BusinessMagazin

Tag: conferinta

  • Previziunea SUMBRĂ a fondatorului Facebook: Smartphone-ul este pe cale de DISPARIŢIE

    Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare, a prezentat foaia de parcurs pentru viitorul companiei şi a etalat planul său ambiţios pentru companie pentru următorii 10 ani, publicat pentru prima dată în Aprilie 2016.

    Practic, Zuckerberg a folosit această diagramă pentru a comenta strategia Facebook în trei paşi pusă la bătaie: în primă instanţă, îşi rezervă timp pentru a dezvolta o tehnologie de ultimă oră. Mai apoi creează un produs care are la bază această tehnologie. După aceea, îl transformă într-un ecosistem pe care dezvoltatorii şi companiile din afară îl pot folosi pentru a-şi crea propria afacere.

    Atunci când Mark Zuckerberg a anunţat acest plan, a părut a fi o mai degrabă o viziune măreaţă, lipsită de detalii.

    Pe planeta Facebook din 2026, toată lumea are acces la Internet, pe care marea majoritatea oamenilor îl vor obţine prin intermediul Internet.org, braţul de conexiune al Facebook. Zuckerberg a reptat în cadrul conferinţei de săptămâna trecută faptul că în prezent se lucrează la ochelarii smart care vor fi asemeni celor Warby Parkers. Pentru a întări aceste declaraţii, Facebook promite inteligenţă artificială atât de performantă încât se va putea discuta cu calculatoarele, asemeni cu oamenii.

    Acest plan pare a fi interesant pentru societate şi pentru acţionarii Facebook. Însă provoacă scenarii viitoare nu tocmai plăcute, în care tot ceea ce vom vedea, auzi şi gândi vor fi uşor accesibile tehnologiei.

    Suntem cu un an mai aproape de 2026. Şi deşi lucrurile se mişcă destul de încet, ele încep să se adune, pe măsură ce planurile reţelei sociale de realitate virtuală şi augmentată, conectivitate universală la internet şi inteligenţă artificială sunt pe cale să se deplaseze lent de la fantezie la realitate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Capitalele din UE îşi reabilitează infrastructurile de apă. Provocări similare la Bucureşti şi Viena

    Practic, indiferent de gradul de dezvoltare la care au ajuns marile capitale europene, problemele lor legate de furnizarea apei potabile şi de canalizare sunt aceleaşi – la Viena, Bucureşti sau Paris. Vechimea reţelelor, schimbările climatice, dar şi disponibilitatea redusă a politicienilor în a aproba investiţii – acestea ar fi câteva dintre cauzele identificate de participanţii la o conferinţă internaţională pe tema infrastructurii de apă din UE, desfăşurată la Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 9000 programe de studiu din 10 ţări la cel mai mare târg internaţional de universităţi din Europa de Sud Est

    RIUF aduce în acelaşi loc peste 120 de universităţi şi instituţii educaţionale din România şi din străinătate, şcoli de limbi străine şi ONG-uri studenţeşti pentru a oferi ocazia vizitatorilor să afle informaţii complete despre programele de studiu şi oportunităţile educaţionale pe care le pot accesa. Peste 20 universităţi prezente la târg participă pentru prima dată la un eveniment educaţional în România, printre care se numără şi University College London (Marea Britanie), Webster University (SUA), Les Roches Global Hospitality Education (Elveţia), Hertie School of Governance (Germania) sau Aarhus University, Faculty of Arts (Danemarca), unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume.

    Universităţile prezente la RIUF pun la dispoziţia participanţilor 9000 de programe de studiu de licenţă, masterat, MBA şi doctorat din peste 15 domenii de activitate precum economie şi business, IT&Computer Science, ştiinţe sociale, inginerie, medicină sau drept, acestea fiind cele mai frecvente opţiuni ale tinerilor.

    Pe toată durata evenimentului, tinerii pot beneficia de consiliere gratuită şi pot participa la RIUF YouForum, unde vor avea ocazia să interacţioneze în peste 6 ateliere practice si 20 de sesiuni de discuţii cu peste 45 de invitaţi de renume din diferite domenii de activitate din România, printre care şi Teodora Migdalovici (The Alternative School for Creative Thinking), Ovidiu Eftimie (Times New Roman) sau Vladimir Coman-Popescu (HaHaHa Production).

    Înscrierile la RIUF se pot face pe www.riuf.ro, cel mai mare târg internaţional de universităţi având loc pe 7-8 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti, acolo unde vizitatorii vor putea afla mai multe despre programele de studiu dorite din ţară sau din străinătate.

    Ajuns în această toamnă la cea de-a 21a ediţiie, RIUF are loc şi la Timişoara, pe 10 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara – CRAFT, precum şi la Iaşi, pe 12 octombrie, la Palas Congress Hall.

     

  • Cum încearcă marii jucători din industria tutunului să combată regulile antifumat

    Traducere după Reuters

    Organizatorii nu i-ar fi dorit acolo, dar cu toate acestea executivi din companii precum Japan Tobacco International (JTI) sau British American Tobacco (BAT) stau la rând pentru a prinde un loc în sală. Un singur nume mare lipseşte: Philip Morris International (PMI). Un reprezentant al companiei le-a declarat celor de la Reuters că nimeni din companie nu a fost prezent pentru că se ştia că nu sunt doriţi acolo.

    Dar adevărul era altul: angajaţi ai Philip Morris erau de fapt în New Delhi, dar se cazaseră la un hotel aflat la o oră de locul desfăşurării conferinţei. Philip Morris urma să ţină mai multe întâlniri secrete cu delegaţi ai Vietnamului şi cu alţi membri participanţi la conferinţă.

    Scopul acestor activităţi făcute pe ascuns: Convenţia OMS pentru controlul tutunului (Fraework Convention on Tobacco Control – FCTC), un tratat ce avea ca menire reducerea consumului global de tutun. Cei de la Reuters au aflat că Philip Morris derulează o campanie pentru a slăbi şi chiar bloca părţi ale tratatului.

    Într-un document intern, angajaţi ai companiei spun că în primă fază au susţinut intrarea în vigoare a tratatului, dar că acesta a deviat de la scopul său iniţial, fiind influenţat de ”extremişti antifumat“. Alte documente confidenţiale şi o serie de interviuri cu actuali şi foşti angajaţi ai Philip Morris dezvăluie o campanie ce se întinde în America, Africa şi Asia, fiind una dintre cele mai mari acţiuni de lobby din istorie.

    Datând încă din 2009, miile de pagini pe care Reuters le-a făcut publice includ e-mailuri între directori, prezentări în PowerPoint, planuri de lobby la nivel naţional sau analize de piaţă; luate la un loc, toate aceste documente prezintă o companie care şi-a propus să limiteze pe cât posibil efectele tratatului anti-fumat.

    Cei de la Philip Morris spun că nu este nimic în neregulă dacă directori ai companiei intră în contact cu oficiali ai altor guverne. ”Fiind vorba de o organizaţie ce activează pe o piaţă extrem de reglementată, discuţiile cu autorităţile fac parte din businessul de zi cu zi“, a declarat Tony Snyder, vicepreşedinte de comunicare al Philip Morris. ”Faptul că Reuters a intrat în posesia unor e-mailuri dintre noi şi reprezentanţi ai guvernelor nu înseamnă că acele interacţiuni au fost nepotrivite“, a fost poziţia oficială a companiei.

    Într-o serie de interviuri realizate în Europa şi Asia, directorul de relaţii corporate Andrew Cave a spus că angajaţii companiei au instrucţiuni stricte de a respecta politicile de conduită ale companiei şi legile în vigoare pe pieţele unde Philip Morris activează.

    UN TRATAT VITAL

    Atunci când membrii FCTC se întâlnesc, vieţi omeneşti stau în balanţă. Deciziile luate în ultimii 10 ani la conferinţa organizată de OMS includ, printre altele, interdicţiile de a fuma în spaţii publice – poziţie care a salvat până în prezent milioane de vieţi, potrivit cercetătorilor de la Georgetown University Medical Center. Între 2007 şi 2014, peste 53 de milioane de oameni din 88 de ţări au renunţat la fumat ca urmare a măsurilor anti-fumat impuse în statele respective. Potrivit aceluiaşi studiu, publicat în decembrie 2016, 22 de milioane de decese cauzate de tutun vor fi evitate datorită măsurilor din tratat.

    Cu toate acestea, OMS susţine că tutunul rămâne cea mai importantă cauză de deces ce poate fi prevenită; analiştii organizaţiei susţin că numărul deceselor cauzate de tutun va ajunge, până în 2030, la 8 milioane anual, cifră mai mare faţă de cea din prezent – 6 milioane anual.

    A existat o stare de euforie atunci când tratatul a fost semnat, în 2003. El a intrat în vigoare în 2005, făcând posibile o serie de măsuri ce păreau până atunci radicale, aşa cum ar fi localurile în care accesul fumătorilor e interzis. În jur de 90% din statele lumii s-au alăturat tratatului; o absenţă importantă se consemnează în cazul Statelor Unite, care au semnat tratatul dar nu l-au ratificat încă.

    Tratatul a convins zeci de state să mărească taxele şi accizele pe produsele din tutun, să aprobe legi naţionale care să interzică fumatul în spaţii publice sau să impună mărirea dimensiunilor semnelor de avertizare de pe pachetele de ţigări. Reprezentanţi ai ţărilor care au semnat tratatul se întâlnesc o dată la fiecare doi ani pentru a stabili noi reguli sau pentru a le întări pe cele existente.

    Spre exemplu, au trecut 5 ani de când Australia a devenit primul stat ce a obligat producătorii de ţigări să folosească acelaşi timp de ambalaj, dar lupta împotriva fumatului e încă plină desfăşurare.

  • Opinie Rareş Măcinică: Madagscar – Smile & Wave Boys, Smile and Wave…

    De fapt nici nu se întâmplă asta, pentru că exporturile României sunt făcute de multinaţionale. În top 100 exportatori, doar 2% sunt companii cu capital românesc. Ce înseamnă asta? Păi arată că economia României este una de tip „lohn”. Doar forţa de muncă ieftină este principala raţiune a investiţiilor străine aici. Aducem materie primă, producem bunuri finite şi exportăm către alte ţări. Noi nu avem producţie autohtonă, asta înseamnă că orice criză într-un context geopolitic care implică Europa, va destabiliza economia României.

    Dar am fi oare pregătiţi de ieşirea pe pieţe externe? Un exemplu banal, dar sugestiv, ne spune că avem IT-işti mulţi şi buni în ţară, însă firmele româneşti, conform Eurostat, se află pe ultimul loc în Europa în clasamentul celor care au un site propriu, în jur de 42%, faţă de Danemarca (92%), Suedia (89%), Austria (86%). Suntem pe penultimele locuri în Europa când vine vorba de prezenţa pe social media şi bloguri. Un lucru de bază în ziua de azi pentru un antreprenor care doreşte să îşi prezinte oferta pe pieţe externe…

    Exporturile în Africa şi Orientul Mijlociu, Asia, America au cunoscut din 1990 încoace un trend abrupt descendent (peste 50-60% scădere). În ţările din aceste regiuni, nu contează valoarea exporturilor, ci Marja mare, Valoarea Adăugată! Mai mult, realizarea unei balanţe comerciale excedentare, ne ajută la echilibrarea deficitului extern. De exemplu, în Orientul Mijlociu şi Apropiat avem un excedent comercial de aproximativ 1,8 miliarde euro. Aproape de această cifră suntem şi în statisticile exporturilor către Africa. În total, avem comerţ în 17 ţări non UE, cu balanţă comercială pozitivă, rezultând un excedent de peste 20 miliarde euro. Atenţie, asta reprezintă cu 50% mai puţin faţă de acum 27 de ani. Să realizăm ce înseamnă scăderea: în 2015 deficitul balanţei comerciale a României a fost de 8,4 miliarde de euro.

    Nu trebuie să mergem întotdeauna la pomul lăudat. Iată că România a reuşit relaţii comerciale cu Swaziland, unde am exportat piese de schimb pentru tractoare, rulmenţi, produse chimice. Madagascar, importuri zero!!!, doar exportăm: frigidere, anvelope, material de construcţii. Cu RS Vietnam avem relaţii economice de peste 30 de ani. Cine nu îşi mai aminteşte de creveţii vietnamezi din anii 80? Un alt exemplu este Mongolia, unde România a şi contribuit cu investiţii la Circul de Stat şi la fabrica de mobilă din Ulan Bator. Marea majoritate a relaţiilor comerciale este formată din export produse româneşti (medicamente, produse alimentare…). Nu în ultimul rând, facem afaceri şi cu Mauritius, nişte insule, de unde importăm ceai, cafea, peşte…

    Mai mult, aflăm că anul trecut programul de promovare a exportului a fost pus în pericol de nouă lege a achiziţiilor din 2016, riscând ca peste 400 de firme româneşti să nu poată participa la târguri internaţionale. Este vorba de Programul de Promovare a Strategiei de Export a României (HG 296/2007), Federaţia Română de Design Vestimentar acuzând ministrul de la acea vreme că nu a făcut nimic să deblocheze situaţia, iar banii necesari fiind bocaţi de Ministerul de Finanţe, Ordonatorul Principal de Credite…

    Avem nevoie nu numai de un program de susţinere a exporturilor, dar mai ales de o echipă de vânzări, probabil din cadrul reprezentanţelor economice din ambasadele noastre, care să meargă cu pliante, mape şi power pointuri şi să aducă “clienţi” (iată o măsurare clară a productivităţii!) pentru firmele româneşti care încă mai produc ceva. Şi nu numai clienţi, dar şi suport informaţional, câţi dintre antreprenorii noştrii au întradevăr cunoştinţele necesare relaizarii unui plan de export.

    Însă în vârful piramidei stă, ca o fată morgana, nevoia urgentă şi disperată de a avea producţie autohtonă, alături de programe masive de cercetare şi inovare. Altfel, vom rămâne cu antreprenoriat majoritar de cafenele şi florarii.

    Iar antreprenori care produc, pot avea oportunităţi şi intern. Avem din ce în ce mai mulţi bani acum (din salarii…) nu îi vom economisi în bănci, ci îi vom cheltui. Pe ce? Pe roşii, castraveţi, televizoare şi medicamente. De unde? Din import, evident.

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Externalizarea timpului

    Acum câţiva ani, imediat după începutul crizei, la o conferinţă de vânzări pe segmentul automotive, a venit vorba despre preţ în decizia de cumpărare. O sală plină ochi cu peste 200 de oameni din vânzări considera că un preţ mic face vânzarea uşoară. |n acel moment, brusc, unul dintre speakeri a cerut celor prezenţi să ridice sus mâna cine conduce o Dacie. Câte mâini credeţi că au fost ridicate? Niciuna… ”De ce?“ A întrebat? ”Are tot patru roţi, uşi, volan şi unul dintre cele mai mici preţuri de achiziţie.“

    Dacă am fi cei mai ieftini, de ce am mai avea nevoie de echipă de vânzări? Am ”salva“ costul cu vânzările (de obicei unul ridicat) şi ne-am baza strategia pe cel mai mic preţ. Dar oare chiar vom dubla astfel portofoliul de clienţi ”buni“ (profitabili, bun-platnici)? Dimpotrivă, paradoxal, pe termen lung, se va întâmpla invers.

