BusinessMagazin

Tag: fiu

  • Scrisoarea lui Cabral pentru golanul de fiul său: “Vei fi cel mai negru din clasă, mai negru chiar decât colegul Portofel şi-al lui frate Bairam”

    Acum câţiva ani, Cabral şi soţia sa au ajutat în campania de informare iniţiată de Coaliţia de prevenire a cancerului de col uterin, prilej cu care Andreea Ibacka a scris o scrisoare viitoarei sale fiice. În replică, Cabral a scris o scrisoare adresată viitorului său băiat.

    La ora actuală, Cabral şi Andreea Ibacka aşteaptă primul lor copil.
      
    Explicaţia vine de la primele rânduri: ”Otrăvita mea soţie, Andreea, ca parte a aceleiaşi campanii de informare iniţiată de Coaliţia de prevenire a cancerului de col uterin, i-a scris o scrisoare fiicei noastre. Fiică ce teoretic va să vie (…) Nefasta mea (n.r. sic) nu se gândeşte la o chestie totuşi: că dacă mă face de toată ocara în faţa fetei, o pot face şi eu de tot râsul în faţa băiatului (teoretic şi el)”.

    În ”scrisoarea” către fiul său, Cabral îi spune că va fi ”cel mai negru din clasă, mai negru chiar decât colegul Portofel şi-al lui frate Bairam”, dar că ”aşa e când bunică-ta e de la Buzău şi bunicul tău de la Brazzaville. Tot cu B”.

    ”Dacă o să observi că în timp ce colegii tăi aleargă după mingea de fotbal, tu alergi după fetele care joacă volei… de la mine ai asta. Decât 22 de băieţi care transpiră şi înjură birjăreşte, mai bine 10 fete care joacă volei în bluze albe, transparente. O să vezi, cu fetele o să ai o chestie aparte… Nu vei fi cel mai frumos din gaşcă, nu vei fi neapărat cel mai deştept, sigur nu vei fi cel mai bogat… Dar de fiecare dată cel puţin una dintre fete o să-ţi zâmbească larg şi-o să te invite la lecţii de yoga în privat. De ce? Pentru că vei fi moştenit de la mine abilitatea asta de a te băga sub pielea ei, de a o face să râdă, de a scoate ce-i mai bun din ea… Păi dacă am scos eu otrava din maică-ta, tu o să fii în stare să scoţi şi bere din piatră seacă”, a mai scris Cabral cu umor.

    Scrisoarea adresată de Cabral fiului său, deocamdată imaginar, reprezintă modalitatea prin care prezentatorul tv atenţionează asupra unei maladii – cancerul de col uterin – care omoară doar în România 6 femei pe zi. Mai mult, Cabral scrie că băieţii sunt purtători ai virusului HPV,  cel ale cărui tulpini provoacă peste 70% din cazurile de cancer de col uterin.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Jucăria care ţine la distanţă gadgeturile

    „L-am rugat pe fiul nostru cel mare  să ne arate cu ce îi place să se joace cel mai mult dintre toate jucăriile pe care le avea”, a descris Robert Iliescu, fondatorul Mumu Toys, modul în care i-a venit ideea să înceapă un business în industria jucăriilor.

    Afacerea, în care este implicată şi soţia sa şi, în continuare, şi fiul în vârstă de opt ani, este formată din producţia şi vânzarea, la nivel internaţional, a unor figurine 2D din  magneţi şi policarbonat, de diverse forme geometrice. Acestea se pot transforma în figurine tridimensionale, fie că vorbim despre unele simple, cum ar fi o sferă, fie de altele mai complexe: maşini, elicoptere etc. „Multă lume spune că acesta este noul LEGO”, descrie Iliescu produsele, comercializate sub brandul Magspace.

    Potrivit antreprenorului, acestea au generat anul trecut vânzări totale (pe pieţe precum China, Germania, Japonia, Statele Unite) de aproximativ 20 de milioane de euro. În ceea ce priveşte piaţa locală, unde au lansat Magspace în urmă cu aproximativ un an, valoarea investiţiilor a ajuns la 1 milion de euro. „Pentru a fi prezenţi în hipermarketuri, în online, a trebuit să investim mult în producţie, în contextul în care nu aveam un concurent direct aici”, descrie el obiectul acestei investiţii. Produsele lor ajung în hipermarketurile Auchan şi Kaufland; dar şi la Cărtureşti, Diverta, Autograf, Maxi Toys, Bebe Tei, cât şi la eMAG.

    În Statele Unite, produsele sunt comercializate şi prin intermediul platformei Amazon: „Cel mai mult vindem în magazine fizice, dar online-ul vine din urmă. Pentru online, investiţiile sunt mai mari – produsele trebuie să ajungă în depozitul Amazon, de unde vor fi ulterior livrate – astfel că durează 3-4 luni până să fie vândute”. Deşi debutul pe Amazon a fost în luna mai a acestui an, vânzările au ajuns acolo la circa 300.000 de euro.
    Antreprenorul a detaliat în cadrul emisiunii Smart Business modul în care a intrat în afacere: fiul său, Albert, în vârstă de opt ani acum, l-a ajutat să realizeze o analiză „empirică” a pieţei, iar din toate jucăriile pe care le avea, le-a ales pe cele formate din magneţi. Pe piaţa internaţională, conceptul jucăriilor magnetice educative 3D există de 10 ani.

    Analizând îndeaproape nişa acestor produse, a ajuns la concluzia că exista loc de îmbunătăţiri şi, prin urmare, potenţialul de a dezvolta un business în această direcţie. Un prim pas în acest sens a fost construirea designului pentru un nou produs, prin colaborări cu designeri ai unor producători de jucării precum LEGO sau Disney.

    În ceea ce priveşte realizarea producţiei, a ajuns la concluzia că China reprezintă cea mai bună opţiune. „Fiind vorba despre policarbonat, magneţi, componente scumpe ale jocului, am decis că acestea trebuie făcute în China pentru a fi competitivi”, spune el. Iliescu spune că a avut anterior mai multe afaceri în domeniul businessurilor online, printre care comercializare de mobilă, accesorii auto etc., astfel că a găsit pe piaţa chinezească partenerii necesari pentru a produce jucăriile.

    Businessul Mumu Toys a fost lansat în urmă cu cinci ani, mai întâi pe piaţa asiatică, în ţări precum China şi Japonia. Potrivit lui Robert Iliescu, jucăriile se adresează deopotrivă copiilor şi adulţilor. „Aceste jucării abordează dezvoltarea emoţională, dezvoltarea copiilor din punct de vedere psihologic, intelectual, gândirea lor în perspectivă, viziunea”, descrie antrerenorul câteva dintre abilităţile pe care copiii şi le pot dezvolta jucându-se astfel. Totodată, crede el, jucăriile de acest tip oferă o alternativă atractivă copiilor, tentaţi să petreacă din ce în ce mai mult timp cu tehnologia.
    „Copiii devin dependenţi de gadgeturi, atenţia de la televizor s-a mutat în palmă – în telefon, tabletă. Vedem părinţi cu copii în restaurante în care fiecare membru al familiei foloseşte un gadget şi nu mai vorbesc între ei”, descrie el un comportament des întâlnit în prezent. 
    Astfel, este de părere că jucăriile lor oferă un motiv în plus pentru ca membrii unei familii să petreacă mai mult timp împreună: „Le rupem din timpul dedicat gadgeturilor pentru un astfel de joc”, spune el, precizând că jucăriile Magspace se adresează şi adulţilor.

    În România, preţul unui set de astfel de jucării porneşte de la 100 de lei, pentru un joc de 14 piese, iar pentru cel mai complex, cu 26 de piese, acesta urcă până la 900 lei.
    Robert Iliescu spune că au concurenţă directă într-un singur producător mondial, care are şi certificările şi patentele necesare pentru a comercializa acest produs; pe de altă parte, multe alte companii din China realizează replici ale acestor jucării, fără patente şi certificări. 
    Planurile de dezvoltare în continuare a afacerii vizează extinderea acesteia la nivel global: „Având un singur concurent la nivel internaţional, înseamnă că există foarte mult potenţial – este o piaţă care nu e încă saturată şi cu siguranţă vor apărea şi alţi jucători”.
    De la 1 septembrie, vor vinde produsele şi în Canada, iar ulterior se vor concentra pe America, Asia şi pe dezvoltarea pe piaţa locală; Iliescu spune că îşi caută un partener pentru distribuţia produselor în fiecare ţară.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare a produsului, chiar dacă îşi doreşte să păstreze interacţiunea fizică a copiilor cu acesta, spune că şi-au propus ca în perioada următoare să îmbine utilizarea acestuia cu digitalul: prin digitalizarea acestui produs, după crearea unei forme, aceasta va putea fi transpusă într-o aplicaţie prin care alţi copii pot să vadă ce jucărie a creat utilizatorul.

    Întrebat care ar fi sfaturile sale pentru antreprenorii locali, ezitanţi în ceea ce priveşte extinderea internaţională, spune: „Mulţi antreprenori români nu au curaj să facă pasul în afara graniţelor. Dacă oamenii au o idee şi se opresc după ce realizează că următorii paşi sunt greu de făcut, cu siguranţă nu o să meargă mai departe; dar dacă ai o idee şi începi să vorbeşti despre aceasta, cu siguranţă cineva te va ajuta.”
    Iliescu spune că fiul său este implicat şi acum în afacere: pe lângă faptul că a creat numele companiei, asigură în continuare cercetările de calitate pentru produse: „Nu doar că se joacă, dar este de datoria lui să ajute la dezvoltarea acestui joc”. De asemenea, îşi convinge partenerii de joacă să acorde atenţie acestor produse: a făcut, de exemplu, o demonstraţie la şcoală pentru copiii mai mici decât el. Piaţa de jocuri şi jucării din România este evaluată la aproximativ 160 de milioane de euro, fără să fie luate în calcul cifrele generate de jocurile pe calculator sau console, fiind un domeniu în continuă dezvoltare, cu o extindere foarte bună şi în mediul online, unde românii au început să facă tot mai des achiziţii, se arată într-o analiză a retailerului online de jucării BestKids, citată de ZF.

  • “Refuzăm să creştem nişte nesimţiţi”. Mila Kunis dezvăluie de ce nu le cumpără copiilor cadouri de Crăciun

     
    MIla Kunis şi Ashton Kutcher nu plănuiesc să le mai cumpere vreodată copiilor lor cadouri de Crăciun.
     
    Deşi faimosul cuplu dispune de o grămadă de bani, iar copiii lor sunt foarte bine îngrijiţi, cei doi actori fac eforturi pentru a se asigura că moştenitorii lor nu vor creşte atât de răsfăţaţi încât să se transforme în nişte “nesimţiţi”.
     
    Astfel, Mila a explicat pentru Entertainment Tonight că în casa lor nu va veni Moş Crăciun, astfel că cei mici nu se vor obişnui să primească lucruri extravagante în fiecare an- De asemenea, aceasta le-a interzis şi bunicilor să încalce regula şi să le dea copiilor cadouri.
     
    “Copiii nu mai apreciază în ziua de azi un singur cadou. Ei nici măcar nu mai ştiu ce-şi doresc, ştiu doar că trebuie să primească chestii”.
     

  • Cum trăieşte acum fiul lui Pablo Escobar si ce s-a întâmplat cu averea de zeci de miliarde de dolari a tatălui său

    Se pare însă că moartea sa nu le-a pus capăt. Fără a putea şterge amprenta pe care tatăl său i-a lăsat-o asupra întregului viitor, Juan Pablo Escobar, fiul acestuia, a avut de luat o decizie fără drept de apel. 

    Banii sau Viaţa? Aşa suna „oferta” pe care conducătorii cartelului Cali i-au făcut-o fiului celebrului traficant. Lunând în considerare faptul că Juan Pablo Escobar este încă în viaţă, este lesne de înţeles care a fost răspunsul său.  Dreptul la viaţă şi l-a putut obţine doar prin decizia de a renunţa la imensa avere a tatălui său, pe care a trebuit să o cedeze celor care s-au desprins chiar din cartelul Medellin, condus de Pablo Escobar. Juan Pablo Escobar a ales să ducă o viaţă anonimă în Argentina.

    Despre moartea tatălui său, Juan Pablo Escobar susţine că nu corespunde variantei cunoscute de publicul larg. „El nu a murit aşa cum ni s-a spus. Întotdeauna mi-a spus că, în situaţia în care ar fi prins, se va sinucide. Mi-a mărturisit că are 15 gloanţe în pistol, 14 pentru duşmani şi unul pentru el însuşi. Niciodată nu folosea telefonul când se ascundea, însă în ziua morţii sale, l-a folosit de peste şapte ori, ştiind că apelul va fi urmărit. Cu siguranţă a vrut să fie găsit cu un scop”, povesteşte fiul traficantului.

    El adaugă: „Am vorbit cu medicii legişti care ne-au spus că au fost ameninţaţi de statul columbian pentru a schimba autopsia şi că au existat semne clare de sinucidere, cum ar fi prezenţa prafului de puşcă pe piele, care nu apare în cazul în care împuşcătura vine din afară. Există documente clasificate care arată că poliţia naţională columbiană nu spune adevărul despre modul în care s-au petrecut faptele”, adaugă Juan Pablo Escobar.

    Juan Pablo Escobar se declară nemulţumit de faptul că este, în continuare, asociat cu imaginea tatălui său şi cu crimele acestuia, chiar dacă şi-a cerut personal scuze victimelor traficului de droguri: „Marea crimă este rudenia. Nu sunt suficienţi 24 de ani de comportament ireprosabil, de muncă ca arhitect, designer industrial, scriitor şi pacifist. Sunt întristat că, după atâţia ani, nu îmi sunt recunoscute propriile acţiuni, şi nu cele ale tatălui meu.

    Despre poveştile iscate în jurul numelui tatălui său, Juan Pablo Escobar spune că sunt departe de realitate. „El este înfăţişat ca un super-erou, care se ascundea în locuinţe de lux, dar această variantă se potriveşte mai degrabă unui scenariu de Hollywood. În realitate, tatăl meu alegea să se ascundă în cocinile porcilor şi în locuri în care stau oamenii săraci, în niciun caz milionarii ca el.

    În afacerile lui Pablo Escobar a fost implicat şi un nume celebru şi anume, cântăreţul şi actorul Frank Sinatra, despre care Juan Pablo Escobar spune că era persoana de contact a unuia dintre partenerii tatălui său. El adaugă că artistul este dovada vie că nu doar latino-americanii sunt implicaţi în astfel de afaceri murdare, aşa cum se vehiculează adesea. Fiul lui Pablo Escobar susţine şi că există o legătură indiscutabilă între traficul de droguri şi lumea politică, despre aceasta spunând că este cea mai mare mafie organizată.

     

  • Christian Louboutin

    Christian Louboutin s-a născut pe 7 ianuarie 1964, în Paris, ca fiu al lui Roger şi al Irenei, şi a avut trei surori. Deoarece avea tenul măsliniu, diferit de restul familiei, mulţi ani a bănuit că a fost adoptat şi că de fapt ar avea origini egiptene. Bănuiala i-a fost confirmată parţial, deoarece în 2014 a aflat că mama sa avusese o aventură cu un egiptean, care era, de fapt, tatăl său biologic.

    În adolescenţă, ignorându-şi studiile academice, Louboutin a început să deseneze pantofi. A fost exmatriculat de trei ori în timpul şcolii, aşa că ajuns să lucreze la cabaretul Folies Bergères. De cariera sa se leagă şi apariţia într-o serie de producţii cinematografice, precum Race d’ep.
    Loubutin a studiat arte şi desen decorativ la Academia de Arte Roederer, însă ideea lansării pantofilor stiletto care l-au făcut celebru a avut ca sursă de inspiraţie un model de pantofi din cultura africană, de care designerul a fost fascinat în urma unei vizite la muzeul naţional de arte din Africa şi Oceania din 1976.

    Călătoriile sale în Egipt şi India au reprezentat, de asemenea, o bogată sursă de inspiraţie pentru creaţiile sale. S-a întors la Paris în 1981, unde a realizat un portofoliu al unor modele de pantofi, pe care a dorit să îi aducă la nivelul de haute couture de top.
    Louboutin a început să colaboreze cu case de modă celebre, precum Chanel, Yves Saint Laurent şi Maud Frizon. În anii ’80, el a abandonat industria modei pentru o perioadă şi s-a ocupat de grădinărit, însă nu a putut să stea mult timp departe de mult timp de prima sa dragoste. Astfel, în 1991, pune bazele casei de modă care îi poartă numele, Christian Louboutin, moment marcat prin deschiderea primului magazin de pantofi la Paris, cu bani împrumutaţi de la doi bancheri.

    Prima sa clientă a fost prinţesa Caroline de Monaco. După ce comentariul apreciativ al acesteia la adresa magazinului a fost redat de un ziarist de fashion în paginile publicaţiei pentru care lucra, succesul a fost garantat. Mai târziu, multe alte vedete, printre care se numără Christina Aguilera, Jennifer Lopez, Madonna, Tina Turner, Marion Cotillard, Nicki Minaj, Gwyneth Paltrow sau Blake Lively şi-au manifestat interesul pentru pantofii stiletto marca Louboutin, iar Sarah Jessica Parker a purtat o pereche de pantofi Louboutin la nunta sa. 
    Louboutin a fost numită cea mai prestigioasă companie de pantofi de damă trei ani la rând, între 2007 şi 2009. Doi ani mai târziu, în 2011, era cel mai căutat brand de pantofi din mediul online.

    Louboutin a avut o contribuţie importantă la readucerea pantofilor stiletto pe piaţă şi în tendinţe în anii 1990-2000, perioadă în care a lansat zeci de astfel de modele. Talpa roşie, care a reprezintă semnătura designerului, a fost creată în 1993. „După ce am încercat în nenumărate rânduri să îmi reproduc schiţele şi nu am reuşit, într-un final am luat oja roşie a asistentei mele şi am colorat talpa unei perechi de pantofi pe care îi creasem”, povestea Louboutin. „M-am îndrăgostit instantaneu de noul design şi am ştiut că va avea succes.” Codul nuanţei de roşu folosit de Christian Louboutin, culoare care a devenit marcă înregistrată, este Pantone 18-1663 TPX.

    Cel mai cunoscut client al designerului este scriitoarea americană Danielle Steel, cunoscută pentru faptul că deţine peste 6.000 de perechi de pantofi Loubutin şi că de obicei îşi cumpără câte 80 de perechi la o singură sesiune de shopping. Anual, casa de modă Louboutin vinde aproximativ 1 milion de perechi de pantofi şi generează venituri de peste 300 de milioane de dolari.

  • Povestea fondatorului unuia dintre cei mai mari producători de bere din lume

    Cu o istorie de circa 150 de ani, bazele grupului Heineken au fost puse de olandezul Gerard Adriaan Heineken, care a cumpărat cel mai mare producător de bere din Amsterdam şi l-a rebranduit după numele său. Cu strategii de producţie, export şi marketing bine puse la punct, Heineken a devenit, în timp, unul dintre marii jucători în producţia berii la nivel global; dar asta pe parcursul a trei generaţii. Heineken international, care vinde peste 170 de mărci în circa 65 de ţări, a încheiat 2015 cu venituri de 20,511 miliarde de euro şi 1,892 de miliarde de euro profit net.

    Gerard Adriaan Heineken, născut în 1841, a fost fiul unui om bogat, Cornelius Heineken, şi al Annei Geertruda Van den Paauw. După moartea tatălui său, Heineken şi-a convins mama să cumpere cea mai mare berărie din Amsterdam, pe care a numit-o Heineken and Co. De Hooiberg a fost fondată în 1592 şi la momentul achiziţiei de către Heineken era cea mai mare dintre cele 69 de berării din Amsterdam şi vecinătate. Pasionat de inovaţie, Heineken a călătorit de-a lungul şi latul Europei pentru a găsi cele mai bune ingrediente pentru berea sa. A găsit în Germania o nouă tehnologie de producţie; a început şi să folosească drojdie de cea mai bună calitate. Cu o creştere rapidă a vânzărilor, berăria din centrul Amsteradmului a devenit prea mică; cu un avânt puternic, Heineken a demarat construcţia unei fabrici mult mai mari, departe de centrul oraşului, care a fost activă până recent, când a fost renovată şi a devenit un spaţiu de birouri. Producătorul de bere a fost una dintre primele companii care şi-a făcut propriul laborator.

    Competiţia începea să crească, iar numărul de fabrici producătoare de bere au depăşit mia; astăzi, în Olanda, mai sunt circa 30 de berării. În 1893, când Gerard Heineken a murit, fabrica sa de bere era una dintre cele mai mari şi cele mai importante din ţara lalelelor. Cu toate acestea, a fost nevoie de mai mult de o generaţie înainte ca Heineken să ajungă recunoscută la nivel mondial. Iar de asta s-a ocupat, în principal, nepotul său, Alfred Henry Freddy Heineken. Când s-a întors de la studii din SUA, în 1941, Freddy a început să lucreze la fabrica de bere a bunicului său, în perioada când aceasta nu mai era deţinută de familia Heineken. Henry Pierre, tatăl lui Freddy, care era alcoolic, a vândut compania, pe care a condus-o, la rândul său, din 1914 până în 1940.

    Când a împlinit 18 ani, Freddy Heineken a pornit de la zero în compania bunicului său, începând de la căratul sacilor de hamei, cu speranţa ca într-o zi Heineken să devină din nou a familiei. Cu  paşi mărunţi, a avansat până la funcţia de şef al biroului reprezentativ din New York, unde s-a axat, în principiu, pe marketing. Ulterior, a cumpărat în secret acţiuni ale companiei la bursă, astfel încât, în 1954, producătorul de bere a revenit în proprietatea familiei. Alfred Heineken a jucat un rol esenţial în extinderea agresivă a companiei la nivel mondial, axându-se pe strategii precum ambalajele ingenioase sau solganurile puternice folosite în reclamele televizate. Heineken a fost prima bere europeană importată de SUA şi, odată cu căderea zidului din Berlin, piaţa est – europeană a devenit o nouă ţintă profitabilă a companiei. Atunci când s-a retras din poziţia sa de conducere din cadrul companiei, în 1989, fabrica de bere era a treia cea mai mare din lume, iar Freddy Heineken unul dintre cei mai mari miliardari ai Olandei. Era pasionat de automobile şi avioane private, dar a fost o persoană discretă; a murit la 78 de ani, în 2002.

    În 2012, Heineken a devenit liderul producătorilor de bere pe piaţa asiatică, depăşind Asia-Pacific. Astăzi, în acţionariatul Heineken International se află fiica lui Alfred, Charlene de Carvalho – Heineken, femeie de afaceri, care deţine 25% din acţiunile producătorului de bere, al treilea cel mai mare la nivel mondial. Ea este cea mai bogată femeie din Regatul Unit (reşedinţa actuală), cu o avere netă de 12,3 miliarde de dolari, conform Forbes. Charlene Heineken a deţinut şi conducerea companiei, până în 2005, când „cea mai importantă decizie a fost găsirea unui alt CEO”, după cum a declarat ea presei, şi l-a numit pe Jean-François van Boxmeer, care până atunci fusese membru al executivului companiei.

    Heineken a primit mai multe oferte de preluare, cea mai recentă de la SABMiller Plc, lider pe acest segment de piaţă, ofertă care a fost respinsă. Orice potenţială preluare a Heineken ar avea nevoie de aprobarea familiei care a înfiinţat compania. Pe lângă fiica lui Alfred, din „familia Heineken” fac parte şi Michel, soţul acesteia, şi fiul lor Alexander, care a intrat în consiliul director în 2003. „Heineken este primul lucru la care mă gândesc dimineaţa, când mă trezesc, şi ultimul lucru înainte să adorm”, a declarat Alexander, care şi-a propus să ducă mai departe afacerea familiei.
     

  • Cei mai BOGAŢI moştenitori din Rusia.Vezi cine este cel mai bogat copil şi ce avere are

    Clasamentul Forbes Magazine cuprinde 20 de familii din Rusia şi 46 de moştenitori, unde fiecare copil se bucură de cel puţin 2,3 miliarde dolari în avere personală.

    ”Yusuf Alekperov, singurul fiu al CEO-ului Lukoil, a devenit cel mai bogat moştenitor cu o avere estimată la 17 miliarde dolari”, scrie revista.

    Locurile 2 şi 3 sunt ocupate de cei doi copii ai proprietarului cheie al producătorului de gaze Novatek şi Sibur Leonid Mikhelson a căror avere ar fi estimată la 8,9 miliarde de dolari pentru fiecare copil, iar pe al patrulea şi al cincilea loc se află descendenţii proprietarului EuroChem, Andrei Melnichenko a căror avere se va ridica la 7,3 miliarde dolari fiecare), relarează Tass Russian News Agency.

     

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un LIDER important pleacă din PSD: “Nu pot să fiu părtaş cu lucrurile induse de domnul Dragnea”

    “Am luat decizia de a fi alături de colegii mei din guvernarea Ponta, guvernare cu care am făcut multe lucruri bune. Supărarea mea faţă de conducerea de acum a PSD e cunoscută, deprofesionalizarea continuă. Nu pot să fiu părtaş cu lucrurile induse de domnul Dragnea, distruge PSD, unii prevedeau asta. Stânga românească trebuie să rămână reprezentată de oameni profesionişti. Ce se întâmplă în PSD nu are legătură cu PSD”, a declarat Nicolae Bănicioiu, la Antena 3.

    Acesta a mai reproşat conducerii PSD că ia decizii contradictorii, cum ar fi cea legată de Pilonul II de Pensii.

    “Cred că stânga trebuie să aibă în continuare existenţa într-o formă să nu ne facem de râs. Aceasta este de exemplu Pro România”,a mai spus Bănicioiu.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Despre frică şi alte nimicuri

    Acasă mi-a fost frică de părinţi, deşi am avut cei mai buni părinţi din lume: mi-era frică să nu fiu sub aşteptarea lor. La şcoală mi-a fost frică de profesori. Când eu însumi am ajuns profesor mi-era frică de copii. Când mi-am mutat cariera şi m-am făcut ziarist mi-a fost frică de angajator, de oamenii politici şi de orice cuvânt pe care-l scriam.
     
    De unde vine frica?
     
    Am fost invitat odată să ţin un scurt discurs la o instituţie importantă, alături de alţi mari barosani de prin bănci. Îmi tremurau dinţii şi mâinile de parcă aş fi mâncat dimineaţă un kilogram de heroină. Şi nu mă mânca nimeni.
     
    De unde vine frica?
     
    Îi povestesc unei prietene ce mi s-a întâmplat şi spune ea: „Am păţit aşa ceva când am dat doctoratul (la o universitate din Olanda – nota mea). Deşi ştiam că lucrarea mea este perfectă pentru că, oricum, susţinerea ei este doar o ceremonie, nu-mi puteam stăpâni frica. M-am dus şi mi-am luat o sticlă de Martini şi am băut-o pe jumătate. Îmi pare rău că nu ai fost acolo să vezi ce fluentă în engleză eram”.