Tag: controale

  • Aţi fost în club în weekendul acesta? Şi poliţiştii Capitalei

    „În urma controalelor efectuate, s-a constatat încălcarea mai multor abateri de la prevederile unor norme legale, fiind aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale. Pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.000 de lei”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Capitalei.

    De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege.

    Totodată, au fost aplicate şi două sancţiuni contravenţionale pentru fumatul în spaţiile publice închise.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Uniunea Europeană va introduce controale vamale la frontiera irlandeză în cazul unui Brexit fără acord

    “Dacă vreţi să fac speculaţii asupra a ceea ce s-ar întâmpla în Irlanda în scenariul unui Brexit fără acord, cred că este destul de evident că vom avea o frontieră solidă, iar angajamentele asumate prin Acordul din Vinerea Mare şi toate lucrurile pe care le-am făcut de ani de zile prin instrumente şi programe vor trebui în mod inevitabil să fie adaptate. Sigur că noi vrem pace, sigur că susţinem Acordul din Vinerea Mare, dar acestea sunt efectele scenariului Brexitului fără acord”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, conform cotidianului The Guardian.
     
    Vicepremierul Irlandei, Simon Coveney, a semnalat săptămâna trecută, într-o discuţie privată, că nu ar trebui să se vehiculeze efectele pe care un Brexit fără acord le-ar avea asupra frontierei, de teama represaliilor.
     
  • Atenţie, vine Fiscul! Consultanţii fiscali ai EY România avertizează: Controalele fiscale au devenit extrem de dure şi inspectorii verifică tot, de la voucherele pentru combustibil, petrecerile de 8 Martie şi până la apa potabilă

    Controalele fiscale au devenit extrem de dure, în contextul în care inspectorii de control verifică riguros totul, de la cheltuielile de protocol şi voucherele pentru combustibil până la costurile cu team buildinguri şi cu eve­nimentele corporate, explică specialiştii firmei de audit şi consultanţă EY România, una dintre cele mai mari companii de profil din piaţă.

    „Controalele din ultimul an au ridicat multe provocări pentru companii. Ţin să vă anunţ că au fost câteva controale unde s-au uitat la câteva aspecte care sunt sigură că sunt aplicabile pentru multe companii. Unul dintre subiecte a fost reprezentat de cheltuielile de protocol, unde este verificată chiar şi apa. La un control fiscal, inspecţia a solicitat societăţii să ofere o analiză a apei de la robinet, să dovedească dacă este potabilă sau nu. Pentru că societatea nu avea această analiză, s-a considerat toată cheltuiala cu apa ca fiind un beneficiu salarial impozabil“, explică Stela Andrei, director impozit pe venit şi contribuţii sociale la EY România, în cadrul conferinţei anuale de fiscalitate organizate de EY.
     
  • Controale la taximetrişti: Şoferi care conduceau fără permis şi aparat ce modifica tariful/ Ce au găsit poliţiştii de la Rutieră

    Cele 96 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 39.000 de lei, au fost aplicate pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie.

    Totodată, sâmbătă a fost identificat un bărbat în vârstă de 65 de ani care făcea taximetrie fără autorizaţie şi cu permisul de conducere suspendat. Un caz similar a fost înregistrat câteva ore mai târziu, fiind vorba de această dată de un bărbat în vârstă de 62 de ani.

    În ultima situaţie, poliţiştii au mai stabilit că omul nu este la prima abatere: “Persoana în cauza avea întocmite mai multe dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat”.

    În cazul celor doi au fost întocmite două dosare de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, se arată în comunicatul Brigăzii Rutiere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF îşi ascute sabia: Cine intră în vizorul Fiscului din 2019. Eugen Teodorovici: ”Controalele vor fi orientate mai mult spre companiile mari”

    „Statul a consumat sau consumă foarte multe resurse cu astfel de verificări către companiile mici, micile companii. Trebuie schimbată abordarea, pentru că lipsa de venituri la bugetul de stat din partea aceasta de companii vine în special la marii şi mijlocii, nu neapărat de la cei mici”, a afirmat, miercuri, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
     
    Demnitarul de la Finanţe a precizat că statul consumă foarte mult şi nejustificat resurse umane şi financiare pentru controalele făcute la companiile mici.
     
    „Atunci marii contribuabili, mijlocii, fiecare pe zona pe care o are de interes, vom acţiona ca şi structuri ale statului. Eu vorbesc de ANAF. Va face acele verificări, acele transfer pricing pe care le ştim, din păcate, îl practică, cu foarte mare talent, multe companii, să spunem aşa, din România”, a precizat Teodorovici.
     
  • Controale în masă pe litoral: Inspectorii ANSVSA au aplicat în şapte zile amenzi de 26.000 de lei

    „Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost sancţionate contravenţional 5 restaurante, o unitate tip fast-food, 2 unităţi tip bufet, 2 baruri, un snack-bar şi un magazin alimentar cu amenzi în valoare de 26.000 de lei”, se arată în comunicat.
     
    Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 au verificat, în perioada 13-19 august, 220 de unităţi amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Controalele au vizat 73 de restaurante, o cantină, 2 pizzerii, 25 de unităţi tip fast-food, 8 braserii, 15 unităţi de tip bufet, 5 rulote mobile, 21 de baruri, un cafe-bar, 4 snack-baruri, 38 de magazine alimentare, 13 laboratoare de cofetărie/patiserie, 2 cofetării/patiserii, 3 pensiuni, 4 supermarket-uri, un depozit alimentar, o tonetă de îngheţată şi o unitate cu produse congelate.
     
    Potrivit ANSVSA, în urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la:
    – comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
    – ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
    – condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de lucru;
    – depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
    – neanunţarea de către persoanele fizice juridice a începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
     
  • RAR: 6% din vehiculele verificate în S1 prezentau pericol de accidente, jumătate erau neconforme

    „Aproape 1700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în prima jumătate a acestui an prezentau pericol iminent de accidente. Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale lui 2018, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar în urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme”, spune RAR.

    RAR precizează că cele mai multe probleme au fost descoperite la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punţi, jante, anvelope şi suspensie, vizibilitate precum şi la sistemele de frânare şi direcţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel a afirmat că Guvernul german şi Viktor Orban au “perspective diferite” privind imigranţii

    Discutând cu reporterii în urma întrevederii cu Viktor Orban, Merkel a declarat că Budapesta “nu se simte deloc responsabilă pentru procesarea aplicaţilor de azil” şi consideră că refugiaţii trebuie să se oprească în ţările aflate la graniţele Uniunii Europene, acolo unde sunt înregistraţi iniţial.

    Orban a afirmat că este “nedrept ca oamenii din Germania să acuze Ungaria de lipsă de solidaritate”, deoarece controalele efectuate la frontiera de sud a Ungariei uşurează sarcinile Berlinului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel a afirmat că Guvernul german şi Viktor Orban au “perspective diferite” privind imigranţii

    Discutând cu reporterii în urma întrevederii cu Viktor Orban, Merkel a declarat că Budapesta “nu se simte deloc responsabilă pentru procesarea aplicaţilor de azil” şi consideră că refugiaţii trebuie să se oprească în ţările aflate la graniţele Uniunii Europene, acolo unde sunt înregistraţi iniţial.

    Orban a afirmat că este “nedrept ca oamenii din Germania să acuze Ungaria de lipsă de solidaritate”, deoarece controalele efectuate la frontiera de sud a Ungariei uşurează sarcinile Berlinului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filiala din SUA a Deutsche Bank a picat testul de stres al Federal Reserve

    Deutsche Bank trecuse, săptămâna trecută, de prima parte a testului, care a măsurat nivelul capitalului său în situaţia unei recesiuni severe. Testul desfăşurat joi s-a concentrat însă asupra modului în care operaţiunile băncii pentru acest capital, cum ar fi plata dividendelor şi investiţiile, fac faţă scenariului de recesiune al Trezoreriei Americane.

    „Îngrijorările includ slăbiciuni semnificative în capacităţile de date ale firmei şi a controalelor care susţin procesul de planificare a capitalului, precum şi a modalităţilor de abordare ale băncii utilizate pentru estimarea veniturilor şi a pierderilor sub stres”, a afirmat un oficial al Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii (Fed), într-o declaraţie citată de Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro