Tag: economii

  • Cum ar trebui românii să cheltuie banii în perioada aceasta de criză şi care este de fapt MOTIVUL pentru care nu au ECONOMISIT SUFICIENT până acum

    Nevoia de economisire devine mai clară în contextul unei crize, precum cea prin care trecem acum. Înainte de pandemie însă, doar 40% dintre români aveau bani puşi deoparte, potrivit unui studiu derulat de ING Bank. Care sunt motivele şi cum poate fi îmbunătăţită această situaţie a povestit pentru Business MAGAZIN Serge Offers, CFO-ul ING Bank România. 

    „Într-o notă personală aş putea să spun că oamenii sunt încrezători în ceea ce priveşte viitorul lor şi merg mai departe cu planurile lor antreprenoriale, ceea ce este un lucru foarte bun”, a spus Serge Offers, CFO-ul ING Bank România, în cel mai recent interviu acordat Business MAGAZIN. El menţiona că până în urmă cu aproximativ două săptămâni, când a avut loc acest interviu, circa 35.000 de persoane au solicitat sprijinul ING Bank, atât prin solicitări de amânare a plăţii ratelor, cât şi prin solicitări de finanţare prin creditele garantate de stat IMM Invest.

    Din acest număr, majoritatea sunt persoane fizice, dar în ceea ce priveşte companiile, procentul celor care au aplicat pentru programul IMM Invest îl depăşeşte pe al celor care au solicitat amânări de plată, de unde şi perspectiva sa optimistă. Iar când vine vorba despre principalele lucruri care s-au schimbat pentru ING Bank în contextul pandemic, el se referă la mutarea unui procent semnificativ dintre colegii săi la munca de acasă. „Unul dintre principalele lucruri pe care le-am realizat este că lucrăm acum în regim de telemuncă în procent de 95%”, menţionează el.

    În ceea ce priveşte comportamentul de economisire al românilor – a cărui necesitate a devenit poate mai evidentă în acest context neaşteptat – Serge Offers oferă ca reper un studiu al ING Bank derulat înainte de această pandemie, în care au analizat modul în care stau lucrurile când vine vorba de sănătatea financiară a românilor. „Eu cred că ar trebui să existe un soi de tampon care să cuprindă economii ale veniturilor cuprinse între trei şi şase luni astfel încât să nu intri în dificultăţi financiare în perioada unor crize precum aceasta cauzată de COVID-19”, crede Offers.

    Din studiul ING reiese însă că 40% dintre respondenţi nu aveau economii de acest tip. „Dacă 40% dintre oamenii îşi pierd locul de muncă sau se confruntă cu crize neaşteptate precum aceasta, vor avea imediat dificultăţi”, spune Offers. Din rândul celor 60% care aveau economii, acestea cuprindeau mai puţin de trei luni din veniturile lor pentru  mai mult de jumătate dintre ei, or acest lucru îi face şi pe ei vulnerabili la situaţii neaşteptate precum pandemia de COVID-19.

    „Observăm că România are cel mai ridicat număr de oameni care nu au economii, dar pentru aceasta nu cred că trebuie să îi învinovăţim pe oameni, în contextul în care motivele pentru care ei nu economisesc se leagă de veniturile lor.”
    Potrivit aceluiaşi studiu citat de el,  7 din 10 români spun că motivele pentru care nu economisesc se leagă de un cost al vieţii mai ridicat decât salariile pe care le obţin, iar 2 din 10 spun că nu au economii pentru că s-au confruntat cu cheltuieli neaşteptate precum plata unor facturi medicale sau nevoia de a repara o maşină. „Astfel,  90% dintre români au motive bune din cauza cărora nu economisesc, iar acest lucru este foarte important, nu cred că este vorba despre un comportament iresponsabil, este o provocare pentru mulţi oameni să îşi plătească cheltuielile zilnice.”
    Astfel, datele legate de gradul mic de economisire în rândul românilor trebuie pus în contextul dificultăţilor lor de a-şi gestiona cheltuielile lunare din cauza remuneraţiei scăzute.

    Pe de altă parte, Serge Offers consideră că oamenii trebuie încurajaţi să facă paşi în direcţia economisirii şi menţionează o aplicaţie mobilă lansată de ING Bank care permite oamenilor să economisească sume mici de bani când fac achiziţii, prin care se rotunjeşte suma plătită pentru diferite produse, iar surplusul de bani până la suma rotunjită este direcţionat într-un cont de economii. „Aşadar este aproape un obicei zilnic ca atunci când plăteşti ceva, o sumă mică de bani să fie direcţionată în acel cont.”
    Pentru cei care au posibilitatea să economisească mai mult, Serge Offers indică stabilirea unui obicei lunar de a pune deoparte o parte din veniturile obţinute. „Nu aş indica o sumă fixă, dacă ne uităm la faptul că 7 din 10 oamenii spun că motivul pentru care nu economisesc este că nu au suficiente venituri comparativ cu cheltuielile lor, cred că ar trebui să pui deoparte oricât de puţini bani în fiecare lună.”

    Pentru un eveniment neprevăzut, cum este acesta al pandemiei, ideal ar fi să existe un fond de urgenţă care să cuprindă veniturile cuprinse între 3 şi 6 luni.

    În ceea ce priveşte una dintre preocupările principale ale românilor – după cum reiese din statisticile care ne plasează în fruntea europenilor când vine vorba despre gradul de proprietate a românilor în materie de imobiliare – Serge Offers este de părere că achiziţia unei locuinţe nu ar trebui condiţionată de contextul actual.

    „Când mă uit la numărul de proprietari din România şi observ că acesta este foarte ridicat, aceasta indică faptul că oamenii au o stabilitate, deţin un mai bun control asupra vieţii lor, prin urmare este important ca ei să continue să se gândească dacă vor să îşi cumpere o casă chiar şi în aceste circumstanţe. Dacă ai găsit o casă pe care ţi-o poţi permite, din punctul meu de vedere nu există un motiv pentru care să nu cumperi acea locuinţă.”

    Chiar dacă în prezent nu poate oferi previziuni referitoare la evoluţia pieţei imobiliare sau asupra evoluţiei preţurilor, este de părere că nu preţul trebuie să fie elementul care să cântărească cel mai mult atunci când vorbim despre decizia de achiziţie a unui locuinţe. „Sunt multe motive pentru care preţurile caselor pot urca sau scădea, elementul cheie în a lua această decizie este dacă îţi permiţi sau nu achiziţia.”

    Când vine vorba despre predicţii ale evoluţiei economiei în următoarea perioadă, CFO-ul ING Bank menţionează studiile economistului-şef al ING Bank, care vorbea despre o contracţie a PIB-ului cuprinsă între 6,5%  şi 7%. Corelând aceste previziuni cu cele ale Comisiei Europene, Serge Offers spune: „Cred că ne putem aştepta la o contracţie economică ce va fi cuprinsă între 5 şi 7%; depinde de modul în care evoluează economia în starea de alertă, odată cu deschiderea treptată a activităţii economice”. 

  • Care vor fi temele de discuţie după această criză în ţările occidentale: venitul universal, salariul minim, investiţii în sănătate şi în educaţie, protecţionismul naţional şi intervenţia statului pentru salvarea marilor companii. Dar pentru toate acestea trebuie bani, aşa că creşterea taxelor şi impozitarea marilor averi vor câştiga teren ca retorică

    Această nouă criză economică, pe care lumea o aştepta de mai mult timp, dar nu ştia sub ce formă va veni, va scoate în faţă câteva probleme, idei şi, în final, poate soluţii, bune sau rele, care vor câştiga adepţi şi teren în următorii ani.

    Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.

    Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.

    Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză – 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.

    Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.

    Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.

    Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.

    1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.

    Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.

    2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.

    În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.

    La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.

    În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.

    3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.

    Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.

    În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.

    În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.

    De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.

    Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.

    Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.

    4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.

    În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.

    5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.

    6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.

    Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.

    La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.

    Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.

    Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.

    Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.

    Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic. 

    Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

  • Câteva idei care vor răsări după această criză

    Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.
    Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.
    Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză – 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.
    Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.
    Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.
    Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.
    1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.
    Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.
    2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.
    În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.
    La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.
    În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.
    3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.
    Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.
    În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.
    În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.
    De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.
    Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.
    Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.
    4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.
    În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.
    5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.
    6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.
    Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.
    La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.
    Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.
    Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.
    Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.
    Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic. 

  • Frica de a-ţi pierde jobul va creşte, pentru că nu vor exista prea multe alternative de a-ţi găsi altul

    Pe locul trei se află stresul zilnic de a avea răspunsuri la întrebări care nu au răspuns: când revin la birou, ce fac cu copiii dacă nu mai merg la şcoală, unde-mi petrec vacanţa, când şi cum voi putea să mă întâlnesc cu prietenii etc.
    Conform unui studiu al eJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, 50% din participanţii la un studiu derulat zilele acestea cred că în următoarele 12 luni îşi vor schimba locul de muncă, fie pentru că au rămas fără job, fie pentru că firma nu le mai poate îndeplini aşteptările profesionale.
    10% dintre participanţii la studiu cred că vor fi daţi afară în următorul an, 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de beneficii extrasalariale, 12% cred că vor fi promovaţi, 7% sunt deschişi să îşi deschidă firme în următoarele 12 luni, iar 14% cred că această criză nu le va schimba cu nimic viaţa profesională.
    Domeniile care sunt cel mai stabile şi care vor traversa cel mai bine criza sunt IT-ul, bankingul, retailul şi farma.
    Cei care au participat la studiu spun că deja au fost nevoiţi să renunţe la o parte dintre planurile profesionale pe care le aveau: 27% voiau să îşi schimbe jobul, 26% se aşteptau la o promovare şi o majorare salarială, iar intenţia de a urma cursuri de reconversie profesională, de a-şi deschide un business sau de a se muta în altă ţară au ieşit de pe agendă.
    Revenind la pierderea jobului, această temere va câştiga tot mai mult teren în România, mai ales la generaţiile decreţeilor şi millennials, care au intrat pe piaţa muncii între 1990 şi 2010.
    Aceste generaţii au deja o vechime cuprinsă între 10 şi
    30 de ani de piaţa muncii.
    Pentru cei care au între 20 şi 30 de ani vechime nu mai există cale de întors; mai ales pentru cei care au 30 de ani vechime, pensia este mai aproape decât o eventuală reconversie profesională.
    Cei care au reuşit să ocupe poziţii bune în companii au ajuns la un anumit nivel atât din punctul de vedere al poziţiei, statusului social, cât şi al veniturilor. Mulţi sunt conştienţi că dacă şi-ar pierde jobul nu vor mai găsi altul la fel, care să îndeplinească în acelaşi timp cele două condiţii.
    Companiile preferă oameni tineri, mai tehnologizaţi, mai adaptaţi la trendurile vremii, în detrimentul experienţei şi al părului cărunt.
    La 40-50 de ani este foarte greu să te specializezi, să zicem în IT, un sector care are viitor şi unde veniturile sunt mari.
    Niciun HR nu riscă să vină în faţa unei echipe cu oameni de 20-30 de ani cu un nou angajat care are 50 de ani. Nici nu ştii care este formula de adresare.
    În criza de acum 10 ani, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, pe care le-a recuperat foarte greu sau chiar deloc. Spre exemplu, în sectorul privat nici acum nu s-au recuperat 400.000 de locuri de muncă, deşi businessurile şi economia au crescut susţinut.
    Când a venit criza în 2009 – 2010, foarte mulţi şi-au găsit de lucru în afară – în Europa, în SUA, în Canada etc. În aceste zone, economiile şi-au revenit destul de repede, iar piaţa forţei de muncă era extrem de activă. Această situaţie a făcut ca în fiecare an 200.000 de români, activi, cu şcoală sau fără şcoală, să plece din ţară.
    Acum situaţia s-a schimbat radical, pentru că şi marile companii sunt afectate de această criză şi se vor confrunta cu zeci de milioane de şomeri. Spre exemplu, în America sunt deja 33 de milioane de şomeri, iar în Europa previziunile indică 60 de milioane de şomeri.
    Marile companii se vor ocupa de restructurare în următorii ani, pentru a încerca să supravieţuiască acestei crize.
    În România, estimările indică 1 milion de şomeri, care îşi vor căuta un loc de muncă, iar acesta va fi greu de găsit în lipsa unor investiţii atât publice, cât şi private.
    În ultimii cinci ani, economia a trăit din consum şi foarte puţin din investiţii noi, ceea ce a făcut ca joburile înfiinţate să fie mai degrabă în retail, decât în industrie sau servicii.
    Când eşti tânăr şi ai viaţa înainte, iar globalizarea era o poartă extraordinară, nimeni nu-şi punea problema că nu-şi va găsi un job.
    Acum paradigma se schimbă, iar temerea că-ţi vei pierde jobul va câştiga teren, mai ales că alternativele vor fi din ce în ce mai reduse.
    Acesta este un trend care va schimba foarte multe lucruri în viaţa socială şi politică din România. 

  • Costurile nespuse ale celui mai mare scandal din industria auto din istoria modernă a lumii. Poveştile clienţilor care au suferit din cauza maşinilor, dar şi din cauza altor giganţi mondiali

    Scandalul Dieselgate al testelor de noxe trucate de cel mai mare producător auto al lumii este ultra-cunoscut. Însă mai puţin cunoscute sunt poveştile clienţilor care au suferit din cauza maşinii în care şi-au investit uneori toate economiile. Transpunerea într-o astfel de poveste face ca cele mai cunoscute scandaluri financiare din lume să capete o cu totul altă dimensiune, iar costurile lor să fie imposibil  de contabilizat. 

    Perspectivele diferite asupra acestui tip de scandaluri financiare sunt cuprinse în seriile documentare Netflix „Dirty Money“, care au avut premiera în 2018 şi au revenit în luna martie cu cel de-al doilea sezon. Artizanul seriilor este Alex Gibney, producător de documentare care a fost premiat şi cu un Oscar  pentru lungmetrajul „Taxi to the Dark Side“. 
    Cele două serii sunt formate din câte şase episoade de o oră – aşa că dacă perioada de izolare vă oferă mai mult răgaz decât de obicei pentru platformele de streaming, aceasta e o bună modalitate de a vă relaxa în timp ce vă îmbogăţiţi cultura de business internaţional – prin exemple însă de „aşa nu se fac afaceri”. Documentarul se concentrează pe exemple de malpraxis din lumea financiară, la diferite niveluri, şi este construit împotriva celor care acţionează imoral şi a celor care îşi clădesc averile pe seama nefericirii altora.

    Episodul despre Volkswagen, numărul 6 al primei serii, este un exemplu al acestui puzzle prin care s-a construit fiecare episod: poveştile despre măreţia unui brand crescut în sute de ani, iubit de o lume întreagă – chiar şi de americani – şi care a ajuns să-şi dezamăgească clienţii prin cele 500.000 de autovehicule produse între 2009 şi 2015 care au poluat mediul din cauza testelor trucate referitoare la noxele emise.

    Pentru lumea întreagă, scandalul Dieselgate este cunoscut, dar modul în care acesta s-a reflectat în viaţa celor care au cumpărat automobilele cu noxe sau a celor care au suferit din cauza poluării este mai puţin ştiut. Unul dintre clienţi spune în deschiderea episodului: „Furia mea nu se compară cu furia soţiei mele, care deşi avea un abţibild pe maşină cu îndemnul la pace Namaste, voia să îl atace pe dealerul de la care am cumpărat maşina”. Apoi, el se întreabă cum s-a putut întâmpla ca o companie atât de mare să îşi mintă clienţii pe scară largă. Iar tot episodul este construit n jurul acestei întrebări, prin perspective diferite ale celor implicaţi.

    De fapt, acesta este unul dintre elementele distinctive ale documentarului, care prezintă fiecare dintre scandaluri prin optica diferită a personajelor – indiferent că este vorba despre CEO-ul unei companii (sau chiar de Donald Trump într-unul dintre episoade), de angajatul de la firul ierbii, de membrii familiei celor care au orchestrat ingineria sau de cei care care au condus anchetele.  Iar fiindcă o poveste din lumea businessului trebuie să se bazeze pe cifre – acestea sunt din abundenţă şi aici.

    Episoadele se concentrează pe poveşti de spălări de bani, trafic de droguri, poluare a mediului, abuz faţă de bătrâni sau bolnavi, pe personaje cunoscute din lumea businessului, dar şi pe aspecte mai puţin ştiute din specificul unor businessuri internaţionale, cum ar fi, de pildă, fondul de rezervă al întregii lumi de… sirop de arţar. Indiferent de particularităţile cazului analizat, toate cele 12 episoade se concentrează pe un singur lucru: costurile care nu pot fi descrise în cifre ale acestor scandaluri şi pe care poate nu le-am vizualizat atunci când am citit despre ele în presa internaţională de business.


    Dirty money
    Producător: Alex Gibney  
    Scenarist/Regizor: Ted Braun
    Distribuţie: Netflix
    Premiera: 11 martie 2020 (pentru cel de-al doilea sezon. primul a fost lansat pe 26 ianuarie 2018)


    Cele două serii sunt formate din câte şase episoade care durează o oră – aşa că dacă perioada de izolare vă oferă mai mult răgaz decât de obicei pentru platformele de streaming, aceasta e o bună modalitate de a vă relaxa în timp ce vă îmbogăţiţi cultura de business internaţional – prin exemple de „aşa nu se fac afaceri”.

  • Drama patronilor şi angajaţilor din industria hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor

    Pentru o experienţă interactivă a citirii acestui articol, click aici!

    Dana are 25 de ani, lucrează de la vârsta de 16 ani în industria HoReCa

    şi acum aproximativ şapte luni s-a angajat ca barman-ospătar la un restaurant din Capitală. Înainte de răspândirea pandemiei de COVID-19, care a paralizat aproape integral această piaţă, ea ajungea lunar, din salariul de 2.500 de lei obţinut pentru ambele posturi şi din bacşişuri, la un venit de aproape 5.500 de lei. De o lună însă, nu mai primeşte niciun ban, deşi angajatorul nu i-a desfăcut contractul de muncă şi nici nu a trecut-o în concediu medical sau de odihnă. În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi nouă colegi ai săi.

    „De când a venit pandemia, stăm cu toţii acasă, fără să fim plătiţi. Am alţi prieteni cărora li s-a desfăcut contractul de muncă din prima zi când s-a anunţat starea de urgenţă. Nu ne-a anunţat nimeni nimic. Am tot sunat să întreb dacă beneficiem şi noi de şomaj tehnic. Au spus că este o foarte mare birocraţie şi dacă ne plătesc venitul lunar îşi vor recupera banii foarte greu, să nu luăm în calcul acest venit deoarece ei nu ni-l pot oferi”, spune ea.

    Momentan, salvarea a venit din partea familiei şi din economiile pe care le are, dar „care se vor termina totuşi la un moment dat”. Acest „duş rece” a determinat-o pe tânără să îşi îndrepte atenţia spre un nou domeniu, aşa că aşteaptă să se dea startul înscrierilor la Carol Davila pentru a se pregăti să devină asistentă medicală. E conştientă însă că, timp de trei ani, până la terminarea studiilor, va fi nevoie să se întoarcă în spatele barului.
    Dana este doar un exemplu din zecile de mii de angajaţi din HoReCa ale căror joburi reprezintă acum o loterie. Iar loteria se aplică şi patronilor lor, puşi în faţa unui scenariu imposibil de prevăzut la început de an.


    Potrivit studiilor realizate de compania de consultanţă în industria ospitalităţii Next Root Management System, înfiinţată de antreprenorul Dragoş Panait, industria locală de HoReCa are peste 400.000 de angajaţi, din care aproximativ 30% şi-au pierdut deja locurile de muncă în ultimele săptămâni. „În plus, conform evaluărilor, preconizăm că, la sfârşitul crizei, numărul şomerilor va fi de ordinul sutelor de mii”, spune Panait.

    În ceea ce priveşte restaurantele, în opinia sa, după încetarea pandemiei, 30-40% dintre cele care funcţionau anterior nu se vor mai deschide.

    „Aşadar, cu siguranţă vor apărea şi concepte noi, care să acopere locurile libere din piaţă. Industria de HoReCa este recunoscută pentru dinamismul ei, care va fi ampli­ficat de această criză. Dar, deşi vor apărea mulţi operatori noi după criză, cu siguranţă o parte vor muri.” Potrivit lui Dragoş Panait, la nivel general, operatorii din HoReCa înregistrează vânzări cu 80-90% mai mici faţă de perioadele anterioare.

    „Având în vedere că cifra de afaceri anuală a industriei este estimată la 4 miliarde de euro, putem deduce că pierderile rezultate ca urmare a acestei perioade vor fi semnificative”, subliniază el. 

    Printre schimbările survenite la nivelul industriei în umbra pandemiei de COVID-19, Panait menţionează faptul că românii vor fi tot mai precauţi. „Astfel, ne aşteptăm ca abia din primele trimestre ale anului 2021 industria de HoReCa şi cea a turismului să îşi revină cu adevărat.

    Până atunci, va trebui să ne pregătim pentru o frecvenţă redusă de consum şi note de plată medii cu 20-25% mai mici decât înainte de criză. De aceea, preconizez că unele restaurante vor aduce modificări conceptelor proprii, adaptându-se unei perioade de stagnare financiară, că vor fi mai orientate spre experienţe şi preparate nepretenţioase, pe oferte şi campanii de atragere de oaspeţi.

    ”La rândul său, vorbind despre industria hotelieră locală, Călin Ile, preşedinte al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi director general al Ibis Continental Hotels, preconizează o scădere a pieţei de 50-55% faţă de anul 2019, „în varianta optimistă că până la final de mai ieşim din acest blocaj medical şi reluăm cât de cât activitatea economică”.

    Potrivit estimărilor FIHR, în industria hotelieră din România lucrau înainte de pandemie circa 140.000 de persoane, din care aproximativ 120.000 vor fi temporar în şomaj tehnic sau în încheierea contractului de muncă. Şi, cu toată că o bună parte dintre ei vor reveni la muncă după criză, industria hotelieră va pierde în jur de 30% din forţa de muncă existentă înainte de criză, adaugă Ile.

    „Riscul este ca o parte însemnată din ei să revină sub formă de contracte la gri sau muncă la negru, iar aici rolul statului este unul esenţial în a evita un astfel de fenomen, pentru a nu crea o concurenţă neloială operatorilor oneşti. Sperăm totuşi că nici angajaţii nu vor accepta astfel de propuneri, deoarece se vede acum cât de important era să beneficieze de un contract legal înregistrat integral în Revisal.”

    Deşi estimările sunt sumbre, mulţi antreprenori aflaţi la cârma afacerilor aflate acum la grea încercare nu au abandonat „corabia” şi nici „marinarii”, ci au hotărât să îşi pună imaginaţia la contribuţie şi să găsească soluţii pentru a ieşi din criză fără să pună lacăt pe uşă. Câţiva au povestit pentru Business MAGAZIN ce transformări au suferit companiile pe care le conduc, ce aşteptări au şi cum şi-au propus şi îi sfătuiesc şi pe alţii să ducă lucrurile la bun sfârşit.

     


    Buongiorno pentru unii, arrivederci pentru alţii

    Din cele 18 restaurante ale grupului City Grill, deschise sub brandurile City Grill, Buongiorno, Hanu’ berarilor, Pescăruş, Caru’ cu Bere, Restaurant Hanu’ lui Manuc şi Becker Brau, în prezent a rămas activ un singur restaurant – Buongiorno Victoriei – doar pentru delivery & pick up, cu un meniu compus din preparate reprezentative de la toate brandurile companiei.

    Grupul City Grill a încheiat anul 2019 cu cifră de afaceri de 187 de milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior. Deşi aşteptările iniţiale pentru acest an vizau o creştere de minimum 10% faţă de anul trecut – o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de lei – în prezent compania este la sub 5% faţă de estimări şi lucrează cu multiple scenarii pe care le adaptează permanent.

    „Căutăm idei, soluţii, vrem să creştem evident capacitatea cât mai sus posibil prin accesarea unor noi linii de business. Deja am pornit câteva. Pe de-o parte avem livrări, la porţie sau family pack, iar pe de altă parte livrăm produse ready to cook şi ready to eat în lanţurile mari de retail de pe piaţă”, spune Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill.

    Cu toate că echipa companiei are 1.450 de angajaţi, la momentul actual sunt activi doar câteva zeci dintre aceştia, „fiindcă şi-au exprimat dorinţa, iar pe liniile de business pe care ne dezvoltăm avem nevoie de colegi. Restul sunt în work from home (lucru de acasă – n.red.), sau şomaj tehnic. Nu am dat pe nimeni afară. Am accesat şomajul tehnic pentru angajaţi şi vom accesa şi alte ajutoare pe care statul le dezvoltă, astfel încât să ieşim cu toţi cei 1.450 de angajaţi din această situaţie.”

    În prezent, restaurantul procesează zilnic câteva sute de comenzi, dintre care circa două treimi sunt cu livrare proprie, iar restul sunt acoperite prin parteneriatele cu platformele de profil. „Noi suntem obişnuiţi să pregătim mâncare zilnic pentru 15.000 de clienţi, à la carte. Am reuşit să intrăm într-un timp record în e-commerce, fără a avea o experienţă relevantă anterioară în online sau în delivery. Dar cu ajutorul echipei ne-am mobilizat şi am pornit repede şi bine.” În această perioadă, spune Petrescu, la putere rămâne bucătăria românească, reprezentată de produsele vedetă ale brandurilor companiei: raţa pe varză, micii, sarmalele, carnea la garniţă, ciolanul.

    În privinţa aşteptărilor pentru acest an, nu doar estimările privind cifra de afaceri au avut de suferit. „Aveam mai multe proiecte în derulare şi toate vor avea întârzieri cauzate de situaţia actuală, bineînţeles. Proiectul de recondiţionare la Hanu’ berarilor Casa Oprea Soare este o lucrare foarte amplă pe care o aveam în desfăşurare, fiind clădire monument istoric clasă A, include reconsolidare şi restaurare.

    Mai aveam în plan lucrări de reamenajare, două noi restaurante, intrare pe zona hotelieră, prin cele 22 de camere disponibile la Hanu’ berarilor, în regim boutique hotel. Momentan planurile se schimbă de la o zi la alta şi este dificil să estimăm noi termene de finalizare.”

    Antreprenorul spune că este hotărât să depună toate eforturile astfel încât să transforme această perioadă critică într-o oportunitate şi să se adapteze la noile condiţii. În opinia sa, actuala criză „este o perioadă interesantă dintr-o anumită perspectivă: simţim acea emoţie antreprenorială. Suntem din nou la început, ca acum 16 ani, dar într-o lume total diferită”.

    În ceea ce-i priveşte pe colegii săi din piaţa locală a restaurantelor, Petrescu estimează că 40% – în special cele care se bazau pe credit furnizor – vor considera restartul aproape imposibil. „Ca forţă de muncă, cred că piaţa va dispune de candidaţi, atât din restaurantele care nu vor reuşi să se restarteze, din alte businessuri care nu vor reuşi să supravieţuiască în alte domenii, cât şi dintre cei care au revenit din afara ţării. Industria va fi mai bună, mai calitativă şi mai puternică. Această criză ne-a unit mai mult ca niciodată ca industrie şi ca echipă.”

    De asemenea, adaugă el, industria va avea nevoie de aproximativ un an pentru a se pune pe picioare şi pentru ajunge de unde a plecat. „Pentru restaurante, anul 2020 este compromis şi va fi în cel mai bun caz la 50% din 2019 (trei luni pe zero şi trei luni la 30%, urmate de alte trei luni la 70% faţă de 2019).

    ”În opinia sa, antreprenorii şi oamenii de afaceri trebuie să-şi revadă procesele, să facă ordine în ele, să optimizeze costurile, să se adapteze şi să dezvolte idei, linii de business. În egală măsură, adaugă el, aceştia trebuie să se uite spre exterior, spre piaţă şi să observe schimbările şi noile mecanisme comportamentale, obiceiuri de consum.

    „Comerţul tradiţional, de exemplu, se duce către eCommerce, servirea la masă se transformă în livrare sau ready to eat şi ready to cook. Acestea pot fi oportunităţi, colace de salvare pentru un business, prin urmare trebuie să fim deschişi către schimbare.

    Transformările pe care industria le suferă acum sunt, crede Petrescu, ireversibile. „Nu cred că ne vom mai întoarce la ce aveam în urmă cu 1-2 luni, va trebui să integrăm toate aceste schimbări în businessul de mâine. Şi nu cred că se pune real vorba despre recuperare, ci despre supravieţuire şi reinventare. Cred că acest an este marele examen de antreprenoriat pentru mediul de business din România, nu doar în HoReCa, dar şi în celelalte sectoare economice.”


