Tag: Bacau

  • Cod portocaliu de vijelii în cinci judeţe din ţară, restul ţării sub cod galben

    Avertizarea cod portocaliu de vijelii intră în vigoare miercuri, la ora 16.00, şi expiră joi, la ora 10.00, vizând judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău.

    Meteorologii avertizează că în aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 l/mp.

    Restul ţării, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, au intrat deja sub avertizare cod galben de ploi torenţiale şi vânt puternic, avertizarea fiind valabilă până joi, la ora 21.00.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lanţul ROMÂNESC de RESTAURANTE care se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s. Au deschis până acum 33 de unităţi

    Lanţul de restaurante de tip fast-food Spartan s-a extins cu un nou restaurant în Bacău, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Restaurantul a fost deschis în urma unei investiţii de 90.000 de euro şi este a 13-a unitate proprie şi a 33-a din cadrul reţelei naţionale.

    Potrivit reprezentanţilor Spartan, în primul weekend de funcţionare, unitatea Spartan din Bacău a înregistrat circa 2.000 de clienţi.
    Restaurantul ocupă o suprafaţă de 100 de metri pătraţi în cadrul centrului comercial Arena Mall şi are 17 angajaţi. Restaurantul din Bacău se adaugă celorlalte douăsprezece deschise în Suceava, Focşani, Piatra Neamţ, Botoşani, Târgu Jiu, Turnu Severin, Braşov, Constanţa, Iaşi, Brăila, Piteşti. În prezent, reţeaua Spartan numără 33 de restaurante, proprii şi francizate, şi este pe locul al IV-lea în topul celor mai extinse reţele la nivel naţional.

    Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma www.francizelacheie.ro. Lanţul de restaurante a fost fondat în 2012 de antreprenorul român Ştefan Mandachi şi numără 33 de restaurante, dintre care 13 sunt restaurante proprii şi alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală şi în 20 de oraşe din ţară: Suceava, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Botoşani, Galaţi, Brăila, Focşani,Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamţ, Constanţa şi Bacău.

    Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii şi restaurante francizate) în 2016 este de 14 milioane de euro. În cele 13 restaurante deţinute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajaţe peste 260 de persoane, iar în total, în toate cele 33 de unităţi lucrează peste 700 de oameni.
     
  • Oraşele în care PROFI deschide noi magazine

    Magazinele proaspăt inaugurate în Bucureşti funcţionează în format City. Unul se află pe B-dul Basarabia, nr.100, bl.E2, sector 2 şi se întinde pe o suprafaţă totală de 202 mp, din care suprafaţă de vânzări măsoară 109 mp; celălalt se găseşte pe Str. Luică, Nr. 1F, sector 4 şi are o suprafaţă totală de 202 mp, sala de vânzări fiind de 113 mp.
    La Zemes, Dorneşti şi Peciu Nou s-au deschis magazine PROFI Loco. Cea din Zemes, judeţul Bacău, se găseşte pe str. Principala, bl. 162, sc. B-C, şi are o suprafaţă totală de 286 mp, din care suprafaţă de vânzări este de 210 mp. 
    Magazinul din Dorneşti, judeţul Suceava, se află pe str. Principala, nr. 315A şi are o suprafaţă totală de 380 mp, din care sala de vânzări măsoară 218 mp.
    Cu o suprafaţă totală de 348 mp şi o suprafaţă de vânzări este de 230 mp, unitatea din Peciu Nou, a 55-a din judeţul Timiş, se află pe str. Principala, nr. 194.
    Magazinul din Dej, judeţul Cluj, se prezintă în format City şi este amplasat pe str. Unirii, nr.7. Are o suprafaţă totală de 351 mp, sala de vânzări fiind de 243 mp.
    În Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud, şi-a deschis azi porţile un al doilea magazin în format Standard, pe str. Cuza-Vodă, nr.2B, cu o suprafaţă totală de 563 mp, din care suprafaţă de vânzări ocupă 372 mp. 
    Prin magazine prezente în 341 de localităţi şi o echipa de aproape 12.000 de oameni, PROFI este reţeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.
  • Cât costă deschiderea unui restaurant McDonald’s în România. E mai mult decât v-aţi fi aşteptat!

    Lider al pieţei de restaurante cu servire rapidă, restaurantul din Bacău va fi al 69-lea restaurant deschis în România de către companie. Restaurantul se află în centrul comercial Arena Mall din Bacău, iar în cadrul acestuia vor lucra 40 de angajaţi.

    “De peste 19 ani suntem parte din comunitatea din Bacău şi ne bucurăm că azi inaugurăm cel de-al doilea restaurant din oraş – pentru noi este o dovadă că suntem un partener de încredere pentru toţi cei care ne trec pragul zi de zi. Azi am ajuns la o reţea de 69 de restaurante, aceasta fiind prima deschidere din an. Avem 22 de proiecte de dezvoltare şi investiţii care urmează să fie implementate până la finalul anului. Sunt proiecte ambiţioase, în care avem încredere şi, de aceea, sperăm ca cei 200.000 de clienţi care ne vizitează zilnic să ne rămână alături şi să ne susţină ca şi până acum”, a declarat Daniel Boaje, director general Premier Restaurants România

    Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei. Premier Capital plc operează 134 de restaurante în locatii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafé. În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 69 de restaurante în 21 de oraşe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.000 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.

  • MADE ÎN ROMÂNIA – Maşina care merge 5000 de km cu 2 litri de apă

    Gheorghe Bordeianu, un inginer din Bacău, a inventat motorul care funcţionează pe bază de hidrogen. Băcăuanul şi-a pus în practica invenţia ataşând maşinii sale (un Cielo cumpărat la mâna a doua din Spania) un dispozitiv care funcţionează cu un amestec de apă, oţet, cola sau chiar urină.

    Maşina poate fi considerată ecologică deoarece arde hidrogen şi elimină oxigen. Gheorghe Bordeianu şi-a testat maşina şi la RAR, iar rezultatele în privinţa emisiilor au fost zero.

    Citeşte mai multe pe www.promotor.ro

  • Ca angajat şefii nu l-au apreciat. Acum este cel mai puternic antreprenor român

    Nu este doar apreciat, ci şi cel mai admirat manager din mediul privat de afaceri, în 2015, este cel mai important retailer român, dar şi cel mai putenic antreprenor. Pavăl, care spune franc că nu-i place să vorbească despre el, povesteşte cum a ajuns aici şi ce planuri mai are pentru afacerea pe care o vede păstrată în familie, generaţie după generaţie.

    Tot ce am construit am făcut împreună“, spune Dragoş Pavăl referindu-se la fratele său, Adrian Pavăl, care s-a implicat în 1993 în afacere. „Suntem firi complementare şi ne potrivim ca o mănuşă unul cu celălalt. Ne înţelegem bine, avem reguli clare pe care le-am stabilit, nu au existat situaţii în care să avem certuri, să ne ameninţăm, chiar dacă am avut şi discuţii aprinse“, spune antreprenorul băcăuan care a primit în 2015 cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri din România.

    Pavăl spune că foarte multe firme antreprenoriale din România s-au stins din cauza problemelor dintre asociaţi. „Am observat la mulţi dintre cei cu care am interacţionat că în momentele în care le mergea foarte bine, în loc să fie concentraţi să-şi consume energiile pentru a dezvolta mai departe firma, porneau discuţii de la lucruri banale şi ajungeau să se certe şi să împartă tot ce construiseră până atunci, fără să bănuiască că individual nu vor mai reuşi. Sunt excepţii, dar cei mai mulţi nu au mai reuşit.

    Fiecare credea că e pionul principal şi că singur poate avea cel puţin acelaşi succes şi de multe ori s-a dovedit că nu e aşa. În cazul nostru, eu cred că fratele meu este pionul principal. Nu ştiu ce crede el, dar ne înţelegem“, spune Dragoş Pavăl, vorbind la interviul acordat după semnarea parteneriatului cu Comitetul Olimpic Român. Întrebat cum îşi împart responsabilităţile, Pavăl spune râzând că lucrurile sunt clare: „El câştigă banii şi eu îi cheltui. El se ocupă de partea operaţională a afacerii, eu mă axez de dezvoltare, investiţii, marketing şi sunt «interfaţa» cu exteriorul“.

    La 23 de ani de la momentul în care a ales să încerce aventura antreprenoriatului, Pavăl controlează Dedeman, o afacere cu 42 de magazine, 8.100 de angajaţi şi vânzări care se vor plasa anul acesta în jurul a 4 miliarde de lei. Întrebat de momentul în care ajunge la pragul de un miliard de euro, antreprenorul spune că acesta nu este un scop în sine, „nu cred că are nimeni drept obiectiv să ajungă la un miliard de euro. Pe termen mediu vrem să ne consolidăm poziţia în piaţă, să acoperim ţara bine“. Planul său este să ducă reţeaua la 50 de magazine şi spune că este probabil să mai adauge câteva, de dimensiuni mai mici, în oraşele care au potenţial.

    În mod firesc, dezvoltarea ar fi trebuit să se încheie anul viitor. „Avem resursele necesare, dar e mai greu pe final. Înainte, când în acelaşi timp căutam terenuri în 15 oraşe pentru a face magazine, dacă nu găseam într‑un loc cumpăram în alt oraş, dacă nu îl autorizam într-un loc, demersurile erau în grafic pentru un alt şantier“, explică Pavăl motivul pentru care acum sunt mai puţine opţiuni pentru investiţii iar anul acesta a deschis doar trei noi spaţii. Bugetul de investiţii alocat pentru 2015 este de 90 de milioane de euro din fonduri proprii, dar, explică Pavăl, „ne rămân resurse“. Investiţia pe magazin diferă de la un caz la altul, în funcţie de costul terenului sau dimensiunea spaţiului; pentru cel mai recent deschis, la Timişoara, inaugurat în urmă cu mai puţin de două săptămâni, cheltuiala totală s-a plasat la 17 milioane de euro, incluzând achiziţia terenului, fondul de marfă, construcţia şi amenajarea magazinului, care are 15.000 mp.

    Or pentru un spaţiu de 11‑12.000 mp investiţia se plasează la 10-12 milioane de euro, în funcţie de teren şi de calitatea lui. „Sunt situaţii în care trebuie să îngropăm 1 milion de euro sau chiar mai mult în pământ, fundaţii, piloni, piloţi, pentru ca magazinul să fie stabil.“

    Ce se va întâmpla când toată ţara va fi acoperită? „Ieşim peste graniţe, dar nu ne asumăm riscuri, învăţăm de la cei care s-au extins în afara ţării lor şi au pierdut şi ce au avut în ţara de origine. Nu vom face această greşeală.“ Primul pas va fi în Moldova de peste Prut, pentru ca Dedeman să înveţe ce înseamnă să opereze un magazin în afara ţării, având totuşi câteva avantaje.

    Pe de o parte riscurile sunt mai mici, pentru că afacerea va fi gestionată de la sediul din Bacău. În plus, nu va fi nevoie de un depozit logistic dedicat, pentru că magazinul din Moldova poate fi aprovizionat tot din Bacău. „Pe de altă parte vom vedea ce înseamnă frontiera, alte mentalităţi. Am tot studiat regiunea, avem nişte concluzii dar nu vi le pot spune“, spune Dragoş Pavăl. Una peste alta, băcăuanul nu doreşte să cumpere o altă reţea, chiar dacă spune că sunt afaceri de vânzare, „dar nu sunt compatibile cu noi. În România nu e necesar să cumpărăm ceva, pentru firmă îmi doresc să rămânem eu şi echipa noastră echilibraţi şi cu picioarele pe pământ“.

    DE LA ANGAJAT LA ANGAJATOR

    Unul dintre momentele cheie în dezvoltarea afacerii, spune băcăuanul, a fost în 1992. Terminase facultatea de informatică în 1990 şi primise repartiţie – deşi avusese loc revoluţia, până la finalul lui 1990 a mai funcţionat sistemul de repartiţie a absolvenţilor – la o fabrică de confecţii, la centrul de calcul. A stat la fabrică doar câteva luni, pentru că, argumentează Pavăl, „nu puteam face mare lucru acolo. Era un centru de calcul preistoric şi când am venit cu o propunere să schimbăm calculatorul străvechi cu PC-urile care apăruseră deja, le folosisem în facultate şi învăţasem să lucrez cu ele, a existat o reticenţă absolută“. A făcut o propunere şefului său, care nu a reacţionat, iar apoi s-a adresat superiorului acestuia, directorul economic. Începând din a doua zi, atitudinea şefului său direct s-a schimbat radical, îl trimitea după ziare şi îl încuraja să plece să-şi viziteze soţia care era încă studentă, numai să nu mai stea pe la birou. „Am decis să plec, nu aveam nicio perspectivă să fac ceva concret acolo, eram plătit degeaba.“

  • România are TREI noi miliardari în euro. Care sunt aceştia?

    Dedeman a avut vânzări în creştere cu 20%, benzinăriile MOL au raportat un plus de 7%, iar magazinele Auchan şi-au majorat cifra de afaceri cu 10% anul trecut. Dintre cei trei noi miliardari în euro, doar Auchan a fost pe pierderi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro