Tag: Brasov

  • Drama din spatele dramei: Bolnavii mor între spitale în vreme ce statul nu finalizează un spital modular cu paturi ATI, la Braşov

    Spitalul modular dotat cu paturi ATI şi laborator propriu trebuia să fie ridicat deja în curtea Spitalului Judeţean din Braşov

    Fundaţia Hera şi Dăruieşte viaţă au oferit gratuit proiectul de construcţie încă din luna aprilie. Autorizaţia de construcţie este eliberată de 3 luni, dar lucrările au fost amânate

    Asociaţiile au făcut o plângere administrativă la CJ Braşov şi Spitalul Judeţean Braşov pentru întârzierea lucrărilor. În vreme ce autorităţile nu-şi fac treaba, oamenii mor în secţiile ATI cu paturi insuficiente

    Spitalul modular format din 56 de containere ar trebui să pună la dispoziţia pacienţilor 27 de paturi ATI, să fie dotat cu laborator, staţie de sterilizare şi zone de decontaminare. 

    Asociaţiile Hera şi Dăruieşte viaţă au oferit proiectul architectural pentru construcţie, iar autorizaţia a fost eliberată de primărie tot atunci. Ridicarea dura 2 luni şi deja acest spital trebuia să fie finalizat. Găsim doar câteva containere aşezate în curtea Spitalului Judeţean Braşov, iar conducerea spitalul lucrează încă la un comunicat de presă.

    Pe perioada pandemiei în ţară a fost ridicat spitalul modular de la Elias, Bucureşti, de Asociaţia Dăruieşte viaţă, în vreme ce autorităţilor le-a rămas doar să îl doteze cu ventilatoare. Abia după o lună de la finalizarea spitalului modular au reuşit să le aducă şi să primească şi cazuri mai grave. În ţară sunt 1356 de paturi ATI dedicate pacienţilor cu Covid 19.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România unde masca de protecţie devine obligatorie şi în pieţe şi pe străzile pietonale

    Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a decis, miercuri, obligativitatea purtării măştii de protecţie în pieţe şi târguri, dar şi pe arterele pietonale şi în alte zone aglomerate. Decizia intră în vigoare de sâmbătă, 1 august.

    Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a adoptat miercuri o hotărâre privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SAR-Cov-2 la nivelul spaţiilor/activităţilor unde există un risc crescut de infectare.

    Potrivit acesteia, masca de protecţie este obligatorie „pentru toate persoanele prezente în pieţele agroalimentare permanente sau temporare, închise sau deschise, precum şi în spaţiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiţionale, bâlciuri etc de pe teritoriul judeţului Braşov, începând cu data de 1 august, ora 6.00”.

    De asemenea, măştile de protecţie trebuie purtate obligatoriu la toate evenimentele, de orice natură, „unde sunt create condiţii de aglomerare de persoane, desfăşurate atât în interior, cât şi în exterior”, dar şi pe arterele pietonale intens frecventate, precum şi în alte zone aglomerate.

    Potrivit hotărârii, arterele pietonale vor fi stabilite de Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, iar acestea vor fi semnalizate corespunzător.

    Excepţie de la această regulă vor face copiii cu vâsrte de sub 5 ani.

  • Care sunt judeţele unde a crescut numărul de cazuri de COVID-19 şi care sunt cele două judeţe cu zero cazuri astăzi

    În ultimele 24 de ore s-a dublat sau tiplat numărul de cazuri în judeţele Braşov, Galaţi şi Ialomiţa

    În schimb, la Bucureşti şi în Prahova, cazurile de Covid-19 încep să scadă ca dinamică.Topul cu cele mai multe cazuri, în total, sunt: Bucureşti, Suceava (peste 4.000 de cazuri), Braşov şi Argeş (peste 2.000)

    Dinamica răspândirii virusului arată că în ultimele 24 de ore au crescut exponenţial cazurile de Covid-19 în următoarele judeţe: Braşov (48 cazuri- ieri, 113 cazuri noi- azi), Ialomiţa (5 ieri – 50 azi), Galaţi (50- ieri, 59- azi).Numărul de cazuri a crescut şi în Argeş, faţă de 89 de cazuri miercuri, joi s-au înregistrat 106 cazuri.

    Judeţul Prahova şi Capitala au însă o încetinire a răspândirii Covid-19. În Capitală sunt 101 cazuri noi, faţă de ieri când se înregistrau 152 de îmbolnăviri. La fel se întâmplă şi în Prahova, unde astăzi sunt 35 de oameni care au luat virusul, faţă de 70 câţi erau ieri.

    Judeţele cu zero cazuri sunt joi, 23 iulie: Covasna şi Satu Mare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un inginer şi un fizician s-au folosit de cunoştinţele lor şi au lansat un business de cosmetice 100% românesc. Câştigă deja zeci de mii de euro datorită formulelor transformate în cosmetice

    Am citit cu interes un material pe care l-am găsit la cabinet, am comandat din Germania literatură pe tema respectivă, un aparat mic de producţie, accesoriile şi consumabilele necesare şi am probat efectele administrării în familie şi printre cunoscuţi”, povesteşte Grigore Opriţă.

    La scurtă vreme, a înfiinţat compania şi a început să producă suplimente alimentare şi cosmetice având în componenţă aur şi argint coloidal. Laboratorul Salutifer se află în Braşov.

    „Încercăm pe cât posibil să folosim flacoane din sticlă şi ambalaje airless, care ne ajută să reducem considerabil conservanţii din formule.”

    În afacere i s-au alăturat Adrian-Daniel Vasiloi, dar şi un medic colaborator. Investiţiile iniţiale au fost de 40.000 de euro, din resurse proprii şi dintr-un alt business, de traduceri tehnice. Anul trecut, cifra de afaceri a Salutifer, prin compania Sonnenkreuz, a fost de aproximativ 400.000 de lei, cu patru angajaţi.„Ca urmare a creşterii vânzărilor, am investit în aparatură pentru mărirea capacităţii de producţie: o instalaţie de purificare înaltă a apei, un generator programabil de coloizi, electrozi consumabili din metale de înaltă puritate şi aparatură de laborator.”

    Cosmeticele şi suplimentele alimentare conţin argint, aur, magneziu, cupru sau siliciu. Până acum, produsele au ajuns, în cantităţi mici, şi în ţări ca Irlanda şi Spania, iar cei care deţin businessul vor să extindă vânzările şi în Canada, Statele Unite ale Americii şi Italia în următoarele două luni.

    Clienţii sunt în principal persoane deschise către noutăţi, spune Grigore Opriţa. Majoritatea produselor se vând prin magazinul online Salutifer.

    „Intenţionăm să distribuim prin reţele de magazine în viitorul apropiat. De asemenea, vom deschide un magazin fizic în Braşov. Deschiderea a fost amânată din cauza situaţiei pandemice.”

    Totuşi, în lunile martie şi aprilie a existat o tendinţă de creştere a vânzărilor Salutifer. Pentru că aurul şi argintul nu îşi pierd niciodată valoarea. Nici măcar în pandemie.


    Semperviva – atelier de aranjamente florale (Sibiu)
    Fondatoare: Diana Brătilă
    Prezenţă: online, pe reţelele sociale


    Studium on Flowers – abonamente la flori (Bucureşti)
    Fondatoare: Andreea Filip
    Investiţie iniţială: 32.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Garajul Galben – producţie de mobilă unicat (Timişoara)
    Fondatori: Dragoş Jivan şi Radu Piloca
    Investiţie iniţială: 8.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Avocadoo – restaurant cu preparate pe bază de avocado (Bucureşti)
    Fondatori: Sabrina Marinescu şi Liviu Moreanu
    Investiţie iniţială: 80.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 3,3 mil. lei (aproape 700.000 de euro)
    Prezenţă: mallul Băneasa Shopping City din Bucureşti


    Atelierul de slăbit – centre de înfrumuseţare (Bucureşti)
    Fondatoare: Carmen Todică
    Investiţie iniţială:
    100.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 250.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

  • Omul de afaceri George Copos închide hotelurile din Poiana Braşov pe perioada stării de urgenţă şi amână deschiderea unităţii din Eforie Nord

    ANA Hotels, unul dintre cele mai mari companii hoteliere de pe plan local, controlată de omul de afaceri George Copos, suspendă activitatea hotelurilor Sport, Ana şi Bradul din Poiana Braşov pe perioada stării de urgenţă, se arată într-un anunţ al companiei hoteliere.

    Hotel Europa şi ANA Aslan Health Spa, Eforie Nord amână deschiderea sezonului de vară. În funcţie de evoluţia stării generale, vom reveni pentru a vă comunica noua dată stabilită – ne dorim să fie o zi cum nu se poate mai potrivită pentru primul răsărit de soare din anul acesta, la malul mării Negre”, se arată în anunţ.

    Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti rămâne deschis, în timp ce restaurantele din hotel se închid conform noilor măsuri luate de autorităţi prin care se suspendă activitatea de consum în baruri, hoteluri, restaurante, cafenele etc. Hotelul va continua room service-ul, dar va efectua şi livrări la domiciliu. De asemenea, şi spa-urile din cadrul hotelurilor se închid.

    Grupul mai operează şi hotelul Athénée Palace Hilton din Bucureşti.
    ANA Hotels a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri netă de peste 153,5 de milioane de lei, în creştere cu 5,8% faţă de anul precedent, şi un profit net de peste 31 de milioane de lei, plus 28% faţă de anul 2017, arată datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. 

     

     

  • Biroul de lângă mall

    „Continuăm strategia de proiecte mixte, care presupune construirea de clădiri de birouri clasa A în proximitatea mallului, astfel încât acestea să se deservească reciproc”, descrie Emma Toma, head of office division în cadrul AFI Europe România, proiectele diviziei pe care o conduce. Aceasta are un portofoliu operaţional şi în curs de dezvoltare în valoare de 213 milioane de euro, la care se va adăuga şi portofoliul de birouri recent cumpărat de la NEPI, odată cu finalizarea tranzacţiei anunţate anul trecut. Estimată de reprezentanţii pieţei la o valoare record de peste 300 de milioane de euro, potrivit ZF, aceasta viza achiziţia diviziei de birouri a Nepi de către dezvoltatorul israelian AFI Europe. „Prin această tranzacţie, care de altfel a fost cea mai mare tranzacţie din piaţa imobiliară anul trecut, continuăm să ne consolidăm poziţia pe piaţă explorând noi teritorii prin diversificarea portofoliului. Practic, facem un pas mai departe în strategia noastră de business şi în viziunea noastră de extindere.”
    Emma Toma spune că în prezent sunt în curs de obţinere a autorizaţiilor pentru mai multe proiecte, ce urmează strategia prin care şi-au dezvoltat prezenţa pe piaţa locală. AFI derulează două noi proiecte pe segmentul de office, în Bucureşti, AFI Tech Park Business Campus din zona de Centru-Vest a Capitalei şi în Braşov, în proximitatea Palatului Parlamentului şi a Pieţei Unirii. „În cazul ambelor oraşe vorbim de campusuri de birouri clasa A, amplasate în inima oraşului, care sunt investiţii inteligente, de viitor, ce răspund nevoilor companiilor aflate în căutarea unui sediu cât mai central şi accesibil pentru angajaţii lor”, spune Emma Toma.
    Proiectul de birouri din Bucureşti este, potrivit ei, unul dintre cele mai complexe proiecte de birouri din zonă, care va oferi trei clădiri având în total o suprafaţă de 70.000 de mp închiriabili şi care se va realiza în etape. Prima clădire, având 22.000 mp închiriabili, a fost finalizată la finalul anului 2018, iar construcţia pentru a doua etapă a proiectului, având 24.500 mp închiriabili, va începe în luna aprilie a acestui an. „Suntem extrem de mândri de acest proiect, cu atât mai mult cu cât el a primit recent certificare LEED Platinum (Leadership in Energy and Environmental Design), care atestă AFI Tech Park 1 drept o clădire sustenabilă – de exemplu, tehnologiile moderne care stau la baza construcţiei, de la echipamentele încorporate până la elementele de design, fac posibilă reutilizarea a 75% din deşeurile provenite din activitatea clădirii, iar certificarea de clădire «verde» aduce multiple beneficii chiriaşilor”, descrie Emma Toma una dintre particularităţile proiectului.
    În ceea ce priveşte proiectul AFI Park Braşov, care va fi inaugurat în primăvara anului 2020, acesta va fi alcătuit dintr-un mall şi din două clădiri de birouri adiacente. Proiectul, cu privelişte înspre muntele Tâmpa, va avea o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi în clădirile de birouri şi 45.000 de metri pătraţi în centrul comercial.
    „Îţi trebuie curaj şi viziune pentru a realiza proiecte de birouri de succes, închiriate aproape 100%, situate în alte zone decât nordul Bucureştiului, iar AFI Europe este un dezvoltator care are în mod clar aceste atribute. Credem în proiecte complexe şi ne place provocarea de a fi pionieri în businessul nostru”, descrie Emma Toma poziţionarea companiei. În acest context, alături de strategia AFI de a miza pe proiecte mixte, spune că şi-au propus să aducă pe piaţă proiecte inovatoare prin zonele în care sunt amplasate şi prin facilităţile pe care le oferă. „Toate proiectele noastre operaţionale şi în curs de dezvoltare sunt situate în zone uşor accesibile, unde traficul nu reprezintă o problemă, aceste proiecte fiind de asemenea situate în vecinătatea principalelor zone rezidenţiale unde locuiesc majoritatea angajaţilor”, descrie ea strategia companiei. Toma oferă exemplul AFI Tech Park, care are, potrivit ei, un accesul extrem de facil în momentele cele mai aglomerate ale zilei. Emma Toma spune că sunt deschişi şi posibilităţii de expansiune a segmentului de proiecte de birouri în provinicie. „În prezent ne concentrăm pe finalizarea proiectelor AFI Park Braşov, AFI Tech Park 2-3, iar odată cu finalizarea tranzacţiei cu NEPI, vom fi prezenţi şi în Timişoara. Braşov şi Timişoara sunt două oraşe dezvoltate şi care pot fi uşor accesate din orice colţ al ţării, cu un potenţial de business şi un raport foarte eficient între costuri şi rezultate financiare”, spune ea.  
    Cât priveşte piaţa per ansamblu, Emma Toma consideră că aceasta îşi va continua trendul crescător în continuare. „Este o piaţă în creştere, care avansează către maturitate. Vom vedea proiecte noi complexe, progrese majore privind tehnologiile folosite, respectiv inovaţii în infrastructura clădirilor şi tot mai multe imobile sustenabile, cu certificat «verde».” 


    Cine este Emma Toma, head of office division a AFI Europe
    Emma Toma are o experienţă de aproximativ 20 de ani în piaţa imobiliară. După ce a absolvit Academia de Studii Economice cu o diplomă în management, a lucrat timp de 13 ani pe segmentul rezidenţial, într-o perioadă în care piaţa din România era în formare, şi a participat la dezvoltarea primelor ansambluri rezidenţiale  de lux şi, mai târziu, a proiectelor de apartamente noi construite în Bucureşti în perioada 2000-2012. Din echipa AFI Europe România face parte de peste şapte ani şi jumătate, când s-a angajat în poziţia de leasing manager office division în 2012, fiind responsabilă de închirierea proiectelor AFI Park 1-5, AFI Tech Park 1-3 şi AFI Park Braşov, de unde a evoluat apoi în rolul curent.
    Potrivit celui mai recent raport public, la finalul anului 2017 mallul AFI Palace Cotroceni avea o valoare de 495 mil. euro, la care se adaugă cele cinci clădiri de birouri ale proiectului AFI Park, în valoare de 165 de milioane de euro.

  • (P) Best Ski Hotel – Europa Centrală şi de Est

    Teleferic Grand Hotel – Trăieşte legenda Poienei!

    Hotelul Teleferic din Poiana Braşov reprezintă întruchiparea unei legende a turismului românesc. Istoria sa de poveste, începe după 1970, printr-o construcţie în stilul clasicelor hoteluri de munte europene, beneficiind de una din cele mai bune locaţii din Poiana Braşov. Poziţionat la baza pârtiei principale, lângă telecabină, hotelul denumit „Teleferic“ s-a dezvoltat rapid, ajutat fiind de priveliştea minunată, uşurinţa accesului la pârtii iarna sau la trasee montane vara, cât şi de confortul oferit de un ansamblu hotelier primitor.

    Restaurantele hotelului ofereau meniuri atrăgătoare, vinuri fine, atmosferă plăcută. Telefericul a fost până în anul 1992 unul dintre hotelurile preferate ale turiştilor români sau străini, iubitori ai muntelui şi ai confortului. Apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în anul 2012.

    După 20 de ani…

    Datorită nostalgiei şi pasiunii unui om entuziast, dornic să retrăiască gloria „Telefericului“, hotelul a reînviat. S-a dorit reluarea activităţii turistice a hotelului, ca destinaţie de vacanţă la poalele muntelui Postăvaru, într-un univers hotelier de lux ce poate oferi experienţe de neuitat. Astfel, în urma unor transformări radicale şi adaptări pentru secolul 21, s-a născut Teleferic Grand Hotel. Renovarea vechii clădiri a început la finalul lui 2012, iar construcţia propriu zisă, în vara anului 2013. Această renovare a implicat şi multe consolidări, intervenţii structurale, reconstrucţia şarpantelor şi recompartimentări ale camerelor, toate pentru a readuce hotelul la cele mai noi standarde. După o aventură de doi ani şi trei luni, hotelul a renăscut, reuşind să îmbine un stil clasic montan cu cel modern, într-un concept potrivit pentru o staţiune montană.

    Modernizarea a fost gândită astfel încât să ofere tot confortul necesar şi să creeze o atmosferă intimă şi armonioasă. Mobilierul elegant, decoraţiunile şi lambriul din lemn vechi de peste 80 de ani, folosit la placarea pereţilor, paturile confortabile şi priveliştea montană minunată, se împletesc cu dotări moderne pentru a putea oferi o experienţă de neuitat, în orice anotimp.

    Prezent…

    La mai bine de 5 ani de la redeschidere, oaspeţii nostri şi echipa Teleferic Grand Hotel au reuşit să readucă hotelului gloria de altădată.

    Încă din primul an de operare hotelul a fost apreciat şi a obţinut multe distincţii :

     

    ROMANIAN TOP HOTEL AWARDS :

    2016 Winner, Best Investment of the Year;          

    2017 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year;

    2018 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year;

    2019 Winner, 4 Stars Leisure Hotel of the Year.

     

    INTERNATIONAL HOSPITALITY AWARDS  :

    2017 Winner – Best Resort Hotel – East Europe;

    2019 Winner – Best Ski Hotel – Central and East of Europe.

     

    ROMANIAN HOSPITALITY AWARDS:

    2018 Cel mai bun Hotel – Locul III

    2019 Cel mai bun Hotel – Locul I

     

    Premiile au fost  obţinute atât datorită calităţii construcţiei hotelului, cât şi nivelului ridicat al serviciilor oferite turiştilor.

     Eforturile şi profesionalismul echipei au reuşit să ridice standardul industriei hoteliere şi vor oferi în continuare  experienţe de neuitat tuturor celor care trec pragul Teleferic Grand Hotel.

     

  • Cât de mult mănâncă românii

    Piaţa de mâncare gătită a înregistrat o dublare în ultimii doi ani, ceea ce arată creşterea puterii de cumpărare a românilor şi evoluţia mediului de business din domeniul HoReCa, iar ca tendinţă constantă se remarcă dezvoltarea zonei de food delivery, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii Hospitality Culture Institue. .

    Valoarea totală anuală a pieţei de mâncare gătită (restaurante standard, fast-food, cantine, pub-uri şi supermarket-uri) în cinci dintre cele mai mari oraşe din ţară (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj şi Braşov) s-a ridicat în 2019 la 14,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o dublare faţă de nivelul din 2017, de 7,2 miliarde lei, relevă studiul National Foodservice Research, realizat de Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training şi consultanţă din România care studiază piaţa şi trendurile din HoReCa.

    „O piaţă HoReCa puternică reprezintă un indicator care arată că puterea de cumpărare a românilor este în creştere, şi descrie, în acelaşi timp, dezvoltarea companiilor antreprenoriale din domeniu, alături de marii investitori străini, re-taileri şi lanturi de restaurante internaţionale. Ne dorim ca studiul nostru, aflat la a treia ediţie, să fie un barometru pentru orice antreprenor ori manager din indus-tria ospitalităţii care vrea să îşi fundamenteze deciziile pe baza datelor statistice şi a interpretărilor calitative”, au declarat reprezentanţii Hospitality Culture Institute.

    Potrivit studiului Hospitality Culture Institute, 73% din totalul achiziţiilor reali-zate sunt cuprinse în intervalul 21-50 lei. Valoarea medie a bonului de achiziţie, indiferent de tipul de locaţie, este 42,3 lei. Bonul mediu pentru mâncare în seg-mentul delivery este 37,8, lei.

    Din totalul respondenţilor, aproximativ 83% au fost cel puţin o dată în ultimele şase luni în restaurante standard, cu mese (sitting), 59% au utilizat servicii de li-vrare şi 59% au fost la fast-food.

    Astfel, dintre respondenţii care au utilizat serviciile de livrare pentru a comanda mâncare cel puţin o dată în ultimele şase luni au realizat comanda de acasă în cele mai multe situaţii, iar 31% de la locul de muncă. Mai mulţi respondenţi din oraşele din ţară – Timişoara, Iaşi, Cluj şi Braşov – au comandat mâncare prin in-termediul telefonului mobil – 49%, faţă de 37% dintre consumatorii din Bucureşti.

    Ediţia a III-a a celui mai mare studiu naţional în zona de food a fost realizată la începutul anului 2020 în cinci dintre cele mai mari oraşe din România: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj, Iaşi.
    Culegerea datelor cantitative s-a realizat prin metodologia CATI (Computer As-sisted Telephone Interviewing). Studiul a fost realizat de Hospitality Culture In-stitute, primul institut independent de cercetare, training şi consultanţă din România care studiază piaţa şi tendinţele din industria HoReCa, în parteneriat cu EXACT Business Solutions, companie cu experienţă de peste 10 ani în market-ing research. Hospitality Culture Institute reuneşte lideri din ospitalitate, profesionişti din di-verse industrii, arhitecţi, reprezentanţi media, antreprenori şi manageri. Misiunea Institutului este de a identifica tendinţe cu impact economic, social, politic şi cultural şi de a împărţăşi know-how şi soluţii aplicate. Cele mai importante pro-iecte ale Hospitality Culture Institute sunt Conferinta Naţională a Industriei Ospitalitatii, aflată la ediţia a 4-a, Horeca Business Accelerator, Romanian Hos-pitality Awards, National Food Service research şi Intimate roundtable conversa-tions.

     

  • (P) Compania germană Elite Cars Leasing deschide o nouă locaţie, în Braşov

    2 Martie vesteşte nu doar începutul primăverii ci şi deschiderea unei noi locaţii Elite Cars Leasing în oraşul Braşov! Ne-am bucura să vă avem alături de aici încolo şi vă aşteptăm cu porţile deschise pe Strada Carpaţilor numărul 17.

    Elite Cars Leasing este o companie care activează pe piaţa auto şi a finanţării de automobile încă din 2016. Succesul ne-a fost garantat de calitatea serviciilor şi a metodelor de lucru moderne, iar în 2019 am hotărât să extindem serviciile şi în România.

    Modelul de lucru german, pasiunea şi dedicarea, ne-a adus  consacrarea în nici trei ani de la înfiinţare, fiind o companie cu peste 3000 de clienţi mulţumiţi.

    Comunicarea şi relaţia de încredere pe care o avem cu fiecare client în parte ne diferenţiază pe piaţa de profil. Relaţia pe care o avem cu aceştia încă de la începutul tranzacţiei şi până la final, ne oferă gradul de unicitate şi calitate. Pe tot procesul tranzacţiilor oferim servicii de consultanţă, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor cu cele mai bune oferte de finanţare, cele mai potrivite automobile, care să corespundă nevoilor acestora şi de asemenea să le oferim toată documentaţia şi informaţia necesară pentru ca aceştia să se simtă siguri de alegerea făcută.

    Elite Cars Leasing oferă transparenţă atât în ceea ce priveşte tranzacţiile lor, cât şi în ceea ce priveşte maşinile pe care vi le pun la dispoziţie. Toate produsele promovate provin din surse sigure, au certificatele necesare, maşinile sunt cu istoricul la zi, expertiza tehnică este garantată, la fel sunt şi kilometri certificaţi.

    Pe lângă consultanţa financiară şi îndrumarea clientului, Elite Cars Leasing oferă informaţii transparente şi esenţiale despre automobile: istoricul din service, kilometri certificaţi şi o garanţie de până la doi ani.

    De asemenea Elite Cars Leasing oferă siguranţă clienţilor săi: transport asigurat, transfer de la şi până la aeroport, comandă auto, trade – in, buy-back. Dorim să ne asigurăm că veţi beneficia de calitate, siguranţă şi promptitudine, pentru ca restul obiectivelor din viaţa dumneavoastră să poate fi atinse cu succes!

    Elite Cars Leasing este singura companie de pe piaţa automobilelor noi dar şi rulate care oferă leasing cu dobândă de 0% ! Pentru că achiziţia unei maşini nu este o decizie usoară, Elite Cars Leasing este alături de dumneavoastră pe parcursul procesului de cercetare, consultanţă şi adaptabilitate în funcţie de bugetul alocat.

    De aceea Elite Cars Leasing poate îndruma clienţii către cele mai avantajoase forme de finanţare, care să îndepliească dorinţa lor de a ajunge în spatele volanului maşinii mult visate!

    Facturarea se face la preţul net, fără TVA. Creditul se realizeaza la preţul fara TVA, oferit de BCR Leasing, iar clienţii au posibilitatea de finanţare până la 5 ani, cu dobândă avantajoasă. Costurile administrative sunt reduse şi Elite Cars Leasing oferă inclusiv alte deduceri financiare.

    Elite Cars Leasing vă asigură de tot suportul şi sprijinul necesar transformării unui proces de achiziţie, care poate părea complicat şi complex, într-o experienţă cât mai plăcută şi confortabilă pentru dumneavoastră, beneficiind de toate produsele şi serviciile necesare într-un singur loc, la unul din cele 3 sedii din Romania!

    Reamintim că locaţia nouă în oraşul Braşov, este pe Strada Carpaţilor numărul 17.

    În Bucureşti ne găsiţi pe Calea Bucureşti numărul 105, Otopeni (în incinta dealerului Suzuki).

    Iar în Bacău suntem pe Strada Calea Republicii numarul 181 (în incinta Hello Shopping Park – Auchan).

    Vă mulţumim pentru încrederea acordată!

     

  • Când românii intră-n joc: Ce este Machinations, startup-ul fondat de români care a atras deja 500.000 de euro şi ia cu asalt industria de jocuri

    Patru braşoveni, un clujean şi un olandez au înfiinţat start-up-ul Machinations, care oferă o platformă de dezvoltare şi testare a jocurilor video online. După ce unii dintre fondatori au colaborat cu giganţi precum LEGO, start-up-ul îşi propune să schimbe total modul în care se face astăzi game design. 

    Înfiinţat în martie 2018 în Luxemburg, start-up-ul Machinations este o platformă de game design (de creare, vizualizare, testare şi optimizare a jocurilor – n.r.) care îşi propune să schimbe modul în care se lucrează în prezent într-o industrie care a generat venituri de aproape 150 miliarde dolari la nivel global în 2019.

    Construit în baza lucrării de doctorat a olandezului Joris Dormans, profesor în cadrul Amsterdam University, proiectul Machinations este condus astăzi de braşoveanul Mihai Gheza, care are 34 ani. Inovaţia adusă de Dormans prin varianta academică a proiectului Machinations şi utilizată mai târziu de Gheza şi echipa lui constă în utilizarea unui limbaj de tip UML (Unified Modeling Language) – reprezentând un limbaj standard pentru descrierea de modele şi specificaţii software – creat specific pentru industria de jocuri.

    Practic, prin intermediul platformei utilizatorii pot modela orice fel de sistem, oricât de complex, într-o diagramă interactivă pentru a vizualiza modul în care aceasta funcţionează. „Diagramele Machinations sunt concepute pentru a reprezenta mecanici de joc într-un mod accesibil, dar care totuşi păstrează caracteristicile structurale şi dinamicitatea jocurilor pe care le reprezintă. Mai mult decât atât, diagramele sunt «vii», sistemele pot fi testate şi vizualizate într-un mod interactiv, animat. Modelele care sunt folosite în general pentru a reprezenta aceste mecanici de joc sunt complexe şi câteodată inaccesibile designerilor şi de cele mai multe ori nu au un nivel potrivit de abstractizare”, explică Mihai Gheza, cofondator şi CEO al Machinations, într-un interviu acordat Business MAGAZIN.

    Revoluţia în domeniu vine din posibilitatea de a urmări în timp real caracteristicile structurale şi mecanicile jocului. Aşa cum explică fondatorii start-up-ului, platforma vine şi oferă un limbaj necesar pentru designeri, încât aceştia au nevoie de o modalitate de a discuta şi de a descrie aceste mecanici care sunt ascunse de multe ori în spatele codului. „Cu Machinations vrem să schimbăm modul în care se face acum game design: bazat foarte mult pe intuiţie, foi de calcul (spreadsheet) de mii de rânduri şi numeroase cicluri de iteraţii costisitoare. În stadiul actual, pentru game designeri, Machinations facilitează crearea, vizualizarea, simularea, testarea şi optimizarea sistemelor complexe, identificarea posibilelor defecte care pot apărea şi corectarea rapidă a acestora. Aceste posibile defecte sunt aproape imposibil de anticipat fără Machinations”, spune Gheza.  

    Cum a început povestea Machinations

    Mihai (CEO) şi Dana Gheza (CMO) se cunosc încă din liceu, încât amândoi au crescut în Braşov. Cei doi au lucrat împreună în Danemarca în industria jocurilor, unde Mihai Gheza a fost angajat al SYBO Games, studioul care a dezvoltat Subway Surfers – cel mai descărcat joc mobil din ultimul deceniu. În acelaşi timp, Dana a lucrat în cadrul companiei GameAnalytics, care furnizează instrumente de analytics pentru jocuri. Cei doi braşoveni au decis să înfiiinţeze o firmă de consultanţă în industria de jocuri, alături de Radu Crăciun – un prieten de-al lor şi actual COO al start-up-ului. Cu ajutorul acestei firmei şi-au oferit serviciile unor companii gigant precum Lego şi Nickelodeon. Parcursul profesional început în acest punct i-a determinat să înveţe despre varianta academică a limbajului Machinations.

    „Am început să îl folosim în munca pentru clienţi, pe scenă la conferinţe sau în timpul workshopurilor de game economy design, prin Scandinavia. Am observat că în jurul Machinations exista deja o comunitate underground de profesionişti în domeniu şi am concluzionat că instrumentul poate fi soluţia la o problemă universală pentru întreaga industrie. Intuiam că Machinations ar putea deveni acea unealtă care să ajute toate rolurile profesioniştilor implicaţi în dezvoltarea de jocuri să vorbească acelaşi limbaj, să colaboreze mai uşor şi să îşi valideze ipotezele cu minimum de efort, pentru a livra jocuri mai bune”, îşi aminteşte Mihai Gheza. Deşi proiectul Machinations oferea şi atunci ocazia unei inovaţii majore, reprezentanţii start-up-ului au înţeles rapid că instrumentul avea limitări. Una dintre acestea era cartea de 400 de pagini denumită „Game Mechanics: Advanced Game Design” semnată de olandezul Joris Dormans, pe care utilizatorii erau nevoiţi să o parcurgă pentru a putea utiliza limbajul. Pentru că voiau să ducă proiectul la următorul nivel, următorul pas a devenit clar pentru ei: întâlnirea cu profesorul Joris Dormans.

    „Am început să visăm la modul în care Machinations ar putea să devină un standard în industrie, iar în visele cele mai frumoase poate chiar standard deschis (open standard – care este disponibil public şi căruia i se asociază diverse drepturi de utilizare – n.r.). Aşa că am făcut ceea ce era evident pentru noi: ne-am suit în avion şi ne-am întâlnit cu Joris în Amsterdam, iar după ceva timp, ne-am apucat de treabă”, povestesc reprezentanţii start-up-ului. Ceea ce urma să devină echipa de bază a Machinations s-a completat cu Vlad Centea, un coleg de liceu de-al lui Mihai, şi cu clujeanul Alin Moldovan, cu care Radu a lucrat în trecut în cadrul Astral Telecom/UPC. Cei doi au în prezent funcţii de director de analiză (CAO), respectiv director de tehnologie (CTO).

    Astăzi, start-up-ul oferă singurul instrument prin care se pot realiza diagrame în mod interactiv în industria jocurilor, iar planurile fondatorilor îi poziţionează în viitor drept o platformă exhaustivă pentru întreg procesul de game design. În timp, pe măsură ce dezvoltă proiectul, Gheza îşi propune ca Machinations să perturbe actualele practici din industrie şi să devină noul instrument utilizat de toţi actorii implicaţi în activităţi de game design. „Metafora pe care o folosim des este că Machinations va fi pentru industria de dezvoltare de jocuri ceea ce high-frequency trading (algoritmi de tranzacţionare cu frecvenţă ridicată – n.r.) a fost pentru Wall Street: profesionişti care iau decizii controlând roboţi cu precizie chirurgicală, nu doar pe baza intuiţiei sau a unor opinii semi-informate”, notează el.

    Cine pariază pe succesul Machinations

    Fondurile pe care le-a atras până acum proiectul se ridică la jumătate de milion de euro, iar Gheza spune că sunt tot timpul interesaţi să cunoască investitori noi. „Până acum am strâns fonduri de peste 500.000 de euro, însă cofondatorii au investit şi timp şi fonduri proprii, pentru că am făcut bootstraping (au investit propriile resurse – n.r.) în primul an şi jumătate”, explică CEO-ul. După ce a fost recrutat de fostul său coleg de liceu, Vlad Centea, director de analiză, a îndemnat echipa să se orienteze înspre acceleratorul Fit4Start din Luxemburg pentru a atrage prima finanţare. Ideea a fost un succes pentru start-up, încât a atras o finanţare de 150.000 de euro. Mai mult, Machinations a realizat şi o rundă de tip pre-seed în primăvara anului 2018, când a fost înfiinţat. În 2019, start-up-ul s-a făcut remarcat şi în ecosistemul din România după ce a câştigat premul cel mare, „Cel mai bun startup”, la competiţia Startup Spotlight, organizată de How To Web.

    Aici, ei au reuşit să câştige o finanţare de 125.000 de euro, dar şi să câştige atenţia investitorilor, întrucât premiul a fost sindicalizat de mai mulţi investitori din reţeaua TechAngels, dar şi de fondurile de investiţii GapMinder Venture Partners şi RocaX. „How To Web Startup Spotlight pentru noi s-a transformat în deschiderea unei noi runde de finanţare, care este momentan în curs de derulare, deci nu putem oferi detalii. Majoritatea fondurilor merg înspre dezvoltarea platformei. Şi, pe lângă fonduri, competiţia a însemnat popularizare pe plan local, ceea ce ne-a ajutat să atragem câteva roluri cheie în echipă şi, să sperăm, să creştem echipa în viitorul apropiat”, explică Mihai Gheza. Reprezentanţii start-up-ului spun că au nevoie de finanţări pentru a grăbi procesul de dezvoltare şi de cercetare, astfel încât să câştige teren în faţa viitorilor potenţiali competitori.

    Echipa Machinations a ajuns la 15 persoane, sau chiar mai mult în funcţie de nevoi, care lucrează din Cluj, Braşov, Luxemburg şi Amsterdam. În timp ce dezvoltarea platformei este realizată la Cluj, managementul este operat de la Braşov, iar partea de produs, din Bucureşti.

    În ceea ce priveşte promovarea produsului şi vânzările, echipa Machinations s-a bazat în ultimii doi ani pe o adopţie organică, fondată pe notorietatea câştigată în mediul academic deja de acest limbaj – care este predat la cursurile de game design din universităţi de top din întreaga lume, precum Cornell, Columbia sau Cardiff. Platforma este încă în etapa de testare beta şi a atras deja peste 10.000 de utilizatori unici în mod organic. După ce vor finaliza runda de finanţare aflată în curs, fondatorii start-up-ului îşi propun să lanseze pachete de tip SaaS (Software as a Service – plăteşti cât foloseşti – n.r.), urmând să utilizeze şi alte pârghii de monetizare în viitor. Prototipul iniţial a fost dezvoltat ca parte din proiectul de doctorat al lui Joris Dormans, însă echipa de români a reuşit să dezvolte platforma până la forma actuală, urmând să dezvolte noi funcţionalităţi şi să aplice tehnologii precum machine learning şi inteligenţă artificială pentru a da naştere unei platforme complexe, care să ajungă complet integrată în fluxul de muncă al studiourilor de dezvoltare de jocuri din toată lumea.

     „În 2019 am reuşit să atingem organic 10.000 de utilizatori înregistraţi, să ridicăm o rundă de finanţare şi să agreăm termenii principali pentru a doua. În 2020, vom încheia această a doua rundă, vom începe să monetizăm, vom lansa o serie de integrări API şi câteva elemente cheie care ne vor ajuta să creştem platforma”, declară Gheza.