BusinessMagazin

Tag: Harvard

  • Google publică în premieră formula unică după care face angajări

    Modul în care Google face angajajări a revoluţionat modul în care procesul de recrutare funcţionează. Cea mai importantă regulă pe care o folosesc recrutorii din companie este însă foarte simplă: să nu faci niciodată compromisuri asupra standardului de angajare.

    Dacă un astfel de compromis există, fiecare persoană pe care o companie o va angaja va ajunge să aibă abilităţi mai scăzuze decât cea mai recent angajată. Jonathan Rosenberg, fostul şef de produs al Google, a vorbit despre cum se întâmplă acest lucru într-un interviu realizat la Harvard Business Review.

    “Ce se întâmplă dacă oamenii îşi pierd concentarea în ce priveşte valoarea absolută a talentului şi sunt distraşi de aspecte care ţin de urgenţa rolului? În momentul în care le permiţi echipelor tale să facă acest lucru, începi să angajezi oameni care se află sub nivelul standard de angajare al companiei. Se creează astfel o dinamică negativă a unui anumit “efect de turmă”. În momentul în care laşi un A să angajeze un B, B-ul va angaja un C, pentru că B se simte ameninţat de A. Prin urmare, trebuie să o iei de la început şi să te asigură că ai în companie doar A-uri care vor angaja A-uri”.

    Laszlo Bock, şeful departamentului de recrutare al Google, a împărtăşit aceeaşi idee într-un discurs recent ţinut la LinkedIn`s Talent:

    “Primul lucru pe care l-am făcut a fost să avem un standard ridicat de recrutare a talentelor şi să nu facem  niciodată un compromis. Larry şi Sergei şi-au dat seama din timp că se va ajunge la o revenire la mediocru în caz contrar. Să presupunem că angajezi o persoană foarte bună, ea va angaja pe cineva aproape la fel de bun, care, la rândul ei, va angaja pe cineva aproape la fel de bun. În timp, vei angaja doar persoane cu abilităţi medii.”

    Acesta este motivul pentru care în cadrul Google, deciziile legate de angajare nu revin managerilor. Toate aceste decizii sunt luate prin intermediul unui comitet ai cărui membrii sunt concentraţi asupra standardului de angajare.

  • Opinie Mihaela Gînju, partener ERUDIO: Liderul autentic. Om sau personaj?

    MIHAELA GÎNJU este partener şi director executiv al ERUDIO

    Am urmărit şi eu dezbaterile din literatura de specialitate despre modele de lideri ideali. Au fost la modă liderul charismatic, apoi liderul vizionar, cel empatic, iar apoi, la mare preţ – mai mult în dezbateri – liderul umil.

    Eu cred în autenticitate. Iar pentru mine un om autentic are, întâi de toate, principii şi credinţe puternice rezultate din experienţe de viaţă pe care le-a integrat în sufletul său. În cadrul unui curs de scriere creativă, profesoara noastră ne-a învăţat ca, înainte de orice exerciţii dedicate scrisului, să ne luăm un timp şi să ne scriem, fiecare, lista lui de valori. Iar când am reuşit (după un proces de reflecţie destul de îndelungat) să aleg trei valori care mă definesc, am înţeles câteva lucruri esenţiale.

    Unul este că lista de valori individuale este una destul de lungă. Mulţi dintre noi vom scrie pe ea – corectitudine, libertate, onestitate, umor, bunătate, echilibru, loialitate, familie, dragoste şi aşa mai departe. Însă, dacă vom reflecta asupra nucleului dur care ne defineşte, vom vedea că nu toate valorile au acelaşi rang de importanţă şi că ne vom face alegerile de viaţă, mai degrabă, prin cheia primelor trei (să spunem) valori care ne definesc.

