Tag: card

  • Suma incredibilă pe care a plătit-o un bărbat pe hârtia de împachetat din cauza unei erori la achiziţia cu cardul

    Dean Baker, un tată în vîrstă de 32 de ani din Birmingham, Anglia  a avut o surpriză neplăcută când încerca să pregătească darurile de Crăciun pentru familia sa.  A fost taxat cu 59.400 de lire pentru patru role de hârtie de împachetat, care ar fi trebuit să coste 5,94 lire, potrivit telegraph.co.uk.

    Baker s-a dovedit a fi victima unei erori legate de extragerea sumei din cardul său de debit, făcute de angajaţii de la Card Factory, magazinul de unde a cumpărat hârtia.

    Şi-a foosit cardul pentru a plăti cele 5,94 de lire pe 22 decembrie, iar Baker a aflat, câteva zile mai târziu, că magazinul îi luase din cont de 10.000 de ori mai mult decât  suma pe care o avea de plătit, dintre care 52.000 de lire din overdraft.

    ”Fata de la tejghea era recent angajată. Când mi-am introdus prima dată cardul în aparat, a spus că nu a funcţionat şi m-a rugat să fac  asta din nou. Nu m-am mai gândit ulterior că ar fi putut exista o eroare”, a declarat Baker.

    A aflat de greşeală în momentul în care a vrut să îşi plătească prânzul în Ajunul Crăciunului, iar  cardul său a fost refuzat. Contul său fusese îngheţat, împiedicându-l să cumpere alimentele necesare unei mese de Crăciun şi câteva cadouri de ultimă oră pentru cele două fiice ale sale.

    ”Trebuia să cumpăr un iPad pentru ele, dar am ajuns să îmi rog rudele să ne primească la masa de Crăciun”, a declarat Baker. Potrivit reprezentanţilor magazinului Card Factory şi ai băncii la care Baker îşi are deschis contul, s-ar putea ca banii să îi fie returnaţi abia pe 12 ianuarie 2015. 

  • LOVITURĂ pe piata bancară din România în această dimineaţă. Toţi românii care au CARD sau credit la această bancă primesc acest MESAJ OFICIAL

    Tranzacţia implică acţiunile Băncii Româneşti (BROM) deţinute de Banca Naţională a Greciei (NBG – entitate comercială), precum şi achiziţia portofoliului suplimentar din România aparţinând altor subsidiare ale NBG.

    “Reprezentanţii National Bank of Greece şi ai OTP Bank România au semnat acordul privind achiziţionarea Băncii Româneşti. Părţile nu doresc să dezvăluie detaliile financiare ale tranzacţiei. Finalizarea tranzacţiei este supusă aprobării autorităţilor de supraveghere. OTP Group va colabora îndeaproape cu Banca Naţională a României pentru obţinerea aprobărilor necesare. În urma finalizării achiziţiei, cota de piaţă a OTP Bank România (OBR) va creşte la aproximativ 4%, devenind astfel al opt-lea jucător pe piaţa bancară din România (conform cifrelor din 2016). Societe Generale Corporate & Investment Banking a acţionat în calitate de Consilier Financiar Unic al OTP Group în legătură cu tranzacţia”, se arată într-un comunicat al OTP Bank.

    “Această nouă achiziţie demonstrează faptul că OTP Bank are o bază solidă, o bună capitalizare şi o lichiditate remarcabilă, iar conducerea băncii este determinată să îşi consolideze prezenţa în regiune”, a declarat László Wolf, Director General Adjunct al Diviziei Comerciale OTP Bank, în legătură cu semnarea acordului. Acesta a adăugat: “Această tranzacţie este un pas important către atingerea scopului strategic al OTP Group. Strategia noastră de achiziţie se concentrează, în primul rând, pe pieţe cu perspective bune de dezvoltare, unde considerăm că este posibilă atingerea unei dimensiuni optime pe piaţă şi capitalizarea sinergiei costurilor. Acest acord este o etapă importantă în evoluţia OTP Bank România. Lucrăm împreună ca să ne asigurăm că fuziunea are un impact pozitiv asupra clienţilor ambelor bănci.

    Acest lucru nu implică doar un acces mai facil la sucursalele băncii, dar şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor. Ne aşteptăm ca finalizarea tranzacţiei financiare să aibă loc la începutul anului 2018, după validarea acesteia de către autorităţile competente”. Directorul General Adjunct al OTP Bank a mai spus: “OTP Group doreşte să investească în continuare pe piaţa din România, dar noi tranzacţii vor fi luate în considerare doar după finalizarea cu succes a integrării actuale”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • De la anul vom avea un nou ACT DE IDENTITATE. Vezi cum o să arate – FOTO

    În cadrul dezbaterii de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), s-a prezentat forma noii cărţi de identitate, precizându-se că nu va fi obligatorie preschimbarea, în momentul apariţiei acesteia, anticipată să aibă loc în 2018.

    În momentul în care cetăţeanul va opta pentru noul document cu date biometrice, acesta va prelua şi funcţiile cardului de sănătate, conform iniţiatorilor proiectului. Noua carte de identitate va fi inscripţionată faţă-verso, va conţine data naşterii şi semnătura olografă.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Medihelp International contribuie la finanţarea diagnosticării cancerului de piele prin „Nesacard”

    Melanomul, cea mai gravă formă a cancerului de piele, este întâlnit în 1% dintre cazuri, adesea în rândul femeilor cu vârste între 20 şi 39 de ani. Tot melanomul este responsabil de 5,000 de decese, din cei 18,000 de pacienţi diagnosticaţi anual în Europa (Melanoma Molecular Map Project – MMMP).

