Tag: forum

  • Casa Albă cere şefilor de companii americane să nu participe la un forum economic organizat de Rusia

     Oficiali ai Casei Albe au telefonat directorilor de companii americane pentru a le transmite că preşedintele SUA, Barack Obama, le cere să nu participe la eveniment, a declarat o sursă apropiată situaţiei pentru publicaţia britanică.

    Forumul anual este strâns legat de guvernul Rusiei: site-ul afişează o poză a preşedintelui rus Vladimir Putin şi notează că evenimentul se desfăşoară “sub auspiciile” acestuia.

    Oficiali ai Statelor Unite nu vor participa la forum, a declarat Caitlin Hayden, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe, citat de Financial Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În spatele uşilor închise: Google, agenţii de lobby şi noua agendă de la Washington

    Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor din cauza unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.

    ÎN SĂPTĂMÂNILE PREMERGĂTOARE EVENIMENTULUI, OFICIALI AI GOOGLE VENISERĂ CU MAI MULTE SUGESTII REFERITOARE LA VORBITORI ÎN TIMPUL CONFERINŢEI, TRIMIŢÂND LISTE CU MEMBRI AI CONGRESULUI, SENIORI DE LA DEPARTAMENTUL DE JUSTIŢIE ŞI DE LA PROCURATURĂ.

    „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi„, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google, lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?„ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!„. Informaţiile din schimbul de mailuri a fost obţinut de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcrierilor.

    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.

    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a investi iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washingtonul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.

    NOILE FORME DE INFLUENŢARE A OPINIEI PUBLICE SAU A FACTORILOR DE DECIZIE INCLUD FINANŢAREA CERCETĂRILOR DE LA UNIVERSITĂŢI, A THINK TANK-URILOR, SUSŢINEREA FINANCIARĂ A UNOR GRUPURI DE ADVOCACY DE-A LUNGUL SPECTRULUI POLITIC ŞI CHIAR A UNOR COALIŢII DE AFACERI ÎN FOLOSUL INTERESULUI PUBLIC.

    Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată schimbările evidente în filosofia companiei. În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play„ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).

    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. În această vară, compania se va muta într-un nou birou la Washington, în Capitol Hill, cu o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi (o suprafaţă similară cu cea a Casei Albe). Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.

  • Teodorovici: Până în aprilie să încheiem contracte de finanţare de 1,3 mld euro pe POS DRU şi POS CCE

     Eugen Teodorovici a precizat că s-au descoperit “lucruri mai puţin plăcute” după preluarea de către Ministerul Fondurilor Europene a autorităţilor de management pentru POS DRU şi POS CCE, de la 1 martie.

    “Sperăm să recuperăm din întârzieri (…) şi până la finalul lunii aprilie vrem să încheiem absolut toate contractele de finanţare pe cele două programe, suma fiind de aproximativ 1,3 miliarde de euro, din care 300 de milioane de euro pentru partea privată, pentru POS CCE şi diferenţa pentru capital uman, POS DRU”, a precizat Teodorovici. Aceasta înseamnă că la proiectele care sunt deja depuse se va încheia evaluarea acestora şi vor fi semnate contracte de finanţare.

    Ministrul Fondurilor Europene a precizat mai sunt bani care trebuie cheltuiţi pe POS CCE şi POS DRU şi se vor lansa “call”-uri noi “pe zone extrem de importante pentru economie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 10-16 martie

    10.03
    INSSE anunţă indicii valorici ai cifrei de afaceri şi ai comenzilor noi din industrie în luna ianuarie

    10.03
    Reuniunea Eurogroup (Bruxelles)

    12.03
    INSSE prezintă cifra de afaceri în comerţ şi servicii de piaţă prestate în principal populaţiei în ianuarie şi februarie

    12.03
    Eurostat publică datele producţiei industriale în ianuarie pentru UE şi zona euro

    13-14.03
    Seminarul european “Politica de coeziune a UE în sprijinul IMM” (Barcelona)

    13-15.03
    IMM Forum: Soluţii pentru IMM-uri (Romexpo Bucureşti)

    13-16.03
    Târgul de turism al României (Romexpo Bucureşti)

    14.03
    Eurostat prezintă situaţia şomajului în T4 2013 pentru UE şi zona euro

    14.03
    Spectacol de dans: Lord of the Dance (Sala Palatului, Bucureşti)

    14.03
    INSSE anunţă numărul de pensionari şi pensia medie lunară în T4 2013

    13-30.03
    Expoziţia de primăvară (MŢR, Bucureşti)

  • Ponta: Oamenii de afaceri pot transmite încredere şi stabilitate, chiar mai mult decât politicienii

    Şeful Executivului a făcut această declaraţie în cadrul discursului pe care l-a susţinut la Forumul de afaceri Franţa-Europa de Sud-Est, 2014. El le-a spus oamenilor de afaceri prezenţi la lucrări că într-o lume deschisă nu se mai poate vorbi de “ţara ta”, ci trebuie privită regiunea în ansamblu.

    “Trebuie să te uiţi şi să înţelegi că nu poate fi bogăţie într-o ţară şi sărăcie în ţara de alături, că nu poţi să oferi un model de succes – iată ce se întâmplă la graniţele noastre – în primul rând pentru Moldova, după aceea pentru Ucraina, decât dacă arăţi că dezvoltarea economică, dreptatea socială, legile democratice sunt în beneficiul cetăţenilor din ţările care sunt în această regiune. Din acest punct de vedere, nu cred că există o democraţie stabilă şi o societate stabilă decât acolo unde mediul de afaceri se dezvoltă. Cred sincer că dumneavoastră sunteţi cei care puteţi să daţi, mai mult chiar decât oamenii politici, semnalul de încredere, de stabilitate, de care România şi regiunea au mare nevoie”, a spus Ponta.

    El a urat un an foarte bun tuturor companiilor şi a exprimat o apreciere deosebită pentru companiile care-şi achită obligaţiile fiscale.

    “Vreau să urez un an 2014 cât se poate de bun pentru toţi cei care activează în domeniul de afaceri în România şi în regiune, pentru toţi cei care crează locuri de muncă, pentru toţi cei care plătesc taxe, în mod special – şi aici apreciez în mod deosebit companiile care plătesc şi taxe, nu doar activează – pentru toţi cei care au încredere în România, dar şi în alte ţări din regiune”, a afirmat Ponta.

    Şeful Executivului le-a mai spus celor prezenţi că ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, i-a comunicat că, marţi dimineaţă, un post TV francez important a difuzat un reportaj pozitiv despre România.

    “Spunea domnul ambasador (…) că astăzi de dimineaţă, la una din televiziunile importante din Franţa, era un reportaj despre România şi, bineînţeles, primul impuls a fost să întreb dacă era despre romi sau dacă era despre ceva rău, şi mi-a spus: <<Nu, e ceva de bine. Este vorba despre oameni de afaceri, proiecte de succes ale companiilor franceze în România>>. Şi atunci, dacă într-adevăr reuşim să schimbăm chiar şi în media ceva, înseamnă că schimbarea este de substanţă”, a mai spus premierul.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 10-16 februarie

    10.02
    Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Externe al UE

    11.02
    INSSE prezintă datele privind cifra de afaceri în serviciile pentru firme în dec. 2013

    11.02
    Forumul European pentru Concurenţă 2014 (Bruxelles)

    11.02
    Conferinţa primarilor din UE pe tema liberei circulaţii a persoanelor (Bruxelles)

    11-12.02
    Summitul Aviaţiei UE-ASEAN (Singapore)

    12.02
    Eurostat publică datele privind producţia industrială în UE şi zona euro în decembrie 2013

    13.02
    Concert Alternosfera/Metalhead Alt.Rock Awards 2014 (Club Colectiv, Bucureşti)

    14.02
    INSSE anunţă estimarea-semnal privind PIB în T4 2013

    14.02
    Eurostat difuzează statistica comerţului exterior pentru UE şi zona euro în dec. 2013

    15.02
    Concert pop-rock LED Apple din Coreea (Turbohalle, Bucureşti)

    până la 23.02
    Jocurile Olimpice de Iarnă (Soci, Rusia)

    până la 26.02
    Expoziţia “O incursiune cronologică în istoria Roşiei Montane” (MŢR, Bucureşti)
     
  • Cine a vorbit, la Davos, despre lumea de după criză: Prea mulţi bărbaţi, prea în vârstă, prea mulţi occidentali

    Tema-umbrelă a reuniunii: un fel de „lumea după criză„. Stabilitatea pieţelor financiare, revenirea economică, impactul progresului tehnologic asupra societăţii. Inegalitatea distribuţiei averii şi-a făcut de asemenea loc printre temele de dezbatere de la Davos, mai ales având în vedere potenţialele tensiuni şi mişcări sociale neplăcute apărute după criza financiară globală, care a zguduit încrederea în politicieni, bancheri şi liderii din mediul de afaceri.

    PESTE 100 DE ŢĂRI ŞI MAI MULT DE 1.000 DE COMPANII ŞI DE ORGANIZAŢII AU FOST REPREZENTATE ÎN ACEST AN LA REUNIUNEA DE LA DAVOS, POTRIVIT FINANCIAL TIMES. Mai mult de jumătate dintre participanţi au provenit din Europa de Vest şi din America de Nord, urmate de Asia cu aproape un sfert. Est-europenii au reprezentat mai puţin de 3% dintre oamenii importanţi de la Davos. Statele Unite, Marea Britanie, Germania, India şi Elveţia au fost singurele ţări cu peste 100 de participanţi.

    Cea mai mare delegaţie din partea unei bănci a aparţinut Goldman Sachs, care a avut nu mai puţin de opt reprezentanţi la Davos, urmată de Citi şi HSBC, cu câte şapte, JPMorgan, Lazard, Morgan Stanley şi Standard Chartered, cu şase, respectiv Bank of America, Itaú Unibanco, UBS şi Zurich Insurance Group cu delegaţii de câte cinci persoane.

    Cea mai numeroasă delegaţie de oficiali guvernamentali a venit din Statele Unite, cu 21 de participanţi, urmată de Elveţia, cu 20, Rusia şi Africa de Sud câte 12, India, Japonia şi Nigeria câte 9, Emiratele Arabe Unite şi Marea Britanie, 8, Mexicul 7, Brazilia, Indonezia şi Ucraina câte 6. Davos a atras în acest an 48 de preşedinţi şi premieri din 46 de ţări. Totodată, 20 de bănci centrale au fost reprezentate la reuniune. Doar 15% dintre participanţi, sau 1 din 7, au fost femei, proporţie dublată atunci când vine vorba despre cei şapte copreşedinţi ai reuniunii, printre care se regăsesc Marissa Mayer, SUA, CEO al Yahoo, şi Judith Rodin, SUA, preşedintele Fundaţiei Rockefeller.

    IN POFIDA SUMELOR URIAŞE CARE SE ÎNVÂRT ÎN SILICON VALLEY, ÎNTR-O INDUSTRIE CU O MEDIE DE VÂRSTĂ RELATIV REDUSĂ, CATEGORIA DEMOGRAFICĂ A TINERILOR SUB 30 DE ANI A FOST DE ASEMENEA REPREZENTATĂ TIMID, CU DOAR 39 DIN PESTE 2.500 DE INVITAŢI. Cel mai tânăr invitat de la Davos a fost Umar Anwar Jahangir,
    21 de ani, din Pakistan, student la medicină şi fondator al organizaţiei Bahria Medics.
    Ca de fiecare dată în ultimii ani, reuniunea Forumului Economic Mondial de la Davos a încercat să genereze o aură de deschidere, de liber acces la informaţie.

    O armată de reporteri şi de camere video au transmis în întreaga lume de la eveniment. Discuţiile au fost însă guvernate ca de obicei de aşa-numita Regulă Chatham House. 

  • Oficial OCDE: Şomajul în rândul tinerilor, o problemă explozivă care ar putea destabiliza Europa

     “Problema este: joburi, joburi, joburi. Din punct de vedere politic, nu există vreo problemă mai explozivă, mai periculoasă şi mai destabilizatoare decât să ai o întreagă generaţie de tineri foarte frustraţi”, a afirmat Gurria într-un interviu acordat Bloomberg la Davos.

    El a adăugat că problema inegalităţii sociale se numără printre printre temele majore de discuţie ale liderilor politici şi din mediul de afaceri prezenţi la reuniunea de la Davos.

    “Aceste diviziuni provin de pe piaţa muncii. Trebuie să analizăm cu foarte mare atenţie piaţa muncii”, a afirmat Gurria.

    Referitor la avertismentele unor economişti privind riscul de deflaţie în zona euro, reprezentantul OCDE a afirmat că fenomenul nu reprezintă o ameninţare imediată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia se teme de o radicalizare a regimului nord-coreean

     “Urmărind imaginile cu momentul evacuării lui Jang Song-thaek din scaunul său, m-am gândit la scene din timpul revoluţiei culturale” din China, a declarat joi Itsunori Onodera în cadrul unui forum, la Tokyo.

    “Coreea de Nord ar putea să se radicalizeze şi mai mult pe viitor, iar aceasta mă preocupă”, a declarat ministrul.

    Coreea de Nord a confirmat luni destituirea lui Jang Song-thaek şi, fapt rar, a difuzat fotografii cu arestarea umilitoare a celui considerat până de curând ca numărul doi al regimului.

    Potrivit unor experţi, această epurare la nivel înalt, survenită la doi ani de la accederea la putere a lui Kim Jong-un, ar putea să-i permită tânărului lider să strângă rândurile în jurul său împotriva Coreei de Sud şi occidentalilor, care acuză Phenianul că dezvoltă rachete intercontinentale cu capacitate nucleară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro