Tag: Dedeman

  • Gala CEO Awards 2015 – VIDEO

    În continuare vă prezentăm înregistrarea video de la Gala CEO Awards 2015.

     

  • Povestea omului care a construit una dintre cele mai importante afaceri din România. Are o reţea de 42 de magazine şi 8100 de angajaţi

    Ca angajat, Dragoş Pavăl nu a avut şefi care să ştie să-l aprecieze. Acum, la mai bine de 20 de ani după ce a fondat propria firmă, de numele său se leagă o întreagă serie de superlative. Nu este doar apreciat, ci şi cel mai admirat manager din mediul privat de afaceri, în 2015, este cel mai important retailer român, dar şi cel mai putenic antreprenor. Pavăl, care spune franc că nu-i place să vorbească despre el, povesteşte cum a ajuns aici şi ce planuri mai are pentru afacerea pe care o vede păstrată în familie, generaţie după generaţie.

    Tot ce am construit am făcut împreună“, spune Dragoş Pavăl referindu-se la fratele său, Adrian Pavăl, care s-a implicat în 1993 în afacere. „Suntem firi complementare şi ne potrivim ca o mănuşă unul cu celălalt. Ne înţelegem bine, avem reguli clare pe care le-am stabilit, nu au existat situaţii în care să avem certuri, să ne ameninţăm, chiar dacă am avut şi discuţii aprinse“, spune antreprenorul băcăuan care a primit în 2015 cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri din România.

    Pavăl spune că foarte multe firme antreprenoriale din România s-au stins din cauza problemelor dintre asociaţi. „Am observat la mulţi dintre cei cu care am interacţionat că în momentele în care le mergea foarte bine, în loc să fie concentraţi să-şi consume energiile pentru a dezvolta mai departe firma, porneau discuţii de la lucruri banale şi ajungeau să se certe şi să împartă tot ce construiseră până atunci, fără să bănuiască că individual nu vor mai reuşi. Sunt excepţii, dar cei mai mulţi nu au mai reuşit.

    Fiecare credea că e pionul principal şi că singur poate avea cel puţin acelaşi succes şi de multe ori s-a dovedit că nu e aşa. În cazul nostru, eu cred că fratele meu este pionul principal. Nu ştiu ce crede el, dar ne înţelegem“, spune Dragoş Pavăl, vorbind la interviul acordat după semnarea parteneriatului cu Comitetul Olimpic Român. Întrebat cum îşi împart responsabilităţile, Pavăl spune râzând că lucrurile sunt clare: „El câştigă banii şi eu îi cheltui. El se ocupă de partea operaţională a afacerii, eu mă axez de dezvoltare, investiţii, marketing şi sunt «interfaţa» cu exteriorul“.

    La 23 de ani de la momentul în care a ales să încerce aventura antreprenoriatului, Pavăl controlează Dedeman, o afacere cu 42 de magazine, 8.100 de angajaţi şi vânzări care se vor plasa anul acesta în jurul a 4 miliarde de lei. Întrebat de momentul în care ajunge la pragul de un miliard de euro, antreprenorul spune că acesta nu este un scop în sine, „nu cred că are nimeni drept obiectiv să ajungă la un miliard de euro. Pe termen mediu vrem să ne consolidăm poziţia în piaţă, să acoperim ţara bine“. Planul său este să ducă reţeaua la 50 de magazine şi spune că este probabil să mai adauge câteva, de dimensiuni mai mici, în oraşele care au potenţial.

    În mod firesc, dezvoltarea ar fi trebuit să se încheie anul viitor. „Avem resursele necesare, dar e mai greu pe final. Înainte, când în acelaşi timp căutam terenuri în 15 oraşe pentru a face magazine, dacă nu găseam într‑un loc cumpăram în alt oraş, dacă nu îl autorizam într-un loc, demersurile erau în grafic pentru un alt şantier“, explică Pavăl motivul pentru care acum sunt mai puţine opţiuni pentru investiţii iar anul acesta a deschis doar trei noi spaţii. Bugetul de investiţii alocat pentru 2015 este de 90 de milioane de euro din fonduri proprii, dar, explică Pavăl, „ne rămân resurse“. Investiţia pe magazin diferă de la un caz la altul, în funcţie de costul terenului sau dimensiunea spaţiului; pentru cel mai recent deschis, la Timişoara, inaugurat în urmă cu mai puţin de două săptămâni, cheltuiala totală s-a plasat la 17 milioane de euro, incluzând achiziţia terenului, fondul de marfă, construcţia şi amenajarea magazinului, care are 15.000 mp.