    Soluţie de criză: de la hotel la centru pentru vârstnici

    Pandemia generată de virusul COVID-19 a condus la închiderea întregului complex turistic SunGarden Golf & SPA Resort, dar şi la anularea tuturor evenimentelor planificate pentru lunile martie şi aprilie în incinta acestuia. „Suntem şi noi afectaţi de această situaţie, aşa cum sunt toţi ceilalţi operatori din industrie şi nu numai. Cu toate acestea, ne străduim să luăm cele mai bune decizii pentru a depăşi cu bine situaţia de criză pe care o traversăm”, spune Nicolae Căpuşan, fondatorul SunGarden. Grupul are peste 200 de angajaţi şi o mare parte dintre aceştia au intrat în această perioadă în şomaj tehnic. „A fost o măsură obligatorie, dat fiind faptul că am închis toate unităţile pe care le deţinem, însă sunt de părere că limitarea plafonului de şomaj la un salariu net de 2.372 de lei este un dezavantaj major. În comparaţie cu angajaţii instituţiilor de stat, care primesc în continuare sporuri, cum ar fi cel pentru munca de acasă, un angajat fidel şi cu atitudine pozitivă va aloca în continuare ore şi va lucra de acasă, însă pe un salariu minim, impus de stat”, susţine antreprenorul. Segmentate din totalul cifrei de afaceri, costurile operaţionale ale grupului SunGarden includ fondul de salarii, care reprezintă un procent de 45%-55%, costul cu utilităţile, în proporţie de 10-20%, materia primă, care are o valoare de 20-25%, costuri de mentenanţă – 5-10% – şi alte taxe către stat, de aproximativ 20%, nefiind incluse aici costurile cu TVA şi dividendele. 
    În 2019, venitul pe întreg grupul de firme a trecut puţin peste 40 de milioane de lei. Previziunile pentru cifra de afaceri de anul acesta, ţinând cont de contractele deja semnate, vizau iniţial o creştere de 27% comparativ cu 2019. „Conform noilor condiţii impuse de criză, dacă vom reuşi să realizăm aproximativ 50% din targetul pe volumul de vânzări stabilit la început de an, va fi salvator, pentru că vom putea să continuăm activitatea în 2021 fără credite sau infuzii de capital. Dar deocamdată şi aceasta este o estimare incertă”, notează antreprenorul.
    Planurile de extindere s-au schimbat, de asemenea, odată cu noul context de piaţă. „Aveam în lucru mai multe construcţii, astfel că în incinta SunGarden Resort am lucrat în primele două luni ale acestui an intens la deschiderea a două săli de conferinţă, a unui restaurant şi a 21 de noi camere de 5 stele. Acum lucrările vor continua în funcţie de resursele pe care le vom avea la dispoziţie, însă acest lucru deocamdată este incert. De asemenea, am sperat să progresăm anul acesta cu lucrările de la Herculane pentru reabilitarea hotelului Decebal, astfel încât să finalizăm finisajele interioare şi instalaţiile. În acest moment, premisele să mai putem face ceea ce am plănuit sunt mult diminuate. Cel mai probabil anul acesta este pierdut.”
    În ceea ce priveşte evenimentele stabilite în această perioadă, multe au fost anulate, o parte sunt reprogramate, iar pentru unele situaţia este încă incertă. „Departamentul nostru de vânzări are acum o activitate neobişnuit de intensă, cu zeci de telefoane zilnic, pentru consultări şi chiar consiliere pentru anumiţi clienţi mai sofisticaţi. Se caută soluţii care să mulţumească ambele părţi afectate, deşi uneori avem de-a face cu interlocutori care uită că stau la masa negocierii cu parteneri care au aceeaşi dramă în desagă. Cuvintele de ordine în companie sunt toleranţă şi bună înţelegere, pentru aplanarea eventualelor conflicte generate de această situaţie. Până în prezent, am reuşit să avem rezultate rezonabile.”
    În ceea ce priveşte industria hotelieră per ansamblu, el spune că o reorientare a activităţilor este anevoioasă.
    „Pentru noi, cei care activăm în industria hotelieră, reconversia presupune un proces destul de dificil, dat fiind faptul că o astfel de construcţie are o anumită rigiditate. Camerele de hotel prin dotările lor, sălile de evenimente, nu lasă loc pentru multe alternative, însă am avut în vedere zilele acestea ideea de a transforma un hotel în centru pentru vârstnici. O parte din logistică se pliază pe nevoile unui astfel de spaţiu, altfel că perspectiva rămâne în lucru”, descrie Căpuşan una dintre soluţiile pe care le vede în traversarea acestei crize.  El ia totodată în calcul configurarea unei linii de business pentru distribuţia de produse semipreparate, care să fie diferite radical din punct de vedere calitativ faţă de cele care se găsesc în mod obişnuit în comerţ.
    Antreprenorul spune că are mari speranţe că în România va fi mai bine şi că oamenii vor învăţa în primul rând smerenia ca urmare a acestei crize. „Cred că vom putea avea acces în viitor la o resursă umană calificată, dar şi la tot mai mulţi clienţi educaţi, atenţi, care vor preţui mai mult ceea ce avem.  Perioada aceasta ne-a arătat că în faţa unui inamic precum boala suntem cu toţii egali, indiferent de statutul social, suntem toţi precum praful de pe cumpăna fântânii pe care oricând îl poate lua vântul. De aceea, cred că oamenii vor fi mai smeriţi în adevăratul sens al cuvântului, vor fi mai atenţi la relaţiile cu semenii lor şi în special cu cei care se află în necaz. Am putea spune chiar că se naşte o lume nouă, pentru că în mod cert va avea loc o resetare de valori şi principii, astfel că cei care au fost buni până acum vor fi şi mai buni, şi prin bunătate se va schimba lumea în care trăim.”
    În acest moment, adaugă el, pierderile industriei sunt enorme, mai ales că anul 2020 se prefigura de departe a fi cel mai bun an pentru jucătorii din acest domeniu. „Am pornit cu creşteri de două cifre pentru lunile ianuarie şi februarie. Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte evenimentele, tot anul era vândut, aveam făcute rezervări.” Una dintre soluţiile pe care le întrevede acum pentru cei care deţin afaceri în industria hotelieră este să încerce să reia unele evenimente în a doua parte a anului, pentru a putea supravieţui postcriză. „Ne dorim, de asemenea, să păstrăm o relaţie caldă cu toţi clienţii noştri, afectaţi profund şi ei, astfel încât să depăşim această perioadă fără conflicte majore cu furnizorii şi clienţii contractaţi. Dacă am pierdut sub aspect financiar, cel puţin să reuşim să restructurăm personal în speranţa unei productivităţi superioare faţă de perioada anterioară.”

     


    Abonament culinar pentru corporatişti

    Dacă până nu de mult restaurantul Red Angus Steackhouse din Capitală îşi aştepta zilnic oaspeţii dornici de distracţie sau de o masă bună alături de prieteni, astăzi sunt puţini cei care se aventurează pe străduţele pavate din Centrul Vechi, şi cu siguranţă nu pentru relaxare. Deşi au închis servirea la masă, reprezentanţii businessului au păstrat trei direcţii de operare: un sistem de livrări corporate, sub formă de abonament, prin care se trimite zilnic masa companiilor care operează în continuare, partea de livrări către consumatorii finali, care a rămas disponibilă pe platformele Glovo, Foodpanda, Uber Eats, Takeaway.com, precum şi o campanie prin care livrează zilnic prânzul cadrelor medicale din Institutul „Matei Balş” şi spitalelor clinice „Dr. Victor Babeş” şi Colentina. „În plus, fiindcă este o perioadă în care este vital să fim flexibili şi să ne adaptăm, lansăm tot timpul concepte noi”, spune Ionuţ Ivan, coproprietar al Red Angus Steakhouse. Anul trecut, restaurantul a avut o cifră de afaceri de 600.000 de euro, iar pentru 2020 reprezentanţii businessului ţinteau o cifră de afaceri de 800.000-850.000 de euro, pentru care luaseră în calcul atât segmentul de evenimente corporate Red Angus Steakhouse, activităţile de catering extern, „ce demaraseră în forţă”, cât şi activitatea cu food truckul Steak Me Home. „Deocamdată, există prea multe variabile pentru a ne putea face nişte calcule – nu ştim cât va dura perioada de carantină şi cum va evolua comportamentul de consum al românilor. Ce ştim, însă, este că sunt multe lecţii de învăţat de aici şi, prin urmare, ne propunem să ieşim mai puternici şi mai eficienţi din această criză.”
     În ceea ce priveşte echipa de 19 angajaţi a restaurantului, antreprenorul spune că una dintre priorităţi a fost să le creeze acestora un cadru sigur de muncă – atât din punct de vedere sanitar, cât şi financiar. „De aceea, am luat, încă de la început, măsuri de igienă suplimentare: le-am furnizat măşti, mănuşi, soluţii pe bază de clor şi alcool şi am eliminat plata cash. Fiind un loc în care se produce mâncare, la noi condiţiile erau, oricum, stricte, am crescut doar frecvenţa lor şi am limitat, pe cât posibil, contactul uman. Financiar, ne-am angajat să susţinem salariile tuturor angajaţilor, până la intrarea în şomaj tehnic. După aceea, 30% din echipă va rămâne operaţională şi va veni la restaurant.”
     În această perioadă, resursele umane reprezintă 30-35% din costurile operaţionale, iar materia primă, în cazul meniurilor standard – exceptând iniţiativele de responsabilitate socială – ajunge la 30%, în timp ce comisioanele către platformele de livrări sunt de aproximativ 30%. Restul sunt cheltuieli de mentenanţă, consumabile. La momentul actual, un procent de 60% din veniturile businessului este reprezentat de livrările proprii, spre persoane juridice şi fizice, 30% de platformele de livrări şi 10% sunt comenzi ridicate din locaţie, dar care merg tot spre clienţi corporate. Undeva la 70-80% din costurile operaţionale – „reduse dramatic” – sunt acoperite de activitatea curentă. 
    Către consumatorii finali, businessul livrează zilnic aproximativ 12-15 comenzi, prin platformele dedicate şi prin surse proprii, bonul mediu fiind de 60-70 de lei. Printre produsele preferate ale clienţilor se numără mâncarea gătită, burgerii, coastele sau platourile care pot fi împărţite în familie. „În plus, în luna martie am lansat torturile proprii, care s-au dovedit extrem de apreciate în această perioadă de izolare.” În opinia lui Ionuţ Ivan, printre soluţiile pentru depăşirea acestei crize se numără, în primul rând, reducerea la maximum a costurilor fixe şi eficientizarea activităţii. „Noi, de exemplu, ne-am restrâns activitatea şi am închis zonele consumatoare de utilităţi. Pe partea de produse, am ajustat meniul, pentru a păstra doar preparatele care pot fi livrate în condiţii optime. Ne menţinem consecvenţa şi furnizorii, dar încercăm să negociem cu ei discounturi sau condiţii comerciale mai flexibile, adaptate situaţiei.” 
    Despre proiectul de scutire la plata chiriilor adoptat de Senat, antreprenorul spune că este o iniţiativă care vine în ajutorul operatorilor, „dar nu putem să nu luăm în considerare faptul că există proprietari de clădiri pentru care spaţiile pe care le au sunt singurele surse de venit. Consider că, indiferent de directiva legală, o discuţie între operator şi locator este vitală în acest punct. Până la urmă, vorbim despre un parteneriat, aşa că e necesar ca fiecare dintre părţi să facă eforturi şi să se găsească o cale de mijloc.”

     


    Pragmatism şi empatie, ambele în egală măsură

    Daniel Ben Yehuda, general manager al Sheraton Bucharest Hotel, spune că, aşa cum e cazul la nivelul întregii industrii a turismului şi ospitalităţii, răspândirea pandemiei a avut nu doar un impact negativ asupra businessului pe care îl conduce, ci a adus şi o lipsă totală de predictibilitate, ceea ce e mai riscant decât un declin brusc. „Cu toate acestea, suntem încrezători că, deşi este cel mai lovit domeniu, care a presupus suspendarea până la 100% a activităţii, vom reveni cu siguranţă pe o pantă ascendentă, căci lumea nu se va opri niciodată din călătorit, iar noi vom fi acolo, cu zâmbetul pe buze, să ne întâmpinăm oaspeţii.”  Executivul spune că evoluţia cifrei de afaceri a businessului pentru a doua jumătate a anului este greu de prezis în acest moment, însă la nivel de trimestru II, scăderea va fi de cel puţin 80%. „Această estimare poate fi extrapolată atât la nivel de ţară cât şi la nivel global. Industria turismului este în acest moment paralizată.” În România, Yehuda estimează că pierderile din industrie sunt între 80 şi 100%, având în vedere că foarte multe unităţi de cazare s-au închis. În ceea ce priveşte evenimentele programate în incinta Sheraton în această perioadă, majoritatea au fost doar amânate. „Lumea este dornică să mişte rotiţele în continuare. Am avut o comunicare extraordinar de frumoasă cu oaspeţii noştri, am simţit din partea multora empatie şi susţinere, ceea ce face ca perioada aceasta să treacă puţin mai uşor.”
    Potrivit lui, exceptând costurile principale ale taxelor şi utilităţilor, cel mai mare cost operaţional pentru Sheraton este desigur cel cu oamenii, motiv pentru care preocuparea principală a fost de a asigura continuitate şi de a găsi soluţii pentru a avea grijă de echipe. „Oamenii sunt cei care fac diferenţa când vorbim de servicii, dar şi cel mai afectaţi de acest context care este în afara controlului nostru.” Businessul are puţin peste 200 de angajaţi şi, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, majoritatea au intrat în şomaj tehnic.
    Soluţiile pentru depăşirea actualei crize, spune Yehuda, ţin de un amestec între pragmatismul de care ai nevoie în business, care însă e esenţial să fie îmbinat cu empatia pe perioada crizei, de decizii ce nu pot fi amânate, de înţelegerea oamenilor din echipă, dar şi de implicarea statului cu măsuri de susţinere uşor şi rapid de implementat. „Soluţia este în primul rând să rezişti într-un context în care business-ul este complet blocat. Apoi să fii capabil să te adaptezi, să comunici permanent cu comunitatea, să ai un plan de rezervă pentru eventualitatea prelungirii perioadei de criză.”
    La Sheraton Bucharest Hotel spune că au luat până la ora actuală toate măsurile posibile pentru a preveni un colaps, dar, totodată, măsuri care să permită o revenire la activitate normală imediată, în caz de ameliorare a situaţiei la nivel global. „Trebuie să gândim soluţiile pe multiple planuri pentru că deşi impactul a fost imediat, revenirea va fi de durată şi chiar dacă situaţia de urgenţă se va termina, cu siguranţă restricţiile vor dispărea în etape.”
    Din punctul lui de vedere, cele mai bune soluţii pentru ca jucătorii din HoReCa să recupereze pierderile din această perioadă sunt: menţinerea nivelului preţurilor, dar şi optimizarea serviciilor. „Să se amâne datele deplasărilor şi nu să se anuleze. Să nu se ceară rambursări în masă, ci să se negocieze condiţii mai bune pentru date ulterioare. Iar companiile pot promova tot mai mult ideea de voucher cadou. Trebuie pus accentul pe turismul intern, care la noi în ţară are o pondere destul de mare, şi desigur cel de evenimente. Dacă segmentul de business începe din nou să producă, atunci încet-încet putem porni şi noi motoarele”, adaugă el.
    Yehuda încheie spunând că: „E clar că suntem martorii unei schimbări de mentalitate la nivel global. Cu siguranţă, pentru mulţi, această experienţă va însemna mai multă atenţie pe viitor, mai mult echilibru, grijă mai mare la concepte precum economii de vremuri rele, mai ales că industria noastră va fi mereu cea mai vulnerabilă în astfel de crize, precum şi prima care intră în declin. Noi oferim în hoteluri experienţe făcute de oameni pentru oameni şi oricât de digitalizate ar fi produsul şi sistemele, oaspeţii noştri trebuie să vină la noi, trebuie să călătorească.”


    Cafeaua de (după) criză

    „Am decis să închidem complet locaţiile grupului 5 to go începând cu data de 16 martie. Deşi puteam găsi soluţii pentru livrare sau servire la geam, am hotărât că este mai sigur pentru echipa noastră, dar şi mai eficient din punctul de vedere al gestionării costurilor, să închidem toate cafenelele”, spune Radu Savopol, cofondator al lanţului de cafenele 5 to go. Compania numără, în prezent, peste 150 de unităţi în Bucureşti şi în alte 17 oraşe din ţară. Deşi activitatea din toate unităţile 5 to go a fost sistată, antreprenorul spune că nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi pe teren, unde continuă pregătirile pentru deschiderea noilor unităţi şi a redeschiderii celor existente. „Noi am ales să folosim această perioadă pentru a face tot ce nu aveam timp înainte de criză – renovări, amenajare de noi locaţii, unde aveam contracte semnate. 5 to go este şi un business de criză, aşa că mergem înainte şi lucrăm, planificăm, ne pregătim pentru restart. În acest interval am reuşit să soluţionăm închirierea câtorva spaţii şi am semnat francize noi, aşadar suntem optimişti şi convinşi că vom fi pregătiţi să redeschidem business-ul atunci când va trece criza, şi să revenim în forţă.” Înainte de criza provocată de coronavirus, reprezentanţii afacerii aveau în plan, pentru anul acesta, deschiderea a 100 de cafenele noi, cu potenţial mai mare de dezvoltare în afara Bucureştiului. „Dată fiind situaţia actuală, estimez o scădere de 10-20% a numărului de locaţii anunţat iniţial. Până la acest moment am deschis 14 şi avem 20 la cheie, pregătite pentru deschidere imediat ce lucrurile reintră în normal. Deci 34 de noi locaţii deschise până la sfârşitul lunii mai. Îmi menţin optimismul şi simt că atunci când vom reveni pe piaţă vom face lucrurile la fel de bine ca şi până acum, poate chiar mai bine, şi că publicul ne va rămâne fidel”, spune Savopol.
    În 2019, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro, cu aproape 70% peste cea din 2018. Totodată, finalul anului 2019 a fost marcat de o tranzacţie importantă pentru companie, prin parteneriatul semnat cu Mozaik Investment, fondul de investiţii care s-a alăturat brandului în calitate de acţionar (35%), conferind o mai mare stabilitate financiară grupului. „Pentru 2020, noi vizam o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro. La momentul actual, cifrele primului trimestru al acestui an (ianuarie-martie) ne arată o creştere de 54% a cifrei de afaceri faţă de perioada similară a anului trecut şi ne continuăm planurile de extindere.
    În situaţia dată, estimăm o scădere cu 10-20% faţă de targetul începutului de an, dar facem eforturi să suplinim această scădere cu deschiderea de noi direcţii de business pe zona de retail. Dacă aceste demersuri ale noastre se concretizează, sunt convins că vom reuşi să compensăm pierderea cauzată de criză, ba mai mult, să creştem cifra de afaceri estimată pe anul în curs şi chiar să o depăşim. Am aduce astfel plus valoare businessului 5 to go”, notează Radu Savopol. 
    Cele mai importante costuri operaţionale ale businessului sunt reprezentate de chirii, implicând un cost mediu de 580 de euro pe locaţie, urmate de salariile angajaţilor, unde media e de 2.000 de lei/net. La nivelului întregului grup, înainte de criză echipa companiei număra aproximativ 300 de persoane. „În cazul lor, recomandarea mea a fost ca fiecare francizat să-şi gestioneze relaţia cu echipa. Există mai multe soluţii legale oferite de specialişti, precum şomaj tehnic,  reducere program de lucru sau suspendare contract. Echipa centrală 5 to go funcţionează acum la maximă capacitate, lucrăm de la distanţă, fiecare de acasă, în căutarea de soluţii, planuri de revenire, scenarii de business. Cred că trebuie abordat acest aspect gândindu-ne la consecinţele pe termen lung, pentru că businessurile vor avea nevoie de resurse umane, de angajaţi dedicaţi şi implicaţi, atunci când situaţia va reveni la normal”, spune Savopol. 
    În opinia sa, prima soluţie pentru criza actuală este să respectăm măsurile impuse, pentru a ieşi cât mai curând şi cu bine din această situaţie. Antreprenorul crede că fiecare business trebuie să analizeze cu atenţie consumatorii şi cum va afecta această perioadă obiceiurile lor de consum, pentru a găsi cele mai bune soluţii de revenire. „Nimic nu va mai fi la fel, iar cei care îşi înţeleg cel mai bine consumatorii şi pot veni în întâmpinarea nevoilor lor, vor avea de câştigat. În plus, cred că brandurile trebuie să continue să fie aproape de comunităţile lor în perioada asta, să comunice şi să menţină dialogul cu consumatorii.”
    Cât despre soluţiile venite de la autorităţi, Savopol spune că lucrurile se mişcă, dar cu paşi mici, poate prea mici, ţinând cont de cât de dură e situaţia actuală. „O presiune mare vine din zona chiriilor şi aici statul ar trebui să se implice. Ar conta mult. Ar mai fi important să contribuie pe zona de credite, unde companiile sunt îndatorate la bănci. Poate cel mai mult vor avea de suferit start-up-urile după această criză. Antreprenorii cu astfel de afaceri vor fi debusolaţi, cu multe probleme şi situaţii noi de confruntat, dar cu toţi banii deja investiţi în afacerile lor, în care-au crezut. Mulţi dintre ei nu vor şti cum să se remonteze şi vor renunţa. În acest caz, în afară de implicarea statului, văd că ar fi nevoie şi de intervenţia companiilor şi a oamenilor de afaceri cu experienţă în mediul de afaceri, care ar putea fie să consilieze astfel de businessuri, fie să investească în ele pentru a-şi putea continua apoi activitatea.”
    În opinia fondatorului 5 to go, segmentul HoReCa va fi complet schimbat o perioadă lungă după această criză. „Nu numai că locaţiile vor fi afectate la nivel de proceduri şi noi reguli, dar şi clienţii vor alege mai puţin să stea în spaţii închise. Cred că niciun antreprenor nu va mai fi cu gândul la vacanţe în perioada imediat următoare crizei şi toţi vor fi conectaţi 100% la business, pentru a-l reporni şi a reuşi să reintre în normalitate. E o presiune enormă în acest moment în HoReCa şi fiecare dintre noi îşi doreşte, evident, să aibă pierderi minime.”
    Savopol consideră că este important ca antreprenorii să fie mai atenţi la oportunităţile de business care vor apărea imediat după criză, să caute să îşi regândească poziţionarea pe zona de online, să aibă comunităţi puternice şi public fidel şi, nu în ultimul rând, să se gândească la o abordare puţin diferită a clienţilor, la una inedită. „Dacă, de exemplu, businessul era centrat pe un palier de preţ, n-ar fi rău să analizeze segmentarea pe mai multe paliere. Să vină mai mult în întâmpinarea clienţilor şi să-i ţină aproape cât de mult se poate.”

    Colacul de salvare: platformele de livrare

    Ca urmare a măsurilor luate de autorităţi pe fondul răspândirii pandemiei de COVID-19, unităţile grupului Gargantua, controlat de antreprenorul Matei Ionescu, cu un portofoliu alcătuit din trei restaurante à la carte, un restaurant de prânz, un salon de evenimente, o firmă de catering (corporate events) şi trei branduri online de delivery, şi-au încetat activitatea, exceptând brandurile de livrare.
    Evenimentele private şi corporate sunt, de asemenea, suspendate sau anulate chiar şi două luni după estimarea ieşirii din carantină. „Anul acesta aveam de gând să relocăm un restaurant sub un brand nou, să dezvoltăm, cu un partener strategic, reţelele Refill şi Pizzicato. Acest parteneriat a căzut pentru anul 2020 şi nu ştim când se va putea relua. De asemenea, aveam în plan să deschidem un număr de 4-7 restaurante noi, dar acest număr va fi ajustat în funcţie de posibilităţile şi costurile actuale de finanţare. Cred în contiuare în dezvoltarea unei noi linii de business şi cred că o criză era de aşteptat. Nu se aştepta nimeni la o pandemie, dar toată lumea se aştepta la o resetare a pieţei muncii şi la o încetinire a ritmului pentru a putea regla unele aspecte scăpate de sub control în ultimii ani.”
    În 2019, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de euro şi, la momentul intrării în criză, grupul avea o echipă de 150 de angajaţi. „Pe cei cu contract din străinătate în mare parte i-am trimis acasă, având astfel nişte pierderi considerabile pe contracte, iar celelalte contracte au fost suspendate. Excepţie fac cei care lucrează în delivery şi catering precum şi o mică parte de suport administrativ.” La nivel operaţional, businessul este structurat în mare astfel : 35% materii prime, 25% salarii, 20%-22% regii, 18-20% profit înainte de taxare. „Dacă măsurile discutate în parlament şi guvern vor fi adoptate în totalitate, vom putea acoperi în totalitate costurile operaţionale având în vedere că se discută compensarea chiriilor din taxe, amânarea plăţilor cheltuielilor cu capitalul împrumutat, eşalonarea utilităţilor şi suspendarea unor taxe. În prezent, cheltuielile salariale, chiar şi cele de şomaj, sunt suportate de companie. Aşteptăm să vedem când vom putea încasa primele de la stat. Angajaţii noştrii trebuie să primească salariile la timp pentru a se putea descurca într-o perioadă atât de dificilă şi debusolantă.”
    Anterior crizei, veniturile din livrări fără catering pentru evenimente private şi catering corporate însumau între 25% şi 30% în funcţie de sezon, serviciul de delivery fiind mai activ în special iarna. În perioada pandemiei, antreprenorul spune că îşi doreşte să confirme utilitatea socială a restaurantelor şi să livreze mâncare către clienţii companiei adaptând oferta la condiţiile actuale atât ca produs, cât şi ca prezentare/ambalare şi preţ. „Astfel, la Refill am dezvoltat un proiect de livrare a meniului zilnic, prânz şi cină, la doar 45 de lei, atât la Pizzicato cât şi la Gargantua delivery avem o gamă largă de produse cu discount la jumătate de preţ sub forma 1+1 gratuit.” Totodată, compania a dezvoltat un proiect online pentru livrare de mâncare cu specific pascal în care oferă atât preparate individuale, cât şi pachete complete. „Comenzile se vor face în avans cu plata online şi livrările le vom face în joia, vinerea şi sâmbăta mare.” Prin serviciul de delivery, businessul livrează între 350 şi 500 de comenzi zilnic, valoarea medie a unei comenzi variind, în funcţie de brand, de la 55 la 108 lei. „În perioada de criză vânzările au scăzut la început, dar pe parcurs au început să se ridice aproape de nivelul dinaintea crizei.” În general, produsele comandate cel mai des sunt „tot cele cu care am obişnuit clientela, specifice fiecărui brand”, respectiv, pizza, hamburgeri, sushi, paste, ciorbe, deserturi şi preparate signature.
    În opinia lui Ionescu, schimbările prin care va trece industria HoReCa după încheierea pandemiei depind foarte mult de modalitatea în care se va termina această criză. „Dacă se va găsi un vaccin sau un tratament foarte eficient probabil că într-un termen de aproximativ 6 luni vom avea o recuperare integrală. Dacă însă se va merge pe prevenţie şi doar o relaxare minimală a măsurilor luate în starea de urgenţă, va fi un proces lung şi plin de probleme.” Există restaurante unde, dacă s-ar lua măsurile de distanţare socială, nu s-ar putea relua activitatea sau ar fi prea puţine locuri, mai ales în sezonul rece, explică antreprenorul. „Nu mai vorbim de cluburi sau discoteci.” În privinţa saloanelor de evenimente, el spune că piaţa o să fie destul de serios afectată de diluarea veniturilor populaţiei. În schimb, „terasele şi cantinele nu vor avea mult de suferit. De asemenea cred că va fi o creştere pe piaţă de delivery. Ionescu spune că şi forţă de munca va fi mai uşor de găsit şi în consecinţă vor scădea, probabil, şi salariile. „În paralel cu scăderea salariilor vor scădea şi preţurile de vânzare, nu neapărat nominale, dar prin prezenţa din ce în ce mai mare a promoţiilor. Din păcate, acest proces de scădere a salariilor se va face similar cu cel de creştere prin recrutări. Este posibil să fie şi un reviriment al forţei de muncă datorită repatrierii unui număr destul de mare de români.” În aceeaşi măsură, adaugă Ionescu, dacă pandemia nu va înceta peste tot în lume este posibil să scadă turismul, „ceea ce ne-ar avantaja deoarece piaţa de restaurante din Bucureşti se bazează în principal pe localnici şi nu pe turişti”.
    Amintind de o glumă care circulă acum pe internet, că anul acesta va avea 9 luni şi că 1 mai va pica pe 1 iulie, antreprenorul spune că e imposibil să recuperezi încasările pe care nu le-ai făcut în acest timp, deoarece businessul de restaurant este plafonat la numărul de locuri şi nu poţi să aduci mai multe persoane în acelaşi restaurant. „Când va începe activitatea, toată lumea are de recuperat masiv, fiecare în domeniul lui, şi nu cred că vor avea mult timp în afară de cine şi weekend să petreacă la restaurante. Vor exista nişte concedii şi escapade de weekend pentru relaxare, dar în rest muncă.” În opinia sa, soluţiile optime de recuperare a pierderilor rămân delivery-ul, mâncarea elaborată şi dificil de făcut, evenimentele cu muzică live şi renegocierea întregului sistem de costuri.

    Şomaj tehnic pe acorduri rock

    După răspândirea pandemiei cauzate de coronavirus, reprezentanţii Hard Rock Cafe Bucureşti au decis să trimită echipa de 98 de angajaţi ai businessului în şomaj tehnic. Marius Băban, directorul general al companiei, spune că acum prioritatea este de a le asigura un mediu de lucru sigur, motiv pentru care nu au făcut şi nici nu vor face disponibilizări. „Pe toată durata stării de urgenţă, angajaţii noştri vor rămâne în şomaj tehnic. În funcţie de cum va evolua serviciul de home delivery, la care lucrăm în prezent, luăm în calcul ca o parte dintre ei să se întoarcă la muncă.” Lunar, suma costurilor operaţionale ale businessului se ridică la 350.000 de euro, cele mai importante procente fiind ocupate de costurile salariale, aproximativ 30%, urmate de costul mărfii, care reprezintă 27% din acest total. La acestea se adaugă utilităţile şi serviciile contractate, taxele de franciză, chiria spaţiului şi G&A (costuri generale şi de administrare – n. red.). În 2019, cifra de afaceri a businessului a fost de peste 4,5 milioane de euro. „Ne-am bucurat de un start foarte bun pentru 2020. Până la începutul crizei, aveam o depăşire de 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Scenariul pe contextul actual nu este unul tocmai optimist şi depinde foarte mult de cât se va prelungi starea de urgenţă. Până la finalul acestui an, estimăm o reducere a veniturilor cu cel puţin 50% faţă de anul precedent”, spune Marius Băban.
    Deşi au decis ca atât restaurantul Hard Rock Cafe, cât şi magazinul Hard Rock Shop să rămână închise pe durata perioadei impuse de autorităţi, reprezentanţii companieii spun că lucrează totuşi la dezvoltarea unui meniu special pentru livrările la domiciliu, pe care speră să îl poată lansa cât mai curând, la începutul lunii mai, şi pe care să îl menţină şi după redeschiderea restaurantului.
    Deoarece serviciul de delivery încă nu a fost lansat, Marius Băban spune că este prematur să estimeze ce procent din veniturile obişnuite va fi acoperit de acest serviciu. „Important pentru noi este să putem asigura un minim de cash-flow, aspect care va depinde direct de evoluţia comenzilor.” În ceea ce priveşte costurile operaţionale, el estimează că prin livrarea la domiciliu ar putea acoperi până la 5-7% din costurile operaţionale, deoarece activitatea Hard Rock Cafe nu se bazează doar pe serviciile standard de restaurant. „Prin Hard Rock Shop comercializăm o gamă variată de suveniruri ale brandului şi o mare parte din serviciile noastre implică organizarea de concerte şi evenimente.”

    Criză la altitudine

    Radu Dumitrescu, proprietarul restaurantului Nor, aflat la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din România şi al sky-bar-ului 18 Lounge, precum şi a altor cinci localuri: Stadio, Social 1, Cişmigiu Bistro, Embassy Park şi Qreator, toate parte a grupului Stadio Hospitality Concept, spune că activitatea businessului a fost complet oprită din 16 martie până în prezent. „Am aşteptat o perioadă să vedem ce se întâmplă, care este trendul, şi am luat decizia că vom începe să funcţionam în mai multe direcţii, cum ar fi comenzile directe şi prin aplicaţiile dedicate, comenzile de mâncare în cantităţi mari, dar şi catering instituţionalizat către companii.” Anul trecut, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 34,5 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 30% faţă de 2018. Deşi, prin prisma a două restaurante noi – 18 Lounge şi Embassy Park – adăugate în portofoliul companiei în acest an, estimările privind cifra de afaceri pentru 2020 erau de circa 60 de milioane de lei, fondatorul businessului spune că în acest moment, oricine ar estima ceva în această industrie ar fi doar o prezumţie, pentru că nimic nu se poate calcula în domeniul acesta şi totodată să şi aibă sustenabilitate, totul depinzând de cât va dura această perioadă. În ceea ce priveşte echipele celor şapte restaurante din portofoliul businessului, totalizând un număr de 350 de persoane, acestea au fost păstrate integral. „Principalul nostru scop a fost să nu disponibilizăm niciun om, să le fim alături şi să trecem împreună peste acest moment greu. Deocamdată, toţi angajaţii noştri sunt în şomaj tehnic, sperăm ca statul să se ţină de cuvânt şi chiar să plătească aceste ajutoare.”
    Dumitrescu consideră că, pentru jucătorii din industrie, soluţiile de traversare a acestei crize pot veni din mai multe direcţii – în principal prin adaptarea la noua realitate şi încercarea de a genera nişte venituri, de orice natură ar fi acestea. El adaugă că rolul statului este, la rândul său, esenţial, deoarece fără ajutorul acestuia businessurile din HoReCa nu vor putea merge mai departe, având în vedere că activitatea acestora este suspendată de către stat. „Nu în ultimul rând, proprietarii spaţiilor în care funcţionează restaurantele trebuie să înţeleagă că acestea nu mai au venituri, deci nu pot plăti chiriile. Având în vedere că relaţia este una pe termen lung, în general contractele de închiriere fiind făcute pe minimum cinci ani, soluţia este suspendarea chiriilor până se finalizează starea de urgenţă şi până se ridică toate restricţiile de trafic în restaurante, astfel încât spaţiile să nu rămână neocupate în viitor.”
    În opinia sa, cu cât vor dura mai mult starea de urgenţă şi restricţiile viitoare de trafic în restaurante, industria va fi mai afectată. „Dacă am reporni mâine, oaspeţii ar vizita mai uşor restaurantele deoarece obiceiul acesta nu a avut timp să dispară, trecând doar trei săptămâni de la oprirea activităţii. Dar dacă repornim spre exemplu la 1 august şi cu restricţii de trafic, după ce se vor fi îmbolnăvit şi decedat mulţi oameni, consider că în primele luni doar spaţiile de terasă vor funcţiona, deoarece va exista temerea de a intra în spaţii închise. Sper însă că dorinţa de a ieşi din casă şi din izolare să fie mai mare decât temerea aceasta.”

     

    „Există viaţă şi după criză”
    „Lucrurile au mers destul de bine în primele două luni, eram în grafic cu bugetele şi ne pregăteam de un martie promiţător. La începutul lunii însă au început să apară primele semne negative şi după circa o săptămână din luna martie s-a intrat în blocaj. Drept urmare am terminat primul trimestru cu o scădere de circa 25% faţă de anul trecut în cifra de afaceri, iar spre finalul lunii am decis să închidem temporar toate cele patru hoteluri Ibis – două în Bucureşti, unul în Constanţa şi unul în Sibiu – aflate în subordinea mea”, descrie Călin Ile, general manager al Ibis Continental Hotels, schimbările survenite în primul trimestru din acest an în activitatea businessului pe care îl conduce.
    Numărul total de angajaţi ai unităţilor Ibis este de circa 270 de persoane. „Toată luna martie, salariaţii au fost plătiţi de noi, prima măsură fiind aceea de a acordă zilele de concediu de odihnă restante sau cele aferente primelor trei luni din an. Ulterior, pe 1 aprilie am trecut în şomaj tehnic circa 250 angajaţi din total”, spune el.
    Cele patru unităţi hoteliere au încheiat anul 2019 cu un grad de ocupare de aproape de 80%. „La un număr total de 760 camere e o performanţă bună”, notează executivul. Deşi la începutul anului estima o creştere de aproximativ 3% în cifra de afaceri, acum „totul e o nebuloasă”, dar, potrivit estimărilor sale, cel mai probabil businessul va termina anul cu o scădere de aproximativ 50%-55% faţă de anul trecut.
    Tot pentru anul acesta Accor, grupul din care fac parte unităţile Ibis, are în plan inaugurarea a două hoteluri Ibis, trei unităţi Ibis Style şi două hoteluri Mercure şi, chiar dacă deschiderile au fost puţin amânate din cauza pandemiei, ele vor avea loc cu siguranţă în cursul anului 2020, spune Călin Ile. „Deocamdată, planurile noastre de dezvoltare rămân valide, avem mai multe proiecte în pipeline şi pentru anul 2021 despre care nu avem niciun semnal că nu ar continua.”
    Potrivit lui, costurile medii de întreţinere a unui hotel scos temporar din activitate diferă de la o proprietate la alta, dar în general există anumite costuri fixe care nu pot fi evitate, legate de menţinerea clădirii şi a echipamentelor în stare de funcţionare astfel încât unitatea să fie pregatită în orice moment de redeschidere, precum şi costurile venite din securitatea clădirii pe perioada întreruperii, anumite contracte de mentenanţă, de IT, telefonie, energie, lifturi. „Toate aceste nu pot fi reduse total, dintr-o dată, şi o bună parte din ele apasă mai departe pe bugetul nostru chiar dacă suntem închişi pe moment.” Partea de salarii, adaugă Călin Ile, e cea mai importantă componentă şi, dacă acest şomaj tehnic va funcţiona cum trebuie, va reprezenta un mare sprijin pentru unităţile închise pe perioada pandemiei. „Totuşi, rămân asupra noastră costurile angajaţilor meniţi să asigure serviciile menţionate mai sus, de pază şi mentenanţă, precum şi costurile aferente salariilor care depăşesc plafonul maxim asigurat de şomajul tehnic şi anume 75% din salariul mediu pe economie.”
    „Impozitele, din păcate, trebuie plătite şi în această perioadă, deşi noi considerăm că ar trebui anulate din moment ce am fost nevoiţi să închidem, şi aici ne referim la taxele pe proprietate, impozitul specific, drepturile de autor. Anumite costuri cu utilităţile rămân şi ele valide pentru menţinerea echipamentelor tehnice şi a liniilor de frig. Asigurările clădirii sunt, de asemenea, printre costurile fixe. Ar fi indicată şi asigurarea unui minim cost de marketing, la limita pentru pregătirea ieşirii din blocaj.”
    Călin Ile spune că, în industria hotelieră, este greu de estimat lună de lună care vor fi pierderile pentru că nu se ştie momentan cum va evolua criza din punct de vedere medical. „Totuşi am încercat să previzionăm ce se va întâmpla pe trimestre şi dacă în primul trimestru la nivel naţional estimăm o scădere cu 30% a afacerilor din turism comparativ cu 2019, în al doilea căderea va fi de 90%, în trimestrul trei de circa 50%, iar în trimestrul patru putem anticipa o scădere de 25% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut. Asta, printr-o medie ponderată, ne va duce la o scădere de circa 50-55% a veniturilor faţă de anul 2019.”
    În această perioadă, adaugă el, operatorii din turism nu au de ales decât opţiunea tăierii costurilor la minimul posibil. „Nu există alternativă de concentrare pe venituri, doar unele unităţi intrate în carantină înregistrând azi venituri din activitatea de închiriere. Astăzi, toţi suntem într-o politică de supravieţuire şi rolul sprijinului statului este unul primordial acum.” În faza următoare ieşirii din criză medicală, Călin Ile spune că vor câştiga cei care nu au fost foarte expuşi din punct de vedere financiar, cei care vor fi agili în a-şi adapta costurile şi politicile de vânzare pentru a face faţă crizei economice. Recuperarea se va face lent, estimează el, probabil că după 12 luni de la ieşirea din criză medicală să vedem cât de cât o revenire la nişte grade de ocupare acceptabile.
    În opinia sa, soluţiile pentru această criză sunt două: „Pe de o parte, trebuie să ieşim cu răni suportabile după această perioadă de blocaj total, să supravieţuim acestei perioade de lockdown. Pe de altă parte, trebuie să pregătim revenirea, pentru că va exista viaţă şi după criză şi implicit şi turism. Aici văd eu partea cea mai importantă, cum vom şti să stimulăm cererea de călătorii, cererea de vacanţe, de ieşit la un restaurant, de mers la un concert în condiţiile în care veniturile populaţiei vor fi în scădere. Depindem de revenirea întregii economii, pe care sperăm ca statul să o facă printr-o politică de investiţii publice bine ţintite, printr-o asumare raţională şi eficientă de resurse, printr-o politică financiară inteligentă şi mai ales printr-una socială corectă.”
    El spune că unul dintre puţinele câştiguri ale acestei perioade este faptul că această criză ne-a făcut să fim mai uniţi. „Niciodată nu am simţit atâta susţinere din partea hotelierilor din ţară, mesaje prin care suntem întrebaţi cu ce ne pot ajuta şi dacă pot face şi ei ceva să avem succes în demersurile noastre.” Cu toate acestea, competiţia va fi acerbă în perioada următoare, adaugă el. „Va fi o luptă în care cei mai putenici vor supravieţui. Cei creativi şi cei flexibili vor reuşi să supravieţuiască, chiar dacă evit să îi numesc câştigători.”
    În încheiere, Ile spune că este important de menţionat faptul că turismul, chiar dacă se schimbă şi nu va mai fi ca înainte, va continua totuşi să existe. „Nevoia de călătorie, dorinţa de a cunoaşte oameni şi locuri noi reprezintă nevoi importante şi atât de plăcute pentru oameni încât nu pot pur şi simplu să le ignore sau să le abandoneze. Va fi doar o pauză până când riscurile medicale vor fi estompate, iar pe urmă lumea va reîncepe să călătorească, la început poate doar în ţară sau pe distanţe scurte, în prima fază poate pentru scopuri de afaceri, dar pe urmă şi pentru relaxare, poate pentru scopuri medicale sau vizite la rude, încet-încet vor dori să îşi trăiască viaţa din nou. Iar turismul va fi cu siguranţă şi pe viitor partea plăcută din viaţa noastră.”

  • Întrebarea după această criză este: cine va mai dori să lucreze în firmele private, la patronii români?

    Căderea economică care va urma va fi cumplită, iar revenirea, chiar dacă va fi mai rapidă, nu va fi la acelaşi nivel de unde am lăsat-o.

    În România, când scriu acest articol, marţi seara, 7 aprilie 2020, unul din patru angajaţi a fost trimis în şomaj tehnic, adică peste un milion de români experimentează acest model.
    O parte dintre ei vor ajunge şi în şomajul tradiţional, pentru că firmele unde lucrau nu vor mai avea bani să-i ţină.
    Deja sunt aproape 200.000 de angajaţi care au fost disponibilizaţi, care şi-au pierdut jobul cu totul.
    Estimările indică faptul că în această criză economică România va depăşi 2 milioane de şomeri (în criza de acum zece ani s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă): 1 milion de şomeri vor fi din forţa de muncă actuală, iar 1 milion de şomeri vor fi din românii care lucrau afară şi care nu vor mai avea unde să se întoarcă, pentru că economiile Italiei, Spaniei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii etc. vor fi la fel de afectate.
    Înainte de criză, România avea 4,2 milioane de angajaţi în companii, din care aproape 1 milion lucrau în multinaţionale, iar 3 milioane lucrau la cele 540.000 de microîntreprinderi, companii mici şi mijlocii.
    Cel mai afectaţi vor fi cei care lucrează în aceste companii şi mai puţin cei care lucrează în multinaţionale sau la stat, unde pe lista de plată sunt 1,2 milioane de persoane, care se adaugă la cele 4 milioane din companii.
    Companiile româneşti mici şi mijlocii, plus microîntreprinderile sunt slab capitalizate, trăiesc de pe o zi pe alta şi se bazează pe creditul furnizor, adică pe marfa pe care o primesc şi pe care o achită într-o perioadă mai lungă de timp.
    Creditul furnizor este de trei ori mai mare decât creditul bancar, iar tot acest model blochează acum economia, având în vedere că toate firmele încearcă să ţină de bani şi să plătească cât mai târziu facturile.
    În criza de acum zece ani, în România au murit peste 150.000 de companii.
    Iar acum se estimează că va fi mai rău.
    Ca să reziste, antreprenorii români, oamenii de afaceri, patronii vor trece la restructurări masive, vor tăia joburi din organigramă şi vor reduce salariile.
    Cristian Hossu, unul din proprietarii companiei Universum, cel mai mare organizator de conferinţe şi târguri (după marile festivaluri Untold, Electric Castel, Summer Well, Neversea) şi care şi-a văzut businessul prăbuşit peste noapte, spune că discuţia nu este „cu cât se vor reduce salariile, ci dacă mai ai job sau nu”.
    Nici înainte patronii români nu erau iubiţi, dar în această criză vor deveni extrem de urâţi.
    Cei care lucrează în firmele româneşti private realizează că stau fără o plasă de siguranţă solidă, că firmele private româneşti sunt în bătaia vântului. Aşa că privirea se îndreaptă spre multinaţionale, adică firmele străine să vină cât mai repede şi să preia economia, varianta cea mai fericită, sau să vină statul şi să preia companiile private româneşti, ca să lucreze la stat.
    Acest sentiment era prezent şi înainte, având în vedere că salariile în multinaţionale şi la companiile de stat erau mai mari decât în companiile private româneşti, iar acum va deveni şi mai acut.
    Mai mult decât atât, există o plajă de angajaţi care sunt deja în partea a doua a vieţii, adică mai au 10-15 ani până la pensie şi realizează că viitorul nu mai este al lor, că nu prea au unde să se mişte, că nu pot s-o ia de la capăt şi că sunt puşi cu spatele la zid.
    Toţi aceştia vor deveni o masă extrem de furioasă, care va vota pentru stat, pentru armată şi pentru o conducere centralizată, autoritară.
    Capitalismul nu mai este o opţiune pentru ei şi nu vor mai crede în acest concept, în libera iniţiativă şi în posibilitatea de a face ceva pe cont propriu.
    În aceste condiţii, întrebarea este: câţi patroni români vor supravieţui acestei crize şi câţi angajaţi vor mai dori să lucreze pentru ei?

  • Analiză: Şomajul tehnic al bugetarilor ar aduce economii de 200 de milioane de euro pe lună

    Şomajul tehnic al unor categorii de bugetari ar putea aduce economii de 200 de milioane de euro pe lună, scrie Ziarul Financiar, care a calculat şi faptul că statul cheltuie lunar câte 2 miliarde de euro cu salariile celor 1,2 milioane de angajaţi bugetari.

    Două sute de milioane de euro pe lună – aceasta este suma pe care statul ar economisi-o dacă ar trimite în şomaj tehnic o parte dintre angajaţii bugetari, arată un calcul al Ziarului Financiar.

    Condiţia este să se reducă 10% din costurile salariale cu angajaţii de la stat, care generează o factură salarială lunară de 2 miliarde de euro.

    Guvernul Orban lucrează la o măsură prin care unii bugetari să intre pe rând în şomaj tehnic, excepţie făcând angajaţii din sectorul medical, poliţie, armată sau jandarmerie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza coronavirusului îi va lovi cel mai mult şi cel mai dur pe cei cu venituri mari şi medii

    Primele estimări indică faptul că cifra de afaceri a companiilor va scădea cu 40% pe medie, asta însemnând că se poate reduce la zero în cazul HoReCa, al transportatorilor sau poate să scadă cu 10-20% în alte domenii.

    Va exista o revenire în T3 şi T4, comparativ cu T2, dar nici nu se pune problema să se reatingă nivelul din T1.
    După ce situaţia de urgenţă se va ridica, în cea mai bună variantă la începutul lunii mai, companiile vor realiza puţin mai bine care este situaţia din teren, cu ce activitate economică ar putea să rămână, cum vor sta încasările şi cash-flow-ul şi vor trece la măsuri de restructurare, pentru a încerca să echilibreze puţin situaţia.
    Nu toată lumea va putea să-şi ţină angajaţii şi nu toată lumea va putea să menţină acelaşi nivel salarial ca înainte de începutul crizei.
    Cei mai afectaţi vor fi cei cu salariile şi veniturile mari şi cei din middle management.
    Bineînţeles că vor fi tăieri şi la nivelul de jos, dar de acolo nu se pot obţine mari economii.
    Salariul mediu în România este de 3.500 de lei, iar salariul minim este de 1.300 de lei.
    Probabil că peste 40.000-45.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 de lei net pe lună (2.500 de euro), între 400.000 şi 450.000 câştigă între 3.000 şi 10.000 net pe lună, iar restul de 4,5 milioane de angajaţi au sub 3.000 de lei pe lună.
    Doi din trei angajaţi în România câştigă mai puţin de 1.700-1.800 de lei pe lună.
    Sorina Faier, de la Elite Searchers, o firmă de recrutare de top şi middle management, estimează că un CEO care negocia înainte un pachet de 10.000 de euro pe lună, va ajunge să negocieze pentru 5.000-6.000 de euro pe lună. Adică salariile de top management se vor reduce chiar şi la jumătate, mai ales pentru noile poziţii.
    Foarte multe bonusuri vor dispărea, mai ales că nu vor fi rezultate.
    Problema este că cei care aveau salarii mari aveau şi un nivel de trai ridicat, la care se adăugau şi credite bancare pentru diferite investiţii şi pentru a susţine un anumit nivel de trai.
    Toate aceste lucruri vor dispărea în primă fază, până când managerii vor realiza mai bine pe ce venituri se pot baza.
    Vacanţele de 5.000-10.000 de euro vor fi o amintire, city-break-urile în fiecare săptămână vor dispărea peste noapte, iar maşinile, dacă nu sunt ale firmei, vor trece de la un nivel de top la un nivel mai mult spre Logan.
    Va fi extrem de greu pentru multe familii care aveau joburi de top să se replieze, pentru că aşteptările sunt foarte mari.
    De asemenea, poziţiile de top disponibile în piaţă se vor reduce, iar pachetele salariale vor fi mult diminuate.
    Sorina Faier, cu o experienţă de 14 ani în recrutare de top management, crede că pentru două poziţii de vârf – CEO, CFO – se vor bate „2.000 de CV-uri”.
    Înainte de 16 martie, când s-a declanşat starea de urgenţă, managerii de top aveau de unde alege, ce poziţii şi ce companie să accepte.
    Din aprilie, lucrurile se schimbă radical şi nu cred că cineva îşi poate permite să refuze un job, dacă i se oferă.
    Sorina Faier spune că şi poziţiile externe încep să se închidă, deci opţiunile pentru a-ţi găsi un job mai bun, pe un salariu mai mare, se reduc. Ţările Europei sunt în aceeaşi situaţie, cu economiile închise, iar revenirea va fi extrem de grea la nivelul din T1.
    Va fi o depresie generală pentru cei care erau obişnuiţi cu pachete salariale mari şi cu o posibilitate de mişcare destul de largă, în sensul că îşi permiteau să pună condiţii.
    Acum nu va mai fi aşa.

  • Economia mondială, în cea mai mare prăbuşire de la marea criză

    Activităţile din sectorul serviciilor a scăzut masiv de-a lungul Europei în luna martie, de vreme ce restricţiile cauzate cauzate de pandemia de coronavirus au dus la cea mai mare scădere lunară înregistrată vreodată în mediul de business european, potrivit Financial Times.

    Niciuna dintre primele economii ale continentului nu a fost imună efectele economice ale COVID-19. Indexul de achiziţie din Italia a scăzut cu mult sub nivelele înregistrate în timpul crizei financiare din urmă cu 11 ani. Între timp, Spania, Franţa şi Germania au înregistrat cele mai slabe rezultate în ceea ce priveşte achiziţiile de când au început să înregistreze statisticile, mai exact acum 20 de ani.

    În Italia, rata de pierdere a locurilor de muncă a înregistrat cel mai rapid ritm din aprilie 2009 încoace.

    În ceea ce priveşte zona euro, indicele PMI de servicii şi producţie, elaborat de IHS Markit, a scăzut de la 51,6 în februarie la doar 29,7 în luna martie, cel mai prost rezultat din ultimii 22 de ani. Orice nivel sub 50 indică faptul că majoritatea companiilor au declarat că business-ul a scăzut în ultima lună.

    Un indice similar din Marea Britanie a înregistrat un rezultat la fel de îngrijorător: de la 52,2 în februarie la 34,5 în martie.

    Până şi în Suedia, activitatea din sectorul serviciilor a fost afectată la fel de mult ca în restul ţărilor europene, de la 59,9 la 36,8, fiind afectate consumul, timpul liber şi turismul.

    Scăderile masive ale indicilor sugerează că economiile se vor contracta mai rapid în al doilea trimestru din 2020 comparativ cu criza financiară din 2008-2009.

    „Cât timp restricţiile sunt menţinute, producţia zonei euro va fi cu cel puţin 25% sub nivelurile normale. Astfel, credem că produsul intern brut va scădea în 2020 cu circa 9%”, a declarat Jack Allen-Reynolds, membru în cadrul companiei de cercetare Capital Economics.

    Samuel Tombs, economist în cadrul companiei de consultanţă financiară Pantheon Macroeconomics, spune că datele de la sfârşitul lunii martie au fost cu mult sub cele înregistrate la începutul lunii, sugerând că pierderile lunii aprilie vor fi tot mai mari.