Tag: decoratiuni

  • Lumea acvatică a lui Lalique (GALERIE FOTO)

    L-au atras în special peştii, caii de mare, lebedele, ţestoasele, nuferii, broaştele sau libelulele, dar şi sirenele sau nimfele, lucru pe care şi-l propune să-l dovedească o expoziţie intitulată “Lumea acvatică a lui Lalique”.

    Expoziţia, scrie Wall Street Journal, este găzduită de Muzeul Lalique din Alsacia, Franţa, până în noiembrie şi reuneşte 180 de lucrări: desene, bijuterii, vaze şi obiecte decorative realizate de artistul însuşi şi de succesorii săi, care azi creează sub brandul Maison Lalique.

  • Şi cristalele au nevoie de rebranding (GALERIE FOTO)

    Cristaleriile recurg la colaborări cu designeri, artişti sau arhitecţi celebri ai zilelor noastre pentru colecţiile lor, scrie The Telegraph. Casa franceză Baccarat, spre exemplu, a colaborat cu designerii Philippe Stark sau Jaime Hayon pentru găsirea unei soluţii de încorporare a cristalului în mobilierul modern, iar artişti ca Jeff Koons i-au proiectat candelabre şi veselă. Compania a ales să-şi marcheze ce-a de-a 250-a aniversare prin lansarea unui set de şah creat de firma japoneză de design Nendo, ca omagiu la adresa capetelor încoronate care i-au fost clienţi de-a lungul istoriei sale.

    Casa austriacă Lobmeyr a făcut echipă cu Poetic Lab pentru a crea gama Ripple Light (“lumină vălurindă”), mici corpuri de iluminat închise în sticlă vălurită care proiectează pe pereţi umbre ce seamănă cu ape curgătoare.

    La rândul său, casa Lalique a înfiinţat Lalique Maison pentru a îmbina experinţa sa în producţia de obiecte de cristal cu decoraţiunile interioare şi a apelat la la arhitecta Zaha Hadid, care i-a creat o serie de vaze. Compania are în plan şi o reîntoarcere la bijuterii de lux şi sticluţe de parfum.

    Casa irlandeză Waterford nu se mai mulţumeşte nici ea cu producţia de candelabre: după realizarea globului de cristal din Times Square din New York a trecut la o gamă de obiecte de colecţie semnate de artişti ca John Rocha sau Jo Sampson. Acesta din urmă a dat viaţă colecţiei Sampson Couture, ale cărei componente, confecţionate din cristal, aramă şi lemn, au fost produse în serii de câte numai cincizeci de exemplare.

  • Idei de afaceri: expert online în redecorarea casei (GALERIE FOTO)

    Au apărut, mai nou, site-uri care-şi propun să-i ajute pe cei aflaţi în această situaţie, scrie San Francisco Chronicle. Spre exemplu, DesignMine, al bursei de profil Home Advisor, permite utilizatorilor să-şi creeze schiţe pentru decorat camerele cu ajutorul unei baze de fotografii grupate pe stiluri, apoi să caute persoane specializate care să le transforme planurile în realitate. Site-ul este disponibil şi ca aplicaţie pentru iPad.

    Pe Decorist, utilizatorii încarcă fotografii cu camera vizată pentru renovare, precizează bugetul disponibil şi stilul preferat, iar designerii care colaborează cu site-ul le creează o machetă virtuală a încăperii şi o listă de unde se pot cumpăra elementele care apar în ea.

  • Ce nu face omul pentru un fum de ţigară (FOTO)

    Tendinţa este vizibilă în rândul celor cu case luxoase care sunt dispuşi să cheltuie şi zeci de mii de dolari pentru a-şi crea o zonă elegantă de fumat, cât mai bine izolată de restul locuinţei, pentru a nu deranja membrii nefumători ai familiei.

    Se merge chiar până la instalarea unui sistem de ventilaţie separat de cel al casei, iar pentru a nu lăsa mirosul de fum să iasă din încăpere, camerele de fumat sunt prevăzute cu podele de lemn şi au lambriuri pe pereţi, ceea ce contribuie la un aer de eleganţă retro. Mai mult, odată cu creştera popularităţii colţişorului de fumat, au apărut şi firme care să amenajeze la cerere aşa ceva pentru clienţi interesaţi.

  • Vedeta sezonului în modă şi design: marmura (GALERIE FOTO)

    Astfel, marmura a fost aleasă de creatorul de modă Alexander Wang ca motiv pentru a-şi face memorabilă prima sa colecţie realizată pentru casa Balenciaga. Opţiunea pentru marmură se datorează energiei pe care o transmite, faptului că este un material natural, dar şi aspectului deosebit creat de vinişoarele ce-l brăzdează şi care l-au inspirat în creaţiile sale, susţine creatorul de modă. Marmura cu vinişoare se regăseşte pe articole de dantelă, tricotaje de mohair colorate manual, precum şi în combinaţii de piele cu paiete.

    Nu numai creaţiile vestimentare din acest sezon amintesc de marmură, ci şi accesoriile, cum ar fi poşetele de ocazie, care par dăltuite din acest material, ori brăţările rigide sau alte bijuterii.

    Aspectul de marmură se poartă şi în industria mobilei. O firmă de design pariziană a creat, spre exemplu, un fotoliu menit să-i facă pe cei ce-l văd să creadă că e lucrat din acest material, deşi el e de fapt doar acoperit cu un material textil având imprimată digital o imagine cu marmură de Carrara.

    Alte firme folosesc marmură adevărată pentru articolele lor de mobilier casnic, cum ar fi Budri, pentru care creatoarea Patricia Urquiola a creat diverse articole ce au încorporat bucăţi de marmură sparte în urma cutremurului de anul trecut din regiunea italiană Emilia-Romagna.

     

  • H&M România deschide primul magazin stradal, pe Lipscani

     Noul magazin are o suprafaţă de aproximativ 1.800 metri pătraţi si cuprinde şi colecţia de decoraţiuni interioare.

    Pentru decembrie compania are în plan deschiderea unui magazin în Iris Shopping Center din Titan şi a altei unităţi în Galaţi şi va incheia anul cu 30 de magazine în România.

    De asemenea, H&M va extinde cu 800 metri pătraţi magazinul din AFI Cotroceni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La 36 de ani conduce un magazin online care vinde mobilă de 1,5 mil. euro şi vrea să crească afacerea de 10 ori în doi ani

    DISCURSUL CRISTINEI MIU ESTE CURAT. Deşi a lucrat ani buni într-o multinaţională, unde şi-a şi format mare parte din carieră, jargonul corporatist nu se resimte în vocabularul său. Absolventă de ASE în anul 2000 şi de Drept în 2009, Cristina Miu s-a angajat la început într-o companie „mică„ de import-export, unde a fost mai întâi asistent şi apoi director de vânzări.

    A trecut în barca grupului german Metro în 2007, mai exact în divizia de hipermarketuri Real, unde timp de şase ani a fost category manager în domeniul mobilierului şi al decoraţiunilor interioare – „asta înseamnă că analizam obiceiurile de consum din fiecare ţară şi stabileam ce sortimente de mobilier intră în magazine; am dezvoltat şi gama de produse marcă proprie în zona de textile pentru casă: Tip, Real Quality şi Villa Noblesse”.

    Ulterior, a fost strategic buyer pentru toate ţările europene în care e prezenţă reţeaua Real, mai puţin Germania – Turcia, Rusia, Polonia, Ucraina, România. „Plecam frecvent în India şi în China, unde Metro are birouri de achiziţii. Acolo te aştepta un om şi te ducea în mai multe fabrici şi stabileai un sortiment. Plecai cu o listă imensă în funcţie de ce voia să comande fiecare ţară, iar achiziţiile se făceau centralizat pentru a obţine un preţ cât mai bun.”

    CUMPĂRAREA CELOR 20 MAGAZINE REAL DE CĂTRE GRUPUL FRANCEZ AUCHAN, anunţată anul trecut şi finalizată în luna octombrie 2013, nu i-a priit managerului care a decis, la 35 de ani, să încerce altceva. „Ştiu că pare ciudat, dar am aplicat pentru slujbă pe un site de recrutări. Căutau un category manager, dar când am văzut despre ce e vorba, mi-am zis că merit mai mult decât atât. Era un alt nivel de business şi am considerat că după şapte ani de Metro puteam mai mult„, spune Cristina Miu despre începuturile sale la Homeycomb.ro.

    După câteva zile a fost chemată la un alt interviu, unde fişa postului se schimbase şi i s-a oferit poziţia de CEO al magazinului online. Afacerea Homeycomb.ro este deţinută de un grup de investitori olandezi şi a fost concepută ca un club privat: comunitatea membrilor înregistraţi pe site primeşte zilnic un newsletter prin care află despre campaniile şi produsele care beneficiază de oferte. În fiecare zi, câte un articol are un preţ redus faţă de preţul din magazinele tradiţionale. Folosirea site-ului necesită crearea unui cont, pentru că anumiţi furnizori nu doresc să dezavantajeze retailerii tradiţionali, astfel că preţurile reduse sunt vizibile doar pentru membrii existenţi.

    „Este o provocare pentru că este un proiect la început, creştem de la zi la zi, iar pentru mine, venită dintr-o corporaţie unde existau proceduri pentru orice, aici trebuie să creez eu procedurile. În plus eu veneam dintr-un mediu offline şi acum am trecut în online.„ Mărturiseşte că a pornit cu o reţinere, dat fiind că mobilierul şi decoraţiunile pentru casă nu se pretau, în opinia ei, pentru un alt tip de vânzare decât cea fizică, însă astăzi spune că doar segmentul online le mai permite comercianţilor să raporteze creşteri de la o lună la alta, lucru evident dacă ne uităm la nivelul de dezvoltare a comerţului electronic – „noi creştem cu 30-40% de la lună la lună„.
     

  • Idei de afaceri: fierăria de lux (FOTO)

    O demonstrează cazul americanului Jefferson Mack, devenit, aşa cum se defineşte pe sine, “practicant al artei pierdute a făurăriei”. Spre deosebire însă de meşterii fierari de altădată, care confecţionau arme sau unelte, meşterul fierar modern Jefferson Mack, confecţionează diverse obiecte pentru persoane particulare sau firme de decoraţiuni interioare, scrie San Francisco Chronicle.

    În atelierul său din San Francisco, Mack şi echipa lui lucrează corpuri de iluminat, suporturi pentru lemne de foc, elemente de mobilier, elemente decorative sau chiar porţi pentru case. Unele creaţii au ca sursă de inspiraţie romane de Jules Verne ca “20.000 de leghe sub mări” sau alte romane science-fiction, altele – surse istorice, meşterul încercând să se distingă prin modul nou în care combină elemente vechi. Jefferson Mack se mândreşte că poate face ca obiectele ieşite din mâna lui să pară vechi, creându-le astfel o istorie, iar la lucru refuză, pe cât posibil, să apeleze la metode moderne, cum ar fi prinderea elementelor unei piese prin sudură, preferând elemente de îmbinare ca niturile.

    Obiectele care ies din atelierul lui Mack nu sunt însă deloc ieftine. O poartă, de exemplu, poate costa câteva zeci de mii de dolari şi de aceea clienţii lui, fie ei persoane particulare sau companii, sunt cei ce caută articole unicat, care nu pot fi produse la scară industrială şi pentru care sunt dispuse să plătească un preţ pe măsură.

  • Ultima modă de la Paris: costumul cu 25.000 de perle (GALERIE FOTO)

    Un motiv pentru care perlele nu mai sunt la fel de preţuite ca odinioară este că multe femei moderne cred că le fac să pară mai mature decât e cazul. Ca atare, creatorii de modă încearcă să le schimbe percepţia aruncând cu perle peste tot în sezonul acesta, de la bijuterii la pantofi, tapet sau chiar pe scaune.

    Prezentarea recentă de la Paris a casei Alexander McQueen este un astfel de exemplu, modelele purtând ţinute cu perle de la gât până la poalele fustelor. Nici cizmele până la genunchi sau ciorapii de plasă n-au scăpat de perle, iar unul dintre modele a prezentat o costumaţie la care s-au folosit în total 25.000 de astfel de pietre semipreţioase.

    Ultima modă de la Paris: costumul cu 25.000 de perle (GALERIE FOTO)

    Nici creatorii de bijuterii nu se lasă mai prejos în încercarea de a convinge tinerele să le adopte, cu modele care nu se mai bazează pe linia clasică, cu perle la două rânduri. Casa japoneză Tasaki, spre exemplu, oferă cercei în care perla este decorată la partea superioară cu pietre preţioase de mai multe culori.

    O creatoare din New York, Lela Rose, propune clientelor un pulover decorat cu perle, motivându-şi alegerea prin faptul că “nimeni nu mai vrea să le poarte cum se purtau pe vremuri”, iar un designer de pantofi din Marea Britanie, Nicholas Kirkwood, a garnisit cu perle sandale şi pantofi, vrăjit de ideea de puritate pe care, spune el, o transmit acestea.

  • H&M aduce colecţia de decoraţiuni interioare în magazinul din Promenada

     “Deschiderea noului nostru magazin din Promenada marchează continuarea expansiunii H&M, acesta fiind cel de-al 26-lea magazin în România şi al 8-lea deschis în Capitală. În acelaşi timp, facem un pas înainte în dezvoltarea noastră, prin extinderea ofertei cu colecţia H&M Home, care sunt sigur că va fi foarte apreciată şi de clienţii noştri din România”, a declarat Ralf Wein, country manager H&M pentru România.

    Compania precizează că acesta este primul magazin din ţară care va găzdui colecţia de decoraţiuni interioare.

    Noul magazin, care va avea o suprafaţă de peste 2.300 metri pătraţi şi va fi deschis în 17 octombrie, odată cu centrul comercial, va cuprinde pe lângă colecţia H&M Home şi colecţiile pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro