilvănene sau maramureşene vechi restaurate şi transformate în unităţi de cazare pentru turiştii altfel, pentru cei pentru care locul unde înnoptează este o călătorie în sine.

    „Am reuşit să le păstrăm aşa cum erau acum 100-200 de ani, se poate locui în ele şi oferă o experienţă de turism un pic mai specială, nu sunt doar o cazare. Desigur, alegerea noastră de a restaura o clădire atât de veche vine şi cu nişte costuri diferite, pentru că o casă de patrimoniu care are câteva sute de ani are nevoie de reparaţii de întreţinere, constante şi costisitoare; în acelaşi timp, însă, când vezi cât de încântaţi sunt oaspeţii noştri, îţi dai seama că merită”, explică Sana Nicolau.

    Fundaţia MET îşi are sediul în Turnul Cojocarilor din Citadela Sighişoara, acolo fiind stabilită soarta următoarei case. Însă, fundaţia nu se ocupă doar de partea patrimoniului cultural, ci şi de cel natural având grijă de reîmpădurirea cu soiuri tradiţionale. Fundaţia se ocupă şi cu promovarea turismului autentic, cât şi cu revitalizarea satelor din punct de vedere economic şi social prin păstrarea meseriilor şi a meşteşugurilor tradiţionale. Fundaţia realizează diverse proiecte construite împreună cu comunităţile locale pentru a identifica mâna de lucru din sate.

    „Facem cursuri de formare în meserii, îi sprijinim pe oamenii din aceste sate să îşi deschidă mici afaceri cu ce ştiu ei să facă mai bine şi este şi tradiţional pentru zonă, gândim proiecte de educaţie şi activităţi artistice informale pentru copiii din sate, organizăm cursuri de gastronomie, de limbi străine sau de antreprenoriat pentru colaboratorii noştri care vor să se dezvolte şi, de asemenea, îi sprijinim cu know-how pentru a face acest lucru. În munca noastră ne preocupă întreţinerea unui climat de multiculturalitate şi toleranţă, facem proiecte care vizează incluziunea minorităţilor şi a categoriilor care nu sunt de obicei în centrul atenţiei, şi căutăm să stimulăm conlucrarea pe plan local prin diverse metode”.

    Sana Nicolau, communication manager al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust (MET)

    „Noi suntem o fundaţie din Sighişoara, activă în domeniul restaurării de patrimoniu şi revigorării satelor tradiţionale din sud-estul Transilvaniei. Zi de zi, exact cu asta ne ocupăm: căutăm finanţări prin care încercăm să restaurăm, să păstrăm în stare bună şi să ţinem deschise, pentru publicul amator de turism cultural şi responsabil, cât mai multe clădiri valoroase din zonă, care astfel să poată fi văzute, apreciate şi, mai ales, folosite. Pentru noi, patrimoniul nu reprezintă doar nişte clădiri frumoase, ci este viu.”

    Ideea fundaţiei este de pune a în centru patrimoniul, astfel încât, în sine casele vechi să reprezinte punctul de atracţie. Spre exemplu, MET  a reînviat o clădire veche de 100 de ani din satul Mălâncrav, judeţul Sibiu, pe care a transformat-o într-o unitate de cazare  după o investiţie de 900.000 de euro. Conacul Apafi a fost deschis în 2007 şi are o capacitate de cinci camere cu un total de nouă locuri, însă suprafaţa totală a casei este de 500 mp, unde există şi o bibliotecă cu diverse cărţi acolo unde turiştii se pot relaxa.

    „Sistemul creat de noi pune patrimoniul în centru, căci noi lucrăm cu oameni din aceste sate care îngrijesc aceste case şi primesc oaspeţii. Astfel, ei încep să vadă că patrimoniul din satul lor atrage multă atenţie, că vin să îl vadă oameni din toate colţurile lumii. Atunci înţeleg că merită atenţia şi grija lor. Ei, la rândul lor, propagă ideea asta în familiile lor şi, astfel, patrimoniul are mai multe şanse să existe în continuare. Dacă prin munca noastră îi convingem să nu-şi schimbe geamurile tradiţionale cu termopane de plastic alb sau să îşi lase panta acoperişului de la casa lor aşa cum era acum 200 de ani, nouă ni se pare un mare câştig. De asemenea, în felul acesta conştientizează că modul în care locuiesc, lucrează şi trăiesc ei, este unul foarte interesant, astfel încât turişti din toată ţara şi din străinătate vin să vadă şi să discute cu ei despre acest lucru. Capătă un sentiment de mândrie pentru ceea ce au şi ceea ce sunt”, spune Sana Nicolau.

    Toate unităţile de cazare se închiriază integral pentru minimum două persoane, fiecare persoană achitând taxa stabilită, avantajul fiind acela de a avea toată proprietatea la dispoziţie. Cu toate că din punctul de vedere al profitului nu este cea mai bună soluţie, alegerea de a închiria unităţile de cazare în acest sistem le oferă turiştilor o experienţă plăcută.

    Pandemia şi-a pus amprenta semnificativ asupra conacului Apafi, cât şi asupra celorlalte unităţi de cazare. Dacă înainte de pandemie, într-un an circa cinci luni erau bune, anul trecut doar două luni au putut fi considerate bune, având în vedere că a fost un sezon scurt, gradul mediu de cazare fiind de 40%. Totodată, pandemia s-a resimţit cu atât mai mult cu cât turiştii străini nu au mai putut vizita România, astfel că, înainte de pandemie jumătate din turiştii ajunşi în casele administrate de Experience Transylvania erau străini.

     „Cei mai entuziasmaţi musafiri ai noştri au fost mereu cetăţenii străini, care apreciază o experienţă care iese din tipare şi se bucură când mai găsesc un colţ de lume autentic, în care pot vedea cum se trăia acum câteva sute de ani. Satele în care noi ne desfăşurăm activitatea, îşi păstrează încă, în mare parte, stilul lor tradiţional de viaţă, astfel încât noi nu vindem o poveste care în realitate nu mai are suport. Colaboratorii noştri încă au multe animale, lucrează la câmp, frământă pâine cu mâna, merg la priveghiuri, îşi cultivă grădinile, fac miere, brânză, ţes, merg la fân şi petrec mult timp cu familiile, prietenii şi vecinii”.

    Pentru anul acesta, chiar dacă este un an al la fel de dificil ca 2020, fundaţia nu se opreşte din investit în restaurarea caselor, iar în perioada următoare este în plan crearea unor puncte gastronomice locale care vor fi deschise în satele în care fundaţia îşi desfăşoară activitatea.

    Care sunt proprietăţile revitalizate de Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET)

    Judetul Sibiu

    Satul Mălâncrav – casele de oaspeţi Mălâncrav nr. 102, Mălâncrav nr. 297, Mălâncrav nr. 276, Mălâncrav nr. 280, Mălâncrav nr. 335 şi conacul Apafi

    Satul Biertan – casa de oaspeţi Biertan nr. 2

    Satul Richiş – casa de oaspeţi Richiş nr. 119

    Satul Alma Vii – casa de oaspeţi Alma Vii nr. 103

    Satul Floresti – casa de oaspeţi Floresti nr. 79

    Judeţul Mureş

    Satul Stejareni – casa de oaspeţi nr. 106

     

    Judetul Braşov

    Satul Criţ – casele de oaspeţi nr. Criţ 217 şi Criţ 218

    Satul Viscri – casele de oaspeţi nr. Viscri nr. 63 şi Viscri nr. 129

     

    Judetul Maramureş

    Satul Breb – casa de oaspeţi nr. 333

  • Povestea tânărului din România care şi-a deschis prima afacere căutând-o pe Google. Acum face milioane de euro cu aceasta şi are un nou pariu

    Numele lui Paul Nicolau este asociat, în industria HoReCa locală, cu cel al omului care a adus racii în restaurantele locale şi pe mesele românilor. La 7 ani distanţă, în plină pandemie, a făcut un nou pariu: online-ul. Ce rezultate i-a adus noua sa afacere şi ce ambiţii are pe viitor?

    Am început afacerea cu raci acum 8 ani după un search pe Google: idei de afaceri. A fost extraordinar de greu deoarece totul a început fără bani, iar când faci afaceri fără bani, faci slalom în a găsi soluţii. La început aveam un singur angajat şi anume eu.

    Eu pescuiam racii pe care mai apoi îi vindeam în Piaţa Obor. La 8 ani distanţă am în medie 50 de angajaţi, investiţii de peste 2 milioane de euro în infrastructură, o cifră de afaceri medie anuală medie de 1,5 – 2 milioane de euro, vând anual peste 150.000 de porţii de mâncare la restaurant şi în online, prin platforma Fish To Door, şi am încheiat anul cu 22.000 de colete trimise către clienţi”, descrie Paul Nicolau, succinct, evoluţia sa ca antreprenor.

    Acum, când se uită în urmă, spune că „este chiar foarte interesant să realizez că nu ai neapărat nevoie de bani pentru a reuşi, ci de un crez, dorinţă şi muncă, enorm de multă muncă”. Platforma Fish to Door a fost lansată anul trecut, în luna mai, când industria HoReCa primise deja o lovitură puternică prin prisma blocajului provocat de pandemie.

    În ciuda contextului însă, Paul Nicolau spune că „pentru mine, anul pandemic a fost cel mai bun an. Online-ul a explodat în comenzi şi vânzări, iar restauranul, având o terasă mare, a avut încasări foarte bune”. Ideea i-a venit deoarece, fiind direct importator de peşte şi fructe de mare şi având acces la preţuri competitive în piaţa de distribuitori din România, dar nu şi un fan al vânzării en gross, pe care o consideră „lipsită de emoţie”, a căutat soluţii şi a realizat că doar online poate accesa cât mai mulţi clienţi.

    „Am găsit această soluţie inovatoare şi câştigătoare totodată, de a împacheta produsele congelate în cutii de polistiren, care le menţin în condţii optime. Am lansat un magazin online cu toate produsele mele, în care clientul intră şi comandă şi noi trimitem, a doua zi, comanda către client oriunde în România. Antreprenorul deţinea deja un depozit frigorific în Giurgiu, aşa că investiţia iniţială, care s-a ridicat la 80.000 de euro, a fost direcţionată către lansarea platformei online, marketing, achiziţia cutiilor de polistiren, precum şi către achiziţia de produse şi laptopuri. „Totul este foarte bine optimizat şi, cu doar patru angajaţi, reuşim să împachetăm până la 300 de comenzi într-o zi.” Pe platformă, compania are listate în jur de 100 de produse, cele mai căutate fiind creveţii şi peştele din Marea Neagră.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Afacere românească cu parfum de Provence. Ce business au făcut doi corporatişti cu o plantă care înfloreşte doar 3 săptămâni pe an

    Motivele care îi determină pe micii antreprenori să pornească la drum în lumea afacerilor sunt din cele mai diverse. În cazul Cristinei Miliţoiu acesta a constat într-un moment de cumpănă pentru familia sa, care a motivat-o să profite însă mai mult de fiecare zi şi să îşi transforme pasiunea în businessul Grădina de lavandă.

    M-am regăsit la vârsta de 37 de ani fugind de viaţa de oraş pe care credeam că o doresc atât de mult”, povesteşe fondatoarea Grădinii de Lavandă despre momentul în care viaţa sa şi-a schimbat cursul, după ce familia sa a trecut printr-o tragedie, „un eveniment personal care ne-a marcat, dar care ne-a făcut să ne dorim mai mult de la viaţă decât să ne uităm cum momentele frumoase trec pe lângă noi”.

    În 2014 a cumpărat un teren la Ţipăreşti, în judeţul Prahova, iar inspiraţia a venit pe parcurs, „lavanda ne-a picat cumva în braţe într-o zi în care nici măcar nu ne aşteptam”. În 2015 a înfiinţat firma, alături de soţul său, Eugen, şi spune că nu a plecat la drum cu moşteniri sau averi, iar scopul nu au fost vreodată banii. „Era pur şi simplu ceva ce trebuia să facem, era despre oameni şi despre autenticitatea relaţiilor dintre noi.” Investiţia iniţială a fost realizată din fonduri proprii şi în paşi mici, fiind direcţionată înspre achiziţionarea terenului, a utilajelor agricole şi în înfiinţarea plantaţiei. „Nu ne-am grăbit vreo secundă, era momentul să ne bucurăm de fiecare întâmplare în parte, bună sau rea. Datorită acestui aspect am învăţat răbdarea şi recunoştinţa, lucruri care au avut un foarte mare impact asupra noastră ca indivizi.”

    De formare unul inginer, unul economist, soţii Miliţoiu au luat contact aproape toată viaţa cu medii formale de muncă şi au experimentat îndeaproape lumea marilor companii,  dar şi-au dorit ceva mai mult. Nu au renunţat însă la joburile lor în momentul în care au devenit antreprenori. Eugen Miliţoiu, care lucrează ca Logistic Manager în Bucureşti, face de 20 de ani naveta între Capitală şi Ploieşti, oraşul lor de domiciliu, iar Cristina Miliţoiu, care este IT Consultant pentru o aplicaţie de HR (SAP HR), lucrează remote de câţiva ani. „Jonglăm, într-adevăr, între viaţa de angajat şi cea de antreprenor pentru că în perioada aceasta este destul de solicitant să poţi acoperi ambele activităţi fără să te stresezi. Dar ne ajută experienţa marilor corporaţii în relaţia cu oamenii cu care intrăm în contact, în modul de a aborda businessul şi pe partea de promovare.”

