Tag: diferenta

  • Fost director în Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, avere nejustificată de un milion euro

    Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, de 4.868.494 lei, adică peste un milion de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Aurel Şaramet, fost director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul PSD-ALDE a îndatorat România cu peste 1,5 miliarde euro în doar şase luni

    În perioada ianuarie—iunie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1,889 miliarde de euro. Creşterea se datorează în special datoriei publice, care a crescut cu 1,517 miliarde euro. Datoriei publice directe, mai precis, adică împrumuturilor externe contractate direct de Ministerul Finanţelor Publice şi autorităţile administraţiei publice locale, srie realitatea.net

  • Român din Norvegia: „De asta nu mai vin, mă, în România!”

    Pe Facebook, Costin Staicu a scris: „Un prieten (fost jurnalist roman) din Norvegia – proaspat dublu cetatean romano-norvegian – imi scrie:

    Bai, am uitat sa-mi achit darile luna trecuta la Fisc. Azi dimineata, a treia zi dupa termenul limita la care trebuia sa virez banul, vin doi indivizi in costume inchise la culoare, acasa la mine. Erau “portareii”. Eram gata sa le spun ca imi achit contributiile in cateva ore ca uitasem, dar n-am mai apucat. M-au intrebat daca imi merg prost afacerile si daca am nevoie de o scutire de maxim 6 luni la plata, atata permite legea.

    Trebuia doar sa semnez ca dupa 6 luni “depun toate eforturile” sa revin la zi. Fara penalitati, fara amenintari, sa decid cum mi-ar fi mie mai usor… Am achitat – fireste ca aveau la ei POS-uri- si au plecat in treaba lor.

    Imi amintesc cum in Romania mi-au blocat conturile pentru 30 de lei si mi-a luat doua zile de alergatura intre administratiile financiare, Trezorerie samd ca sa le deblochez (desi Fiscul roman avea de fapt SA IMI DEA BANI pentru impozite platite in avans minus contributii restante).

    De asta nu mai vin, mah, in Romania!”

  • Cum arată noua soţie a lui Bruce Willis.El are 62 de ani, ea are 38 – GALERIE FOTO

    Fara sa exceleze in domeniul cinematografiei, Emma Heming s-a facut cunoscuta datorita carierei din modeling.

    Britanica a aparut pe copertile mai multor reviste celebre, printre care Elle, Glamour, W Magazin si a prezentat pentru creatori importanti ca John Galliano, Paco Rabanne, Christian Dior, Chanel, Valentino.

    In prezent, Emma se dedica in cea mai mare parte a timpului de cresterea lui Mabel Ray, in varsta de 5 ani si a lui Evelyn Penn Willis, in varsta de trei ani, fetitele pe care le are cu Bruce Willis. Ambii parteneri sunt extrem de fericiti impreuna, iar conturile lor de socializare au devenit locul in care isi bucura fanii cu fotografiile celor mici, scrie stirileprotv

  • Silvio Berlusconi, fost premier italian, şochează printr-o declaraţie despre Emmanuel Macron: Este un băiat de treabă, cu o mamă care arată bine

    Fostul premier italian, care şi-a dezvoltat o reputaţie în ceea ce priveşte gafele diplomatice, mai ales din perioada în care se afla la putere, a glumit luni că Macron este ”un băiat de 39 de ani, cu experienţă în domeniu şi mai ales cu o mamă care arată bine şi care l-a luat sub aripa ei încă de când era copil”.

    Cu toate acestea, Berlusconi nu a menţionat numele lui Brigitte Trogneux.

    Emmanuel Macron, care la 39 de ani este cel mai tânăr preşedinte al Franţei, este căsătorit cu fosta profesoară de teatru, care este cu 24 de ani mai în vârstă.

    Au fost făcute multe speculaţii şi ironii cu privire la relaţia lor, mai ales că Macron avea doar 17 ani când şi-a declarat intenţia de a se căsători cu Brigitte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • Grupul Bio-Medica International lansează un spital de dermatologie-venerologie, la împlinirea a 25 de ani de activitate în România

    Noul spital cuprinde o unitate modernă de dermatoscopie digitală de ultimă generaţie Foto Finder, cu ajutorul căreia cancerul de piele poate fi depistat în faze incipiente. Unitatea de dermatoscopie digitală cu lumină polarizată, cu tehnologie Crystal View, asigură un screening de cea mai bună acurateţe pentru toate tipurile de cancer de piele, inclusiv pentru cea mai agresivă formă a acestuia – melanomul. Dermatoscopul are posibilitatea de a mări imaginea aluniţelor/leziunilor de 140 de ori, oferind imagini de cea mai înaltă precizie, fiind,  la ora actuală, singurul dermatoscop din lume care are încorporată o cameră full HD, ajutându-i astfel pe medici să facă diferenţa mult mai uşor între leziunile benigne şi cele maligne.

    Pacienţii din toată ţara vor avea acces, la aceste servicii realizate cu tehnologie de top, la standarde internaţionale, spitalul aflându-se în contract cu Casa de asigurări de sănătate. Aceştia vor putea beneficia de servicii decontate de Casa de asigurări de sănătate, în baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la un medic specialist, aflat în contract cu Casa de asigurări, in baza cardului naţional de sănătate. Serviciile medicale sunt decontate în limita fondurilor disponibile. După epuizarea fondurilor, pacienţii vor putea beneficia de servicii în regim „fee for service” sau în baza unei asigurări private de sănătate.

    „Deschiderea acestui spital reprezintă un pas important în lupta cu cancerul de piele. Faptul ca pacienţii asiguraţi au acces la screening realizat cu cea mai nouă tehnologie a momentului este o premieră pentru noi. Prevenţia cancerului de piele şi melanomului, cea mai gravă formă de cancer de piele este o misiune pe care ne-am asumat-o încă de acum 18 ani, când am introdus în premieră, în România, dermatoscopia digitală în clinicile noastre. Noul spital răspunde unei nevoie neacoperite de astfel de servicii medicale integrate, în această zonă, bazate pe prevenţie”, a declarat Dr. Claudia Sprâncenatu, CEO al Grupului Bio-Medica International.

    În cadrul Spitalului de Dermatologie-Venerologie va putea fi tratată o gamă largă de afecţiuni din spectrul dermatologic, de către o echipa medicală formată din 40 de medici cu experienţă.

    Incidenţa cancerului de piele este în creştere, în ultimii ani, din cauza expunerii repetate la soare, fără protecţie solară, a schimbărilor climatice şi obiceiului bronzării artificiale, la solar. Dintre cancerele de piele, melanomul este cea mai agresivă formă: 75% dintre persoanele diagnosticate cu melanom metastatic (în stadiu avansat) îşi pierd viaţa în primul an de la diagnostic. Dacă este surpins în stadii incipiente, melanomul poate fi curabil în proporţie de 95%, un rol important în prevenţie avându-l dermatoscopia – o investigaţie non-invazivă, nedureroasă, care durează câteva secunde.

    Fototerapia, standardul de aur în dermatologie

    Spitalul dispune, de asemenea, de o unitate modernă de fototerapie, destinată tratării a diverse afecţiuni dermatologice sau efectuării unor proceduri de rejuvenare şi reîntinerire. Fototerapia, sau terapia prin lumină, reprezintă standardul de aur în dermatologie, bazându-se pe lumină la o intensitate controlată pentru a trata diverse afecţiuni, de la acnee, alopecie, cuperoză, rozacee, dermatită, psoriazis, vitiligo, dermatită atopica etc.

    Printre acestea se numără terapii inovatoare precum Sunetics, terapia laser cu lumină roşie destinată tratării alopeciei, terapia cu lumină albastră BLU-U şi ClearLight, destinate tratării acneei, terapia cu lumină roşie Omnilux Revive sau Collagen Bed Therapy, destinate tratării rozaceei, cuperozei şi altor afecţiuni care au la bază inflamaţia, dar şi cu indicaţii în rejuvenare. Acestora li se adaugă terapii pe bază de lumină destinate tratării psoriazisului, precum cabina UVA 1 sau Narrow Band UVA şi UVB. Unitatea de fototerapie este completată de o serie de lasere medicale chirurgicale, cosmetice şi vasculare.

  • Directoarea de HR care a citit peste 40.000 de CV-uri dezvăluie cele mai mari greşeli pe care le fac candidaţii

    Unele dintre aceste greşeli nu par unele atât de importante; dar pe o piaţă a muncii atât de competitivă, ele pot face diferenţa între obţinerea jobului de vis şi aruncarea CV-ului la gunoi.

    Iată care sunt, în opinia Tinei Nicolai, greşelile pe care trebuie cu orice preţ să le evitaţi.

    Neglijenţa. “Cea mai mare greşeală pe care o fac candidaţii este că nu sunt atenţi la detalii. Sunt leneşi”, spune Nicolai. Ea subliniază faptul că a văzut prea multe CV-uri cu greşeli de ortografie, fonturi alese prost, date de contact care nu mai erau valabile sau informaţii irelevante.

    CV-uri prea lungi. “După o vreme, CV-urile încep să pară un capitol dintr-o carte. E mai bine să amintiţi doar rezultatele importante pe un singur rând sau maxim două.”

    Începerea unui rând cu “responsabil de…” Aceasta este altă greşeală pe care Tina Nicolai spune că a regăsit-o la foarte mulţi candidaţi. Începând descrierea cu “responsabil de…” arată angajatorului care erau cerinţele job-ului respectiv, dar nu spune nimic despre rezultatele efective ale candidatului.