BusinessMagazin

Tag: film

  • Cronică La Gomera: Un nou pas în direcţia corectă

    La Gomera sau The Whistlers, aşa cum a fost filmul prezentat la Festivalul de la Cannes, unde a fost acceptat în selecţia oficială, este cel mai nou lungmetraj semnat de Corneliu Porumboiu şi primul filmat (parţial) în afara României.
    Filmul spune povestea lui Cristi (Vlad Ivanov), un poliţist român corupt care ajunge atras într-un joc ciudat care are ca scop eliberarea din arest a traficantului Zsolt. Pentru a-şi îndeplini misiunea, Cristi trebuie să meargă pe insula Gomera, din arhipelagul Canarelor, pentru a învăţa un limbaj ciudat care nu se rosteşte, ci se fluieră. Deşi filmul combină mai multe stiluri, l-aş descrie ca un film de acţiune cu accente de comedie neagră.
    Absurditatea e un atribut care poate fi alăturat mai multor situaţii din filmele lui Porumboiu, uneori fiind chiar elementul central al poveştii. Aici lucrurile nu stau chiar aşa, pentru că limbajul fluierat e folosit destul de puţin. Şi cu toate că scenariul are destul de multe probleme, trebuie totuşi aplaudat pentru modul în care a reuşit să dea o notă de umor unei poveşti cu mafioţi şi crime şi care tratează, în general, un subiect delicat.
    În ceea ce priveşte distribuţia filmului, aş spune că aceasta e una interesantă. Vlad Ivanov e un actor excelent, care m-a impresionat anul trecut cu interpretarea din Un pas în urma serafimilor. Este genul de artist care poate aborda o gamă extrem de largă de personaje şi pare că este prea puţin pus în evidenţă în rolurile pe care le acceptă. A nu se înţelege că Ivanov nu a jucat bine – dimpotrivă, el se achită onorabil de sarcină -, dar Cristi nu este un personaj multifaţetat, care să necesite o analiză (fie ea şi elementară) a spectatorului. Am fost plăcut impresionat de Catrinel Marlor, care a reuşit să intre bine în pielea personajului Gilda – cea care îl convinge pe Cristi să intre în joc, dar care îi poate fi şi premiu dacă lucrurile se termină cu bine.
    Proiecţia de la TIFF a avut loc cu casa închisă, iar asta spune multe atât despre apetitul românilor pentru filme realizate de cineaştii din noul val, cât şi despre gradul de anticipare pe care îl generează prezenţa unui film românesc la un festival precum cel de la Cannes.
    În concluzie, La Gomera e un film care merită apreciat din multe puncte de vedere, şi mai ales pentru faptul că se apropie de producţiile din ţări cu o industrie cinematografică superioară mizând nu pe elemente care să şocheze, ci pe unele care oferă pur şi simplu o perspectivă nouă, inedită asupra unui subiect care este, la bază, unul simplu. Filmul va ajunge la finalul acestui an în cinematografe şi vă invit să îl urmăriţi.

    Nota: 7.5/10

    ​La Gomera
    Regia: Corneliu Porumboiu
    Distribuţie: Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr
    Durată: 1 oră 37 minute
    Data lansării: ecembrie 2019

  • Celebrul film „Pretty Woman”, cu Julia Robert, avea un alt final: Cum ar fi trebuit să se termine şi cine l-a rescris – VIDEO

    Actriţa a mărturisit că în scenariul iniţial, Vivian sfârşeşte tragic, aruncată pe „o alee murdară”.

    Julia Roberts, în vârstă de 51 de ani, a dezvăluit că filmul trebuia să fie „o dramă întunecată şi curajoasă despre prostituţie”.

    Se pare că în varianta iniţială soarta prostituatei Vivian este una total diferită, sfârşind aruncată dintr-o maşină pe o aleea murdară iar milionarul aruncă bani în ea.

    Iniţial, titlul filmului era „3.000” şi prezenta o poveste crudă despre viaţa unei prostituate.