    Cristina Miliţoiu, cofondator Grădina de lavandă: „Pentru noi pandemia a fost o binecuvantare, în anul 2020 având cel mai mare număr de vizitatori înregistrat până atunci.”

    Deşi fondatoarea spune că nu este un business atât de mare, în 2020 compania a avut o creştere importantă faţă de veniturile din 2019 (34.000 de lei), înregistrând o cifră de afaceri de 143.000 de lei. Pentru acest an, Cristina Miliţoiu se aşteaptă la un avans de 50% al veniturilor. 

    În prezent, echipa businessului este formată din şase angajaţi. „Noi ne numim echipa familie, pentru că asta suntem, doar că fiecare avem câte o atribuţie. Pe lângă noi doi sunt şi cele două fiice ale noastre, câţiva prieteni buni de-ai lor care ne ajută enorm şi părinţii noştri. Nu am fi reuşit absolut nimic dacă nu eram o familie şi un colectiv atât de unit, în care dragostea este cuvântul cheie şi în care partea fiecăruia dintre noi este la fel de importantă.”

    Pe parcursul anilor, antreprenoarea spune că a întâmpinat câteva mici obstacole, pe care la momentul respectiv le-a considerat mari, dar care s-au dovedit a fi doar parte din proces. „Consider că cea mai dificilă, dar şi cea mai frumoasă parte este comunicarea umană, iar majoritatea erorilor s-au produs tocmai din acest motiv. Ar fi absurd să spunem că noi am fost perfecţi şi că micile neînţelegeri au fost doar din cauza altor persoane, dar ceea ce putem spune este că, cu fiecare provocare depăşită, am apreciat enorm fiecare ajutor şi zâmbet din partea oamenilor şi am încercat să ajutăm la rândul nostru cât de multă lume am putut.”

    Cât despre apariţia noii crize sanitare, în comparaţie cu alţi antreprenori fondatoarea Grădinii de Lavandă spune că pentru businessul său pandemia a fost o binecuvântare, în primul rând deoarece a descoperit avantajele mediului online şi cât de importantă este, de fapt, comunicarea cu persoana aflată în spatele ecranului şi cât de mult ne dorim să rezonăm cu cei din jur, dar şi pentru că în 2020 au avut cel mai mare număr de vizitatori înregistrat până atunci  – 5.000, faţă de numai 1.000 de vizitatori în 2019. „Anul acesta ne dorim să ne bucurăm de un număr şi o calitate umană la fel de bune. Am avut marele noroc ca pragul nostru să fie trecut doar de oameni minunaţi, care nu au vrut decât să se bucure de atmosferă şi culoarea din teren.”

    Sezonul lavandei durează doar trei săptămâni – ultimele două săptămâni din iunie şi prima din iulie.

    Antreprenoarea spune că nu există un anumit profil al vizitatorilor care trec pragul Grădinii de Lavandă, aceştia provenind din toate domeniile de activitate, cu situaţii materiale extrem de variate, dar pe care îi uneşte dorinţa de frumos. „Vizitatorii sunt diverşi, de la familii sau cupluri care vor să-şi facă o poză în lavandă, până la cei pentru care o amintire înseamnă o poză făcută de un fotograf profesionist. Sunt şi cei care vin din curiozitate şi, desigur, cei care sunt în excursie, cu autocarul, şi se întâmplă să fim în sezonul de înflorire. Credem că este cumva energia locului, care reuşeşte să aducă împreună grupuri atât de diferite.” Foarte mulţi vizitatori au între 20 şi 25 de ani, dar vin şi foarte mulţi trecuţi de 60 de ani. Din total, un procent de 10% au fost străini, veniţi din toate colţurile lumii, care fie vizitau România şi au auzit de loc, fie s-au stabilit aici şi au dorit să facă o vizită.
     

    Portofoliul actual al companiei cuprinde un număr de 22 de produse, toate realizate manual, din producţia proprie de ulei esenţial şi apă de lavandă, certificate ecologic. „Produsele sunt 100% naturale, neprocesate si fără diferite adaosuri.” Preţurile variază între 10 şi 70 de lei, cel mai ieftin fiind uleiul într-o cantitate de 1 ml şi cel mai scump, uleiul la 30 ml. Între aceste două marje se regăsesc multiple alte produse derivate, cum ar fi globuleţele cu seminţe, perne, ceai, miere, săpun, produse de baie şi altele. Cel mai căutat produs este însă uleiul esenţial, „un ulei pur, al cărui miros dovedeşte acest aspect, care are multiple proprietăţi şi este extrem de versatil”. În ceea ce priveşte preţul de acces la Grădina de Lavandă, acesta este de 10 lei şi a fost gândit „ca o barieră între cei care vor să se plimbe şi cei care chiar îşi doresc să ne calce pragul”. Anul acesta au făcut şi o serie de noi amenajări, astfel încât să le poată oferi vizitatorilor condiţii propice – zone de umbră, frigidere cu apă şi sucuri, zone de relaxare şi toalete, investiţiile ajungând, în intervalul ianuarie-mai, la aproape 56.000 de lei.

    Despre alte businessuri similare antreprenoarea spune că există multe plantaţii de lavandă în ţara noastră, „însă nu îi considerăm competitori, ci colaboratori, pentru că ne ajutăm cu sfaturi, întrebări, propuneri de colaborare cât de des putem. Ne bucurăm că este atât de multă activitate pe această nişă, pentru că ne putem inspira unii pe ceilalţi pentru a deveni furnizori mai buni de produs”.

    Cât priveşte planurile de viitor, aceasta sunt legate de mutarea instalaţiei de distilare la Ţipăreşti, dar şi extinderea gamei de produse şi creşterea numărului de vizitatori.

  • Business cu rădăcini în copilărie. Cum a reuşit un tânăr român să transforme o reţetă a bunicii într-o afacere de sute de mii de euro

    Dacă mergi agale pe Calea Victoriei, la intersecţia cu Lipscani vei găsi, chiar pe colţ, Scovergăria Micăi. În urmă cu câţiva ani scovergile se vindeau aici prin geamurile aburite, dar acum spaţiul s-a mărit, în urma unei investiţii de peste 200.000 de euro. Ce rezultate i-au adus antreprenorului Mircea Ion produsele copilăriei, gătite după reţeta bunicii?

    „Am deschis Scovergăria Micăi în 2014. Am văzut că peste tot în ţară şi în Bucureşti sunt fast-fooduri cu mâncare orientală, cu shaorma, dar nimic românesc. M-am gândit cum să promovez, în regim de fast-food, un produs românesc cunoscut. Eram pe stradă în ziua în care mi-a venit ideea cu scovergile, am avut un declic”, povesteşte Mircea Ion, un tânăr de 36 de ani, fondator al companiei.  

    De loc din Teleorman, antreprenorul spune că afacerea sa are rădăcini în copilărie, în scovergile pe care i le găteau mama şi bunica sa. „Scovergile au origine românească. În diverse zone ale ţării au diverse denumiri – scovergi, turte, se aseamănă şi cu langoşul unguresc, dar nu sunt la fel, pentru că bunicile noastre când făceau pâine, le rămânea puţină cocă, pe care o rumeneau, o întindeau în untură şi ne dădeau să mâncăm cu miere, dulceaţă, zahăr.”

    Reţeta după care a preparat primele scovergi vândute, şi pe care încă o foloseşte, e tot a Micăi – a mamei, care la rândul său o are de la mama sa. „La început am angajat două persoane şi eu, împreună cu Mica, am produs primele scovergi. Aveam două geamuri, că aşa am plecat, cu două vitrine. Oamenii nu se opreau, iar maică-mea striga după ei şi după două zile, aveam la un moment dat cam 50 de oameni la coadă încontinuu”, îşi aminteşte el.

    Înainte de a porni afacerea a fost însă o provocare să găsească spaţiul potrivit. „O lună de zile am tot căutat un spaţiu comercial. Mergeam cu maşina, pe jos, cu metroul, ieşeam la gurile de metrou şi, într-o seară, când mergeam spre casă cu un taximetrist, l-am întrebat dacă ştie vreun spaţiu bun, cu trafic pietonal. Şi mi-a spus că dacă vreau ceva bun să merg în Centrul Istoric. Am căutat şi l-am găsit pe acesta. Nu avea poze, nu avea nimic. Am venit să îl văd, am stat, am numărat potenţialii clienţi vreo trei zile – oamenii care treceau pe stradă – şi după aceea am hotărât să rămânem aici.”

    A pornit la drum cu o investiţie iniţială de 20.000 de euro, fonduri proprii, dar a continuat să extindă spaţiul şi gama de produse permanent. „Noi am plecat de la două geamuri, două vitrine. Pe urmă am avut trei vitrine şi am făcut şi patiserie cu plăcinte – mai mult plăcintărie. Mama avea reţetele de plăcinte, bunica – pe cele de scovergi. După aceea am reuşit să preluăm tot spaţiul şi să facem o  investiţie de 200.000 de euro, să arate ca acum. Avem şi cofetărie artizanală, şi patiserie, şi scovergile, şi zona de băcănie.”

    În 2020, compania a avut o cifră de afaceri de 2,22 de milioane de lei, în creştere de la 1,8 milioane, rezultat înregistrat în 2019. „Noi cu investiţia pe care am făcut-o trebuia să dublăm cifra de afaceri, ăsta era targetul nostru, trebuia să ajungem la 3,6 milioane de lei, dar a venit pandemia. Anul acesta sperăm să ajungem la 2,6 milioane de lei cel puţin, dar nu mai putem să facem estimări.”

    Pauză şi de la capăt

    În prezent, businessul funcţionează cu o singură locaţie, iar anul trecut, din februarie, după ce au deschis şi în interior, rezultatul noii investiţii nu a întârziat să apară. Astfel, deşi februarie spune că nu e o lună foarte bună, creşterea a fost dublă, iar numărul clienţilor a înregistrat o evoluţie importantă. „Noi aveam undeva la 300-400 de clienţi pe zi, şi am ajuns la 500-600 în februarie.” Când a venit pandemia, a fost însă nevoit să închidă o vreme. „Am închis de tot timp de două săptămâni, pentru că s-a speriat toată lumea, angajaţii erau un pic speriaţi să vină la muncă, aşa că am luat decizia să închidem. După ce am închis au început să sune clienţii, să ne întrebe de ce nu facem cozonacii, de ce nu ţinem deschis, când alte patiserii sunt deschise, şi atunci am luat decizia să redeschidem. După toată investiţia am revenit nu la două geamuri, ci la un singur geam. Când s-au ridicat restricţiile am avut un boom, au venit foarte mulţi clienţi. Toată vara am vândul la o vitrină, ne-am conformat regulilor.”

    În curând, compania urmează să se extindă cu o nouă unitate. „Asta am avut în plan şi anul trecut, dar a venit pandemia. Pe noi ne-a prins după o lună în care reinvestisem 200.000 de euro în afacere. Şi am cam aşteptat un pic anul ăsta, pentru că nu am ştiut încotro să o luăm. Acum urmează să mai facem încă un punct de lucru şi după aceea să francizăm.”

    Investiţia pentru următorul punct de lucru este undeva la 250.000 – 300.000 de euro. „Asta avem în plan, iar acum urmează să mai căutăm încă un spaţiu, să mutăm o parte din producţie şi să facem încă un spaţiu comercial.” Următoarele unităţi spune că ar vrea să le deschidă tot în Bucureşti, având ca ţintă zona Dorobanţi, Nord, poate şi capătul Căii Victoriei. „Zona de birouri Pipera nu. Am vrut la birouri dar acum este incertă întoarcerea angajaţilor la birou. În plus, noi avem nevoie de şapte zile de vânzare, nu de cinci, iar la birouri vinzi cinci zile, în weekend nu.”

    Legat de francizare, cereri spune că primeşte săptămânal, dar nu ştie încă ce investiţie va presupune o unitate deschisă în acest regim. „Încă nu am stabilit cum va funcţiona franciza, dar pentru a-şi păstra calitatea noi vrem să produce toată gama şi să livrăm francizorului, care doar să se ocupe de spaţiu, ca şi când ar avea un mini-market, cumpără şi revinde. Nu m-am gândit la o investiţie minimă pentru franciză, dar doar investiţia în spaţiu depăşeşte 100.000 de euro. E şi un business sigur, nu suntem pe restaurante, nu ne mai afectează nici pandemia. Viitorul ce va fi? IT şi mâncare, acesta e viitorul”, susţine el.

    În ceea ce priveşte investiţiile, acestea – mai mici sau mai mari – se fac permanent. „Noi tot timpul reinvestim. Luna asta am investit 5.000 de euro în terasă. Luna trecută am cumpărat un aparat care îţi reduce bacteriile din produse, din cofetărie. A fost şi acela vreo 10.000 de euro. Banii trebuie reinvestiţi. Eu nu am avut niciodată o problemă cu a reinvesti. Reinvestind, vei avea clienţi. Nu dai bani, nu câştigi.”

