Tag: cablu

  • UE cere explicaţii Marii Britanii în urma unor acuzaţii de spionare a comunicaţiilor prin cablu

     “I-am trimis o scrisoare ministrului britanic de Externe William Hague pentru a-mi exprima preocuparea şi a cere clarificări”, a declarat comisarul european pentru Justiţie Viviane Reding, într-o conferinţă de presă.

    “Am solicitat un răspuns foarte urgent, până la sfârşitul săptămânii”, a adăugat ea.

    Reding a adresat patru întrebări, şi anume “Care este amploarea programului? Este limitat la cazuri individuale? Datele rămân în Marea Britanie? Care sunt posibilităţile unei rectificări pentru cetăţenii britanici şi europeni?”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dâmboviţa: Poliţist rănit după ce s-a împuşcat accidental în timp ce urmărea hoţi de cablu telefonic

     Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, bărbatul are 31 de ani şi este agent principal, fiind ajutor de şef de post în localitatea Răzvad.

    În noaptea de duminică spre luni, poliţistul, alături de doi colegi, a prins în flagrant mai multe persoane care furau cablu telefonic din zona satului Nisipuri. El i-a somat pe hoţi să se oprească, apoi a plecat în urmărirea lor, iar pe un teren denivelat agentul s-a dezechilibrat, arma descărcându-i-se accidental.

    Poliţistul a sufeit plăgi împuşcate la piciorul drept şi la coapsă, el fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, de unde a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost operat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange anunţă decizia care vizează milioane de clienţi din România

    Principalele ţări vizate sunt România şi Belgia, unde compania vrea să poată lansa pachete complete fără să fie necesare achiziţii scumpe.

    Pe plan local, întrebarea se pune însă dacă Orange are într-adevăr mai multe opţiuni sau compania nu are altă variantă decât să încerce din nou o colaborare cu compania de cablu UPC, la fel ca în perioada 2008-2009, sperând însă că de această dată parteneriatul va fi un succes, în condiţiile în care şi aşteptările clienţilor şi piaţa s-au schimbat.

    Orange va transmite prin intermediul platformei 99 de posturi, din care 29 în format HD, conform documentelor depuse la Consiliul Naţional al Audiovizualului, din care reiese că operatorul estimează un număr mic de abonaţi, de aproximativ 50.000. Piaţa de servicii TV numără şase milioane
    de abonaţi şi se ridică la circa 370 de milioane de euro pe an.

  • INCENDIU la metroul din Moscova: Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate. Cel puţin 31 de oameni au fost răniţi

     “Incendiul din tunelul staţiei Ohotni Riad (în apropiere de Kremlin) a fost controlat. Aproximativ 4.500 de persoane au fost evacuate”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

    “Treizeci şi una de persoane s-au adresat serviciilor de salvare pentru a primi un ajutor medical, iar patru persoane au fost spitalizate din cauza intoxicării cu monoxid de carbon”, a precizat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă citat de agenţii ruse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange vrea acorduri cu firme de cablu în România pentru a oferi pachete de servicii-TV şi Internet

     Grupul francez a luat ca model relaţia dintre operatorul de telefonie Verizon Wireless şi compania de cablu Comcast în SUA, care le permite acestora să-şi vândă reciproc serviciile păstrându-şi brandurile, a spus Girard, citat de Bloomberg.

    France Telecom caută modalităţi de a se extinde pe segmentul tot mai atractiv al pachetelor de servicii – strategie pe care o adoptă şi rivalii din Europa – fără să facă achiziţii scumpe, a afirmat oficialul.

    România şi Belgia, unde France Telecom oferă doar servicii de telefonie mobilă, sunt principalii candidaţi pentru acest tip de relaţie, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UPC: Am avut venituri de 34,6 mil. $ în primul trimestru, mai mari cu 4% faţă de anul precedent

    UPC, unul dintre cei mai mari furnizori locali de servicii de comunicaţii, a înregistrat în primul trimestru din acest an venituri de 34,6 mil. dolari, cu 3,7% mai mari decât în urmă cu un an, când operatorul de cablu obţinuse venituri de 33,4 mil. dolari, a anunţat compania.

    “În lei, veniturile companiei în T1 2013 sunt de peste 115 milioane RON, comparativ cu aproape 111 milioane RON în T1 2012”, potrivit datelor UPC.

    „Am început anul 2013 cu rezultate bune şi recent am lansat o nouă ofertă de servicii digitale, în cadrul campaniei  Descoperă ceva extraordinar în fiecare zi.  Vom continua şi în 2013 să ne concentrăm pe extinderea ariei de acoperire cu servicii de Internet Fiber Power 150Mbps şi vom adăuga în portofoliu noi aplicaţii interactive”, a declarat Severina Pascu, CEO al UPC România.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Rezultatele UPC: creştere mai puţin pe cablu în primul trimestru

    Operatorul telecom UPC România a înregistrat o scădere de 1% a bazei de clienţi pe cablu TV în primul trimestru prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Baza utilizatori pe telefonie, internet şi satelit TV a crescut, conform raportului publicat de proprietarul companiei, grupul american Liberty Global.

    Numărul total de clienţi pe cablu TV ai companiei era de 844.400 la finele lunii martie 2013, în scădere cu 1,4% faţă de anul precedent. Numărul de utilizatori pentru serviciul de televiziune prin satelit era de 319.800, cu 12,7% mai mare decât în anul precedent. În total, UPC avea la finele primului trimestru 1.164.200 de clienţi pentru serviciile video, în creştere cu 2,1%.

    Numărul de clienţi pentru serviciul de telefonie fixă era de 242.800, în creştere cu 21,2% în timp ce numărul de clienţi pentru internet era de 343.300, mai mare cu 15,6%. Numărul total de abonamente al UPC era la finele lunii martie de 1.750.200, în creştere cu 6,9%. Faţă de ultimul trimestru din 2012, numărul de clienţi pe cablu a scăzut cu 1%, numărul de clienţi pe telefonia fixă a avansat cu 6%, iar baza de clienţi internet a urcat cu 3%. Pe servicii de televiziune prin satelit numărul de clienţi a urcat cu 100 de utilizatori, numărul total de clienţi ai serviciilor video scăzând cu 0,7%. Numărul total de abonamente a crescut cu aproape 1%.

  • 30.000 de semnături “Vrem Discovery” au ajuns la RCS. Compania de cablu a refuzat livrarea

    Reprezentanţii Discovery au confirmat, pentru MEDIAFAX, că livrarea a fost făcută prin intermediul unei companii de curierat, joi, după ora 11.00, iar cele 20 de colete au fost însoţite de Paul Dicu, alergător de ultramaraton şi unul dintre românii care au apărut pe Discovery Channel în 2011, ca parte din campania “Oricine poate fi erou”, desfăşurată de canalul de televiziune.

    Pe cele 20 de cutii erau imprimate logoul Discovery Channel şi textul “Petiţie: Vrem Discovery pe RCS&RDS – 30.000 de semnături”.

    În acest context, Paul Dicu a declarat, pentru MEDIAFAX: “Am decis să însoţesc această livrare pentru că sunt abonat RCS&RDS, sunt unul dintre semnatarii petiţiei şi un susţinător al acestei cauze şi am vrut să mă asigur că mesajul celor 30.000 de fani Discovery ajunge la RCS&RDS”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Callcenter-ul, serviciile de voce, TV şi net ale UPC, întrerupte în unele zone din Bucureşti şi din ţară. Cauza: un incendiu în subteran în Capitală

    “Din cauza unei probleme subterane, independente de UPC, ne-au fost afectate sistemele în mai multe zone. În urma acestei avarii unii dintre clienţii noştri nu mai au acces momentan la serviciile noastre. Vrem să vă asigurăm că UPC depune tot efortul necesar pentru a ajuta la remedierea cât mai rapidă a problemelor. Ne pare rău pentru toate neplăcerile create şi vă asigurăm că încercăm să le rezolvăm în cel mai scurt timp”, potrivit unui mesaj postat pe contul oficial al companiei de pe reţeaua socială Facebook . Problema afectează toate serviciile furnizate de companie şi a blocat şi accesul la call-center-ul la care utilizatorii ar fi putut solicita informaţii.

    Mai multe pe zf.ro

  • Callcenter-ul, serviciile de voce, TV şi net ale UPC, întrerupte în unele zone din Bucureşti şi din ţară. Cauza: un incendiu în subteran în Capitală

    “Din cauza unei probleme subterane, independente de UPC, ne-au fost afectate sistemele în mai multe zone. În urma acestei avarii unii dintre clienţii noştri nu mai au acces momentan la serviciile noastre. Vrem să vă asigurăm că UPC depune tot efortul necesar pentru a ajuta la remedierea cât mai rapidă a problemelor. Ne pare rău pentru toate neplăcerile create şi vă asigurăm că încercăm să le rezolvăm în cel mai scurt timp”, potrivit unui mesaj postat pe contul oficial al companiei de pe reţeaua socială Facebook . Problema afectează toate serviciile furnizate de companie şi a blocat şi accesul la call-center-ul la care utilizatorii ar fi putut solicita informaţii.

    Mai multe pe zf.ro