    Actriţa a mărturisit că a acceptat să joace în varianta iniţială a filmului, dar acesta a fost preluat de către compania Disney şi a fost rescris.

    La început, Disney nu voia ca Julia Roberts să facă parte din noul proiect, dar au considerat „cel mai de bun simţ lucru” pe care îl puteau face era să îi dea şansa să apară în rol principal.

    Actriţa a făcut dezvăluirile în cadrul emisiunii Actors on Actors, produsă de Variety. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O femeie a deschis uşa unei case pe care a rezervat-o pe Airbnb şi a avut o surpriză neplăcută. Ce a găsit arăta ca într-un film de groază

    Când stai în Airbnb şi o uşă este încuiată, să nu crezi ca în spatele ei se afla doar lucrurile banale ale gazdei. Ashley Fryer, un blogger care a stat prin Airbnb, a trăit nefericita experienţă de se uita dincolo de o uşă încuiată, conform Huffington Post.

    Ashley a explicat într-o postare pe Tweeter că în acea camera, care era încuiată, se aflau 2 arme, un tablou erotic şi o maşină de scris care avea tastele înlocuite cu dinţi. Ulterior, Ashley Fryer a dat startul unor discuţii aprinse pe Tweeter, după ce a postat întrebarea: „O să murim aici, nu-i aşa?”

    În timp ce câţiva dintre urmaritorii ei se întrebau cum acea cameră încuiată a fost din senin descuiată, majoritatea au rămaşi şocaţi şi au răspuns prin diferite comentarii. „Niciodată să nu descui o uşă încuiată! Sunt 1000 de poveşti care vorbesc despre asta.”; „Împuşcă maşina de scris cu armele”; „Muşcă armele cu maşina de scris”, „Salvează-te!”, „Acela nu este un Airbnb, ci un Escape Room”.

     

  • Cronică de film: Întoarcere în lumea copilăriei

    Lansat în 1992, Aladdin s-a bucurat de un mare succes la public, câştigând două premii Oscar, pentru cea mai bună coloană sonoră originală, precum şi pentru cel mai bun cântec original.

    În regia lui Guy Ritchie, versiunea din 2019, care este un live-action remake, îi are în rolul principal pe Mena Massoud (Aladdin), alături de Naomi Scott (Jasmine) şi Will Smith (Genie), dar şi pe Billy Magnussen, Nasim Pedrad şi Marwan Kenzari în rolul răufăcătorului Jafar.

    Problema cu Aladdin este că seamănă prea mult cu originalul, iar elementele de grafică generate pe calculator nu aduc elementul de prospeţime pe care alte remake-uri l-au avut.

    Mare parte din filmări au avut loc, din august 2017 în ianuarie 2018, la studiourile Longcross şi Arborfield din Marea Britanie, dar şi pe teren, în Iordania. Acţiunea filmului are loc în Arabia, în oraşul imaginar Agrabah, un port comercial pe Drumul Mătăsii. Ca şi originalul lansat de Disney, noul film  se inspiră din Aladdin şi lampa fermecată”, o poveste din „O mie şi una de nopţi”.

    Designerul de costume Michael Wilkinson a petrecut foarte mult timp documentând autenticitatea costumelor pe care urma să le îmbrace personajele, tocmai pentru că a vrut ca hainele să spună o poveste în egală măsură universală şi geografică. Wilkinson a mers inclusiv în Africa, Turcia şi Pakistan pentru a studia diferitele tipuri de materiale cu care putea lucra.

    Despre actori, numai de bine, dar ei sunt „încuiaţi“ – cu excepţia câtorva scene – în scenariul filmului din 1992. Will Smith e potrivit în rol, dar cred că regizorul ar fi putut să-i ofere ceva mai multă libertate de mişcare. Marwan Kenzari nu reuşeşte să fie fie antipatic, iar „chimia“ dintre Massoud şi Scott e aproape inexistentă.

    Personal mi se pare trist că cei de la Disney (şi nu numai) preferă să reia poveştile deja prezentate decât să caute unele noi. E evident că cele vechi, deja confirmate de public, vor avea din nou succes şi vor aduce bani, dar poate că respectul faţă de spectatori ar trebui să impună şi aducerea unor lucruri noi pe marele ecran.

    Nu înţeleg nici de ce Guy Ritchie, unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei sale, a acceptat să regizeze filmul. Ritchie are în CV filme excelente (Lock, Stock & Two Smoking Barrels, Sherlock Holmes) şi cred că ar putea găsi proiecte mult mai potrivite pentru talentele sale. Sigur, cecul semnat de Disney a contat probabil destul de mult.

    În concluzie, Aladdin e un film decent, dar care nu surprinde în niciun fel. Ar fi putut fi o producţie mult mai bună dacă ar fi existat interes în acest sens.

    Nota: 6,5/10

    Aladdin
    Regia: Guy Ritchie
    Distribuţie: Will Smith, Mena Massoud, Naomi Scott
    Buget: 183 milioane dolari
    Durată: 2 ore 8 minute
    Data lansării: 24 mai

  • Încă o victimă a lui Harvey Weinstein: Madonna se alătură femeilor care îl acuză de comportament sexual nepotrivit pe producătorul de film

    Într-un interviu acordat New York Times Magazine, Madonna a declarat că Weinstein “a încălcat linii şi limite”, în perioada în care au lucrat împreună. Compania Miramax, deţinută la acel moment de Weinstein, s-a ocupat de distribuţia filmului lansat de artistă în 1991 “În pat cu Madonna/ In Bed with Madonna”.
     
    Madonna a declarat că Weinstein “a flirtat incredibil de sexual” cu ea, deşi era căsătorit şi ea nu era interesată de o relaţie cu acesta.
     
    Cântăreaţa a mai comentat faptul că atitudinea acestuia faţă de femei era “un secret cunoscut”: “Ştiam despre acest lucru şi toată lumea spunea că Harvey se poate comporta astfel pentru că deţine atât de multă putere”.
     
    Madonna a mai spus că, atunci când acesta a început să se comporte similar cu ea, nu a fost o surpriză şi a adăugat că este bine că, în cele din urmă, acesta a fost prins şi pus sub acuzare.
     
    Procesul în care producătorul de film Harvey Weinstein va fi judecat pentru agresarea sexuală a două femei va începe pe 9 septembrie, la un tribunal din Manhattan, New York.
     

  • Cum a obţinut cel mai mare escroc al secolului XX peste 242 de milioane de dolari folosindu-se de „magie neagră”. Nu a petrecut nicio zi în închisoare

    De-a lungul anilor, a învârtit pe degete bănci, judecători, femei, şi sute de milioane de dolari. Povestea lui Foutanga Babani Sissoko, unul dintre cei mai mari escroci ai  secolului XX, este demnă de scenariul unui film, potrivit BBC.

    Povestea sa a început în august, 1995, odată cu vizita lui Sissoko la sediul central al Băncii Islamice din Dubai (DIB). După ce l-a convins pe managerul băncii să îi acorde un credit pentru o maşină, l-a invitat pe acesta să ia prânzul împreună. În timpul întâlnirii, Sissoko i-a spus lui Mohammed Ayoub că are puteri magice, şi că ar putea dubla orice sumă de bani.

    Cu toate că magia neagră este considerată blasfemie şi este interzisă în islam, Ayoub nu a rezistat tentaţiei şi la următoarea întâlnire i-a adus lui Sissoko o sumă de bani, pe care acesta, într-adevăr, a dublat-o. Încântat, managerul a căzut în plasă şi a continuat să îi furnizeze escrocului sume uriaşe, provenite, bineînţeles, din fondurile băncii.

    Când, într-un final, s-a aflat despre problemele financiare ale băncii, Sissoko era deja departe, în New York, unde, în noiembrie 1995, a pus la cale o nouă escrocherie. Şarmant, având reputaţia de „playboy”, acesta a cucerit o casieriţă a băncii Citibank, cu care s-a căsătorit, cu toate că mai avea şi alte soţii. În urma unei investigaţii a DIB împotriva Citibank, s-a descoperit că peste 151 de milioane de dolari au fost transferaţi fără autorizaţie corespunzătoare. Cazul a fost ulterior abandonat.

    Sissoko a decis să-şi urmeze visul de a-şi întemeia o companie de transport aerian pentru Africa de Vest, pe care a numit-o Air Dabia, după satul din Mali în care se născuse. Totuşi, în momentul în care a încercat să cumpere două elicoptere folosite la războiul din Vietnam, oferind o mită de 30.000 de dolari unui funcţionar, acesta l-a raportat, iar Interpolul a emis un mandat pentru arestarea lui Sissoko. Acesta a fost prins în Geneva, unde încerca să deschidă un nou cont bancar.

    Baba Sissoko a fost extrădat în S.U.A, dar nu a executat nicio zi de închisoare, deoarece a fost eliberat pe cauţiune, contra unei sumei de 20 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme pentru statul Florida. Avocaţii săi au fost răsplătiţi cu automobile Jaguar şi Mercedes, achiziţii care, pentru Sissoko, erau la ordinea zilei. Acesta s-a remarcat, de asemenea, şi pentru acţiunile sale cartitabile. La un moment dat, el a donat 413.000 de dolari unei trupe de liceeni. Avocatul H. T. Smith îşi aminteşte că, într-o zi, l-a văzut pe Sissoko conducând prin cartier şi oferind bani oamenilor fără adăpost. „Mă gândeam că se aseamănă cu o variantă modernă a lui Robin Hood, deoarece nu înţeleg de ce ai fura bani pe care apoi să-i dai. Nu are sens”, spune acesta.

    Banca din Dubai încă îl căuta şi voia ca africanul să plătească. Sissoko ar fi furat de la banca din Dubai echivalentul a 242 de milioane de dolari. El a fost judecat în absenţă în Dubai şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar Sissoko nu a ajuns niciodată la puşcărie deoarece între 2002 şi 2014 a fost un membru al parlamentului Mali, ceea ce îi oferea imunitate, iar în ultimii patru ani a fost protejat de autorităţile din Mali deoarece ţara nu avea niciun acord de extrădare cu nicio altă ţară.

    Întrebat de BBC dacă mai este bogat, Sissoko a zis că nu mai este bogat, ci sărac. Sfidând Interpolul, Sissoko a fost 20 de ani “pe fugă”, risipindu-şi banii. Nu poate părăsi niciodată Mali, dar este un cost mic având în vedere că nu a petrecut nicio zi în închisoare deşi a furat 242 de milioane de dolari folosindu-se de magia neagră.

  • Arhiva creatorilor de modă

    Denumit Catwalk, magazinul care nu iese deloc în evidenţă pe strada pe care se află amplasat pare un magazin vintage oarecare, dar pe rafturile sale se găsesc adesea articole nedisponibile în alte unităţi de acest tip.

    Creat de două întreprinzătoare, Michelle Webb şi Renee Johnston, cu experienţă în industria divertismentului, Catwalk este considerat de mulţi dintre cei care-i trec pragul un adevărat muzeu al modei, articolele disponibile fiind selectate pe baza cunoştinţelor în materie de cultură pop, istorie a modei şi comerţ cu articole vintage ale proprietarelor sale. Ca atare, magazinul se poate lăuda cu diverse rarităţi pentru cei care le caută.

    Clienţii obişnuiţi sunt serviţi în magazin, cunoscătorii, puţini la număr, au acces la aşa-numită arhivă, situată într-o încăpere din spate, unde articolele sunt aranjate după creator şi casă de modă. Printre cei care au putut vizita arhiva se numără, scrie LA Times, John Galliano sau Jean-Paul Gaultier, iar elemente din aceasta sunt căutate periodic de realizatori de filme sau documentare, de exemplu, fie pentru a le folosi ca atare, fie pentru a crea reproduceri. Printre clienţii Catwalk se numără Lady Gaga, Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, sau chiar pasionaţi de modă din China. Într-un caz, aceştia din urmă au recurs la o echipă de filmare care să transmită live din magazin pe internet, să-i ajute să plaseze comenzile şi să le expedieze. 

  • Cronică de film: Povestea unui criminal în serie

    Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” (Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic) sunt cuvintele rostite imediat după sentinţă de judecătorul care l-a condamnat pe Ted Bundy. Era potrivit, astfel, ca aceste cuvinte să dea şi titlul filmului care spune povestea unuia dintre cei mai notorii criminali în serie din istoria Statelor Unite.

    Filmul este semnat de Joel Berlinger, acelaşi regizor care a realizat şi documentarul „Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes”, o miniserie de patru episoade difuzată pe Netflix.Documentarul este punctul forte al lui Berlinger, dovadă fiind şi nominalizarea la premiile Oscar primită în 2012 pentru „Paradise Lost 3”.

    „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” este bazat pe cartea „My Life with Ted Bundy”, scrisă de fosta iubită a acestuia, Elizabeth Kloepfer (interpretată de Lily Collins), şi reflectă evenimentele din perspectiva ei. A fost o alegere interesantă a regizorului, pentru că nu îl vedem pe Ted Bundy (Zac Efron) cum comite vreo crimă; aflăm detalii despre brutalitatea sa în acelaşi fel în care le-au aflat şi juraţii care l-au găsit vinovat.
    Pentru unii spectatori, alegerea lui Berlinger ar putea să pară o încercare de a limita sentimentele de ură şi repulsie faţă de Bundy; pentru alţii, deşi cred că numărul lor va fi mic, ar putea fi înţeleasă chiar ca o exonerare a personajului.

    Un alt aspect extrem de important – şi lăudabil, din punctul meu de vedere – este că producătorii au decis să nu explice de ce Ted Bundy a comis crimele în cauză. Nu primim indicii legate de copilăria sa, de traumele pe care le-ar fi putut suferi şi care l-ar fi transformat în ucigaşul cunoscut de toţi. Spectatorul nu rămâne cu semne de întrebare vizavi de vinovăţia sa, ci mai degrabă cu unele legate de motivele sale.

    Zac Efron, cunoscut mai degrabă pentru filmele de comedie sau musical-urile care l-au lansat, dă o profunzime neaşteptată rolului. Actorul se foloseşte de şarm pentru a da o notă şi mai sinistră personajului; privindu-l pe Efron, devine ceva mai clar cum a reuşit Bundy să atragă atât de multe femei.

    În concluzie, „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” este un film cel puţin interesant, care te lasă cu un sentiment de satisfacţie faţă de modul în care povestea lui Bundy s-a încheiat, dar şi cu o întrebare apăsătoare: „De ce?”.

    Nota: 8/10

  • Actorul Marcel Iureş va primi Premiul de Excelenţă al TIFF pentru cariera sa în teatru şi film

    Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă că la ediţia din acest an vor mai fi prezenţi actorul american Nicholas Cage şi cineastul francez Michel Gondry.

    „Premiul de Excelenţă al TIFF îi va fi oferit actorului Marcel Iureş, pentru cariera sa fabuloasă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume şi apariţii nenumărate în producţii cinematografice care s-au bucurat de succes internaţional. Marcel Iureş a primit şi trei Premii Uniter. Invitatul ediţiei din acest an este actorul american Nicholas Cage care va primi Trofeul Transilvania pentru contribuţia aducă cinematografiei mondiale. De asemenea, la Cluj-Napoca va fi prezent regizorul, scenaristul şi producătorul francez Michel Gondry, premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului <<Eternal sunshine of a spotless mind>>. Acesta va inaugura Uzina Filmelor de Amatori, un spaţiu amenajat cu zeci de decoruri şi aparatura necesară în care oricine îşi poate realiza propriul film”, a spus Giurgiu.

    În onoarea lui Marcel Iureş, la TIFF va fi proiectat filmul lui Lucian Pintilie „O vară de neuitat”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un film pentru cărţile de istorie

    E greu să vorbeşti de Endgame fără a oferi indicii care ar putea strica surpriza celor care nu l-au văzut încă; puteţi citi însă liniştiţi în continuare, pentru că în rândurile ce urmează mi-am propus să analizez fenomenul Endgame şi nu detalii propriu-zise din film.

    Avengers: Infinity War, lansat acum fix un an, îi punea pe eroi faţă în faţă cu Thanos, personajul negativ construit cu mare atenţie de cei de la Marvel timp de 10 ani. Era concluzia unei aventuri de proporţii epice, la care fiecare dintre cele peste 20 de filme a contribuit în egală măsură. Infinity War se încheie cu victoria neaşteptată a lui Thanos, care transformă în cenuşă jumătate din toate fiinţele din Univers. Endgame începe la scurt timp după evenimentele din Infinity War, cu eroii Marvel încercând să găsească puterea de a reacţiona, cumva, în faţa dezastrului.

    Au existat numeroase teorii ale fanilor cu privire la modul în care eroii Marvel ar fi putut schimba ceea ce s-a întâmplat, restaurând ordinea în Univers. Motivul pentru care au apărat atât de multe scenarii în ultimele luni este unul simplu: cei de la Marvel nu au oferit niciun detaliu legat de film. Primele trailere prezentate conţineau doar imagini din primele 20-30 de minute, lucru extrem de riscant pentru un film cu un buget estimat la 400 de milioane de dolari – cel mai scump din istorie, de altfel.

    Kevin Feige, merituosul preşedinte al Marvel Studios, a declarat în mai multe rânduri că nu va oferi niciun indiciu fanilor, păstrând surpriza pentru momentul în care aceştia vor ajunge la cinema, riscând astfel să îi piardă pe cei care nu au urmărit filmele anterioare. Feige a numit Endgame o scrisoare de dragoste adresată celor care au stat, timp de 10 ani, aproape de Universul Cinematografic Marvel. Scenariştii au avut, probabil, cea mai grea misiune: să pună capăt mai multor fire narative (câtorva zeci, probabil), să găsească un final potrivit pentru fiecare personaj în parte (Avengers: Endgame pune capăt fazei 4 din Universul Cinematografic Marvel) şi să ofere spectatorilor cea mai spectaculoasă luptă văzută până acum. Fraţii Russo, care au regizat şi Infinity War, a trebuit să se asigure că toate elementele din scenariu îşi găsesc loc în cele trei ore ale filmului. Şi deşi fiecare pare să fi avut o sarcină imposibilă, cu toţii au contribuit pentru a aduce pe marile ecrane o producţie impresionantă.

    Avengers: Endgame este, din toate punctele de vedere, o reuşită cinematografică.

    Înainte de lansarea oficială, de pe 26 aprilie, mă aşteptam ca Avengers: Endgame să doboare câteva recorduri. Nu am putut concepe, însă, magnitudinea evenimentului.

    Endgame a avut cel mai bun weekend de lansare din istorie, obţinând – în doar trei zile – 1,23 miliarde dolari. A doborât recordul de lansare în peste 50 de ţări, inclusiv Statele Unite, China, Marea Britanie, Germania şi Australia. Filmul a avut o cotă de piaţă de 90% în Statele Unite, lucru nemaiîntâlnit.

    Întrebarea se pune, firesc, dacă Avengers: Endgame va reuşi să doboare cel mai important record, filmul cu cele mai mari încasări din istorie (deţi­nut în prezent de Avatar cu 2,78 miliarde de dolari). Aş fi tentat să răspund pozitiv, dar Avatar a avut un parcurs ciudat pentru un blockbuster, pe care nu ştiu dacă un alt film îl poate repeta: nu a avut un weekend de lansare extraordinar, dar a reuşit cumva să genereze interes în rândul iubitorilor de film timp de trei sau patru luni. În peisajul cinematografic de astăzi, filmele generează majoritatea încasărilor în primele două weekenduri, înregistrând apoi scăderi de până la 80-90%.

    Nu îmi rămâne decât să vă recomand să mergeţi la cinema şi să vedeţi Avengers: Endgame. Este un film care va rămâne în istoria cinematografiei.

    Nota: 9/10