    Un salt în ambele extreme

    Faţă de perioada prepandemie, „când nu ştiu dacă aveam un procent de 2%”, şi livrările au înregistrat o creştere accelerată, în momentul de faţă acoperind o treime din vânzări. Pe acest segment compania a intrat de când a apărut pentru prima oară Uber Eats în România. „Apoi am intrat pe Glovo şi după aceea pe Bolt, Tazz şi Bringo. Am fost şi pe Foodpanda, dar nu am fost mulţumiţi de serviciile lor şi am renunţat.” Au, de asemenea, un parteneriat şi cu platforma de livrări rapide BeeFast. „Nu avem propria linie de livrări, e foarte greu şi, decât să dai greş mai bine aşa.”

    O scădere importantă a venit însă din rândul turiştilor şi a clădirilor de birouri din apropiere. „Înainte de pandemie aveam undeva la 30-35% clienţi turişti şi numărul era în creştere. Acum avem cam un turist pe săptămână. În timpul Campionatului European am avut o mică creştere, de 2-3%. Înainte veneau grupuri de turişti, era o întreagă nebunie. Erau şi multe birouri, o clădire de lângă noi avea 1.500 de angajaţi. Era un flux continuu toată ziua. Acum mai avem noroc, ca să zic aşa, că se închide Calea Victoriei şi oamenii ies la promenadă, vin să mănânce o scovergă, o prăjitură, stau la terasă la o cafea şi se relaxează.”

    Lecţia pandemiei, spune Mircea Ion, „a fost că trebuie să ne păstrăm angajaţii pe care-i avem, să nu ne speriem aşa de tare şi să ne adaptăm situaţiei, să găsim soluţii pentru a merge înainte, orice situaţie de criză ar veni. Să ne schimbăm, să vindem altceva. Noi ne-am adaptat, de exemplu, să vindem online, din ce în ce mai mult.” În prezent, compania acoperă, prin livrări, undeva la 8 kilometri faţă de locaţie. „Acum vrem să avem propriul nostru magazin virtual, după care vom livra în tot Bucureştiul şi Ilfovul.”

    De la doi angajaţi, echipa companiei s-a extins până în prezent la 12 persoane. „În februarie (2020 – n. red.) eram 12 şi, cu toate că trebuia să creştem echipa, să fim vreo 15, ne-am redus o vreme la şapte şi acum am revenit la numărul iniţial.”

    Tradiţional, dar şi instagramabil

    Portofoliul companiei numără circa 200 de categorii de produse, care se încadrează într-o marjă de preţ de la 6 lei (o scovergă simplă) la 230 de lei (un tort de mango). „Noi scovergilor le spunem «locomotiva», iar restul sunt «vagoanele», care vin bine, ba chiar foarte bine, din spate. De Sărbătorile Pascale, de Crăciun se vând foarte bine produsele de patiserie, cozonacii. Iarăşi, în perioadele de post avem multe produse vegane care merg foarte bine.” O vreme, a încercat şi cu sandvişuri, dar odată cu pandemia, când angajaţii au migrat spre munca remote, nu mai e un interes atât de mare pentru produse asociate micului dejun. „Noi avem scovergile care acoperă tot micul dejun. Avem scovergi cu carne, cu brânză de burduf, carne la garniţă şi ceapă roşie. Avem şi plăcintă cu carne. Avem produse şi pentru mic dejun, şi pentru prânz, şi pentru cină şi desert. Asta a fost ideea, să acoperim toate perioadele zilei, toate gusturile. Cu cât am avut mai multe produse, cu atât a crescut valoarea per client, şi pe noi asta ne interesează.” Antreprenorul spune că s-au adaptat cerinţelor pieţei şi, în paralel cu produsele tradiţionale, acum au şi game „fashion, noi, instagramabile”, începând cu mousse-uri speciale. „Nu făcea bunica tort de mango într-o formă specială”, spune el amuzat.

    Potrivit lui Mircea Ion, la scovergărie se găsesc produse pentru toate veniturile, cu care acoperă toate bugetele. „În general clienţii noştri sunt din toate categoriile, şi cu venituri medii, şi cu venituri mici. Nu avem clienţi care nu-şi permit să cumpere de la noi. Avem şi clienţi care merg la secţiunea de cofetărie, care este o variantă premium şi, acolo sunt puţin mai scumpe produsele, dar raportul calitate preţ este foarte echilibrat.”

    Obiceiul de consum al românilor s-a schimbat de-a lungul anilor, remarcă el. „Noi încercăm să promovăm produsele 100% naturale, fără conservanţi, fără aditivi, fără E-uri, iar partenerii ni-i alegem după acelaşi criterii – să facă produse naturale, de calitate, fără niciun adaos, fără potenţiatori de gust, fără margarină. Ideea e că oamenii au început să nu mai mănânce orice, să fie mai atenţi. Mai citesc şi etichete, mai verifică şi locaţia de unde cumpără şi sunt mai selectivi. Iar zona pe care suntem noi a început să crească de la an la an, de aceea apar din ce în ce mai multe băcănii, unde găseşti produse de calitate, dar şi zona asta de patiserie-cofetărie artizanală. Lucrăm în general cu firme româneşti, încercăm să găsim produse româneşti de calitate. Ce nu găsim, înlocuim din import. Dar în general folosim făină românească 100% naturală, dulceţuri româneşti, brânză şi smântână românească, cum sunt cele de la Lăptăria cu Caimac”. Mircea Ion s-a gândit inclusiv să deschidă o linie de producţie proprie, ba chiar, într-o vreme, au şi produs dulceţurile folosite în produse. „Acum nu ne mai permite spaţiul şi timpul. Mai avem încă un mix de anul trecut, şi asta vrem să facem, inclusiv să lărgim producţia. Vrem să facem şi îngheţată pentru anul viitor, este în planul nostru. Urmează să facem un laborator separat de unde să ne ducem către punctele care vor fi deschise şi către viitorii francizori.”

    Despre competiţie, Mircea Ion spune că „dacă zic că nu am un competitor, nu e ok, dar noi, pe domeniul de scovergărie, nu avem competitori, nu există aşa ceva în Bucureşti. Eu consider că e loc pentru toată lumea. Dacă faci un lucru bun fă-l până la capăt, fă-l calitativ, fii serios şi clienţii vor veni.”

    Pe viitor, în maxim 5 ani, antreprenorul îşi doreşte să iasă şi în afara graniţelor. „Am văzut că prind, că sunt produse româneşti căutate şi în afară, dar nu doar pentru că sunt româneşti, ci pentru că gogoşile, prăjiturile, plăcintele întotdeauna au fost preferate de către clienţi. Ne-am îndrepta în primul rând către ţările pline de români – Spania, Italia, Anglia.” Acest pas va veni însă după ce va acoperi oraşele mari din România cu viitorii parteneri, asta dacă nu va găsi o soluţie pentru a avea un bun control, „caz în care probabil că ne vom extinde doar noi”. De-a lungul timpului, Mircea Ion spune că cele mai mari provocări au fost reprezentate de lipsa personalului şi a personalului de calitate. Din acest motiv, la începuturile businessului a şi lucrat, multe ore pe zi, cot la cot cu angajaţii la pregătirea scovergilor. În general, noii angajaţi învaţă cam într-o săptămână reţeta de scovergi, dacă respectă gramajele şi paşii. „La cofetărie şi patiserie am căutat întotdeauna oameni cu experienţă, pentru că nu putem instrui noi oamenii, acolo trebuie să ai o şcoală, experienţă, să faci cofetărie sau patiserie. Fără studii nu prea ies produsele.”

    Pregătit pentru business încă din clasele primare

    Absolvent al seminarului teologic şi al Facultăţii de Marketing, dar şi cu Facultatea de Teologie începută dar nefinalizată, Mircea Ion nu e la prima experienţă antreprenorială. „Am avut şi alte businessuri. Primul business a fost la 21 de ani. M-am ambiţionat şi m-a ajutat cineva să fac două credite – şi am avut un pub în Teleorman. Apoi am avut un magazin alimentar, iar apoi am avut nişte săli de pariuri, şi în final am renunţat la tot şi am venit în Bucureşti. Nu am lucrat niciodată ca angajat.” De altfel, pasiunea pentru afaceri a avut-o încă din copilărie. „Eu am crescut în business din clasa a şaptea, în magazinul mamei –acolo am şi învăţat vânzări. Prima mea vânzare am făcut-o în clasa a patra. Puneam o ladă într-o piaţă şi vindeam ardei cu coadă. Ai mei se ocupau atunci de asta, cumpărau legume şi le vindeau în piaţă”, povesteşte el.

    Înclinaţia spre zona spirituală, care se reflectă şi în business, pentru că din scovergărie nu lipsesc câteva icoane aninate pe pereţi, o are tot din familie. „Socrul meu e preot, naşul meu e tot preot. La noi am observat şi că foarte mulţi bucureşteni ţin post şi, de altfel, cele mai bune perioade ale noastre sunt perioadele şi zilele de post.”

    Una dintre cele mai importante decizii pe care Mircea Ion spune că le-a luat de-a lungul timpului a fost aceea de a urca uşor-uşor treptele în acest business. „Nu le-am sărit.” Pe antreprenorii la început de drum el îi sfătuieşte să creadă în businessul pe care vor să îl înceapă, să fie implicaţi total şi, cel mai important, să fie corecţi: şi faţă de angajaţi, şi faţă de clienţi. „Mai bine câştigi puţin într-un business dar câştigi sigur, decât să ai un boom o dată”, crede el.

    De-a lungul carierei, antreprenorul spune că a avut-o ca mentor pe mama sa, iar din lumea businessului îl are drept exemplu pe Dragoş Petrescu de la City Grill. În paralel, a avut ca sursă de inspiraţie cartea
    „Schimbă-ţi atitudinea şi-ţi vei schimba viaţa”, pe care o recomandă şi altora. „Şi, în general, tot timpul mă inspir din afacerile de succes şi urmăresc să văd care e drumul pe care îl urmează acei antreprenori. Care sunt clienţii, cum ambalează. Ideile vin de la oameni care au experienţă. Trebuie să te inspiri, nu ai cum altfel.”

    În timpul liber, Mircea Ion spune că îi place să călătorească în afara ţării, în orice destinaţie care are mare şi soare, iar pentru România rezervă călătoriile de weekend. „În concediu iau totuşi şi laptopul, trebuie să verific. Dar vine şi mama să se ocupe de afacere, să preia frâiele cât sunt plecat în concediu. Eu vreau să ajung să nu mai lucrez 12 ore pe zi, ci maxim 6 ore. Dar nu cred că pot. Dacă stau prea mult plecat de aici nu mă simt bine. Îmi dă o stare de bine, această afacere e ca şi copilul meu, luând-o de la zero. Asta a fost cea mai mare realizare pentru mine, pentru domeniul acesta.” Soţia sa, care a lucrat până acum pentru o corporaţie, e implicată la rândul său în afacere. „Urmează să vină cu mine, să creştem businessul.” La rândul său, Mica încă este în business. „Vine, ne mai controlează, verifică gusturile în general”, glumeşte el.

    „Luaţi în calcul vânzarea businessului sau vreţi să rămână o afacere de familie?”, l-am întrebat. „Eu vreau ca afacerea să rămână în familie, dar totul are un preţ”, a fost răspunsul său.

  • Povestea tânărului din România care şi-a deschis prima afacere căutând-o pe Google. Acum face milioane de euro cu aceasta şi are un nou pariu

    Numele lui Paul Nicolau este asociat, în industria HoReCa locală, cu cel al omului care a adus racii în restaurantele locale şi pe mesele românilor. La 7 ani distanţă, în plină pandemie, a făcut un nou pariu: online-ul. Ce rezultate i-a adus noua sa afacere şi ce ambiţii are pe viitor?

    Am început afacerea cu raci acum 8 ani după un search pe Google: idei de afaceri. A fost extraordinar de greu deoarece totul a început fără bani, iar când faci afaceri fără bani, faci slalom în a găsi soluţii. La început aveam un singur angajat şi anume eu.

    Eu pescuiam racii pe care mai apoi îi vindeam în Piaţa Obor. La 8 ani distanţă am în medie 50 de angajaţi, investiţii de peste 2 milioane de euro în infrastructură, o cifră de afaceri medie anuală medie de 1,5 – 2 milioane de euro, vând anual peste 150.000 de porţii de mâncare la restaurant şi în online, prin platforma Fish To Door, şi am încheiat anul cu 22.000 de colete trimise către clienţi”, descrie Paul Nicolau, succinct, evoluţia sa ca antreprenor.

    Acum, când se uită în urmă, spune că „este chiar foarte interesant să realizez că nu ai neapărat nevoie de bani pentru a reuşi, ci de un crez, dorinţă şi muncă, enorm de multă muncă”. Platforma Fish to Door a fost lansată anul trecut, în luna mai, când industria HoReCa primise deja o lovitură puternică prin prisma blocajului provocat de pandemie.

