BusinessMagazin

Tag: columbia

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“

  • Povestea omului care a ajuns de la cercetător în apartament la cel mai bine platit om de ştiinţă din istorie

    Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“

    Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.

    Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.

    A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.

    Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.

    Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.

    Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.

    „Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.

    Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.

    Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“

    În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.

    Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.

    După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.

    Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.

    Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.

    „Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“

  • După Brexit, o altă globalizare: limitarea imigraţiei va fi esenţială

    Votul britanicilor este reflexia unui fenomen omniprezent în economiile dezvoltate: ascensiunea partidelor populiste care militează contra imigraţiei. Răspunsul va presupune o nouă abordare a globalizării, scrie pentru Project Syndicate Jeffrey D. Sachs, expert în dezvoltare sustenabilă la Universitatea Columbia. Sachs a fost consilier pentru guvernul Poloniei în perioada de trecere de la economia centralizată la cea de piaţă şi arhitectul unei operaţiuni de reducere a datoriei poloneze, finalizată cu succes.

    Votul pentru Brexit a fost un triplu protest: contra creşterii puternice a imigraţiei, contra bancherilor din City-ul londonez şi contra instituţiilor Uni­u­nii Europene. În această ordine. Votul va avea consecinţe considerabile. Cam­pa­nia lui Donald Trump pentru preşe­din­ţia SUA va beneficia enorm, aşa cum vor beneficia şi alţi politicieni populişti antiimigraţie. Apoi, ieşirea Marii Britanii din UE va afecta economia britanică, riscă să forţeze Scoţia să părăsească Regatul Unit şi va avea consecinţe asupra integrării euro­pe­ne. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ţara cu cele mai multe sărbători legale. Angajaţii mai câştigă echivalentul unui concediu

    Soluţia pentru a avea angajaţi mulţumiţi este să le dai cât mai multe zile libere, arată un studiu publicat recent de compania de cercetare Mercer LLC. Aceştia au realizat o analiză pentru a afla care sunt statele care oferă cele mai multe zile libere, respectiv sărbători legale.

    Columbia are cele mai multe sărbători legale, astfel că angajaţii beneficiază, pe lângă zilele de concediu contractuale, de încă 18 zile nelucrătoare. La polul opus se află Mexic, cu doar 7 zile nelucrătoare pe an.

    În clasamentul realizat de cei de la Mercer urmează India, tot cu 18 zile, Liban, Thailanda şi Coreea de Sud, cu 16 zile fiecare. Din punct de vedere geografic, regiunea Asia-Pacific se află în fruntea clasamentului, iar America de Nord pe ultimul loc.

    În Europa, ţara cu cele mai multe sărbători legale este Finlanda, cu 15, urmată de Turcia, Malta, Rusia şi Spania (toate câte 14). România se află la mijlocul clasamentului, cu 12 sărbători legale.

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     

  • Cum va arata o clădire zgârie-nor de 80 de niveluri realizată din lemn

    După sticlă şi oţel, constructorii de clădiri înalte şi chiar zgârie-nori se îndreaptă spre un material tradiţional de construcţie: lemnul. Considerat până nu demult potrivit mai degrabă pentru case, lemnul pare a fi soluţia găsită de cei care caută să construiască clădiri cât mai puţin poluante.

    În ultimii cinci ani, scrie CNN, au fost anunţate proiecte sau deja construite clădiri înalte din lemn, cum ar fi blocul de locuinţe cu zece niveluri Forte din Melbourne, Australia, blocul de locuinţe de lux The Treet din Bergen, Norvegia, cu patru niveluri mai înalt decât Forte, The Cube din Londra ori Puukuokka, din Jyväskylä, Finlanda, şi ele clădiri rezidenţiale.

    În Canada, campusul din Vancouver al Universităţii din Columbia Britanică se va îmbogăţi cu un cămin studenţesc cu 18 niveluri, şi el construit din lemn. Ultimul proiect anunţat şi totodată cel mai ambiţios este un zgârie-nori cu 80 de niveluri, Oakwood Tower, care ar urma să fie ridicat la Londra.

    Pe lângă capitalul de imagine pe care li-l aduce construirea unor clădiri cât mai „verzi“, arhitecţii şi dezvoltatorii se simt încurajaţi să ia în calcul şi alte materiale decât betonul şi oţelul de progresele în domeniul prelucrării lemnului, care au dus la apariţia unor modele de cherestea foarte rezistentă, cum ar fi aşa-numita CLT (cherestea laminată dispusă transversal), ce le permite să scurteze timpul de lucru şi să reducă traficul pe şantier şi deranjul produs în zona în care se lucrează. În plus, afirmă susţinătorii lemnului ca material modern de construcţii, există studii care arată că oamenii se simt mai relaxaţii în spaţii realizate din lemn, iar pericolul de incendii nu este mai mare decât la alte tipuri de clădire din ziua de azi.

  • Motivul incredibil pentru care o fostă lideră a unui cartel de droguri şi o detectivă care o investiga au pozat dezbrăcate pentru o revistă

    O fostă lideră a unui cartel de droguri şi o fostă detectivă care a investigat cartelul au pozat dezbracăte într-o încercare bizară de a promova pacea.

    Perechea a fost de acord să pozeze pentru numărul controversat al revistei Soho: este vorba de fosta lideră de guerilla al cartelului FARC, Ana Pacheco şi de fosta poliţistă, Isabel Londono.

    Cele două femei au renunţat la carierele lor, însă în articolul Daily Mail nu se specifică de ce.

    “La început am fost surprinsă că m-au întrebat dacă vreau să pozez nud cu un membru guerilla, dar mi-a plăcut mesajul campaniei. Noi în Columbia suntem obişnuiţi cu imagini puternice şi trebuia să facem ceva şocant pentru a face mesajul campaniei înţeles”, a spus ea.

    Şi Ana Pacheco a ezitat la început, dar a decis să accepte propunerea revistei. “Este timpul să cer iertare celor care le-am făcut rău”, a declarat Pacheco.

    În acelaşi timp, ea a adăugat că “de când eram mică visul meu a fost să fiu un model sau să fiu actriţă, iar acum visul meu s-a împlinit”.

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
     

  • Cheltuia 2,500 de dolari pe lună doar pe elastice pentru legat banii si pierdea 2 miliarde de dolari anual mâncaţi de şobolani

    Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor ’80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
     
    Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aprox 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989. Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
     
    A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez “plata o plomo”, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
     
     
    Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de parte sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
     
    Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari. Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiească 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de 2 miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
     
    În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de 2 milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi. 
     
    Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămasă noua şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică.  Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini. 
     
    Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de accord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit “La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat. 
     
    Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
     
    Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.