    Or pentru un spaţiu de 11‑12.000 mp investiţia se plasează la 10-12 milioane de euro, în funcţie de teren şi de calitatea lui. „Sunt situaţii în care trebuie să îngropăm 1 milion de euro sau chiar mai mult în pământ, fundaţii, piloni, piloţi, pentru ca magazinul să fie stabil.“

    Ce se va întâmpla când toată ţara va fi acoperită? „Ieşim peste graniţe, dar nu ne asumăm riscuri, învăţăm de la cei care s-au extins în afara ţării lor şi au pierdut şi ce au avut în ţara de origine. Nu vom face această greşeală.“ Primul pas va fi în Moldova de peste Prut, pentru ca Dedeman să înveţe ce înseamnă să opereze un magazin în afara ţării, având totuşi câteva avantaje.

    Pe de o parte riscurile sunt mai mici, pentru că afacerea va fi gestionată de la sediul din Bacău. În plus, nu va fi nevoie de un depozit logistic dedicat, pentru că magazinul din Moldova poate fi aprovizionat tot din Bacău. „Pe de altă parte vom vedea ce înseamnă frontiera, alte mentalităţi. Am tot studiat regiunea, avem nişte concluzii dar nu vi le pot spune“, spune Dragoş Pavăl. Una peste alta, băcăuanul nu doreşte să cumpere o altă reţea, chiar dacă spune că sunt afaceri de vânzare, „dar nu sunt compatibile cu noi. În România nu e necesar să cumpărăm ceva, pentru firmă îmi doresc să rămânem eu şi echipa noastră echilibraţi şi cu picioarele pe pământ“.

    DE LA ANGAJAT LA ANGAJATOR

    Unul dintre momentele cheie în dezvoltarea afacerii, spune băcăuanul, a fost în 1992. Terminase facultatea de informatică în 1990 şi primise repartiţie – deşi avusese loc revoluţia, până la finalul lui 1990 a mai funcţionat sistemul de repartiţie a absolvenţilor – la o fabrică de confecţii, la centrul de calcul. A stat la fabrică doar câteva luni, pentru că, argumentează Pavăl, „nu puteam face mare lucru acolo. Era un centru de calcul preistoric şi când am venit cu o propunere să schimbăm calculatorul străvechi cu PC-urile care apăruseră deja, le folosisem în facultate şi învăţasem să lucrez cu ele, a existat o reticenţă absolută“. A făcut o propunere şefului său, care nu a reacţionat, iar apoi s-a adresat superiorului acestuia, directorul economic. Începând din a doua zi, atitudinea şefului său direct s-a schimbat radical, îl trimitea după ziare şi îl încuraja să plece să-şi viziteze soţia care era încă studentă, numai să nu mai stea pe la birou. „Am decis să plec, nu aveam nicio perspectivă să fac ceva concret acolo, eram plătit degeaba.“

     

  • Gala CEO Awards – Business Magazin – GALERIE FOTO

    VEZI AICI IMAGINE DE LA GALA CEO AWARDS

    Revista Business Magazin a acordat, joi seara, premiile celor mai admiraţi CEO din România. Dragoş Pavăl, CEO al Dedeman, a primit titlul de “Cel mai admirat CEO din România”.

    SERGIU BIRIŞ, Co-Founder & CEO Zonga, cel mai tânăr admirat

    RAUL CIURTIN, presedinte Albalact, cel mai admirat producător

    IULIAN STANCIU, CEO Emag, cel mai admirat comerciant

    LUDWIK SOBOLEWSKI, CEO Bursa de Valori Bucuresti, spectacular new entry

     

     

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.