    În ciuda contextului însă, Paul Nicolau spune că „pentru mine, anul pandemic a fost cel mai bun an. Online-ul a explodat în comenzi şi vânzări, iar restauranul, având o terasă mare, a avut încasări foarte bune”. Ideea i-a venit deoarece, fiind direct importator de peşte şi fructe de mare şi având acces la preţuri competitive în piaţa de distribuitori din România, dar nu şi un fan al vânzării en gross, pe care o consideră „lipsită de emoţie”, a căutat soluţii şi a realizat că doar online poate accesa cât mai mulţi clienţi.

    „Am găsit această soluţie inovatoare şi câştigătoare totodată, de a împacheta produsele congelate în cutii de polistiren, care le menţin în condţii optime. Am lansat un magazin online cu toate produsele mele, în care clientul intră şi comandă şi noi trimitem, a doua zi, comanda către client oriunde în România. Antreprenorul deţinea deja un depozit frigorific în Giurgiu, aşa că investiţia iniţială, care s-a ridicat la 80.000 de euro, a fost direcţionată către lansarea platformei online, marketing, achiziţia cutiilor de polistiren, precum şi către achiziţia de produse şi laptopuri. „Totul este foarte bine optimizat şi, cu doar patru angajaţi, reuşim să împachetăm până la 300 de comenzi într-o zi.” Pe platformă, compania are listate în jur de 100 de produse, cele mai căutate fiind creveţii şi peştele din Marea Neagră.

    „Preţurile sunt, în medie, cu 30-40% mai mici faţă de cele din hipermarket. Clienţii pot opta pentru un abonament lunar de doar 10 lei, care le oferă un discount de 25% la toate achiziţiile din luna în curs. Este cea mai avantajoasă platformă de achiziţii de peşte şi fructe de mare din România, la foarte mare distanţă de competitori, aceştia fiind deocamdată hypermarketurile”, susţine antreprenorul. Peştele şi fructele de mare pe care le comercializează provin şi de la furnizori din Spania, Italia, Grecia, Ecuador, Maroc şi Senegal. Potrivit lui, clienţii Fish To Door provin în general, în proporţie de 80%, din mediul urban, au vârste cuprinse între 35-45 de ani, sunt din pătura medie a societăţii, oameni care au mai consumat acest tip de produse şi pot să se raporteze la calitate/preţ sau care încearcă pentru prima dată fructele de mare.

    În primul an de activitate, businessul a trecut uşor peste 1 milion de euro încasări, având peste 22.000 de comenzi, cu un coş mediu de 47 de euro, care conţinea, în principal, trei produse diferite. „De curând am început cu secţiunea de abonament, care a debutat ezitant, clienţii nu au reacţionat prea bine, dar de două luni a explodat. Acum avem 2.500 de abonaţi recurenţi, ceea ce pentru noi este o super performanţă. Îmi propun ca anul acesta să ating 2 milioane de euro cifră de afaceri”, spune Nicolau. Până în septembrie antreprenorul şi-a propus să lanseze Fish To Door şi pe piaţa din Bulgaria. „Voi face comenzile din depozitul din Giurgiu şi în aceeaşi zi voi trece graniţa şi le voi trimite către curierul bulgar. Astfel, în maxim 48 de ore acestea vor fi răspândite către clienţii din Bulgaria.” Investiţia bugetată în acest sens spune că este una mică, în jurul a 20.000 de euro, şi va fi folosită pentru lansarea unei platforme online independente.

     

    Ambiţii pentru un nou pionierat

    Un alt vis de-al lui Paul Nicolau este acela de a înfiinţa o Bursă de Peşte în România. „O bursă de peşte are rolul de a educa piaţa – atât pe cel care pescuieşte, cât şi pe consumator. Normalizează o industrie. Suntem singura ţară cu ieşire la mare care nu are o Bursă de Peşte. Este ruşinos, dar eu voi schimba acest lucru. Cumpărăm peşte din import în proporţie de 80% din totalul consumat anual şi noi avem o ţară cu un bazin hidrografic cu ape interioare excepţional.” Cu o Bursă de Peşte, adaugă el, producătorii români de peşte ar avea unde să îşi vândă produsele, iar pe mesele românilor ar ajunge peşte autohton. „Procentele de consum se vor schimba şi automat importurile vor cunoaşte o scădere mare.” În ceea ce priveşte tendinţele de consum din piaţa locală, Nicolau spune că românul este deschis la nou, la un mod de viaţă sănătos printr-o alimentaţie corectă. „Se cunosc beneficiile consumului de peşte şi fructe de mare, piaţa înregistrând o creştere de la an la an. De la fructele de mare de larg consum, clienţii încep să aibă cerinţe din ce in ce mai exotice: homari, picioare de crab de Alaska, scoiciSaint Jacques – acestea ar fi   doar câteva exemple.” Momentan, suntem însă codaşii Europei la consumul de peşte, cu doar 7 kg pe cap de locuitor pe an. „Pe mine acest lucru mă ambiţionează, deoarece înţeleg cât de mult loc este în piaţă în a vinde produse.”

    Legat de provocările pe care le-a întâmpinat odată cu apariţia noii crize sanitare, antreprenorul spune că „pandemia ne-a trezit puţin la realitate, ne-a făcut să fim mai vigilenţi, să căutăm soluţii. Eu am inventat şi creat proiectul Fish To Door, care face furori în online în segmentul nostru. Pandemia ne-a făcut mai buni, mai profesionişti.” Pentru a-şi susţine planurile, antreprenorul a achiziţionat şi două pescadoare, dar nu vrea să se oprească aici. Pentru aceste investiţii a apelat la un credit bancar. „Pescadoarele pot scoate tone de peşte pe zi, mult mai mult decât este pregătită piaţa noastră de consum să absoarbă. Vrem să vindem mult online şi probabil vom vinde şi către hipermarketuri. Este ceva nou pentru noi, nu e deloc uşor, pentru că ne avântăm şi riscăm în acelaşi timp, dar am simţit că vrem să facem acest mare pas. Vreau să aduc peşte din Marea Neagră pe mesele românilor.” Românii, adaugă în glumă Paul Nicolau, asociază marea doar cu bălăceala, habar nu au că există peşte în ea.

