Tag: colaborare

  • James Simmons, managing director Unilever. „Voi, românii, aveţi ceva căruia îi spuneţi «spirit de şmecher”

    „Voi, românii, aveţi ceva căruia îi spuneţi «spirit de şmecher». Cred că trebuie să ai acest spirit de şmecher în business”, a spus James Simmons, managing director în cadrul Unilever South Central Europe, în cadrul conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie 2018”.

    Aceasta a fost una dintre caracteristicile pe care spune că le-a observat în mediul de business din România directorul britanic care reprezintă compania cu afaceri pe piaţa locală de circa 897 de milioane de lei (194 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
    James Simmons a preluat poziţia de managing director în cadrul Unilever South Central Europe la data de 1 septembrie 2017, după ce a condus timp de trei ani businessul Unilever din zona Caraibelor, o regiune ce cuprinde 20 de pieţe, precum Haiti şi Cuba.

    „Am venit aici de un an, dar deja mă simt ca acasă. Cred că este o diferenţă foarte mare între modul în care este percepută România în Europa de Vest şi realitatea de aici. Cred că unul dintre lucrurile pe care ar trebui să le facem ar fi să promovăm România mai bine”, spune el.

    Simmons este atras de România şi de potenţialul pe care consideră că îl au ţara şi piaţa locală. „Cred că natura este spectaculoasă aici, este foarte frumoasă. Există aici o calitate a vieţii, un «joie de vivre», mâncare bună, vin bun, comunitate puternică. Sunt lucruri de sărbătorit. Cultura aici este una mult mai latină decât oriunde în Europa, şi totuşi am venit din America Latină. Cred că România este un diamant. Trebuie finisat, dar este un diamant”, descrie el ţara.

    Precizează că a transmis acest mesaj şi cunoscuţilor săi: „Le-am spus şi celor de aici, şi celor din afara businessului că România poate fi una dintre cele mai puternice ţări din Europa, pentru că sunt multe avantaje prin comparaţie cu alte pieţe. Vreau să construiesc un business spectaculos aici”.

    Cum arată agenda celui care reprezintă businessul unui gigant în România? În primul rând trebuie să creeze un spirit pozitiv şi energie, pentru ca oamenii să simtă că pot face lucruri mari aici, spune el.

    „Misiunea mea este de a promova ce face Unilever aici şi în toată lumea, să demonstrăm că putem face business responsabil şi să ajutăm societatea, ca un vecin bun. Trebuie să mă gândesc la viitor şi să gestionez resursele încât să estimez dacă pot atinge ţintele companiei cu resursele actuale sau dacă trebuie să cer mai multe resurse. Am o viziune simplă. Cred că ce facem noi este nobil şi cred că cu cât suntem mai mari, cu atât putem face o diferenţă mai mare”, spune el.

    Cele mai recente dezvoltări ale gigantului anglo-olandez se leagă de piaţa îngheţatei, unde compania este lider pe piaţa locală şi unde a fost implicată în două tranzacţii. În primul rând, tranzacţia evaluată la circa 100 milioane euro prin care Unilever a preluat în ianuarie fabrica Betty Ice din Suceava de la antreprenorul Vasile Armean. Apoi a urmat tranzacţia de la mijlocul lunii iulie, când Unilever a cumpărat producătorul de îngheţată Denny din Bulgaria, mai exact din Veliko Tîrnovo, un orăşel aflat în apropierea graniţei cu România.

    „Toată lumea trebuie să se bucure de îngheţată, pentru că este accesibilă şi disponibilă. (…) A fost o vară ieşită din comun. Am avut un început extraordinar în aprilie, mai şi iunie, şi un iulie diferit. Aceasta este natura businessului de îngheţată. Per total ambiţia noastră de a vedea o creştere de două cifre pe acest business la finalul anului va fi realizată. Este un ritm ciudat, dar ajungem acolo. Piaţa de îngheţată de aici, faţă de alte pieţe, oferă oportunităţi de creştere. Rata de consum de aici este încă una scăzută faţă de alte pieţe. Mă gândesc că trebuie să găsim o combinaţie de arome locale şi globale care să fie disponibile la nivel larg”, descrie Simmons potenţialul pieţei de îngheţată. 

    Pe lângă businessul de îngheţată, Simmons spune că printre produsele cu potenţial de dezvoltare de pe piaţa locală se numără cele de îngrijire corporală şi înfrumuseţare, precum deodorantul Rexona, şi produsele de curăţenie, precum Domestos.

    „În centrul companiei noastre sunt câteva categorii cu potenţial de creştere. Dacă ne uităm la piaţa deodorantelor de aici sau la produsele de curăţenie, aceste pieţe sunt încă mici în comparaţie cu alte părţi. Ne gândim mult cum să facem să construim piaţa de aici, nu doar să o câştigăm. Vrem să facem un business mult mai mare şi cred că putem face asta prin câteva achiziţii inteligente şi putem lucra şi în parteneriat cu alţii.” Şeful Unilever mai spune, fără să ofere prea multe detalii că, în perioada următoare, compania va lansa câteva produse noi.

    La sfârşitul anului trecut, businessul de distribuţie Unilever avea pe piaţa locală o cifră de afaceri netă de circa 897,5 milioane lei şi un profit net de 16,2 milioane lei, cu 227 de angajaţi. La nivel global, businessul Unilever a înregistrat în 2017 afaceri de 53,7 miliarde euro, în creştere cu circa 2% faţă de anul precedent. La aceste afaceri, businessul anglo-olandez a obţinut un profit net de aproximativ 6,5 miliarde euro, în creştere cu aproape 17% faţă de anul anterior.

    În ceea ce priveşte resursele umane, Simmons spune că Unilever este deschisă la angajări şi că nu se confruntă deocamdată cu celebra „secetă” de pe piaţa forţei de muncă din România.

    „Avem oameni talentaţi aici. Când mă uit la actuala organizaţie, mă face să mă simt mândru. Bineînţeles că vreau mai mulţi oameni talentaţi care să se alăture. Vin din ce în ce mai mulţi oameni la noi să se angajeze direct şi ne bazăm şi pe o serie de parteneri care găsesc oameni buni din industrie”, spune managing directorul companiei Unilever.

    Compania are şi un program dedicat proaspeţilor absolvenţi, în urma căruia se angajează la ei undeva la 5-7 tineri anual. Totodată, Simmons spune că au şi posibilitatea să aducă noi angajaţi din centrul şi estul Europei − din Bulgaria, Serbia, Muntenegru şi Republica Moldova.

    „Cred totuşi că secretul este să ţii de oamenii buni pe care îi ai şi să le oferi un simţ comun, să le dai de înţeles că facem lucruri importante şi că le facem cum trebuie. Este o parte foarte importantă să nu laşi oamenii să plece, pentru că timpul petrecut în companie, încrederea, colegialitatea creează un spirit care face colaborarea să funcţioneze.”

    Ce înseamnă colaborarea? Simmons oferă o definiţie a termenului: „Colaborarea pentru idei, pentru că oamenii vin cu ideile, nu companiile. Vrem să creăm un mediu în care oamenii să se simtă valoroşi, nu doar în modul evident, adică cât duc acasă la sfârşitul lunii sau în bonusuri la sfârşitul anului, ci în general (…) Per total, vom investi anul viitor în toate părţile din organizaţie, de la salarii până la marketing, zeci de milioane de euro”.

    Mulţumit de acest „diamant”, cum a numit el România, Simmons spune fără ezitări că şi-ar deschide chiar şi propriul business aici, iar acest business nu ar fi nici în piaţa de îngheţată, nici în oricare altă piaţă în care activează businessul pe care îl conduce.

    „Aş deschide chiar şi mâine un business aici, pentru că sunt câteva lucruri care mi-au atras atenţia. În primul rând, creşterea de circa 30% a turismului. Bazat pe asta, Costa Rica, spre exemplu, pe care o ştiu foarte bine, a făcut ceva spectaculos de bine – s-a poziţionat drept cea mai mare destinaţie de turism ecologic. Dacă mă uit la aceste lucruri, cred că şi pentru România ar fi o oportunitate foarte bună.

    Promovarea turismului în România într-un mod prietenos faţă de mediu ar putea spori economia foarte mult. Ultima dată când m-am uitat, 12,5% din PIB-ul Costa Ricăi a venit din turism şi asta au realizat doar în ultimii zece ani.” 


    CARTE DE VIZITĂ

    James Simmons
    Origine: Marea Britanie
    Vârsta: 46 de ani
    Educaţie: licenţă în politică, filosofie, economie – Universitatea Bristol
    Carieră: 
    Managing director Unilever South Central Europe (septembrie 2017 – prezent)
    Director general Unilever Greater Caribbean (2014-2017)
    Vicepreşedinte al departamentului de Customer Development în Regatul Unit şi Irlanda (2009-2014)
    Alte roluri de marketing şi vânzări în Unilver UK (1998 – 2009)

  • Jandarmeria, despre ancheta Parchetului: Punem la dispoziţia procurorilor toate documentele cerute

    „Parchetul Militar este autoritatea competentă să verifice întreg ansamblul acţiunilor Jandarmeriei şi noi punem la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile, documentele şi informaţiile de care aceştia au nevoie pentru clarificarea fiecărei situaţii”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

    Întrebat cum vede faptul că procurorii militari vor extinde ancheta, pentru a afla dacă jandarmii se fac vinovaţi de neglijenţă în serviciu după ce doi militari au fost izolaţi de grup şi loviţi de mai mulţi protestatari, Enache a refuzat să comenteze.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reynaers Aluminium România începe furnizarea de soluţii pentru ultima clădire din Oregon Park şi finalizează lucrările pentru prima etapă a proiectului rezidenţial Aviaţiei Park

    Cu o suprafaţă netă închiriabilă de 25.000 mp, clădirea C din cadrul proiectului Oregon Park va fi terminată la finalul acestui an după o investiţie de aproximativ 50 de milioane euro. Situat în cea mai dinamică zonă de clădiri de birouri din Bucureşti, proiectul Oregon Park cuprinde trei clădiri de birouri.

    Prima fază a complexului rezidenţial Aviaţiei Park, cel mai recent proiect al dezvoltatorului Forte Partners în colaborare cu biroul de proiectare ADNBA, oferă 176 de apartamente ale căror preţuri pornesc de la suma de 50.000 euro. Prima etapă de dezvoltare a proiectului va fi finalizată în februarie 2019, iar cea de-a doua etapă va fi demarată în septembrie 2018. Valoarea totală a investiţiei în proiect este de aproximativ 45 milioane euro.

     

     

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • Un alt regizor cunoscut este acuzat de violenţe sexuale de mai multe femei

    În urmă cu două luni, o tânără actriţă l-a acuzat pe Luc Besson de viol.

    În prezent, numărul femeilor care îl acuză pe regizor de abuzuri sexuale se ridică la patru. Astfel, o directoare de casting în vârstă de 49 de ani a declarat pentru site-ul francez Mediapart, luni seară, că a fost atacată sexual de Besson ori de câte ori a urcat în lift împreună cu acesta şi că i-a cerut favoruri sexuale şi pe platourile de filmare.

    Alte două femei îl acuză pe cineast de “comportament sexual nepotrivit”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ”Farmacia inimii” a renunţat de tot la serviciile lui Alexandru Arşinel. Câţi bani pierde actorul

    De la moartea actriţei, Arşinel nu a mai filmat nici măcar un spot pentru cunoscutul lanţ de farmacii căruia cei doi îi făceau reclamă de mai bine de 9 ani. Tot de atunci, reclamele cu cei doi au dispărut de pe posturile TV, dar şi din reviste, informează libertatea.ro.

    “Farmacia inimii” a renunţat însă definitiv la Alexandru Arşinel, protagoniştii principali rămânând Nico şi Adrian Enache. Maria Dragomiroiu şi un colegul de la teatru al lui Arşinel, Cristi Simion, rămân şi ei “pe fir”, dar numai cu ocazia unor evenimente speciale.

    Colaborarea actorului cu lanţul de farmacii era una cât se poate de benefică şi din punct de vedere financiar. În fiecare lună cu filmări, îi intrau în cont aproximativ 10.000 de lei.

    Arşinel a mai trecut printr-o situaţie asemănătoare şi după ce a fost supus transplantului de rinichi, în anul 2013. O perioadă, el nu a mai apărut în spoturile publicitare. Totul a reintrat însă pe făgaşul normal după o vreme, iar Arşinel a continuat la acea vreme să zâmbească, alături de Stela Popescu, de pe panourile publicitare sau în reclamele de la TV.

  • DNA reacţionează la modificarea Codului Penal: Sunt dezincriminate fapte,iar dosarele se vor închide

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată că modificările aduse Codului Penal de către Parlament au fost adoptate fără a ţine seama de observaţiile şi propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii şi de asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, fără a exista o consultare şi o colaborare reală cu instituţiile judiciare învestite cu aplicarea legislaţiei penale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Colegul meu, cobotul

    Aşa-numiţii roboţi colaborativi sau „coboţi”, deveniţi mai ieftini şi mai uşor de programat, au ajuns acum în baruri sau restaurante, dar nu numai. În Japonia, de exemplu, scrie Wall Street Journal, un cobot ambalează într-un local găluştele pentru cei care vor mâncarea la pachet, iar în Olanda, un confrate de-al său dă jos de pe rafturile de sus sticlele cu băuturi ca să nu se mai caţăre barmanii după ele. În Singapore, coboţi creaţi de AiTreat, un startup din cadrul Nanyang Technological University, sunt în perioada de probă ca maseuri specializaţi în tehnici chinezeşti de masaj. Producătorii de coboţi susţin că, pentru moment, aceştia sunt foarte buni la acţiuni repetitive, permiţându-le oamenilor să se ocupe de altceva, şi nu reprezintă încă o ameninţare serioasă, dar continuă să se perfecţioneze.

  • Colegul meu, cobotul

    Aşa-numiţii roboţi colaborativi sau „coboţi”, deveniţi mai ieftini şi mai uşor de programat, au ajuns acum în baruri sau restaurante, dar nu numai. În Japonia, de exemplu, scrie Wall Street Journal, un cobot ambalează într-un local găluştele pentru cei care vor mâncarea la pachet, iar în Olanda, un confrate de-al său dă jos de pe rafturile de sus sticlele cu băuturi ca să nu se mai caţăre barmanii după ele. În Singapore, coboţi creaţi de AiTreat, un startup din cadrul Nanyang Technological University, sunt în perioada de probă ca maseuri specializaţi în tehnici chinezeşti de masaj. Producătorii de coboţi susţin că, pentru moment, aceştia sunt foarte buni la acţiuni repetitive, permiţându-le oamenilor să se ocupe de altceva, şi nu reprezintă încă o ameninţare serioasă, dar continuă să se perfecţioneze.

  • Conferinţa MEDIAFAX „Fermierii României”: Anul agricol şi preţurile 2018, sub lupa specialiştilor

    Participanţii vor încerca să ofere câteva răspunsuri cu privire la producția agricolă a anului 2018, mersul preţurilor, tehnologiile de ultimă oră sau prognoza agro-meteo. Ei vor estima, pe baza unor expertize de top, prețurile minime și maxime pe care fermierii să le aștepte la grâu, orz, rapiță, porumb, floarea-soarelui, dar și la legume-fructe.

    Sub lupa specialiştilor se vor mai găsi şi factorii care influențează în acest an cotațiile la nivel european, dar și global, care sunt oportunitățile și riscurile contextului internațional, plus cele mai noi informații despre posibilitățile de depozitare și transport.

    Cum finanțăm agricultura, cum contribuie sectoarele bancar și nebancar, cum creștem capitalizarea agribusiness-ului românesc, ce trebuie făcut pentru ca fermierul să nu mai vândă recolta în câmp, din remorcă, şi care sunt oportunitățile de achiziție pe piața internă – acestea sunt doar câteva din temele de dezbatere la MEDIAFAX „Fermierii României”.

    Participanţii vor afla, de asemenea, ultimele noutăți legate de subvențiile APIA sau despre finanţările europene, sfaturi tehnologice cu privire la campania de recolte, dar şi – foarte important – ultimele prognoze agro-meteorologice.

    Ca de obicei, conferinţa MEDIAFAX „Fermierii României” va fi interactivă, având speakeri din domeniile bancar, juridic, agro-tehnologic, cercetare-dezvoltare, producţie şi lideri ai unor organizaţii asociative relevante pentru sectorul agricol.