    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Antreprenorii care nu au ţinut cont de criză şi au băgat spaima în multinaţionale

    Plusuri în vânzări, ale profitabilităţii, creşterea capacităţii de producţie, a numărului de angajaţi, a cotelor de piaţă, achiziţii şi investiţii sunt la ordinea zilei pentru câţiva antreprenori din România. Şi pentru ei ultimii ani au fost grei, tumultuoşi, dar au reuşit să-şi sporească afacerile. Cum au reuşit?

    Lumea afacerilor nu este o joacă de copii pentru niciunul dintre câştigătorii crizei. Niciunul nu a declarat că a fost uşor, ci dimpotrivă, că a fost nevoie de multă muncă, de efort, de idei, de inovaţii. Cu toate acestea, la bilanţul anului 2014 plusurile sunt numeroase pentru companii ca AdePlast, Agroland, Albalact, Bilka, Dedeman, Marelvi, MedLife, Te-Rox.

    Antreprenorul Horia Cardoş, care controlează cea mai mare reţea de magazine pentru micii fermieri, şi-a crescut din 2008 până la finalul anului trecut afacerile de zece ori, ajungând la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro. În acelaşi interval de timp Dedeman, afacerea controlată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a crescut de peste trei ori. Anul trecut, reţeaua de bricolaj a investit 65 de milioane de euro (echivalente cu valoarea profitului din 2013) în deschiderea a patru magazine, numărul acestora ajungând la 40 de unităţi. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Dedeman este cea mai mare companie românească deţinută de antreprenori; în 2013 a realizat o cifră de afaceri de 2,68 de miliarde de lei şi un profit de 288 de milioane de lei, iar la jumătatea anului trecut afacerile înregistrau o creştere de 27%.

    ”Antreprenoriatul românesc este acum o comunitate numeroasă de oameni cu iniţiativă, idei şi determinare, care nu aşteaptă schimbarea în România, ci o generează. Ei creează locuri de muncă atunci când puţini se gândesc să facă angajări, sunt cei care văd oportunităţi în perioadă de criză economică şi fac investiţii inclusiv în recesiune„, spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România, în prefaţa Cărţii Antreprenorilor, ediţia 2014.

    Drept dovadă, Albalact, producătorul de lactate controlat de Raul Ciurtin, a devenit în mod oficial anul trecut numărul doi pe piaţa de lactate, iar acum o provoacă pe ocupanta primului loc, Danone. Iar braşoveanului Horaţiu Ţepeş, lider pe piaţa de învelitori metalice pentru acoperişuri, are în plan să deschidă fabrici peste hotare. MedLife, compania fondată de Mihai Marcu, a bătut anul trecut mai multe recorduri, în termeni de încasări, număr de abonaţi şi investiţii, iar 2015 a început cu achiziţii. Pe preluarea de competitori mizează şi Marcel Bărbuţ, antreprenorul care a dezvoltat AdePlast, nume sub care opt fabrici produc materiale de construcţii. Dar Bărbuţ vrea şi să dubleze exporturile, de vreme ce piaţa locală stagnează. Vânzările externe sunt însă pentru Doina Cepalis principala sursă a încasărilor, 97% din cifra de afaceri datorându-se exporturilor.

    Indiferent de reţeta aplicată de aceşti antreprenori, ei sunt un exemplu clar că forţa multinaţionalelor nu este o condiţie suficientă pentru a câştiga clienţi, cotă de piaţă şi profit.


    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin începând cu 9 februarie.

  • Dedeman îi plăteşte lui Prigoană 7 milioane de euro pentru un teren de 5 hectare în oraşul Pantelimon

    La finele lunii decembrie, acţionarii Rosal Grup, unde Honorius Prigoană are o participaţie de 67%, au aprobat vânzarea către Dedeman a unui teren cu o suprafaţă de circa 50.000 de metri pătraţi, situat în localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov. Tranzacţia urmează să fie semnată în luna februarie.

    Cele două companii au semnat şi un antecontract de vânzare-cumpărare a terenului cu preţul “global, ferm şi nemodificabil”, de 25 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, rezultând un preţ de 140 de euro/metru pătrat.

    Terenul vândut de familia Prigoană este cel pe care construise în toamna lui 2012 complexul expoziţional Exporom, închis ulterior. Firma Exporom a fost dizolvată şi lichidată la sfârşitul anului trecut, la cererea acţionarilor.

    În preţul plătit de Dedeman intră şi cei 15.000 de metri pătraţi de hale construite de familia Prigoană pe terenul respectiv.

    Potrivit unor surse din piaţa de bricolaj, Dedeman ar urma să construiască pe terenul achiziţionat un centru logistic.

    Nici reprezentanţii Dedeman şi nici Honorius Prigoană nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii ştirii.

    Dedeman a mai cumpărat, la sfârşitul anului trecut, tot de la Rosal Grup, aproape trei hectare de teren situat în sectorul 3 din Bucureşti, valoarea tranzacţiei fiind de 5,9 milioane de euro, cu TVA (160 euro/metru pătrat).

    Cele cinci loturi de teren intravilan, în suprafaţă totală de 29.700 metri pătraţi, sunt situate pe Strada Dudeşti – Pantelimon, în sectorul 3 al Capitalei, unde funcţiona sediul central al companiei de salubritate Rosal.

    Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, este deţinută de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl şi a încheiat anul 2013 cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) şi un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro).

    Reţeaua Dedeman din România numără 40 de magazine, anul trecut fiind deschise patru unităţi, la Sibiu, Deva, Bucureşti (Colentina) şi Târgu-Jiu. În afară de magazinul din Colentina (sector 2), inaugurat la începutul lunii septembrie, retailerul mai deţine în Bucureşti alte două unităţi, în apropiere de Şoseaua Giurgiului (sector 4) şi pe Valea Cascadelor (sector 6).

    Compania a anunţat anterior că vrea să ajungă la o reţea de 50 de magazine în România până la finele acestui an.

     

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Dragoş Pavăl, locul al treilea

    Previziunile pentru 2014 se referă la o creştere a vânzărilor de opt procente, pe fondul extinderii reţelei de magazine. Având un buget de investiţii de 65 de milioane de euro pentru 2014, reţeaua a ajuns la 40 de magazine, prin deschiderea a patru noi unităţi: la Târgu-Jiu, Deva, Sibiu şi în cartierul bucureştean Colentina.

    Compania are peste 7.300 de angajaţi în reţeaua de magazine şi cele două centre logistice. An după an Dedeman a înghiţit o felie tot mai consistentă de piaţă, fiind retailerul cu cea mai spectaculoasă evoluţie în perioada de după 2008.

    „Criza aduce oportunităţi: terenuri la preţuri mai bune, construcţii mai ieftine. Oamenii care visau preţuri fantasmagorice pentru terenuri au ajuns să atingă pământul cu picioarele. Nu aş putea spune că preţurile au scăzut, deoarece la valorile vehiculate înainte de criză nu se mai făceau tranzacţii. Terenurile au început să devină din nou disponibile“, spunea Dragoş Pavăl în 2010. Iar de atunci a continuat să deschidă în fiecare an 4-5 noi magazine.

    Povestea lui Dragoş Pavăl a început în primii ani după revoluţie, când, alături de fratele Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero. A durat mai bine de zece ani până au ajuns la formatul actual de magazin. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni şi şi-a propus să facă acelaşi tip de afacere.


    Dragoş Pavăl face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Prigoană ia 6 milioane de euro de la Dedeman pentru un teren de trei hectare în sectorul 3 din Bucureşti

    Cele cinci loturi de teren intravilan, în suprafaţă totală de 29.700 metri pătraţi, sunt situate pe Strada Dudeşti – Pantelimon, în sectorul 3 al Capitalei, unde funcţionează sediul central al companiei de salubritate Rosal.

    Preţul convenit între părţi este de 160 euro/metru pătrat plus TVA.

    Honorius Prigoană, fiul omului de afaceri Silviu Prigoană, deţine 67% din capitalul Rosal Grup, diferenţa fiind în posesia altor doi acţionari.

    Nici reprezentanţii Dedeman şi nici Silviu Prigoană sau fiul său nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii ştirii.

    Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, este deţinută de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl şi a încheiat anul trecut cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) şi un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro).

    Reţeaua Dedeman din România numără 40 de magazine, în acest an fiind deschise patru unităţi, la Sibiu, Deva, Bucureşti (Colentina) şi Târgu-Jiu. În afară de magazinul din Colentina (sector 2), inaugurat la începutul lunii septembrie, retailerul mai deţine în Bucureşti alte două unităţi, în apropiere de Şoseaua Giurgiului (sector 4) şi pe Valea Cascadelor (sector 6).

    “Strategia noastră de a construi cel puţin câte un magazin în fiecare sector din Bucureşti se concretizează astăzi cu un nou pas. Până în 2015 dorim să acoperim complet cel mai important oraş al ţării, să reducem distanţele, să fim mai accesibili, mai apropiaţi de clienţii noştri”, declara în septembrie Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman.

    Compania a anunţat anterior că vrea să ajungă la o reţea de 50 de magazine în România până la finele anului viitor.

  • Povestea lui Dragoş Pavăl, antreprenorul care a construit de la zero imperiul Dedeman

    Dragoş Pavăl a fost pe coperta Business Magazin în 2010, anul în care urma să devină nu numai liderul din piaţa de bricolaj, ci şi cel mai mare retailer român. Antreprenorul băcăuan a construit reţeaua de bricolaj Dedeman, care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de de 2,67 miliarde de lei (606 milioane euro) şi un profit net de peste 288 de milioane lei (65,2 milioane euro).

    Previziunile pentru 2014 se referă la o creştere a vânzărilor de opt procente, pe fondul extinderii reţelei de magazine. Având un buget de investiţii de 65 de milioane de euro pentru 2014, Dedeman a ajuns la 40 de magazine, prin deschiderea a patru noi unităţi: la Târgu-Jiu, Deva, Sibiu şi în cartierul bucureştean Colentina. Compania are peste 7.300 de angajaţi în reţeaua de magazine şi cele două centre logistice.

    An după an Dedeman a înghiţit o felie tot mai consistentă de piaţă, fiind retailerul cu cea mai spectaculoasă evoluţie în perioada de după 2008. „Criza aduce oportunităţi: terenuri la preţuri mai bune, construcţii mai ieftine. Oamenii care visau preţuri fantasmagorice pentru terenuri au ajuns să atingă pământul cu picioarele. Nu aş putea spune că preţurile au scăzut, deoarece la valorile vehiculate înainte de criză nu se mai făceau tranzacţii. Terenurile au început să devină din nou disponibile“, spunea Dragoş Pavăl în 2010. Iar de atunci a continuat să deschidă în fiecare an 4-5 noi magazine.

    Povestea lui Dragoş Pavăl a început în primii ani după revoluţie, când, alături de fratele Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni, şi-a propus să facă acelaşi tip de afacere şi a durat mai bine de zece ani până a ajuns la formatul actual de magazin.

  • Dedeman deschide al treilea magazin din Bucureşti, în Colentina, după o investiţie de 16 mil. euro

    Dedeman Colentina are o suprafaţă de peste 12.000 metri pătraţi, 205 angajaţi şi cuprinde peste 45.000 produse. Lucrările au fost finalizate la mai puţin de o lună de la inaugurarea magazinului din Deva.

    “Strategia noastră de a construi cel puţin câte un magazin în fiecare sector din Bucureşti se concretizează astăzi cu un nou pas. Până în 2015 dorim să acoperim complet cel mai important oraş al ţării, să reducem distanţele, să fim mai accesibili, mai apropiaţi de clienţii noştri”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman.

    Până la finalul lunii septembrie, compania Dedeman va finaliza şi construcţia terenului de tenis aferent inaugurării unui nou magazin, conform parteneriatului cu Simona Halep. Noul teren de tenis va fi amplasat în parcul Lacul Tei.

    Următorul magazin Dedeman va fi deschis la Târgu Jiu.

    Cu acest ritm de extindere, reţeaua va ajunge la un număr de 50 de magazine până la sfârşitul anului 2015, menţionează Dedeman.

    Dedeman, cea mai mare companie din domeniul retailului cu materiale de construcţii şi amenajărilor interioare din România, este controlată de oamenii de afaceri Dragoş şi Adrian Pavăl şi a încheiat anul 2013 cu afaceri de 2,67 miliarde lei (606 milioane euro) şi un profit net de 288,3 milioane lei (65,2 milioane euro).

    Compania are în prezent 39 de magazine şi două centre logistice, în care lucrează peste 7.200 de angajaţi.