    Cel mai de preţ lucru pe care l-am învăţat din acest exerciţiu este că numai fiind conştient de valorile tale îţi poţi înţelege alegerile şi le poţi accepta cu linişte. Fără acest exerciţiu al inventarului de valori care te definesc, fără o axă centrală, ne putem roti la nesfârşit în jurul unei probleme fără să-i găsim o rezolvare care să ne mulţumească. Acelaşi lucru este valabil şi în relaţia cu celălalt. Dacă înţelegi că fiecare dintre noi este condus – în mod explicit sau nu – de o sumă de valori care îi dau sens şi coerenţă în viaţă, vei şti cum să te aşezi în relaţia cu el astfel încât întâlnirea să fie posibilă.

    Revenind la autenticitate, după sistemul de valori cu care ne definim, cred că urmează o evaluare justă a personalităţii noastre. Există oameni pentru care motorul energetic personal are valoarea unui Big Bang, în timp ce pentru alţii aceeaşi forţă se înscrie într-un punct. Suntem introvertiţi sau extrovertiţi, cu umor sau filosofi, veseli sau liniştiţi. Tipul de personalitate nu este ceva dezirabil, este ceva ce îţi este propriu.

    Personalitatea nu e o piedică. Poţi corecta derapaje sau asperităţi şi chiar este indicat să o faci câtă vreme ţine de evoluţia personală spre omul bun sau înţelept care ne dorim să fim. Dar a-ţi dori să te transformi în mieluşel când eşti de o energie debordantă, sau contrariul, te va pune în dificultate mai devreme sau mai târziu, pentru că adevărata natură se va revărsa când nici nu te aştepţi. Şi la fel de bulversaţi se vor simţi şi oamenii din preajma ta.

    Autenticitatea mai înseamnă şi descoperirea stilului personal, care îşi trage seva din cultura în care am crescut, sistemul de valori şi personalitatea fiecăruia. El este şi interfaţa noastră cu lumea exterioară, prima poartă de intrare în contact cu ceilalţi. Coerenţa dintre omul dinlăuntrul nostru şi expresia lui în lume este şi ea o cheie a autenticităţii.

    În 2005 lansam programul Erisma în faţa unui public de mai bine de 200 de oameni din mediul de afaceri. Emoţiile erau strivitoare pentru mine. O dată pentru că era startul meu pe drumul antreprenoriatului şi a doua pentru că fusesem desemnată să vorbesc despre concept în faţa unui public atât de însemnat. Mi-am scris discursul şi l-am trimis către un prieten, profesor de limba română, cu rugămintea de a-mi da o opinie pe text.

    Răspunsul a venit imediat. „Textul e bun, are structură şi coerenţă dar, dacă vrei, îţi pot face câteva observaţii stilistice.“ Am acceptat cu bucurie. Am primit textul cu mici menţiuni şi două-trei refrazări care m-au încântat. A venit şi momentul de graţie. Am înaintat către microfon şi am citit discursul. Dar ori de câte ori ajungeam în punctele în care prietenul meu schimbase ceva în text, mă bâlbâiam şi aproape că nu puteam să rostesc pasajele până la capăt. Am resimţit momentul ca pe o catastrofă. Aşa am învăţat că orice aş spune sau aş scrie trebuie să se întâmple cu cuvintele mele, simple sau neîndemânatice, poate, pe alocuri, dar ale mele.

    Vă spuneam că eu cred în autenticitate. În acest articol am încercat să definesc ce înţeleg prin acest concept. Şi ca să sumarizez, pentru mine un om autentic este acela care meditează asupra poveştilor de viaţă care l-au format şi de unde îşi extrage un sistem de valori care îl defineşte. Care îşi înţelege şi acceptă personalitatea şi care se manifestă în stilul care îi este propriu. Iar un lider autentic este, întâi de toate, un om autentic.

    Închid cercul articolului meu pe tema liderului autentic spunându-vă că eu nu cred că va găsi cineva reţeta „Liderului ideal“. De ce? Pentru că liderii sunt oameni remarcabili. Şi sunt remarcabili tocmai prin unicitatea, autenticitatea lor.

    Sunt oameni şi nu personaje!

  • Fondatorul Alibaba, mai tare decât Zuckerberg

    Alibaba a fost înfiinţată în urmă cu 15 ani în China, în apartamentul lui Jack Ma, un fost profesor de limba engleză, care a început afacerea cu o investiţie de 60.000 de dolari, bani strânşi de la 18 prieteni. Compania a ajuns între timp să domine comerţul online din China, o piaţă cu un potenţial atât de ridicat, încât suma pe care Alibaba o va atrage la listarea pe care o pregăteşte pe bursa americană ar putea fi cea mai mare din istorie pentru o companie din IT, depăşind chiar şi fondurile de 16 miliarde de dolari obţinute  de Facebook în urmă cu aproape doi ani

    Alibaba este descrisă deseori ca fiind o combinaţie între Amazon, eBay Şi PayPal. Comparaţiile nu reuşesc să cuprindă, însă, întreaga amploare a afacerii visate de Ma.

    Potrivit unor estimări, circa 
4 din 5 dolari cheltuiţi online în China trec prin magazinele Alibaba. Într-o singură zi, anul trecut, echivalentul din China al Cyber Monday din SUA, vânzările de pe site-urile Alibaba au totalizat 5,7 miliarde de dolari, de peste două ori mai mult decât cele de Cyber Monday.

    Cele mai importante două site-uri ale companiei, Taobao şi Tmall, atrag peste 100 de milioane de vizitatori unici în fiecare zi, în linie cu ce a raportat Twitter înainte de propria listare, potrivit CNN. Spre deosebire de retailerul american Amazon, Alibaba nu vinde direct clienţilor. În schimb, le permite utilizatorilor să caute prin ofertele vânzătorilor din mii de magazine virtuale.

    Designul este tipic Chinei. Fiecare pagină este cât mai plină de produse, într-un efort de a se asemăna cu o piaţă aglomerată din reali-tate. Cumpărătorii şi vânzătorii folosesc deseori un serviciu de messenger încorporat pentru discuta, iar negocierile asupra preţului sunt ceva obişnuit.

    Dar Alibaba este mai mult decât cele două pieţe de vânzare. Are operaţiuni de vânzare angro, o afacere de cloud computing şi Alipay – serviciu digital de plăţi. De asemenea, a intrat şi pe piaţa financiară, oferind împrumuturi celor care vor să-şi deschidă o afacere care im-plică şi Alibaba.

    Compania are o amploare uriaşă – Yahoo are o participaţie de 24% la Alibaba, iar rapoartele financiare ale companiei americane oferă o imagine despre rezultatele Alibaba. Vânzările au crescut cu 66% în trimestrul al patrulea al anului trecut, faţă de acelaşi interval din 2012, în timp ce profitul a urcat de peste două ori, la 1,4 miliarde de dolari. Facebook a anunţat pentru primul trimestru din 2014 un rezultat pozitiv de 642 milioane de dolari, în timp ce Twitter nu a reuşit încă să treacă pe profit.

  • Facebook, 
la 10 ani: 
Reţeaua de socializare care a schimbat viitorul a ajuns să aibă un trecut

    Start-up-ul despre care mulŢi se întrebau În urmă cu numai trei ani dacă poate genera veni-turi şi profit în mod sustenabil a ajuns o afacere de 
8 miliarde de dolari pe an, cu peste 6.000 de angajaŢi, o capitalizare de piaţă de 160 miliarde de dolari şi un profit de 2,2 miliarde de dolari în 2013, afacere care a generat averi uriaşe pentru echipa de la vârf şi pentru investitorii care au pariat devreme pe succesul reţelei.

    La 29 de ani, Mark Zuckerberg, cofondator şi CEO al Facebook, are o avere estimată la circa 28 miliarde de dolari, ocupând locul 21 în topul bogaţilor lumii. De la revoluţia mobilă până la disputele privind intimitatea pe internet şi obiceiul guvernelor de a trage cu ochiul, ascensiunea tumultuoasă a Facebook coincide cu tranziţia lumii către era informaţiei.

    Un ecosistem.  Ajunsă la maturitate, Facebook este utilizată zilnic de peste 750 de milioane de oameni: a devenit platforma care încheagă comunităţi, conectează prieteni şi familii la sute şi mii de kilometri distanţă, fiind totodată unul dintre cele mai rapid dezvoltate canale de marketing – cea mai mare parte din veniturile de 7,8 miliarde de dolari înregistrate anul trecut de companie au provenit din publicitate. Odată cu maturizarea a venit şi diversificarea: Instagram, Facebook Messenger sau noua Facebook Paper sunt cele mai vizibile semne ale evoluţiei de la o platformă all-in-one la un ecosistem integrat de aplicaţii şi servicii menite să atragă tot mai mulţi utilizatori, să acapareze din ce în ce mai mult din atenţia şi timpul acestora şi să extindă canalele de distribuţie, de sharing, din-colo de limitele interfeţei de bază a reţelei de socializare.

    „A fost o călătorie incredibilă până acum şi sunt foarte recunoscător că fac parte din ea. Este ex-traordinar să văd cum oamenii au folosit Facebook pentru a construi adevărate comunităţi şi a se ajuta în atât de multe feluri. În următorul deceniu, avem oportunitatea şi responsabilitatea să îi conectăm pe toţi şi să continuăm să servim comunitatea cât mai bine“, a declarat Mark Zuckerberg cu ocazia aniversării a 10 ani de Facebook.

    The wall. Facebook a fost lansată în februarie 2004 de Mark Zuckerberg, Eduardo Saverin, An-drew McCollum, Chris Hughes şi Dustin Moskovitz, studenţi la Harvard, ca reţea de socializare pentru campusul universităţii. În luna septembrie a aceluiaşi an, Facebook a introdus wall-ul ca principal element de interfaţă, care a integrat profilul utilizatorului cu fluxul de informaţii de la priet-eni. Reţeaua a fost mai târziu pusă la dispoziţia campusurilor din marile universităţi din SUA şi Canada, iar în septembrie 2006 toate restricţiile au fost ridicate, oricine din lume cu vârsta peste 13 ani având posibilitatea să devină utilizator.

     

  • Povestea lui Richard Whitney, omul care a ajuns şeful Bursei din New York cu bani împrumutaţi de la părinţi

    Doi ani mai târziu, cu bani împrumutaţi de la familie, şi-a cumpărat un loc în cadrul Bursei din New York. După ce s-a căsătorit cu Gertrude Sheldon Sands, în 1916, a fost susţinut de socrul lui, preşedinte al clubului social Union League Club. Whitney a devenit astfel membru al mai multor cluburi sociale elitiste ale oraşului şi a fost numit chiar trezorier al New York Yacht Club. În 1919, a fost ales membru al consiliului de guvernare al New York Stock Exchange şi la scurt timp a fost numit vicepreşedinte al acesteia.

    Pe 24 octombrie 1929, piaţa de acţiuni a ajuns în cădere liberă, iar operaţiunile de la Bursa din New York se desfăşurau în stare de panică. Până la prânzul acelei zile, rămasă în istorie drept „Joia Neagră„, 11 investitori importanţi s-au sinucis. La 1 p.m., mai mulţi bancheri de pe Wall Street, printre care Thomas W. Lamon, şeful Morgan Bank, şi Albert H. Wiggin, preşedintele Chase National Bank, s-au întâlnit pentru a găsi o soluţie.

    L-au ales pe Whitney să acţioneze în numele lor într-o mişcare ce avea să oprească prăbuşirea pieţei. Cu resursele bancherilor, Whitney a intrat la NYSE şi a plasat o licitaţie pentru achiziţionarea unui număr mare de acţiuni în compania U.S. Steel, la un preţ cu mult peste cel al pieţei. A plasat apoi oferte similare pentru acţiunile unor companii de renume, iar acestea au oprit căderea pieţei şi au adus stabilitate.

    Aceasta a fost însă temporară, iar piaţa s-a prăbuşit în următoarea săptămână, marţi; brokerii de pe Wall Street au fost copleşiţi de comenzile de vânzare de miercuri. Richard Whitney a decis ca a doua zi bursa să fie deschisă târziu, iar la sfârşitul zilei a hotărât să o închidă până luni, sperând că investitorii se vor calma astfel. În primăvara lui 1930 a fost ales preşedinte al New York Stock Exchange.

    Chiar dacă era recunoscut ca un geniu al finanţelor, Richard Whitman a făcut mai multe investiţii speculative şi a avut pierderi masive, pentru care a fost nevoit să împrumute de la fratele lui, care ocupa o poziţie importantă în cadrul Morgan Bank, dar şi de la alţi prieteni.  Pentru a-şi acoperi pierderile a furat fonduri de la New York Stock Exchange Gratuity Fund, de la New York Yacht Club, unde era casier, dar şi 800.000 de dolari în obligaţiuni de la socrul lui.

    O anchetă din 1938 a scos la iveală toate ilegalităţile pe care le făcuse. Compania lui a intrat în faliment, el a fost închis la Sing Sing, unde s-a dovedit un prizonier model şi a fost eliberat condiţionat după trei ani şi patru luni. I s-a interzis însă implicarea în afaceri cu acţiuni şi a trăit o viaţă liniştită în Far Hills, New Jersey, până la moartea sa din 1974.
     

  • Ce-i de făcut cu datornicii Europei

    Studiul, care ia în discuţie 11 ţări europene care au intrat în criză sistemică odată cu SUA, arată că numai două ţări – SUA şi Germania – au ajuns din nou la nivelul venitului real dinainte de criză, pentru că au avut suficient acces la finanţare (internă şi externă), iar în cazul SUA s-a procedat la restructurări ale datoriilor.

    “În cea mai mare parte a Europei, atunci când un datornic îşi pierde casa, nu-şi pierde şi datoria”, a rezumat Reinhart, potrivit The New York Times, sugerând că pentru o ieşire reală din criză, Europa ar trebui să procedeze la noi restructurări ale datoriilor, atât ale celor private, cât şi ale celor publice.

    Rogoff şi Reinhart au ţinut anul trecut prima pagină a publicaţiilor financiare, după ce s-a descoperit că volumul “Growth in a Time of Debt” (Creştere economică în contextul unor datorii ridicate), publicat de ei în 2010, conţinea o greşeală în calculul care i-a dus pe cei doi la concluzia că în economiile dezvoltate, creşterea datoriei publice peste pragul de 90% din PIB cauzează scăderea abruptă a creşterii economice.

  • ALERTĂ TERORISTĂ în SUA: Patru clădiri ale Universităţii americane Harvard, evacuate – CNN

     Poliţia prestigioasei instituţii de învăţământ şi forţele de ordine din oraşul Cambridge au intervenit în campusul Universităţii.

    Patru clădiri au fost evacuate, iar echipele pirotehnice verifică informaţiile privind dispozitivele explozive.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Universităţile care nu scot niciodată şomeri

    Clasamentul este condus de Universitatea din Oxford, urmată de Harvard University, de Cambridge, de Stanford, MIT, Priceton, Columbia, Yale, California Institute of Technology şi Universitatea din Tokyo.

    Topul 10 al universităţilor care oferă cele mai bune şanse de angajare este condus de cele mai importante nume din SUA şi Marea Britanie, universitatea din Tokyo, pe locul 10, fiind singura şcoală asiatică din lotul fruntaş. Univeritatea din Moscova, pe locul 138, este singura instituţie de învăţământ din spaţiul fost comunist care intră în acest top, o situaţie de remarcat şi de analizat de către responsabilii cu educaţia din respectivul spaţiu; apar, în schimb, instituţii de învăţământ din India sau Mexic.

    Aproape jumătate din angajatori consideră că universităţile trebuie să înveţe studenţii să comunice, să lucreze în echipă şi sub presiune, să-i înveţe pe studenţi să îşi folosească cunoştinţele teoretice în situaţii practice. Mai mult decât cunoştinţele de care dispune candidatul, angajatorii pun accent pe peronalitatea acestuia.

