BusinessMagazin

Tag: copilarie

  • Oraşe de hârtie

    Inco Matsui, de origine din Osaka, s-a apucat să realizeze machete ale unor oraşe cunoscute ale lumii în 2006, preferând hârtia pentru a se deosebi de alţi artişti şi pentru căldura şi delicateţea pe care aceasta le transmite.

    Printre cele mai cunoscute oraşe de hârtie ale sale sunt Tokio, pe care l-a confecţionat pe baza amintirilor din copilărie ca să le ofere posibilitatea celor care nu l-au cunoscut să-l vadă aşa cum arăta în trecut, petrecând la lucru circa şase luni, oraşul să natal, Osaka, sau New York, oraşul în care locuieşte.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Povestea refugiatului care a creat o afacere de 280 de milioane de lire sterline şi 3.500 de locuri de muncă

    Toate acestea s-au schimbat odată cu venirea la puterea a lui Idi Amin, în urma unei lovituri de stat din 1971. Regimul său avea să fie unul dintre cele mai sângeroase din istoria continentului african. “Acest om nebun a apărut într-o zi şi a spus că ugandezii veniţi din sudul Asiei sunt agenţi britanici şi trebuie ca ţara să scape de ei”, a povestit Ahluwalia celor de la CNN.

    Alături de familie, tânărul a reuşit să scape şi să ajungă în Marea Britanie. Deşi la început se înghesuiau în câţiva metri pătraţi, acesta era tărâmul făgăduinţei.

    Ahluwalia avea 19 ani atunci când a cumpărat un service auto din Londra. Trei decenii mai târziu, în 2011, el a vândut afacerea Euro Car Parts pentru 280 de milioane de lire sterline, creând între timp mii de locuri de muncă.

    Acum, când britanicii încearcă să limiteze tot mai mult numărul străinilor care intră în Regat, fostul refugiat vrea să le aducă aminte oamenilor de beneficiile economice ale imigrării.

    “Cred că acceptarea imigranţilor reprezintă coloana vertebrală a acestui stat, şi nu ar trebui să uităm asta niciodată”, concluzionează Ahluwalia.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Medicul veterinar din Romania care a construit împreună cu prietena ei un brand de fashion de lux

    ”Numele de Akasha Asai a venit ca un joc de cuvinte cu inspiraţii orientale. Am pornit de la «Akasha», care este un nume de regină, şi am completat cu «Asai» pentru a-i oferi unicitate. Ne-am dorit un nume aparte, care să poată trece graniţele ţării, şi credem că am reuşit ce

    ne-am propus“, descrie Adela David modul în care a venit ideea denumirii brandului de fashion lansat anul acesta. Antreprenoarea a lansat atelierul Akasha Asai împreună cu Suzana Pleşca, prietena ei din copilărie, după ce ambele au avut parcursuri profesionale atipice. De altfel, Adela David povesteşte că nu şi-a imaginat niciodată că va avea într-o zi un atelier. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară în 2014, iar cariera ei a luat o altă turnură după ce a urmat un curs de design vestimentar în cadrul Atelierelor Ilbah.

    Nici pentru Suzana Pleşca drumul în industria modei nu a fost unul prestabilit: a absolvit Facultatea de Film, iar de profesie este fotograf. Cele două antreprenoare s-au împrietenit când erau copii: au făcut cunoştinţă la 14 ani, când Adela David s-a transferat la şcoala în care învăţa Suzana Pleşca. 17 ani mai târziu au ajuns să şi lucreze împreună, după ideea dezvoltării atelierului de design: ”Ideea înfiinţării atelierului a venit după multe nopţi de brainstorming în care am încercat să construim un plan care să includă pasiunea noastră pentru modă“. Aceasta a început să prindă contur după debutul Adelei David la Bucharest Fashion Week, unde a prezentat o colecţie formată din cinci rochii de seară. ”Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că îmi doresc o afacere care să-mi aparţină, un atelier în care să-mi pot transforma schiţele în realitate.“

    Primii paşi pe care i-au făcut în această direcţie, înainte de înfiinţarea legală a proiectului, au fost căutarea furnizorilor de materiale, deoarece voiau să fie sigure că vor găsi textilele potrivite pentru schiţele Adelei David. ”Am călătorit prin toată ţara căutând furnizori şi abia după ce ne-am asigurat de sursă şi de continuitatea aprovizionării cu materiale am înaintat procedurile legale necesare înfinţării unei societăţi.“ Investiţia iniţială, cumulată în jurul sumei de 20.000 de euro, a fost împărţită şi direcţionată către achiziţionarea materialelor şi către manopera rochiilor, iar restul banilor au fost distribuiţi atât pentru studioul de prezentare, cât şi pentru dotarea atelierului unde produc broderiile care, ulterior, sunt aplicate pe haine. ”Amortizarea investiţiei este o perspectivă mai îndepărtată faţă de obiectivele noastre actuale. Ne concentrăm pe dezvoltare şi creştere, aşa că am decis să reinvestim în acest an 80% din încasări. Ne putem gândi la amortizarea investiţiei abia după primii doi ani de activitate“, descrie Adela David aşteptările pe care le are în această privinţă. Pentru primul an de activitate, previzionează vânzări de peste 35.000 de euro.

    Cele două antreprenoare vizează un segment de piaţă format din cliente care au între 25 şi 45 de ani, cu carieră în mediul corporate şi care ocupă poziţii de management, de nivel mediu sau superior. Adela David îşi caracterizează clientele drept femei puternice şi independente care tind să aleagă piese clasice, elegante, dar care în acelaşi timp sunt aliniate cu trendurile internaţionale de modă. ”Călătoresc mult, preţuiesc întâlnirile sociale şi îşi doresc să arate întotdeauna impecabil. Femeia Akasha Asai acordă multă importanţă detaliilor şi este preocupată de calitatea hainelor pe care le poartă“, explică antreprenoarea.

  • Cum a ajuns Creangă scriitor după ce a fost răspopit şi nevasta l-a părăsit pentru un călugăr

    Pe 1 martie 1837 se năştea la Humuleşti Ion Creangă, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români.

     Deşi în ”Fragment de biografie” Ion Creangă însuşi spune că s-a născut pe 1 martie 1837, data naşterii sale este incertă, deoarece, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti publicată de Gh. Ungureanu, Creangă s-ar fi născut pe 10 iunie 1839. Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.

    Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale ”Amintiri din copilărie”. În 1847, începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului matern (“tatal mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig”), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu).

    După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni (“fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic “Veniamin Costachi” de la Socola.

    Cititi mai multe pe www.desopera.ro
     

  • Cum şi-a început cariera Mark Hilton, executivul care conduce afacerile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell pe piaţa locală

    Acesta a fost şi principalul obiectiv al mandatului său început în urmă cu şase ani în România, când a acceptat să treacă din postura de reprezentant al francizorului în cea de dezvoltator al francizatului pentru expansiunea pe piaţa locală a unor branduri globale precum KFC şi Pizza Hut.

    Mark Hilton, CEO-ul Sphera Franchise Group, îşi începe discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO glumind pe tema faptului că nu are nicio legătură cu familia Hilton, care stă în spatele unuia dintre cele mai puternice branduri globale din HoReCa. Îşi clarifică apoi originile: „Sunt britanic, de fapt – galez; pentru galezi, este o diferenţă destul de mare”. Hilton a crescut într-un oraş de coastă din Regatul Unit, în apropierea mării şi cu munţii în spate, loc pe care îl descrie drept fantastic pentru un copil, dar pentru un adolescent, „îngrozitor, fiindcă tot ce aveam în zonă erau oile şi nimic altceva”.

    A studiat management hotelier şi de catering la Oxford Brookes (1983-1987) şi şi-a început pregătirea profesională încă din perioada vacanţelor de vară din studenţie. A lucrat în hoteluri, baruri şi restaurante, astfel că a descoperit de la o vârstă fragedă că acesta este domeniul care îi place. A fost repartizat în anul final al studiilor, de practică, la hotelul Sheraton din aeroportul Heathrow, o altă experienţă despre care îşi aminteşte amuzat: „Îi cazam pe oameni după 11 noaptea, după toate întârzierile de avion”.

    Teza sa de absolvire a vizat Teoria şi Practica Achiziţiilor, astfel că parcursul lui profesional a luat o turnură în această direcţie, chiar dacă îşi imagina că după absolvire va începe să lucreze direct în sectorul ospitalităţii. I s-a oferit un post în cadrul Ford, într-un program de graduate training în departamentul de achiziţii. „Oamenii care mă cunosc ştiu că nu mă prea pricep la motoare de maşini şi tehnologie, dar m-am trezit într-un post în care cumpăram diverse piese pentru vehicule, în contextul în care Ford avea un program de training pentru absolvenţi foarte cunoscut în Regatul Unit.” A lucrat acolo timp de câţiva ani şi apoi, după ce a văzut o reclamă într-unul din ziarele locale, a aplicat pentru un loc de muncă în compania care deţinea hotelurile Hilton. Astfel, parcursul său profesional a fost totuşi influenţat de grupul hotelier care poartă acelaşi nume cu el: s-a angajat în cadrul Ladbroke Group, compania care deţine hotelurile Hilton. „Aşadar, m-am găsit lucrând cu Hilton, cumpărând ce numim noi FF&E – Fixtures, Fittings & Equipments –, televizoarele, mobilier – totul, în afară de mâncare.”

    Îşi aminteşte că la vremea aceea avea în jur de 20 de ani şi în momentul în care se recomanda la recepţia hotelurilor, solicitând o întâlnire cu directorul general, era imediat primit când reprezentanţii hotelului îi auzeau numele. „Le spuneam că sunt dl Hilton şi aveau tendinţa să creadă că sunt mult mai important decât eram de fapt”. În 1994, Mark Hilton a fost recrutat de PepsiCo pentru o funcţie în divizia de achiziţii a companiei. Datorită experienţei sale anterioare, a devenit responsabil de achiziţia echipamentelor pentru Pizza Hut şi KFC în regiunea Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. „Mi-am petrecut o bună parte din timp călătorind în Europa şi Orientul Mijlociu, vorbind cu reprezentanţii afacerilor respective despre cât de multe cuptoare sau cartofi pentru prăjit vor să cumpere.”

    A urmat apoi o perioadă de şase luni de muncă pentru un proiect în Asia axat pe punerea bazelor unui lanţ de aprovizionare pe continentul asiatic. După ce proiectul s-a încheiat, i s-au oferit două posturi: primul, să conducă lanţul de aprovizionare pentru brandurile Yum! în Asia, iar al doilea, aceeaşi poziţie în Polonia. După ce s-a consultat cu soţia sa, a ales Polonia, şi a deţinut acest rol în 1997 şi 1998. După ce businessul respectiv a fost vândut francizatului din Polonia, s-a mutat în Regatul Unit, unde a avut mai multe roluri regionale în cadrul Yum!, conducând diferite zone. Următorul pas a fost tot în regiune: în 1999, a devenit franchise executive director pentru Yum! Restaurants International, cu responsabilităţi la nivelul Europei Centrale şi de Est; de altfel, în această perioadă a făcut şi primele sale vizite în România. Cel mai recent rol în cadrul Yum!, holdingul care deţine brandurile KFC şi Pizza Hut, a fost de chief operating officer, din 2006, timp de patru ani înainte să plece spre România. „Conduceam un business de aproximativ 2 miliarde de dolari, în peste 27 de ţări, cu branduri precum KFC, Pizza Hut, Taco Bell, dar şi altele – Long John Silver, restaurant de fish & chips, de pildă.” În această poziţie lucra cu francizaţii şi avea rolul de a-i ajuta să crească afacerile.

    „Pe parcursul carierei mele, am avut o educaţie corporate în business; lucram cu antreprenori din toată Europa – am fost norocos să am posibilitatea să înţeleg cum gândeau antreprenorii, cum îşi cresc afacerile, care sunt diferenţele între lumea corporate şi lumea antreprenorială. A fost o etapă educaţională pentru mine să înţeleg diferenţele între afaceri, ambii vor să facă businessurile să meargă mai departe, din perspective diferite.” A avut acest rol timp de patru ani, până în 2010, când a plecat pentru a pune bazele propriei firme de consultanţă împreună cu un partener italian. Hilton explică numele companiei lui: în traducere, acesta înseamnă „seminţe de rodie” şi în mai multe culturi rodia este văzută ca un simbol al creşterii, prosperităţii şi al învăţatului, astfel că a fost naturală folosirea acestui nume – Kikkirossi – pentru numele companiei de consultanţă. „Este fascinant ce pot face numele: îi determina pe oameni să aleagă Kikkirossi în detrimentul altor firme de consultanţă.”

    Între timp, avusese mai multe discuţii cu Lucian Vlad, fondatorul şi proprietarul businessului KFC şi Pizza Hut pe piaţa românească. Îl cunoştea din 1998, de la prima vizită a sa în România, în perioada în care lucra încă în Polonia şi avea responsabilităţi regionale. De altfel, una dintre primele sale vizite din acel rol regional le avusese în România, unde a fost puternic impresionat de o experienţă de la restaurantul Pizza Hut de la Universitate din Capitală, unul dintre primele deschise în România şi de care îşi aduce aminte şi acum în detaliu. „Am fost servit de o chelneriţă în mod fantastic: tot ce am vrut de la acea călătorie era să o pun într-o sticlă, să o iau înapoi în Polonia şi să le spun angajaţilor de acolo că acesta înseamnă serviciu pentru clienţi.” Chiar dacă businessul din Polonia mergea foarte bine şi existau oameni foarte buni care lucrau în organizaţie, obişnuiau să cheltuiască mii de euro – sume imense pe vremea aceea – pe programele de training pentru angajaţi. De altfel, şi această amintire a cântărit în luarea deciziei de a veni în România, alături de atitudinea persuasivă a lui Lucian Vlad, atunci când i-a propus să preia frâiele afacerii de aici. „Al doilea motiv a fost Lucian – el este un om foarte carismatic, care inspiră, este un privilegiu că l-am cunoscut şi că am învăţat atât de multe de la el”, descrie Hilton relaţia construită cu unul dintre acţionarii Sphera Franchise Group.

  • De la rege al box-office-ului la chelner la un restaurant de sushi: ce s-a ales de aceste foste celebrităţi

    AMANDA BYNES

    Amanda Bynes a fost, cândva, în copilărie, o senzaţie a marilor ecrane. Din păcate, odată ce a crescut a ieşit din lumina reflectoarelor. După ce s-a luptat cu legea şi abuzul de substanţe interzise, Bynes pretinde să lucreze în domeniul modei.

    TOM SELLEK

    Deşi mai activează rareori în meseria care l-a consacrat, Selleck s-a retras într-o fermă de 60 hectare, unde vrea să-şi construiască o ferme de avocado de 20 de acri. Actorul a declarat că munca  la fermă i-a permis să găsească în sfârşit un echilibru după o carieră destul de stresantă.

    LIAM GALLAGHER

    După ce fratele său, Noel, a părăsit Oasis pentru a-şi desfăşura o carieră solo, Liam a pus bazele trupei Beady Eye, care şi-a aflat sfârşitul după doar două albume. Astăzi, Liam conduce un brand de haine destul de profitabilă în Londra, Pretty Green.

    TONY DANZA

    Vedeta din Taxi şi Who’s the Boss este acum  profesor de limba engleză la Philadelphia North-East High School. Cui nu i-ar plăcea să fie elevul său?

    CHRIS OWEN

    În ciuda succesului filmului American Pie, Chris Owen nu şi-a consolidat o carieră în domeniu. Astăzi, el este chelner la un restaurant de sushi şi are mai puţin de 100 de urmăritori pe Twitter.

    JESSICA SIERRA

    Jessica Sierra, consacrată prin intermediul American Idol, a trebuit să-şi ia un job în plus, la un cunoscut lanţ de fast-food american,  pentru a-şi putea acoperi plata facturilor.

    VANILLA ICE

    Când cariera sa a început să o ia pe o pantă descendentă, Vanilla Ice a decis să pună bazele unui site imobiliar. Acum activează ca investitor imobiliar şi îi învaţă pe alţii cum să facă profit din vânzarea de locuinţe.

    M.C. HAMMER

    După ce a acumulat datorii de 13 milioane de dolari şi s-a declarat falit, Hammer şi-a luat viaţa de la capăt. În prezent oficiază nunţi, dezvoltă aplicaţii iPad şi învaţă despre noile media la universităţile din Ivy League.

    TARAN NOAH SMITH

    Cuunoscut drept „copilul urât” din sitcomului Home Improvement, la 17 ani Smith s-a certat cu părinţii pentru că şi-au cumpărat o casă destul de scumpă din economiile lui strânse cu greu. I-a dat în judecată, s-a căsătorit cu o femeie ce i-ar putea fi mamă şi a investiti banii obţinuţi în proces într-o fermă şi un serviciu de catering.

    FREDDIE PRINZE

    Freddie şi-a schimbat traseul carierei de câteva ori, el fiind cunoscut mai întâi datorită filmelor She’s All That şi I Know What You Did Last Summer, unde a întâlnit-o şi pe soţia sa,  Sarah Michelle Gellar. După ce a lucrat ca regizor şi producător pentru WWE, Freddie şi-a lansat prima carte de bucate, în 2016, numită Back To The Kitchen.

    DANNY LLOYD

    Avea doar 5 ani când a jucat în The Shining. După ce a fost lansat filmul, Danny a renunţat la actorie şi astăzi este profesor de biologie în Kentucky.

  • Miliardarul care la 26 de ani era arestat, iar la 35 a ajuns guvernator al unei provincii din Rusia

    Roman Abramovich a crescut alături de unchiul său şi bunica sa, din cauza faptului că părinţii lui au murit când Roman avea doar 4 ani.

    A renunţat la facultate pentru a urma o carieră în antreprenoriat, iar la început a vândut răţuşte din plastic în apartamentul său din Moscova.

    Până la vârsta de 21 de ani, Abramovich intrase pe piaţa neagră folosind banii primiţi de la părinţii soţiei sale. A cumpărat gigantul petrolier Sibneft la un preţ de nimic în 1995, apoi au urmat alte achiziţii precum cea a Russian Aluminum sau Evraz Group. Companiile sale au devenit în cele din urmă legale la începutul anilor ’90; până atunci, omul de afaceri pornise şi lichidase deja peste 20 de firme. În aceea perioadă s-au dus lupte grele pentru industria rusească, iar Abramovich a ieşit învingător.

    La 26 de ani, Abramovich a fost arestat sub acuzaţia că ar fi furat bunuri ale statului. Nouă ani mai târziu, el avea să devină guvernator al provinciei Chukotka până în 2008.

    El susţine şi în ziua de azi că a fost nevinovat în respectivul caz: “Au fost probleme cu sistemul bancar. Banii pierduţi de rafinărie au fost ulterior descoperiţi iar eu am fost eliberat”, spune miliardarul rus.

    Luxul şi opulenţa sunt cele mai bune cuvinte pentru a caracteriza viaţa miliardarului rus Roman Abramovich. Petrecerile pe care le organizează sunt deja legendare, precum cele de Revelion din insula St. Barts.

    • Are o avere estimată de 7.8 miliarde de dolari (2015), ceea ce înseamnă că este a 12-a cea mai bogată persoană din Rusia.
    • Este patronul echipei de fotbal Chelsea
    • Deţine cel mai mare yacht din lume.
    • În urmă cu câţiva ani a cumpărat 62 de limuzine Maybach antiglonţ
    • Pentru deplasarile în aer foloseşte avionul său personal, un Boeing 767 poreclit “Banditul”
    • Deţine un Ferrari FXX, automobil construit doar pentru curse. Mai are în colecţie un Porsche Carrera GT modificat, Bugatti Veyron, Maserati MC12 Corsa şi un Ferrari 360.
    • Avea o armată de 40 de bodyguazi care-l păzea, potrivit presei britanice. Informaţie relatată în 2010-2011.