    Carte de vizită Paul Nicolau, 34 de ani

    ♦ Din copilărie avea stofă de antreprenor, obişnuind, încă de la 10-11 ani, să meargă la cules de flori de tei, pe care le vindea bătând la uşile oamenilor;

    ♦ După finalizarea liceului a început trei facultăţi, dar nu a finalizat niciuna, pentru că spune că au primat întotdeauna munca şi dorinţa de a realiza ceva pe plan profesional;

    ♦ În primul an de facultate a lucrat în vânzări directe în domeniul telecomunicaţiilor;

    ♦ În 2013 a intrat în antreprenoriat şi a pus bazele unei afaceri cu raci, inspirată dintr-o căutare pe Google, într-o perioadă în care nimeni nu făcea acest lucru în România;

    ♦ Este fondatorul restaurantului Taverna Racilor din Herăstrău, a deschis prima Piaţă de Peşte din Bucureşti în interiorul Pieţei Obor şi a creat Festivalul Racilor şi Fructelor de Mare;

    ♦ În mai 2020 a lansat platforma Fish to Door;

    ♦ Printre hobbyurile sale se numără salturile cu paraşuta şi călătoriile.

  • Cum a ajuns un brand de lux românesc să fie la mare căutare în Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud?

    Testament Collection este un business început datorită nevoii de creativitate, alimentat de dorinţa fondatorului şi CEO-ului Bogdan Vlad de a face ce ştie mai bine, şi anume de a vinde. Pasiunea pentru parfumerie a luat naştere încă din liceu, când şi-a câştigat primii bani făcând comerţ cu parfumuri. Cum a ajuns Testament Collection, un brand de lux românesc, să fie la mare căutare în Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud?

    Bogdan Vlad a ales o zonă de nişă pentru a aduce pe piaţă o linie total diferită de parfumuri, care intenţionează să se diferenţieze nu doar prin miros, ci şi prin performanţa şi calitatea ingredientelor folosite, explică el. Este de părere că numărul oamenilor care au început să înţeleagă importanţa mirosului a crescut constant în ultimii ani, iar cererea s-a dezvoltat pe măsură, chiar dacă nivelul calităţii rămâne în continuare în deficit. În prezent, Testament Collection are o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, în condiţiile în care Bogdan este singurul angajat al companiei – un „one man show”, după cum spune chiar el.

    „În prezent, prin intermediul magazinului online, acoperim toate colţurile lumii, primind comenzi din SUA până în Japonia şi Coreea de Sud, în timp ce pipeline-ul de distribuţie este concentrat pe ţările UE. Diferenţa dintre noi şi competiţie stă, desigur, în ADN-ul creaţiilor şi al brandului ca întreg. Utilizăm ingrediente naturale şi obţinute în mod etic, ambalajele sunt făcute din hârtie reciclată şi capacul este realizat din lemn natural. În plus, în 2021 şi 2022 urmărim să eliminăm până la 99% din ambalajele de plastic”, spune Bogdan Vlad.

    Antreprenorul şi-a construit o bază de clienţi relativ recent, participând în 2019 la o serie de târguri internaţionale de profil din Italia, Franţa, Germania, Japonia şi Emiratele Arabe Unite, evenimente ce au contribuit la consolidarea nivelului de încredere pe care îl au oamenii vis-a-vis de brand.

    Recent, perioadele de lockdown şi restricţiile de circulaţie au condus la o scădere dramatică a operaţiunilor Testament Collection, fapt ce a determinat firma să se adapteze treptat la condiţiile impuse de pandemie, având în vedere că produsele companiei trebuie testate în mod constant. Vânzările au suferit un declin de aproape 80% în prima jumătate a anului trecut, reuşind să se redreseze uşor în S2/2020. Însă 2021 începe să ofere deja semne de îmbunătăţire. La începutul anului, Douglas – cel mai mare retailer german de parfumuri din Europa – a anunţat că va închide circa 20% din magazinele pe care le deţine de-a lungul continentului, adică aproximativ 500 de unităţi, mişcarea fiind lansată din cauza cicatricilor economice ale pandemiei, care accelerează ritmul de tranziţie către spaţiul digital. Între timp, românii cheltuie anual circa 1,5 miliarde de lei pe parfumuri, sumă ce se traduce prin cel mai important segment al pieţei de produse cosmetice şi de îngrijire ca valoare. Însă aproape jumătate din vânzările de parfumuri sunt dominate la vârf de giganţii Avon şi Oriflame. În Europa, veniturile segmentului de parfumuri sunt estimate la 14,17 miliarde de euro în 2021, conform portalului Statista.com.

    „Românii sunt mari consumatori de produse premium în general. Ne place să ne simţim bine în pielea noastră, însă oferta de produse premium pe piaţa locală nu este la fel de diversificată comparativ cu celelalte ţări unde suntem prezenţi. Ţinem la aparenţe şi ne place să fim admiraţi, aşa că ajungem să cheltuim pentru asta. Produsele de acest gen au ajuns mai târziu la noi decât în alte ţări în care operăm şi, în aceste condiţii, este normal să fim mai curioşi”, a adăugat CEO-ul Testament Collection pentru BM, care este optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea segmentului său de activitate în continuare.

    Aproximativ 30% dintre clienţii companiei sunt români. Totuşi, spre deosebire de ţara noastră, străinii au cultura de a încuraja ideile şi businessurile mici, spune Bogdan Vlad, fapt ce nu le permite marilor companii să practice politici de monopol. Încurajarea micilor afaceri şi start-up-urilor oferă automat şansa de obţine un anumit grad de succes, mentalitatea fiind mai bine înţeleasă în ţările vestice, unde capitalismul a avut timp să se înrădăcineze în modul de gândire al oamenilor.

    Printre principalele probleme cu care se confruntă un brand de parfumuri de nişă se numără lărgirea pipeline-ului de producţie şi faptul că oamenii cu venituri mici şi medii tind să înţeleagă mai greu politicile de preţ, la care se adaugă procesele de producţie, ingredientele şi ambalajele. Procedurile de creare ale unui parfum, în condiţiile în care sunt respectate normele şi regulile prezente la nivelul pieţei, implică în primul rând alegerea parfumierului şi producătorului de materie primă.

    Apoi, sunt abordate conceptul de design şi preformularea ADN-ului, sau a «sucului iniţial», cum este descris în industrie, urmate de validare, testele de stabilitate/performanţă, sampling şi evaluări. Ulterior, se ajunge la asamblare şi împachetare, fiind tratate într-un final zonele de hype, marketing şi alte iniţiative care stimulează interesul în produse.

    Cum a ajuns Bogdan Vlad în acest domeniu? El şi-a început parcursul de antreprenor în urmă cu un deceniu, pe când avea 24 de ani, migrând de la site-uri de vânzări colective la resurse umane, marketing pentru companii producătoare de cosmetice de lux şi traininguri concentrate pe vânzări. „Am ajuns să fac ceea ce iubesc şi să aduc împreună toată experienţa acumulată într-un proiect care mă defineşte în totalitate. Anii de carieră au fost ca un montagne russe şi simt cumva că povestea mea abia acum începe.”