Tag: dailymail

  • Motivele pentru care Facebook şi Twitter ar putea să dispară

    Businessurile Facebook şi Twitter ar putea fi distruse de public dacă nu gestionează temerile oamenilor legate de modul în care funcţionează aceste reţele, reiese dintr-un comentariu al unui academician de top, publicat de Daily Mail.

    Doctorul Damian Tambini, angajat al London School of Economics, spune că giganţii din social media trebuie să gestioneze efectele generate de probleme precum răspândirea ştirilor false. ”S-ar putea să fie începutul sfârşitului pentru aceste companii”, punctează el. Academicianul consideră că zilele reţelelor sociale care nu îşi asumă responsabilitatea pentru răul făcut utilizatorilor site-urilor lor sunt numărate.

    Google şi YouTube au stârnit de asemenea critici repetate pentru modul în care au ajutat teroriştii, eşuând să îndepărteze din mediul online materialele care ţin de extremism, precum manualele de construire a bombelor. Dr. Tambini spune că soarta social media se află în mâinile publicului.
     

  • Gafă colosală a unuia dintre principalii membri ai Casei Regale Britanice în ajunul Anului Nou: „Este acela un terorist?”

    Prinţul Philip, în vârstă de 96 de ani, participa la slujba de Anul Nou alături de familia regală a Marii Britanii şi era alături de fiica sa, Prinţesa Anna, atunci când a făcut afirmaţia cu pricina. 

    Acesta ar fi observat un bărbat înalt, cu barba lungă şi roşcată şi ar fi făcut comentariul răutăcios, potrivit unui martor care a povestit întâmplarea hilară pentru Daily Mail şi Sun. 

    „Bărbatul părea să fie alături de soţia şi copilul său. Philip le ura oamenilor un An Nou fericit atunci când l-a observat pe acest tip cu o barbă distinctivă. A arătat cu degetul spre el într-un mod amuzant şi apoi s-a întors către unul dintre bodyguarzii săi spunându-i: `Este acela un terorist?`”, a povestit respectivul martor. 

    Acesta din urmă spune că Prinţul Philip a vrut, probabil, să facă o glumă, având în vedere că şi-a dat seama că remarca sa va fi auzită de mulţi dintre oamenii prezenţi. 

    Până acum, Casa Regală Britanică nu a făcut niciun comentariu pe această temă, potrivit The Guardian. 

  • Cum să câştigi 11.000 de dolari pe lună făcând o slujbă pentru care ai nevoie de doar 2 zile de pregătire

    Amy Dowsett câştigă de două ori mai mult decât obţine o soră medicală din Australia şi asta datorită industriei de construcţii, dar şi a sindicatelor, scrie Daily Mail.

    “Când le spun cât de mult câştig, toţi mă întrebă unde se pot înscrie”, a declarat ea pentru The Daily Telegraph.

    Controlorii de trafic sunt acele persoane care dirijează traficul rutier, cât şi pietonal, în zonele de construcţie. Acestea trebuie să stea în zonă cât timp se lucrează şi să aibă grijă ca persoanele să se afle la o distanţă corespunzătoare de lucrările de construcţii.

    Cei care doresc o astfel de slujbă trebuie să participe la training-uri de doar două zile.

    “Am prieteni care fac asta acum şi le place. Nu se plictisesc, tot timpul se întâmplă ceva”, mai spune tânăra.

    Astfel de controlori primesc peste 40 de dolari pe oră, plus alţi 45 de dolari pe zi drept alocaţie şi alţi 22 de dolari pentru mâncare. De asemenea, în funcţie de mărimea proiectului de construcţie, controlorul mai poate primi încă 2-3 dolari pe oră.
    Brian Parker, secretarul sindicatului NSW, spune că salariul este justificat, menţionând că unii controlori pot câştiga până la 180.000 de dolari pe an. “Stau toată ziua afară indiferent de vreme şi sunt abuzaţi de public”
     

  • Cum arată fratele Madonnei şi de ce a trăit 7 ani pe străzi – FOTO

    Anthony Ciccone, 61 de ani, fratele Madonnei a trăit pe străzi şapte ani de zile şi s-a luptat cu adicţia de alcool, scrie Daily Mail.

    Anthony Ciccone şi-a acuzat sora că aceasta nu-l iubeşte şi că nu-i pasă de el. El a intrat într-un program de reabilitare revoluţionar unde pacienţii sunt lăsaţi să bea cât doresc. Se pare că tratamentul a funcţionat, iar acum Anthony s-ar afla în casa cântăreţei, a declarat celălalt frate Christopher.

    Înainte de asta, Anthony trăia pe străzile din Michigan şi locuia sub un pod. Anthony şi-a pierdut slujba la crama deţinută de tatăl lui şi mama sa vitregă când a fost găsit beat în vie. De atunci, cel mai mare frate al Madonnei a avut mai multe probleme cu legea.

     

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     

  • Povestea extraordinară a omului pentru care ACASĂ înseamnă, de 10 ani, un aeroport

    Potrivit Daily Mail, un chinez în vârstă de 53 de ani trăieşte de aproape 10 ani acolo, printre terminale. Bărbatul s-a certat în 2008 cu soţia, a plecat de acasă şi de atunci s-a mutat în aeroportul din Beijing. El are o bucătărie, pături şi aproape orice îi este necesar. Agenţii de pază au încercat să îl evacueze de multe ori, dar nu au avut succes.

    Wei nu este prima persoană care şi-a făcut casă într-un terminal de aroport. Având aproape 10 ani de când s-a ,,mutat”, nu este nici măcar deţinătorul recordului pentru cea mai lungă perioadă trăită într-un aeroport. Refugiatul iranian Mehran Kirimi Nasseri a trăit 18 ani în Terminalul 1 al Aeroportului Charles de Gaulle din Paris. Acesta a fost forţat să rămână în aeroport după ce a fost trimis în Franţa de autorităţile britanice, dar nici guvernul de la Paris nu i-a permis şederea. În acest fel, a rămas blocat în aeroportul care i-a devenit casă din 1988 până în 2006.

    Povestea lui Nasseri a inspirat celebrul film american Terminalul, în care Tom Hanks trăieşte pe Aeroportul J.F. Kennedy din New York.

  • Povestea extraordinară a omului pentru care ACASĂ înseamnă, de 10 ani, un aeroport

    Potrivit Daily Mail, un chinez în vârstă de 53 de ani trăieşte de aproape 10 ani acolo, printre terminale. Bărbatul s-a certat în 2008 cu soţia, a plecat de acasă şi de atunci s-a mutat în aeroportul din Beijing. El are o bucătărie, pături şi aproape orice îi este necesar. Agenţii de pază au încercat să îl evacueze de multe ori, dar nu au avut succes.

    Wei nu este prima persoană care şi-a făcut casă într-un terminal de aroport. Având aproape 10 ani de când s-a ,,mutat”, nu este nici măcar deţinătorul recordului pentru cea mai lungă perioadă trăită într-un aeroport. Refugiatul iranian Mehran Kirimi Nasseri a trăit 18 ani în Terminalul 1 al Aeroportului Charles de Gaulle din Paris. Acesta a fost forţat să rămână în aeroport după ce a fost trimis în Franţa de autorităţile britanice, dar nici guvernul de la Paris nu i-a permis şederea. În acest fel, a rămas blocat în aeroportul care i-a devenit casă din 1988 până în 2006.

    Povestea lui Nasseri a inspirat celebrul film american Terminalul, în care Tom Hanks trăieşte pe Aeroportul J.F. Kennedy din New York.

  • Cum arată cel mai confortabil loc de avion din lume: ”O mică familie ar putea să încapă aici” – GALERIE FOTO – VIDEO

    Acestea au 3,7 metri pătraţi şi vor schimba percepţia asupra unei călătorii cu avionul datorită intimităţii pe care o oferă, meselor gourmet oferite ori televizoarelor cu ecrane de 81 cm cu care sunt dotate acestea.

    Casey Neistat, un star YouTube, a făcut o filmare în care a prezentat caracteristicile noilor cabine. ”Arată ca o cameră de hotel – mică, dar extrem de elegantă, nu doar ca un loc de avion”, a spus el pe vlogul lui, care a strâns până acum trei milioane de vizualizări. Cabinele au şi o garderobă personală, precum şi un spaţiu de depozitare pentru bagajele de mână, posibilitatea de a seta temperatura, precum şi intensitatea luminii. ”O mică familie ar putea încăpea aici”, explică vloggerul în postarea sa.

    Este uimit de faptul că spaţiul este prevăzut cu două ecrane – televizorul, precum şi un iPad. Prin intermediul iPad-ului, pasagerii pot intra în contact cu personalul navigant.

    ”Noile cabine Emirates sunt mai bune decât jumătate din hotelurile în care am stat vreodată”, spune în articolul Daily Mail şi Jeremy Clarkson.
     

  • Cum au ajuns două tinere de 33 de ani să aibă o avere de 10 miliarde de euro

    Cecilie şi Kathrine Fredriksen deţin împreună conducerea afacerii de familie, dar vor prelua controlul deplin al operatorului de cisterne Fontline abia atunci când tatăl lor, John, în vârstă de 73 de ani, va pleca de la conducerea companiei.  Familia lor are o avere de 8,05 miliarde de lire sterline şi a înregistrat o creştere 1,75 miliarde de lire sterline faţă de anul trecut, conform listei Rich Sunday Times, publicată de curând.

    Kathrine, care a studiat la Şcoala Europeană de Afaceri din Londra, a fost numită în divizia de transport maritim în 2008, lucru care i-a permis tatălui său să se concentreze mai mult pe alte divizii ale afacerii. Sora sa geamănă, Cecilie, lucrează, de asemenea, în compania tatălui, considerat cel mai bogat om din Norvegia. Ambele blonde, pasionate de fashion, locuiesc în Londra; aici statutul lor de moştenitoare al celei mai mari averi mondiale din transportul maritim poate trece neobservat printre ceilalţi miliardari expaţi ai Capitalei. 

  • Pistoale cu şampanie şi note de plată de sute de mii de dolari: cum arată cele mai excentrice petreceri din lume

    Există petreceri şi există petreceri în Las Vegas – timp de zeci de ani, milioane de oameni s-au aventurat în oraşul artificial din Nevada pentru a participa la una din faimoasele petreceri la piscină. Ce este însă atât de special la aceste evenimente şi de ce atrag ele atât de mulţi oameni?

    Joe Bravo, directorul centrului Nightlife and Daylife din cadrul cazinoului Hard Rock, le-a povestit celor de la Daily Mail despre facturi de sute de mii de dolari, invitaţi pe care îi vezi numai pe marile ecrane şi formula ideală pentru o astfel de petrecere.

    Bravo lucrează în Vegas de mai bine de 20 de ani şi spune că a văzut multe lucruri în aceşti ani, dar cea mai importantă petrecere este Rehab – un eveniment la care e nevoie de peste 200 de angajaţi – de la salvamari la barmani, agenţi de securitate şi hostesse.

    Celebrităţi precum Khloe Kardashian, Nikki Minaj sau Paris Hilton au trecut cel puţin o dată pe la Rehab, aşa că popularitatea evenimentului e uşor de înţeles.

    “Băutura de bază e votca”, spune Bravo. “Dacă vorbeşti de petrecăreţul obişnuit, el o să consume cu siguranţă votcă – dar asta nu înseamnă că nu o să-i găseşti şi cu un shot de tequila sau un pahar de şampanie.”

    Pistoalele cu apă sunt extrem de populare, dar sunt de obicei umplute cu şampanie, aşa că notele de plată tind să crească destul de repede. “Am văzut nişte facturi incredibile – într-o seară am avut două de peste 200.000 de dolari. Un oaspete a rezervat recent o cameră de 500 de dolari pentru câteva zile şi a ajuns să cheltuie peste 100.000 de dolari”, povesteşte Bravo.

    Sursa: Daily Mail