    |mi amintesc o poveste tot de la o conferinţă de vânzări. Directorul unei companii dorea să îşi cumpere un laptop performant şi a trimis solicitări către mai mulţi furnizori pentru o prezentare. Intră primul, îi arată laptopul, îl deschide, începe să îi explice ce face, cum face, etc.; intră al doilea, procedează la fel, foarte vorbăreţ, o prezentare de nota 10. Clientul ascultă atent. Intră al treilea, se aşază pe scaun, dar fără niciun laptop cu el. Atenţia clientului e deja captată. Fără ezitare, începe să pună întrebări directorului. Cum îşi organizează timpul, cât de mult călătoreşte, dacă utilizează mai mult e-mailul sau alte softuri, un dialog plăcut şi deschis. Apoi, brusc, îi spune clientului: vă rog aşteptaţi 5 minute! Şi pleacă. După exact 5 minute revine, de data aceasta cu o cutie, o desface şi îi spune: acesta este laptopul potrivit pentru dvs. Şi a închis vânzarea. Preţul? Pe ultimul loc!

    Evident că nu avea cu el toate modelele de laptopuri, dar trei mari concluzii reies din astfel de exemple. Prima: a studiat foarte bine cu cine se întâlneşte, astfel că a avut o idee foarte clară ce model de laptop alege. A doua: a pornit de la ce şi-a dorit CLIENTUL (iar când NOI decidem că VREM să cumpărăm conform nevoilor şi dorinţelor noastre, atunci disponibilitatea de a plăti preţul cerut creşte foarte mult). A treia concluzie se traduce prin ”customer-centricity“, mai pe româneşte ”personalizează-ţi“ vânzarea în funcţie de ce i-ar plăcea clientului să cumpere, nu în funcţie de ceea ce ţi-ar plăcea ţie să vinzi.

    Sună banal, dar oare ne gândim la asta înainte de fiecare întâlnire? ”Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte de pomană“, spunea maestrul Dinică în ”Filantropica“. ”Aşa îmi ceri tu 3.000 de dolari? Vino la mine şi impresionează-mă, emoţionează-mă, stoarce-mi o lacrimă“, îi spunea lui Mircea Diaconu.

    Care ar trebui să fie primul subiect în orice întâlnire cu clientul? TIMPUL este răspunsul. ”Our goal is to reduce the number of routine office responsibilities that steal your time, by remotely providing professional administrative services“ (Ţelul nostru este să reducem numărul de activităţi de rutină care vă mănâncă din timpul preţios prin furnizarea de servicii administrative profesionale). Aşa începea un e-mail primit zilele trecute. Adică un virtual assistant care îţi preia în totalitate ”small daily tasks“, de multe ori ineficiente, agasante şi indispensabile. Mi-a atras imediat atenţia. Doar o oră pe zi ”salvată“ clientului, îi aduce, adunat, un câştig de aproape o zi pe lună sau aproape două săptămâni pe an! Aş plăti în plus pentru asta? Categoric da…

    Am fost în urmă cu câţiva ani la un client şi, stând de vorbă la o cafea, îl vedeam mereu agitat, vorbind când cu furnizorul lui extern, când cu cel de transport… Comandase o cantitate de marfă, însă la încărcarea în camion erau diferenţe; nu puteam lega o frază fără să fim întrerupţi. După 30 de minute s-a lăsat în sfârşit liniştea şi atunci mi-am zis: ce ar fi dacă i-aş spune o poveste să îl impresioneze (vezi ”Filantropica“), o poveste în care noi, cei care vindem servicii de logistică, avem datele furnizorului, păstrăm permanent legătura cu el, discutăm înainte de sosirea camionului, suntem în legătură cu depozitul lui, îi comunicăm ziua şi ora sosirii mărfurilor, îi descriem produsele pentru a-şi pregăti echipamentele de descărcare şi a-şi estima corect necesarul de oameni prezenţi. Cât efort doar pentru o comandă de achiziţie? Asta presupunând că merge totul ca la carte, altfel timpul se dublează. Dar dacă am vorbi de 2-3 situaţii de genul ăsta în fiecare zi?

    Nu i-am stors o lacrimă, nu ştiu dacă l-am emoţionat, dar de câştigat contractul, asta am făcut-o sigur, pentru că avem ”docomentu’ stimabile“, vorba lui Zaharia Trahanache din ”O scrisoare pierdută“.

    |n business, la fel ca în viaţa personală, avem o tendinţă naturală de a ”externaliza“ timpul. Englezii numesc asta ”quality time“, debarasat de activităţi care ne ”fură“ timpul, timpul în care ne concentrăm la oportunităţi în business, creşterea eficienţei şi/sau familie. ”One thing I learned in jail is that money is not the prime asset in life. Time is“ (Am învăţat în puşcărie că nu banii sunt cel mai important lucru în viaţă, ci timpul) spunea Michael Douglas în filmul ”Wall Street: Money Never Sleeps“.

    Să vindem Valoarea serviciului, nu Costul lui. Timpul a devenit atât de preţios, încât fiecare timp ”minimizat“ înseamnă profit ”maximizat“. Şi o demonstrează în zilele şi lunile petrecute cu clienţii în negocieri. Credeţi că în zecile de ore discutăm preţul? Nu, preţul are o pondere de maximum 20% din totalul alocat încheierii unui contract de transport. Ce rămâne… este alocat valorii adăugate… ”externalizării“ timpului.

  • Capriciile vremii şi pierderile fermierilor

    În cazurile în care apar calamităţi, o eventuală despăgubire se poate acorda doar dacă paguba depăşeşte 30% din venituri, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu, în deschiderea conferinţei „Cum salvăm anul agricol”, organizată de Mediafax şi Agrointeligenţa. „Înţelegem, când apare o calamitate, să se ceară despăgubiri, dar trebuie să ne uităm şi la mărimea pagubei. Nu putem vorbi despre despăgubire ca acoperire a pierderilor din venit dacă paguba nu depăşeşte 30%”, a spus Daniel Botănoiu. Oficialul a mai menţionat că „la Ministerul Agriculturii, uşa noastră este deschisă, dar deocamdată nu salvăm nimic şi ne dorim să avem discuţii constructive cu fermierii”.

    Pe de altă parte, directorul general al fermei agricole Insula Mare a Brăilei (IMB), Lucian Buzdugan, a declarat că tehnologia pe care o utilizează în exploataţie se bazează pe ciclul natural îngheţ-dezgheţ, iar solul este foarte puţin atins, astfel că de şapte ani terenurile cultivate în Insula Mare a Brăilei nu au mai fost arate. Insula Mare a Brăilei este cunoscută ca una dintre cele mai mari şi mai performante exploataţii agricole din ţară şi din Europa.

    „Văd că primăvara cultivatorii discuiesc terenul şi mă întreb de ce. Discuirea risipeşte apa din sol, îl şi tasează, iar costurile de exploatare sunt mult mai mari. Eu de şapte ani n-am mai arat terenurile. Valorificăm ciclul îngheţ-dezgheţ şi astfel afânarea terenului pe o adâncime de 20-25 de centimetri se face natural. În plus, consumul de motorină scade de la 50 la 22 de litri la hectar”, explică Lucian Buzdugan.

    Directorul general al IMB a mai arătat că, pentru a reduce costurile de producţie, utilizează inclusiv resturile vegetale („La ceilalţi, humusul din sol scade pentru că materia organică este foarte puţin utilizată”), foloseşte apă dedurizată la irigaţii şi îngrăşăminte în formă lichidă. Mai mult, „noi nu ne atingem de sol decât o singură dată pe an. Gândiţi-vă că o trecere peste sol înseamnă 7% tasare, iar într-un an sunt şapte treceri, din primăvară până în toamnă. Vă recomand să utilizaţi maşini care să fie modulate în aşa fel încât să faceţi o singură trecere peste sol pe an”, a spus Lucian Buzdugan participanţilor la conferinţă.

    Un rol important în eficientizarea activităţii fermierilor este asocierea acestora, dar de-a lungul anilor acest proces s-a dovedit greoi, mai cu seamă din pricina reticenţei agricultorilor. Carrefour, al doilea cel mai mare retailer din România după cifra de afaceri, şi-a înfiinţat propria cooperativă agricolă, denumită Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, care cuprinde la început 80 de familii de producători agricoli, care vor livra în jur de 5.000 tone de legume, recoltate de pe o suprafaţă de 60 de hectare, potrivit reprezentanţilor companiei. Cooperativa Agricolă Vărăşti, prin care Carrefour preia producţia din câmp şi o listează în magazinele proprii, a început cu 4-5 producători şi are acum peste 80 de familii partenere, declară Mircea Isvoranu, manager achiziţii legume fructe al Carrefour.

    „Noi suntem primii retaileri care au deschis dialogul cu producătorii agricoli, în urmă cu 14 ani, şi acum avem în total 360 de producători care ne sunt parteneri, iar peste 90% din produsele noastre marcă proprie sunt fabricate în România. Astfel că am demarat şi programul Cooperativa Agricolă Vărăşti, cu 4-5 familii la început, şi am ajuns la peste 80 de familii partenere în prezent”, spune Mircea Isvoranu.

    Oficialul de la Carrefour a mai arătat că toate părţile implicate în acest proiect – producători, retailer şi clienţi – au avantaje de pe urma colaborării. „Clienţilor le oferim gustul românesc şi prospeţimea produselor, vândute la o zi după recoltare, iar, noi – ca retaileri – avem un parteneriat sigur şi constructiv, iar producătorii au siguranţa vânzării şi reducerea pierderilor”, conform lui Isvoranu. Potrivit acestuia, „producţia de 5.000 de tone pe an, preluată de la Vărăşti, este planificată sezon cu sezon, trimestrial, lunar, săptămânal şi zilnic”, astfel încât „fiecare dintre fermieri ştie exact ce are de făcut”.

  • Suprarealism în România: primeşti bonus pentru a veni la muncă

    În alte zone din ţară sunt companii care dau bonus 1.000-1.300 de lei celor care recomandă sau aduc oameni care pot fi angajaţi.

    Oana Botolan Datki, SEE managing partner la Consulteam, spune că firmele au ajuns să aplice politica de recrutare: Îi angajez pe toţi cei care vor să lucreze la mine. Adică nu mai contează ce ştiu, ce pot face, ci doar să vină să lucreze.

    Piaţa muncii din România a dat atât de mult în clocot încât riscă să se evapore de tot în timp: şomajul a coborât la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, 4,7%. Pur şi simplu nu mai ai de unde să atragi oameni din intern.

    Conform ultimelor date Eurostat, pe medie, un tânăr din România se mută de la părinţi la 27,9 ani faţă de 26,1 ani cât este media Uniunii Europene.

    O schimbare de trend în România: fetele pleacă de acasă la 25,6 de ani, o vârstă în scădere, în timp ce băieţii pleacă la 30 de ani, o vârstă în creştere. Confortul de acasă de la mama pentru băieţi este destul de greu de înlocuit, având în vedere că fetele vor să aibă cariera lor, iar casa trece pe locul trei. Vacanţele sunt pe locul doi.

    În Europa, în medie, fetele pleacă de la părinţi la 25,1 ani, în timp ce băieţii la 26,1 ani.

    În Italia, băieţii pleacă de acasă la 31,3 ani, iar fetele la 29 de ani. În Suedia, băieţii pleacă la 19,7 ani, iar fetele la 19,6 ani.

    Când pleci de acasă este de presupus că ai un job sau că eşti în căutarea unuia. România începe puţin să se schimbe în sensul că noua generaţie, având confortul de acasă, aşa cum este el, nu se grăbeşte să-şi caute un loc de muncă, preferând spre exemplu, să-şi continue studiile cu un master. Va vedea el mai încolo ce va face cu acest lucru.

    Dacă au nevoie de bani se angajează în retail, în call-centere, în cafenele, de unde pot să plece şi mâine, dacă nu au chef să mai dea telefoane sau să vorbească cu clienţii. De multe ori nici nu mai anunţă că nu mai vin la muncă, iar companiile se trezesc fără om la job. De unde să găsească altul în 10 minute?

