Tag: dubai

  • Apare un nou oraş. Va fi ridicat de la zero, cu o sumă uriaşă

    Deal-ul a fost anunţat duminică după ce Prinţul Coroanei Mohammed bin Salman s-a întâlnit cu preşedintele egipean Abdel Fattah al-Sisi în Cairo. Aceasta a fost prima călătorie oficială a lui Bin Salman de când a preluat conducerea în 2017.

    Arabia Saudită şi Egipt, cele mai populate şi mai bogate state arabe, şi-au consolidat relaţiile strategice de când Sisi a venit la putere în 2013. Noul oraş se va situa pe o suprafaţă de cel puţin 2.000 de metri pătraţi.

    Acordul de a crea un mega-oraş vine la trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Egipt, preşedintele Sisi încercând să obţină un al doilea mandat. Votul a generat reacţii la nivel internaţional, criticii acuzând Egiptul că nu păstrează un cadru democratic.

    În februarie, 14 grupuri egiptene şi internaţionale care militează pentru protejarea drepturilor omului şi protejarea democraţiei au publicat o declaraţie comună, acuzându-l pe Sisi că „a încălcat toate standardele minime necesare pentru libertate şi pentru alegeri democratice”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un hotel de 5 stele din Dubai oferă GRATUIT o noapte de cazare! Ce trebuie să faceţi pentru a o obţine

    Celebrând depăşirea unui milion de fani în reţeaua Facebook, resortul Atlantis, The Palm îi recompensează cu o noapte de cazare gratuită în apartamentul special creat ‘Atlantis Fan Suite’ 

    Atlantis, The Palm sărbătoreşte depăşirea numărului de 1 milion de fani în reţeaua Facebook şi îi premiază pe aceştia prin punerea la dispoziţie a unui apartament special creat pentru fanii din reţelele de socializare, disponibil pentru o şedere de o zi. Premieră absolută la nivel mondial, rezervările se vor deschide pe data de 18 martie 2018, fanii fiind invitaţi să petreacă o zi şi o noapte în mod gratuit, beneficiind de toate facilităţile complexului. Apartamentul este disponibil până în luna Decembrie 2018.

    Pentru a rezerva o şedere la Atlantis Fan Suite, fanii Facebook pot vizita www.atlantisfansuite.com începând de astăzi 1 Martie.  Toţi solicitanţii trebuie să fi apreciat cu un ‘liked’ pagina Atlantis, The Palm în reţeaua Facebook pentru a fi eligibili pentru rezervare.

    Originala cameră, situată la etajul 19 al Turnului de Est, oferă privelişti impresionante asupra insulei Palmier şi este special adaptată pentru ca utilizatorii de social media să îşi îndeplinească fiecare dorinţă. După check-in, oaspeţii vor dechide uşa apartamentului utilizând contul lor de Facebook, după care pot utiliza în continuare contul Facebook pe un televizor special dedicat, ce se află în cameră. Pentru cei care au nevoie de ajutor, butonul “poke” va chema majordomul personal folosind un sistem special de interfon în cameră. Pentru cei care doresc să-şi împărtăşească fiecare moment al şederii lor cu prietenii şi familia, apartamentul dispune de un salon special Facebook Live, unde oaspeţii îşi pot pune telefonul pe un suport şi pot înregistra mesajele, relaxaţi pe scaunul “thumbs up”. O oglindă social media este pregătită în baia special gândită pentru a oferi poziţia cea mai bună pentru a conversa cu prietenii în timp ce îţi faci make-up-ul, acolo vei găsi şi o mulţime de produse, de la săpunuri de baie, flip flops şi truse de bărbierit, ce poartă cunoscute sloganuri Facebook.

    În plus, pe lângă şederea gratuită, toţi oaspeţii Apartamentului Fan Atlantis vor beneficia de multe facilităţi VIP, inclusiv intrarea liberă nelimitată la Acvariul The Lost Chambers şi la Aquaventure, parcul acvatic numărul 1 în Europa şi Orientul Apropiat.  De asemenea oaspeţii vor primi un pachet special Atlantis Imperial Club în valoare de peste AED 3000 pe zi, inclusiv VIP check in, mic dejun, acces la sălile Imperial Club lounge în fiecare după amiază şi seară, unde se pot relaxa cu un cocktail sau tartine, dar şi servicii personalizate de concierge, acces la Kid’s Club sau la exclusivistul Imperial Club Beach şi multe altele. 

    Ravini Perera, SVP, Sales, Marketing and PR comenta “A fost o adevărată de performaţă să atingem numărul de un milion de fani pe Facebook şi am simţit că acum este momentul să ne revanşăm şi să mulţumim tuturor fanilor noştri, pentru sprijinul lor continuu şi pentru comunicarea cu noi de-a lungul anilor. Platformele de social media ale Atlantis, The Palm primesc în fiecare săptămână, în medie 2.500 de posturi care etichetează staţiunea şi 147.762 de utilizări ale #AtlantisThePalm în fiecare an, iar varietatea imaginilor şi clipurilor video care descriu fiecare părticică a staţiunii noastre, în moduri atât de creative, este copleşitoare. Sperăm ca fanii noştri să se bucure de Atlantis Fan Suite, la fel de mult cât noi ne-am bucurat şi am apreciat conţinutul şi suportul continuu”.

    Atlantis, The Palm nu este un străin de conţinutul media excelent, în 2017 destinaţia iconică situată pe insula Palm din Dubai, a primit titlul oficial de “cel mai fotografiat hotel’ din Dubai şi Orientul Mijlociu şi cel de-al patrulea hotel din lume, din partea platformei Instagram. În medie, Atlantis adună zilnic peste 350 de imagini postate pe Instagram, 4.500 de posturi care etichetează staţiunea pe Facebook şi Instagram în fiecare săptămână şi 147.762 utilizări ale #AtlantisThePalm.

  • Simona Halep a fost testată anti-doping mai des decât Maria Sharapova, în 2017

    Simona Halep se pare că a intrat în atenţia oficialilor WTA care i-au comandat 10 teste anti-doping în 2017.
    Cifrele au fost publicate de site-ul oficial la Federaţiei Internaţionale de Tenis şi acestea arată că Halep a avut între 4 şi 6 teste în timpul turneelor la care a jucat şi mai mult de 7 în afara competiţiilor, informează Digi Sport.

    Regulamentul ITF prevede ca jucătoarele şi jucătorii din circuitele profesioniste să anunţe zilnic în ce oraş se află, pentru ca ITF să îi poată testa în orice moment, dacă doreşte.

    Şi Sorana Cîrstea s-a numărat printre cele mai testate jucătoare din circuit, anul trecut. A fost nevoită de dea probe de sânge sau urină de cel puţin şapte ori în timpul turneelor şi de tot atâtea ori la solicitarea prin surprindere a ITF. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Monica Niculescu.

    În schimb, Maria Sharapova, care a fost suspendată după ce a folosit meldonium, a fost testată de cel mult trei ori în competiţii şi de şapte ori în afara acestora. Trebuie ţinut cont, însă, că rusoaica a revenit în meciurile oficiale aproape la jumătatea anului trecut.

    Interesant este că şi Serena Williams, care nu a jucat aproape tot anul 2017, din cauza faptului că a născut, a fost testată de câteva ori de ITF.

    Marii rivali din circuitul ATP, Roger Federer şi Rafael Nadal, au fost la rândul lor testaţi de cel puţin 14 ori anul trecut.

    În total, în 2017, au fost făcute 6.293 de teste (urină, sânge, în şi în afara competiţiilor). Mai mult de jumătate dintre acestea, adică 3.489, în circuitul masculin.

    Cifrele publicate de ITF nu includ şi testele realizate de organizaţiile anti-doping naţionale.

    Caroline Wozniacki nu s-a prezentat la turneul de la Dubai, transmis în această săptămână pe Digi Sport 2. Daneza de 27 de ani va pierde astfel poziţia de lider mondial după această competiţie.

    După ce a declarat că nu e interesată de ocuparea numărului 1 WTA, “Caro” a explicat şi care sunt motivele pentru care alege să participe doar la anumite turnee.

    “Acesta a fost planul meu de la începutul lui 2018. Vreau să am siguranţa că voi fi sănătoasă. Nu mai sunt aşa de tânără încât să pot să joc la fiecare turneu. Evident, nu sunt chiar bătrână, dar corpul meu nu mai face faţă.

    Trebuie să am grijă de corpul meu şi să mă asigur că sunt bine. După Australian Open am avut mici probleme care mă deranjează, aşa că am nevoie de două săptămâni libere pentru a-mi reveni”, a spus Wozniacki, pentru Tennis Channel.

    La începutul săptămânii viitoare, Simona Halep va reveni pe prima poziţie WTA. În aceste zile, Halep şi Wozniacki nu participă la turneul de la Dubai. Diferenţa este că anul trecut, Caro a jucat finala, în timp ce Simona a lipsit. În timp ce românca nu are niciun punct de apărat, Wozniacki va pierde 585 de puncte, iar cele două vor face rocada.

  • 100.000 de euro, în bugetul uneia dintre cele mai bogate comune din ţară, pentru staţii de autobuz ca în Dubai: “Unicat în România!”

    Primăria comunei Brazi, judeţul Prahova, a anunţat, vineri, pe o reţea de socializare, că intenţionează să monteze staţii noi de autobuz, anunţul fiind însoţit şi de o fotografie.

    ”Confort şi respect pentru cetăţenii comunei Brazi. Viitoarele staţii de autobuz! Unicat în România!”, scrie Primăria Brazi.

    Primarul comunei Brazi, Radu Leonaş, a declarat, corespondentului Mediafax, că viitoarele staţii de autobuz vor arăta ca cele din Dubai, întrucât acelea l-au inspirat şi le are ca model.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertismentul OMS: ”O epidemie devastatoare poate începe în orice ţară în orice moment”

    „Acesta nu este un scenariu viitor de coşmar oarecare”, a precizat Adhanom. „Este exact ce s-a întâmplat acum 100 de ani cu epidemia de gripă spaniolă. O epidemie devastatoare poate începe în orice ţară în orice moment şi poate omorî milioane de oameni pentru că nu suntem încă pregătiţi. Lumea rămâne vulnerabilă”.

    Directorului OMS se întreabă care este cauza vulnerabilităţii? Inabilitatea de a opri Ebola? Creşterea cazurilor de rabie în populaţiile de animale? Cazuri în continuă creştere de SIDA? Nu. Ameninţarea unei epidemii globale este cauzată de apatia noastră, de refuzul încăpăţânat de a ne salva – un refuz care provine din indiferenţa şi lăcomia omului, scrie Futurism.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Veşti bune: Simona Halep ar putea reveni pe primul loc în lume, după turneul de la Doha

    Wozniacki a făcut o alegere extrem de surprinzătoare şi nu s-a înscris la turneul Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), care se va desfăşura între 19 şi 25 februarie! Sportiva nordică va pierde 305 puncte săptămâna respectivă, rămânând descoperită în faţa Simonei, care nu trebuie să apere niciun punct în acea perioadă. Halep, aflată momentan la 349 de puncte în spatele liderului, nu şi-a anunţat nici ea participarea la Dubai, însă până atunci mai este de disputat turneul de la Doha, la care românca are de asemenea un as în mânecă.

    Decizia Carolinei de a nu merge la Dubai îi oferă Simonei un plan de rezervă. Halep va pleca în pole position pentru locul 1 la Doha (12-18 februarie), întrucât Wozniacki are de apărat şi acolo 585 de puncte. În clasamentul live, constănţeanca îşi va devansa rivala încă din prima zi a turneului, “Caro” fiind obligată să ajungă în finală pentru a nu fi pe minus. Practic, Simona îşi permite chiar şi un rezultat mai slab decât Caroline la Doha pentru a fi sigură de revenirea pe locul 1, care s-ar produce inevitabil în timpul turneului de la Dubai.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât cheltuiesc românii ca să îşi facă nunta pe o plajă internaţională

    „Pentru 2018 estimăm triplarea numărului de nunţi organizate în Grecia, Bulgaria şi România în perioada mai-octombrie şi consolidarea segmentului de nunţi exotice pe plajele din Dubai, Mexic şi Thailanda pentru perioada de toamnă-iarnă. În 2017 acest concept a fost primit cu mult entuziasm, echipa Nuntă pe Plajă a organizat chiar şi patru nunţi în aceeaşi zi”, a declarat Ioana Şelner, fondator Nuntă pe Plajă.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, aproximativ 70% din solicitările unui astfel de eveniment au venit din Bucureşti, restul solicitărilor venind atât din partea cuplurilor din ţară, cât şi a celor din Diaspora. Printre destinaţiile favorite s-au regăsit România, Grecia şi Dubai.

    Nuntă pe Plajă este singurul organizator exclusiv de nunţi pe plajă ce oferă alternativa unei nunţi de tip „beach break” de 3 zile complet personalizate, şi care gestionează integral aspectele de organizare.

    Conform Ioanei Şelner, clienţii Nuntă pe Plajă sunt oameni cu educaţie superioară din mediul de business, persoane între 25 şi 45 de ani şi totodată persoane mature care se află a doua căsătorie şi îşi doresc un eveniment restrâns şi netradiţional. O altă categorie importantă de clienţi o reprezintă cuplurile care sărbătoresc nunta de argint sau de aur.

    Fondat în 2016 de Ioana Şelner, proiectul Nuntă pe Plajă este singurul business dedicat exclusiv organizării de nunţi pe plajă în 5 destinaţii – România, Grecia (Thasos şi Santorini), Dubai, Mexic şi Thailanda.

  • Cât cheltuiesc românii ca să îşi facă nunta pe o plajă internaţională

    „Pentru 2018 estimăm triplarea numărului de nunţi organizate în Grecia, Bulgaria şi România în perioada mai-octombrie şi consolidarea segmentului de nunţi exotice pe plajele din Dubai, Mexic şi Thailanda pentru perioada de toamnă-iarnă. În 2017 acest concept a fost primit cu mult entuziasm, echipa Nuntă pe Plajă a organizat chiar şi patru nunţi în aceeaşi zi”, a declarat Ioana Şelner, fondator Nuntă pe Plajă.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, aproximativ 70% din solicitările unui astfel de eveniment au venit din Bucureşti, restul solicitărilor venind atât din partea cuplurilor din ţară, cât şi a celor din Diaspora. Printre destinaţiile favorite s-au regăsit România, Grecia şi Dubai.

    Nuntă pe Plajă este singurul organizator exclusiv de nunţi pe plajă ce oferă alternativa unei nunţi de tip „beach break” de 3 zile complet personalizate, şi care gestionează integral aspectele de organizare.

    Conform Ioanei Şelner, clienţii Nuntă pe Plajă sunt oameni cu educaţie superioară din mediul de business, persoane între 25 şi 45 de ani şi totodată persoane mature care se află a doua căsătorie şi îşi doresc un eveniment restrâns şi netradiţional. O altă categorie importantă de clienţi o reprezintă cuplurile care sărbătoresc nunta de argint sau de aur.

    Fondat în 2016 de Ioana Şelner, proiectul Nuntă pe Plajă este singurul business dedicat exclusiv organizării de nunţi pe plajă în 5 destinaţii – România, Grecia (Thasos şi Santorini), Dubai, Mexic şi Thailanda.

  • Şase creaţii umane impresionante, văzute din spaţiu – GALERIE FOTO

    Pământul este un loc imens, dar văzut din spaţiu, lucrurile se schimbă. Cu multe milenii în urmă oamenii au reuşit să construiască nişte lucruri incredibile cum ar fi piramidele, ziduri gigantice, oraşele uriaşe şi multe altele .
    Câteva dintre structurile impresionante create de om, cum ar fi piramidele se pot vedea chiar din spaţiu, de la Staţia Spaţială Internaţională, ce se află la aprox. 250 de mile deasupra Pământului

    Marea piramidă din Giza

    În fotografie se pot observa 3 umbre uriaşe, create chiar de piramidele egiptene. Cea mai mare dintre cele trei are peste 150 de metri înălţime, dar din spaţiu ea arată ca o pată mică în deşertul egiptean .

    Luminile oraşelor noaptea

    De jos vedem constenaţiile impresioanante de stele, dar de la Staţia Spaţială Internaţională se poate observa un altfel de constenşaţie, creată de luminile artificiale ale oraşelor.

    Mina de cupru Kennecott

    Această mină se găseşte în Utah şi este una dintre cele mai mari cariere deschise din lume . Acesta măsoară aproximativ 4 km şi este de aproximativ şi are o adâncime de peste 1200 de metri.

    Podurile

    Oamenii construiesc poduri de foarte mult timp şi le fac din ce în ce mai rezistente, capabile să susţină milioane de maşini pe an şi se întind pe zeci de kilometrii deasupra apei. În imagine se văd podurie din zona Bay Area (San Francisco).

    Insulele Palm “Palmierii” din Dubai

    Insulele Palm sunt o colecţie de insule artificiale, create de om de-a lungul coastei Dubai. 

    Serele din Almeria

    În provincia Almería din sud-estul Spaniei, există o zonă uriaşă cu sere care pot fi văzute din spaţiu. Serele se întind pe mai mult de 64.000 (2589 de hectare) de acrii de pământ. Milioane de tone de fructe şi legume sunt exportate în jurul lumii din serele din Almeria.
     

  • Viata fabuloasă a prinţului din Dubai. Cum arată o zi obişnuită – GALERIE FOTO

    Şeicul Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, prinţul de 32 de ani al Dubaiului are o viaţă fabuloasă – vânează, se plimbă prin toată lumea, practică mult sport, mănâncă la cele mai luxoase restaurante şi stă într-un palat.

    El este fiul lui Mohammed bin Rashid Al Maktoum, primul ministru al Emiratelor Arabe şi monarhul Dubaiului, unul dintre cei mai bogaţi oameni de viţă nobilă din lume.

    Tânărul are o mulţime de hobby-uri. Este un poet renumit, care a publicat sute de poezii sub numele de Fazza, este pasionat de echitaţie, domeniu unde a câştigat mai multe premii, incluzând o medalie de aur la jocurile olimpice asiatice. Un alt hobby al tânărului este vânatul.

    Acesta este cunoscut şi pentru acţiunile caritabile şi filantropice fiind şi patronul centrului de autism din Dubai, pe care-l finanţează cu bani sau donând echipamente medicale. De asemenea, participă şi încurajează copii şi persoanele cu handicap să facă sport.

    Hamdan bin Mohammed bin Rashid a spus că toate aventurile prin care a trecut l-au pregătit pentru a conduce ţara.