    Anul trecut, în România au fost diagnosticate peste 1,000 de cazuri de melanom ce au rezultat în 364 de decese, conform Societăţii Române de Dermato – Oncologie.

    Tot în România, rata de incidenţă a melanomului este de 4,7 pentru bărbaţi şi 4,4 pentru femei, pentru fiecare 100,000 de oameni. Deşi este uşor tratabil, lipsa de educaţie în rândul românilor, cu privire la importanţa prevenţiei şi a diagnosticării în stadiu incipient, a rezultat în cea mai mică şansă de supravieţuire din Europa –  5 ani.

    Cancerul de piele poate fi tratat cu uşurinţă dacă este descoperit în stadiu incipient, înainte ca boala să se extindă, dar poate fi şi prevenit, prin evitarea expunerii la soare şi prin folosirea constantă a cremelor pentru protecţie solară.

    Cu toate astea, potrivit publicaţiei britanice Express, 61% dintre bărbaţi nu sunt preocupaţi de folosirea unei astfel de loţiuni atunci când se expun razelor solare la orele de vârf, comparativ cu 54% dintre femei care afirmă acelaşi lucru.

    Nesacard este o soluţie pentru finaţarea investigaţiilor medicale iniţiale, pentru a obţine suport în navigarea medicală şi second opinion în cazul unui diagnostic de cancer de piele, şi reprezintă o contribuţie caritabilă la progresul medical în cercetarea şi tratarea cancerului în Europa.

    „Nesacard  poate fi solicitat de oricine doreşte să contribuie la cercetarea oncologică şi să aibă la îndemână un suport financiar, în caz de urgenţă, fie că are sau nu suspiciuni de cancer. Pentru o contribuţie anuală de 33€ clientul primeşte un card cu un număr individual, cu ajutorul căruia beneficiază de o finanţare de 2.000 € cash, pentru a susţine costurile iniţiale de investigaţii şi diagnostic”, explică Zahal Levy, Preşedinte MediHelp International.

    Printre serviciile medicale ale căror costuri pot fi acoperite de cardul NESA se regăsesc biopsia pielii, teste imagistice pentru diagnosticare, second opinion medical pentru confirmarea diagnosticului şi navigare medicală. 

  • MEGA-SURPRIZĂ pentru Simona Halep. Vestea care a lăsat-o FĂRĂ CUVINTE. „Foarte probabil se va întâmpla asta!”

    “Este o mare jucatoarte de tenis. Mare, mica, jucatoare de tenis. Poate sa bata pe oricine si poate sa piarda inca la multa lume. Ati vazut la Roland Garros, nu era de pierdut un asemenea meci”, a spus Ţiriac, potrivit  Dolce Sport.

    Simona Halep poate deveni jucătoarea numărul 1 în lume înainte de ultimul grand slam al anului. US Open va începe pe 28 august.

    “Foarte probabil ca va reusi sa fie un numar unu in lume, dar de aici pana la castigat un US Open, un Wimbledon este inca cale lunga”, a mai spus Ţiriac

  • Edenred demarează emiterea de vouchere de vacanţă electronice

    Edenred a demarat astfel emiterea de vouchere de vacanţă electronice imediat după obţinerea autorizaţiei. Acestea circulă în paralel cu voucherele de vacanţă pe suport clasic, de hârtie, pe care compania le emite deja de mai mulţi ani.

    Companiile private pot oferi fiecărui angajat vouchere de vacanţă în valoare de până la 6 salarii minime brute pe economie, respectiv 8700 de lei pe an per angajat. Până în prezent, aproximativ 50.000 de angajaţi din România au primit vouchere de vacanţă emise de Edenred, pe suport de hârtie. 

    Majoritatea companiilor care au acordat în acest an vouchere de vacanţă către angajaţi provin din domeniile retail, IT,  distribuţie şi servicii.Voucherele de vacanţă funcţionează în baza OUG nr. 8/2009, iar începând cu luna iulie 2017, conform OUG nr. 46/2017, toate instituţiile publice şi companiile deţinute de stat au posibilitatea de a le oferi angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 1450 lei/lucrator/an, în funcţie de bugetele prevăzute în acest sens.

    Faţă de primele de vacanţă, voucherele de vacanţă au avantaje fiscale semnificative, fiind impozitate doar cu 16% (impozit pe venitul salarial). Voucherele de vacanţă electronice  simplifică operaţiunile legate de distribuirea, utilizarea şi decontarea voucherelor de vacanţă. Cardul de vacanţă de la Edenred, denumit Ticket Vacanţa, este dezvoltat sub licenţa Mastercard şi este dotat cu CIP şi tehnologie Contactless pentru plăţi rapide.

    Angajaţii-beneficiari pot folosi voucherele de vacanţă exclusiv în România, pentru a achiziţiona servicii turistice de la hoteluri, pensiuni, agenţii de turism licenţiate sau unităţi de tratament balnear autorizate, iar pachetul turistic trebuie să conţină în mod obligatoriu servicii de cazare, conform specificaţiilor legislative.

    Voucherele de vacanţă Edenred emise pe suport hârtie pot fi cheltuite în peste 2.500 de unităţi turistice afiliate : pensiuni, hoteluri şi agenţii de turism. In ce priveste voucherele de vacanta electronice, reteaua de acceptare a acestor este în curs de dezvoltare, fiind deja afiliate inclusiv unele dintre cele mai mari agenţii de turism din România, prin intermediul cărora se pot achiziţiona vacante pe tot teritoriul ţării.