Tag: deputati

  • SCANDAL în Camera Deputaţilor. Motivul pentru care s-a votat DE DOUĂ ORI legea privind combaterea spălării banilor

    Comisia juridică a adoptat raport favorabil cu amendamente potrivit cărora oganizaţiile minorităţilor nu raportează către stat a beneficiarilor finali, iar Oficiul de spălare a banilor va raport lunar la ANAF tranzacţii numerar.

    Proiectul a fost adoptat de Senat, prim for sesizat pe 24 septembrie.

    Dragnea, legat de sistemul de votare: Am cerut secretarului general să facă o revizie serioasă

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a explicat miercuri, după votul din Camera Deputaţilor, privind legea de combatere a spălării banilor, că a cerut o evaluare serioasă secretarului general fiind plângeri cu privire la funcţionarea sistemului de votare.

    “Au fost câţiva deputaţi care şi-au exercitat votul şi nu a fost preluat de sistemul informatic. Este vorba despre colegi de la PSD, minorităţi, ALDE. A fost o solicitare a liderului de grup s-a votat şi s-a văzut rezultatul. Nu poţi să iei dreptul unui deputat să voteze”, a explicat Liviu Dragnea votul reluat în ceea ce priveşte legea de combatere a spălării banilor.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor a cerut verificări în legătură cu sistemul de votare.

    “Eu am cerut secretarului general să facă o revizie serioasă. Mai mulţi colegi au spus că e o consolă întreagă care ridică probleme la vot”, a mai spus Liviu Dragnea.

    Legea privind combaterea spălării banilor a trecut abia după al doilea vot, prima dată neînregistrând numărul necesar de voturi. Liderul de grup al PSD a cerut reluarea votării pe motiv că unii aleşi sunt prezenţi, dar nu apar ca şi cum ar fi votat.

    La dezbaterile din plenul de luni al Camerei Deputaţilor pe marginea iniţiativei legislative, deputatul UDMR Marton Arpad a anunţat că formaţiunea maghiară nu poate susţine proiectul dacă nu se elimină din text obligaţia ca ONG-urile să raporteze toţi beneficiarii ajutoarelor pe care le dau.

    La rândul său, deputatul PNL Ioan Cupşa a anunţat că nici liberalii nu vor vota proiectul, din aceleaşi motive ca UDMR.

    Potrivit raportului dat de comisiile reunite juridică şi de buget la legea de prevenire a spălării banilor, noţiunea de „beneficiar real” include în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor „persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează”.

    De asemenea, legea prevede că reprezintă „entităţi raportoare” fundaţiile şi asociaţiile, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

    În ceea ce priveşte fundaţiile şi asociaţiile, s-a introdus o excepţie de la obligativitatea raportării beneficiarilor reali pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputaţii votează astăzi legea offshore. Ce beneficii va avea România din exploatarea gazelor

    Comisiile reunite de industrii, administraţie publică şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat, marţi, un raport favorabil cu amendamente pentru proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore.

    „Nu am abdicat şi mă bucur că au rămas nişte principii în picioare, mă refer la procentul de 50% din producţia de gaz tranzacţionată pe bursa din România, a rămas calculul cu deducere de 30% din impozitul pe venitul suplimentar, astfel încât atunci când tragem linia statul român şi cu investitorii au un câştig echilibrat. Statul român şi investitorii îşi împart în mod echitabil profitul gazului din Marea Neagră. Am acceptat faptul că nouă, statului român, ne aparţin gazele, lor le aparţie tehnologia şi am acceptat şi este foarte normal ca investitorii să îşi deducă investiţiile”, a declarat marţi, la finalul şedinţei, preşedintele grupului PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Schimbări majore în lumea jocurilor de noroc: Deputaţii au interzis afişarea stradală a promoţiilor la jocuri de noroc

    Iniţiativa mai prevede că toate câştigurile neridicate de participanţii la jocurile de noroc organizate de Loteria Română devin venituri ale instituţiei. 

    „Se interzice afişarea în exteriorul locaţiilor de jocuri de noroc a valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoţii sau «jack-pot»-uri reale sau simulate”, prevede un articol nou introdus de deputaţi în Legea privind adoptarea OUG 42/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc.

    Potrivit iniţiatorilor, modificarea urmăreşte „protecţia consumatorilor din domeniu, în sensul în care prin afişarea in exteriorul locaţiilor a unor promoţii reale sau simulate, jucătorilor li se induce senzaţia ca pot câştiga mult mai mult la unii operatori, ceea ce duce la practici de încurajare a jocului”.

    De asemenea, aceste practici au fost considerate ca fiind neuniforme şi reprezintă „situaţii care pot da naştere la aspecte de neconcurenţialitate intre operatori”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Nicolicea salută adoptarea OUG care corectează legile justiţiei: Încheie un capitol din criticile lui Timmermans, este un lucru benefic

    „Cred că, prin această ordonanţă, Ministrul Justiţiei încheie un capitol în ceea ce priveşte criticile lui Timmermans şi ale Comisiei de la Veneţia, ceea ce este un lucru benefic”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD).

    Întrebat dacă apreciază că este nevoie şi de alte modificări care să fie introduse prin legea de aprobare a OUG, Nicolicea a spus că „dacă se vor ivi pe parcurs alte probleme” atunci Parlamentul va interveni.

    „Acest lucru evident că nu se întâmplă imediat, procesul de legiferare în Parlament este de durată, dacă se vor ivi pe parcurs alte probleme, vor fi rezolvate de Parlament, doar că ele nu intră în aplicare decât după finalizarea procedurii parlamentare. Pe moment, doar ceea ce a propus Ministrul Justiţiei va fi în vigoare”, a spus deputatul PSD.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Comisie: Acuzaţii de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală, dacă achită prejudiciul plus 20%/ Teodorovici: Este o primă măsură

    „ În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”, se arată în raportul adoptat marţi de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

    În forma adoptată de Senat, majorarea era prevăzută cu 50%.

    De asemenea, un alt amendament adus formei din Senat, prevede că instanţa poate să decidă termenul pentru acoperirea sumelor prevăzute, respectiv de la unu la trei ani. În forma adoptată de Senat, timpul acordat acoperirii sumei era de trei ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Deputaţilor a sesizat CCR asupra unui conflict între Ministerul Public şi Parlament

    Potrivit surselor citate, sesizarea la CCR a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat, luni, atribuţiile, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. „În data de 8 octombrie 2018, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, potrivit deciziei publicată, luni, în Monitorul Oficial.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tensiuni între liderii Coaliţiei. Legea offshore, întoarsă din PLEN/ Tăriceanu: Am fost luaţi pe nepregătite/ Dragnea: Nu sunt comentatorul ALDE

    Astfel, deputaţii au aprobat cu 210 voturi „pentru” şi o singură abţinere, retrimiterea Legii offshore la Comisii, cu termen de dezbatere o săptămână. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, referindu-se la proiectul legii offshore, că deputaţii ALDE care fac parte din Comisia de industrii ”fost luaţi pe nepregătite cu serie de modificări prezentate la comisie în ultimul moment”.
     
    „Este un subiect extrem de sensibil. Au fost schimbări în ultimele două săptămâni şi ar fi bine să înţelegem toate raţionamentele, cifrele, şi poate ar fi bine să amânăm o săptămână votul pe acest proieect de lege şi să ne aduncăm toţi liderii din Parlament şi poate ajungem la o decizie consensuală. Solicităm retrimiterea la comisii pentru o săptămână”, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

    Intervenţia lui Kelemen a avut loc în debutul dezbaterilor pe legea offshore, la finalul cărora deputaţii ar fi trebuit să acorde votul final pe marginea proiectlui.

    Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a fost de acord cu propunerea UDMR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea offshore modificată de deputaţii PSD: Cote mărite la impozitarea veniturilor suplimentare

    Marţi, Comisia economică şi pentru energie, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului discută în şedinţă comună Raportul comun pentru „Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis şi după ce a fost adoptat de Senat.

    Comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor au adoptat modificarea articolului 19, alineat (3) faţă de forma adoptată de Senat, la propunerea Grupului parlamentar PSD.

    Măsura legislativă prevede, în forma adoptată de Senat, că: „Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore prevăzute la alin. (1) se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obţinute din vânzarea gazelor naturale extrase din perimetrele offshore, aşa cum acestea sunt determinate potrivit Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmental upstream. Impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore ţine seama de preţul de referinţă stabilit de ANRM pentru calculul redevenţelor. Tranzacţiile desfăşurate sub preţul de referinţă se impozitează la preţul de referinţă. Procentele de calcul a impozitului se calculează pe baza preţurilor de vânzare a gazelor naturale practicate de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore pe baza grilei de preţuri de mai jos, ajustate anual începând cu 1 ianuarie 2019 cu indicele preţurilor de consum.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, suspendat din funcţie pentru a patra oară

    Preşedintele Igor Dodon a refuzat să semneze decretul de numire în funcţie a Silviei Radu şi a lui Nicolae Ciubuc, propuşi pentru Ministerul Sănătăţii şi al Agriculturii în Guvernul condus de premierul Pavel Filip. În urma suspendării temporare din funcţie, cele două decrete vor fi semnate de prim-ministrul Pavel Filip sau de preşedintele Parlamentului, Adrian Candu.

    Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a criticat decizia luată de Curtea Constituţională. „Igor Dodon consideră că Silvia Radu şi Nicolae Ciubuc nu deţin competenţele necesare de a ocupa această funcţie. De asemenea, dumnealui nu i s-a prezentat niciun document cu anumite detalii privind aceste două candidaturi. I s-a spus doar numele acestora. Această sesizare este un atac direct la funcţia lui Igor Dodon”, a declarat purtătorul de cuvânt, Maxim Lebedinschi.

    De asemenea, Maxim Lebedinschi a pus la îndoială competenţa celor doi deputaţi care au sesizat Curtea Constituţională, contestând dreptul lor de a face acest lucru. „Dacă Pavel Filip nu a solicitat acest lucru, atunci nu era necesar. Cu ce scop au solicitat cei doi deputaţi PD acest lucru Curţii Constituţionale?”, a declarat purtătorul de cuvânt.

    „CC a fost utilizată ca instrument într-o luptă politică. În funcţie de miniştri ar trebui (să fie, n. red.) persoane integre, cu studii şi responsabile. Ne pare rău. Doi deputaţi nu au avut dreptul să iniţieze o astfel de sesizare. Noi nu înţelegem, de când doi deputaţi sunt vocea prim-ministrului?”, a adăugat acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Florin Iordache CONFIRMĂ existenţa unui proiect privind amnistia şi graţierea la Camera Deputaţilor. Acesta a fost adoptat tacit de Senat

    Întrebat de MEDIAFAX dacă există vreun proiect de lege în Parlament privind aministia sau graţierea, aşa cum a spus ministrul Justiţiei Tudorel Toader, deputatul social-democrat Florin Iordache a răspuns: “Este la Comisia juridică la Camera Deputaţilor, acela cu graţierea (adoptat tacit de Senat – n.r.). Nu am auzit (când se va discuta proiectul de lege – n.r.)”.

    Pe 29 mai, proiectul legii graţierii a fost adoptat tacit în Senat, după ce termenul pentru dezbatere şi adoptare s-a împlinit la data de 23 mai, anunţul fiind citit în plen de vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.

    În forma adoptată tacit de Senat, iniţiativa legislativă prevede următoarele:

    “Art 1 Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la 5 ani inclusiv applicate de instanţa de judecată. Art 2 – (1) Se graţiază în parte cu ½, pedepsele cu închisoare applicate femeilor însărcinate şi persoanelor care sunt unic întreţinător de familie şi au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani , dacă nu li s-au interzis drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească. (2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să existe la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    Art. 3 – Măsurile educative privative de libertate cu o durată de maximum 5 ani se graţiază, dispoziţiile art. 5 alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
    Art. 4 – (1) Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea, în termen de un an de la condamnarea definitive sau, după caz, de la punerea în libertate, a despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă. (2) Nerespectarea condiţiei prevăzute la alin. (1) atrage revocarea graţierii, pedeapsa stabilită sau restul rămas neexecutat urmând să se execute în regim de detenţie. (3) Persoana graţiată va depune dovada achitării prejudiciului, acesta va sesiza instanţa de executare pentru a dispune revocarea graţierii. (4) Procedura de judecată se desfăşoară cu citarea persoanei condamnate, prevederile art. 597 alin (2)-(8) din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro