Tag: computer

  • Povestea miliardarului de 31 de ani care a dezvoltat cel mai mare retailer online din lume

    S-a născut în Paris în 1967, într-o familie de iranieni, şi s-a mutat în Maryland împreună cu familia când tatăl său, de profesie medic, şi-a început rezidenţiatul la Johns Hopkins Medical Center.

    Omidyar şi-a descoperit pasiunea pentru calculatoare în perioada liceului, când a devenit interesat de computere şi a început să lipsească de la orele de educaţie fizică pentru a se dedica pasiunii sale. În loc să îl pedepsească pentru absenţele sale, directorul liceului l-a angajat să scrie un program de computer care să printeze fişe pentru biblioteca şcolii; câştiga 6 dolari pe oră.

    După liceu, Omidyar s-a înscris la Universitatea Tufts, pe care a absolvit-o în 1988 specializându-se în informatică. Şi-a început cariera la Claris, o subsidiară a Apple Computer, care dezvolta software pentru Macintosh. În 1991, a fondat împreună cu trei prieteni Ink Development Corp., o firmă ce includea şi un segment de shopping şi a fost ulterior redenumită eShop Inc.

    Omidyar a lucrat ca inginer software pentru eShop până la sfârşitul lui 1994, când, săturându-se de start-up-uri, a început să lucreze ca inginer pe relaţii de dezvoltare pentru producătorul de software General Magic.

    La 28 de ani, a început să scrie cod de computer pentru o firmă care permitea listarea de obiecte de colecţie care să poată fi licitate în mod direct. A creat un prototip pe pagina sa personală, iar apoi a lansat un serviciu online numit Auction Web, care a devenit ulterior eBay.

    Primul obiect vândut pe site a fost un indicator cu laser stricat. Omidyar a fost fascinat că cineva ar putea să plătească pentru un dispozitiv stricat, dar cumpărătorul l-a asigurat că este conştient de acest lucru şi că are o colecţie de astfel de obiecte. Surprizele au continuat să apară, iar businessul a explodat pe măsură ce utilizatorii au început să înregistreze obiecte de o varietate inimaginabilă.

    Site-ul era monetizat printr-un comision cuprins între 1,25 şi 5% de la vânzător, iar cu profitul obţinut astfel, Omidyar a finanţat extinderea. Veniturile lui au ajuns treptat să depăşească salariul pe care îl avea la General Magic, astfel că, la nouă luni de la începerea acestei activităţi, a decis să îşi dedice toată atenţia noii sale afaceri. În prima lună din 1997, site-ul său găzduia deja două milioane de licitaţii, iar până la mijlocul anului intermedia 800.000 de licitaţii în fiecare zi.

    Ca urmare a dezvoltării, în acelaşi an a schimbat numele companiei în eBay şi a început să o promoveze. Numele atât de cunoscut astăzi a fost rezultatul unei inspiraţii de moment a antreprenorului. În 1996, în afacere i s-a alăturat Jeffrey Skoll, inginerul canadian care a devenit primul angajat al eBay. În martie 1998, Meg Whitman a fost numită preşedinte şi CEO şi a condus firma vreme de zece ani. În septembrie 1998, eBay a fost listată la bursă, făcându-i atât pe Omidyar, cât şi pe Skoll miliardari.

    În 2008, cele 170 de milioane de acţiuni ale lui Omidyar valorau 4,45 miliarde de dolari. De la fondarea companiei în 1995 până la sfârşitul lui 1999, pe eBay au fost vândute mărfuri în valoare de două miliarde de dolari. Câteva dintre cele mai ciudate (şi nu neapărat legale) produse includ un Volkswagen Beetle din 1999, o navetă spaţială rusească şi un rinichi uman. În primăvara acestui an, baza de date a clienţilor eBay a fost spartă de către armata siriană, ei înlocuind primele pagini ale site-urilor cu propriul lor logo.

    Preţul acţiunilor a scăzut drastic ca urmare a atacului.
    Omidyar este de asemenea investitor în staţiunea de lux Montgage Resort and Spa din Laguna Beach, California, iar în 2010 a lansat un site de ştiri de investigaţii, Honolulu Civil Beat, numit cel mai bun site de ştiri din Hawaii timp de trei ani consecutiv. Anul trecut, Honolulu Civil Beat a început un parteneriat cu publicaţia americană Huffington Post lansând cel mai recent site regional al publicaţiei, HuffPost Hawaii. Anul trecut, Omidyar a anunţat lansarea First Look Media, o organizaţie media care a lansat în 2014 publicaţia The Intercept.

  • În 2006 vi-l prezentam pe Vladimir Sterescu, fondatorul celei mai mari companii de call center din România

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Cateva convorbiri telefonice, prima chiar din greseala, o intalnire, o propunere, o afacere incheiata. O achizitie care sporeste numarul romanilor imbogatiti din noua tehnologie. Povestea cumpararii call-center-ului EasyCall de catre americanii de la Computer Generated Solutions este fascinanta chiar prin simplitatea ei: un om, o idee, finantare si perseverenta, happy end in stil hollywoodian.

    Vladimir Sterescu, fondatorul EasyCall, este omul care a marcat un punct pretios pentru romani in meciul confuziilor dintre Budapesta si Bucuresti. Atunci cand l-a sunat pentru prima oara pe Sterescu, Phil Friedman, presedintele companiei americane Computer Generated Solutions (CGS), l-a anuntat ca vine la Budapesta si ca ar vrea sa viziteze si EasyCall. Era intr-unul din weekend-urile  lunii iunie, iar Sterescu nu stia nici cine este Computer Generated Solutions si nici cine este Friedman. Politicos, l-a informat pe american de pozitionarea geografica a companiei sale, dar a avut si un impuls, despre care acum spune ca nu-i este caracteristic, de a-i explica sefului CGS cine este si ce face EasyCall.

    Friedman a parut oarecum dezamagit ca a nimerit mai la est de Budapesta, dar i-a dat, totusi romanului adresa de mail, pentru a primi o prezentare completa a EasyCall. „Cred ca in acest caz Bucurestiul a batut Budapesta“, zambeste Sterescu sase luni mai tarziu. Aceasta pentru ca EasyCall, furnizor de servicii de tip call-center, a fost preluat in luna octombrie de catre CGS. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica de oficialii celor doua companii, dar surse din piata estimeaza ca este vorba de o suma de ordinul milioanelor de euro, probabil undeva in jurul a 6 sau 7 milioane.

    Spre deosebire de multe alte companii care prefera discretia extrema, cei de la Computer Generated Solutions par chiar mandri de cumpararea EasyCall. Asa lasa sa se inteleaga banner-ul care troneaza chiar pe pagina de web a CGS si care face trimitere atat spre site-ul EasyCall, cat si spre comunicatul de presa ce anunta tranzactia. Aceasta spre deosebire de anuntul privind preluarea FolioDev, companie americana furnizoare de servicii IT pentru companii, tranzactie incheiata de CGS doar o zi dupa preluarea EasyCall si tratata cu discretia obisnuita.

    Chiar daca valoarea tranzactiei nu este publica, povestea infiintarii EasyCall si a modului in care, in numai trei ani, un tanar devine milionar bate cifrele seci si este mult mai interesanta.

    Sterescu si-a inceput cariera in adevaratul sens al cuvantului in 1997, an marcat de intrarea pe piata a celor mai mari operatori de servicii de telefonie mobila la ora actuala, Orange si Vodafone, pe atunci Dialog si Connex. „Aveam un prieten care s-a angajat la Connex pe vremea aceea si el m-a indemnat sa incerc si eu“, isi aminteste Sterescu. „Se faceau foarte multe angajari, mai ales in departamentul lor de relatii cu clientii, adica in call-center“, a spus Sterescu.

    Cu alte cuvinte, investitiile majore pe care le faceau operatorii in resurse umane l-au adus pe actualul director al call-center-ului EasyCall in aceasta industrie. Meseria a invatat-o din mers, trecand prin sapte posturi diferite in cadrul Connex. „Am inceput de la casca, am format departamentul de date, am lucrat in departamentul de retentie, unde trebuia sa incerc sa-i conving pe clientii care voiau sa rezilieze contractul sa se razgandeasca, dupa care am trecut in departamentul de major accounts, unde faceam acelasi lucru, numai ca era vorba de clienti mari. Am revenit apoi la relatii cu clientii in echipa de management si am sfarsit in departamentul de reglementari“, spune Vladimir Sterescu.

    Un job intr-un call-center presupune foarte multa rutina, motiv pentru care un angajat la casca se remarca destul de greu. Asta pentru ca, intr-un mediu in care lucreaza foarte multi angajati, dupa reguli bine stabilite, procedurile si informatiile oferite de acestia trebuie sa fie intotdeauna aceleasi. „Un standard de baza intr-un call-center ar fi acela ca, daca o persoana suna de 100 de ori cu aceeasi intrebare, teoretic ar trebui sa primeasca 100 de raspunsuri identice“, explica Sterescu. „In practica, aproximativ 90 de raspunsuri sunt identice, restul de zece fiind fie raspunsuri gresite, fie deviatii pe langa raspuns, pentru care trebuie asumata o anumita raspundere“, a continuat el. „Eu am fost unul dintre cei zece.“

    Lucra la Connex cand a inceput sa ia in considerare posibilitatea de a-si face propriul call-center. Insa, in viziunea lui, call-center-ul pe care ar fi vrut sa-l fondeze ar fi trebuit sa raspunda in numele mai multor companii care ar fi inchiriat aceste servicii. „Consideram ca piata de call-center din Romania nu era suficient de dezvoltata si deci ca era un business de viitor“, a spus Sterescu: „In ’98-’99, daca aveai o problema, nu aveai unde sa suni pentru informatii, suport tehnic sau reclamatii“.

    Piata de call-center din Statele Unite era la momentul respectiv cel mai bine pusa la punct. Mai mult, companiile mari preferau sa faca outsourcing pentru serviciile de relatii cu clientii, in primul rand din ratiuni financiare. Pe de o parte, un call-center presupune foarte multe costuri pentru o companie, plecand de la cheltuielile cu cladirea si pana la remuneratia personalului. Pe de alta parte, este nevoie de foarte multi angajati care, in cazul unei multinationale cotate la bursa si obligata sa raporteze anual indicatori precum cifra de afaceri per angajat sau profitul pe cap de angajat, reduc inevitabil valoarea acestor indicatori.

    „Ideea initiala a fost de a face un call-center, cu cativa oameni care sa poata raspunde in numele mai multor companii, cliente ale acestui call-center. Adica acelasi om sa fie scolarizat pe produsele si serviciile mai multor companii“, isi aminteste Sterescu. „Insa nu aveam banii necesari pentru a investi in ideea mea.“

    Aici au intervenit ceilalti doi fosti actionari ai EasyCall. Unul dintre ei este Gheorghe Rusu (64 de ani), fostul presedinte al Asociatiei Nationale a Internet Service Providerilor din Romania (ANISP). „Este un om cu un spirit antreprenorial foarte bun, pe care il cunosteam din diverse intalniri pe vremea cand reprezentam Connex si caruia i-am prezentat ideea mea de business“, evoca Sterescu. „A acceptat sa finanteze 100% ideea mea, in care eu as fi facut munca 100%, cu actionariat 50/50, dar numai daca as fi plecat de la Connex. Eu nu prea voiam asta, pentru ca aveam un post foarte bun si multe avantaje acolo“, a adaugat el.

    Situatia nu a ramas asa, pentru ca la scurt timp Rusu a decis ca este nevoie de inca un actionar – Sorin Cristescu (56 de ani), un businessman din zona de software pentru afaceri. Si astfel, actionariatul s-a impartit la trei, in conditiile in care Rusu si Cristescu s-au implicat in afacere doar financiar.

    EasyCall a fost fondat in 2003, in urma unei investitii initiale de aproape un milion de dolari, mai mult decat anticipasera cei trei actionari. „Inceputul a fost destul de greu. Am investit in prima faza in amplasament – o camera de 15 metri patrati, un birou si un calculator – si am inceput sa alergam dupa clienti“, povesteste Vladimir Sterescu.

    Pana in martie 2004, EasyCall a avut un singur client, o companie care vinde aparate electronice si electrocasnice, cu toate ca Sterescu a trimis aproximativ 600 de oferte si a avut peste 150 de intalniri in urma acestor oferte. „Seful companiei respective imi este prieten si, cu toate ca nu avea nevoie in mod special de servicii de call-center, a fost de acord sa-mi fie client“, spune directorul EasyCall. Au urmat si investitiile in prima centrala telefonica, in aplicatii software pentru call-center, in resurse umane – patru angajati – si in publicitate.

    Al doilea client al companiei a fost chiar Connex, care a solicitat serviciile EasyCall pentru un proiect de promovare a unui serviciu nou timp de o luna. Pentru proiect ar fi fost nevoie de aproximativ 100 de persoane. „In doua saptamani a trebuit sa angajam personalul necesar, noi fiind doar cinci. Cum am facut? Am dat anunt la mica publicitate si, pentru ca doamna de la ghiseu ne spusese ca anunturile sunt date in ordine alfabetica, l-am inceput cu litera A, pentru a fi cat mai sus pe pagina“, povesteste Sterescu. Iar faptul ca anuntul era si „bolduit“, adica scris cu litere ingrosate, l-a propulsat intre primele cinci. Rezultatul: peste 1.000 de solicitari, care au ajuns sa blocheze inbox-ul clientului de e-mail.

    Proiectul Connex s-a prelungit pe noua luni, timp in care compania a atras alti 14 clienti si un al doilea proiect Connex, pentru setari de telefoane. Printre clienti s-a numarat si o companie olandeza care a facut outsourcing pentru serviciile de call-center in cinci limbi straine – engleza, franceza, germana, spaniola si italiana.

    EasyCall ofera servicii de call-center pentru companii care activeaza in telecomunicatii, cablu, Internet, software si sectorul financiar-bancar. A inceput cu serviciile de baza, de primire de apeluri si furnizare de informatii catre clienti. Ulterior s-a trecut si in zona de suport tehnic si de recuperare de debite, EasyCall avand rolul de a le aminti telefonic clientilor ca au intarziat cu plata facturilor. „In momentul de fata facem «collections» (recuperare a debitelor) exclusiv pentru SUA si facem si incasari prin telefon. Clientul nostru ne-a furnizat o aplicatie software pentru procesarea cardurilor“, explica Vladimir Sterescu.

    Telemarketingul este un alt domeniu in care a activat si activeaza EasyCall – un segment cel putin interesant: cum altfel sa definesti vanzarea prin intermediul telefonului a laptelui-praf sau a tigarilor catre clienti din Italia? Si cat de bine se vinde lapte-praf prin telefon? „Se vinde excelent. De fapt, ei faceau comanda de lapte pe un site si noi trebuia sa-i convingem sa cumpere in cantitate mai mare“, isi aminteste Sterescu.

    Vanzarea companiei nu a fost o actiune programata, chiar daca cei trei actionari ai EasyCall au cochetat cu ideea si au primit ceva oferte, din care „una cel putin interesanta“, spune Sterescu.

    Chiar si oferta primita din partea americanilor de la CGS a venit un pic prea devreme, s-ar putea spune, pentru ca afacerea, chiar fara sprijin extern, avea sanse sa se dubleze intr-o perioada scurta de timp. Dar finantatorii si partenerii lui Sterescu au avut o abordare pragmatica, preferand sa-i „redea libertatea“ acestuia, respectiv puterea de decizie din punct de vedere executiv. Asa ca vanzarea EasyCall mai are o caracteristica aparte, anume faptul ca tranzactia s-a facut practic fara negocieri. Dupa telefonul din iunie de la presedintele CGS, Phil Friedman, Sterescu i-a trimis acestuia prin e-mail o prezentare a companiei. La finele lui iulie, Friedman i-a telefonat din nou lui Sterescu, spunandu-i ca a decis ca pe 1 septembrie sa vina la sediul EasyCall, impreuna cu o delegatie de congresmeni si reprezentanti ai unor mari firme americane. „Au pus multe intrebari, inclusiv despre mediul economic din Romania si apoi s-au dus la alte doua firme concurente, in acelasi scop“, spune Sterescu.

    In ziua urmatoare, Sterescu si Phil Friedman au mai discutat la micul dejun, luat la Intercontinental, unde directorul executiv al CGS a cerut mai multe date financiare legate de EasyCall.

    „Timp de trei saptamani nu am mai avut apoi nici o veste. Pe 20 septembrie insa am avut parte de un alt telefon surpriza, in care mi se spunea ca CGS este interesata sa cumpere EasyCall“, a spus Vladimir Sterescu. Americanii au trimis si scrisoarea de intentie, iar cei trei actionari romani au decis sa vanda. Definitivarea detaliilor tehnice ale tranzactiei a fost un prilej pentru Sterescu sa ia contact cu pragmatismul american: „Pentru audit a venit o ditamai echipa, care in trei zile, fara sa tina cont ca e weekend, si-au facut treaba, au decis ca suntem curati, ca totul este OK – si gata“.

    Contractul a fost semnat pe 18 octombrie, una dintre clauzele acestuia fiind ca Sterescu sa ramana in functia de director timp de inca cinci ani. „Achizitia EasyCall face parte din expansiunea noastra mondiala si venirea in Romania este foarte importanta pentru noi“, a declarat Phil Friedman pentru Ziarul Financiar la momentul achizitiei. „O componenta foarte importanta a extinderii noastre in Romania este deschiderea in Bucuresti a unui centru de dezvoltare software, unde estimez ca in urmatorii doi ani vom angaja aproximativ 300 de oameni“, a precizat americanul. „Fiind un pas major in strategia noastra de crestere, miscarea ne va extinde prezenta in Europa. De asemenea, ne va deschide noi oportunitati in zona BPO (Business Process Outsourcing – n. red.)“, a adaugat Friedman.

    Strategia pe termen scurt si mediu a EasyCall este sa se extinda la nivel teritorial. „Vrem sa deschidem cel putin un sediu in afara Capitalei, variantele de extindere fiind Brasov, Sibiu sau Galati“, spune Sterescu.

    Compania a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1,8 milioane de euro si un profit de 50.000 de euro. Pentru anul acesta, cifra de afaceri estimata este de 3,4 milioane de euro, in conditiile in care, in prima jumatate a anului, EasyCall a raportat venituri de 1,7 milioane de euro. „Aceste cifre reprezinta mai exact veniturile din servicii, cifra de afaceri fiind crescuta artificial la 6-7 milioane de euro datorita unuia dintre clientii nostri, care ne factureaza si traficul de telefonie pe care il fac ei cu clientii lor“, a spus Sterescu.

    Marja de profit a EasyCall pe anul trecut a fost de sub 5%, iar anul acesta va fi probabil undeva la 8%, conform estimarilor directorului. Motivul pentru care marja de profit este atat de scazuta este faptul ca EasyCall a investit in permanenta in dezvoltare. O arata evolutia numarului de angajati. In 2004, compania a avut 180 de angajati, anul acesta va avea aproape 700, iar in 2007 Vladimir Sterescu estimeaza ca vor fi aproximativ 1.200 de angajati, avand in vedere proiectele care urmeaza sa intre in Romania.

    Piata locala de call-centere este inca o piata tanara, sustinuta de cei patru operatori de telefonie mobila (care au in jur de 2.000 sau 3.000 de angajati in call-centere), de furnizorii alternativi (care totalizeaza inca 3.000 de angajati) si de centrele dezvoltate de mari companii prin outsourcing (cu inca 1.000 de angajati).

    „Furnizorii alternativi care au exclusiv activitate de call-center vor reprezenta anul viitor o piata de 30 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 200% fata de anul trecut“, este de parere Vladimir Sterescu.

    Call-center-ul reprezinta un business de viitor, in opinia directorului EasyCall. Este nevoie de o investitie initiala de aproximativ 100.000 de euro pentru a pune pe picioare o astfel de afacere, mai spune Sterescu, adaugand ca actionarii EasyCall au investit bani si pe perioada cand compania a cautat clienti si a mers in pierdere.

    „Romania este pe locul al treilea in lume ca destinatie de centre de relatii cu clientii, dupa India care, desi este in scadere, nu va fi detronata, pentru ca are foarte multe call-centere, si Statele Unite, tara de unde a plecat acest business“, considera Vladimir Sterescu. „Am detronat insa tari precum Filipine, Caraibe sau Africa de Sud, dar apar din urma altele, cum este Egiptul, spre exemplu.“

  • În 2006 vă povesteam de generaţia care tocmai se forma: generaţia multitasking. Acum, înconjuraţi de tehnologie, să faci mai multe lucruri deodată este o obişnuinţă.

    Astăzi, tehnologia a devenit o parte esenţială a vieţii de zi cu zi. Fără calculator nu mai putem îndeplini aproape nicio sarcină, iar conceptul de multitasking a devenit mai curând o cerinţă decât un avantaj.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Tema si-o scriu in Word, ascultand in acelasi timp muzica in Winamp, stand de vorba pe Yahoo Messenger, aruncand la televizor cate-o privire intre doua SMS-uri si cateva mail-uri. BUSINESS Magazin va prezinta “Generatia Multitasking” – o generatie alcatuita din tineri a caror trasatura dominanta e expunerea masiva la tehnologie. Obiceiurile lor si felul lor de a lucra vor remodela si organizatiile in care vor fi angajati, si politicile de marketing ale celor care-i vor dori drept clienti.

    „De obicei, in timp ce imi fac temele ascult muzica, vorbesc pe messenger si uneori joc Counter (Counter Strike – n.r.)“, povesteste un elev de 17 ani in clasa a XI-a la Colegiul German Goethe din Bucuresti, Alexandru Vladoi. Povesteste, dar nu in cadrul unui interviu fata in fata, ci pe e-mail. „Uite, de exemplu exact in acest moment scriu e-mailul, vorbesc pe messenger cu o amica si ii povestesc ceva, ascult si ma uit ocazional la televizor, la PROMOTOR, si am muzica pe laptop“, adauga. E obisnuit sa faca toate aceste lucruri simultan – un fel de a doua natura. Si nu numai acasa, in fata computerului, face Alexandru atatea lucruri deodata. „Probabil cel mai des intalnit este mersul pe strada cu casti in urechi si dand mesaje! (a nu se face pe trecerea de pietoni, din experienta :D)“, mai scrie el in mesajul sau.

    Nici tema, nici titlul acestui articol nu sunt originale – termenul de „Generatia Multitasking“ (sau „Generatia M“), care va fi fara indoiala folosit la un moment dat si in dictionare ori carti, a fost definit pe larg in primavara intr-un articol din revista americana „Time“ in care erau prezentate si cateva studii pe marginea felului in care expunerea la tehnologie schimba comportamentul si modul de a gandi al tinerilor.

    Intr-o definitie riguroasa, „multitasking“ e un termen strict legat de lumea computerelor: e vorba de faptul de a executa mai multe activitati in acelasi timp („task“ inseamna sarcina). Mai precis, de efortul pe care procesorul (un fel de „creier al computerului) il face pentru a sustine rularea, in paralel, a mai multor aplicatii – de exemplu programul de e-mail, cel de ascultat muzica si cel de messenger de pe computerul de pe care Alexandru Vladoi, de la Colegiul German, le avea deschise in timp ce scria in mesajul catre BUSINESS Magazin.

    A alatura deci termenii „generatie“ si „multitasking“ nu e nefiresc: comportamentul cetatenilor epocii digitale se modeleaza dupa cel al procesorului, pentru ca activitatea lor se invarte in jurul computerului si se adapteaza la posibilitatile acestuia. Alexandru e doar unul dintre cetatenii epocii digitale. Cei mai multi adolescenti isi fac astazi lectiile ascultand muzica in format MP3 si conversand pe messenger, constata Viorel Lupu, medic primar psihiatru si conferentiar la Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj-Napoca. Conf. Viorel Lupu mai crede ca se poate vorbi despre o noua generatie, una care are un comportament puternic tehnologizat. „Copiii au acces la noile tehnologii inca de la 1-2 ani. Am intalnit copii care se jucau bine pe computer la trei ani si altii care manipulau abil telecomanda TV de la doi ani“.

    Nevoia copiilor de comunicare si de independenta ii face sa se inconjoare de gadgeturi. In licee exceptiile sunt elevii care nu au telefon mobil, nu cei care au unul. Numarul copiilor si adolescentilor care au computer acasa creste accelerat – o demonstreaza vanzarile retailerilor.

    Obiceiul tot mai raspandit de a-ti lua muzica la tine, pe strada, e dovedit de cresterea vanzarilor de playerele digitale portabile. Si daca de prezenta unor astfel de gadgeturi depinde apartenenta – sau nu – la Generatia Multitasking, inseamna ca in delimitarea acesteia varsta poate fi considerata mai putin relevanta – un sef de departament de 30-35 de ani care lucreaza in Word, trimite mail-uri, asculta muzica si face sedinte cu subordonatii pe messenger in decursul aceluiasi sfert de ora poate foarte bine fi incadrat in Generatia Multitasking alaturi de elevii care tocmai au dat capacitatea.

    Singura diferenta ar fi ca in vreme ce in viata sefului de departament de mai sus gadgeturile au intrat tarziu si pe rand, odata cu maturizarea acestuia, in cea a lui Alexandru Vladoi sunt ca apa curenta ori curentul electric: o zi fara ele e de neconceput. „Ma trezesc, ma reped in telefon si automat in radio (ceasul desteptator), la scoala folosesc mp3 playerul de la telefon sau mp3 playerul normal (daca il am la mine). Cand avem un proiect sau o prezentare de multe ori venim cu un DVD player (care e si si JPG player) si facem prezentarea cu ajutorul proiectorului“, povesteste el. Iar asta e doar prima parte a zilei. „Ajung acasa, acolo deschid PC-ul inainte sa ma duc la masa si il las deschis pana la 12-1 noaptea. In acest timp mai folosesc si TV-ul, si pana acum vreo trei luni si un Palm pe post de agenda (care acum nu mai functioneaza, dar telefonul mobil i-a cam luat locul fara probleme). In casa folosesc si proiectorul pe post de televizor, cand e un meci mai interesant sau pentru a viziona un film de pe PC“.

    Si Alexandru e doar unul dintre adolescentii de clasa a XI-a a caror viata e intesata, de la trezire pana la culcare, de tehnologie. „Deschid PC-ul cand ajung acasa si il las deschis pana cand ma duc la culcare. Stau pe net si pe messenger“, spune Catalina Ionescu. In schimb, Irina Galupa prefera televizorul. „Ma uit la TV pana cand vine mama si mi-l inchide. Combin de obicei lectiile cu muzica sau TV-ul. In general nu ma deranjeaza cand ma concentrez“. La randul lui, Corneliu Bodea are drept gadget preferat PC-ul. „Stau cel mai mult timp la calculator, in general citesc site-urile ziarelor“.

    Iar accesul la tehnologie pe o astfel de scara sterge pe zi ce trece diferentele dintre adolescentii din Romania si cei din SUA, una dintre cele mai tehnologizate tari, desi rata de penetrare a PC-urilor sau a Internetului e diferita: trei sferturi dintre scolarii americani au acces la Internet, in timp ce in Romania doar un sfert din intreaga populatie are acest privilegiu. Dar tinerii sunt modelati in mod asemanator de tehnologia din jurul lor, indiferent de cultura in care cresc, spun specialistii. Iar efectele – si cele bune, si cele secundare – sunt cam aceleasi. Studiile asupra Generatiei M, practic inexistente in Romania, sunt abia la inceput si in tari unde accesul la tehnologie s-a democratizat. Iar cel mai bun exemplu sunt tot americanii. Un studiu facut anul trecut de Kaiser Family Foundation pe un esantion de tineri intre 8 si 18 ani a demonstrat ca tinerii nu petrec mai mult timp zilnic conectati la gadgeturi decat in anii trecuti (media a ramas constanta la 6,5 ore, in conditiile in care psihologii avertizeaza ca n-ar trebui sa depaseasca doua ore), dar ca ei „inghesuie“ in acest interval mai multa tehnologie, fiind expusi in mod direct pentru echivalentul a 8,5 ore. Explicatia „supraconsumului“ este chiar multitasking-ul intre diverse canale media, care sunt consumate in paralel: asculta muzica in timp ce vorbesc pe messenger, vorbesc la telefon in timp ce se joaca pe PC si tot asa.

    Capacitatea oamenilor de a se ocupa de mai multe lucruri in acelasi timp nu e o mutatie de ultima ora – e, de fapt, la fel de veche ca si omenirea. Mama isi leagana copilul in timp ce ii canta si il hraneste. Soferul poate sa conduca fara probleme in timp ce asculta muzica la radio. Insa poti face in acelasi timp bine sarcini din aceeasi categorie fara ca vreo una dintre ele sa fie executata mai slab? Poti sa scrii si sa conversezi pe messenger simultan la fel de bine ca atunci cand faci astfel de lucruri pe rand? Este „microprocesorul uman“, creierul, conceput pentru o asemenea performanta? „Creierul nu face multitasking. Putem face doua lucruri deodata, dar nu sa ne si concentram la ele, ceea ce este diferit“, spune Carmen Musat, psihoterapeut la Centrul de sanatate Bonsai Med.

    Ca si in cazul procesorului computerului, simultaneitatea e doar aparenta. Creierul, ca si procesorul, isi imparte atentia intre diferitele sarcini si executa doar cate una la un anumit moment dat. Insa rapiditatea cu care se muta de la o activitate la alta, inainte si inapoi, creeaza aparenta faptului ca toate sarcinile sunt executate in acelasi timp.

    Creierul uman e totusi capabil sa execute mai multe activitati deodata, cu conditia ca ele sa fie de fapt implementarea unor decizii luate anterior, explica specialistii in psihologie. Soferul poate sa conduca si sa asculte stirile doar daca si-a facut in minte dinainte traseul. Daca ajunge la o intersectie care nu a fost inclusa in traseu, creierul sau are nevoie de cel putin cateva fractiuni de secunda pentru a descoperi drumul corect, interval in care nu mai poate procesa ceea ce se aude la radio.

