Miruna Senciuc a preluat funcţia de CEO al BNP Paribas Personal Finance Bucureşti în luna august a anului trecut, iar de atunci spune că şi-a propus să înţeleagă, în detaliu, cât de apropiaţi sunt angajaţii băncii de cultura organizaţională a grupului, care sunt aşteptările lor şi cum a evoluat compania de-a lungul timpului. Au demarat şi studii în acest sens, iar în paralel s-au axat pe proiecte dedicate înţelegerii nevoilor şi aşteptărilor consumatorilor. „În opinia mea, toate aceste demersuri au condus la conturarea unei imagini de ansamblu, realiste şi transparente, ceea ce a sprijinit întreaga echipă de management în construirea planului strategic pe următorii cinci ani”, spune Miruna Senciuc. Iar pentru anul în curs, şi-a propus să continue aceste demersuri: „Să nu uit de ceea ce contează cu adevărat: să investesc în oameni, în echipă. Am convingerea că echipa este adevăratul responsabil pentru succesul unei companii: un angajat mulţumit va avea grijă de clienţi, va fi atent la nevoile lor, şi astfel compania va putea creşte organic”. Miruna Senciuc este de părere că am depăşit momentul la care femeile se confruntau cu nenumărate restricţii, iar în România fenomenul inegalităţii de gen nu poate fi considerat unul manifest: „Mai mult decât atât, prezenţa femeilor în structurile de management a devenit deja parte integrantă din culturile organizaţionale, din ADN-ul” societăţii româneşti, ceea ce ne oferă o poziţie privilegiată faţă de alte ţări”.
Tag: femeie
-
Liderul român care spune tranşant ce crede despre mult trâmbiţatul work-life balance: „Echilibrul între viaţa personală şi profesională nu există. Aceasta este realitatea.”
„Echilibrul între viaţa personală şi profesională nu există. Aceasta este realitatea, aşa că nu este nici mit, nici obiectiv. Este o alegere, cu toate consecinţele ei. Important este să găsim calea să ne asumăm consecinţele şi să ne împăcăm cu ele”, a spus Flavia Popa Secretar General, BRD Groupe Société Générale, într-un material publicat în ediţia din acest an a anuarului Business MAGAZIN dedicat celor mai puternice femei din business.
Din rândul realizărilor recente, Flavia Popa menţionează Programul de Voluntariat Ziua V – un proiect al tuturor celor 2.500 de angajaţi ai băncii. „Punctul de întâlnire” este platforma de voluntariat în care sunt înscrise azi peste 50 de acţiuni de voluntariat în toata ţara, şi care are azi peste 10.000 de persoane – beneficiari direcţi, mai ales persoane aflate în dificultate. În continuare, spune că planul său principal pentru anul în curs vizează echilibrul, energia şi vitalitatea sa, a familiei sale şi a oamenilor din comunitatea sa. „Ca fiecare dintre noi, am pus în intenţii şi pe hârtie multe planuri, atât personale, cât şi profesionale. Important este ca ele să se armonizeze cu ceea ce ne stă în puteri să facem în vremurile în care trăim”, spune Flavia Popa. Pe plan profesional, vrea să continue dezvoltarea platformelor de cultură, educaţie şi tehnologie Scena9 şi Şcoala9, cât şi Mindcraft Stories, platforma dedicată dezvoltării prin tehnologie a tinerei generaţii.
Cât priveşte segregarea calităţilor între femei şi bărbaţi, Flavia Popa consideră că acest lucru nu este benefic şi explică: „Cu toţii suntem oameni care se adapteaza mai mult sau mai putin circumstanţelor şi îşi dezvoltă calităţi, comportamente, idei şi mod de a fi sau de a se raporta la viaţă. Exista însă ceva care cred că merită subliniat: intuiţia şi echilibrul femeii. Mi se pare că, indiferent de situaţie, de poziţie, de mediu, este nevoie ca femeia să îşi îngrijească, amplifice şi folosească intuiţia. Îmi place să folosesc un sfat pe care l-am primit, la rândul meu, cândva, de la o femeie înţeleaptă: femeia trebuie să se ducă în inimă. Acolo va găsi toate răspunsurile, liniştea, puterea, entuziasmul, vitalitatea, empatia, deschiderea şi creativitatea. Alături de minte, toate aceste «ingrediente» ne vor da nouă, femeilor, privilegiul să avem grijă de noi şi ai noştri şi să reuşim să fim mame, fiice, surori, iubite, prietene, lideri, colege şi cetăţeni. Oameni lângă oameni”. -
105 Cele mai puternice femei din business: Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance: „Nimeni nu te poate obliga să faci ceva dacă tu nu vrei”
Potrivit Ancăi Bidian, 2019 a fost cel mai bun an din istoria Kiwi Finance. „Am avut o lună în care am iniţiat aproximativ 20% din totalul aplicaţiilor de credite ipotecare din tot sistemul bancar.” Pentru 2020, cel mai important şi ambiţios proiect este „platforma digitală de brokeraj de credite pe care o vom lansa în a doua parte a anului”. Anca Bidian spune că în toată cariera sa nu s-a gândit niciodată că a fost dezavantajată de faptul că este femeie, din contră, consideră că întotdeauna acest aspect a reprezentat un avantaj. În opinia sa, fiecare dintre noi este tratat aşa cum permite să fie tratat, iar acest lucru nu are legătură nici cu genul, nici cu naţionalitatea, nici cu vârsta, ci doar cu respectul pe care fiecare îl are pentru sine. Executivul de la Kiwi Finance consideră că în business o femeie este primul rând intuitivă, „ceea ce nu întâlnim foarte des, dacă nu deloc, la bărbaţi”, şi aduce feminitate, estetică şi nu de puţine ori un grad de sofisticare. Anca Bidian spune că nu a fost niciodată de acord cu dualismul dintre viaţa personală şi profesională, „prezentat de multe chiar antitetic”. Ea crede că drama apare exact atunci când punem o barieră între cele două, „de parcă trăim două vieţi diferite, când de fapt echilibrul înseamnă calitatea timpului şi nu numărul de ore împărţite între cele două vieţi.” Secretul este, după părerea sa, „să fii în pielea ta” tot timpul şi să-ţi controlezi viaţa. „Nimeni nu te poate obliga să faci ceva dacă tu nu vrei, pentru că fiecare decide ce vrea, ce e important şi ce priorităţi are”.
Profilul Ancăi Bidian a apărut în catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, a cărui varianta digitală o puteţi răsfoi aici.
-
105 Cele mai puternice femei din business. Anita Niţulescu, CEO, Eurolife Asigurări: „Nu recomand nimănui să ajungă la compromisuri când vine vorba despre locul de muncă”
Pentru Anita Niţulescu, care are o carieră de peste 20 de ani în industria asigurărilor, realizările profesionale se leagă de dezvoltarea pe care Eurolife a avut-o în ultimul an în zona diversificării de canale de vânzare şi lansării de produse noi, inovative pentru piaţa locală. Ea se referă la intrarea companiei în zona digitală prin intermediul asigurării de călătorie, dar şi la lansarea segmentului de business axat pe dezvoltarea de parteneriate.
Anita Niţulescu este de părere că în călătoria profesională a fiecăruia, indiferent de gen, competenţele sunt cele care ies în faţă. „Nu îmi amintesc să fi fost momente în care să fi simţit că lucrurile ar fi putut fi altfel dacă la masă ar fi stat un bărbat în locul meu. Dimpotrivă, cred că o femeie aduce de multe ori diplomaţia şi energia de a gestiona orice situaţie. Şi aş mai adăuga că din perspectiva rolului dublu pe care o femeie îl poate avea – profesionistă, dar şi mamă – noi, femeile, suntem cumva mai puternice; ne asumăm mai multe atât în relaţia de business, cât şi în cea personală, principalul obiectiv fiind mereu găsirea echilibrului între cele două lumi, fără de care nu am putea face performanţă pe niciun plan.”Profilul Anitei Niţulescu a apărut în catalogul Business MAGAZIN „105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS”, a cărui variantă digitală o puteţi citi aici.
-
105 Cele mai puternice femei din business. Anita Niţulescu, CEO, Eurolife Asigurări: „Nu recomand nimănui să ajungă la compromisuri când vine vorba despre locul de muncă”
Pentru Anita Niţulescu, care are o carieră de peste 20 de ani în industria asigurărilor, realizările profesionale se leagă de dezvoltarea pe care Eurolife a avut-o în ultimul an în zona diversificării de canale de vânzare şi lansării de produse noi, inovative pentru piaţa locală. Ea se referă la intrarea companiei în zona digitală prin intermediul asigurării de călătorie, dar şi la lansarea segmentului de business axat pe dezvoltarea de parteneriate.
