În 1984 un computer personal era un lux pe care foarte puţini oameni şi-l permiteau. Însă, cei care aveau unul şi deţineau şi un modem, puteau trimite e-mailuri. Procesul era unul destul de anevoios şi nu se compară cu modul facil în care trimitem mesaje electronice astăzi, scrie Go4IT.
Televiziunea britanică Thames Television a publicat un clip din emisiunea „Database” de la jumătatea anilor ’80 în care este detaliată, printre altele, procedura de trimitere a unui e-mail.
Am vrut să văd cum a reacţionat lumea la o astfel de ştire, practic o întoarcere la starea de dinainte de incendiu, dar, ghinion, aceasta nu s-a viralizat; drept urmare, a rămas prin ungherele siturilor de ştiri şi ale jurnalelor televiziunilor. Şi doar un singur caz, cel al Arenei Naţionale, mai aduce în atenţia publicului autorizaţiile necesare funcţionării spaţiilor publice şi pericolele care pot apărea.
Probabil că nici acest caz nu va mai exista prea mult, pentru că recent am auzit, cu jumătate de ureche, recunosc, asta pentru că nu sunt prea pasionat de ştirile cu tentă sportivă, că reprezentanţii uneia sau mai multor echipe de fotbal bucureştene vor merge nu ştiu unde pentru a cere redeschiderea stadionului. Şi, desigur, o să rezolvăm totul cu o declaraţie pe propria răspundere a cuiva. Fapt este că măsura propusă de ministrul de interne nu are altă menire decât de a transfera toată răspunderea, în cazul unui alte nenorociri, către administratorii respectivelor spaţii, iar autorităţile care nu şi-au făcut treaba să fie absolvite de vină. Un punct de vedere interesant, care poate fi extins.
Să dea cineva, de exemplu, o declaraţie pe propria răspundere că în Vrancea nu va mai fi niciodată un seism major, ca să dormim liniştiţi, fie şi în clădiri cu faţada tapetată de buline roşii.
Sau să dea altcineva o declaraţie pe propria răspundere că folosirea celor mai ieftine materiale, pentru construcţii sau pentru amenajări, este o acţiune pur economică, care nu are de-a face cu potenţialele pericole ce derivă din folosirea respectivelor materiale.
Oricum, instituţia propriei răspunderi funcţionează din plin, şi acum, în alte domenii. S-au dat mii de declaraţii pe propria răspundere, de către tot soiul de aleşi şi de oficiali ai statului, cum că nu au făcut poliţie politică înainte de 1989; pe urmă tot ei s-au bătut în dosare de colaboratori ai Securităţii, în mod public. Parlamentarii dau o declaraţie pe propria răspundere că sunt corecţi în folosirea celor peste 10.000 de lei pe care îi primesc pentru cabinetele din teritoriu, deşi legătura aleşilor români cu teritoriul are loc cel mult o dată la patru ani, în perioada alegerilor, în rest netrecând cu lunile pe la birouri.
Înţeleg că formularul 088, „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA“ este un soi de instrument de schingiuire în masă, care mănâncă luni de zile de stat la cozi la administraţiile fiscale, plus bani pierduţi şi nervi împrăştiaţi. Rezultatul este imposibilitatea practică a deducerii TVA, pentru că Fiscul tratează pe toată lumea ca pe un potenţial infractor. Aşa, fără nicio declaraţie pe propria răspundere.
Declaraţia pe propria răspundere este un act firesc, ce ţine de normalitatea unei societăţi, de corectitudine, de responsabilitate şi de simţ al măsurii. Dar undeva unde încălcarea, sau manifestarea nepăsării faţă de lege, este norma, şi dacă este menită doar să spele mâna sau obrazul, poate ascunde capcane periculoase.
„Întâlnirea“, un tablou al pictorului australian Charles Blackman, pictat prin anii ’60 ai secolului trecut; este despre experienţa singuratică şi emoţionantă a celor ce aleg să rămână oameni întregi.
Mă împăcase cu această idee veşnicul hater care, la orice discuţie despre starea presei, purtată online, apare cu ideea că „…presa e pe ducă, pentru că totul e pe net. Şi tăiem şi mai puţini copaci!“.
Iată că n-am tăiat mai puţini copaci, ba dimpotrivă, ceva mai mulţi decât ne-am închipui, unul dintre motive fiind că umilul chinez de rând a renunţat să-şi sufle nasul cu degetele şi a început să folosească batiste de hârtie (apropo, câţi dintre cunoscuţii dv. mai folosesc batistă de pânză?); în plus cruciada împotriva plasticului, altfel cât se poate de justificată, a sporit consumul de hârtie de ambalaj, acesta fiind al doilea motiv pentru această stare. Mai mult, ţările sărace folosesc din ce în ce mai multă hârtie, pentru educaţie, pentru manuale, în ideea reducerii analfabetismului şi a instruirii intensive.
Aş lega peak paper de peak oil, o altă marotă a secolului XX pe care am tot regăsit-o şi în anii de după 2000. Dacă e să luăm în serios primele estimări legate de sfârşitul erei petrolului, acum ar trebui să fim cam ca eroii filmelor Mad Max, fie cele din anii 80, fie cel din 2015, hălăduind prin deşerturi în căutarea ultimelor cisterne cu benzină. Nu este aşa, iar petrolul a scăzut de la 150 de dolari barilul la sub 50, într-o mişcare greu de anticipat în urmă cu cinci ani, în perioada campionatului mondial de aruncat cu preţul petrolului, care ajungea şi la 500 de dolari barilul.
Sigur că înţeleg că sunt şi raţiuni geopolitice la mijloc, şi răfuieli între producători şi o colcăială de interese, dar, pe de altă parte, nu putem să nu constatăm, simplu, că cetăţeanul planetar posesor de automobil a primit un purcoi de 3.000 de miliarde de dolari, bani transferaţi din încasările pe care ar fi trebuit să le primească ţările producătoare de petrol. Acelaşi hater, culturalizat de vestitul documentar „Cine a ucis maşina electrică?“, ar trebui să apară în momentul acesta şi să-mi spună despre moartea motorului cu ardere internă şi de Tesla sau Prius.
Nu ştiu cine a ucis maşina electrică, dar ştiu că Tesla, de exemplu, pierde 4.000 de dolari la fiecare maşină vândută şi maşina este puternic subvenţionată de stat. Chiar dacă pierderile portdrapelului lui Elon Musk au scăzut de la 14.700 de dolari la 3.794 de dolari, valoarea finală este uimitoare: Tesla Motors, SolarCity şi SpaceX au primit în total, în ultimii ani, 4,9 miliarde de dolari subvenţii din partea statului. Toate acestea pentru ca o elită (pentru că insul care conduce o Tesla are un venit mediu anual de 320.000 de dolari) să pozeze în ecologistă. Nu mă iluzionez, pentru că acelaşi ins mediu consumă în prezent mai puţin carburant decât în urmă cu trei – patru decenii, şi lumea trebuie să se gândească la un înlocuitor pentru benzină.
Să ne întoarcem la umila hârtie. Este un semnal important, cât se poate de important, pentru că marchează un hotar, cel al trecerii din epoca maşinilor, care a început cu Revoluţia Industrială, în epoca informatică. Şi nu, nici peak coal, adică vârful consumului de cărbune, şi nici peak steel, echivalentul în materie de oţel, şi nici măcar peak oil nu marchează mai bine momentul, cât banala, dar atât de importanta hârtie. Aşadar, putem spune liniştiţi că mileniul al treilea a început în 2013, odată cu depăşirea piscului de hârtie.
Să le dea, totuşi, cineva chinezilor batiste de pânză!
Ilustrez cu un colaj al lui Ion Bârlădeanu, un artist al hârtiei cu o istorie fabuloasă.
Procentul de mesaje de spam transmise prin e-mail a scăzut comparativ în cel de-al treilea trimestru al anului comparative cu trimestrul doi, dar acestea încă abordează numeroase tactici pentru a înşela destinatarii şi a trece de filtrele de protecţie, potrivit raportului Kaspersky Lab “Mesajele de spam şi tentativele de phishing din T3 2015”.
Raportul arată că în T3 din 2015, mesajele de spam au reprezentat 54,2% din numărul total de email-uri transmise, reprezentând o scădere cu 0,8% faţă de trimestrul anterior. Primele trei surse de spam sunt: SUA (15,3%), Vietnam (8,4%) şi China (7,2%). Un nou tip de email de phishing a devenit popular în T3. Pentru a trece de filtrele de protecţie pentru spam, textul din email şi link-urile periculoase erau amplasate într-un document PDF alăturat şi nu în corpul mesajului.
“Pe parcursul celui de-al treilea trimestru din 2015, infractorii ciberneticiau profitat de perioada vacanţei de vară şi de persoanele singure. Au folosit mai multe tactici – de la notificări false ce păreau să vină din partea hotelurilor, până la link-uri compromise în documente PDF ataşate la e-mail şi solicitări de bani din partea unor anunţuri matrimoniale pentru persoanele singure. Cu toate aceste metode care continuă să se dezvolte, este vital ca utilizatorii să se protejeze cu cele mai noi instrumente de securitate cibernetică.”, a declarat Tatyana Shcherbakova, antispam analyst, în cadrul Kaspersky Lab.
Ca şi în T2, pagina HTML falsă Troian-Spy.HTML.Fraud.gen a fost în topul programelor malware trimise pe e-mail. Aceste mesaje îşi ademenesc victimele imitând un anunţ important din partea unei bănci, a unei companii aeriene sau a unui magazine online. În T3 al anului 2015 s-au produs schimbări importante în clasamentul primelor trei ţări vizate de mail-uri dăunătoare. Germania (18,47%) a rămas pe primul loc, chiar dacă procentul a scăzut cu 1,12% din T2. Cantitatea de mesaje spam periculoase provenind din Brazilia aproape s-a dublat în T3, comparativ cu T2, plasând ţara pe locul al doilea (11,7%). Rusia a urcat rapid în clasament de pe locul al cincilea, pe locul al treilea (7,56%), contribuţia sa crescând cu 2,82%. Marea Britanie (4,56%), care s-a clasat pe locul al doilea în T2, a încheiat T3 pe locul al şaselea.
SUA rămân cea mai mare sursă de mesaje spam în T3, 15,34% dintre acestea provenind de aici. Vietnam se clasează pe locul al doilea cu 8,42%, de la 3,38% în trimestrul anterior. China întregeşte Top 3 (7,15%), procentul său din total rămânând neschimbat faţă de T2. Rusia, care a ocupat poziţia a doua în T2, şi-a diminuat contribuţia cu 2,03%, până la 5,79%, clasându-se pe locul al patrulea. Este urmată de Germania (4,39%) şi de Franţa (3,32%), la care de asemenea s-au produs doar mici schimbări din T2.
În T3 2015, sistemul anti-phishing Kaspersky Lab a înregistrat un număr de 36.300.537 de detecţii pe computerele utilizatorilor, cu 6 milioane mai multe faţă de trimestrul anterior. După câteva luni relativ stabile în cel de-al doilea trimestru, s-au produs câteva modificări în procentul de spam din totalul de email-uri transmise. Suprapunându-se cu perioada de vacanţă de vară, creşterea din lunile iulie şi august 2015 a fost urmată de o scădere considerabilă în septembrie. Prin urmare, procentul mediu de mesaje de spam din T3 s-a ridicat la 54,19%, uşor peste media din trimestrul trecut.
Fostul preşedinte al României a semnat astăzi adeziunea la PMP, iar pe foaia de înscriere, pe care a făcut-o publică, este trecut numărul de telefon mobil şi adresa personală de e-mail.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a înscris în PMP, precizând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viaţa politică este apărarea mandatelor sale prezidenţiale.
Fostul preşedinte al României a semnat astăzi adeziunea la PMP, iar pe foaia de înscriere, pe care a făcut-o publică, este trecut numărul de telefon mobil şi adresa personală de e-mail.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a înscris în PMP, precizând că cel mai important motiv pentru revenirea sa în viaţa politică este apărarea mandatelor sale prezidenţiale.
Start-up-ul Zirtual, care a obţinut în ultimii ani finanţări de peste 5,5 milioane de dolari, şi-a suspendat brusc activitatea în mijlocul nopţii, trimiţând un e-mail celor 400 de angajaţi prin care îi anunţa că şi-au pierdut slujbele. Zirtual este o companie de IT care oferea servicii de asistenţă personală online.
Odată cu e-mail-ul trimis la 1:34 dimineaţa, compania a şters pagina de Facebook, profilul de Twitter şi cel de Google+; pe site-ul Zirtual apare mesajul “operaţiuni în aşteptare.” A urmat un mesaj către clienţi, anunţându-i că start-up-ul suspendă operaţiunile pentru a reorganiza structura existentă, scrie Business Insider.
Vestea a venit ca un şoc pentru angajaţi, care nu aveau nici cea mai vagă idee despre situaţia în care se află compania. CEO-ul companiei, Maren Kate Donovan, nu a răspuns solicitărilor de a comenta situaţia.
Cu 13 ore înainte de concedierea angajaţilor, site-ul Zirtual accepta încă noi clienţi şi plăţile făcute de aceştia, după cum arată mai multe postări de pe Twitter. Donovan, CEO-ul companiei, declarase recent pentru revista Fortune că transparenţa în relaţia cu angajaţii este extrem de importantă.
Compania se afla într-un proces de creştere, mărindu-şi în ultimele 18 luni numărul angajaţilor de la 150 la 400. Cu toate acestea, se pare că cei peste 5,5 milioane de dolari strânşi în ultimele runde de finanţare erau destinaţi achitării unor datorii.
Zirtual a început ca o companie oferind servicii de asistenţă online pentru persoane fizice contra unui abonament lunar de 99 de dolari.
Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacţionează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilităţi de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în faţa proiectelor care au clienţi cu prezenţă mai concretă”.
Radu Herinean are la bază studii tehnice şi a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului şi în audit. A lucrat în Deloitte şi în BCR, dar din 2013 a renunţat la corporaţii” şi la cravată”, colaborează cu Cărtureşti ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) şi şi-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.
În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeţi amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeţilor: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare reţele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniştită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, şi a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.
„Prima versiune a poezie.ro a fost statică şi nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conţinut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar şi yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creştere foarte rapidă la contorul paginilor, aşa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverşi oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe acelaşi site, fiindcă mă pricep la calculatoare şi ştiu cum se face”, povesteşte Radu Herinean începutul aventurilor sale online.
Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilităţi, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii şi alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunităţii nou create. Tot la cererea comunităţii a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ţinut în diferite cluburi din Bucureşti, în cadrul căruia sute de participanţi îşi citeau pe scenă creaţiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos şi saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizaţie, expoziţii şi aşa mai departe. Tot comunitatea a organizat şi a produs trei festivaluri de poezie, în Staţiunea de Cercetări Marine de la Agigea şi la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat şi a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie şi de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.
Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeţii din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunităţi create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins şi pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat şi s-a format de la sine. Eu nu am avut iniţial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aş putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenţii elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site şi au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeaşi reţetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine îşi poate încerca talentul şi poate obţine reacţii care să îl ajute să evolueze”.
Poezia nu a îmbogăţit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogăţit pe mulţi dintre cei care l-au încercat. A reuşit aura online-ului să atragă finanţare şi pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reuşeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, aşa că am renunţat la asta şi am recurs la cunoscuţi şi prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuţii în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care îşi doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore şi ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.
Andy Wilson şi Sheng Yang, doi anteprenori din Statele Unite, sunt pe cale să revoluţioneze o afacere de 400 de miliarde de dolari: Logikcull este salvarea firmelor de avocatură pentru că avocaţii pot găsi ceea ce caută mai repede şi la costuri mai mici. Aplicaţia permite etichetarea şi ordonarea automată a lucrurilor, după dată sau subiect.
Andy Wilson şi Sheng Yang lucrau în 2001 în Washington la un magazin de imprimare frecventat de avocaţi, firme imobiliare şi clienţi ai băncilor. Specialitatea lor era să îi ajute pe avocaţi să caute şi să sorteze email-urile şi documentele relevante pentru un anumit caz. A descoperit ideea afacerii când printa şi sorta diverse email-uri relevante pentru avocaţi.
Wilson îşi aminteşte că printa sute de documente şi email-uri pe care le încărca în camioane şi le livra avocaţilor la tribunale. Ulterior, sute de avocaţi căutau printre acestea pentru a descoperi informaţii relevante pentru cazurile respective. “Să cauţi prin teancuri întregi de hârtii este ridicol,” îşi aminteşte Wilson. Aşa a venit şi ideea companiei: un soft care să permită descoperirea documentelor importante în doar câteva secunde. Produsul a devenit repede cunoscut şi s-a bucurat de recenzii pozitive din partea birourilor de avocaţi.
Logikcull are venituri de 4,5 milioane de dolari în şi înregistrează un profit anual de 3 milioane dolari. După începutul crizei financiare, Wilson şi echipa sa au dezvoltat o nouă versiune a produsului, care s-a lansat în 2013. La sfârşitul anului trecut, Logikcull avea 20 de angajaţi.