Tag: Carrefour

  • Carrefour mai INCHIDE un supermarket din Bucureşti, după cel din Vitantis Shopping Center

    Lanţul de retail a anunţat, vineri, că începând cu data de 8 octombrie, supermarketul Carrefour din centrul comercial Liberty Center din Bucureşti se va închide.
     
    “Închiderea magazinului a reprezentat o decizie de business, pe care am agreat-o împreună cu partenerul nostru, Liberty Center, după o atentă radiografie a pieţei, înţelegând că preferinţele şi exigenţele consumatorilor noştri au sporit”, a anunţat retailerul.

    Compania a precizat că fiecărui angajat i s-a oferit posibilitatea de a alege noi puncte de lucru în care ar dori să activeze – magazin, sediu sau depozit – luând în calcul criterii precum proximitatea faţă de casă sau traseul până la muncă, pentru cei din afara Bucureştiului.

    “În paralel, planurile de expansiune ale grupului continuă să rămână o prioritate pentru noi. Până în prezent au fost deschise 11 supermarketuri noi, iar S2 va sta sub semnul extinderii magazinelor de proximitate, menţinând acelaşi ritm al expansiunii ca cel din 2017. De asemenea, S2 va fi marcat şi de deschiderea de noi magazine de tip hipermarket, primul fiind hipermarketul Carrefour Roman, în luna noiembrie, care se va afla în interiorul centrului comercial Roman Center Value”, a mai precizat retailerul.

    La începutul anului, Carreforur a închis supermarketul din galeria Vitantis Shopping Center, odată cu restructurarea spaţiului comercial.
    În România, grupul Carrefour detine 321 magazine din ţară, precum şi portalul online www.carrefour.ro. De asemenea, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store, Carrefour le oferă clienţilor din Iaşi, Cluj, Constanţa şi Bucureşti posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preţ de hipermarket, livrate în 90 de minute, scrie incont.ro

  • Ce salarii mai dau Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Auchan angajaţilor din România

    Prin comparaţie, salariul mediu net la nivel de economie a fost de 2.383 de lei în 2017 potrivit datelor publicate de la Institutul Naţional de Statistică. Salariiile în economie au crescut în 2017, pe medie, cu 16,4%, cel mai înalt ritm de creştere din 2008 încoace, iar tensiunile de pe piaţa muncii arată că ele vor continua să crească. Una dintre cele mai clare dovezi este chiar pe piaţa de comerţ alimentar modern unde există zece jucători, fiecare cu mii de salariaţi, sau chiar peste 10.000 de angajaţi în unele cazuri.
     
    Salariile plătite de lanţurile de hipermarketuri, supermarketuri, magazine de discount sau cash & carry se află pe un trend puternic ascendent, iar creşterea este cu atât mai accelerată în ultimii ani pe fondul unei concurenţe tot mai acerbe pentru salariaţi. Retailerii se luptă atât între ei cât şi cu alte companii din producţie sau chiar cu angajatori de afară. Pentru a face faţă competiţiei, retailerii au majorat salariul mediu net până aproape de media pe economie după ce mulţi ani casierii şi lucrătorii comerciali erau plătiţi cu minimul pe economie. Astfel, în 2008 salariul mediu net plătit de Mega Image era de 850 de lei, faţă de circa 2.100 de lei în prezent. Situaţia este similară şi în cazul Kaufland. Pentru francezii de la Auchan şi Carrefour diferenţele sunt mai mici, iar Lidl nu era prezent la momentul acela pe piaţă, nemţii venind oficial în 2011 prin preluarea Plus Discount.
     
    În funcţie de oraş şi de angajator, salariile pot varia pentru aceeaşi poziţie cu 30-35%, potrivit informaţiilor din piaţă. Salariul diferă de asemenea în funcţie de experienţa angajatului şi în funcţie de raportul cerere-ofertă de muncă din oraş.
     
    Reţele de magazine Kaufland, Carrefour, Lidl, Mega Image şi Auchan aveau la finalul anului trecut circa 50.000 de salariaţi în total şi un buget de salarii şi indemnizaţii de aproape 1,8 mld. lei. Lanţurile de astfel de magazine au devenit unii dintre cei mai mari angajatori din economie după ce an de an au angajat sute sau chiar 1.000 de noi oameni ca urmare a expansiunii. An de an în comerţul modern se deschid 250-300 de magazine noi, în special pe format mic, dar nu numai, scrie www.bizbrasov.ro
     
  • Lems deschide un magazin în Galaţi cu o investiţie de peste 2 milioane lei

    “Aproximativ 40% dintre clienţi au revenit anual în magazinele Lems”, a afirmat Alexandru Rizea, director general Lemet. După ultima deschidere, reţeaua de mobilier Lems a ajuns la 70 unităţi, cu o suprafaţă totală de retail de aproximativ 70.000 mp.

  • Lems deschide un magazin în Galaţi cu o investiţie de peste 2 milioane lei

    “Aproximativ 40% dintre clienţi au revenit anual în magazinele Lems”, a afirmat Alexandru Rizea, director general Lemet. După ultima deschidere, reţeaua de mobilier Lems a ajuns la 70 unităţi, cu o suprafaţă totală de retail de aproximativ 70.000 mp.

  • Francezii de la Carrefour se aliază cu britanicii de la Tesco în lupta cu nemţii de la Kaufland, Lidl şi Metro

    Retailerul francez Carrefour împreună cu gigantul britanic Tesco au anunţat astăzi că plănuiesc să formeze o alianţă pe termen lung, în încercarea de a reduce costurile şi de a câştiga cote de piaţă, potrivit CNBC.

    Deal-ul face parte din cea mai recentă serie de parteneriate a industriei europene de retail – industrie ce se confruntă cu asaltul Amazon asupra sectorului de retail din ultimii ani.

    Alianţa va acoperi o serie de relaţii strategice care implică lanţurile globale de furnizori, transmite Carrefour într-o declaraţie puplică.

    Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, a anunţat în luna ianuarie că va reduce costurile şi personalul, în încercarea de a-şi spori profiturile pentru a domina rivalii de pe plan local în cursa pentru mediul digital.

    „Lucrând împreună şi aducând cea mai bună expertiză comună, vom putea să ne servim clienţii mai bine, îmbunătăţind capacitatea lor de a alege calitate şi valoare”, spune Dave Lewis, CEO al Tesco.

    Alexandre Bompard, CEO al Carrefour, spune că alianţa va combina expertiza de cumpărare a celor doi lideri globali, va aduce o acoperire geografică sporită şi strategii comune.

    Tesco este cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie cu vânzări anuale de 57,7 miliarde de euro pe anul trecut, în timp ce Carrefour este cel mai mare retailer din Europa şi a înregistrat vânzări de 88 de miliarde de euro. Brazilia este a doua cea mai mare piaţă a Carrefour după Franţa.

    Pe piaţa din Europa, cele două lanţuri de retail concurează cu grupurile Schwarz – Lidl, Kaufland, Rewe şi Edeka – respectiv Metro – Aldi, Metro Cash & Carry şi Media Markt.

     

  • De ce fostul executiv al gigantului Carrefour nu mai primeşte un pachet compensatoriu de 4 milioane de euro? Guvernul francez a decis că e prea mult

    Fostul şef al celui mai mare lanţ francez de supermarketuri, Carrefour SA, nu va mai primi pachetul compensatoriu de 4 milioane de euro, după ce ministrul economiei din Franţa a considerat suma drept exorbitantă, potrivit Bloomberg.

    Fostul CEO, Georges Plassat, a fost nevoit să renunţe la pachetul compensatoriu evaluat la 4 milioane de euro din cauza unei „neînţelegeri” cu privire la sumă, a transmis compania.

    Plata făcea parte dintr-un pachet de 13,2 milioane de euro pe care Plassat trebuia să îl primească la sfârşitul mandatului său de cinci ani. Acesta a părăsit poziţia în luna iulie a anului trecut.

    Asemenea nivele salariale sunt „şocante”, spune Bruno Le Maire, ministrul economiei. Pachetele compensatorii ar trebui să răsplătească succesul, nu eşecul, iar echipa lui Plassat a lăsat retailerul într-o formă proastă, forţând noul management să restructureze şi să reducă personalul, potrivit declaraţiei.

    Firma de lobby Medef a transmis de asemenea în spaţiul public ideea lansării unui nou cod de conduită în zilele următoare care ar preveni astfel de excese în viitor, în contextul în care sindicatele şi guvernul au devenit actori foarte vocali după ce posibila plată a ieşit la iveală.