Anita Niţulescu este de părere că în călătoria profesională a fiecăruia, indiferent de gen, competenţele sunt cele care ies în faţă. „Nu îmi amintesc să fi fost momente în care să fi simţit că lucrurile ar fi putut fi altfel dacă la masă ar fi stat un bărbat în locul meu. Dimpotrivă, cred că o femeie aduce de multe ori diplomaţia şi energia de a gestiona orice situaţie. Şi aş mai adăuga că din perspectiva rolului dublu pe care o femeie îl poate avea – profesionistă, dar şi mamă – noi, femeile, suntem cumva mai puternice; ne asumăm mai multe atât în relaţia de business, cât şi în cea personală, principalul obiectiv fiind mereu găsirea echilibrului între cele două lumi, fără de care nu am putea face performanţă pe niciun plan.”Profilul Anitei Niţulescu a apărut în catalogul Business MAGAZIN „105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS”, a cărui variantă digitală o puteţi citi aici.
-
Evadări în vremuri de pandemie
Ideea care a stat la baza platformei a venit observând piaţa autohtonă de design de bijuterie. Există o multitudine de artişti talentaţi, există o şcoală românească şi diverse cursuri, există artişti care migrează spre bijuterie din domeniul arhitecturii şi al artelor plastice, dar nu şi un contact susţinut cu publicul amator”, spune Irina Şerban, cea care a creat platforma Buline.ro.
Şi-a propus să promoveze bijuterie contemporană românească de autor, după ce a observat că, în Bucureşti şi în alte câteva – puţine – oraşe mari există târguri şi expoziţii, predominant de weekend, însă acestea au un caracter temporar. Irina Şerban lucrase înainte în domeniul publishingului online, ocupându-se mai mult de segmentul feminin şi de modă,
astfel că a observat obiceiurile de consum ale femeilor şi a remarcat un interes mai mare pentru producţia unicat.
„Dacă acum câţiva ani, creaţiile erau în zona de handmade, de hobby, uşor rudimentar, diversitatea fiind una redusă, acum avem creaţii din ce în ce mai complexe, de la concept la execuţie. Pretenţiile consumatorilor au crescut şi ele.” Momentan, site-ul Buline.ro adună peste 20 de designeri români cu stiluri şi materiale diverse, de la cele preţioase, la cele mai puţin convenţionale. Investiţia este în desfăşurare.
„După primele luni de la fondare, semnalele pe care le-am primit din piaţă au fost pozitive, iar datele financiare s-au dublat de la o lună la alta. Produsele de pe Buline.ro, se împart în două categorii principale: Polka dots şi Velvet dots. Polka, după cum le spune şi numele, sunt bijuteriile «next door», relaxate, prietenoase, nu presupun un efort mare de integrare în ţinute, sunt bijuterii de zi cu zi. Vecinele lor, Velvet, sunt «the bad girls». Sunt piese statement, care fac declaraţii belicoase de stil, care afirmă cu putere individualităţi puternice”, explică Irina Şerban.
Businessul Buline.ro este operat, potrivit datelor de pe site, prin compania IM Accelerator, înfiinţată în 2019.
„Pentru anul 2020, ne-am păstrat, de fapt, obiectivul iniţial: acela de a atrage cât mai mulţi designeri şi produse. Creştem frumos, organic, vrem să scalăm businessul cât de mult putem. Designul românesc are multe de arătat, e un domeniu în plină dezvoltare şi credem că merită urmărit”, mai spune Irina Şerban.
Preţurile produselor listate pe platforma Buline.ro variază între
20 şi 2.000 de lei, în funcţie de designer sau de materiale. Cumpărătorii? Evident, femei. Din mediul urban, cu vârste între 25 şi 50 de ani, amatoare de design contemporan. Şi de alte forme de evadare.
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Climb House – centru de escaladă (Baloteşti, lângă Bucureşti)
Fondatori: Andrei Bejan, Emil Roată şi Ioana Bejan Roată
Investiţie iniţială: 80.000 de euro
Prezenţă: Baloteşti şi, în pregătire, Braşov

Mr. Blade – barbershop (Bucureşti)
Fondatori: Tiberius Creţu şi Mihai Grama
Investiţie iniţială: 50.000 de euro (pentru două spaţii)
Cifră de afaceri în 2019: 100.000 de euro
Prezenţă: Bucureşti (pe strada Ion Brezoianu)

Nympheum – producţie de cosmetice (Bucureşti)
Fondatoare: Alina Gutium şi Luiza Dinu
Investiţie iniţială: 5.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 100.000 de euro
Prezenţă: online

Luviane – atelier de parfumuri (Bucureşti)
Fondatoare: Iulia Neagoe
Investiţie iniţială: 80.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: 21.000 de euro
Prezenţă: online şi un showroom în Bucureşti

Academia Micilor Developeri – şcoală de IT (Bucureşti)
Fondatori: Costin Pietraru şi Oana Manga
Investiţie iniţială: 30.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 200.000 de euro
Prezenţă: Bucureşti, Buzău -
Susana Laszlo: „În industria în care activez, a fi femeie este un avantaj competitiv uriaş, mai ales în înţelegerea nevoilor consumatoarelor”
∫ Care au fost cele mai recente realizări profesionale?
Cea mai mare realizare profesională a anului 2019 este remodelarea şi relansarea cu succes a companiei, după aproape 30 de ani de existenţă pe piaţă: prin rebranding şi noua extensie de gamă într-un segment superior de preţ, cu produse inovatoare unice pe piaţă, fiind primul producător din România care aduce consumatoarelor o gamă de FaceCare cu formule moderne, bazate pe ingrediente revoluţionare cu eficienţă superioară.∫ Ce v-aţi propus pentru anul în curs?
Ne propunem o vizibilitate mai mare în piaţă prin parteneriate strategice cu reţele de farmacii şi magazine de specialitate, bazată pe o strategie de trade inovatoare în acest sens. Vom continua lansările de produse noi, pregătim noutăţi pentru consumatoarele noastre şi pentru piaţă, cu lansări programate deja pe luna aprilie. Participăm şi anul acesta la cel mai important concurs internaţional pentru recunoaşterea calităţii produselor. În prezent, suntem singurul producător de cosmetice din Europa care a câştigat trei ani la rând Grand Gold Award la categoria de cosmetice a celui mai prestigios concurs internaţional de calitate al produsului, World Quality Selections, organizat de Monde Selection la Bruxelles. În privinţa investiţiilor, vom continua cu secţia de producţie, achiziţionând noi utilaje automate şi semiautomate de etichetare a ambalajelor şi umplere a acestora. De asemenea, avem în plan şi dezvoltarea parcului auto şi a unui nou sediu.∫ Aţi identificat dezavantaje ale faptului că sunteţi femeie în cariera dvs.? Dar oportunităţi?
Consider că în industria în care activez, a fi femeie este un avantaj competitiv uriaş, mai ales în înţelegerea nevoilor consumatoarelor şi, evident, în cercetarea şi dezvoltarea produselor noi. Toate produsele pe care urmează să le lansăm le testez, înainte de validare, pe propria piele şi le îmbunătăţim formulele până la obţinerea eficienţei maxime.∫ În ce situaţii din parcursul dvs.profesional aţi fi fost tratată diferit dacă aţi fi fost bărbat?
Femeile au luptat din greu pentru egalitatea de şanse şi nu consider ca este greu să avem funcţii de conducere. Totul ţine de deciziile pe care le luăm, priorităţile şi obiectivele pe care ni le setăm şi paşii pe care îi facem pentru atingerea lor. Nu văd nicio diferenţă între femei şi bărbaţi din perspectiva businessului. Consider că o femeie poate conduce o companie la fel de bine cum o poate face şi un bărbat. Cel mai important lucru este să nu te abaţi de la obiectivele setate, să îţi urmezi cu încredere calea şi să investeşti în permanenţă în dezvoltarea ta personală şi profesională.∫ Ce calităţi poate aduce o femeie într-o afacere pe care nu le poate aduce un bărbat?
Aşa cum am subliniat şi mai sus, consider că nu sunt diferenţe majore între calităţile şi capacităţile unei femei faţă de un bărbat, dar dacă ar fi totuşi să amintesc ceva în care o femeie ar putea aduce o plusvaloare este intuiţia. În experienţa mea personală, femeile pot fi mai intuitive decât bărbaţii şi uneori mai curajoase în a-şi urma această intuiţie.∫ Echilibrul între viaţa personală şi profesională: mit sau obiectiv?
Recunosc că mi-a fost mai greu la început, când copiii erau mai mici, dar pentru mine familia a fost şi este întotdeauna pe primul loc. Nu este uşor să păstrez un echilibru sănătos între familie şi business, însă timpul petrecut cu familia şi oamenii dragi este extrem de important pentru mine, deci fac tot posibilul să fiu cât mai mult alături de aceştia.
Consider, de asemenea, că este foarte important să ne facem timp pentru pasiunile noastre.∫ Sfatul dvs. pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional.
Vorbind în calitate de antreprenor, şi nu de manager, aş sfătui tinerele care sunt la începutul carierei să îşi urmeze visul, vocaţia şi valorile în care cred, indiferent de ce spun ceilalţi. Pe cele care doresc să lanseze o afacere le îndemn să îşi definească, înainte de toate, principiile de business, să îşi dezvolte competenţele manageriale pentru a putea ţine pasul cu evoluţia companiei. Este necesar, chiar şi în cazul unei firme mici, să ai o viziune de ansamblu asupra afacerii, să ai o minimă cultură de business, altfel nu vei reuşi să faci salturile către nivelul următor, ori de câte ori evoluţia afacerii o cere.
Le îndemn să investească permanent atât în dezvoltarea personală şi profesională a lor, cât şi cea a angajaţilor lor.
La fel de important mi se pare – dacă se decid să activeze în domeniul producţiei – să nu facă niciodată compromisuri în ceea ce priveşte calitatea produselor, chiar dacă asta ar însemna un profit mai mare.
Susana Laszlo este una dintre antreprenoarele al căror profil va apărea în catalogul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS
Nume: Susana Laszlo
Funcţie: Coacţionar şi CEO al Cosmetic Plant
Companie: Cosmetic Plant
Cifră de afaceri 2019: 11,5 mil. lei
Număr de angajaţi 2019: 36
Investiţii recente: În anul 2019, Cosmetic Plant a investit în repoziţionarea şi relansarea brandului, alocând, potrivit reprezentanţilor companiei, bugete considerabile pentru cercetare-dezvoltare în produse revoluţionare. Premergător acestora, compania a investit în efectuarea a două ample cercetări de piaţă (calitative şi cantitative), regândirea identităţii vizuale corporate, precum şi în designul şi ambalajele superioare, din sticlă, dedicate noii gamei FaceCare. Suma investită – exceptând bugetul de comunicare – este de aproximativ 100.000 euro.
Urmează lansarea noului anuar dedicat femeilor din businessul românesc

-
Mihaela Mitroi, EY: „Oportunităţi există întotdeauna când eşti femeie. cu condiţia să fii conştientă de calităţile tale şi să le foloseşti”
∫ Care au fost cele mai recente realizări profesionale?
Mutarea la EY, după 22 de ani la o altă companie de servicii profesionale. Am găsit aici o echipă foarte drăguţă, m-am simţit bine primită. Lider regional am fost şi înainte, în cealaltă companie, însă aici am în plus alte ţări, precum Grecia, Cipru, Malta.∫ Ce v-aţi propus pentru anul în curs?
Ceea ce mi-am propus din clipa în care am venit aici este creşterea businessului atât în România, cât şi în regiunea de care sunt responsabilă.∫ Aţi identificat dezavantaje ale faptului că sunteţi femeie în cariera dvs.? Dar oportunităţi?
Asta a fost pe vremuri. Sunt în profesia aceasta de ceva timp şi am participat activ la transformarea societăţii noastre, întâlnind şi această problemă a recunoaşterii femeilor îndeosebi în poziţii de conducere. Mai sunt, sigur, câteva reminiscenţe, însă în general situaţia s-a schimbat. Ba chiar aş putea spune că această dorinţă în creştere de a promova cât mai multe femei mă face să cred că există o uşoară discriminare a bărbaţilor în anumite organizaţii. Oportunităţi există întotdeauna când eşti femeie cu condiţia să fii conştientă de calităţile tale şi, evident, să le foloseşti. În trecut am considerat că am nevoie de masculinitate ca să pot fi acceptată în anumite cercuri, însă în timp mi-am dat seama ce mult contează în business să îţi foloseşti feminitatea.∫ În ce situaţii din parcursul dvs. profesional aţi fi fost tratată diferit dacă aţi fi fost bărbat?
După cum spuneam, în trecut au fost situaţii în care m-aş fi conectat mai bine cu anumite cercuri de indivizi dacă eram bărbat. Până şi chestiunile aparent neimportante contează în stabilirea unei relaţii profesionale, cum ar fi, spre exemplu, conversaţiile cu privire la fotbal. Ca femeie, pot spune că în acea perioadă am simţit că am muncit mai mult decât un bărbat.∫ Ce calităţi poate aduce o femeie într-o afacere pe care nu le poate aduce un bărbat?
Depinde de femeie, însă în general femeile sunt intuitive şi atente la detalii. Eu nu sunt întru totul aşa. Nu îmi plac detaliile, însă îmi place să îi inspir pe alţii şi să schimb lucrurile, să ies din modul tradiţionalist de management. Îmi place să învăţ şi citesc foarte mult. Recent am primit cadou o carte pe care o citesc cu interes – „Organizaţii exponenţiale“, de Salim Ismail, o recomand cu căldură. Este vorba de schimbarea organizaţiilor, afacerile se construiesc rapid prin inovaţie şi, aşa cum spune Salim, „acum competiţia nu este nu ştiu ce organizaţie multinaţională, ci tipul sau tipa din garajul X din Mumbai care foloseşte cele mai noi unelte online pentru a proiecta şi a imprima prin cloud cea mai nouă inovaţie a lui/ei”.∫ Echilibrul între viaţa personală şi profesională: mit sau obiectiv?
Este cel mai important lucru. Nu este mit! Eu personal am greşit, dar aşa erau timpurile atunci, m-am concentrat pe carieră, desigur, pentru că iubeam nespus ceea ce făceam şi fac. Însă acasă mă aştepta un băieţel care suferea întrucât nu eram cu el şi veneam foarte târziu noaptea, obosită, iar a doua zi o luam de la capăt. Nici acum Alexandru, băiatul meu, nu poate să uite momentele acelea, deşi spune că nu mai contează. Sfatul meu este să vă bucuraţi de copii şi de familia voastră.∫ Sfatul dvs. pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional.
În primul rând să fie atentă ce profesie îşi alege – trebuie să îţi placă să faci acel lucru. Pentru că dacă îţi place, atunci eşti curios, dornic să înveţi cât mai mult şi continuu şi, astfel, te dezvolţi profesional. Apoi aş sfătui-o să ajute oamenii de lângă ea, îndeosebi pe măsură ce înaintează în profesie sau în vârstă, să îi ajute să se dezvolte profesional şi în viaţă, să împărtăşească şi să dăruiască. Şi, în cele din urmă, să nu uite să se bucure de viaţă şi de familia ei.
Mihaela Mitroi este una dintre femeile din managementul românesc care au responsabilităţi şi la nivel regional. Profilul ei va apărea în catalogul 105 Cele mai puternice femei din business
Funcţie: partener, asistenţă fiscală şi juridică, EY România, lider al activităţii de consultanţă fiscală şi juridică în clusterul de sud al regiunii EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Asia Centrală (CESA)
Companie: EY
Venituri*: 36,4 mld. dolari
Număr de angajaţi: 284.000 la nivel internaţional, dintre care peste 800 în România şi Republica Moldova
Detalii despre companie: Prezentă pe piaţa locală din 1992, EY furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Compania are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.
* la nivel internaţional, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2019

Urmează lansarea noului anuar dedicat femeilor din businessul românesc
-
Al 50-lea caz de coronavirus, confirmat în România, la o femeie de 54 de ani
Al 50-lea caz de coronavirus a fost confirmat în România, fiind vorba despre o femeie de 54 de ani din Neamţ, anunţă reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Ea a fost internată la spitatul Roman, miercuri, cu tuse, febră şi faringită.
Pe 1 martie femeia s-a întors din Italia, dintr-o zonă neafectată de COVID-19, mai precizează GCS.
Este al treilea caz de infectare cu noul coronavirus confirmat, în cursul zilei de joi, pânâ la acest moment, după ce miercuri au fost alte 18 cazuri.