    Angajatorii au fost întrebaţi şi care sunt criteriile lor în materie de angajare şi rugaţi să definească “universitatea perfectă” şi ce trebuie să ofere aceasta; cunoştinţele practice şi abilitatea de le a combina cu teoria sunt în fruntea listei de caracteristici pentru o universitate perfectă. Acesta trebuie să ofere condiţii bune de învăţat, tehnice şi teoretice, programe de internship şi de training, să păstreze legătiri strânse cu companiile, să aibă deschidere internaţională, să îşi promoveze studenţii şi să îi sponsorizeze.

    Cât de importantă este universitatea absolvită pentru o mare companie internaţională? Pentru un angajator din cinci este principalul criteriu de selecţie, 45% consideră că este un criteriu important, dar nu unicul iar o treime din angajatori pun accent pe abilităţile candidatului şi pe experienţa acestuia.

  • Universitatea Harvard vrea să atragă donaţii de 6,5 miliarde de dolari până în 2018

     Un sfert din bani vor fi utilizaţi ca sprijin financiar pentru studenţi, 20% vor fi investiţi în renovare şi alte lucrări de construcţii, iar 10% vor merge către “noi iniţiative”, au declarat reprezentanţii universităţii americane, citaţi de Bloomberg.

    Harvard a obţinut deja promisiuni şi donaţii de 2,8 miliarde de dolari în perioada premergătoare lansării publice a campaniei.

    Pe lângă extinderea activităţilor de cercetare şi învăţământ, universitatea va renova căminele şi va reporni mai multe proiecte de construcţii îngheţate în urma crizei financiare mondiale din 2008.

    Cea mai recentă campanie de finanţare derulată de Universitatea Harvard, începută în 1999 şi desfăşurată pe parcursul a 7 ani, a atras fonduri de 2,65 miliarde de dolari. Harvard este cea mai bogată instituţie de învăţământ din SUA, cu active de peste 30 miliarde de dolari la jumătatea anului trecut.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Războiul cifrelor: calculele economiştilor de prestigiu care au încurajat aplicarea austerităţii sunt contestate deoarece ar conţine „erori grave“

    Studiul economiştilor Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff de la Universitatea Harvard pe care-şi întemeiază eforturile cei care fac presiuni pentru reducerea datoriilor guvernelor atât în SUA, cât şi în Europa conţine „erori grave“ şi ajunge la o concluzie greşită, spune o echipă de economişti ai Universităţii Massachusetts.

    Un doctorand şi doi profesori, într-o lucrare care a început ca temă pentru acasă şi a evoluat treptat în critică, au încins spiritele în rândul academicienilor contestând studiul „Creştere în vremea datoriilor“ publicat în 2010 de Reinhart şi Rogoff, printre cei mai prestigioşi economişti ai lumii, scrie The Wall Street Journal. Studiul Reinhart-Rogoff ajunge la concluzia că în ţările pentru care raportul dintre datorii şi Produsul Intern Brut depăşeşte 90% tendinţa este ca economiile să nu crească, ci să se contracte în medie cu 0,1% anual. SUA sunt un exemplu de astfel de ţară – în cazul acesteia datoria ajunge la 104% din PIB, iar în Europa, în Belgia, Irlanda, Grecia, Franţa, Italia şi Portugalia datoria atinge sau depăşeşte 90% din PIB.

    Lucrarea doctorandului Thomas Herndon şi a profesorilor Michael Ash şi Robert Pollin a refăcut calculele din studiul Reinhart-Rogoff şi concluzionează că în ţările cu datorii mai mari de pragul „critic“ economiile tind să crească în medie cu 2,2%, cu un punct procentual mai puţin decât rata de creştere a economiilor unde datoria este mai mică de 90% din PIB. Criticile au început la un curs de econometrie predat de profesorii Ash şi Pollin. Aceştia i-au cerut lui Herndon să refacă ecuaţiile dintr-un studiu de referinţă din literatura economică pentru a demonstra că lucrează lejer cu economia empirică. Studentul a ales „Creştere în vremea datoriilor“, descrisă de Ash ca fiind foarte atrăgătoare prin abordarea simplă şi directă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro