BusinessMagazin

Tag: desert

  • Povestea românului de 170 de milioane de dolari care a decis să ia viaţa de la zero în Sahara

    ANUL 2010 A VENIT CU O PROVOCARE MAJORĂ, pentru că am decis să schimb nu numai industria, ci şi continentul”, îşi aminteşte Adrian Vasiliu. Atunci a preluat conducerea Star Brands & Star Goods, distribuitorul P&G, Nestlé, Puratos şi al altor câteva companii multinaţionale prezente pe piaţa algeriană. „A fost o schimbare radicală de mediu şi cultură locală.”

    Executivul nu era străin de pieţele externe, însă cariera sa se conturase în Europa, având nu mai puţin de 13 ani în cadrul gigantului american Procter & Gamble şi alţi doi ani în care a lucrat pentru Diageo, cel mai mare producător mondial din domeniul băuturilor alcoolice.

    UN NOU MOD DE VIAŢĂ. Decizia de a pleca în Algeria şi a lucra în distribuţie a fost uşoară, spune el, pentru că experienţele pe alte pieţe ajută la dezvoltarea personală şi la transformarea unui individ într-un om de afaceri. Schimbarea a fost totuşi una majoră, deoarece a presupus adaptarea la un nou mod de viaţă, departe de prieteni şi de stilul european. „Îţi redescoperi alte trăsături interioare pe care le ignori în lumea trepidantă a bătrânului continent.„ El spune că petrece mai mult timp în familie, citeşte mai mult şi ignoră televizorul, internetul devenind astfel principala sursă de informaţii despre ceea ce se mai întamplă în ţară. „Venind de la Diageo, a trebuit să renunţ complet la lumea strălucitoare a vieţii de noapte din barurile şi cluburile responsabile de majoritatea cifrei mele de afaceri pentru o viaţă personală mult mai liniştită la malul Mării Mediterane.”

    Totuşi s-a adaptat rapid deoarece avea deja experienţa acomodării într-o altă ţară, chiar dacă diferenţele culturale dintre România şi Algeria sunt mult mai mari decât cele dintre piaţa locală şi Elveţia sau Serbia. „Dacă decizi să trăieşti într-o altă ţară, trebuie în primul rând să eviţi comparaţiile cu ceea ce ai lăsat în urmă şi să te concentrezi în a-ţi găsi un alt echilibru în noul mediu.„ Uitându-se în urmă, spune că în afara familiei şi a prietenilor pe care i-a lăsat acasă îi lipseşte viaţa culturală bogată a Bucureştiului, precum şi actul general de socializare atât de diferit „într-o societate laică precum cea românească, prin comparaţie cu cea algeriană unde religia şi restricţiile care sunt impuse din cauza ei modelează în mod diferit relaţiile interumane”.

    DIN BALCANI SPRE ORIENT. „Am avut şansa ca în 1989 să fiu încă pe băncile şcolii, aşa că am reuşit să mă adaptez rapid la noul mediu şi să îmi găsesc propriul drum.„ A început să lucreze încă din timpul Facultăţii de Studii Economice în Limbi Străine din cadrul ASE, primele poziţii fiind în mass-media. Începând cu 1995 s-a angajat la Procter & Gamble România, cel mai mare jucător din industria bunurilor de larg consum nealimentare, cu afaceri de peste 300 mil. euro anual. Gigantul american a intrat oficial pe piaţa locală în 1993 şi un an mai târziu a deschis primul birou al companiei în zona Balcanilor. În 1995 P&G cumpăra fabrica de detergenţi din Timişoara, într-o perioadă când investitorii străini puteau fi număraţi pe degetele de la o mână. „Începutul carierei mele în P&G a coincis cu intrarea marilor lanţuri de magazine în zona balcanică”, iar el conducea echipa care se ocupa de administrarea relaţiilor comerciale cu retaileri precum Metro, Mega Image, Billa, Selgros sau Carrefour. Iniţial se ocupa doar de relaţiile pentru România, însă ulterior a preluat şi atribuţiile pentru Bulgaria, Serbia, Bosnia & Herţegovina şi Macedonia.

    „A urmat o experienţă de câţiva ani ca market strategy and planning manager pe zona Balcanilor şi mai apoi la nivel regional, fiind responsabil pentru categoria de îngrijire a părului pentru Europa Centrală si de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.„ Ultimul său rol în P&G a fost acela de division manager pentru zona Balcanilor de Vest: Serbia, Muntenegru şi Bosnia & Herţegovina. „În cei 13 ani de P&G am avut şansa să lucrez şi să locuiesc în mai multe ţări, precum Elveţia şi Serbia şi să mă adaptez diferitelor culturi.” Cu o populaţie majoritar musulmană, Algeria face însă notă discordantă cu tot ce se întâmplă pe bătrânul continent.

  • Balene în deşert! Care este explicaţia uneia dintre cele mai mari descoperiri – FOTO

    Unii dintre cercetători cred că balenele au fost dezorientate şi au eşuat, în timp ce alţii consideră că acestea au rămas captive într-o lagună, însă nu se cunoaşte încă motivul pentru care balenele au ajuns în deşert, la aproape un kilometru depărtare de mare , scrie dailymail.co.uk.

    Scheletele a 75 de balene despre care se crede că au peste două milioane de ani au fost descoperite în deşertul Atacama din Chile. Oasele au fost găsite în timpul unui proiect de lărgire a străzii, iar până în prezent spaţiul în care au fost găsite este de lungimea a două terenuri de fotbal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Andrii Popa în deşertul marocan

    In urmă cu mai puţin de opt luni zeci de mii de marocani protestau pe străzile Rabatului, capitala statului, cerând o nouă constituţie şi eliminarea corupţiei de la nivelul autorităţilor centrale. La sfârşitul lunii septembrie zeci de mii de marocani erau pe stradă în Rabat, dar de această dată nu pentru a protesta, ci pentru că se întorceau de la muncă, mergeau la cumpărături sau la moschee. “Maroc? Eşti sigură că vrei să mergi în Maroc? În Maroc sunt atentate şi proteste.” Cuvântul Maroc se repeta sistematic şi niciodată cu alt sens decât peiorativ. Nimeni nu se gândise la Marocul lui Humphrey Bogart şi al lui Ingrid Bergman, la Marocul lui Yves Saint Laurent sau la cel al cumpărăturilor.

    După o escală mai lungă în Milano, care ne-a permis să vizităm oraşul în timpul săptămânii modei, primul contact cu Marrakechul a fost dur. Părea parcă rupt dintr-o altă lume. La finalul vacanţei am realizat însă că întreg Marocul nu doar pare, ci este o altă lume. Plecată într-o vacanţă de descoperire, am încercat să “îndes” într-o săptămână tot Marocul. Deşi a fost puţin înghesuit, a meritat, pentru că e păcat să laşi ceva în urmă.
    Oraşul roşu, după cum îl numesc localnicii – numele provine de la faptul că toate clădirile au o culoare rozalie – este perla coroanei marocane. “Casablanca este capitala economică, Rabatul este capitala, însă Marrakech este cel mai frumos oraş din Maroc”, spune Othman Khalloufi, şoferul care ne ducea în Casablanca. Othman provenea dintr-un mic sat din munţii Atlas unde trăiesc 63 de familii ale căror principale surse de venit sunt păstoritul şi rudele care lucrează în Spania. “Marrakech este locul unde se întâmplă orice. Ai localnicii tradiţionali, care se roagă şi care încă utilizează portul tradiţional, şi ai marocanii care trăiesc după modelul european. Şi acesta e doar un exemplu.”

    La ora şapte dimineaţa, în piaţa centrală din Marrakech, Djemaa el Fna, localnicii sunt deja la muncă şi te îmbie cu un pahar de suc de portocale proaspăt stoarse, la “doar 4 dirhami paharul” (circa 30 de eurocenţi). Tot la primele ore ale dimineţii îşi deschid porţile şi primele magazine cu genţi şi pantofi din piele din piaţa centrală. Preţurile sunt mult sub cele cu care suntem noi obişnuiţi, motiv pentru care acest loc a primit denumirea de paradisul cumpărăturilor. Dar e şi un paradis al tehnicilor de negociere. “Niciodată să nu plăteşti cât ţi se cere. Totul se negociază în Maroc, şi preţul pe care îl oferi la început trebuie să fie cam o cincime din ce ţi se cere. În final trebuie să ajungeţi undeva la jumătate”, ne-a învăţat Othman. Timpul a dovedit că avea dreptate, pentru că în Maroc totul se negociază, chiar şi mâncarea la restaurant.

    Deşi există numeroase restaurante şi baruri, unde poţi să plăteşti la finalul unei mese doar cinci euro şi să fii sătul, cel mai bun loc de mâncat în Marrakech este tot piaţa centrală. Djemaa el Fna este un fel de Cenuşăreasa: prăfuită ziua şi strălucitoare noaptea. Dacă mergi ziua şi noaptea în piaţa centrală ai senzaţia că nu este acelaşi loc. Seara zeci de tarabe cu mâncare se instalează pentru a servi marocanii şi turişti care îşi fac curaj să intre. Ofertele vin din toate părţile, şi marocanii pot fi intimidanţi la început, însă după o supă de melci (5 dirhami) sau o porţie de calamari (20 de dirhami) prinzi curaj.

    Pentru o oază de linişte în Marrakech cel mai potrivit loc este Jardin Majorelle (Grădina Majorelle). Ascunsă de garduri înalte, nimic nu trădează această grădină botanică cumpărată de designerul francez Yves Saint Laurent în 1980 şi populată de turiştii străini care stau la umbră şi citesc romane sau ghiduri despre Maroc.

    După ce ai văzut Marrakech, Casablanca poate părea foarte occidentală şi nu seamănă deloc cu Casablanca lui Bogart şi Ingrid Bergman. Filmul cu pricina nu a fost însă filmat în Maroc, ci la Hollywood. După cum îi spune şi numele, Caza (aşa îi spun localnicii) este casa albă, toate clădirile fiind asortate astfel. Deşi frumoase şi armonioase arhitectonic, casele din Casablanca te duc cu gândul mai mult la imobilele din Occident decât la ceva marocan. Traficul aminteşte la rândul său de acelaşi lucru. Oraşul merită însă vizitat chiar şi numai pentru moscheea Hasan al II-lea, a treia cea mai mare din lume, după Mecca şi Medina, potrivit ghidului. Tot el spune că minaretul măsoară 210 metri şi este cel mai înalt din lume.