    Carrefour a raportat pierderi nete de 531 de milioane de euro în 2017, anul în care Plassat a plecat, în contextul în care operatorul de hypermarketuri a învinuit o presiune intensă din partea competiţiei.

    Comentariile lui Le Maire sunt ecoul acţiunilor şefului său, preşedintele Emmanuel Macron, care a denunţat un caz similar în 2015, când era ministrul economiei, cu privire la un pachet compensatoriu acordat fostului CEO al Alcatel, Michel Combes.

     

  • Schimbare de strategie. Retailerii „se bat” pe fermele româneşti

    La o săptămână după ce nemţii de la Kaufland au lansat „Raftul românesc”, francezii de la Carrefour anunţă încheierea unui parteneriat de preluare a 100 de tone de carne de mânzat în 2018, carne provenită din ferme româneşti.

    „Cele 100 de tone de carne de mânzate pe care le preluăm în 2018, reprezintă 20% din totalul cărnii de mânzat comercializate de Carrefour. Sperăm ca în câţiva ani să ajungem la un procent peste 50% din cantitatea de carne de mânzat pe care o vindem”, a spus Silviu Diaconu, director achiziţii legume-fructe Carrefour România.

    Reprezentanţii Carrefour susţin că în prezent întreaga cantitate de carne de pasăre comercializată în magazinele lor provine din România, 90% din carnea de vită este din ferme româneşti, iar carnea de porc românească acoperă 60% din vânzări.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Schimbare de strategie. Retailerii „se bat” pe fermele româneşti

    La o săptămână după ce nemţii de la Kaufland au lansat „Raftul românesc”, francezii de la Carrefour anunţă încheierea unui parteneriat de preluare a 100 de tone de carne de mânzat în 2018, carne provenită din ferme româneşti.

    „Cele 100 de tone de carne de mânzate pe care le preluăm în 2018, reprezintă 20% din totalul cărnii de mânzat comercializate de Carrefour. Sperăm ca în câţiva ani să ajungem la un procent peste 50% din cantitatea de carne de mânzat pe care o vindem”, a spus Silviu Diaconu, director achiziţii legume-fructe Carrefour România.

    Reprezentanţii Carrefour susţin că în prezent întreaga cantitate de carne de pasăre comercializată în magazinele lor provine din România, 90% din carnea de vită este din ferme româneşti, iar carnea de porc românească acoperă 60% din vânzări.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Clienţii Lidl, vizaţi de o fraudă care circulă pe Facebook şi WhatsApp. Cum sunt păcăliţi

    Lidl România avertizează clienţii cu privire la o tentativă de fraudă, care circulă pe canalele online, inclusiv pe Facebook şi pe WhatsApp. Oferta „NOI OFERIM VOUCHER GRATUIT 500$ PENTRU A SĂRBĂTORI CEA DE-A 11-A ANIVERSARE” redirecţionează utilizatorii către site-ul www.lídl.eu/anniversary, o pagină web care nu aparţine Lidl România sau partenerilor săi. 
     
    Utilizatorii de Internet sunt sfătuiţi să nu încerce să acceseze acest link. Acest demers nu este organizat de către Lidl România, iar compania se distanţează ferm de asemenea modalităţi de promovare, luând toate măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea acestei tentative de fraudă.
     
    Lidl România recomandă clienţilor care vor să vadă ofertele companiei sau să se înscrie la concursuri organizate de către retailer să acceseze doar link-urile găzduite de către website-urile www.lidl.ro, surprize.lidl.ro sau de către canalele oficiale de social media: www.facebook.com/lidlromania, www.instagram.com/lidlromania.
     
  • Bernard Arnault a devenit cel mai bogat om din Europa. În România, el are Louis Vuitton, Carrefour şi Sephora

    De la începutul anului, averea lui Arnault a crescut cu 7,45 miliarde de dolari, în timp ce fondatorul imperiului Inditex a pierdut în acest timp peste 5 miliarde de dolari, scrie ZF.

    Acesta este acţionar majoritar al grupului LVMH, care controlează branduri precum Moet, Hennessy, Louis Vuitton şi Christian Dior. În acelaşi timp, pe piaţa locală, acesta este al doilea cel mai mare acţionar al grupului gigant Carrefour şi deţine brandurile Louis Vuitton şi Sephora. Christian Dior este prezent pe piaţa locală doar cu divizia de parfumerii şi cosmetice de lux.