    Pe de altă parte, sindicatele, ce-i drept, au o voce mai scăzută în zilele noastre, încearcă să obţină tot timpul bani mai mulţi pentru membrii lor. Până acum nu am auzit să aibă politici în care să ţină oamenii în firmă, să ajute într-un fel sau altul angajatorul să aibă o fluctuaţie mai redusă de personal, sau chiar să găsească angajaţi pentru companii.

    Poate sindicatele ar trebui să-şi facă firme de personal, ca Adecco, de exemplu, ca să susţină companiile şi până la urmă să ţină joburile aici, în oraşul lor sau în România. Dar mai mult decât atât, să ţină într-un fel sau altul oamenii la job. Pe vremea lui Ceauşescu se dădeau case prin intermediul sindicatelor. Dacă atunci a fost un lucru bun, ce a permis o urbanizare accelerată a României, poate ar trebui să se scoată din istorie aceste modele de atragere şi ţinere a forţei de muncă. Dar poate nu e treaba lor, deşi ar trebui să fie.

    România este într-un moment favorabil pentru piaţa forţei de muncă, având în vedere că acum cererea este mai mare decât oferta. Ce-i drept poate să fie o cerere înşelătoare, respectiv să fie doar din câteva sectoare unde se înregistrează creşteri susţinute: automotive, retail, industria hotelieră şi de restaurante, unde salariile sunt mai mici, şi IT, service-centere, unde salariile sunt mai mari.

    La polul opus, din perspectiva ofertei, oamenii sunt total bulversaţi întrucât nu ştiu încotro să se ducă. Dacă ai început într-o industrie, într-un anumit sector, este destul de greu să schimbi domeniul de activitate. Este greu să treci din retail sau cafenea în industria pură, chiar şi la bandă.

    De asemenea, planurile de carieră există, mai cu seamă în planurile celor de la HR, care trebuie să facă unui candidat capul calendar, în încercarea de a convinge că la ei este cel mai bun loc pe care poate să-l găsească un angajat. Şi pentru companii este greu să mute un om de la o secţie la alta şi atunci uită de acest plan de carieră sau îl aplică doar când pleacă cineva şi trebuie înlocuit peste noapte.

    Indiferent cum este acum situaţia, piaţa muncii, angajatori şi angajaţi deopotrivă trebuie să se bucure, fiecare în felul lui, de acest tablou suprarealist din România: primeşti bonus dacă te prezinţi la muncă.

  • Elon Musk descrie detaliat planul reţelei de tuneluri subterane pentru fluidizarea traficului rutier

    Planul inginerului Elon Musk este de a construi o reţea tridimensională de tuneluri subterane, cu zeci de niveluri în funcţie de direcţie. Maşinile ar urma să fie coborâte în tuneluri pe rampe asemănătoare cu ascensoarele şi să circule pe platforme cu viteze de până la 200 de kilometri pe oră, într-un trafic controlat de computere.

    În cadrul unei conferinţe organizată de grupul media TED (Technology, Entertainment, Design / Tehnologie, Divertisment, Design), Elon Musk a prezentat o simulare computerizată a proiectului reţelelor de tuneluri subterane.

    “Să vă arăt despre ce este vorba. Sunt câteva lucruri importante la o reţea 3D de tuneluri. În primul rând, trebuie integrate intrarea şi ieşirea din tunel în infrastructura oraşelor. Cu ajutorul unui lift, un fel de platformă pentru maşină aşezată pe un lift, putem integra intrarea şi ieşirea din tunel într-un spaţiu de dimensiunile a două locuri de parcare. Maşina este aşezată pe o platformă. Nu va fi limită de viteză, concepem un sistem care să funcţioneze la viteza de 200 km/h”, a explicat Elon Musk.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • A aplicat la Harvard de 10 ori şi a fost respins de fiecare dată. Acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

     Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”

    “Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost <bere>. Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căutat <China> şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă”, povesteşte miliardarul chinez.

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.