Tag: audiere

  • Gemenii care voiau să producă groază în Africa de Sud intenţionau să se alăture Stat Islamic

    Fraţi gemeni sud-africani, suspectaţi că planificau atentate în Africa de Sud, inclusiv la ambasada americană, şi că voiau să se alăture reţelei Stat Islamic în Siria, s-au prezentat marţi în faţa instanţei la Johannesburg, însă audierea s-a amânat pentru data de 25 iulie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şapte suspecţi şi 455 de victime în procesul în care este anchetat şi un fost preşedinte al României

    Şapte suspecţi, 455 de victime sau succesori ai acestora şi 18 martori au fost audiaţi în ultimele şase luni în dosarul Mineriadei din anul 1990, a anunţat Parchetul General, printre aceştia fiind prezent în faţa procurorilor, în calitate de învinuit, şi fostul preşedinte Ion Iliescu.

     “În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat, în perioada 15.02. – 07.07.2016, o serie de acte procedurale, după cum urmează: au fost audiaţi 7 suspecţi, 455 persoane vătămate, părţi civile şi succesori ai acestora, precum şi 18 martori”, se arată într-un counicat de presă transmis de Parchetul General.

    Cititi continuare articolului pe www.mediafax.ro

  • Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei, audiat la DIICOT în dosarul Rompetrol 2

    Fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, a ajuns miercuri dimineaţa la sediul DIICOT pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Rompetrol 2.

    “Am văzut o ştire pe un site, după zece ani de zile, că sunt chemat la DIICOT. Este tot ceea ce ştiu. Preşedintele cred că joacă rol de primar, între ghilimele, pentru că vizează orice. Nu cred că preşedintele citeşte ceea ce vizează. Nu a existat o înţelegere cu Dinu Patriciu”, a declarat Dan Ioan Popescu la intrarea în sediul DIICOT.

    “În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul Economiei şi Comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”, susţin procurorii DIICOT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cheloo de la Paraziţii, ridicat de mascaţi într-un dosar de trafic de droguri – surse

    Solistul trupei Paraziţii, Cătălin Ştefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo, a fost ridicat, miercuri dimineaţa, de mascaţi şi dus la audieri la DIICOT Ploieşti într-un dosar de trafic de droguri, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

    Rapperul Cheloo de la trupa Paraziţii este vizat într-un dosar de trafic de droguri, el urmând să fie audiat, miercuri, alături de circa 90 de persoane, la DIICOT Ploieşti, declară sursele judiciare.

  • Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, este audiat la DIICOT

    Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a fost citat de procurorii DIICOT, joi, pentru a i se aduce la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul Romgaz – Interagro, au precizat pentru MEDIAFAX surse judiciare, o etapă procedurală în dosarele penale.

    În aceeaşi cauză este cercetat şi omul de afaceri Ioan Niculae, pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, sustragere de sub sechestru şi spălare de bani.

    În cazul lui Adriean Videanu, ministru al Economiei în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, DIICOT a obţinut aviz pentru începerea urmăririi penale de la preşedintele României pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

    În acelaşi dosar, procurorii au cerut şi aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, tot pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Senatul a respins solicitarea de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian.

    Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, Varujan Vosganian, şi în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de şase ordine, respectiv trei memorandumuri.

    Cei doi foşti miniştri au avut drept scop sprijinirea intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către omul de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al firmei lui Niculai, Interagro SA, rezultă din referatul procurorilor.

    Astfel, susţin anchetatorii, au fost acordate discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de SNGN Romgaz SA, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, fără a fi respectate dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care firma omului de afaceri Ioan Niculae înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

  • Emil Boc, audiat la DNA

      Fostul premier Emil Boc a ajuns miercuri la DNA fiind audiat ca martor într-un dosar în care sunt investigate fapte de corupţie săvârşite de ANRP, potrivit unor surse judiciare

    Emil Boc a ajuns miercuri dimineaţă la DNA. Acesta a declarat că nu are emoţii deoarece nu are de ce.

    “Am fost invitat în calitate de martor probabil într-un dosar de cercetare, nu ştiu despre ce este vorba”, a mai spus acesta la intrarea în sediu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • INCENDIUL din Colectiv: Cristian Popescu Piedone, pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 1,5 milioane de lei

    Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, vineri, că în cazul lui Cristian Popescu Piedone, cercetat pentru abuz în serviciu, a fost luată măsura controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, începând de vineri 18 decembrie.

    Cristian Popescu Piedone trebuie să depună în termen de 10 zile cauţiunea de 1,5 milioane de lei (aproximativ 330.000 de euro), care va fi consemnată pe numele fostului primar al Sectorului 4, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la o unitate bancară.

    În perioada în care va fi sub control judiciar, Cristian Popescu Piedone are interdicţie să părăsească ţara şi să se apropie sau să comunice cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din dosar. Fostul primar trebuie să meargă la Poliţia Sectorului 4 în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să se prezinte la DNA sau la instanţă ori de câte ori este chemat, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de subzistenţă, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

    De asemenea, procurorii DNA au instituit sechestru asigurător pe sume de bani şi alte bunuri ale lui Cristian Popescu Piedone. Sechestru asigurător a fost pus şi pe bani şi bunuri ale Aureliei Iofciu, Luminiţei Larisa Ganea şi Sandrei Ramona Moţoc, la data faptelor funcţionare în Primăria Sectorului 4.

    Fostul primar Cristian Popescu Piedone a fost vineri la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă luarea măsurii preventive şi a măsurilor asigurătorii, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu şi fals în legătură cu autorizarea clubului Colectiv, unde în 30 octombrie a izbucnit incendiul în urma căruia au murit 62 de persoane.

    Fostul primar al Sectorului 4 a fost şi miercuri la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă că urmărirea penală în cazul său a fost extinsă pentru noi fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual, respectiv pentru că a mai autorizat o firmă cu încălcarea legilor privind apărarea împotriva incendiilor.

    În acelaşi dosar, anchetatorii au extins cercetările şi faţă de Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi de Ramona Sandra Moţoc, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu, la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la fals intelectual.

    Potrivit ordonanţei procurorilor de extindere a urmăririi penale, în perioada 12 noiembrie 2014- 30 ianuarie 2015, în calitate de primar al Sectorului 4 Bucureşti, Cristian Popescu Piedone “şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, HGR 1739/06.12.2006 şi Ordinul MAI nr. 3/2011, prin aceea că a emis un acord şi o autorizaţie de funcţionare necesare desfăşurării activităţii de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL)”.

    “Pentru a autoriza funcţionarea acestei societăţi comerciale, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a emis documentele administrative (acordul şi autorizaţia de funcţionare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerinţelor legale necesare avizării”, se arată în documentul anchetatorilor.

    Potrivit sursei citate, Aurelia Iofciu şi Sandra Ramona Moţoc l-ar fi sprijinit pe fostul primar al Sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menţionată le-a avizat.

    Procurorii anticorupţie au deschis un dosar de abuz în serviciu după incendiul din 30 octombrie din clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 62 de persoane.

    În acest dosar, procurorii DNA i-au pus sub urmărire pe Cristian Popescu Piedone, Aurelia Iofciu şi Luminiţa Larisa Ganea, pentru emiterea autorizaţiei pentru local fără avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) privind securitatea la incendiu.

    Potrivit anchetatorilor, Cristian Popescu Piedone a încălcat dispoziţiile legale privind apărarea împotriva incendiilor atunci când a emis acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare, în 14 ianuarie 2015, necesare desfăşurării activităţii de către SC Colectiv Club SRL, iar cele două angajate l-au sprijinit în emiterea celor două documente.

    Piedone şi cele două angajate au fost arestaţi în 7 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, şi puşi în libertate în 11 noiembrie, de Curtea de Apel.

    Într-un alt dosar, procurorii militari din DNA i-au trimis în judecată, în 4 decembrie, pe ofiţerii ISU Bucureşti-Ilfov Antonina Radu şi Petrică George Matei, ambii în arest preventiv, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

    Procurorii militari din DNA susţin că aceştia, deşi au făcut mai multe deplasări la Colectiv, nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti ca funcţionând fără aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. Mai mult, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea avizului PSI. 

  • Boc: Voi merge ca martor la DNA, ca fost preşedinte de partid, în dosarul Elenei Udrea

    Întrebat, miercuri, de jurnalişti, dacă a fost citat la DNA, la fel ca alţi membri ai fostului PDL, Emil Boc a spus că a primit o invitaţie să se prezinte ca martor, în calitate de fost preşedinte de partid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Da, marţi am primit o invitaţie pentru joi, în calitatea de martor în dosarul 87/2015, în care au mai fost audiaţi Vasile Blaga, Adriean Videanu, Anca Boagiu şi Ioan Oltean, în legătură cu care s-a încuviinţat procedura controlului judiciar pentru doamna Elena Udrea. Voi merge ca martor, în calitate de fost preşedinte de partid, la DNA Bucureşti”, a spus Boc.

    În acelaşi dosar, marţi au dat declaraţii la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), tot în calitate de martor, fostul preşedinte al PDL Vasile Blaga, în prezent copreşedinte PNL, şi deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepreşedinte şi secretar general al PDL, iar miercuri s-au prezentat, tot în calitate de martori, Anca Boagiu, fost prim-vicepreşedinte al PDL, şi Adriean Videanu, fost preşedinte al PDL Bucureşti.

    Vasile Blaga declara, la ieşirea de la DNA, că le-a spus procurorilor că nu are cunoştinţă de “nicio spronsorizare de trei milioane de euro sau de dolari” de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu şi că astfel de lucruri nu s-au discutat niciodată în prezenţa sa.

    Întrebat în legătură cu afirmaţiile Elenei Udrea, potrivit cărora acesta ar fi cunoscut modalitatea de finanţare a partidului în campanie, Oltean a arătat: “Numai doamna Udrea poate să vă răspundă, eu nu am cum să vă răspund… Aşa erau finanţate campaniile… Nu am informaţii. Doar cei ce au afirmat vă pot spune”.

    Elena Udrea a fost pusă, vineri, sub control judicar pe cauţiune, stabilită la cinci milioane de lei, în dosarul privind fapte de corupţie legate de vânzarea şi renovarea unei vile din Eforie Sud, dar şi un contract între Hidroelectrica şi o firma privată, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari. Camera Deputaţilor a avizat începerea urmăririi penale şi reţinerea Elenei Udrea în această cauză.

    Elena Udrea a contestat decizia de a fi pusă sub control judiciar pentru o cauţiune de cinci milioane de lei, dosarul fiind judecat miercuri la instanţa supremă. Udrea spune că nu poate să achite o cauţiune atât de mare, în condiţiile în care toate bunurile sale sunt sechestrate de DNA, precizând că se va cere un nou aviz de arestare dacă nu plăteşte cele cinci milioane de lei.

    Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

    “În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru al Guvernului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA”, a precizat DNA.

    Anchetatorii susţin că, pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

    “În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa”, a mai arătat DNA.

    Elena Udrea susţine că omul de afaceri căruia i s-au cerut cinci milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica este Bogdan Buzăianu, iar Ana Maria Topoliceanu este cea care a folosit aceşti bani şi care trebuie să răspundă.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al Evenimentului Zilei, Dan Andronic, fondatorul Cancan, Radu Budeanu, şi omul de afaceri Bogdan Buzăianu ar fi implicaţi în noul dosar în care este suspectată Elena Udrea.

    Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, care editează publicaţiile Evenimentul Zilei şi Capital, şi director general al Evenimentului Zilei a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în 29 iulie, el spunând, la ieşire, că a fost chemat de anchetatori să aducă mai multe documente, fără a preciza în ce calitate a fost chemat.

    Bogdan Buzăianu, proprietarul Energy Holding şi finul fostului ministru al Economiei din perioada guvernului Năstase Dan Ioan Popescu, este unul dintre “băieţii deştepţi” din energie, expresie lansată de fostul preşedinte Traian Băsescu, care îi definea astfel pe cei care cumpărau energie de la stat la preţuri subevaluate pentru a o revinde cu câştiguri mari. Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu “băieţii deştepţi” – 1,4 miliarde lei pentru perioada 2006-2012.

    Sursele judiciare citate au precizat că în acest dosar ar fi implicat şi Radu Budeanu, fondatorul Cancan şi cel care controlează publicaţia şi proiectul Cancan TV difuzat pe acest site. În 7 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziţii la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură şi la locuinţele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar surse judiciare afirmau că printre cei vizaţi de anchetatori ar fi politicieni şi patroni de presă. Aceleaşi surse afirmau că şi Radu Budeanu, care în prezent nu mai este în acţionariatul firmei, dar controlează publicaţia tabloidă şi proiectul Cancan TV, ar fi vizat în anchetă şi urmează să fie audiat, în prezent acesta fiind plecat din ţară.

  • Fostul consilier prezidenţial Gabriel Berca a fost REŢINUT pentru trafic de influenţă

    Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost chemat la audieri, joi dimineaţă, la DNA Bacău, într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise în perioada 2010-2012, în cauză fiind în atenţia anchetatorilor şi fostul deputat Mihai Banu.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul senator Gabriel Berca ar fi suspectat de trafic de influenţă, după ce, prin intermediul lui Mihai Banu, deputat în perioada faptelor, a pretins de la omul de afaceri Viorel Rusu şi a primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 de euro.

    În schimbul banilor, Berca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi promis că va interveni pe lângă membri ai Guvernului din acea perioadă, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, judeţul Bacău, necesară achitării lucrărilor de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul comunei.

    Gabriel Berca a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu şi ministru al Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost şi secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.

    Gabriel Berca a fost prefectul judeţului Bacău, în perioada 2005 – 2008, senator de Bacău, în legislatura 2008 – 2012 şi ministru al Administraţiei şi Internelor în anul 2012.

    La începutul lunii iunie, UNPR anunţa că fostul ministru de Interne Gabriel Berca s-a înscris în formaţiune. Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior a fost în PDL.

  • Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, arestat pentru fapte de corupţie, adus la DNA Ploieşti

    Iulian Bădescu a fost adus la DNA Ploieşti, în jurul orei 9.00, cu o dubă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de la Penitenciarul Mărgineni.

    La ora transmiterii acestei ştiri, Bădescu este audiat de procurorii anticorupţie.

    La sediul DNA, este aşteptat să ajungă în cursul zilei şi deputatul Sebastian Ghiţă.

    Procurorii DNA îl acuză pe Iulian Bădescu de fapte de corupţie care ar fi fost comise atât în mandatul acestuia de primar, dar şi anterior anului 2012, în perioada în care Bădescu a fost senator, iniţial din partea PDL, apoi din partea PSD.

    Surse judiciare afirmă că una dintre acuzaţiile pe care procurorii le aduc lui Iulian Bădescu este că acesta ar fi primit de la Sebastian Ghiţă o casă în schimbul contractelor pe care firmele controlate de deputat le-a încheiat cu Primăria Ploieşti.

    Sebastian Ghiţă declara, săptămâna trecută, referitor la acuzaţia procurorilor privind casa lui Iulian Bădescu, “cu prezumţia că banii plătţi de Primăria Ploieşti către echipa de baschet Asesoft au fost folosiţi pentru a-şi achiziţiona Bădescu o casă”, că aceasta este nedreaptă.

    Procurorii DNA Ploieşti l-au anunţat pe Sebastian Ghiţă, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta este parlamentar, dar şi înaintea mandatului şi, totodată, au extins şi sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

    Procurorii DNA Ploieşti au dispus, în luna mai, trimiterea în judecată a lui Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploieşti, arestat preventiv de la începutul lunii martie, într-un dosar în care este acuzat de finanţarea ilegală a clubului de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

    Bădescu este acuzat de fapte de corupţie comise atât în mandatul de primar cât şi anterior alegerii sale în fruntea Primăriei Ploieşti, în mandatul de senator pe care l-a deţinut în perioada 2008-2012.

    Astfel, Iulian Bădescu a fost inculpat pentru două fapte de abuz în serviciu, două infracţiuni de luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale) şi două infracţiuni de folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

    În acelaşi dosar au fost trimise în judecată două angajate ale Primăriei Ploieşti, respectiv secretara municipiului Ploieşti, Oana Cristian Iacob, şi şefa Direcţiei juridice din primărie, Iulia Alina Alexandru, ambele puse sub control judiciar, fiind acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

    Potrivit procurorilor DNA, în ianuarie 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului, a semnat un contract de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară ”Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, iar în 28 iunie acelaşi an a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 de lei, în trei tranşe către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

    În acelaşi dosar, Iulian Bădescu este acuzat şi de fapte de corupţie comise în perioada în care era senator. Astfel, conform anchetatorilor, în perioada 2012 – 2013, Iulian Bădescu în calitate de senator şi ulterior primar ”în mod repetat, a desfăşurat, în numele unor societăţi comerciale pe care le controla în fapt, activităţi cu titlu oneros, producătoare de venituri pentru sine, incompatibile cu cele două funcţii deţinute succesiv”.

    Anchetatorii spuneau, de asemenea, că pentru campania electorală pentru alegerile locale din 2012 Iulian Bădescu, care era preşedinte al organizaţiei municipale PSD Ploieşti, a pretins şi primit de la un om de afaceri 20.000 de lei, carne, tricouri, bannere, baloane, servicii de personalizare produse şi servicii de transport în valoare totală de aproximativ 80.000 lei, toate fiind destinate distribuirii către alegători.

    Procurorii mai spuneau că pentru campania electorală din vara lui 2012 Bădescu a pretins de la alt om de afaceri să-i confecţioneze 10.000 de tocătoare din lemn din care a primit efectiv 7.400 de bucăţi în valoare de 7.432 lei, iar după ce a fost ales primar, în anul 2013, Iulian Bădescu a pretins şi primit de la acelaşi om de afaceri, foloase materiale necuvenite în valoare de aproximativ 20.000 de lei, constând în lucrări de tâmplărie efectuate la locuinţa pe care primarul o avea în Ploieşti, în schimbul promisiunii de atribuire a unor contracte de execuţie lucrări finanţate de la bugetul primăriei.

    Şi soţia lui Iulian Bădescu, Elena Raluca Bădescu, este cercetată pentru influenţarea declaraţiilor, fiind acuzată că a încercat să îl determine pe un fin de cununie, prin care fostul edil îşi derula afacerile, să dea declaraţii mincinoase.

    Iulian Bădescu a fost senator în mandatul 2008-2012. El a fost ales în Parlament după ce a candidat din partea PDL, formaţiune politică în care s-a înscris cu puţin timp înaintea alegerilor parlamentare din toamna anului 2008.

    La jumătatea mandatului de parlamentar, Bădescu a demisionat din PDL şi s-a înscris în PSD, formaţiune din partea căreia a candidat şi a câştigat mandatul de primar al Ploieştiului la alegerile locale din vara anului 2012.

    În 3 martie, Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.