    In ultimii ani insa, fie ca asta se intampla sub presiunea timpului sau a avalansei de informatii, oamenii par sa-si fi dezvoltat capacitati noi: nu numai ca se ocupa de tot mai multe lucruri deodata, dar au aerul ca se si pot concentra pe fiecare dintre ele. E cazul celor din Generatia Multitasking, care s-au obisnuit sa execute simultan diverse activitati ce presupun si un efort mental, nu doar automatisme – precum sofatul.

    „Exista foarte multe informatii care ne inconjoara, iar multitasking-ul este o reactie de adaptare, o incercare de a procesa aceste informatii“, crede psihoterapeutul Carmen Musat. Indiferent care ar fi originea reala a fenomenului, membrii Generatiei M au deja in spate cativa ani buni de experienta. „Nu imi dau seama daca ar fi mai eficient sa ma ocup de un singur lucru la un moment dat“, spune Alexandru Vladoi de la Colegiul German Goethe. „Fac asta de cand aveam 6-7 ani, cand ascultam muzica, aveam TV-ul deschis si faceam teme. Si culmea, daca dupa aceea mama ma intreba ce-am vazut la TV ii puteam povesti tot“. O eventuala schimbare a obiceiurilor pare destul de improbabila: „Banuiesc ca m-am obisnuit sa fac mai multe chestii deodata. Cred ca si daca as face un singur lucru nu i-as acorda mai mult timp sau mai multa atentie. Nu stiu cum este mai eficient, in raport timp-calitate, probabil depinde de zi si de puterea de concentrare“. Pe de alta parte, Irina Galupa, 17 ani, eleva tot la Colegiul German, constata ca „atunci cand fac mai multe chestii deodata sunt mai superficiala pe toate planurile, decat daca le-as face pe rand“.

    Superficialitatea e doar unul dintre riscurile la care se expun cei care isi propun sa atinga mai multe obiective in aproximativ acelasi timp, spun specialistii. Un altul, in mod surprinzator, poate fi timpul pierdut. Irina, de exemplu, spune ca atunci cand se ocupa de mai multe lucruri odata are senzatia ca face economie de timp. Acesta e insa doar un mit, spune psihoterapeutul Carmen Musat. „Studiile arata ca atunci cand faci doua lucruri de-odata, se poate intampla ca timpul sa se dubleze in comparatie cu cel care ar fi necesar pentru rezolvarea celor doua sarcini pe rand“.

    Ce spune insa stiinta? Ca in creier exista anumite zone care se ocupa de diverse functii. De exemplu, lobul temporal este responsabil pentru vorbire, lobul occipital pentru miscare, alta zona se ocupa de mimica. „Daca activezi mai multe zone simultan raspunsul nu mai poate fi la fel de bun“, explica dr. Bogdana Tudorache, medic primar psihiatru si presedinte al Ligii Romane pentru Sanatate Mintala. „E anormal si obositor, apare bulversarea, apoi epuizarea si stresul“.

    Multitaskingul presupune fortarea creierului sa faca ceva ce nu este obisnuit, observa si Carmen Musat. „Cand vrei sa faci mai multe lucruri de-odata, efectul negativ e ca nu te poti concentra, iar eficienta scade pentru fiecare. Mai degraba scanezi informatia decat sa te concentrezi asupra ei“.

    Un alt simptom al Generatiei Multitasking pare a fi deficitul de atentie, o afectiune care intra in categoria tulburarilor psihice, spune Tudorache. Apare mai ales la copii si adolescenti si inmultirea cazurilor de acest tip in SUA a fost de fapt una dintre cauzele care i-a determinat pe specialistii americani sa inceapa studii aprofundate asupra a ceea ce acum poarta numele de Generatia M.

    Alte probleme care apar la pacientii suprasolicitati: tulburari de comportament (nervozitate), tulburari de memorie (mai ales memoria pe termen scurt) si, inevitabil, cresterea stresului, din cauza faptului ca oamenii simt ca nu pot pastra controlul asupra cantitatii enorme de informatie pe care incearca sa o administreze (valabil mai ales pentru angajatii din companii, care sunt de multe ori obligati sa faca multitasking si adesea sa munceasca peste program).

    La adolescenti, specialistii constata ca se poate vorbi si despre o alta noutate in comportament: tendinta de a evita situatiile in care stimulii lipsesc. Tinerii au din ce in ce mai putine momente in care stau pur si simplu, fara sa faca nimic. „A-ti pune ordine in ganduri“ devine deci o expresie fara echivalent in realitatea zilnica – fie nu mai ai timp pentru asta pentru ca esti in permanenta conectat, fie ti se pare inutil ori straniu – ca rezultat al unei dependente, poate neconstientizate, de tehnologie.

    „Ei experimenteaza un fel de dependenta de stimuli, tocmai datorita suprastimularii. Le e greu sa se relaxeze, sa se deconecteze“, explica psihoterapeutul Carmen Musat. Iar excesul de stimuli poate fi si factor de declansare al depresiei, este de parere Adina Bitfoi, doctor rezident psihiatru la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia. „Substratul depresiei consta in scaderea cantitatii de neuromediatori (substante chimice care contribuie la realizarea sinapselor intre neuroni – n.r.). Una din ipotezele actuale este ca suprastimularea sta la baza acestui proces“. De altfel, depresia este in prezent a doua boala a lumii ca numar de cazuri, dupa afectiunile cardiovasculare, si se estimeaza ca va trece pe primul loc in 10-15 ani. „Depresia a avut o ascensiune fulminanta in ultimele doua-trei decenii“, spune Bitfoi.

    Posibile solutii? La fiecare patru ore de efort intelectual se recomanda un sfert de ora de pauza. La fel, este bine ca activitatile sa fie alternate pentru a permite odihna activa a creierului. „Se poate recomanda si cate o zi anti-stres, de exemplu in week-end, in care sa faci doar ce iti place“, recomanda dr. Tudorache. Americanii au mai observat si ca tinerii, tot mai absorbiti de gadgeturile lor, nu mai comunica la fel de mult cu familia, in special cu parintii. Acelasi studiu al Kaiser Family a demonstrat ca adolescentii nu mai stau sa priveasca o emisiune la televizor impreuna cu familia sau cu prietenii. Un sfert (24%) dintre cei chestionati au spus ca sunt conectati „majoritatea timpului“ si la alt mediu de comunicare in timp ce se uita la televizor, 28% mai fac si altceva in timp ce citesc, 33% in timp ce asculta muzica.

    Care ar fi, totusi, avantajele apartenentei la Generatia M? Cel mai evident este ca, atunci cand vor deveni angajati, adolescentii nu vor avea probleme in manuirea tehnologiei. „Toate mijloacele media sunt pentru ei extrem de uzuale“, observa Musat. Asa ca, foarte probabil, mentiunea „abilitati in lucrul cu calculatorul“ va disparea cu totul din anunturile de angajare.

    De altfel, in business este mare nevoie de toata tehnologia cu care jongleaza adolescentii, spune si profesorul german Frank Breuer, consultant in orientare scolara si profesionala la Colegiul German Goethe. „Business-ul devine din ce in ce mai virtual, se folosesc in mod uzual instrumente precum videoconferinta sau e-mailul. Este efectul direct al globalizarii si al dezvoltarii tehnologiei“. Breuer, in calitate de observator atat al sistemului scolar german, cat si al celui romanesc, este la curent cu multe din problemele de compatibilitate dintre Generatia M si scoala. Faptul ca tinerii au acces la atatea informatii online duce la inmultirea situatiilor cand ei copiaza de pe Internet si nu mai muncesc pe cont propriu, spune Breuer.

    „S-ar putea spune ca accesul la tehnologie favorizeaza aparitia superficialitatii“, explica el, facand o analogie cu lumea computerelor. Daca pe PC se lucra acum 20 de ani mult mai incet, cu doar 2-3 programe deschise in acelasi timp, astazi copiii au computere mult mai rapide si pot lucra cu 10-20 de aplicatii simultan. „Tot mai multi reusesc sa proceseze mai multa informatie dar, bineinteles, la un nivel mai de baza, ating subiectele numai la suprafata“. Face o alta analogie pentru a explica: in ziua de azi avem produse de masa, de calitate indoielnica, pentru uz pe termen scurt. „La fel este perceputa si educatia si la fel sunt utilizate si mijloacele de comunicare: ca avand scopuri efemere“. Pentru comparatie, cei care s-au dezvoltat inainte de explozia tehnologiei pot fi asemanati „cu mestesugarii, care lucrau manual si faceau produse mai putine, dar de calitate mai buna“, spune Breuer.

    Ce solutii poate avea un profesor in aceasta situatie? „Ca profesor trebuie sa le ceri sa-si prezinte propria opinie. Chiar daca unii ignora acest lucru si prefera doar sa reproduca informatia luata din alte parti, majoritatea reusesc totusi sa se raporteze la subiectul respectiv si sa-l analizeze“.

    Pe de alta parte, profesorii sunt, probabil, o categorie de oameni care nu s-au bucurat prea mult la inventarea telefonului mobil. „Elevii din clasa mea sunt dependenti de telefonul mobil“, observa Breuer, care spune ca „rata de penetrare“ la clasele sale (a XI-a si a XII-a) este de 100%. „Pentru ei este ceva neobisnuit sa nu aiba telefon mobil“. Desi oficial nu au voie sa foloseasca telefonul in timpul orelor, aparatele sunt solicitate destul de mult atat la ore cat si in afara lor.

    „Il folosesc pentru apeluri scurte, sa faca poze, videoclipuri, ca player muzical“. Echipamentele electronice fac parte si din viata copiilor. Dan Mitrut, invatator la Liceul cu Program Sportiv Bacau, spune despre elevii sai de clasa a III-a ca „sunt preocupati de gadgeturi. In afara de telefon, care a devenit un accesoriu comun chiar de la clasa I, sunt preocupati de computer si de joculete electronice“. Carmen Musat spune chiar ca a observat mai multe probleme de atentie si concentrare la copiii de 7-8 ani decat la liceeni. „Nu se pot linisti la clasa, iar asta am observat ca li se intampla mai ales celor care au acces mai mult timp la calculator“.

    Pentru a limita efectele negative, parintii trebuie sa impuna unele reguli de utilizare a gadgeturilor, spun specialistii. „In principal, trebuie stabilit cat timp poate un copil petrece in fata computerului ca divertisment“, adica in afara timpului pe care il petrece eventual la PC facandu-si temele, spune Musat. Insa cum ramane cu argumentul des intalnit la copii „dar de ce pe X il lasa mai mult“ la computer?

    „Presiunea grupului poate sa nu devina o problema daca parintele stie sa-i explice copilului motivele“, crede ea. „Cel mai important este ca limitarea timpului petrecut la PC sau la televizor sa nu fie perceputa ca o pedeapsa“, mai spune ea, amintind si faptul ca unul din principiile de baza ale educatiei spune ca pentru fiecare „nu“ copilului trebuie sa i se ofere trei de „da“, adica pentru fiecare interdictie sa i se spuna ca are voie sa faca alte trei lucruri. „Din pacate, de multe ori parintii doar impun limitari“.

    Se vorbeste mult si despre faptul ca tehnologia poate sa contribuie la adancirea problemelor de comunicare intre parinti si copii. „Multi adolescenti care sunt neglijati de parinti prefera sa faca un «switch» si sa inlocuiasca stimulii emotionali cu cei informationali“, explica Musat. „Au la dispozitie tehnologia si apeleaza la ea“, chiar daca in mod natural copiii nu resping niciodata comunicarea cu parintii. Acest lucru se intampla doar daca parintii fac diverse greseli, de exemplu nu le acorda destula atentie.

    „Natural nu resping, dar invata sa respinga pentru ca oamenii in general sunt destul de inteligenti ca sa nu-si doreasca ceva ce nu pot sa aiba“. Insa tehnologia in sine nu poate fi invinuita pentru ciocnirile intre generatii. Rezultatele pozitive ale folosirii functiilor de comunicare ale tehnologiei actuale „depind de intelegerea lor corecta mai intai de catre adulti, apoi de educatia pe care le-o dau copiilor in acest sens“, este de parere invatatorul Dan Mitrut. Iar Carmen Musat este convinsa ca nimic nu s-a schimbat, in fond, cand vine vorba de problemele intre generatii. „Comunicarea intre copii si parinti este la fel ca acum zece ani“.

    Ceea ce se schimba, totusi, la procesul de comunicare, este ca modul de realizare a contactelor devine tot mai virtual. „Suntem cam asociali“, admite de pilda Alexandru Vladoi, „pur si simplu pentru ca ne petrecem mult timp in fata computerului si nu mai raman multe ocazii sa relationam direct“.

    Ce are aparte messengerul fata de o conversatie fata in fata este deja un fapt dezbatut suficient. Ii incurajeaza pe timizi, este mai usor sa spui lucruri pe care direct nu indraznesti sa le spui. Dar oamenii nu stiu, sau uita usor, unele amanunte. „Cand le spun pacientilor ca mesajul verbal are o pondere de doar 7% din actul de comunicare raman uneori foarte surprinsi“, povesteste Carmen Musat, care este de parere ca o conversatie prin messenger poate deveni extrem de usor frustranta pentru interlocutori. „Tu scrii, celalalt nu raspunde, poate a plecat din fata computerului pentru cateva momente, dar cand se intoarce tu deja te-ai enervat si asta afecteaza discutia“. Ca sa nu mai vorbim de problemele cu care orice utilizator de messenger s-a intalnit: interpretari gresite, explicatii lungi si inutile. „Toate astea ingreuneaza de fapt comunicarea“.

    Este drept insa ca Generatia M nu are prea multe motive sa se planga. Pana la urma, comunicarea virtuala este doar o optiune. Fiecare alege pentru el si oricum nimeni, nici macar psihologii, nu contesta avantajele de a avea la indemana mijloacele electronice de comunicare instantanee. Ceea ce ramane de aflat, ca obiect de studiu pentru cercetatori, este daca toate aceste schimbari prin care trec adolescentii de astazi vor produce sau nu modificari structurale ale felului in care gandim, socializam si muncim. „Este de studiat daca in viitor creierul va fi intr-adevar capabil de multitasking“, spune Carmen Musat. „Exista oameni care, atunci cand li se arata desene cu doua imagini ce pot fi vazute doar pe rand, in functie de punctul asupra caruia se concentreaza, sunt capabili sa vada ambele imagini simultan“, da ea un exemplu despre ceea ce ar putea constitui un semn al dezvoltarii creierului uman peste limitele actuale.

    Cum se va modifica comportamentul tinerilor atunci cand ei vor deveni angajati? Nici aici nu exista studii, nici macar in tari avansate tehnologic, insa se pot face unele presupuneri. De la indemanarea in utilizarea tehnologiei si pana la faptul ca vor avea probabil nevoie de pauze mai dese, nefiind obisnuiti sa se concentreze o perioada lunga de timp pe un singur lucru, este cert ca „vor avea un profil diferit fata de angajatii de azi“, spune Carmen Musat. Ce-ar trebui sa faca angajatorii, pentru a se pregati de schimbare? O propunere vine de la dr. Bogdana Tudorache. „Testele la selectie vor deveni din ce in ce mai importante, pentru ca trebuie descoperiti acei candidati care nu au probleme majore de atentie si memorie, care pot sa faca fata ritmului de lucru, adica sa nu intre usor in panica, sa administreze informatia si sa poata sa coordoneze echipe“.

    Oricum, motive pentru pastrarea optimismului exista. Dincolo de polemici cu privire la eficienta si riscuri, Generatia M ofera indivizi care fac, cu aceleasi resurse, mult mai mult decat in trecut. In fond, studiile arata ca oamenii folosesc astazi doar foarte putin din capacitatile creierului, undeva intre 2% si 5%. Nesemnificativ in comparatie cu pretentiile pe care tinerii le au atunci cer de la computer mai mult decat le poate oferi microprocesorul. Iar cand acesta intra in blocaj, fie dau resemnati un restart, fie il inlocuiesc cu unul mai puternic.

  • Înţelepciunea de a scufunda o bucată de cauciuc în apă cu gheaţă

    O poveste uluitoare de dragoste, cea a primei căsătorii a savantului, vă va întrista un pic; dar pe urmă aventurile din multele congrese şi întâlniri ştiinţifice la care Feynman a participat, călătoriile în Japonia, Grecia sau Polonia, aventura cumpărării unui creion capitalist într-o ţară comunistă, măiestria constructorilor polonezi în a realiza clădiri deja vechi, întâlnirea cu regele şi regina Belgiei şi şirul inevitabil de gafe din conversaţia cu regina Fabiola se vor dovedi un şir de pagini savuroase, iscate din dezinvoltura inteligenţei.

    Ce-i mai bun rămâne la urmă: Feynman a făcut parte din comisia de anchetă a prăbuşirii navetei spaţiale Challenger şi, dincolo de încărcătura emoţională a dezastrului în care au pierit şapte oameni, fizicianul povesteşte la fel de detaliat, la fel de plin de umor şi la fel de plin de înţelegere pentru fiinţa umană amănuntele anchetei. Richard Feynman a fost primul membru al comisiei care a intuit cauza reală a dezastrului, o garnitură care s-a defectat din cauza temperaturii scăzute din ziua lansării. Iar relatarea experimentului menit să ilustreze teoria sa – scufundarea unei bucăţi de garnitură într-un pahar cu apă cu gheaţă – este, din nou, o scriere excepţională: aventura aşteptării unui pahar cu apă şi gheaţă, amânarea demonstraţiei, la îndemnul unui ditamai general de armată, realizarea acestuia şi, desigur, modul în care ceilalţi membri ai comisiei NU reacţionează, pentru că, pur şi simplu, oamenii nu au putut procesa rapid dezvăluirea şi efectele asupra anchetei.

    În încheiere, un scurt fragment: “…eu şi Tukey am descoperit că lucrurile care se petrec în minţile unor oameni diferiţi atunci când aceştia cred că fac acelaşi lucru – ceva atât de simplu precum a număra – diferă pentru fiecare… Mă gândesc frecvent la acest lucru, mai ales atunci când predau o tehnică ezoterică, precum integrarea funcţiilor Bessel. Când privesc ecuaţiile, văd nişte imagini colorate – nu ştiu de ce. În timp ce vorbesc, văd nişte imagini vagi ale funcţiilor Bessel din cartea lui Jahnke şi Emde, cu j-uri în cafeniu deschis, n-uri de un discret violet-albăstrui şi x-uri maro-închis, ce zboară prin aer. Şi mă întreb cum naiba trebuie să arate ele pentru studenţi”.

    Richard Feynman – “Ce-ţi pasă ţie de părerile altora?”, Editura Publica, Bucure[ti, 2014

  • Idei de afaceri: croitoraşul electronic (GALERIE FOTO)

    Compania Bombsheller, lansată de un programator din Seattle, Pablos Holman, oferă pentru moment posibilitatea comandării unor colanţi personalizaţi, plănuind însă să se extindă şi cu alte articole vestimentare.

    Clienţii din toată lumea intră pe un site unde introduc propriul model pentru colanţi şi măsurile lor, după care un computer tipăreşte modelul, iar produsul final este realizat de cusătorese mult mai bine plătite decât lucrătoarele din fabricile din Bangladesh, după cum susţine întreprinzătorul, care s-a hotărât deja să deschidă un al doilea atelier computerizat, de data aceasta în Marea Britanie.

    “Ciclul sezoanelor de modă este prea lung şi limitează creativitatea – durează luni de zile de la concept la produs. În acelaşi timp, costurile de producţie sunt orientate spre producţia pe scară mare – trebuie să faci mii de articole dintr-o serie, într-un număr limitat de măsuri aproximative: mică, medie, mare”, a explicat Pablos Holman, citat de The Independent. “Tehnologia poate schimba însă industria, în aşa fel încât să devină la fel de profitabil să produci o singură bucată sau 1.000 de bucăţi dintr-un articol. Putem reduce şi efectul negativ asupra mediului, generat de transportul materialelor pe distanţe mari”, susţine Holman.

    Ideea a fost bine primită de analiştii industriei, care au punctat pe de o parte faptul că tehnologia digitală contribuie la democratizarea procesului de personalizare a vestimentaţiei, până acum rezervat numai clienţilor cu venituri mari, iar pe de altă parte faptul că aşa se creează premisele procesului de “reshoring” – repatrierea producţiei spre Occident de la China sau alte ţări din Asia preferate acum de marile branduri pentru externalizarea producţiei, ca urmare a costurilor foarte reduse de acolo ale mâinii de lucru.

  • ANI plăteşte 6,9 milioane de euro pentru un sistem IT care va identifica neregulile la licitaţii

     În cadrul consorţiului, Siveco România are calitatea de ofertant, UTI Grup – ofertant asociat, SAP România – terţ susţinător şi Computer Sharing SRL – subcontractant.

    La licitaţie au mai depus oferte Teamnet International, Romsys şi consorţiul format din S&T România, Ness România (terţ susţinător) şi Information Business Consulting SRL (subcontractant).

    Prin anunţul de paticipare, contractul a fost estimat 30,43 milioane de lei, TVA inclusă.

    Durata contractului a fost stabilită pentru 12 luni de la data atribuirii.

    Denumit Prevent, proiectul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PIB şi inteligenţă, nu harnaşamente!

    Înainte de orice, o să-i recomand cititoarei mele să îşi verifice tastatura computerului, care are tendinţa de a plasa virgule aiurea în text. Pe urmă o să spun că da, fundamental, sunt un pesimist, dar că eu consider acestea drept o calitate – destul de des necazurile m-au prins pregătit. Iar lipsa unei „cochilii”, a unei enclave sociale – doar o anumită zonă pe care o frecventez, doar un grup de amici – care să mă înconjoare cu iluzii şi nu cu realitate, plus minunata calitate de pieton, mi-au permis să văd mereu lucrurile mai clar.

    Dar sunt binevoitor şi caut, uite, motive care să îmi crească nivelul de fericire, aşa cum îmi recomandă cititoarea mea. Unde poţi căuta fericirea, dacă nu pe Google? Caut, aşadar, „România este pe primul loc” (fericirea mea are ambiţii modeste), iar motorul de căutare îmi răspunde „la creşterea volumului de vînzări din retail în martie” (?), la recomandări judiciare primite de la OLAF (parcă – parcă),  „la creştere economică în Europa” – zice premierul (procentele nu sunt totul în lumea asta, zic eu), „în lume la scumpirea litrului de benzină”, „în Europa la decesele cauzate de cancerul de col uterin”, „în topul ţărilor cu risc de sărăcie în rîndul copiilor”, „în Europa la apă poluată”, „la accidente mortale de circulaţie”. După două pagini de fericire gugălească zic că îmi ajunge şi renunţ să mai caut, aşa cum îmi propusesem, şi „Romînia este pe ultimul loc…”.

    Mă îndrept spre pagina colegilor de la Ziarul Financiar, care mă informează „Cum arată economia judeţului Mureş, unde fabricile care angajau mii de oameni au fost vândute la fier vechi sau transformate în hipermarketuri”, dar şi că „Fermierii pierd 100 milioane de euro pentru că jumătate din grâu va ajunge hrană pentru animale”. Nu prea merge nici aici, aşa că trec la agenţia Mediafax, care mă anunţă – şi asta chiar mă bucură – că Guvernul vrea să sporească cu 40% numărul IMM, până în 2020. Şi a pus la punct o strategie care ar trebui să creeze 200.000 de noi companii.

    Mulţumirea îmi piere brusc cînd citesc domeniile strategice, în ordinea importanţei – industria alimentară, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii, fabricarea echipamentelor electrice, alte activităţi industriale.

    Industria alimentară ca industria alimentară, dar lohnul, din nou? Tăbăcirea pieilor? Harnaşamente? Ce produse farmaceutice? Dar o Vale a Siliciului n-ar fi mai bună? Întreb asta pentru că ceea ce s-ar putea asimila cunoscuţilor „softişti romîni” în dulcele limbaj de lemn guvernamental, adică „servicii în tehnologia informaţiei” se pierd undeva între „activităţi de editare muzicală” şi „arhitectură şi inginerie”. Şi cred că nişte funcţionari guvernamentali au mai bifat un punct pe lista de făcut nimic, fără să le pese şi fără să gândească. Harnaşamente, ha?

    Pentru ca ţara asta să depăşească clasamentele acelea nefericite de pe Google, iar în Mureş să crească înapoi fabicile, ar trebui ca în primul rând funcţionarii guvernamentali să facă treabă, ar trebui ca o bună parte din societate să iasă din bula de „je-m’en fichisme” în care s-a refugiat şi de unde priveşte superior; are nevoie de PIB, creativitate şi inteligenţă şi nu de un program guvernamental de sprijinit producţia de harnaşamente.

    Cred că nimeni nu a ştiut să arate lumea, cea reală, fără măşti, mai bine decât Pieter Bruegel cel Bătrân.

  • Calculatorul care a reuşit să păcălească un grup de oameni că este de fapt un copil

    Alan Turing a creat testul ce îi poartă numele în anul 1950 în cadrul unei lucrări care începea astfel: “Vă propun următoarea întrebare. Pot maşinile să gândească?”, relatează Business Insider.

    El a considerat că dacă o maşină poate “păcăli” 30% dintre participanţii la o conversaţie că este de fapt un om, atunci ideea de “maşină gânditoare” nu va mai fi una contradictorie. Testul se bazează pe un concept simplu: juraţii trebuie să aleagă între două seturi de răspunsuri, încercând să determine care vin de la o persoană reală şi care de la o maşină.

    Eugene Goostman, programul dezvoltat să imite inteligenţa unui copil de 13 ani, a convins 33% dintre membri juriului în cadrul testului organizat de Royal Society la Londra. Profesorul Kevin Warwick a declarat că deşi au mai existat zvonuri despre calculatoare ce au trecut testul, acesta este în realitate primul moment în care o maşină este luată drept om. Warwick a avertizat că acest moment trebuie să fie un semnal de alarmă în lupta împotriva criminalităţii cibernetice.

    Alan Turing a studiat matematică la Cambridge şi a predat ulterior mecanică cuantică, în cadrul aceleiaşi univesităţi.

  • Povestea lui Michael Dell, liderul care a revoluţionat istoria computerelor personale

    Michael Saul Dell s-a născut în 1965 în Houston, Texas. Tatăl său era ortodontist, iar mama, consultant financiar şi broker. Dell era fascinat de afaceri şi electronice de la o vârstă fragedă: în adolescenţă, folosea banii câştigaţi de la joburi part-time pentru a investi în acţiuni şi metale preţioase. 

    La 15 ani, şi-a cumpărat primul computer Apple, pe care l-a dezasamblat imediat pentru a-l construi apoi din nou. În perioada liceului, s-a angajat ca vânzător de abonamente de ziare şi şi-a folosit abilităţile de cercetare pentru a identifica o bază neatinsă de clienţi, care i-a adus câştiguri de 18.000 dolari într-un singur an. S-a recompensat cu un nou computer şi un BMW. Părinţii lui Dell sperau ca fiul lor să studieze totuşi medicina, dar planurile lor nu au coincis cu ale sale. În primul an petrecut la Universitatea din Texas, el a început o mică afacere prin care vindea disk drive-uri de calculator în camera de cămin.

    La vremea respectivă, utilizatorii de computere personale puteau să îşi cumpere echipamente doar din reţelele de retail, iar particularităţile acestora erau dictate de producători. Dell a început să cumpere computere IBM la un cost redus, le adăuga memorie, disk-drive-uri şi alte îmbunătăţiri şi le vindea apoi la preţuri cu 10-15% mai mari peste preţul de retail. A înregistrat afacerea în Texas în urma unei investiţii iniţiale de 1.000 de dolari şi a ajuns la o bază largă de clienţi în campus. Contractele din afara acestuia au apărut în scurt timp şi, în câteva luni, Dell s-a mutat din camera de cămin şi a umplut un apartament uriaş cu piese de computer în care asambla calculatoarele de la zero şi le vindea la costuri reduse faţă de restul pieţei.

    Chiar dacă a promis părinţilor că îşi va reduce implicarea în afaceri pentru a se concentra pe studii, până la vacanţa de primăvară afacerea lui ajunsese la vânzări de 80.000 dolari/lună, iar Dell era pregătit să renunţe la şcoală pentru a se dedica acesteia. A început să vândă computere inclusiv prin comenzi telefonice prin compania sa, PC’s Limited, iar până în 1986 a ajuns să ofere şi primul suport tehnic gratis prin telefon, o practică adoptată apoi de marile companii din industrie. În 1988, compania ajunsese la volume imense de vânzări, a primit numele Dell Computer Corporation şi fost listată şi la bursă, cu o ofertă publică iniţială de 30 milioane de dolari. În curând, afacerea a devenit globală, cu facilităţi de producţie, parteneriate şi subsidiare în Europa, Asia, Australia şi America Latină.

    Până în 1992, Dell Computer intrase în lista Fortune 500 a celor mai mari companii din lume, iar la 27 de ani Michael Dell era cel mai tânăr CEO care conducea o companie din acest top. Dell a fost de  asemenea un pionier al comerţului online, odată ce a început să vândă computere prin World Wibe Web, în 1996. Până la sfârşitul deceniului, vânzările zilnice ale Dell Computer au ajuns la 18 milioane de dolari, iar compania a devenit cea mai profitabilă din piaţa globală a producătorilor de PC-uri. Diversificarea producţiei a dus la transformarea numelui în Dell Inc., iar în 1998 Michael Dell a fondat şi firma privată de investiţii MSD Capital LP.

    Până la vârsta de 40 de ani, presa financiară estima averea sa netă la 20 miliarde de dolari. În 2012, vânzările de PC-uri s-au prăbuşit pentru prima oară după un deceniu. După 25 de ani de existenţă pe piaţa bursieră, Michael Dell a decis în 2013 să transforme Dell Inc. în companie privată, printr-o pârghie de ieşire de 24,4 miliarde dolari. În prezent, Michael Dell deţine 16% din acţiunile companiei şi ocupă în continuare poziţia de CEO.